ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1925/2025

Ședința publică din data de 11 decembrie 2025

Asupra cererii de recurs de față, constată următoarele:

Pe rolul Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă fost înregistrat recursul declarat de societatea A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 443/16.07.2024, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2017.

În cadrul acestei căi de atac, societatea B. S.A., a formulat cerere de recuzare care a fost respinsă ca nefondată prin încheierea din data de 03.02.2025, alături de cererea de abținere formulată de domnii judecători C. și D..

Prin decizia nr. 14 din data de 06.02.2025, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă a admis recursul declarat de A. S.R.L., a casat decizia recurată, iar în rejudecare a admis apelul, schimbând în tot sentința atacată, în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 50.830,85 RON, cu titlu de daune, la care se adaugă dobânda legală calculată asupra acestei sume de la 11 decembrie 2017 și până la plata efectivă, și suma de 10.681,59 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva încheierii din 03 februarie 2025 prin care a fost respinsă cererea de recuzare formulată în dosarul nr. x/2017, societatea B. S.A., a declarat recurs, solicitând admiterea recursului și ca urmare a admiterii recursului, casarea deciziei nr. 14 din data de 06 februarie 2025 pronunțată de curtea de apel în acest dosar, și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În motivarea căii de atac, a susținut că încheierea recurată a fost pronunțată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Principala critică invocată de recurentă este legată de incidența motivului de incompatibilitate absolută prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

Autoarea căii de atac a învederat că magistrații recuzați au făcut parte din completul de judecată care a pronunțat decizia civilă nr. 293/2024 a Curții de Apel Suceava, decizie prin care a fost respins apelul formulat de B. S.A., împotriva sentinței nr. 84/2023 a Tribunalului Suceava, în litigiul având ca obiect o cerere de despăgubiri formulată de recurentă împotriva unei societăți de asigurare, despăgubirile reprezentând indemnizația de asigurare pretinsă ca urmare a incendiului din 15 decembrie 2024.

A subliniat că în acea cauză, judecătorii recuzați s-au pronunțat asupra unor aspecte esențiale regăsite și în prezenta cauză, respectiv asupra vinovăției recurentei în producerea incendiului și a autorității de lucru judecat a încheierii judecătorului de drepturi și libertăți prin care a fost respinsă plângerea împotriva ordonanței de clasare emisă în dosarul penal.

În acest context este evocat și art. 6 paragraf I din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și cauzele Procola c. Luxemburg, De Cubber c. Belgiei, Hauschildt c. Danemarcăi.

În opinia recurentei, există îndoieli întemeiate cu privire la imparțialitatea magistraților recuzați, justificate de faptul că într-o altă pricină aceștia și-au exprimat punctul de vedere cu privire la vinovăția sa în săvârșirea faptei ilicite cauzatoare de prejudicii care constituie temeiul pretențiilor reclamantei din litigiul principal, vinovăție cu privire la care a fost învestit să se pronunțe și completul învestit cu soluționarea recursului în dosarul nr. x/2017 al Curții de Apel Suceava, împrejurare care atrage incidența motivelor de incompatibilitate prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

La data de 27 martie 2025 intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității recursului, raportat la data comunicării hotărârii-07 februarie 2025 și data înregistrării recursului-17 februarie 2025, nefiind respectat termenul de 5 zile. Pe fondul recursului intimata a solicitat respingerea acestuia ca nefundat.

În conformitate cu prevederile art. 493 alin. (2) C. proc. civ., în cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului. În urma analizei, acesta a fost comunicat părților care au fost înștiințate asupra posibilității depunerii unui punct de vedere la raport, însă niciuna dintre părți nu s-a prevalat de acest drept.

La termenul din data de 03 iulie 2025, Înalta Curte, constituită în complet de filtru a respins excepția tardivității recursului, a admis în principiu recursul și a dispus citarea părților în vederea dezbaterilor.

Deliberând asupra recursului, prin raportare la motivele de recurs invocate de recurent, în limitele controlului de legalitate, Înalta Curte reține următoarele:

Principala critică invocată de recurentă, care se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., este legată de incidența motivului de incompatibilitate absolută prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., judecătorul este de asemenea incompatibil atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa. Acest text reglementează un caz de incompatibilitate a judecătorului în care există elemente, altele decât cele reglementate expres prin dispozițiile art. 42 pct. 1-12 C. proc. civ., ce nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorului.

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a reținut că:

"imparțialitatea magistratului, ca o garanție a dreptului la un proces echitabil, poate fi apreciată într-un dublu sens: un demers subiectiv, ce tinde a determina convingerea personală a unui judecător într-o cauză anume, ceea ce semnifică așa-numita imparțialitate subiectivă, și un demers obiectiv, cu scopul de a determina dacă acesta a oferit garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privința sa, ceea ce semnifică așa-numita imparțialitate obiectivă (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 1 octombrie 1982, pronunțată în Cauza Piersack împotriva Belgiei, paragraful 30).

În raport de principiile ce se desprind din jurisprudența C.E.D.O. privind dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 § 1, prin soluționarea cauzei de o "instanță independentă și imparțială", s-a pus problema aparenței de imparțialitate în situația în care un judecător participă la două proceduri cu privire la aceleași fapte (Indra împotriva Slovaciei, pct. 51-53), ipoteză care nu este incidentă însă în cauză.

Înalta Curte constată că judecătorii recuzați care au formulat și cerere de abținere, s-au pronunțat anterior într-o altă cauză, dosarul nr. x/2017, în care a fost pronunțată decizia nr. 293/24.10.2024, dar aceasta, a avut un obiect diferit de prezenta cauză, respectiv obligarea asigurătorului la plata daunelor intervenite ca urmare a procedurii riscului asigurat prin polița de asigurare E. nr. x din 20 martie 2014. În această cauză, instanța s-a pronunțat cu privire la incidența unui caz de excludere din contractul de asigurare, aspect ce nu face obiectul prezentei cauze.

Așadar, faptul că judecătorul a participat la soluționarea unui alt dosar, vizând aceleași părți, însă cu un obiect diferit, nu poate fi reținut ca motiv de incompatibilitate, raportat la dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 1 și 13 C. proc. civ.

Verificarea încheierii atacate relevă că instanța de apel, analizând cu rigurozitate condițiile prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 1 și pct. 13 C. proc. civ., a statuat că nu există niciun indiciu în baza căruia să se aprecieze, chiar la nivel de aparență, că ar putea fi știrbită imparțialitatea judecătorilor desemnați pentru soluționarea apelului, cât timp aceștia au obligația de a soluționa pricina prin prisma dispozițiilor legale incidente, în raport cu circumstanțele particulare ale fiecărei cauze.

Nu este suficient ca partea să facă deducții, potrivit interpretării sale subiective și, deci, să afirme că există îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorilor, ci acestea trebuie să rezulte din împrejurări concrete și verificabile.

Soluția instanței de apel reflectă respectarea normelor legale criticate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, constatând că în cauză nu este incident motivul de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. care ar fi justificat măsura casării solicitate de recurent, urmează ca, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă ca nefondat recursul recurentei B. S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta B. S.A. împotriva încheierii din 3 februarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata A. S.R.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 decembrie 2025.