ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 127/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 127/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia nr. 127/2015
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 4 aprilie 2012 adresată Judecătoriei sectorului 1 București, A. și SC B. SRL au chemat în judecată SC C. SA, solicitând constatarea caracterului abuziv al clauzelor cuprinse în polița de asigurare din 11 octombrie 2010 și invocând, totodată, excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. b) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aprobate prin Ordinul nr. 5/2010 emis de D. - în prezent E.
La data de 15 noiembrie 2012, instanța sesizată a dispus trimiterea excepției de nelegalitate spre soluționare Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, dispunând totodată, suspendarea cauzei.
În motivarea excepției de nelegalitate reclamanții au învederat că norma criticată, potrivit căreia polița de asigurare obligatorie auto intră în vigoare după 48 de ore de la expirarea zilei în care s-a plătit prima de asigurare ori s-a prezentat ordinul de plată vizat de bancă, aduce atingere drepturilor și intereselor legitime ale asiguraților, fără a exista criterii obiective pentru stabilirea unui termen suspensiv.
Prin sentința civilă nr. 1527 din 30 aprilie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității invocată de SC C. SA și, de asemenea, a respins excepția de nelegalitate ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut în esență că reclamanții nu au indicat actul normativ cu forță juridică superioară ale cărei prevederi ar fi fost încălcate prin ordinul contestat, iar necorelarea dispozițiilor criticate cu alte norme de rang inferior nu constituie motiv de nelegalitate.
Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții A. și SC B. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, reclamanții au arătat că, în dezacord cu reglementarea potrivit căreia după 1 ianuarie 2010 polițele de asigurare RCA se emit numai în sistem electronic, subscrierea poliței fiind simultană înregistrării și stocării în sistemul informatic, prin norma a cărei nelegalitate s-a invocat s-a dispus amânarea intrării în vigoare a poliței RCA, cu 48 de ore, prevedere ce apare ca nelegală, în condițiile în care se poate stabili cu exactitate momentul încheierii contractului de asigurare.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 304
1
C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, instanța de fond a reținut în mod corect că, astfel cum rezultă din interpretarea literală a textului art. 4 din Legea nr. 554/204, excepția de nelegalitate este întemeiată în situația în care există o neconcordanță între actul administrativ ce face obiectul excepției și actul cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea căruia a fost emis.
Prin Ordinul nr. 5/2010 al F. au fost aprobate normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, act emis în conformitate cu prevederile Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România și ale Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supraveghere a asigurărilor.
Ordinul în discuție reglementează în capitolul III din norme perioada de valabilitate a asigurării de răspundere civilă a vehiculelor, autoritatea pârâtă fiind abilitată potrivit art. 53 din Legea nr. 136/1995, în forma sa în vigoare la data emiterii actului administrativ, să stabilească între altele aplicarea asigurării, limitele teritoriale de acoperire, nivelul despăgubirilor, condițiile de plată și durata asigurării.
Conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, actele normative date în executarea legilor se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă.
Aceeași lege statuează prin art. 78 că ordinele, instrucțiunile și alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora.
În cauză, ordinul contestat a fost elaborat de autoritatea pârâtă potrivit atribuțiilor ce-i revin pentru aplicarea asigurării de răspundere civilă a vehiculelor, prima instanță constatând în mod întemeiat că dispozițiile criticate nu sunt contrare actului normativ cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea căruia a fost emis, ținând astfel seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative.
În raport de cele expuse mai sus, criticile aduse sentinței fiind neîntemeiate, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A. și SC B. SRL împotriva sentinței civile nr. 1527 din 30 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 ianuarie 2015.