ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1705/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1705/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
ÎNALTA CURTE DE
CASATE ȘI JUSTIȚIE
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul
Tribunalului Brașov la 8 ianuarie 2012, reclamanta Autoritatea pentru
Valorificarea Activelor Statului a chemat în judecată pe pârâta SC C.E. SA
Poiana Brașov, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată
pârâta la majorarea capitalului social cu suma reprezentând diferența dintre
valoarea cu care pârâta a majorat capitalul social al societății cu valoarea
terenului pentru care a obținut certificatul de atestare a dreptului de
proprietate din 9 februarie 2004 și valoarea reală a acestuia cu care ar fi
trebuit efectuată majorarea și obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii
în sumă de 100 RON pe zi de întârziere în executarea obligației de a face
(astfel cum a fost solicitată la capătul de cerere nr. 1) de la data
pronunțării hotărârii până la îndeplinirea acesteia.
Prin Sentința civilă
nr. 182/C/2012, a Tribunalului Brașov s-a respins, ca inadmisibil, petitul 1 și
ca nefondat petitul 2 din acțiune, a fost obligată reclamanta să achite pârâtei
suma de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată.
Pentru a pronunța
această hotărâre, tribunalul a reținut în esență următoarele:
În baza
certificatului de atestare a dreptului de proprietate, pârâta a devenit la data
de 9 februarie 2004 proprietară asupra unui teren cu suprafața de 24.897 mp.
Urmare a obținerii acestui certificat de atestare, în temeiul Legii nr.
137/2002, pârâta a adoptat, în cadrul unei adunări generale a acționarilor,
hotărârea din data de 8 iulie 2004 prin care a majorat capitalul social cu suma
de 693.820 RON.
Nu rezultă că
reclamanta ar fi contestat hotărârea prin care s-a dispus majorarea capitalului
social al pârâtei, deși instanța i-a pus în vedere să facă o astfel de dovadă,
așa încât, în privința acestora operează caracterul obligatoriu, consacrat de
art. 132 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, potrivit cărora
hotărârile luate de "adunarea generală în limitele legii sau actului
constitutiv sunt obligatorii chiar pentru acționarii care nu au luat parte la
adunare sau au votat contra".
Așa fiind, petitul 1
al acțiunii a fost respins ca inadmisibil, iar petitul accesoriu a fost respins
ca nefondat.
Împotriva acestei
sentinței a declarat apel reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor
Statului, considerând neîntemeiată admiterea excepției de inadmisibilitate,
care, peremtorie fiind, nu permite examinarea cererii, iar raționamentul este
greșit întrucât obiectul cererii este o obligație de "a face". Se
susține că într-adevăr nu a contestat hotărârea de majorare a capitalului
social, însă evaluarea terenului adus ca aport a fost greșită, nefiind
respectate cerințele H.G. nr. 577/2002, încât reclamanta a fost prejudiciată,
devenind acționar cu un număr mai mic de acțiuni,
Prin Decizia civilă
nr. 80/Ap din 19 iunie 2012, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru
cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a
respins apelul declarat de reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea
Activelor Statului ca nefondat și a respins cererea intimatei de obligare a
apelantei la plata cheltuielilor de judecată ca nedovedită.
Pentru a pronunța
această soluție, Curtea de Apel a reținut în esență următoarele:
Urmare obținerii
certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, prin
hotărârea A.G.O.A. din 8 iulie 2004, s-a hotărât majorarea capitalului social
al pârâtei, sens în care s-a încheiat actul adițional autentificat la 13 iulie
2004 și care a fost înregistrat la O.R.C. Brașov la 15 iulie 2004. Cererea de
înregistrare a fost admisă, judecătorul delegat exercitând controlul de
legalitate prin încheierea prin care a dispus înregistrarea.
Reclamanta-apelantă,
nu a atacat hotărârea de majorare a capitalului social, încât actul adoptat de
organul competent al societății își produce efectele obligatorii pentru toți
acționarii.
Hotărârea A.G.O.A.
din 8 iulie 2004 a fost luată în condiții de legalitate, cu respectarea
dispozițiilor art. 12 alin. (5) din Legea nr. 137/2002, majorarea capitalului
social făcându-se cu valoarea de la acea dată a terenului, necontestată de
reclamantă, astfel că nu-și poate invoca propria culpă ulterior acelui moment,
datorată pasivității sale în a nu supune controlului judecătoresc actul
adunării generale a societății.
Prin prezenta
acțiune, reclamanta încearcă de fapt să ocolească, prin atribuirea cererii de
chemare în judecată a unei alte denumiri, în "obligația de a face",
dispozițiile legale care îi dădeau dreptul de a ataca în termen și procedural
legal hotărârea A.G.O.A. din 8 iulie 2004, ceea ce nu este permis.
Împotriva acestei
decizii a declarat recurs în termen legal reclamanta Autoritatea pentru
Valorificarea Activelor Statului, criticând-o sub următoarele motive de
nelegalitate:
Hotărârea este
nelegală, pentru motivele prevăzute la art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.,
deoarece au fost greșit interpretate și aplicate dispozițiile legale incidente
materiei litigiului, respectiv art. 12 din Legea nr. 137/2002 și art. 142 și
urm. din H.G. nr. 577/2002.
Raționamentul pe care
se sprijină motivarea instanței este greșit, având în vedere obiectul cererii
de chemare în judecată, respectiv obligația de a face - obligarea pârâtei la
majorarea capitalului social al societății numai cu diferența dintre suma cu
care a fost majorat capitalul social și valoarea reală cu care ar fi trebuit
să-l majoreze dacă ar fi respectat dispozițiile legale în vigoare la acea dată.
Recurenta apreciază
că inadmisibilitatea formulării cererii de chemare în judecată nu poate fi pusă
în discuție și nici "încercarea Autorității pentru Valorificarea Activelor
Statului de a eluda dispozițiile legale" întrucât raportat la obiectul
acestei cereri (obligația de a face) în opinia recurentei, prezenta cerere este
temeinică și legală.
Conform legislației
în vigoare, pârâta avea obligația să efectueze majorarea capitalului social,
considerată aport în natură al statului în schimbul căruia trebuia emise
acțiuni suplimentare ce reveneau de drept instituției publice implicate în
privatizare, respectiv Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului,
majorare ce a fost efectuată necorespunzător.
Autoritatea pentru
Valorificarea Activelor Statului avea calitate de acționar, iar interesul său
cu privire la respectarea dispozițiilor legale privitoare la modul în care
urmează a se majora capitalul social cu valoarea acțiunilor suplimentare
obținute ca urmare a emiterii certificatului de atestare a dreptului de
proprietate asupra imobilelor din patrimoniul societății, este dat de
legislația ce reglementează materia privatizării, norme cu caracter imperativ
care ocrotesc un interes general.
Este adevărat că în
A.G.E.A. din 8 iulie 2004 s-a hotărât majorarea capitalului social, însă
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a apreciat ca fiind
incorectă suma cu care a fost majorat capitalul social din cauza nerespectării
de către societate, în special a dispozițiilor art. 142 și urm. din H.G. nr.
577/2002.
Din concluziile
raportului de evaluare rezultă că terenul în suprafață de 24.697 mp, avea o
valoare de 2.848.400 RON la 27 iulie 2009.
Valoarea cu care s-a majorat
capitalul social al SC C.E. SA Brașov nu reprezintă valoarea preluată din anexa
certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului,
reactualizată cu coeficientul de reevaluare stabilit de legislația în vigoare.
Astfel, Autoritatea
pentru Valorificarea Activelor Statului a fost prejudiciată, devenind acționar
al SC C.E. SA cu un număr de acțiuni mai mic decât cel ce i s-ar fi cuvenit.
În cauză, intimata SC
C.E. SA a depus concluzii scrise, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul
prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că
acesta este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Deși prin motivele de
recurs sunt invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit
cărora modificarea unei hotărâri se poate cere "când hotărârea nu cuprinde
motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori
străine de natura pricinii", recurenta nu susține acest motiv de recurs și
nu arată care sunt motivele contradictorii ori străine de natura pricinii, care
se regăsesc în considerentele hotărârii atacate.
Decizia recurată
respectă întru totul dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. și cuprinde
motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele
pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Așa fiind, acest
motiv de nelegalitate nu poate fi primit.
Recurenta susține
greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 137/2002
și ale art. 142 și urm. din H.G. nr. 577/2002 și invocă dispozițiile art. 304
pct. 9 pentru a solicita modificarea deciziei atacate.
Dispozițiile pretins
a fi fost greșit interpretate și aplicate de către instanță privesc emiterea de
către SC C.E. SA a unui număr de 89.382 acțiuni cu o valoare nominală de 10
RON, reprezentând contravaloarea terenului pentru care a fost eliberat
certificatul de atestare a dreptului de proprietate.
Actele juridice
încheiate în anul 2004 de către SC C.E. SA se circumscrie în sfera de aplicare
a dispozițiilor Legii nr. 137/2002 și ale H.G. nr. 577/2002, acte ce au avut
drept consecință revenirea Statului Român - prin Autoritatea pentru
Valorificarea Activelor Statului - în calitate de acționar al societății cu
numărul corespunzător de acțiuni contravalorii terenului pentru care a fost
eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate.
Solicitarea
Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului nu poate avea fundamentul
legal în dispozițiile Legii nr. 137/2002 și H.G. nr. 577/2002 întrucât prin
această acțiune se tinde la contestarea valorii stabilite prin raport de
evaluare și aprobare de către acționarii societății prin hotărârea A.G.E.A., la
nivelul anului 2004, pentru terenul pentru care se eliberase certificatul de
atestare a dreptului de proprietate.
În realitate,
recurenta nu critică modul propriu-zis de aplicare de către SC C.E. SA a
dispozițiilor legale privind majorarea capitalului social cu contravaloarea
acestui teren.
Practic, se critică o
majorare necorespunzătoare a capitalului social al SC C.E. SA, cu o valoare mai
mică decât contravaloarea terenului pentru care se eliberase certificatul de
atestare a dreptului de proprietate strict prin prisma valorii.
Autoritatea pentru
Valorificarea Activelor Statului contestă după 8 ani o valoare stabilită în mod
legal, de către o societate acreditată în acest sens, fără însă a contesta
legalitatea operațiunii de majorare a capitalului social din anul 2004 și fără
a întreprinde vreun demers de contestare sau anulare a actelor întocmite.
Această modalitate de
contestare nu poate reprezenta o critică pertinentă cu privire la modul de
aplicare a dispozițiilor Legii nr. 137/2002 și ale H.G. nr. 577/2002.
Criticile privitor la
interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 132 din Legea nr. 31/1990 nu pot
fi primite întrucât obiectul pricinii nu îl constituie o cerere de anulare a
hotărârii A.G.E.A. din 8 iulie 2004, ci obligația de a face, în sensul
obligării SC C.E. SA la majorarea capitalului social cu suma reprezentând
diferența dintre valoarea cu care a fost majorat capitalul social și valoarea
reală a terenului pentru care a obținut certificatul de atestare a dreptului de
proprietate.
Deși cererea de
chemare în judecată este calificată ca fiind o veritabilă obligație de a face,
este ulterior criticat modul în care a fost efectuată evaluarea terenului,
modul în care s-a desfășurat procedura de majorare a capitalului social cu
contravaloarea terenului și legalitatea adoptării hotărârii A.G.E.A. din 8
iulie 2004.
Raportul de evaluare
întocmit în vederea majorării capitalului social cu contravaloarea terenului
pentru care societatea a obținut certificatul de atestare a dreptului de
proprietate s-a făcut în condițiile art. 143 din H.G. nr. 577/2002 în sensul că
s-a reactualizat cu coeficientul de evaluare stabilit de legislația în vigoare
la acea dată valoarea preluată din anexele certificatului de atestare a
dreptului de proprietate asupra terenului,
Raportul de evaluare
întocmit la cererea Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului în anul
2009 a avut ca obiective estimarea valorii de piață a terenului inclus în
capitalul social, evaluare ce a avut la bază alte criterii de stabilire a
valorilor față de raportul din anul 2004.
Curtea de apel a
reținut în mod corect că inadmisibilitatea nu reprezintă o veritabilă excepție,
nefiind reglementată ca atare de C. proc. civ., ci este strâns legată de
dreptul de a acționa în justiție, iar cerința dreptului este una de fond și cât
timp dreptul nu există, acțiunea nu poate fi primită pe acest considerent.
Față de aceste
considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de
nelegalitate care să impună modificarea sau casarea deciziei recurate și, pe
cale de consecință, recursul urmează a fi respins ca nefondat
Față de dispozițiile
art. 274 C. proc. civ., recurenta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor
Statului va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului
București împotriva Deciziei civile nr. 80/Ap din 19 iunie 2012, pronunțată de
Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,
de conflicte de muncă și asigurări sociale, ca nefondat.
Obligă recurenta-reclamantă
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului București să plătească
intimatei-pârâte SC C.E. SA Poiana Brașov suma de 3.720 RON, cu titlu de
cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședința publică, astăzi 18 aprilie 2013.
Procesat de GGC - AS