ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3454/2018

Asupra recursului de față de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, reclamanta SC "A." S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele SC "B." S.R.L. și SC "C." S.R.L. să se constate nulitatea absolută a acordului de stingere a creanțelor reciproce nr. x din 20 mai 2004 încheiat între părți și să fie obligată pârâta S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 7.810.161 RON, reprezentând debite neachitate. Reclamanta a arătat că la data încheierii acordului de creanță invocată de pârâta S.C. C. S.R.L. nu exista, fiind rezultatul unei facturi emise cu 38 de zile mai târziu decât data actului tripartit și astfel, nu a existat o obligație asumată care să justifice încheierea actului a cărui nulitate o solicită.

Prin sentința civilă nr. 1613 din 3 octombrie 2014, au fost admise excepțiile lipsei capacității procesuale pasive a pârâtei S.C. C. S.R.L. și a prescripției parțiale extinctive în ce privește capătul de cerere vizând pretențiile; a fost respinsă acțiunea față de pârâta S.C. C. S.R.L. pentru lipsa capacității procesuale pasive; a fost admis primul petit al cererii și a fost constatată nulitatea absolută a acordului nr. 88/2004; a fost admis în parte petitul doi al cererii, fiind obligată pârâta S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 5.307.611 RON, fiind respinse în rest pretențiile ca fiind prescrise.

Prin decizia nr. 152 din 26 martie 2015, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă a respins apelul declarat împotriva acestei sentințe.

Recursul pârâtei a fost admis prin decizia nr. 2505 din 9 decembrie 2015, fiind dispusă casarea deciziei din apel și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, instanța de apel a anulat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la prima instanță. S-a reținut că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată de un judecător recuzat, în condițiile în care cererea de recuzare a fost anulată ca netimbrată, deși la data soluționării sale fusese formulată o cerere de reexaminare și fusese plătită taxa de timbru datorată.

În rejudecare, instanța de fond a respins cererea pârâtei de suspendare a cauzei în temeiul art. 75 din Legea nr. 85/2006, reținând că principalul capăt de cerere vizează nulitatea actului juridic, acțiune ce nu intră sub incidența prevederilor legale invocate, iar capătul de cerere vizând pretențiile este subsecvent primului, nefiind nici el supus prevederilor textului legal invocat.

Instanța de fond a apreciat caracterul fondat al excepției lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei S.C. C. S.R.L., motivat de faptul că prin sentința nr. 998/COM din 29 septembrie 2010, Tribunalul Bacău a dispus închiderea procedurii falimentului deschisă împotriva acestei pârâte și radierea ei din Registrul Comerțului.

Excepția prescripției dreptului material la acțiune în ce privește petitul doi al cererii reclamantei a fost analizată odată cu fondul cauzei.

Instanța a reținut că prin acordul a cărui nulitate se solicită a se constata s-a hotărât asupra unei novații prin schimbare de debitor, fiind stinse obligațiile S.C. B. S.R.L. față de S.C. A. S.R.L., precum și obligațiile S.C. A. S.R.L. față de S.C. C. S.R.L., în limitele debitului achitat. Premisele încheierii acordului au fost create ca urmare a constatării că între S.C. C. S.R.L., în calitate de creditor și S.C. A. S.R.L., în calitate de debitor, există o creanță certă, lichidă și exigibilă în valoare de 54.546.176.860 RON ROL, conform facturii seria x nr. x din 28 iunie 2004, precum și că între S.C. A. S.R.L., în calitate de creditor și S.C. B. S.R.L., în calitate de debitor, există o creanță certă, lichidă și exigibilă în valoare de 53.076.114.628 RON ROL.

Instanța de fond a apreciat ca fiind întemeiată susținerea reclamantei referitoare la lipsa cauzei imediate pentru încheierea acordului a cărui nulitate se solicită, raportat la faptul că factura care ar fi stat la baza obligației reclamantei față de propriul creditor a fost emisă ulterior încheierii acordului, astfel încât reclamanta nu avea calitate de debitor, neexistând obligația de achitare a sumei menționată în acea factură. În consecință, a admis primul capăt din cererea reclamantei.

Cu privire la capătul de cerere vizând obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata contravalorii facturilor emise față de aceasta, instanța a reținut imposibilitatea aplicării teoriei conversiunii actului juridic, acordul de stingere al creanțelor neavând efect de recunoaștere a datoriei pârâtei față de reclamantă. S-a apreciat că eficientizarea actului prin intermediul conversiunii nu se poate realiza dacă din manifestarea de voință a părților sau a uneia dintre ele, exprimată în scopul încheierii actului juridic, rezultă expres sau implicit că acestea sunt potrivnice unei eventuale conversiuni a actului. Având în vedere opoziția pârâtei la aplicarea teoriei conversiunii instanța, a valorificat apărarea acesteia în sensul că motivul determinant la încheierea actului tripartit a fost stingerea reciprocă a creanțelor, constatând în consecință că actul nu poate avea valoarea unei recunoașteri din partea pârâtei a datoriei pe care o avea față de reclamantă. Având în vedere aceste considerații, instanța a apreciat ca fiind prescris dreptul material la acțiune al reclamantei cu privire la petitul vizând pretențiile împotriva pârâtei S.C. L. S.R.L., raportat la data emiterii acestora, lipsa unui termen de plată și scadența fiecărei facturi în parte.

Această sentință a fost apelată de ambele părți, pârâta declarând apel și împotriva încheierii de ședință din data de 11 octombrie 2016.

Prin decizia nr. 94 din 3 martie 2017, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L.; a admis apelul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva sentinței de fond și a încheierii de ședință, a schimbat în parte și sentința de fond în sensul că a înlăturat soluția dată capătului 2 din cerere și excepției prescripției dreptului material la acțiune referitor la acest capăt de cerere: a menținut soluția dată pe primul capăt de cerere referitor la constatarea nulității absolute a acordului de stingere a creanțelor reciproce nr. x din 20 mai 2004, precum și soluția dată excepției lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei S.C. C. S.R.L.

Decizia instanței de apel a fost recurată atât de reclamanta SC "A." S.R.L. - prin lichidator judiciar D. SPRL Buzău, cât și de pârâta SC "B." S.R.L. Vatra Dornei - prin lichidator judiciar Cabinet de Insolvență E., iar prin decizia nr. 1182 din 22 iunie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins ca nefondat recursul reclamantei și, admițând recursul declarat de pârâtă, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că instanța de apel nu a motivat înlăturarea apărărilor formulate de aceasta atât la fond cât și în apel, referitoare la eroarea de datare a acordului de stingere a creanțelor reciproce, deși pârâta în mod constant a invocat-o și nu s-a pronunțat asupra menționării în act a numărului de ordine dat de Registrul Comerțului București la data de 14 iunie 2004, ca urmare a mutării sediului firmei în această localitate și nici nu a argumentat cum putea fi cunoscut de reclamantă la data încheierii acordului de stingere a creanțelor reciproce.

A apreciat instanța de control judiciar că se impune admiterea recursului pârâtei și casarea deciziei de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru administrarea unui probatoriu care să ateste existența motivului de nulitate invocat de reclamantă prin dovedirea certă a lipsei obligației reclamantei față de S.C. C. S.R.L. și de asemenea, a unui probatoriu necesar pentru verificarea motivului de nulitate vizând lipsa de cauză a actului juridic a cărui nulitate se solicită, prin raportare la inexistența datoriei reclamantei față de S.C. C. S.R.L., inclusiv prin solicitarea deciziei pronunțate în dosarul penal care a analizat și raportul obligațional dintre cele două părți.

În rejudecare, Curtea de Apel Suceava a subliniat că limitele învestirii în această fază procesuală se circumscriu analizării criticilor formulate de către pârâta S.C. B. S.R.L. în apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 405 din 15 noiembrie 2016 a Tribunalului Suceava, cu privire la soluția pronunțată în ceea ce privește capătul de cerere referitor la constatarea nulității absolute a Acordului de stingere a creanțelor reciproce nr. x din 20 mai 2004, modul de soluționare al tuturor celorlalte aspecte ale cauzei rămânând irevocabil prin decizia nr. 1182 din 22 iunie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Procedând la administrarea unui probatoriu care să ateste existenta motivului de nulitate invocat de reclamantă, prin dovedirea certă a lipsei obligației reclamantei față de S.C. M. S.R.L., inclusiv prin solicitarea deciziei pronunțate în cadrul dosarului penal care a analizat și raportul obligațional dintre cele două părți (reclamantă și S.C. C. SRL) și analizarea apărărilor pârâtei referitoare la eroarea din cuprinsul acordului cu privire la data încheierii acestuia, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă prin decizia nr. 20 din 19 ianuarie 2018 a respins, apelul declarat de pârâta SC "B." S.R.L. Vatra Dornei - prin lichidator judiciar Cabinet de Insolvență E., împotriva sentinței civile nr. 405 din 15 noiembrie 2016 a Tribunalului Suceava, secția a II-a civilă, vizând soluția cu privire la capătul de cerere referitor la constatarea nulității absolute a Acordului de stingere a creanțelor reciproce nr. x din 20 mai 2004 și a constatat că modul de soluționare a tuturor celorlalte aspecte ale cauzei a rămas irevocabil prin decizia nr. 1182 din 22 iunie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut următoarele:

Acordul a cărui nulitate se solicită a constituit obiect de analiză și în dosarul penal nr. x/2012 privind, în principal, pe inculpații F. și G., cercetați pentru inițierea și constituirea unui grup infracțional organizat- în scopul fraudării patrimoniului a două societăți comerciale, sens în care au constituit circuite financiare și comerciale între mai multe societăți comerciale, printre care se numără și părțile din dosarul de față, respectiv S.C. B. S.R.L., S.C. M. S.R.L. și S.C. A. S.R.L.

Prin decizia penală nr. 1633/A din 1 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, decizie definitivă, au fost condamnați toți inculpații trimiși în judecată, reținându-se că pentru realizarea rezoluției infracționale aceștia au încercat să dea o aparență de legalitate acțiunilor întreprinse în acest scop, întocmind în mod fictiv atât facturile care atestau o datorie a S.C. B. S.R.L. către S.C. A. S.R.L., cât și cele care atestau o datorie a S.C. A. S.R.L. către S.C. M. S.R.L., precum și Acordul de stingere a creanțelor reciproce nr. x din 20 mai 2004.

Potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) C. proc. civ. pen..:

"hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o".

Așa fiind, caracterul nereal al înscrisului a cărui nulitate se invocă în prezentul litigiu, reținut de către instanța penală, nu mai poate fi pus în discuție, ca urmare a efectului pozitiv al lucrului judecat.

În acest context, apărarea apelantei-pârâte S.C. B. S.R.L. referitoare la faptul că Acordul de stingere a creanțelor reciproce a fost datat din eroare ca fiind încheiat la data de 20 mai 2004, el fiind în realitate încheiat ulterior datei de 28 iunie 2004, este lipsit de relevanță, nemaiputând pune în discuție caracterul fictiv al înscrisului, statuat deja de instanța penală.

Cum prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanta a solicitat nulitatea acestui acord, care are caracterul unei delegații perfecte, motivat de faptul că delegatul S.C. C. S.R.L. nu avea calitatea de creditor al delegatului, iar prin hotărârea penală menționată anterior s-a stipulat că nici una dintre creanțele la care se face referire în cuprinsul acestuia nu a existat, acordul aparte în mod evident lipsit de cauză, așa cum a reținut în mod corect și prima instanță.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs S.C. B. S.R.L. prin lichidator judiciar Cabinet de Insolvență H., criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

Instanța nu a analizat motivul privind menționarea în Acordul nr. x a numărului de ordine la ORC București - simpla diferență dintre data Acordului și a facturii nu este suficientă pentru dovada inexistenței obligației de plată a debitului față de S.C. C. S.R.L.

Instanța de apel s-a limitat doar la efectele pe care decizia penală nr. 1622 A din 1 noiembrie 2016 le produce asupra raporturilor juridice dintre reclamantă și S.C. C. S.R.L.

Reclamanta nu a dovedit printr-un probatoriu suplimentar că la data încheierii acordului fusese deja emisă factura seria x nr. x din 28 iunie 2004, ca atare nu este dovedită în mod cert lipsa obligației reclamantei față de S.C. C. S.R.L.

Faptul că se menționează expres în cuprinsul acordului obligația reclamantei față de secunda pârâtei înseamnă că obligația S.C. A. S.R.L. exista la data semnării acordului.

Operațiunea de înregistrare a radierii din oficiu la ORC Buzău s-a efectuat la data de 28 iunie 2004.

Acordul de stingere a creanțelor reciproce nr. x este încheiat în mod evident după data de 28 iunie 2004, data menționată în acord - 20 mai 2004 - fiind doar o eroare materială.

Interesul urmărit de reclamantă prin anularea Acordului nr. x este obligarea S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 7.810.161 RON, în timp ce debitul reclamantei față de S.C. C. S.R.L. nu a fost achitat.

Decizia penală nr. 1633 A din 1 noiembrie 2016 nu are nici un efect asupra înscrisurilor prezentate în cauza civilă.

Hotărârea penală are efecte doar asupra existenței faptei și a persoanei care a săvârșit-o, neavând efecte asupra Acordului nr. x și facturilor încheiate între reclamantă și S.C. C. S.R.L., pe de o parte, și reclamantă și S.C. B. S.R.L. pe de altă parte.

Nici Acordul de stingere a creanțelor reciproce nr. x din 20 mai 2004 și nici factura seria x nr. x din 28 iunie 2004 nu au fost desființate de instanța penală, neexistând deci vreo autoritate de lucru judecat în fața instanței civile.

Caracterul fictiv al înscrisurilor așa cum acesta este apreciat în considerentele hotărârii penale, nu are nici un efect asupra valabilității acestora. Câtă vreme acestea nu au fost anulate de o instanță penală ori civilă, ele se bucură în continuare de prezumția de validitate și produc efecte juridice. Caracterul fictiv a fost evidențiat de rechizitoriu și mai apoi de instanță, doar pentru a reliefa rezoluția infracțională, a cărei dovedire era necesară pentru atragerea răspunderii penale a inculpaților.

Considerarea unor operațiuni economice drept fictive nu echivalează cu anularea lor de către instanța penală.

Sunt invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate, admiterea apelului pârâtei S.C. B. S.R.L. și respingerea primului capăt al cererii de chemare în judecată ca nefondat.

Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește primul motiv de recurs invocat de S.C. B. S.R.L., respectiv faptul că instanța nu a analizat apărarea pârâtei referitoare la eroarea de datare a acordului de stingere a creanțelor reciproce, acesta este nefondat.

Chiar și în situația în care s-ar reține faptul că, din eroare acordul de stingere a creanțelor reciproce a fost datat 20 mai 2004, când în realitate acesta a fost încheiat după 28 iunie 2004, dată la care a fost emisă factura seria x nr. x din 28 iunie 2004, aceasta nu este o dovadă a valabilității respectivului acord și nici a existenței certe a creanței.

Recurenta susține că instanța de apel și-a întemeiat în mod exclusiv raționamentul pe decizia penală nr. 1633 A din 1 noiembrie 2016 care nu are nici un efect asupra înscrisurilor prezentate în cauza civilă.

În realitate, instanța de apel nu a făcut decât să respecte îndrumările obligatorii din decizia nr. 1182 din 22 iunie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, Înalta Curte a dispus casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru administrarea unui probatoriu care să ateste existența motivului de nulitate invocat de reclamantă prin dovedirea certă a lipsei obligației reclamantei față de S.C. C. S.R.L. și, de asemenea, a unui probatoriu necesar pentru verificarea motivului de nulitate vizând lipsa de cauză a actului juridic a cărui nulitate se solicită, prin raportare la inexistența datoriei reclamantei față de S.C. C. S.R.L., inclusiv prin solicitarea deciziei pronunțate în dosarul penal care a analizat și raportul obligațional dintre cele două părți.

Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) C. proc. civ. pen.. "hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o".

De asemenea, este adevărat astfel cum susține recurenta că printre înscrisurile anulate prin decizia penală nu se află și acordul de stingere a creanțelor reciproce nr. x din 20 mai 2004 și nici factura seria x nr. x din 28 iunie 2004.

Cu toate acestea, nu se poate reține valabilitatea respectivelor înscrisuri.

În primul rând, o decizie penală definitivă se prezumă în mod absolut că exprimă adevărul.

Prin decizia penală nr. 1633 A din 1 noiembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a II-a Penală a reținut că pentru realizarea rezoluției infracționale inculpații au încercat să dea o aparență de legalitate acțiunilor întreprinse în acest scop, întocmind în mod fictiv atât facturile care atestau o datorie a S.C. B. S.R.L. către S.C. A. S.R.L., cât și cele care atestau o datorie a S.C. A. S.R.L. către S.C. C. S.R.L., precum și Acordul de stingere a creanțelor reciproce nr. x din 20 mai 2004.

În aceste condiții, aserțiunile recurentei în ce privește necesitatea ca reclamanta să dovedească inexistența obligației S.C. A. S.R.L. față de S.C. C. S.R.L., la momentul încheierii Acordului de stingere a creanțelor reciproce deoarece dovada incontestabilă a existenței acestei obligații este chiar menționarea facturii nr. x din 28 iunie 2004 în cuprinsul Acordului, nu pot fi primite.

Prin decizia penală nr. 1633 A din 1 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, decizie definitivă și care se prezumă în mod absolut că exprimă adevărul se rețin următoarele:

"acordul de stingere a datoriilor reciproce nr. x din 20 mai 2004 încheiat între S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L. Vatra Dornei și S.C. C. S.R.L. Bacău, face referire la o datorie care nu exista la data încheierii acordului 20 mai 2004 (data facturii care este înscrisă în acest acord fiind 28 iunie 2004 - factura seria x nr. x din 28 iunie 2004) factura seria x nr. x din 28 iunie 2004 emisă de S.C. C. S.R.L. Bacău reprezentând "linie tehnologică de îmbuteliere a laptelui" nu are suport având în vedere că S.C. I. S.R.L. București, firma care a facturat această "linie tehnologică de îmbuteliere a laptelui", inițial către S.C. J. S.R.L. București, iar aceasta a facturat către S.C. C. S.R.L. Bacău, nu are acte de proveniență pentru utilaj și nu este producător; în evidența mijloacelor fixe ale S.C. A. S.R.L. nu apare acest utilaj".

În aceste condiții, printr-o decizie penală definitivă se reține că "acordul de stingere a datoriilor reciproce nr. x din 20 mai 2004 […] face referire la o datorie care nu exista la data încheierii acordului 20 mai 2004", chiar și în situația în care data încheierii acestui acord este din eroare trecută ca fiind 20 mai 2004, data fiind în realitate 28 iunie 2004, data facturii seria x nr. x din 28 iunie 2004, este de necontestat că această datorie nu exista, reținându-se că respectiva factură "nu are suport".

În mod corect s-a reținut de instanța de apel faptul că odată ce s-a statuat printr-o decizie penală definitivă caracterul fictiv al acordului de stingere a creanțelor nu mai are relevanță faptul că a fost datat din eroare ca fiind încheiat la 20 mai 2004.

Este de necontestat că nici una din creanțele la care se face referire în cuprinsul acestuia nu a existat, astfel că, în mod evident acest acord este lipsit de cauză, deci nul.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și, pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. VATRA DORNEI - prin lichidator judiciar, CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ "K." împotriva deciziei nr. 20 din 19 ianuarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 20 septembrie 2018.