ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 576/2015

Decizia nr. 576/2015

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 80/C/2014 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția inadmisibilității invocată de pârâta SC A. SA; a fost admisă în parte acțiunea formulată și precizată de reclamantul B. în contradictoriu cu pârâta SC A. SA și în consecință: a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 2.378,5 RON reprezentând daune materiale și suma de 18.000 euro, în echivalent RON la data plății, reprezentând daune morale; s-au respins restul pretențiilor reclamantului formulate în contradictoriu cu pârâta SC A. SA; a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul C.; a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul B. în contradictoriu cu pârâtul C.

Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârât a fost admisă reținându-se inexistența identității între persoana acestuia și subiectul obligat în raportul juridic dedus judecății, față de faptul că reclamantul nu a înțeles să solicite obligarea sa la plata vreunei sume de bani. Ca și consecință a admiterii excepției invocată prin întâmpinare, cererea reclamantului formulată în contradictoriu cu pârâtul C. a fost respinsă ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă a fost respinsă ca nefondată reținându-se, în conformitate cu art. 132 alin. (1) C. pen., că se stinge acțiunea civilă pornită în cadrul procesului penal și în contradictoriu cu inculpatul, dispozițiile invocate în susținerea excepției nefiind incidente în cauza dedusă judecății.

În ce privește fondul cauzei s-a reținut că potrivit art. 2223 alin. (1) C. civ., în cazul asigurării de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde potrivit legii față de terțele persoane prejudiciate și pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil.

În conformitate cu art. 2224 alin. (2) C. civ., asigurătorul poate fi chemat în judecată de persoanele păgubite în limitele obligațiilor ce îi revin acestuia din contractul de asigurare.

Conform art. 2225 C. civ., dacă nu se prevede altfel prin lege, despăgubirea se stabilește prin convenție încheiată între asigurat, terța persoană prejudiciată și asigurător sau, în caz de neînțelegere, prin hotărâre judecătorească.

Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri [art. 50 alin. (1) din Legea nr. 136/1995].

Potrivit art. 24 alin. (2) lit. b) din Ordinul C.S.A. nr. 5/2010, în vigoare la data producerii accidentului rutier, pentru vătămări corporale și decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabilește, pentru accidente produse în anul 2011, la un nivel de 3.500.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Națională a României.

De asemenea, s-a reținut că potrivit art. 49 pct. 1 lit. a) - f) din același act normativ la stabilirea despăgubirilor, se au în vedere în cazul vătămării corporale criteriile reglementate de această dispoziție.

În speță, a rezultat un prejudiciu material dovedit în valoare de 2.378,5 RON, restul pretențiilor materiale formulate de reclamant fiind respinse ca nedovedite.

Referitor la cuantumul daunelor morale solicitate, raportat la prejudiciul moral efectiv suferit s-a dat eficiență criteriului unei satisfacții suficiente și echitabile, cererea fiind admisă pentru suma

de 18.000 euro.

Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, instanța a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul B. în contradictoriu cu pârâta SC A. SA dispunând conform dispozitivului sentinței.

Împotriva acestei soluții a declarat apel pârâta SC A. SA.

Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 645/Ap din 07 octombrie 2014 a admis apelul declarat de parata SC A. SA împotriva sentinței civile nr. 80/C din 05 martie 2014 pronunțata de Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care a schimbat-o în parte; a admis excepția inadmisibilității; a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul B. în contradictoriu cu pârâta SC A. SA; a păstrat neschimbate celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Greșit a raționat Tribunalul că dispozițiile art. 132 alin. (1) C. pen. nu sunt incidente în speță întrucât, împăcarea stinge acțiunea civilă în întregul sau, iar în cazul producerii unui accident de circulație, având ca urmare cauzarea unui prejudiciu, pentru care s-a încheiat contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă, coexistă răspunderea civilă delictuală, bazată pe art. 998 C. civ., a celui care, prin fapta sa, a cauzat efectele păgubitoare, cu răspunderea contractuală a asiguratorului, întemeiată pe contractul de asigurare încheiat în condițiile reglementate prin Legea nr. 136/1995.

Ori, dacă răspunderea penală a învinuitului C. a fost înlăturată, ca efect al împăcării părților, partea vătămată B. nu poate în condițiile art. 57 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 să exercite direct împotriva asigurătorului de răspundere civilă, acțiune civilă în despăgubiri, întrucât răspunderea contractuală a asigurătorului a existat doar pe durata existenței răspunderii civile delictuale a învinuitului, acțiunea civilă privind conflictul în integralitatea sa.

Întrucât angajarea răspunderii asigurătorului în baza contractului de asigurare intervine după stabilirea vinovăției asiguratului, sens în care a statuat decizia nr. 1 din 28 martie 2005 a secțiilor unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar răspunderea penală a asiguratului a fost înlăturată, acțiunea civilă în despăgubiri îndreptată împotriva asigurătorului fiind inadmisibilă.

Fiind o împăcare realizată în condițiile art. 132 C. pen., ea are efecte atât asupra laturii penale, cât și asupra a laturii civile, prin stingerea acțiunii civile, care este un accesoriu al acțiunii penale și, din moment ce părțile s-au împăcat, nu se mai continuă acțiunea civila, neavând relevanță momentul la care s-a formulat cerere pentru acordarea de despăgubiri, dosarul de daune fiind deschis la 19 aprilie 2012, anterior încetării procesului penal, ori data introducerii acțiunii civile, 22 mai 2012.

În condițiile art. 137 C. proc. civ., întrucât excepția inadmisibilității se susține, cercetarea motivelor de apel privitoare la fondul pricinii, privitoare la cuantumul ridicat al daunelor morale acordate, nu au mai fost analizate.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamantul B., prin care a solicitat admiterea acestei căi de atac, modificarea deciziei atacată în sensul respingerii apelului formulat de pârâtă și respingerea excepției de inadmisibilitate a acțiunii.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În temeiul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. recurentul-reclamant a susținut că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii.

Astfel, instanța de apel a admis excepția inadmisibilității acțiunii, în raport de dispozițiile deciziei nr. 1/2005, și a reținut că răspunderea contractuală a asigurătorului este atrasă atunci când s-a stabilit vinovăția asiguratului, considerente care sunt străine de natura pricinii.

În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant susține că pornind de la temeiul acțiunii, respectiv dispozițiile art. 2223-2226 C. civ., coroborat cu normele speciale în materia asigurărilor, prezenta acțiune este eminamente în răspundere contractuală, și nicidecum una în stabilirea vinovăției delictuale a unei părți.

În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-reclamant susține că s-au aplicat greșit dispozițiile legale în materia asigurărilor, respectiv art. 49-50 din Legea nr. 36/1995 și Norma din 29 noiembrie 2011 publicată în M. Of. nr. 858/2011, condițiile impuse de lege fiind îndeplinite.

Prin concluzii scrise, intimata-pârâtă SC A. SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte apreciază întemeiate criticile recurentului încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Din această perspectivă precum și din perspectiva criticilor aduse deciziei recurate, Înalta Curte reține că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 132 C. pen., raportat la considerentele deciziei nr. 1 din 28 martie 2005 a secțiilor unite a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit cărora a reținut că împăcarea părților în procesul penal stinge acțiunea civilă în întregul său.

Problema de drept care se ridică în speță este guvernată de dispozițiile Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România și ale Ordinului C.S.A. nr. 5/2010 (în vigoare la data producerii accidentului) pentru punerea în aplicare a normelor privind asigurarea obiectivă de răspundere civilă pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule. De asemenea, sunt incidente și dispozițiile

C. civ. privitoare la asigurarea de răspundere civilă reglementată de art. 2223-2226 C. civ.

Analizând apelul declarat de către pârâtă, instanța a reținut că prin sentința penală nr. 815/S/2013 pronunțată de Judecătoria Brașov în Dosar penal nr. x/197/2012 s-a menținut ordonanța din data de 12 decembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, menținută prin ordonanța prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov din data de 09 ianuarie 2013, apreciindu-se că împăcarea intervenită între partea vătămată B. și învinuitul C. este valabilă, întrunește condițiile cerute de lege, iar „revocarea împăcării”, menționată în declarații și plângeri, nu produce efecte, atât timp cât lipsa consimțământului nu a fost viciat în vreun fel.

În raport de aceste considerente, instanța de apel a apreciat întemeiată excepția de inadmisibilitate a acțiunii, în raport de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., considerând incidente dispozițiile art. 132 C. pen.

Deși se reține aplicabilitatea în cauză a Ordinului C.S.A. nr. 5/2010, instanța de apel ignoră dispozițiile art. 46 alin. (1) pct. 1 ale aceluiași act normativ, potrivit cărora „

În cazul în care accidentul de vehicul face obiectul unui proces penal, despăgubirile se stabilesc pe cale amiabilă, dacă:

Din interpretarea dispozițiilor menționate, se constată că împăcarea părții vătămate cu învinuitul în procesul penal nu are relevanță cu privire la răspunderea asigurătorului RCA al autoturismului condus de învinuit, față de daunele provocate de autorul accidentului, reclamantului, atât timp cât legiuitorul a prevăzut în mod expres acest fapt.

De asemenea, se constată că împăcarea părților prezintă relevanță numai în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor pe cale amiabilă, situație care nu s-a realizat în cauza de față, pârâta opunând refuzul la plată al acestora.

În aceste condiții, împăcarea părților realizată în condițiile art. 132 C. pen., produce efecte numai față de latura penală soluționată în cadrul procesului penal și nicidecum cu privire la răspunderea asigurătorului RCA, care poate fi analizată în cadrul acțiunii civile.

Având în vedere aceste considerente, constatând întemeiate criticile aduse hotărârii anterior pronunțată și, de asemenea, că modificarea acesteia nu este posibilă întrucât este necesar a se reconsidera situația de fapt precum și aplicarea concretă a dispozițiilor legale aplicabile speței, pentru stabilirea pe cale judiciară a despăgubirilor, conform art. 312 alin. (3) raportat la art. 314 C. proc. civ., se va admite recursul, se va

casa decizia atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul B. împotriva deciziei civile nr. 645/Ap din 07 octombrie 2014 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă

.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

19 februarie 2015

.