ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1182/2017

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 405 din 15 noiembrie 2016, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2015, s-a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei S.C. A. S.R.L., invocată din oficiu și s-a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. B. S.R.L. în contradictoriu cu această pârâtă pentru lipsa capacității procesuale de folosință; s-a admis excepția prescripției extinctive pe capătul 2 de cerere, invocată de pârâta S.C. C. S.R.L., prin lichidator judiciar CII D.; s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. B. S.R.L., prin lichidator judiciar S.C. E. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L., prin lichidator judiciar CII D. și s-a constatat nulitatea absolută a acordului de stingere a creanțelor reciproce nr. 88/20.05.2004; s-a respins ca prescris capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 7.810.161 RON (RON).

În considerentele sentinței s-au reținut următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu cele două pârâte, să se constate nulitatea absolută a acordului de stingere a creanțelor reciproce nr. 8/20.05.2004 încheiat între părți și să fie obligată pârâta S.C. C. S.R.L. la plata sumei de 7.810.161 RON, reprezentând debite neachitate. Reclamanta a arătat că la data încheierii acordului creanța invocată de pârâta S.C. A. S.R.L. nu exista, fiind rezultatul unei facturi emise cu 38 de zile mai târziu decât data actului tripartit. A apreciat, în consecință, că nu a existat o obligație asumată care să justifice încheierea actului a cărui nulitate o solicită.

Într-un prim ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 1613/03.10.2014, pronunțată în dosarul nr. x/2006 au fost admise excepțiile lipsei capacității procesuale pasive a pârâtei S.C. A. S.R.L. și a prescripției parțiale extinctive în ce privește capătul de cerere vizând pretențiile; a fost respinsă acțiunea față de pârâta S.C. A. S.R.L. pentru lipsa capacității procesuale pasive; a fost admis primul petit al cererii și a fost constatată nulitatea absolută a acordului nr. 88/2004; a fost admis în parte petitul doi la cererii, fiind obligată pârâta S.C. C. S.R.L. la plata sumei de 5.307.611 RON, fiind respinse în rest pretențiile ca fiind prescrise.

Sentința de fond a fost apelată de pârâtă, prin decizia nr. 152 din 26 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă dispunându-se respingerea apelului. Recursul pârâtei a fost admis prin decizia nr. 2505 din 9 decembrie 2015, fiind dispusă casarea deciziei de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel. În rejudecare, instanța de apel a constatat că hotărârea de primă instanță a fost pronunțată de un judecător recuzat, în condițiile în care cererea de recuzare a fost anulată ca netimbrată deși la data soluționării sale fusese formulată o cerere de reexaminare și fusese plătită taxa de timbru datorată. În consecință, a anulat sentința de fond și a trimis cauza spre rejudecare la prima instanță.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr. x/2015.

În rejudecare, instanța de fond a respins cererea pârâtei de suspendare a cauzei în temeiul art. 75 din Legea nr. 85/2006, reținând că principalul capăt de cerere vizează nulitatea unui act juridic, acțiune ce nu intră sub incidența prevederilor legale invocate de pârâtă, iar capătul de cerere vizând pretențiile este subsecvent primului, nefiind nici el supus prevederilor textului legal invocat.

Analizând excepțiile invocate în cauză, instanța de fond a apreciat caracterul fondat al excepției lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei S.C. A. S.R.L., motivat de faptul că prin sentința nr. 998/COM/29.09.2010, pronunțată în dosarul nr. x/2009, Tribunalul Bacău a dispus închiderea procedurii falimentului deschisă împotriva acestei pârâte și radierea ei din Registrul comerțului.

Excepția prescripției dreptului material la acțiune în ce privește petitul doi al cererii reclamantei a fost analizată o dată cu fondul cauzei.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că prin acordul a cărui nulitate se solicită a se constata s-a hotărât asupra unei novații prin schimbare de debitor, fiind stinse obligațiile S.C. C. S.R.L. față de S.C. B. S.R.L., precum și obligațiile S.C. B. S.R.L. față de S.C. A. S.R.L., în limitele debitului achitat. Premisele încheierii acordului au fost create ca urmare a constatării că între S.C. A. S.R.L., în calitate de creditor, și S.C. B. S.R.L., în calitate de debitor, există o creanță certă, lichidă și exigibilă în valoare de 54.546.176.860 RON ROL, conform facturii seria x ACB nr. x/28.06.2004, precum și că între S.C. B. S.R.L., în calitate de creditor, și S.C. C. S.R.L., în calitate de debitor, există o creanță certă, lichidă și exigibilă în valoare de 53.076.114.628 RON ROL.

Reclamanta a invocat nulitatea absolută a acordului motivat de faptul că delegatarul S.C. A. S.R.L. nu avea calitatea de creditor la momentul încheierii acordului, factura fiind emisă ulterior încheieri actului tripartit, precum și faptul că acordul s-a întemeiat pe fraudarea intereselor creditorilor săi, având în vedere starea iminentă de insolvență a societății.

Instanța de fond a apreciat ca fiind întemeiată susținerea reclamantei referitoare la lipsa cauzei imediate pentru încheierea acordului a cărui nulitate se solicită, raportat la faptul că factura care ar fi stat la baza obligației reclamantei față de propriul creditor a fost emisă ulterior încheierii acordului, astfel încât relamanta nu avea calitate de debitor, neexistând obligația de achitare a sumei menționată în acea factură. În consecință, a admis primul capăt din cererea reclamantei.

Cu privire la capătul de cerere vizând obligarea pârâtei S.C. C. S.R.L. la plata contravalorii facturilor emisă față de aceasta, instanța a reținut imposibilitatea aplicării teoriei conversiunii actului juridice, acordul de stingere al creanțelor neavând efect de recunoaștere a datoriei pârâtei față de reclamantă. S-a apreciat că eficientizarea actului prin intermediul conversiunii nu se poate realiza dacă din manifestarea de voință a părților sau a uneia dintre ele, exprimată în scopul încheierii actului juridic, rezultă expres sau implicit că acestea sunt potrivnice unei eventuale conversiuni a actului. Instanța, având în vedere opoziția pârâtei la aplicarea teorie conversiunii, a valorificat apărarea acesteia în sensul că motivul determinant la încheierea actului tripartit fost stingerea reciprocă a creanțelor, constatând în consecință că actul nu poate avea valoarea unei recunoașteri din partea pârâtei a datoriei pe care o avea față de reclamantă. Având în vedere aceste considerații, instanța de fond a apreciat ca fiind prescris dreptul material la acțiune al reclamantei cu privire la petitul vizând pretențiile împotriva pârâtei S.C. ENTERPRISES S.R.L., raportat la data emiterii acestora, lipsa unui termen de plată și scadența fiecărei facturi în parte.

Sentința de fond a fost apelată de ambele părți, pârâta declarând apel și împotriva încheierii de ședință din data de 11.10.2016.

Prin decizia nr. 94 din 3 martie 2017 Curtea de Apel Suceava, secția a II-a Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta S.C. B. S.R.L.; a admis apelul declarat de pârâta S.C. C. S.R.L. împotriva sentinței de fond și a încheierii de ședință, a schimbat în parte încheierea de ședință din data de 11.10.2016 în sensul că în baza art. 75 din Legea nr. 85/2014 a suspendat judecata capătului 2 de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 7.810.161 RON; a schimbat în parte și sentința de fond în sensul că a înlăturat soluția dată capătului 2 din cerere și excepției prescripției dreptului material la acțiune referitor la acest capăt de cerere: a menținut soluția dată pe primul capăt de cerere referitor la constatarea nulității absolute a acordului de stingere a creanțelor reciproce nr. 88/20.05.2004, precum și soluția dată excepției lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei S.C. A. S.R.L..

Analizând prin considerente comune criticile formulate de ambele părți, instanța de apel a reținut temeinicia susținerii pârâtei referitoare la suspendarea capătului doi de cerere, apreciind incidența dispozițiilor art. 75 din Legea nr. 85/2014; în consecință, a apreciat că se impune suspendarea judecății acestui capăt de cerere, suspendarea producând efecte și asupra soluției date excepției prescripției dreptului material la acțiune.

Plecând de la aceste premise, instanța de apel a constatat că se impune doar analiza criticilor celor două părți cu privire la primul capăt de cerere. Sub acest aspect, a fost reținută legalitatea și temeinicia sentinței primei instanțe din perspectiva lipsei cauzei imediate la încheierea actului, dedusă din inexistența unei creanțe a reclamantei față de pârâta S.C. A. S.R.L. la acel moment.

Instanța de apel a înlăturat apărarea pârâtei S.C. C. S.R.L. vizând eroarea materială asupra datei încheierii acordului, în lipsa unui înscris care să emane de la părți și prin care să se consemneze această eroare; s-a mai reținut că acordul nu putea fi încheiat ulterior datei de 28.06.2004 în condițiile în care la data de 24.06.2004 reclamanta a formulat cerere de deschidere a procedurii de insolvență ce a fost dispusă prin sentința nr. 106/02.08.2004 pronunțată de Tribunalul Buzău.

Instanța de apel a mai apreciat asupra imposibilității aplicării teoriei conversiei actelor juridice, motivat de faptul că nu se poate transforma o convenție tripartită într-un act juridic unilateral, cum este recunoașterea unei datorii; a mai apreciat că asemenea conversiune presupune salvgardarea actului juridic nul într-un act juridic valabil care să satisfacă toate părțile contractante, neputând fi folosit de o parte împotriva celeilalte părți.

Decizia de apel a fost recurată de reclamanta S.C. B. S.R.L. și de pârâta S.C. C. S.R.L..

Reclamanta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ. din 1865, formulând următoarele critici față de decizia de apel:

- hotărârea este lovită de nulitate absolută, instanța de apel încălcând normele de procedură instituite sub sancțiunea nulității în măsura în care a înțeles să recunoască vocația de reprezentant convențional a unei persoane care nu avea această calitate; a arătat că în susținerea excepției lipsei calității de reprezentant a invocat că în materia insolvenței nu este suficient mandatul avocațial semnat de lichidatorul judiciar, raportat la art. 61 din Legea nr. 85/2014 care impune condiția unei hotărâri a comitetului creditorilor adoptată în acest sens;

- hotărârea este lovită de nulitate absolută în ce privește soluția de suspendare a capătului doi de cerere, în raport de prevederile art. 75 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2014 ce instituie o excepție de la măsura suspendării de drept instituită de art. 75 alin. (1) din aceeași lege;

- hotărârea este lovită de nulitate sub aspectul că ambele instanțe inferioare au înțeles să emită judecăți asupra problemei conversiunii actului juridic nul, fără a avea fundament legal pentru aceasta; cu privire la decizia pronunțată de instanța de apel a arătat că aserțiunile acesteia cu privire la conversiunea actului juridic nul nu se mai impuneau în condițiile în care apreciase asupra suspendării petitului vizând obligația de plată; pe fondul problemei a arătat că instituția conversiunii operează independent de voința părților în condițiile în care nu a fost exclusă în mod expres de autorii actului juridic lovit de nulitate; a susținut independența relativă destinului actului juridic nul față de manifestarea de voință a părților; a mai susținut și că pârâta a renunțat implicit la prescripție, în conformitate cu art. 2507 și urm. C. civ., motivat de faptul că lichidatorul judiciar al societății a dispus înscrierea creanței sale în tabelul de creanțe al falitei S.C. C. S.R.L..

Pârâta S.C. C. S.R.L. nu a încadrat criticile sale de recurs în motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 C. proc. civ. din 1865, susținând în memoriul depus următoarele:

- nelegalitatea deciziei recurate sub aspectul inexistenței considerentelor prin care să se răspundă susținerilor sale din apel referitoare la data reală a acordului de stingere a creanțelor reciproce; a arătat că nu a fost analizată apărarea sa prin care a invocat, în susținerea motivului privind eroare de datare a actului, menționarea numărului de ordine atribuit de registrul comerțului reclamantei abia în luna iunie 2004; a mai arătat că simpla eroare materială a datei înscrise în acord nu poate prin ea însăși să atragă nulitatea absolută, apărare asupra căreia instanța de apel nu s-a pronunțat, chiar dacă au fost administrate probe cu privire la acest aspect; a menționat că instanța de apel nici nu a analizat aceste probe, neexistând considerente din care să rezulte o asemenea analiză.

Pârâta a mai susținut că reclamanta își invocă propria culpă, deoarece invocă în susținerea nulității actului juridic o factură emisă într-un raport față de care era ea terț, neavând posibilitatea verificării existenței respectivei creanțe. A mai arătat că nu a fost prezentată relevanța juridică a datei deschiderii procedurii de insolvență față de reclamantă, în sensul stabilirii influenței pe care această dată o exercită față de semnarea acordului tripartit; în același sens sunt și considerentele referitoare la cele reținute în rechizitoriul întocmit de Parchetul General - DIICOT cu privire laidentificarea în sediul grupului F. a ștampilei și a actelor S.C. B. S.R.L.. Din această perspectivă, pârâta a susținut că decizia de apel cuprinde motive străine de natura cauzei.

Pârâta a criticat și considerentul instanței de apel conform căruia pretențiile reclamantei își au izvorul în facturile fiscale emise, nu în acordul tripartit. A susținut greșita apreciere din partea instanței de apel, motivat de faptul că reclamanta și-a întemeiat ambele capete de cerere pe acordul tripartit, solicitând instanței ca în temeiul conversiunii să califice acordul ca o recunoaștere de datorie.

În ce privește considerentul înscrierii creanței reclamantei în tabelul creditorilor pârâtei, arătând că această creanță af ost înscrisă cu titlu provizoriu având în vedere cele dispuse prin sentința nr. 1613/2014 pronunțată în acest litigiu în primul ciclu procesual, sentință ce avea caracter executoriu astfel încât lichidatorul judiciar nu putea să verifice creanța pretinsă; ulterior anulării acestei sentințe, lichidatorul judiciar nu a mai înscris creanța pretinsă de reclamantă, având în vedere prescripția acesteia.

Prin întâmpinare, pârâta S.C. C. S.R.L. a invocat tardivitatea recursului declarat de reclamantă, apreciind depunerea acestuia peste termenul legal; pe fond, a solicitat respingerea recursului la nefondat, arătând următoarele: apărătorul său convențional nu era supus aprobării reglementate de art. 61 din Legea nr. 85/2014, activitatea sa nefiind remunerată; decizia de apel este legală sub aspectul soluției de suspendare a capătului de cerere vizând pretențiile, raportat la art. 45 din Legea nr. 85/2014, suma pretinsă de reclamantă neputând fi stabilită pe calea dreptului comun, ci prin verificare în cadrul procedurii insolvenței; decizia de apel este legală și sub aspectul considerentelor care analizează imposibilitatea aplicării teoriei conversiei actelor juridice; nu sunt aplicabile dispozițiile noului C. civ. în materia renunțării la prescripție, iar cu privire la condițiile înscrierii creanței reclamantei în tabelul creditorilor a reiterat susținerile din memoriul de recurs.

Prin note de ședință, reclamanta a solicitat respingerea excepției tardivității declarării recursului, arătând că memoriul de recurs a fost depus la oficiul poștal în termenul legal de declarare a căii de atac; a solicitat, totodată, respingerea recursului pârâtei, apreciind că decizia de apel cuprinde motivele pe care se sprijină soluția pronunțată în cauză.

Nu au fost administrate înscrisuri noi în cadrul recursului.

În ședința publică din data de 15 iunie 2017, analizând cu prioritate excepția tardivității declarării recursului reclamantei, Înalta Curte a dispus respingerea acesteia, constatând depunerea în termen a cererii de declarare a căii de atac, prin raportare la data depunerii memoriului de recurs la oficiul poștal, fiind făcută aplicarea dispozițiilor art. 104 C. proc. civ. din 1865.

Analizând legalitatea deciziei de apel în raport de criticile formulate și apărările invocate se reține următoarele:

Cu privire la recursul declarat de reclamanta S.C. B. S.R.L.:

Nu poate fi reținută critica reclamantei vizând excepția lipsei calității de reprezentant, întemeiată pe dispozițiile art. 61 din Legea nr. 85/2014. Se observă că desemnarea unui reprezentant convențional pentru susținerea intereselor pârâtei falite este condiționată de aprobarea Comitetului creditorilor doar în măsura în care plata acestui reprezentant este realizată din fondurile debitoarei. În speță, nu există dovezi din care să rezultă îndeplinirea condiției legale care impunea aprobarea numirii reprezentantului convențional de către Comitetul creditorilor. În consecință, nu se poate reține o încălcare a dispozițiilor legale invocate de reclamantă care să atragă nulitatea deciziei de apel pentru încălcarea unor norme de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. din 1865, semnarea mandatului avocațial de către lichidatorul judiciar fiind suficientă pentru dovedirea calității de reprezentant a apărătorului ales.

Este înlăturată și critica reclamantei vizând nulitatea deciziei de apel din perspectiva interpretării și aplicării greșite a dispozițiilor art. 75 alin. (2) din Legea nr. 85/2014. Este apreciată legalitatea deciziei de apel care a justificat măsura suspendării prin raportare la dispozițiile art. 75 alin. (1) din același act normativ pentru următoarele considerente: prin sentința de fond capătul de cerere privind obligația de plată a pârâtei față de reclamantă a fost respins ca urmare a admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune. Prin apelul declarat, pârâta nu a criticat fondul litigiului din perspectiva temeiniciei capătului doi de cerere, respectiv obligația sa de plată (în condițiile în care nici nu exista o asemenea obligație), ci a criticat sentința doar în ceea ce privește admiterea primului capăt de cerere și greșita respingere a cererii de suspendare a judecății capătului doi de cerere ca urmare a deschiderii procedurii falimentului.

Excepția de la regula suspendării de drept a acțiunilor judiciare pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului instituită prin art. 75 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2014 nu este incidentă în cauză, având în vedere limitele investirii instanței de apel, în raport de criticile pârâtei. Se apreciază că scopul excepției instituită de legiuitor a fost acela de a permite soluționarea de către instanța de drept comun a unor litigii începute anterior deschiderii procedurii insolvenței care vizează creanțe ce ar putea afecta patrimoniul debitoarei, verificate deja în primă instanță și contestate de debitoare în calea de atac. În speța de față, nu există o cale de atac a debitoarei, respectiv al pârâtei S.C. C. S.R.L. care să presupună analiza temeiniciei creanței invocate de reclamantă, apelul pârâtei vizând exclusiv respingerea cererii de suspendare a judecării capătului de cerere privind pretențiile reclamantei. În consecință, în mod legal instanța de apel a apreciat incidența dispozițiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 pentru a pronunța soluția de admitere a apelului pârâtei cu consecința schimbării soluției date cererii de suspendare a judecății capătului doi din cererea reclamantei și a înlăturării dispozițiilor referitoare la incidența prescripției extinctive.

Critica vizând nelegalitatea deciziei de apel din perspectiva neaplicării teoriei conversiei actului juridic nul nu va fi analizată, constatându-se că o asemenea analiză s-ar fi impus în măsura în care s-ar fi apreciat nelegalitatea dispoziției de suspendare a judecării capătului de cerere vizând pretențiile reclamantei, având incidență asupra termenului de prescripție. Or, fiind constată legalitatea deciziei de apel sub aspectul măsurii de suspendare a judecării capătului de cerere vizând pretențiile, cu consecința înlăturării tuturor discuțiilor legate de acest petit, nu se mai poate realiza o verificare a deciziei recurate din perspectiva legalității considerentelor ce se referă la acest aspect.

Se observă, totuși, că nu era necesară analizarea de către instanța de apel a aspectelor vizând conversia actului juridic nul, acestea fiind dependente de soluționarea capătului de cerere suspendat. Se apreciază, în consecință, că depășind cadrul procesual stabilit prin decizie, considerentele referitoare la conversia actului juridic nul nu produc efecte juridice.

Față de cele expuse, Înalta Curte apreciază recursul reclamantei ca nefondat.

Cu privire la recursul declarat de pârâta S.C. C. S.R.L.:

Este apreciată temeinicia criticii referitoare la lipsa considerentelor care să sprijine soluția pronunțată. Se reține sub acest aspect că instanța de apel nu a motivat apărările pârâtei, formulate atât în fața instanței de fond, cât și în apel, referitoare la eroarea de datare al acordului de stingere a creanțelor reciproce. Se observă că pârâta în mod constat a invocat o asemenea eroare, raportat la elemente existente în actul a cărui nulitate se solicită. Instanța de apel nu a analizat probatoriul administrat cu privire la acest aspect și nu s-a pronunțat asupra menționării în act a numărului de ordine dat de Registrul comerțului București, ca urmare a mutării sediului firmei în această localitate, număr care a fost atribuit la data de 14.06.2004 și nu a argumentat cum putea fi el cunoscut de reclamantă la data încheierii acordului de stingere a creanțelor reciproce (20.05.2004).

Pe de altă parte, instanța a dat eficiență motivului de nulitate întemeiat pe data acordului de stingere reciprocă a creanțelor prin raportare la data facturii care atestă datoria reclamantei față de S.C. A. S.R.L., fără a observă că fiind în prezența unui act sub semnătură privată, data încheierii acestuia nu reprezintă dată certă, astfel încât realitatea datei încheierii actului poate fi dovedită cu orice mijloc de probă.

De asemenea, instanța nu a argumentat în mod clar aspectul nulității actului juridic prin raportare la data înscrisă pe acesta, apreciat ca fiind un element definitoriu a inexistenței obligației reclamantei, urmare a datei înscrise pe factura care atestă această obligație. Simpla diferență între cele două date, în condițiile susținerii constante a pârâtei cu privire la eroarea de datare, nu poate conduce la concluzia inexistenței obligației de plată a debitului față de S.C. F. S.R.L..

Se impune, așadar, administrarea unui probatoriu care să ateste existența motivului de nulitate invocat de reclamantă prin dovedirea certă a lipsei obligației reclamantei față de S.C. F. S.R.L..

Se apreciază, față de considerentele expuse, că se impune soluția de admitere a recursului declarat de pârâtă și casarea deciziei de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare, instanța de apel urmând să analizeze probatoriu administrat și să răspundă apărărilor invocate de această parte.

De asemenea, instanța de apel va administra probatoriul necesar pentru verificarea motivului de nulitate vizând lipsa de cauză a actului juridic a cărui nulitate se solicită, prin raportare la inexistența datoriei reclamantei față de S.C. A. S.R.L., inclusiv prin solicitarea deciziei pronunțate în cadrul dosarului penal care a analizat și raportul obligațional dintre cele două părți (reclamantă și S.C. A. SRL).

Având în vedere motivul reținut ca fiind determinant în admiterea recursului declarat de pârâtă, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analiza celorlalte critici din memoriul de recurs al acestei părți.

Concluzionând, având în vedere dispozițiile art. 312 și art. 315 C. proc. civ. din 1865, recursul reclamantei va fi respins ca nefondat, iar recursul pârâtei va fi admis cu consecința casării deciziei de apel și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Față de soluția dată recursului declarat de reclamantă, rejudecarea cauzei va fi limitată la analizarea primului capăt din cererea reclamantei, în raport de criticile și apărările formulate de ambele părți pe acest capăt de cerere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. B. S.R.L. prin lichidator judiciar E. împotriva deciziei nr. 94 din 03 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. prin lichidator judiciar D. împotriva deciziei nr. 94 din 03 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2017.