ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1229/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1229/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului

constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 246 din 1 iunie 2012 Tribunalul Brașov, secția a ll-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile lipsei calității

procesuale pasive și inadmisibilitătii invocate de pârâta SC O.V.I.G. SA București.

A admis în parte acțiunea formulată de

reclamantul G.T. în contradictoriu cu pârâții SC O.V.I.G. SA București și N.S.

și a obligat pârâta SC O.V.I.G. SA să plătească reclamantului suma de 15.500

euro, în echivalent RON la data plății, reprezentând daune morale.

A respins restul pretențiilor reclamantului

și a obligat pârâta SC O.V.I.G. SA să plătească reclamantului suma de 3.148,20 RON

reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prima

instanță a reținut următoarele:

Excepția lipsei calității procesuale pasive

a pârâtei SC O.V.I.G. SA a fost respinsă ca neîntemeiată, în raport de prevederile

art. 9 din Legea nr. 136/1995, conform cărora asigurătorul se obligă ca, la producerea

riscului asigurat, să plătească asiguratului, beneficiarului asigurării sau terțului

păgubit despăgubirea sau suma asigurată, justificând în speță calitatea sa procesuală

pasivă.

Excepția inadmisibilitătii acțiunii invocată

de pârâta SC O.V.I.G. SA a fost respinsă ca nefondată apreciindu-se că instanța

a fost investită cu o acțiune în realizare având ca obiect pretenții, iar nu cu

o acțiune în constatare astfel cum s-a susținut.

Instanța a reținut că, la data de 9

iunie 2008, reclamantul G.T. a fost internat la Spitalul Militar B., secția chirurgie

cu diagnosticul de trimitere chist testicular și diagnosticul la internare de chist

funicul spermatic și că astfel cum a rezultat din foaia de observație clinică generală,

intervenția chirurgicală la care a fost supus reclamantul a constat în tumorectomie,

iar diagnosticul principal la externare de tumoră testiculară stâng și că potrivit

aceleiași foi de observație piesa operată a fost trimisă pentru examinare la data

de 11 iunie 2008, de către pârâtul N.S., diagnosticul clinic stabilit potrivit examenului

histopatologic din data de 25 iunie 2008 fiind de tumoră testiculară stângă.

La data de 15 iunie 2008 reclamantul a

fost externat din Spitalul Militar B., secția chirurgie, iar la 4 august 2008 acesta

a fost internat la Institutul Clinic F. în vederea reevaluării, ca la data de 5

august 2008 să fie reoperat, intervenția suferită fiind de orhiectomie stângă pe

cale inghinală. Ulterior, reclamantul a urmat chimioterapia.

Că prin decizia nr. 1/2009 pârâtul N.S.

a fost sancționat de către Colegiul Medicilor B., Comisia de disciplină, cu mustrare,

considerându-se ca fiind greșită limitarea mijloacelor de investigare pentru un

bun diagnostic preoperator, iar din concluziile raportului de expertiză medico-legală

din 3 septembrie 2010 a rezultat că între diagnosticul de internare la Spitalul

Militar B. și diagnosticul de externare nu există concordanță, iar tipul de intervenție

chirurgicală aplicat de pârâtul N.S. nu a fost cel corect și impus față de diagnosticul

de externare, stabilit intraoperator.

Conform aceluiași raport s-a concluzionat

că viața reclamantului nu a fost pusă în pericol prin procedeul chirurgical aplicat

de pârâtul N.S., însă intervenția chirurgicală efectuată la Institutul Clinic F.,

urologie la data de 5 august 2008 a fost consecința neaplicării la Spitalul Militar

B. la 11 iunie 2008, a procedeului chirurgical care se impunea în cauză, respectiv

orhiectomie totală pe cale inghinală și că mijloacele de investigații paraclinice

și imagistice ce se impuneau preoperator pentru stabilirea diagnosticului, în cazul

unei formațiuni pseudotumorale testiculare, ar fi fost, în conformitate cu protocolul

standard, următoarele: ecografie testiculară (scrotală/inghinală/abdominală), tomografia

computerizată abdominopelvină, markerii tumorali (AFP, beta-HCG, LDH seric, GUT),

alături de radiografia toracică standard.

Era de asemenea obligatoriu, examenul histopatologic

extemporaneu al tumorii excizate, având în vedere riscul crescut al posibilității

existenței unui cancer testicular la pacientul în cauză, datorită întârzierii efectuării

în copilărie a intervenției chirurgicale de coborâre a testiculului stâng în scrot.

Pârâtul N.S. avea încheiată la societatea

pârâtă, pentru mal praxis, polița de asigurare din 14 ianuarie 2008, valabilă până

la data de 17 ianuarie 2009, în limita a 62.000 euro pe fiecare eveniment.

S-a reținut răspunderea civilă delictuală

pentru fapta proprie instituită prin art. 998 și art. 999 C. civ., avându-se în

vedere îndeplinirea în cauză a dispozițiilor legale.

În ceea ce privește valoarea prejudiciului,

instanța a reținut ca fiind fondate susținerile pârâtei SC O.V.I.G. SA, conform

Capitolului 3 lit. e) din condițiile specifice potrivit cărora există în speță o

cauză de limitare a răspunderii, astfel că daunele morale sunt acoperite într-o

sublimită de 25% din limita de răspundere pe întreaga perioadă de asigurare menționată

în specificația poliței, dar în nici un caz mai mult de 50.000 euro, sublimită care

este inclusă în limita de răspundere asigurată prin poliță.

Curtea de Apel Brașov, secția civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale

prin decizia civilă nr. 12/Ap din 20 februarie 2013, a respins apelul formulat de

pârâta SC O.V.I.G. SA, împotriva sentinței civile nr. 246 din 1 iunie 2012 a Tribunalului

Brașov.

A obligat pârâta la plata cheltuielilor

de judecată către intimatul G.T., în cuantum de 5.500 RON.

Pentru a pronunța această decizie, instanța

de apel a reținut următoarele:

Că potrivit art. 4.1 (VII) din condițiile

specifice, de la excluderea răspunderii asigurătorului sunt exceptate situațiile

în care pacientul a fost în imposibilitate de a-și exprima voința sau consimțământul

și cum intervenția chirurgicală nu s-a efectuat cu acordul intimatului reclamant,

întrucât acesta a fost în imposibilitate de a-și exprima consimțământul, datorită

faptului că se afla pe masa de operație, sub efectul puternic al substanțelor anestezice

care îi afecta întreg organismul și că o astfel de situație constituie excepția

de la cazurile de excludere a răspunderii asigurătorului.

În ceea ce privește prejudiciul moral,

probele administrate în cauză au demonstrat existența condițiilor care atrag răspunderea

civilă delictuală, respectiv prejudiciu cauzat și legătura de cauzalitate dintre

fapta ilicită a medicului și prejudiciu.

Instanța a reținut că fapta ilicită aparține

pârâtului N.S., care nu a procedat la efectuarea examenelor impuse de protocolul

standard de diagnostic clinic al unei tumori testiculare, adoptat de Societatea

Română de Urologie și că, conform art. 642 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006,

fapta pârâtului se încadrează în noțiunea de mal-praxis, fiind o eroare profesională

săvârșită în exercitarea actului medical, generator de prejudicii asupra pacientului.

Că expertiza medico-legală a evidențiat

raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită a doctorului care a efectuat intervenția

chirurgicală și prejudiciul suferit de reclamant, care a fost supus unei noi operații

și că pârâtul N.S. a fost asigurat pentru mal-praxis, pe fiecare eveniment în limita

sumei a 62.000 euro de către pârâta SC O.V.I.G. SA, conform poliței din 14 ianuarie

2008, iar riscul asigurat s-a produs la data de 11 iunie 2008, în perioada cât polița

era activă astfel că, obligația de plată a fost preluată ca o garanție în patrimoniul

asigurătorului față de intimatul reclamant.

Totodată, s-a reținut că în speță sunt

incidente dispozițiile art. 9 din Legea nr. 136/1995, potrivit cărora, prin contractul

de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o primă

asigurătorului, iar acesta se obligă ca la producerea riscului asigurat, să plătească

asiguratului sau terțului păgubit, despăgubirea, rezultată din contractul de asigurare,

astfel că în raport de suferințele psihice și fizice ale reclamantului, cauzate

de intervenția chirurgicală, care a constituit un caz de mal-praxis, cuantumul daunelor

morale acordate, au fost apreciate ca fiind rezonabile și justificate, corespunzător

prejudiciului real produs părții vătămate, neputând constitui o îmbogățire fără

justă cauză pentru intimatul reclamant.

Împotriva deciziei civile nr. 12/Ap din

20 februarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale a declarat

recurs pârâta SC O.V.I.G. SA București, întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea

deciziei, admiterea apelului și respingerea acțiunii reclamantului ca nefondată.

Recurenta pârâtă, după o prezentare a situației

de fapt, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. a

susținut că decizia pronunțată de instanța de apel nu cuprinde motivele pe care

se sprijină.

Se arată că, în cauză nu sunt incidente

dispozițiile art. 969 C. civ. și art. 4.1 din condițiile specifice privind asigurarea

de răspundere civilă a personalului medical a unităților sanitare și a furnizorilor

de produse și servicii medicale, că potrivit contractului de asigurare de răspundere

civilă profesională, societatea sa nu acordă despăgubiri pentru prejudiciile legate

de acte medicale pacientului, sau reprezentanților legali ai acestuia, care nu și-au

dat consimțământul pentru intervenția chirurgicală, cu excepția situațiilor în care

aceștia au fost în imposibilitate de a-și exprima consimțământul și pentru situațiile

de forță majoră, astfel că în cauză societatea sa nu are obligația de plată a despăgubirilor

avându-se în vedere faptul că medicul nu a obținut înainte de intervenția chirurgicală

consimțămâtul reclamantului, cu atât mai mult cu cât acesta a fost operat la 48

de ore de la internare.

În privința daunelor morale, acordate de

instanță, a susținut că acestea ar trebui să fie diminuate și apreciate în raport

cu circumstanțele cauzei respective, astfel încât să reprezinte o justă despăgubire.

Intimatul-reclamant G.T. prin întâmpinarea

formulată la 17 martie 2014, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru

motivele scrise expuse.

Analizând recursul declarat de pârâta SC

O.V.I.G. SA București împotriva deciziei civile nr. 12/Ap din 20 februarie 2013,

pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și

de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, din perspectiva criticilor

formulate și temeiurilor de drept arătate, ținând cont de limitele controlului de

legalitate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Este de observat că deși recurenta a invocat

numai motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., o parte din criticile

formulate se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

modificarea hotărârii se poate face când aceasta este lipsită de temei legal ori

a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, ori din această perspectivă

precum și din criticile formulate în recurs, Înalta Curte constată că decizia instanței

de apel nu a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor legale aplicabile în cauză.

Dispozițiile art. 998 și art. 999 C.

civ. consacră principiul potrivit căruia cei ce sunt lezați printr-un fapt prejudiciabil

pot exercita acțiunea în daune.

Prin urmare, pentru ca acțiunea în daune

interese să fie admisibilă se cere ca faptul prejudiciabil imputat autorului său

să fie ilicit și să fi cauzat o pagubă ce se solicită a fi reparată.

Recurenta, în prezentul recurs, a criticat

soluția adoptată de instanța de apel, sub aspectul analizării îndeplinirii condițiilor

răspunderii civile delictuale.

În acest context, în calea devolutivă a

apelului, analizând probele administrate, instanța de apel în mod corect a reținut

că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale reglementate

de art. 998 C. civ., respectiv fapta ilicită, prejudiciul suferit ca urmare a săvârșirii

unei astfel de fapte, vinovăția și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită

și prejudiciu, ca dovedite.

S-a reținut că, fapta ilicită aparține

pârâtului N.S., care nu a procedat la efectuarea examenelor impuse de protocolul

standard de diagnostic clinic pentru afecțiunea menționată, adoptat de Societatea

Română de Urologie, înainte de intervenția chirurgicală făcută în cauză fără acordul

reclamantului, care a fost în imposibilitate de a-și exprima consimțământul, întrucât

se afla pe masa de operație, sub efectul puternic al substanțelor anestezice care

îi afecta întreg organismul și că, potrivit art. 642 alin. (1) lit. b) din Legea

nr. 95/2006, fapta pârâtului se încadrează în noțiunea de mal-praxis, fiind o eroare

profesională săvârșită în exercitarea actului medical, generator de prejudicii asupra

pacientului.

Astfel, în mod just s-a constatat în cauză,

că sunt incidente dispozițiile art. 9 din Legea nr. 136/1995, potrivit cărora, prin

contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească

o primă asigurătorului, iar acesta se obligă ca la producerea riscului asigurat,

să plătească asiguratului sau terțului păgubit, despăgubirea, rezultată din contractul

de asigurare.

Dauna morală constă în atingerea adusă

valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existența

fizică a persoanei, sănătatea și integritatea corporală, la sentimentele de afecțiune,

la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional și alte valori similare, iar

la evaluarea despăgubirilor necesare compensării prejudiciului moral, aceasta trebuie

să aibă în vedere mai multe criterii.

Un criteriu important pentru determinarea

daunelor morale îl constituie gravitatea prejudiciului moral suferit, astfel că,

cu cât valoarea lezată are o importanță mai mare pentru victimă, cu atât prejudiciul

moral va fi mai grav.

Criteriul echității exprimă cerința ca

daunele acordate să reprezinte o justă și integrală desdăunare a victimei.

Distinct de cele reținute, în termenii

Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale criteriul

echității se traduce prin necesitatea ca partea lezată să primească o satisfacție

rezonabilă pentru prejudiciul moral suferit, dreptul la familie și dreptul la viață

fiind unele dintre drepturile fundamentale ale omului.

Cât privește justa și echitabila dezdăunare

care trebuie avută în vedere la stabilirea cuantumului acestora, Înalta Curte constată

că instanța de control judiciar în calea devolutivă a apelului, analizând probele

administrate, a reținut în mod corect ca fiind întrunite condițiile răspunderii

civile delictuale cât privește temeiul de drept pentru acordarea daunelor morale

în raport de prevederile art. 998 C. civ., respectiv fapta ilicită, prejudiciu suferit

ca urmare a săvârșirii unei astfel de fapte, vinovăția și legătura de cauzalitate

dintre fapta ilicită și prejudiciu, ca dovedite, cu referire la art. 9 din Legea

nr. 136/1995, ceea ce-l îndreptățește pe reclamant să solicite daune morale pentru

prejudiciul produs urmare intervenției chirurgicale suferite.

De altfel, nici critica recurentei prin

care a susținut că despăgubirea acordată, pentru repararea prejudiciului moral suferit

este prea mare, nu poate fi primită, avându-se în vedere că la stabilirea sumei

acordate, instanța a avut în vedere mai multe criterii de apreciere, suferințele

psihice și fizice ale reclamantului, cauzate de intervenția chirurgicală, care a

constituit un caz de mal-praxis, acestea fiind apreciate corect ca fiind rezonabile

și justificate, corespunzător prejudiciului real produs părții vătămate, neputând

constitui o îmbogățire fără justă cauză pentru intimatul reclamant.

În cauză, instanța de apel a pronunțat

o hotărâre legală în ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate, evidențiind,

așa cum rezultă din considerentele deciziei atacate, identificarea elementelor care

definesc gravitatea prejudiciului și încadrarea acestora într-un barem de gravitate.

Aceasta, întrucât, un criteriu important în stabilirea daunelor morale îl constituie

gravitatea prejudiciului moral.

Se constată de altfel că, în privința criteriilor

de stabilire a despăgubirilor, instanța supremă a fost constantă în a decide că

acestea se stabilesc în raport cu consecințele negative suferite de victimă pe plan

fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste

valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în

care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

În cuantificarea prejudiciului moral, aceste

criterii sunt subordonate condiției aprecierii obiective, rezonabile, pe o bază

echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv suferit, Înalta Curte

de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, decizia nr. 4790 din 18 noiembrie

2003.

Cum instanța a aplicat în mod just aceste

criterii, stabilind că despăgubirea acordată reclamantului de instanța de fond,

cuantificată la suma de 15.500 euro, este corectă, criticile pârâtei pe acest aspect

sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.

Înalta Curte, apreciază ca nefondat și

motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât contrar susținerilor

recurentei, motivele invocate de parte au făcut obiectul examinării de către instanță,

iar hotărârea este pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 261 alin. (1)

pct. 5 C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se

sprijină și care au format convingerea instanței, cât și cele pentru care au fost

înlăturate cererile părților.

De altfel, se poate observa fără dubii

că instanța de apel a motivat detaliat decizia pronunțată, analizând criticile formulate

în apel, argumentând motivele pentru care a fost reținută răspunderea civilă delictuală

a pârâtei, prin raportare la dispozițiile art. 998 și art. 999 C. civ., avându-se

în vedere îndeplinirea cumulativă a condițiilor ce se impun într-o atare situație.

Pentru cele ce preced, cum instanța de

apel a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză, făcându-se

dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale, Înalta Curte reține

că soluția instanței de apel este corectă, astfel că în temeiul art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul pârâtei ca nefondat.

În temeiul art. 274 C. proc. civ. urmează

a fi obligată recurenta-pârâtă SC O.V.I.G. SA București la plata sumei de 7.500

RON cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant G.T.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de pârâta SC O.V.I.G. SA București împotriva deciziei civile nr. 12/Ap din 20 februarie

2013, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Obligă recurenta-pârâtă SC O.V.I.G. SA

București la plata sumei de 7.500 RON cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant

G.T.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27

martie 2014.