ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1229/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 246 din 1 iunie 2012 Tribunalul Brașov, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilitătii invocate de pârâta SC O.V.I.G. SA București. A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul G.T. în contradictoriu cu pârâții SC O.V.I.G. SA București și N.S. și a obligat pârâta SC O.V.I.G. SA să plătească reclamantului suma de 15.500 euro, în echivalent RON la data plății, reprezentând daune morale. A respins restul pretențiilor reclamantului și a obligat pârâta SC O.V.I.G. SA să plătească reclamantului suma de 3.148,20 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele: Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC O.V.I.G. SA a fost respinsă ca neîntemeiată, în raport de prevederile art. 9 din Legea nr. 136/1995, conform cărora asigurătorul se obligă ca, la producerea riscului asigurat, să plătească asiguratului, beneficiarului asigurării sau terțului păgubit despăgubirea sau suma asigurată, justificând în speță calitatea sa procesuală pasivă. Excepția inadmisibilitătii acțiunii invocată de pârâta SC O.V.I.G. SA a fost respinsă ca nefondată apreciindu-se că instanța a fost investită cu o acțiune în realizare având ca obiect pretenții, iar nu cu o acțiune în constatare astfel cum s-a susținut.

Instanța a reținut că, la data de 9 iunie 2008, reclamantul G.T. a fost internat la Spitalul Militar B., secția chirurgie cu diagnosticul de trimitere chist testicular și diagnosticul la internare de chist funicul spermatic și că astfel cum a rezultat din foaia de observație clinică generală, intervenția chirurgicală la care a fost supus reclamantul a constat în tumorectomie, iar diagnosticul principal la externare de tumoră testiculară stâng și că potrivit aceleiași foi de observație piesa operată a fost trimisă pentru examinare la data de 11 iunie 2008, de către pârâtul N.S., diagnosticul clinic stabilit potrivit examenului histopatologic din data de 25 iunie 2008 fiind de tumoră testiculară stângă.

La data de 15 iunie 2008 reclamantul a fost externat din Spitalul Militar B., secția chirurgie, iar la 4 august 2008 acesta a fost internat la Institutul Clinic F. în vederea reevaluării, ca la data de 5 august 2008 să fie reoperat, intervenția suferită fiind de orhiectomie stângă pe cale inghinală. Ulterior, reclamantul a urmat chimioterapia. Că prin decizia nr. 1/2009 pârâtul N.S. a fost sancționat de către Colegiul Medicilor B., Comisia de disciplină, cu mustrare, considerându-se ca fiind greșită limitarea mijloacelor de investigare pentru un bun diagnostic preoperator, iar din concluziile raportului de expertiză medico-legală din 3 septembrie 2010 a rezultat că între diagnosticul de internare la Spitalul Militar B. și diagnosticul de externare nu există concordanță, iar tipul de intervenție chirurgicală aplicat de pârâtul N.S.

nu a fost cel corect și impus față de diagnosticul de externare, stabilit intraoperator. Conform aceluiași raport s-a concluzionat că viața reclamantului nu a fost pusă în pericol prin procedeul chirurgical aplicat de pârâtul N.S., însă intervenția chirurgicală efectuată la Institutul Clinic F., urologie la data de 5 august 2008 a fost consecința neaplicării la Spitalul Militar B. la 11 iunie 2008, a procedeului chirurgical care se impunea în cauză, respectiv orhiectomie totală pe cale inghinală și că mijloacele de investigații paraclinice și imagistice ce se impuneau preoperator pentru stabilirea diagnosticului, în cazul unei formațiuni pseudotumorale testiculare, ar fi fost, în conformitate cu protocolul standard, următoarele: ecografie testiculară (scrotală/inghinală/abdominală), tomografia computerizată abdominopelvină, markerii tumorali (AFP, beta-HCG, LDH seric, GUT), alături de radiografia toracică standard.

Era de asemenea obligatoriu, examenul histopatologic extemporaneu al tumorii excizate, având în vedere riscul crescut al posibilității existenței unui cancer testicular la pacientul în cauză, datorită întârzierii efectuării în copilărie a intervenției chirurgicale de coborâre a testiculului stâng în scrot. Pârâtul N.S. avea încheiată la societatea pârâtă, pentru mal praxis, polița de asigurare din 14 ianuarie 2008, valabilă până la data de 17 ianuarie 2009, în limita a 62.000 euro pe fiecare eveniment. S-a reținut răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie instituită prin art. 998 și art. 999 C. civ., avându-se în vedere îndeplinirea în cauză a dispozițiilor legale. În ceea ce privește valoarea prejudiciului, instanța a reținut ca fiind fondate susținerile pârâtei SC O.V.I.G.

SA, conform Capitolului 3 lit. e) din condițiile specifice potrivit cărora există în speță o cauză de limitare a răspunderii, astfel că daunele morale sunt acoperite într-o sublimită de 25% din limita de răspundere pe întreaga perioadă de asigurare menționată în specificația poliței, dar în nici un caz mai mult de 50.000 euro, sublimită care este inclusă în limita de răspundere asigurată prin poliță. Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale prin decizia civilă nr. 12/Ap din 20 februarie 2013, a respins apelul formulat de pârâta SC O.V.I.G. SA, împotriva sentinței civile nr. 246 din 1 iunie 2012 a Tribunalului Brașov.

A obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către intimatul G.T., în cuantum de 5.500 RON. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele: Că potrivit art. 4.1 (VII) din condițiile specifice, de la excluderea răspunderii asigurătorului sunt exceptate situațiile în care pacientul a fost în imposibilitate de a-și exprima voința sau consimțământul și cum intervenția chirurgicală nu s-a efectuat cu acordul intimatului reclamant, întrucât acesta a fost în imposibilitate de a-și exprima consimțământul, datorită faptului că se afla pe masa de operație, sub efectul puternic al substanțelor anestezice care îi afecta întreg organismul și că o astfel de situație constituie excepția de la cazurile de excludere a răspunderii asigurătorului.

În ceea ce privește prejudiciul moral, probele administrate în cauză au demonstrat existența condițiilor care atrag răspunderea civilă delictuală, respectiv prejudiciu cauzat și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită a medicului și prejudiciu. Instanța a reținut că fapta ilicită aparține pârâtului N.S., care nu a procedat la efectuarea examenelor impuse de protocolul standard de diagnostic clinic al unei tumori testiculare, adoptat de Societatea Română de Urologie și că, conform art. 642 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006, fapta pârâtului se încadrează în noțiunea de mal-praxis, fiind o eroare profesională săvârșită în exercitarea actului medical, generator de prejudicii asupra pacientului.

Că expertiza medico-legală a evidențiat raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită a doctorului care a efectuat intervenția chirurgicală și prejudiciul suferit de reclamant, care a fost supus unei noi operații și că pârâtul N.S. a fost asigurat pentru mal-praxis, pe fiecare eveniment în limita sumei a 62.000 euro de către pârâta SC O.V.I.G. SA, conform poliței din 14 ianuarie 2008, iar riscul asigurat s-a produs la data de 11 iunie 2008, în perioada cât polița era activă astfel că, obligația de plată a fost preluată ca o garanție în patrimoniul asigurătorului față de intimatul reclamant.

Totodată, s-a reținut că în speță sunt incidente dispozițiile art. 9 din Legea nr. 136/1995, potrivit cărora, prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta se obligă ca la producerea riscului asigurat, să plătească asiguratului sau terțului păgubit, despăgubirea, rezultată din contractul de asigurare, astfel că în raport de suferințele psihice și fizice ale reclamantului, cauzate de intervenția chirurgicală, care a constituit un caz de mal-praxis, cuantumul daunelor morale acordate, au fost apreciate ca fiind rezonabile și justificate, corespunzător prejudiciului real produs părții vătămate, neputând constitui o îmbogățire fără justă cauză pentru intimatul reclamant.

Împotriva deciziei civile nr. 12/Ap din 20 februarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale a declarat recurs pârâta SC O.V.I.G. SA București, întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ. criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului și respingerea acțiunii reclamantului ca nefondată. Recurenta pârâtă, după o prezentare a situației de fapt, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. a susținut că decizia pronunțată de instanța de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină. Se arată că, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 969 C. civ.

și art. 4.1 din condițiile specifice privind asigurarea de răspundere civilă a personalului medical a unităților sanitare și a furnizorilor de produse și servicii medicale, că potrivit contractului de asigurare de răspundere civilă profesională, societatea sa nu acordă despăgubiri pentru prejudiciile legate de acte medicale pacientului, sau reprezentanților legali ai acestuia, care nu și-au dat consimțământul pentru intervenția chirurgicală, cu excepția situațiilor în care aceștia au fost în imposibilitate de a-și exprima consimțământul și pentru situațiile de forță majoră, astfel că în cauză societatea sa nu are obligația de plată a despăgubirilor avându-se în vedere faptul că medicul nu a obținut înainte de intervenția chirurgicală consimțămâtul reclamantului, cu atât mai mult cu cât acesta a fost operat la 48 de ore de la internare.

În privința daunelor morale, acordate de instanță, a susținut că acestea ar trebui să fie diminuate și apreciate în raport cu circumstanțele cauzei respective, astfel încât să reprezinte o justă despăgubire. Intimatul-reclamant G.T. prin întâmpinarea formulată la 17 martie 2014, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru motivele scrise expuse. Analizând recursul declarat de pârâta SC O.V.I.G. SA București împotriva deciziei civile nr. 12/Ap din 20 februarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, din perspectiva criticilor formulate și temeiurilor de drept arătate, ținând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Este de observat că deși recurenta a invocat numai motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., o parte din criticile formulate se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. modificarea hotărârii se poate face când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, ori din această perspectivă precum și din criticile formulate în recurs, Înalta Curte constată că decizia instanței de apel nu a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor legale aplicabile în cauză. Dispozițiile art. 998 și art. 999 C. civ. consacră principiul potrivit căruia cei ce sunt lezați printr-un fapt prejudiciabil pot exercita acțiunea în daune. Prin urmare, pentru ca acțiunea în daune interese să fie admisibilă se cere ca faptul prejudiciabil imputat autorului său să fie ilicit și să fi cauzat o pagubă ce se solicită a fi reparată.

Recurenta, în prezentul recurs, a criticat soluția adoptată de instanța de apel, sub aspectul analizării îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale. În acest context, în calea devolutivă a apelului, analizând probele administrate, instanța de apel în mod corect a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale reglementate de art. 998 C. civ., respectiv fapta ilicită, prejudiciul suferit ca urmare a săvârșirii unei astfel de fapte, vinovăția și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, ca dovedite.

S-a reținut că, fapta ilicită aparține pârâtului N.S., care nu a procedat la efectuarea examenelor impuse de protocolul standard de diagnostic clinic pentru afecțiunea menționată, adoptat de Societatea Română de Urologie, înainte de intervenția chirurgicală făcută în cauză fără acordul reclamantului, care a fost în imposibilitate de a-și exprima consimțământul, întrucât se afla pe masa de operație, sub efectul puternic al substanțelor anestezice care îi afecta întreg organismul și că, potrivit art. 642 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006, fapta pârâtului se încadrează în noțiunea de mal-praxis, fiind o eroare profesională săvârșită în exercitarea actului medical, generator de prejudicii asupra pacientului.

Astfel, în mod just s-a constatat în cauză, că sunt incidente dispozițiile art. 9 din Legea nr. 136/1995, potrivit cărora, prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta se obligă ca la producerea riscului asigurat, să plătească asiguratului sau terțului păgubit, despăgubirea, rezultată din contractul de asigurare. Dauna morală constă în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existența fizică a persoanei, sănătatea și integritatea corporală, la sentimentele de afecțiune, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional și alte valori similare, iar la evaluarea despăgubirilor necesare compensării prejudiciului moral, aceasta trebuie să aibă în vedere mai multe criterii.

Un criteriu important pentru determinarea daunelor morale îl constituie gravitatea prejudiciului moral suferit, astfel că, cu cât valoarea lezată are o importanță mai mare pentru victimă, cu atât prejudiciul moral va fi mai grav. Criteriul echității exprimă cerința ca daunele acordate să reprezinte o justă și integrală desdăunare a victimei. Distinct de cele reținute, în termenii Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale criteriul echității se traduce prin necesitatea ca partea lezată să primească o satisfacție rezonabilă pentru prejudiciul moral suferit, dreptul la familie și dreptul la viață fiind unele dintre drepturile fundamentale ale omului.

Cât privește justa și echitabila dezdăunare care trebuie avută în vedere la stabilirea cuantumului acestora, Înalta Curte constată că instanța de control judiciar în calea devolutivă a apelului, analizând probele administrate, a reținut în mod corect ca fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale cât privește temeiul de drept pentru acordarea daunelor morale în raport de prevederile art. 998 C. civ., respectiv fapta ilicită, prejudiciu suferit ca urmare a săvârșirii unei astfel de fapte, vinovăția și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, ca dovedite, cu referire la art. 9 din Legea nr. 136/1995, ceea ce-l îndreptățește pe reclamant să solicite daune morale pentru prejudiciul produs urmare intervenției chirurgicale suferite.

De altfel, nici critica recurentei prin care a susținut că despăgubirea acordată, pentru repararea prejudiciului moral suferit este prea mare, nu poate fi primită, avându-se în vedere că la stabilirea sumei acordate, instanța a avut în vedere mai multe criterii de apreciere, suferințele psihice și fizice ale reclamantului, cauzate de intervenția chirurgicală, care a constituit un caz de mal-praxis, acestea fiind apreciate corect ca fiind rezonabile și justificate, corespunzător prejudiciului real produs părții vătămate, neputând constitui o îmbogățire fără justă cauză pentru intimatul reclamant. În cauză, instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală în ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate, evidențiind, așa cum rezultă din considerentele deciziei atacate, identificarea elementelor care definesc gravitatea prejudiciului și încadrarea acestora într-un barem de gravitate.

Aceasta, întrucât, un criteriu important în stabilirea daunelor morale îl constituie gravitatea prejudiciului moral. Se constată de altfel că, în privința criteriilor de stabilire a despăgubirilor, instanța supremă a fost constantă în a decide că acestea se stabilesc în raport cu consecințele negative suferite de victimă pe plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

În cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate condiției aprecierii obiective, rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv suferit, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, decizia nr. 4790 din 18 noiembrie 2003. Cum instanța a aplicat în mod just aceste criterii, stabilind că despăgubirea acordată reclamantului de instanța de fond, cuantificată la suma de 15.500 euro, este corectă, criticile pârâtei pe acest aspect sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare. Înalta Curte, apreciază ca nefondat și motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât contrar susținerilor recurentei, motivele invocate de parte au făcut obiectul examinării de către instanță, iar hotărârea este pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, cât și cele pentru care au fost înlăturate cererile părților. De altfel, se poate observa fără dubii că instanța de apel a motivat detaliat decizia pronunțată, analizând criticile formulate în apel, argumentând motivele pentru care a fost reținută răspunderea civilă delictuală a pârâtei, prin raportare la dispozițiile art. 998 și art. 999 C. civ., avându-se în vedere îndeplinirea cumulativă a condițiilor ce se impun într-o atare situație. Pentru cele ce preced, cum instanța de apel a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză, făcându-se dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale, Înalta Curte reține că soluția instanței de apel este corectă, astfel că în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., urmează să respingă recursul pârâtei ca nefondat. În temeiul art. 274 C. proc. civ. urmează a fi obligată recurenta-pârâtă SC O.V.I.G. SA București la plata sumei de 7.500 RON cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant G.T.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC O.V.I.G. SA București împotriva deciziei civile nr. 12/Ap din 20 februarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Obligă recurenta-pârâtă SC O.V.I.G. SA București la plata sumei de 7.500 RON cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant G.T. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2014.