ÎCCJ, decizie (scj.ro #87071)

Contract de asigurare. Încetarea procesului penal prin împăcarea părților. Acțiune în despăgubiri formulată împotriva asigurătorului RCA. Condiții de admisibilitate

Cuprins pe materii: Drept comercial. Contracte

Index alfabetic: acțiune în pretenții

-contract de asigurare RCA

-răspunderea asigurătorului

-împăcarea părților

-excepția inadmisibilității

Legea nr. 136/1995, art. 9

Ordinul CSA nr. 20/2008, art. 27, art. 46 alin. (1)

Din economia dispozițiilor art. 46 alin. (1) din Ordinul CSA nr. 20/2008 rezultă faptul că în cazul în care accidentul de vehicul face obiectul unui proces penal, despăgubirile pot fi stabilite și în situația în care acțiunea penală a fost stinsă prin împăcarea părților.

Astfel, întrucât răspunderea asigurătorului RCA nu este înlăturată în cazul încetării procesului penal prin împăcarea părților, această situație neregăsindu-se printre cazurile prevăzute de art. 27 din Ordinul nr. 20/2008 pentru care asigurătorul nu acordă despăgubiri, este admisibilă acțiunea în despăgubiri formulată de părțile vătămate împotriva asigurătorului RCA al persoanei vinovate de producerea accidentului.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1342 din 2 aprilie 2014

Notă

: Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 20/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule a fost abrogat de Ordinul CSA nr. 21/2009 la data de 27 noiembrie 2009

Prin cererea înregistrată pe rolul la Tribunalului Iași, reclamanții G.M., G.P. și G.Ș.C. au chemat în judecată pe pârâta SC E. România Asigurare Reasigurare SA București, solicitând instanței obligarea acesteia la plata către G.M. și G.P. a câte 30.000 lei cu titlu de daune materiale și a câte 500.000 lei daune morale și pentru G.Ș.C. a sumei de 500.000 lei daune morale și a dobânzii legale aferente, ca o consecință a accidentului rutier produs la data de 8.05.2009 în care au fost  implicați numitul B.G. conducătorul autovehiculului cu număr de înmatriculare B xxx322 și reclamanta G.M., conducătoarea autovehiculului cu nr. de înmatriculare IS 00 THD,cu precizarea că reclamanta G.M. a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 70 – 75 zile de îngrijire medicală, iar ceilalți doi reclamanți, pasageri în autovehicul, au suferit, de asemenea, leziuni care au necesitat îngrijiri medicale,respectiv 30 – 35 zile pentru G.P. și 3-4 zile pentru G.Ș.C.

Prin sentința civilă nr. 515 din 14 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă. A fost respinsă cererea formulată de reclamanții G.M., G.P. și G.Ș.C. în contradictoriu cu pârâta SC E. România Asigurare-Reasigurare  SA București.

În temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanța de fond a procedat la soluționarea cu prioritate a excepției inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă prin întâmpinare și, apreciind-o ca fiind întemeiată, a admis această excepție.

În motivare, s-a arătat că potrivit art. 9 din Legea nr. 136/1995, prin contractul de asigurare, asiguratul s-a obligat să plătească o primă asigurătorului, iar acesta s-a obligat ca, la producerea unui anumit risc, să plătească asiguratului sau beneficiarului, despăgubirea sau suma asigurată, denumită indemnizație, în limitele și termenele convenite.

Prin Ordonanța din 22.09.2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași s-a reținut că părțile vătămate-reclamanții din cauza de față, s-au împăcat cu învinuitul B.G., total și necondiționat, această împăcare fiind definitivă, părțile neputând reveni asupra ei.

Astfel, în condițiile în care, reclamanții nu mai pot invoca nicio pretenție față de numitul B.G. ce are calitate de asigurat în contractul de asigurare RCA încheiat cu societatea pârâtă SC E. România Asigurare Reasigurare București, prima instanță a apreciat că aceștia nu pot avea pretenții de orice natură nici față de pârâtă, întrucât aceasta are obligația conform contractului încheiat de a suporta plata contravalorii despăgubirii la care este obligat asiguratul în situația producerii riscului asigurat.

Deoarece, în cauză, asiguratul B.G. nu are vreo obligație de plată a unor daune morale sau materiale către reclamanți, ca urmare a împăcării totale, definitive și necondiționate între aceștia, împăcare necontestată de niciuna  dintre părți, s-a reținut că nici pârâtul - asigurator nu poate fi obligat la plata vreunei despăgubiri față de reclamanți, motiv pentru care prima instanță a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins cererea reclamanților.

Împotriva acestei sentințe, reclamanții G.M., G.P. și G.Ș.C. au declarat apel, care, prin decizia nr. 70 din 26 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași, Secția civilă, a fost admis și a fost anulată sentința apelată. A fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă și s-a dispus trimiterea cererii Tribunalului Iași, Secția a II-a civilă – contencios administrativ și fiscal pentru rejudecare.

În motivare, instanța de control judiciar a reținut că potrivit art. 26 din Ordinul CSA nr. 20/2008, asigurătorul are obligația de a despăgubi persoana prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretențiilor formulate în cererea de despăgubire.

Instanța de apel a constatat că prin ordonanța procurorului din 22.09.2011 s-a reținut că la data de 8.05.2009, în timp ce conducea autoturismul  cu număr de înmatriculare B xxx322 pe str. C.A. Rosetti din Municipiul Iași, cu o viteză de deplasare peste limita legală, B.G. a intrat în coliziune cu autoturismul cu număr de înmatriculare IS-00-YHH condus de G.M., care a executat o manevră necorespunzătoare, împrejurare ce a condus la accidentarea acesteia producându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 70-75 zile de îngrijiri medicale, pentru partea vătămată G.P. celeilalte pasagere producându-i-se, de asemenea, leziuni ce au necesitat pentru vindecare 30-35 zile de îngrijiri medicale; minorul G.Ș.C., de asemenea, pasager, a suferit leziuni ce au necesitat 3-4 zile de îngrijiri medicale. Pe parcursul cercetărilor, la data de 22.09.2011, părțile vătămate s-au împăcat cu învinuitul, total și necondiționat.

Contrar celor reținute de instanța de fond, instanța de apel a apreciat că răspunderea asigurătorului nu este înlăturată de împrejurarea că urmărirea penală împotriva învinuitului B.G. a încetat întrucât părțile s-au împăcat.

Ordinul CSA nr. 20/2008 aplicabil în cauză, raportat la data producerii accidentului rutier – 8.05.2009, prevede la art. 27 cazurile în care asigurătorul nu acordă despăgubiri, cazuri în care nu se regăsește situația de fapt reținută în cauză.

Potrivit art. 46 alin. (1) pct. 1 din același ordin, despăgubirile pot fi stabilite și în cazul în care acțiunea penală a fost stinsă  prin împăcarea părților.

Așa fiind, s-a apreciat că în mod greșit prima instanță a reținut că reclamanții nu mai pot invoca nicio pretenție față de asigurătorul SC E. Asigurare Reasigurare București, întrucât aceștia s-au împăcat cu învinuitul B.G. – asiguratul din contractul RCA încheiat cu pârâta din cauză, fiind întemeiate criticile apelanților vizând soluționarea greșită a excepției inadmisibilității acțiunii.

În termen legal, împotriva acestei decizii, pârâta SC E. România Asigurare Reasigurare SA a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și menținerea sentinței apelate.

În motivarea recursului, pârâta a arătat, în esență, că prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul lași, din data de 22.09.2011, s-a luat act de împăcarea intervenită între părțile vătămate (intimate în prezenta cauză) și învinuitul B.G., instituția juridică căreia i s-a dat eficiență în cursul urmăririi penale fiind definită prin caracterele sale: totală, necondiționată și neechivocă și având ca efect înlăturarea răspunderii penale și a consecințelor civile ce decurg din aceasta.

În opinia recurentei, soluția legală din punct de vedere juridic ce se impunea a fi adoptată era cea de respingere a pretențiilor civile, indiferent în raport cu care dintre părțile litigante au fost acestea formulate, susținere întemeiată pe faptul că împăcarea nu produce în acest caz efecte exclusiv

in personam,

ci

in rem.

Astfel, manifestarea de voință a părților vătămate și a învinuitului conduce la concluzia înlăturării răspunderii penale a acestuia din urmă. Ori, în ceea ce privește calitatea procesuală a societății de asigurare, aceasta este definită prin prisma unei solidarități atipice cu răspunderea delictuală a inculpatului/învinuitului sau, dintr-o altă perspectivă, prin considerarea unei interdependențe între răspunderea acestuia și cea contractuală a asigurătorului.

A apreciat că inexistența răspunderii învinuitului/inculpatului duce la respingerea oricărui demers juridic având drept obiect obținerea despăgubirilor de către partea civilă, exercitat de aceasta în cursul procesului penal ori, pe cale separată, așa cum este cazul prezentei acțiuni.

În egală măsură - dată fiind împăcarea părților - la acest moment nu se poate susține ca fiind dovedită, din punct de vedere penal, vinovăția inculpatului, care să atragă răspunderea acestuia și preluarea garanției plății de către asigurător.

Susține că răspunderea contractuală a asigurătorului, invocată de reclamanții-apelanți, nu își are izvorul într-un raport juridic obligațional direct, existent între aceștia și E. SA, ci în contractul existent între asiguratul-învinuit și asigurător. Niciunul dintre reclamanții-apelanți nu este beneficiarul direct al contractului de asigurare (situație care să îi permită să solicite executarea clauzelor contractuale ale acestuia), ci un beneficiar indirect, ale cărui posibilități sunt condiționate strict de dovada unei fapte culpabile.

Or, la acest moment, nu există răspundere penală cu privire la B.G. și, pe cale de consecință, nu există nici răspunderea delictuală care să atragă, subsecvent, răspunderea contractuală a asigurătorului, care să preia obligația de plată a daunelor.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte a constatat următoarele:

Reclamanții G.M., G.P. și G.Ș.C. au formulat acțiune în pretenții împotriva pârâtei SC E. România Asigurare Reasigurare SA București solicitând obligarea pârâtei la plata următoarele sume, cu titlu de despăgubire, astfel:

- G.M. - 30.000 lei daune materiale + 500.000 lei daune morale

- G.P. - 30.000 lei daune materiale + 500.000 lei daune morale

- G.Ș.C. - daune morale 500.000 lei.

În motivarea acțiunii reclamanții au susținut că, la data de 8 mai 2009, a avut loc un accident rutier în care au fost implicați numitul B.G., conducătorul autovehiculului cu număr de înmatriculare B-xxx322 și G.M., conducătoarea autovehiculului cu număr de înmatriculare IS-00-THD. Ca urmare a accidentului rutier, G.M. a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 70-75 zile de îngrijire medicală, G.P., pasageră în autovehiculul condus de G.M., a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 30-35 zile de îngrijire medicală, iar G.Ș.C., de asemenea pasager în autovehiculul condus de G.M., a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 3-4 zile de îngrijire medicală,

Accidentul rutier a format obiectul dosarului de urmărire penală nr. xx1/P/2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași. În cauză s-a efectuat o expertiză criminalistică la Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Iași, prin care s-a constatat culpa comună a celor doi conducători auto implicați în accidentul rutier, B.G., conducătorul autovehiculului asigurat de societatea de asigurare pârâtă, respectiv G.M.

Potrivit Ordonanței Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, dată în dosarul nr. xx1/P/2009 la data de 22 septembrie 2001, pe parcursul cercetărilor penale, la data de 22 septembrie 2011 părțile vătămate G.M., G.P. și G.Ș.C. s-au împăcat cu învinuitul B.G., total și necondiționat.

Reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 46 alin. (1) din Ordinul CSA nr. 20/2008, care stipulează că în cazul în care accidentul de vehicul face obiectul unui proces penal, despăgubirile pot fi stabilite și în cazul în care acțiunea penală a fost stinsă prin împăcarea părților.

Pârâta a achiesat la motivarea acțiunii reclamanților privind situația de fapt, dar a susținut că, în raport de mențiunea din ordonanță conform căreia „părțile vătămate s-au împăcat cu învinuitul total și necondiționat”,ceea ce a determinat dispunerea neînceperii urmăririi penale față de inculpatul B.G., nici latura civilă nu mai există și, în consecință, formularea ulterioară, pe cale separată a unei acțiuni civile este inadmisibilă.

Această opinie a fost însușită și de instanța de fond care a considerat că „în condițiile în care reclamanții nu mai pot invoca nici o pretenție față de numitul B.G., ce are calitatea de asigurat în contractul de asigurare RCA încheiat cu asigurătorul – pârâta SC E. România Asigurare - Reasigurare SA București, aceștia nu pot avea pretenții de orice natură nici față de acesta din urmă întrucât asiguratorul are obligația, conform contractului RCA încheiat, de a suporta plata contravalorii despăgubirii la care este obligat asiguratul, în situația producerii riscului asigurat” și, în consecință, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 9 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, a respins acțiunea, ca inadmisibilă.

Astfel fiind, rezultă în mod indubitabil că tribunalul a soluționat greșit cauza deoarece, deși în considerentele sentinței a indicat temeiurile de drept invocate de reclamanți și anume mai multe articole din Legea nr. 136/1995 și Ordinul CSA nr. 20/2008, nu a analizat incidența în cauză a dispozițiilor art. 46 alin. (1) din Ordinul CSA nr. 20/2008, deși aceste dispoziții constituie primul temei de drept invocat de reclamanți la fila 2 din acțiune.

În apel, instanța de control judiciar a apreciat în mod legal că răspunderea asigurătorului nu este înlăturată de faptul că urmărirea penală împotriva învinuitului B.G. a încetat ca efect al împăcării părților, că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 27 coroborate cu  cele ale art. 46 alin. (1) din Ordinul CSA nr. 20/2008 și în consecință acțiunea nu este inadmisibilă, motiv pentru care a anulat sentința, a respins excepția inadmisibilității și a dispus trimiterea cauzei la tribunal pentru rejudecare pe fond.

Într-adevăr, dispozițiile legale incidente în cauză sunt legea cadru nr. 136/1995 și Ordinul CSA nr. 20/2008, aplicabil în speță în raport de data producerii accidentului rutier – respectiv 8 mai 2009; în art. 27 al acestui ordin sunt precizate cazurile în care asigurătorul nu acordă despăgubiri, între aceste cazuri neregăsindu-se situația de fapt din speță, iar potrivit art. 46 alin. (1) pct. 1 din același ordin despăgubirile pot fi stabilite și în cazul în care acțiunea penală a fost stinsă prin împăcarea părților.

Din coroborarea articolelor precitate din acest ordin rezultă, fără putință de tăgadă, că acțiunea reclamanților este admisibilă, urmând să fie stabilit cuantumul despăgubirilor pe baza probelor care se vor administra de ambele părți, întrucât răspunderea asigurătorului este incidentă în cauză, fiind stabilită în mod expres de legiuitor.

Împăcarea părților vătămate cu învinuitul în procesul penal nu are relevanță cu privire la răspunderea asigurătorului RCA al autoturismului condus de învinuit față de daunele provocate de autorul accidentului reclamanților, atât timp cât legiuitorul a prevăzut în mod expres acest fapt, cum s-a demonstrat mai sus.

Sintagma din ordonanța parchetului „părțile vătămate s-au împăcat cu învinuitul total și necondiționat” are relevanță numai cu privire la latura penală a dosarului penal și nicidecum cu privire la răspunderea asigurătorului RCA, potrivit voinței legiuitorului care reglementează neechivoc această situație.

Având în vedere soluția adoptată, fundamentată pe dispozițiile legale precitate, care stipulează expres că răspunderea asigurătorului nu este înlăturată în cazul încetării procesului penal prin împăcarea părților, motivele de recurs referitoare la angajarea răspunderii asigurătorului în raport de contractul de asigurare încheiat cu asiguratul, autorul accidentului, care s-a împăcat cu victimele accidentului, evident că nu mai necesită a fi analizate.

În raport de considerentele înfățișate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., l-a respins și a menținut decizia curții de apel, întrucât este legală și la adăpost de orice critică.