ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 962/2018

Ședința publică din data de 20 martie 2018

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 270 din 17 februarie 2014, Tribunalul Suceava, secția Civilă, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantele A. și B. și a obligat pârâta S.C. C. S.A. să achite pârâtelor suma de 30.000 RON daune materiale, astfel: reclamantei A. suma de 10.000 Euro daune morale, iar reclamantei B. suma de 20.000 Euro reprezentând daune morale și prestații periodice de 200 RON lunar începând cu 16.09.2012 și până la majorat sau finalizarea studiilor dar nu mai mult de 26 ani.

De asemenea, a obligat pârâta să achite reclamantei dobânda legală la sumele achitate începând cu data de 16.09.2012 și până la plata efectivă precum și suma de 4000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței menționate au formulat apel reclamantele A. și B., prin reprezentant legal și pârâta Societatea C. S.A. prin Sucursala Suceava.

Prin decizia nr. 265 din 24 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis apelul pârâtei S.C. C. S.A., a fost schimbată în totalitate sentința atacată și s-a respins ca nefondată cererea reclamantelor. Prin aceeași decizie, s-a respins ca nefondat apelul reclamantelor.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamantele A. și B. prin reprezentant legal A..

Recursul reclamantelor a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul cărora au solicitat admiterea acestuia, casarea deciziei recurate și menținerea sentinței primei instanțe.

În argumentarea motivelor de casare invocate, recurentele au arătat, în esență, că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 136/1995 și a dispozițiilor art. 26 alin. (4) și art. 27 din Ordinul CSA nr. 14/2011, în sensul că s-a considerat că doar în situația în care reclamantele ar fi fost vătămate de către șoferul vinovat de producerea accidentului rutier, ar fi fost în măsură să pretindă despăgubiri civile de la asigurator.

S-a mai arătat că au calitatea de terți prejudiciați, iar legea în materie de asigurări condiționează acordarea de despăgubiri doar de calitatea de soț sau persoane care se află în întreținerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat răspunzător de producerea accidentului și nicidecum de producerea unei vătămări.

Intimata-pârâtă S.C. C. S.A. prin Sucursala Suceava, prin concluziile scrise depuse la 12 mai 2015, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea soluției pronunțate de instanța de apel, ca fiind legală și temeinică.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 19.05.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a dispus comunicarea către părți a raportului iar prin încheierea din 13 octombrie 2015, s-a respins cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept și s-a admis în principiu recursul stabilindu-se termen de judecată la 1.03.2016.

Prin încheierea din 1.03.2016, Înalta Curte a dispus sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 136/1995, invocată de reclamante și constatând că prin sentința civilă nr. 9661/03.12.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă a fost dispusă deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei S.C. C. S.A., prin aceeași încheiere, instanța supremă a dispus suspendarea judecării recursului, în temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014.

Urmare a referatului întocmit la 29 ianuarie 2018, s-a fixat termen de judecată astăzi, în vederea efectuării verificărilor prevăzute de art. 84 pct. 29 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor, aprobat prin Hotărârea nr. 1375/2015 a Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit căruia "pentru cauzele a căror judecată se suspendă, instanța verifică periodic dacă mai subzistă cauza care a determinat suspendarea, fixând în acest scop termene de verificare."

Verificând măsura în care, în speță, mai subzistă cauza care a determinat suspendarea, Înalta Curte reține că potrivit art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, "hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are ca efect suspendarea de drept a tuturor acțiunilor judiciare sau extrajudiciare și a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societății de asigurare/reasigurare debitoare (...)."

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 242 din Legea nr. 85/1014, "prevederile cap. I, cu excepția celor cuprinse în secțiunea a 6-a, se vor aplica în mod corespunzător procedurii falimentului societăților de asigurare/reasigurare, cu derogările prevăzute în acest capitol."

Conform art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, aplicabile și procedurii falimentului societăților de asigurare/reasigurare, conform dispozițiilor art. 242 mai sus citat, "la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acțiunea judiciară sau extrajudiciară, cât și executările silite suspendate încetează."

Din interpretarea textelor de lege mai sus citate rezultă că măsura suspendării judecății produce efecte până la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, când acțiunea judiciară încetează.

În speță, sentința civilă nr. 9661/03.12.2016, prin care Tribunalul București, secția a VII-a civilă a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei S.C. C. S.A., a rămas definitivă, ca urmare a respingerii apelurilor declarate împotriva acesteia, prin decizia nr. 788A/28.04.1016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Așa fiind, instanța supremă constată că în cauză nu se impune menținerea măsurii suspendării, care, așa cum s-a arătat și în precedent, produce efecte până la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, când acțiunea judiciară încetează.

Cum litigiul se află în etapa procesuală a recursului, Înalta Curte, în temeiul art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, cu aplicarea art. 242 din aceeași lege, urmează să înceteze judecata recursului declarat de reclamantele A. și B. prin reprezentant legal A. împotriva deciziei nr. 265 din 24 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Încetează judecata recursului declarat de reclamantele A. și B. prin reprezentant legal A. împotriva deciziei nr. 265 din 24 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 martie 2018.