ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 919/2015

Decizia nr. 919/2015

Deliberând asupra recursurilor de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 114/C din 7 aprilie 2014 Tribunalul Brașov a admis în parte cererea formulată și precizată de reclamanta A. (fostă B.), în contradictoriu cu pârâta SC C. SA și, în consecință a constatat nulitatea absolută a Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor din data de 08 iulie 2004, a Actului adițional la Actul constitutiv al SC C. SA, autentificat din 13 iulie 2004 și a certificatului de înregistrare mențiuni eliberat de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov la data de 03 august 2004.

A respins cererea de constatare a nulității încheierii judecătorului delegat din 23 iulie 2004.

A obligat pârâta să achite reclamantei suma de 2.100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

A obligat pe expertul D., cu domiciliul în Brașov, să restituie Biroului Local de Expertize Judiciare Tehnice și Contabile din cadrul Tribunalului Brașov suma de 700 lei încasată cu titlu de onorariu de expert, peste onorariul definitiv aprobat.

A obligat Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice și Contabile din cadrul Tribunalului Brașov să achite expertei E. suma de 700 lei cu titlu de onorariu.

S-a dispus comunicarea hotărârii la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov, în 15 zile de la rămânerea irevocabilă.

Prin Hotărârea din data de 08 iulie 2004 (fila 9 vol. I) Adunarea Generală a Acționarilor din cadrul SC C. SA a decis majorarea capitalului social cu valoarea terenului în favoarea statului (B.), respectiv cu suma de 6.938.200.000 lei (693.820 lei), adică 69.382 de acțiuni cu valoare nominală de 100.000 lei/acțiune.

în baza acestei hotărâri a fost încheiat Actul adițional la Actul constitutiv al SC C. SA, autentificat sub nr. 1618/13 iulie 2004 de B.N.P., F. (filele 27-29) și menționat în registrul comerțului în baza încheierii din data de 23 iulie 2004 (fila 29 vol. I).

Terenul cu a cărui valoare s-a majorat capitalul social este cel dobândit în proprietate de pârâtă conform Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M09 nr. 0994/09 februarie 2004 (fila 64 vol. I).

Prin raportul de expertiză s-a stabilit că la data de 08 iulie 2004 valoarea terenului era de 2.405.364 lei (respectiv 21,50 euro/mp).

Împotriva raportului de expertiză au fost formulate obiecțiuni de către pârâtă la care a răspuns d-na expert E. Aceasta a preluat sumele menționate în breviarul de calcul arătând că Vt (cf. H.G. nr. 834/1991) = 24.697 mp x 0,0495 lei/mp x (1+7,7)= 10.635,7630 lei (106.357.630 lei); actualizarea cf. H.G. nr. 500/1994 reprezintă 10.635,7630 lei x 8,873 = 94.371,1255 lei (943.711.255 lei); actualizarea cf. H.G. nr. 983/1998 este 94.371,1255 lei x 7,352 = 693.816,5149 lei (6.938.165.149 lei); actualizarea pentru perioada 30 iunie 1998 - 08 iulie 2004 reprezintă 693.816,5149 lei x 4,487 = 3.113.154,7032 lei (31.131.547.023 lei).

Rezultă din răspunsul la obiecțiuni faptul că valoarea terenului până la data de 30 iunie 1998 a fost corect determinată, însă, la stabilirea valorii terenului în anul 2004 a fost omisă actualizarea valorii pentru perioada 30 iunie 1998 - 08 iulie 2004 cu coeficientul de 4,4870.

S-a constatat că au fost încălcate dispozițiile art. 143 din H.G. nr. 577/2002.

Instanța a constatat că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile pentru a aprecia existenței fraudei legii. Astfel, pârâta s-a prevalat de dispozițiile art. 142 lit. b) din H.G. nr. 577/2002 majorând capitalul social, însă a încălcat dispozițiile art. 143 din același act normativ potrivit cărora "valoarea cu care se majorează capitalul social este valoarea preluată din anexele la certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, reactualizată cu coeficientul de reevaluare stabilit de legislația în vigoare".

Dispozițiile art. 143 din H.G. nr. 577/2002 sunt imperative deoarece nu lasă posibilitatea de a aplica sau nu coeficientul de reevaluare stabilit de legislația în vigoare. Cu alte cuvinte, aplicarea coeficientului de reevaluare nu este facultativă, ci obligatorie iar pârâta a respectat această obligație, dar numai până la un anumit moment, respectiv până în anul 1998, neprocedând la aplicarea coeficientului de reevaluare la zi (la data de 08 iulie 2004, data adoptării hotărârii Adunării Generale a Acționarilor). în această modalitate, valoarea cu care a fost majorat capitalul social a fost de doar 693.816,5149 lei, în loc de 3.113.154,7032 lei (31.131.547.023 lei), iar această împrejurare a prejudiciat-o pe reclamantă, reprezentantă a Statului. Procedând in maniera în care a procedat, Adunarea Generală a Acționarilor SC C. SA a adoptat o hotărâre nulă absolut.

Prin întâmpinare, pârâta a combătut acest motiv de nulitate absolută arătând că oricum reclamanta a vândut către SC G. SRL un nr. de 69.372 acțiuni cu o valoare de 10 lei/acțiune, valoare de 3,5 ori mai mare decât valoarea nominală pe acțiune și, în aceste condiții, comparând valoarea capitalului social care ar fi trebuit să rezulte în urma majorării și prețul la care B. a vândut o parte din acțiuni, se constată că acesta este aproape egal, sau chiar mai mare față de valoarea de piață actuală.

Raționamentul pârâtei nu este de natură să înlăture nulitatea absolută a Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor din 08 iulie 2004 deoarece, dacă valoarea capitalului social ar fi fost majorată cu valoarea corectă a terenului, reclamanta ar fi obținut un număr mai mare de acțiuni pe care ar fi putut să-l înstrăineze ulterior. Așadar, nu se poate susține că reclamanta nu ar fi fost prejudiciată sau că un eventual prejudiciu s-ar fi acoperit ca urmare a vânzării acțiunilor către SC G. SRL.

De asemenea, nici chiar votul favorabil exprimat de B. în cadrul Adunării Generale din 08 iulie 2004 nu influențează existența cauzei de nulitate absolută atâta vreme cât s-a dovedit că valoarea cu care s-a aprobat majorarea capitalului social nu este una stabilită conform legii, ci prin încălcarea dispozițiilor legale.

Fiind o acțiune imprescriptibilă cea întemeiată pe un motiv de nulitate absolută, chiar dacă de la data adoptării Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor din 08 iulie 2014 au trecut aproape 10 ani, atâta vreme cât s-a făcut dovada motivului de nulitate absolută, trecerea unui interval atât de mare de timp nu poate acoperi, în vreun fel, nulitatea absolută a hotărârii.

Împotriva sentinței de declarat apel pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele motive:

Prezenta acțiune, deși se pretinde a fi întemeiată pe Legea nr. 137/2002 și H.G. nr. 577/2002, nu-și poate avea fundamentul legal în dispozițiile acestora, întrucât se tinde la contestarea valorii stabilite prin raport de evaluare și aprobate de către acționarii societății prin hotărâre Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor la nivelul anului 2004 pentru terenul pentru care se eliberase certificatul de atestare a dreptului de proprietate.

Astfel, nu este criticată în mod direct Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor din data de 8 iulie 2004, ci este criticat modul în care a fost întocmit raportul de evaluare de către un evaluator autorizat în anul 2004. Or, a contesta după 10 ani o valoare stabilită în mod legal de către o societate acreditată în acest sens, valoare cu care însăși reclamanta B. a fost de acord prin votul exprimat în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor din 8 iulie 2004, după ce aceeași reclamantă a redevenit acționar majoritar al SC C. SA, fără însă a contesta vreun moment legalitatea acțiunii de majorare a capitalului social din anul 2004 sau valoarea stabilită prin raportul de evaluare și fără a întreprinde vreun demers de contestare sau anulare a actelor întocmite, nu poate reprezenta o critică pertinentă cu privire la modul de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 137/2002 și ale H.G. nr. 577/2002.

De altfel, reclamanta B. a și vândut 69.372 acțiuni din totalul celor 69.382 de acțiuni dobândite prin majorarea capitalului social cu contravaloarea terenului, așa cum rezultă din Contractul de vânzare-cumpărare nr. 14 din 19 august 2011, contra sumei de 2.539.015,20 lei.

Pârâta a criticat soluția primei instanțe cu privire la existența unei fraude la lege, întrucât, chiar și în situația în care s-ar accepta că valoarea de 693.820 lei ar fi fost greșit stabilită de către societatea de evaluare, reclamanta B. și-ar invoca prin prezenta acțiune propria culpă, întrucât, prezentă fiind în Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor din data de 8 iulie 2004 aceasta, prin reprezentantul său a votat pentru majorarea capitalului social al SC C. SA cu această valoare.

În legătură cu acțiunea reclamantei B. se pune problema calității procesuale active a acestui acționar de a ataca o hotărâre a unei adunări generale la care a participat și a votat „pentru".

Astfel, deși reclamanta susține că a învestit instanța cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, motivul invocat fiind unul de nulitate absolută, frauda la lege, nu se poate face abstracție de prevederile imperative ale alin. (2) ale aceluiași text legal, care prevăd în mod expres și limitativ cine are calitatea procesuală activă pentru a ataca în justiție o hotărâre a unei adunări generale.

Or, reclamanta din prezenta cauză a luat parte la Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor din data de 8 iulie 2004 și a votat „pentru", ceea ce conduce la lipsa calității procesuale active în promovarea unei cereri în anularea oricărei hotărâri adoptate de către această adunare, indiferent dacă motivele de nulitate sunt de nulitate absolută sau relativă.

Mai mult, cauza de nulitate invocată nu este una intrinsecă, legată de adunarea generală sau de hotărârea atacată, ci rezidă dintr-un act al unui terț - un raport de evaluare întocmit de către un evaluator autorizat. Astfel, instanța de fond a constatat că nulitatea absolută a acestor acte juridice, raportul de expertiză care a stabilit valoarea cu care a fost majorat capitalul social rămâne valabil.

De altfel, reclamanta a mai încercat într-o altă cauză, cu aceeași motivare, să obțină o majorare suplimentară a capitalului social al SC C. SA, cu o pretinsă diferență între valoarea cu care a fost majorat acest capital în anul 2004 și o valoare invocată de către reclamantă, contestând valoarea stabilită prin raportul de evaluare din anul 2004.

Chiar dacă instanța nu a reținut ca întemeiată excepția invocată, considerentele sentinței civile nr. 182/C din 9 aprilie 2012, hotărâre definitivă și irevocabilă, sunt intrate în puterea de lucru judecat și nu pot fi ignorate în prezenta pricină.

Intimata reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat recalificarea apelului ca recurs și anularea acestuia, față de dispozițiile art. 302

1

și ale art. 306 C. proc. civ., ca nemotivat în termenul legal.

Cu privire la recalificarea căii de atac, prima instanță a răspuns că, în raport de obiectul cauzei dedus judecății astfel cum a fost precizat, nu poate conduce decât la concluzia că hotărârea atacată poate fi atacată cu apel și recurs, așa cum rezultă din practicaua încheierii din 10 octombrie 2014. în legătură cu același aspect, tribunalul a reținut în practicaua încheierii evocate că, partea nu poate fi lipsită de un grad de jurisdicție și cum textele de lege invocate de pârâtă în susținerea acestei chestiuni, tribunalul a statuat în sensul arătat la alineatul precedent.

Prin Decizia civilă nr. 528/Ap. din 17 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Brașov. secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a admis apelul declarat de pârâta SC C. SA împotriva sentinței civile nr. 114/C din 7 aprilie 2014 a Tribunalului Brașov, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care a schimbat-o în tot în sensul că:

S-a admis excepția lipsei calității procesuale active formulată de apelanta pârâtă și în consecință:

S-a respins acțiunea formulată de reclamanta A. împotriva pârâtei SC C. SA, cu obligarea intimatei - reclamante la plata sumei de 6.200 lei, cheltuieli de judecată către partea adverse.

S-au reținut în considerentele deciziei pronunțată de instanța de apel:

Instanța de apel, s-a pronunțat prioritar pe excepția lipsei calității procesuale active invocată de apelanta - pârâtă prin motivele de apel, având în vedere că este o excepție absolută pentru următoarele considerente:

În motivarea acestei excepții, instanța de apel a reținut în considerarea dispozițiilor art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, că acționarii societății pot contesta în instanță hotărârile adunării generale doar cu îndeplinirea condițiilor impuse de art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, indiferent dacă invocă motive de nulitate relativă sau absolute, respectiv să fi votat contra și să fi cerut să se însereze acest lucru în procesul-verbal al ședinței.

O altă soluție nu poate fi acceptată și pentru că ar încuraja propria turpitudine, permițând ca un acționar care a votat pentru adoptarea hotărârii să își modifice votul, prin exercitarea unei acțiuni în constatarea nulității absolute a hotărârii respective, ceea ce ar contraveni esenței exercițiului dreptului de vot care, odată exercitat, nu mai poate fi modificat sau retractat.

Față de aceste considerente, în baza art. 296 C. proc. civ., instanța de apel a admis apelul și a schimbat în tot hotărârea atacată, în sensul respingerii acțiunii, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Împotriva deciziei pronunțată în apel, reclamanta a declarat recurs, în temeiul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Printr-un prim motiv de recurs, recurenta susține că în mod greșit nu a fost recalificată calea de atac exercitată în recurs, în loc de apel, în considerarea dispozițiilor art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale astfel cum a fost modificat prin art. 14 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor. Procedând în acest mod, hotărârea instanței de apel este nelegală, în opinia recurentei singura cale de atac ce putea fi formulată în prezenta cauză era recursul și nu apelul, astfel că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Brașov în complet format din 2 judecători este lovită de nulitate absolută.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, recurenta critică soluția instanței de apel cu privire la încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 132 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale cu modificările si completările ulterioare, motiv de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În susținerea acestui motiv de recurs, reclamanta învederează că, la data ținerii adunării Adunării Generale a Acționarilor a cărei nulitate absoluta o cere, în speță la data de 08 iulie 2004, contrar celor reținute de instanța de apel, A. nu avea calitatea de acționar și nu a participat la aceea adunare și în consecință nici nu și-a exprimat votul față de punctele înscrise pe ordinea de zi a ședinței.

În acest sens, recurenta - reclamanta arată că în conformitate cu certificatul de înscriere mențiuni din 13 iulie 2004, deci ulterior ținerii ședinței Adunării Generale a Acționarilor, A. a redevenit acționar cu un număr de 69.382 acțiuni, reprezentând 67,719% din valoarea capitalului social al SC C. SA, urmare a majorării capitalului social cu valoarea unui teren în suprafață de 24,697 mp, pentru care societatea a obținut certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 09 februarie 2004, emis de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.

În continuare, recurenta - reclamanta susține că pentru cazurile de nulitate absolută nu se impun și condițiile prevăzute de art. 132 alin. (2), ci vor fi aplicabile condițiile din dreptul comun.

În sprijinul acestei interpretări este și regula ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, care conduce la concluzia că impunerea condiției de a fi votat împotrivă sau de a nu fi participat la adunarea generală reprezintă o adăugare nepermisă la textul art. 132 alin. (3), respectiv în situația de excepție a invocării nulității absolute.

În doctrină s-a subliniat că „în consonanță cu dispozițiile de drept comun, ait. 132 alin. (3) indică în mod expres că dreptul la acțiune în cazul invocării nulității absolute aparține oricărei persoane interesate, așadar atât persoanelor care nu au calitatea de acționar, cât și acționarilor care au participat la adunarea generală și au votat pentru toate rezoluțiile propuse sau au votat împotrivă, însă votul lor nu a fost consemnat în procesul-verbal" (Cristian Duțescu, Drepturile acționarilor, ed. 3, ed. CH Beck, București, 2010).

De asemenea, s-a arătat că „nu poate fi acceptată opinia izolată (opinie susținuta și de instanța de apel) potrivit căreia acționarii ar putea invoca motive de nulitate absolută numai cu respectarea prevederilor art. 132 alin. (2) din Legea societăților comerciale, adică numai dacă au lipsit de la adunare sau au votat împotrivă.

Derogările permise de art. 132 alin. (3) sunt, cel puțin teoretic, justificate de importanța valorii normei încălcate.

Or, având în vedere această rațiune, instituirea unui tratament diferit ratione materiae nu poate avea nici un suport" (Lucian Bojin, Acțiunea în anularea hotărârii Adunării Generale a Acționarilor, ed. UJ, București, 2012, pag. 201).

În plus, interpretarea, conform căreia asociații care au votat pentru adoptarea hotărârii adunării Generale a Acționarilor, nu pot solicita constatarea nulității absolute a acesteia, nu poate fi reținută de vreme ce regimul nulității absolute presupune imposibilitatea acoperirii acesteia.

Or, blocarea posibilității asociaților de a solicita constatarea nulității absolute ar echivala cu acoperirea nepermisă a nulității absolute.

De altfel, imposibilitatea acceptării acestei interpretări rezultă în prezent și din prevederile art. 1247 alin. (3) N.C.C. care arată că "instanța este obligată să invoce din oficiu nulitatea absolută".

După raționamentul logico-juridic al reclamantei în problema de drept abordată, recurenta precizează că dacă s-ar accepta considerentele deciziei din apel, s-ar lipsi de eficacitate o hotărâre judecătorească ce a intrat în puterea lucrului judecat.

Astfel, A. a formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu SC C. SA Poiana Brașov solicitând obligarea pârâtei la majorarea capitalului social cu suma reprezentând diferența dintre valoarea cu care a fost majorat capitalul social al societății și valoarea reala a terenului pentru care a obținut certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 09 februarie 2004 și obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii în sumă de 100 lei/zi de întârziere în executarea obligației de a face - astfel cum a fost cerut în petitul 1 - de la data pronunțării hotărârii până la îndeplinirea acesteia. în acest context, recurenta -reclamantă învederează în motivarea recursului, că prin sentința civilă nr. 182/C din 09 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Brașov în Dosarul nr. x/62/2012, rămasă definitivă și irevocabilă, instanța a respins ca inadmisibil petitul 1 de cerere și ca nefondat petitul 2 al cererii.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut ca Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor din 08 iulie 2004 a fost luată în condiții de legalitate, fără a fi contestată de A., iar pe cale de consecință societatea reclamantă nu se poate prevala de propria culpa, datorata pasivității sale în a nu supune controlului judecătoresc actul adunării generale a societății.

Așa fiind, reclamanta s-a conformat celor reținute de instanța și a formulat cererea de nulitate absolută a hotărârii Adunării Generale a Acționarilor din 08 iulie 2004.

Pe fondul cererii, respectiv a nulității absolute a hotărârii Adunării Generale a Acționarilor, apreciază că hotărârea pronunțată de instanța de fond este cea corectă și legală, sens în care expune pe larg, situația de fapt referitoare la majorarea capitalului social, regimul juridic și modalitatea de atacare a hotărârilor Adunării Generale a Acționarilor din legea societăților comerciale, din perspectiva situației de fapt a speței și a dispozițiilor prevăzute de art. 132 din Legea societăților comerciale.

În final, reclamanta concluzionează, în sensul că modul în care a fost stabilită valoarea capitalului social - așa cum a constatat și prima instanță - a fost cu încălcarea art. 143 din H.G. nr. 55/2002 și a Legii nr. 137/2002, aspect confirmat și de raportul de evaluare întocmit la cererea instituției publice, au fost identificate judicios motive temeinice de nelegalitate a întocmirii hotărârii Adunării Generale a Acționarilor, ceea ce conduce la concluzia că majorarea capitalului social s-a făcut cu încălcarea - fraudarea -dispozițiilor legale menționate expres în cererea de recurs - ori confirmând soluția primei instanțe pe fondul cererii nu este cazul de a mai fi menționate argumentele pârâtei în acest sens - așa încât singura cale de retractare a acesteia era anularea actului astfel adoptat. De asemenea, reclamanta mai menționează că prin modalitatea în care s-a majorat capitalul social societatea a fost prejudiciată, iar orice act juridic, inclusiv hotărârea Adunării Generale a Acționarilor este supusă respectării legii, pentru ca efectele pe care le produce o astfel de hotărâre să nu conducă la eludarea dispozițiilor legale imperative; sub acest aspect, reclamanta invocă expres și pep e larg dispozițiile legale incidente cauzei.

Prin ultimul motiv de recurs, recurenta - reclamanta critică aplicarea greșită a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.

În argumentarea acestui motiv de recurs, reclamanta arată că în mod nejustificat și nelegal a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, deoarece nu se poate reține reaua - credință sau comportare neglijentă pricinuită prin apărarea sa în proces.

Mai mult decât atât, A. apreciază ca aceste cheltuielii de judecată sunt arbitrar stabilite, deoarece nu sunt justificate prin dovezi clare, ca fiind conforme în raport de costurile reale ale procesului.

Așa cum se poate constata, cheltuielile de judecata nu au fost puse în discuția părților, fiind încălcate principiile contradictorialitatii și al rolului activ al judecătorului, precum și principiul egalității armelor statuat de jurisprudența europeană.

De asemenea, raportat la munca depusă în ceea ce privește acțiunea dedusă judecății, cheltuielile de judecată stabilite de instanța de apel apar ca fiind nejustificat de mari.

În jurisprudenta Curții Europene s-a stabilit ca un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care se stabilește realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului lor (cauza Goga c.Romaniei din 23 martie 2008).

În aceste condiții, reclamanta apreciază că se impune exonerarea A. (fosta B.) de la plata cheltuielilor de judecata, mai ales că cele acordate de către instanța de apel nu întrunesc cerința caracterului rezonabil și proporțional, astfel cum a stabilit Curtea Europeana a Drepturilor Omului.

Față de aceste considerente, reclamanta solicit exonerarea A. (fosta B.) de plată a cheltuielilor de judecată în sumă de 6.200lei).

În concluzie, reclamanta solicită admiterea recursului, în principal anularea hotărârii ca fiind dată cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990, republicată, iar în subsidiar, solicită modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului declarat de reclamantă cu consecința menținerii ca temeinică și legală sentința tribunalului și exonerarea sa de la plata cheltuielilor de judecată.

În ce privește primul motiv de recurs formulat de recurentă, Înalta Curte constată că este nefondat, întrucât așa cum rezultă din practicaua încheierii din 10 septembrie 2014 - aflată la fila 35 dosar apel -, instanța de apel a apreciat că, în raport de obiectul cauzei dedus judecății - astfel cum a fost precizat la data de 22 octombrie 2012 - îl reprezintă pe lângă constatarea nulității absolute a hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor și constatarea nulității actelor subsecvente, respectiv actul additional la actul constitutiv al reclamantei, pentru care legea nu prevede nicio dispoziție procedurală derogatorie, așa încât s-a constatat că hotărârea prin care se soluționează cererea reclamantei este supusă apelului mai mult decât atât, instanța de apel a apreciat că hotărârea atacată cuprinde atât dispoziții supuse recursului, cât și dispoziții supuse apelului, iar partea nu poate fi lipsită de un grad de jurisdicție pentru capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității.

Trebuie subliniat faptul că prin hotărârea pronunțată în apel, instanța a constatat lipsa calității procesuale active a reclamantei în promovarea prezentului demers judiciar și, în consecință, a respins acțiunea reclamantei ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală active.

Prin urmare, Înalta Curte urmează să examineze această excepție din perspectiva textelor de lege incidente în cauză, dacă reclamanta are calitate procesuală activă, în demersul judiciar întreprins, respectiv dacă reclamanta, în calitate de acționar al pârâtei putea ataca o hotărâre a unei adunări generale la care a participat și a votat" pentru".

Conform art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, prevede, cităm:

"Hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutive pot fi atacate în justiție, în termen de 15 zile de la data publicării în M. Of. al României, Partea a IV-a, de oricare dintre acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra și au cerut să se însereze aceasta în procesul - verbal al ședinței."

Conform textului de lege evocat, acționarii care au votat în favoarea hotărârii ori s-au abținut de la vot nu au calitatea de a introduce acțiunea în nulitate, așa încât numai acționarii care nu au luat parte la adunare sau au votat contra și au cerut să se însereze acest lucru în procesul - verbal al ședinței pot introduce acțiunea în anulare/nulitate.

Ipoteza prevăzută de legiuitor este firească, întrucât împiedică acționarii care au participat la adunarea generală și și-au exprimat votul "pentru" consemnate în procesul - verbal al ședinței, să poată introduce o acțiune în anularea sau nulitatea hotărârii, întrucât participarea și exprimarea votului "pentru" reprezintă voința statutară a acestora, nemaifiind posibilă retractarea voinței acestor acționari.

Pe de altă parte, trebuie notat că, acțiunea în anulare sau nulitate introdusă de acționar are caracterul unei acțiuni societare, în condițiile în care este exercitată exclusiv în folosul societății și al acționarilor și nu pentru valorifcarea unui interes personal. în atare condiții, interesul reclamantului de a ataca hotărârea adunării generale a acționarilor derive din chiar calitatea de acționar la societatetea a cărei hotărâre se atacă. în alte cuvinte, hotărârea adunării generale, a cărei anulare se cere, reprezintă o manifestare a voinței sociale a societății care, până la proba contrară, este prezumată valabilă.

Revenind la speța de față, Înalta Curte constată că instanța anterioară a aplicat corect dispozițiile legale anterior evocate și, în consecință, în mod legal a constatat că reclamanta nu are calitate procesuală activă în promovarea acțiunii ce formează obiectul prezentului dosar.

Chiar dacă am face abstracție de această excepție, după cum se poate observa, reclamanta prin demersul judiciar întreprins, tinde după 10 ani să conteste o valoare cu care însăși reclamanta a fost de acord cu votul exprimat în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor din 8 iulie 2004, după ce aceeași instituție a redevenit acționar majoritar al pârâtei, așa încât criticile formulate de recurentă nu sunt pertinente cu privire la modul de aplicare a pretinselor dispoziții legale încălcate. Mai mult decât atât, dacă s-ar accepta ipoteza pretinsă de reclamantă - că valoarea de 693.820 lei ar fi fost greșită de către societatea de evaluare - prin prezenta acțiune, practic aceasta și-ar invoca propria turpitudine, fiind prezentă în adunarea generală, a cărei nulitate o cere, când și-a exprimat votul" pentru " majorarea capitalului social al societății pârâte, fără a contesta în vreun moment legalitatea operațiunii de majorare a capitalului social din anul 2004 sau valoarea stabilită prin raportul de evaluare și fără a întreprinde vreun demers de contestare sau anulare a actelor întocmite.

Prin urmare, nu se poate reține greșita aplicare a dispozițiilor legale ale art. 132 din Legea nr. 31/1990, republicată.

Așa fiind, având în vedere faptul că instanța de apel s-a pronunțat numai pe excepția lipsei calității procesuale active, în sensul că a constatat că reclamanta nu are calitate procesuală activă în raport de dispozițiile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, criticile reclamantei formulate pe fondul cererii nu pot fi examinate din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

În ceea ce privește criticile recurentei vizând aplicarea greșită a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să îl respingă ca nefondat pentru următoarele considerente:

La baza obligației de acordare a cheltuielilor de judecată, temeiul juridic al acordării, se află în culpa procesuală dedusă din expresia " partea care cade în pretențiuni".

Procedând la acordarea cheltuielilor de judecată în sumă de 6.200 lei, instanța de apel a ținut seama de criteriile la care se referă art. 274 alin. (3) C. proc. civ., respectiv de valoarea pricinii și de munca depusă de avocat și de soluția dată de instanța de apel, respectiv admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă. Prin urmare, culpa procesuală a aparținut reclamantei, în considerarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., adică aceasta a căzut în pretenții și urmează să fie obligate la plata cheltuielilor de judecată făcute de partea adversă.

Așa încât instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiile de art. 274 alin. (1) C. proc. civ., în considerarea faptului că reclamanta s-a aflat în culpă procesuală și este legal și firesc să fie obligate la plata cheltuielilor de judecată.

Susținerile recurentei potrivit cărora s-au încălcat încălcate principiile contradictorialitatii și al rolului activ al judecătorului, precum și principiul egalității armelor statuat de jurisprudența europeană, sunt neîntemeiate, întrucât din practicaua încheierii din 10 septembrie 2014 s-a consemnat că apărătorul părții adverse a solicitat obligarea la plata cheltuielilor de judecată conform înscrisurilor justificative depus ela dosarul cauzei - fila 180 dosar apel - iar pe de altă parte instanța de apel a avut în vedere dispozițiile art. 274 C. proc. civ., vizând acordarea cheltuielilor de judecată; adică partea interesată să o ceară instanței, iar pentru acordare fiind suficientă depunerea actelor justificative, ceea ce s-a întâmplat.

În ce privește jurisprudența europeană invocată de această recurentă, nu este întemeiată, în condițiile în care instanța anterioară a respectat dispozițiile legale în ceea ce privește modul de acordare a cheltuielilor de judecată, iar referitor la suma la care a fost obligate, de asemenea, s-au avut în vedere criteriile obiective în stabilirea cuantumului acestora. Faptul că această recurentă critică cuantumul cheltuielilor acordate, echivalează cu o nemuțumire a acesteia și nu cu o nelegalitate a textelor de lege prestins încălcate.

În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul reclamantei.

Întrucât partea adversă a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte în temeiul art. 274 C. proc. civ., urmează să o oblige la plata cheltuielilor de judecată.

Cum apărătorul intimatei a solicitat obligarea recurentei la plata sumei de 7.960 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat și asistență juridică acordată conform contractului, justificate prin înscrisurile depuse la filele 34 și 36 dosar recurs, Înalta Curte, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., urmează să o oblige pe recurentă la această sumă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 528/Ap din 17 septembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Obligă recurenta să plătească intimatei pârâte SC C. SA suma de 7.950 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 25 martie 2015.