ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2296/2018

Ședința publică din data de 29 mai 2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 10 octombrie 2014 pe rolul Tribunalului Suceava sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. i-a chemat în judecată pe pârâții B. și C., solicitând obligarea acestora la plata sumei de 508.284,29 RON, reprezentând diferență de preț, conform contractului de execuție de lucrări nr. x din 26 decembrie 2011, actualizată cu indicele de inflație de la scadență până la data plății efective, a sumei de 23.952,03 RON, reprezentând dobânda legală aferentă debitului anterior indicat, calculată de la data scadenței până la data introducerii acțiunii și în continuare până la plata efectivă a prețului, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea litigiului.

Prin sentința nr. 5 din 05 ianuarie 2015, Tribunalul Suceava a admis excepția propriei necompetențe materiale, invocată de pârâți prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Suceava.

Pe rolul instanței arbitrale cererea a fost înregistrată la 04 februarie 2015 sub nr. x/2015.

Prin sentința arbitrală nr. 1 din 01 martie 2016, dată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Suceava a admis în parte acțiunea, obligându-i pe pârâți în solidar la plata către reclamantă a sumei de 374.691,70 RON, reprezentând diferență de preț conform contractului de execuție de lucrări nr. x din 26 decembrie 2011 și a dobânzii legale aferente acestei sume, calculată de la data scadenței până la data introducerii acțiunii și în continuare până la plata efectivă.

Tribunalul arbitral a respins ca neîntemeiate capătul de cerere privind actualizarea cu rata inflației a debitului pretins prin acțiunea introductivă și cererea reconvențională. Totodată, i-a obligat pe pârâți la plata sumei de 24.264,36 RON cu titlu de cheltuieli de arbitraj.

Împotriva acestei sentințe, petenții B. și C. au formulat acțiune în anulare, înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă la 28 aprilie 2016 sub nr. x/2016, criticând-o din perspectiva cazurilor de nulitate prevăzute de art. 608 alin. (1) lit. f), g) și h) C. proc. civ.

Prin sentința nr. 3 din 26 octombrie 2016, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea în anulare a sentinței arbitrale nr. 1 din 01 martie 2016, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Suceava în dosarul nr. x/2015 și i-a obligat pe petenții B. și C. la plata către intimata S.C. A. S.R.L. a sumei de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, petenții au declarat recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor formulate, recurenții au arătat că hotărârea atacată cuprinde o motivare succintă și neconcludentă, instanța preluând exclusiv susținerile formulate de intimată prin întâmpinare.

În continuare, au reprodus fidel criticile formulate prin acțiunea în anulare a sentinței arbitrale, reiterând integral situația de fapt în cauză și derularea raporturilor contractuale, cu referiri ample și detaliate la înscrisuri - contractul de execuție de lucrări nr. x din 26 decembrie 2011, actele adiționale la acesta nr. 1 din 15 iulie 2012, nr. 2 din 24 iulie 2013, nr. 3 din 31 decembrie 2013 și nr. 4 din 17 ianuarie 2014, situațiile de lucrări nr. x și 6 din facturi fiscale - și la rapoartele de expertiză efectuate.

Astfel, recurenții au arătat că au manifestat deplină bună-credință în îndeplinirea tuturor obligațiilor contractuale ce le incumbau, efectuând la termen toate plățile, în timp ce intimata, prin diferite mijloace frauduloase, a încercat și a și reușit să încaseze sume mari de bani pentru lucrări pe care nu le-a executat, facturând faze de lucrări sau instalații de două ori, consumuri fictive de materiale ori cantități mult mai mari decât cele real folosite, prețuri majorate față de cele negociate sau solicitând decontarea unor lucrări fără justificare reală.

În final, autorii și-au exprimat uimirea față de soluțiile instanțelor anterioare și au solicitat respingerea acțiunii introductive și admiterea cererii reconvenționale, cu cheltuieli de judecată.

Prin memoriul de recurs, recurenții au solicitat casarea deciziei atacate și în principal trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, iar în subsidiar, în baza art. 498 C. proc. civ., admiterea acțiunii în anulare a sentinței arbitrale nr. 1 din 01 martie 2016 a Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Suceava, pentru motivele prevăzute la art. 608 alin. (1) lit. f), g) și h) din același Cod și, în rejudecarea fondului, respingerea acțiunii introductive ca nefondată si admiterea cererii reconvenționale, cu cheltuieli de judecată.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 21 decembrie 2016.

Cererea de recurs a fost comunicată la 23 ianuarie 2017 intimatei S.C. A. S.R.L., care la 14 februarie 2017 a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Întâmpinarea a fost comunicată recurenților la 09 martie 2017, care însă nu au formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, soluția preconizată fiind în principal de respingere a căii extraordinare de atac ca inadmisibilă, în baza art. 493 alin. (5), raportat la art. 483 alin. (1), coroborat cu art. 613 alin. (3) și (4) C. proc. civ.. În subsidiar, soluția preconizată a fost de anulare a recursului conform art. 493 alin. (5), raportat la 489 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea de la 13 februarie 2018, în baza art. 493 alin. (4) C. proc. civ., instanța supremă, constituită în complet de filtru, a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, punând în vedere părților că pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la filele x, respectiv la dosar, raportul a fost comunicat recurenților la 21 și 23 februarie 2018, iar intimatei la 26 februarie 2018.

La 1 martie 2018 recurenții au depus punct de vedere la raport, în cuprinsul căruia au susținut că recursul este admisibil, concluzie în considerarea căreia au solicitat pronunțarea unei încheieri de admitere în principiu și acordarea unui termen de judecată pentru soluționarea cauzei în ședință publică.

La 26 februarie 2018, prin punctul de vedere depus la dosar, intimata a achiesat la concluziile raportului.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac, chestiune a cărei soluționare face de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează să respingă recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce succed:

În mod prioritar, se reține că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)".

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este cel al legalității căilor de atac, statuat de prevederile art. 457 C. proc. civ. și care presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și că nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat și la nivel constituțional, fiind înscris în art. 129 din Constituție, care prevede dreptul părților și al procurorului de a folosi căile de atac, însă numai în condițiile legii.

Astfel, împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga.

Conform art. 483 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Recursul are ca obiect sentința nr. 3 din 26 octombrie 2016, prin care Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea în anulare a sentinței arbitrale nr. 1 din 01 martie 2016, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Suceava în dosarul nr. x/2015 și i-a obligat pe petenții B. și C. la plata către intimata S.C. A. S.R.L. a sumei de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Potrivit art. 608 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare, pentru unul din motivele prevăzute la lit. a) - i) ale aceluiași alineat.

Conform art. 613 alin. (3) C. proc. civ., admițând acțiunea în anulare, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală și va trimite cauza spre judecată instanței competente să o soluționeze potrivit legii sau spre rejudecare tribunalului arbitral, după caz, iar potrivit alin. (4) al aceluiași articol, în forma în vigoare la data inițierii procesului, "hotărârile curții de apel, pronunțate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului".

Din interpretarea textelor de lege mai sus evocate rezultă că hotărârile curții de apel prin care a fost respinsă acțiunea în anulare sunt definitive.

Textul art. 613 alin. (4) C. proc. civ. a fost modificat prin art. I pct. 11 din O.U.G. nr. 1/2016, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 17/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 21 martie 2017, în sensul că "hotărârea curții de apel prin care se soluționează acțiunea în anulare este supusă recursului."

Însă, potrivit art. 24 C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, așa încât Înalta Curte constată că în speță sunt incidente dispozițiile art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data inițierii procesului, care nu deschideau calea de atac a recursului împotriva hotărârilor judecătorești prin care a fost respinsă acțiunea în anulare.

Așa fiind, deși sentința recurată poartă în dispozitiv mențiunea "cu recurs în 30 de zile de la comunicare", față de prevederile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei", aceasta nu este supusă recursului, în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac, consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil.

Intimata a solicitat prin întâmpinare cheltuieli de judecată, însă la dosar nu există dovada efectuării de cheltuieli în acest sens, motiv pentru care cererea intimatei, nefiind dovedită, este apreciată ca neîntemeiată și urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenții-reclamanți B. și C. împotriva sentinței nr. 3 din 26 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 mai 2018.