ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 68/2017

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 5356/11.07.2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă s-a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A., care a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 393.545,37 RON, reprezentând componența soldului furnizorului C. la data de 31.07.2010, precum și dobânda legală aferentă sumei începând cu data de 22.06.2011 și până la efectuarea plății. Prin aceeași hotărâre s-a majorat onorariul expertului cu suma de 4.032 RON și a fost obligată pârâta la plata diferenței de onorariu către expertul D.. Totodată, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 10.980,55 RON.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:

La data de 01.04.2004 între S.C. C. S.A., în calitate de comitent și S.C. A. S.R.L. în calitate de agent, se încheie contractul de agent autorizat nr. 2, modificat prin mai mute acte adiționale având ca obiect vânzarea și promovarea de către reclamantă a serviciilor și produselor oferite de C. în numele și pentru C. în schimbul unei remunerații lunare calculată potrivit art. 5.13 din contract.

La data de 21.03.2007 s-a încheiat actul adițional nr. x prin care părțile au convenit prelungirea contractului până la data de 31.03.2010, fiind stabilite totodată drepturi și obligații suplimentarea pentru ambele părți.

La data de 28.09.2009 pârâta a notificat reclamanta cu privire la încetarea contractului prin ajungerea la termen la data de 31.03.2010.

La data de 12.02.2010 reclamanta a notificat pârâta cu privire la intervenirea rezilierii de drept a contractului în baza pactului comisoriu de ultim grad și începând cu data de 01.04.2010 reclamanta nu a mai efectuat achiziții de marfă de la C..

În temeiul art. 5.3 din contract, reclamanta avea dreptul de a cumpăra de la pârâtă și de a comercializa în scopul încheierii de contracte de abonamente la serviciul C., modul de achiziționare a acestora fiind reglementat prin cap. 9 din contract. Conform constatărilor și concluziilor raportului de expertiză întocmit în dosar, în perioada 01.11.2009 - 01.08.2010 reclamanta a primit de la pârâtă facturi cu plus în sumă de 32.189.483,94 RON, reprezentând: marfă fizică (telefoane, cartele prepay, accesorii, laptop-uri, modem-uri) - 15.443.108,01 RON cu termen de plată la 45 de zile de la facturare, servicii de reîncărcare electronică - 14.559.603,31 RON cu termen de plată la 15 zile de la facturare, convorbiri telefonice pentru numerele utilizate corporate de către angajații A. cu termen de plată la 15 zile de la facturare, - 93.524,59 RON, servicii post vânzare cu termen de plată la 25 de zile de la facturare - 11.393,95 RON, contravaloare taxă de verificare cu termen de plată la 25 zile de la facturare - 412.629,78 RON, corecții de preț cu termen de plată la 25 de zile de la facturare - 808.619,88 RON, servicii internet cu termen de plată la 15 zile de la facturare - 9.501,72 RON, despăgubiri cu termen de plată la 25 de zile de la facturare - 20,36 RON, contravaloare obiecte de mobilier cu termen de plată la 25 de zile de la facturare - 851.082,34 RON.

În perioada 01.11.2009 - 01.08.2010 pârâta a emis facturi cu minus în baza reglementărilor financiare prevăzute în capitolul 9 din contractul de agent, stabilindu-se de către expert în baza centralizării efectuate că suma facturilor cu minus este de 12.488.169,64 RON reprezentând diferențe de preț aferente telefoanelor vândute cu abonament voce și cu prelungire de contract - 10.890.111,05 RON, diferențe de preț aferente modemurilor vândute ca abonamente de date - 309.095,59 RON, bonus prepay reprezentând un discount aferent volumului de vânzare prepay - 223.337,57 RON, alte discount-uri - 60.304,89 RON, corecții financiare - 28. 165,58 RON, retur terminale - 977.155,06 RON.

Sumele compensate în temeiul art. 7.1.4 și art. 9.2.4 din contract sunt: 5.765.142,52 RON reprezentând compensări între remunerația agentului și facturi emise de către C. reprezentând contravaloare marfă, diferență preț, regularizări conform anexelor raportului de expertiză.

Instanța de fond a mai reținut din același raport de expertiză că la data de 31.07.2010 soldul furnizorului C. era de 393.545,81 RON, reprezentând suma datorată de către C. către A..

La stabilirea acestei sume expertul nu a avut în vedere factura emisă de pârâtă către reclamantă la data de 07.05.2010 pentru suma de 1.344.281,43 RON, reprezentând contravaloarea subvenției pentru terminalele achiziționate de A. și nevândute în cadrul unor pachete C..

Tribunalul a reținut că părțile nu au definit în contract noțiunea de subvenție, condițiile de acordare, și nu au prevăzut modalitatea de calcul a acestei subvenții.

În documentele contabile prezentate de către pârâtă nu este evidențiată nici o reducere comercială, respectiv subvenție în condițiile în care pentru recunoașterea subvenției trebuia înscrisă pe factura de vânzare a terminalului către reclamantă, potrivit art. 6 alin. (1) din legea contabilității conform căreia orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrării în contabilitate.

Din verificarea facturilor fiscale emise de către C., expertul a constatat că subvenția pretinsă nu a fost evidențiată pe facturile fiscale de vânzare a terminalelor.

S-a mai reținut că din evidențele contabile puse la dispoziția expertului de către cele două părți nu au rezultat nici un fel de sume în conturile menționate în toată perioada de derulare a contractului, iar pârâta nu a prezentat niciun document financiar, anexă, specificație la factura fiscală din care să rezulte că pe parcursul derulării contractului au fost acordate subvenții la achiziția terminalelor de către reclamantă.

Suma de 393.545,37 RON pretinsă de către reclamantă a fost recunoscută de către pârâtă care a invocat compensația legală ca mod de stingere a obligației de plată a acestei sume.

Tribunalul a considerat că pârâta nu poate invoca în prezenta cauză compensația legală, având în vedere că reclamanta se află în procedura insolvenței.

Invocarea compensației ca mod de stingere a obligațiilor în condițiile prevăzute de art. 52 din Legea nr. 85/2006 constituie o excepție de la regula prevăzută de art. 36 din Legea nr. 85/2006 și compensația poate fi invocată doar în procedura specială a insolvenței.

Pentru aceste considerente, tribunalul a admis acțiunea formulată de reclamanta A. și a obligat pârâta C. la plata sumei de 393.545,37 RON, precum și la dobânda legală aferentă calculată începând cu data de 22.06.2011 până la data plății efective.

S.C. C. S.A. a declarat apel împotriva acestei sentințe la data de 20.12.2013.

La data de 03.04.2014, prima zi de înfățișare în apel, au fost depuse la dosar motivele de apel prin care se critică sentința civilă nr. 5356 din data de 11.07.2013, precum și toate încheierile pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a, în dosarul nr. x/2011, solicitând să se admită calea de atac, să se schimbe în tot hotărârea apelată și, pe cale de consecință, să se dispună respingerea cererii de chemare în judecată formulată de A., ca neîntemeiată în raport de intervenirea compensației legale între sumele pretins datorate de C. în prezenta cauză, în cuantum de 393.545,37 RON, și creanța certă, lichidă și exigibilă deținută de C. în contra A., în cuantum de 1.334.281,43 RON, aferente facturii fiscale nr. x/07.05.2010

Totodată, în temeiul art. 404 C. proc. civ. se solicită ca, în măsura în care se va admite apelul, cu consecința schimbării sentinței și respingerii cererii de chemare în judecată, să se dispună întoarcerea executării silite, prin restabilirea situației anterioare, în sensul obligării A. la restituirea sumei totale de 496.491,97 RON.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar a invocat excepția tardivității declarării apelului împotriva încheierilor de ședință premergătoare cu motivarea că prin cererea de declarare a apelului nu s-a menționat că se aduc critici și încheierilor de ședință. Acestea au fost formulate abia la data depunerii motivelor de apel.

De asemenea, intimata a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate considerând că instanța de fond a interpretat corect probele administrate în cauză și a aplicat în mod corect prevederile art. 1144 C. civ. coroborat cu art. 52 din Legea nr. 85/2006.

Prin încheierea de ședință din 09.10.2014 s-au încuviințat părților proba cu înscrisuri și proba cu o expertiză contabilă având ca obiective identificarea pe baza înregistrărilor contabile ale celor două părți a numărului terminalelor aflate în stocul intimatei la încetarea contractului de agent și care nu au fost returnate apelantei, determinarea în raport de art. 5 din actul adițional nr. x a valorii totale a subvenției aferente terminalelor rămase în stocul intimatei.

De asemenea, la termenul din 21.05.2015 apelanta a depus la dosar sentința civilă nr. 1000/27.03.2015 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă în dosarul nr. x/2012 prin care s-a admis în parte contestația formulată de creditoarea C. S.A. la tabelul preliminar și s-a dispus drept consecință înscrierea creditoarei în tabelul obligațiilor debitoarei A. S.R.L. cu o creanță chirografară în cuantum total de 9.626.892,62 euro (în echivalent RON) și 10.836.989,95 RON.

În ceea ce privește excepția invocată de către intimată cu privire la tardivitatea declarării apelului împotriva încheierilor premergătoare pronunțate de instanța de fond, Curtea a reținut că, în conformitate cu art. 282 C. proc. civ. apelul a fost declarat în termenul legal de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate.

Încheierile premergătoare fac corp comun cu hotărârea finală și sunt supuse apelului numai odată cu aceasta. La prima zi de înfățișare în apel au fost depuse la dosar motivele de apel în care se precizează în mod expres criticile aduse atât sentinței cât și încheierilor de ședință premergătoare pronunțării soluției pe fond, astfel că instanța de control judiciar se consideră legal învestită și cu apelul împotriva încheierilor premergătoare .

În consecință, Curtea a respins excepția tardivității ca neîntemeiată.

Pe fondul apelului, Curtea a reținut următoarele:

Prima instanță a fost învestită de către reclamanta S.C. A. S.R.L. cu o acțiune în pretenții împotriva pârâtei S.C. C. S.A. având ca obiect plata sumei de 393.545,37 RON. Pârâta C. a solicitat ca instanța să ia act de compensarea legală intervenită între părți, respectiv în raport de creanța în sumă de1.334.281,43 RON față de reclamanta A., să se respingă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

Prima instanță a admis acțiunea reclamantei A. și a obligat pârâta S.C. C. S.A. la plata sumei de 393.545,37 RON.

În cadrul probei cu înscrisuri în apel s-a depus la dosar sentința civilă nr. 1000/27.03.2015 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă în dosarul nr. x/2012 prin care s-a admis contestația formulată de creditoarea S.C. C. S.A. și s-a dispus înscrierea creditoarei C. în tabelul preliminar al obligațiilor debitoarei S.C. A. S.R.L., reținându-se în considerente că S.C. C. S.A. are o creanță certă, lichidă și exigibilă față de debitoarea S.C. A. S.R.L. în sumă de 937.947,79 RON reprezentând rest de plată din factura nr. x/07.05.2010 cu titlu de contravaloare subvenție, diferența fiind calculată în urma compensării cu creanța debitoarei în sumă de 393.545,37 RON.

Prin urmare, în cadrul acestui proces, instanța de judecată a constatat că la data deschiderii procedurii insolvenței față de debitoarea S.C. A. S.R.L. intervenise compensarea legală a creanțelor reciproce ale celor două părți și în temeiul art. 52 din Legea nr. 85/2006 a constatat și a luat act de această compensare. Deci, S.C. C. S.A., în calitate de creditor a fost înscrisă în tabelul obligațiilor debitoarei S.C. A. S.R.L. cu diferența dintre valoarea facturii nr. x/07.05.2010 (1.344.281,43 RON) și pretențiile reclamantei A. din cauza de față (393.545,92 RON).

Curtea a mai reținut că pretențiile reclamantei A. în cuantum de 393.545,92 RON rezultă din derularea contractului de agent încheiat cu pârâta C. S.A. care a încetat prin ajungere la termen la data de 31.03.2010, conform art. 7.2 din actul adițional nr. x la contractul de agent.

În aceste condiții, rezultă cu evidență faptul că la data introducerii acțiunii în instanță, cele două părți contractante aveau creanțe reciproce, fiind incidente prevederile art. 1144 C. civ. potrivit cărora, compensația operează de drept, în puterea legii, și chiar când debitorii nu ar ști nimic despre acesta. Cele două datorii se sting reciproc în momentul când ele se găsesc existând deodată și până la concurența cotităților lor respective.

Potrivit dispozițiilor cu caracter special din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, sentința civilă nr. 1000/27.03.2015 pronunțată în dosarul nr. x/2012 este definitivă și executorie astfel că, această hotărâre are atributul obligativității atașat puterii de lucru judecat, (chiar dacă relativă), iar instanța de față învestită cu acest litigiu nu poate să nu țină seama de ceea ce a tranșat o altă instanță de judecată într-un alt dosar, întrucât s-ar încălca autoritatea de lucru judecat. Cu alte cuvinte, pretențiile reclamantei A. sunt neîntemeiate, fiind stinse prin compensare legală cu creanța pârâtei C. din factura nr. x/07.05.2010.

Cât privește cererea apelantei C. de întoarcere a executării prin restabilirea situație anterioare, în sensul obligării A. la restituirea sumei totale de 496.491,97 RON, Curtea a reținut că în speța de față incidența prevederilor art. 404 C. proc. civ. este înlăturată de dispozițiile cu caracter special din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, întrucât S.C. A. S.R.L. se află în procedura insolvenței și art. 36 interzice acest lucru (de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executarea silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale). Pentru aceste motive de fapt și de drept, a respins cererea de întoarcere a executării.

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă prin decizia civilă nr. 1698A din 29 octombrie 2015 a respins excepția tardivității declarării apelului împotriva încheierilor de ședință, ca neîntemeiată; a admis apelul declarat de apelanta S.C. C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 5356 din 11.07.2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a respins acțiunea, ca neîntemeiată; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate; a respins cererea apelantei de întoarcere a executării; a obligat intimata să plătească apelantei suma de 6742,7 RON, cu titlu de taxă de timbru și onorariu expert - în apel, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta S.C. A. S.R.L., cât și pârâta S.C. C. S.A..

Cererea de recurs formulată de către recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L..

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea excepției tardivității apelului promovat de C. împotriva tuturor încheierilor pronunțate de instanța de fond și pe cale de consecință respingerea apelului ca tardiv formulat, în principal a solicitat casarea deciziei recurată și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, iar în subsidiar modificarea deciziei recurată și pe cale de consecință respingerea apelului pârâtei ca neîntemeiat.

Prin primul motiv de recurs, reclamanta critică soluția instanței de apel în ce privește respingerea excepției de tardivitate a apelului declarat împotriva încheierilor premergătoare atacate de C. în raport de dispozițiile art. 282 alin. (2) coroborat cu art. 284 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Se susține că în mod greșit instanța de apel a considerat apelul promovat de pârâtă ca fiind formulat în termen, având în vedere dispozițiile legale sus evocate și faptul că în apelul formulat se menționează că acesta privește doar sentința de fond, iar data depunerii motivelor de apel împotriva încheierilor premergătoare este 03.04.2014.

În temeiul motivelor prevăzute de art. 304 pct. 5 și 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină.

În esență, se arată că instanța de apel nu a procedat la analizarea raportului juridic obligațional pe fondul dreptului și a motivat hotărârea numai în ceea ce privește dispozițiile art. 1144 C. civ., constatând că, compensarea legală a creanțelor certe, lichide și exigibile.

Pe fondul recursului, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel a interpretat în mod eronat dispozițiile art. 1144 C. civ., în cauză fiind incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În temeiul acestui motiv, recurenta a formulat critici în ceea ce privește două aspecte. Primul este legat de existența acordării unei subvenții, dezvoltând critici care demonstrează că pârâta nu a făcut dovada pretinsei subvenții acordate reclamantei, în raport cu dispozițiile contabile aplicabile, astfel încât suma pretinsă prin factura nr. x/07.05.2010 nu este datorată reclamantei, contrar celor reținute de instanță.

În concluzie, solicită recurenta să se constate că nu poate fi avută în vedere ca ipoteză existența vreunei pretinse creanțe a pârâtei împotriva reclamantei cu titlu de subvenție, ci, dimpotrivă, reclamanta are o creanță împotriva pârâtei în valoare de 393.545,92 RON.

Al doilea aspect subsumat acestor motive de nelegalitate constă în critica privind aplicarea greșită a mecanismului compensației legale.

Contrar susținerilor instanței de judecată, în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art. 1144 C. civ., cererea de constatare a intervenirii compensației legale fiind neîntemeiată, întrucât creanța invocată de pârâtă nu îndeplinește condiția certitudinii la momentul promovării cererii de chemare în judecată.

Ultimul motiv de recurs se referă la existența autorității de lucru judecat în raport de dispozițiile sentinței civile nr. 1000/27 martie 2015 a Tribunalului Ilfov, instanța de control judiciar încălcând dispozițiile art. 1201 C. civ.

Recurenta susține că cerințele prevăzute de textul de lege evocat nu sunt îndeplinite în mod cumulativ, obiectul celor două cereri fiind diferit, aspect care atrage nelegalitatea deciziei recurată.

Cererea de recurs formulată de către pârâta S.C. C. S.A. a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În temeiul acestui motiv de nelegalitate, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurată, în ceea ce privește soluția pronunțată de către instanța de apel asupra cererii de întoarcere a executării silite, în sensul admiterii acesteia și dispunerea restabilirii situației anterioare.

În temeiul acestui motiv de nelegalitate, recurenta a arătat că decizia a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, în ceea ce privește respingerea cererii privind întoarcerea executării silite.

Se susține, dintr-un punct de vedere, că în mod greșit instanța de apel a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, acest text de lege fiind aplicabil acțiunilor începute înainte de deschiderea procedurii insolvenței debitoarei.

Sub un alt aspect, instanța de apel a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 404 C. proc. civ. întrucât prin cererea privind întoarcerea executării silite se solicită să se constate existența unei creanțe împotriva reclamantei, ca urmare a desființării titlului executoriu, creanța născută, de altfel, în timpul procedurii insolvenței ce face obiectul dosar nr. x/2012 al Tribunalului Ilfov.

Recurenta-pârâtă mai arată că, instanța de apel a ignorat și efectele puterii de lucru judecat ale sentinței civile nr. 5382/2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 având aceleași părți, aceeași cauză, însă obiect diferit, în care instanța de executare a dispus întoarcerea executării silite cu privire la o sumă executată în mod nelegal la solicitarea reclamantei.

Pentru aceste considerente, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului.

Recurenta-reclamantă a formulat în combaterea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă întâmpinare, prin care a solicitat, în principal respingerea recursului declarat împotriva deciziei atacate ca lipsit de interes, iar în subsidiar ca nefondat.

În combaterea recursului, recurenta-pârâtă S.C. C. S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat în principal excepția nulității recursului în ceea ce privește motivul de recurs privind tardivitatea apelului formulat de pârâtă împotriva încheierilor premergătoare pentru nemotivare în drept și excepția lipsei de interes a recursului în ceea ce privește motivul de recurs privind tardivitatea apelului formulat de această parte împotriva încheierilor premergătoare, iar, în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte, analizând cu prioritate în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ. excepțiile invocate, reține următoarele:

Excepția nulității recursului va fi respinsă întrucât criticile formulate de recurentă-reclamantă (care vor fi examinate în cele ce urmează) permit o examinare din perspectiva motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9.

Excepția lipsei de interes invocată de recurenta-pârâtă va fi respinsă ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente.

În susținerea acestei excepții, recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel a respins excepția de tardivitate a apelului formulat de S.C. C. împotriva încheierilor premergătoare și nu a dat eficiență criticilor formulate împotriva acestor încheieri, astfel încât reclamanta nu justifică un interes în formularea unor motive de recurs împotriva soluției de respingere a excepției de tardivitate, având în vedere că nici pârâta nu a formulat critici împotriva considerentelor prin care au fost respinse aceste critici.

Critica recurentei-pârâte este nefondată, întrucât interesul de a acționa constă în folosul practic, material urmărit de reclamantă de a solicita admiterea excepției de tardivitate a apelului promovat de C. împotriva tuturor încheierilor premergătoare pronunțate de instanța de fond și pe cale de consecință, respingerea apelului ca tardiv formulat, în condițiile în care apelul pârâtei C. a fost admis de către instanța de apel.

Reclamanta a făcut deci dovada interesului, concretizat în folosul material pe care l-ar putea obține urmare demersului judiciar reprezentat de exercitarea prezentei căi de atac, neprezentând relevanță criticile formulate de pârâtă prin propriul recurs.

Înalta Curte examinând decizia recurată din perspectiva criticilor de nelegalitate formulate de către recurenta-reclamantă, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

În ce privește excepția de tardivitate a apelului declarat de pârâta C. împotriva încheierilor premergătoare pronunțate de Tribunalul București, recurenta-reclamantă a susținut că au fost încălcate dispozițiile art. 282 alin. (2), art. 284 alin. (1), art. 284 alin. (3) C. proc. civ. care stabilesc termenul pentru exercitarea apelului.

Se arată că apelul nu a fost formulat în termen, având în vedere aceste dispoziții legale și faptul că în apelul formulat, C. menționează expres faptul că acesta privește doar sentința civilă nr. 5356/11.07.2013 pronunțată de Tribunalul București, aspect ignorat de instanța de apel.

Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 282 alin. (2) C. proc. civ. împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul.

Potrivit art. 287 alin. (4) C. proc. civ., termenul pentru depunerea motivelor de apel se socotește de la comunicarea hotărârii.

Potrivit art. 287 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. "Cererea de apel va cuprinde 2. arătarea hotărârii care se atacă".

Potrivit art. 287 alin. (2) C. proc. civ. "Cerințele de la pct. 2 și 5 prevăzute sub sancțiunea nulității, iar cele de la pct. 3 și 4 sub sancțiunea decăderii. Aceste cerințe pot fi împlinite până cel mai târziu la prima zi de înfățișare, iar lipsa semnăturii, în condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2) C. proc. civ..".

La prima zi de înfățișare în apel au fost depuse la dosar motivele de apel prin care se critică sentința de fond, precum și toate încheierile premergătoare pronunțate de instanța de fond, astfel încât se constată că în cadrul judecării cauzei în apel, se permite indicarea hotărârii atacate până la prima zi de înfățișare, precum și dezvoltarea motivelor aduse acesteia.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte va respinge motivul de recurs cu privire la tardivitatea apelului formulat de C. împotriva încheierilor premergătoare.

În temeiul motivelor de recurs reglementate de art. 304 pct. 5 și 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină.

Astfel, instanța de apel nu a analizat dacă sub întemeiate susținerile C. privind existența pretinsei subvenții, limitându-se să rețină că în litigiu ar fi îndeplinite condițiile pentru a opera compensația legală.

Din acest punct de vedere, instanța a încălcat obligația stabilită de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., obligație a cărei încălcare este sancționată cu nulitatea hotărârii, conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Critica este nefondată. Astfel, art. 304 pct. 7 C. proc. civ., vizează nemotivarea unei hotărâri judecătorești, critică care vizează lipsa motivelor pe care se sprijină soluția, precum și motivele contradictorii ori străine de natura pricinii.

Înalta Curte constată că nu a fost nesocotită obligația legală a judecătorului, de a proceda la motivarea hotărârii judecătorești și nu se relevă nicio încălcare a formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Instanța de apel a dat eficiență excepției puterii de lucru judecat a sentinței nr. 1000/2015 și a aplicat mecanismul compensației legale a creanțelor reciproce, certe, lichide și exigibile, situație în care cercetarea fondului cauzei era inutilă.

În temeiul motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel a interpretat în mod eronat dispozițiile art. 1144 C. civ.

Prin acest motiv de recurs, recurenta-reclamantă invocă în prealabil inexistența unei subvenții acordate de C..

Neîndeplinirea cerințelor art. 1144 C. civ. rezultă din faptul că, creanța invocată de pârâtă nu era certă la momentul promovării cererii.

Potrivit art. 1144 C. civ. compensația operează de drept, în puterea legii, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1145 C. civ. or, în cauza de față instanța a operat o compensare legală.

Astfel, prin sentința civilă nr. 1000/2015 din 27 martie 2015 pronunțată în dosar nr. x/2012 de către Tribunalul Ilfov, s-a constatat că la data deschiderii procedurii insolvenței față de debitoarea S.C. A. S.R.L. intervenise compensarea legală a creanțelor reciproce ale celor două părți și în temeiul art. 52 din Legea nr. 85/2006 a constatat și a luat act de această compensare.

În aceste condiții, creanța invocată de C. are caracter cert și întrunește condiția exigibilității la care face referire art. 1145 C. civ., fiind constatată de instanță prin hotărâre judecătorească.

Înalta Curte constată că instanța de apel a dat efect puterii de lucru judecat a sentinței civile sus evocate, unde problema subvenției a fost tranșată deja printr-o hotărâre judecătorească, situație în care acordarea unei subvenții către A. nu mai poate obiectul unei alte analize judiciare și nici obiect de analiză în această cale de atac.

În mod corect, instanța de apel a admis apelul pârâtei, constatând compensația legală reglementată de art. 1144 C. civ., având în vedere inexistența unei dispoziții legale care să interzică acest lucru.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 52 din Legea nr. 85/2006 care dispun în sensul că "Deschiderea procedurii de insolvență nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanței sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condițiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii".

Din conținutul acestora se poate concluziona în sensul existenței unui drept de opțiune al creditorului fie pentru calea dreptului comun, fie pentru formularea unei cereri în procedura insolvenței.

În ce privește motivul de recurs referitor la greșita reținere a autorității de lucru judecat a sentinței nr. 1000/2015, Înalta Curte constată că este nefondat.

Instanța de apel a reținut puterea de lucru judecat a sentinței pronunțată de judecătorul sindic, dând efect efectului pozitiv al acestui principiu prevăzut de art. 1201 C. civ., în sensul că acesta se impune într-un alt proces care nu prezintă triplă identitate de părți, obiect, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior.

Efectul puterii de lucru judecat nu presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză, în speță fiind reținută puterea de lucru judecat a considerentelor sentinței nr. 1000/2015.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin raportare la criticile aduse prin cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă, urmează să respingă recursul pârâtei, ca fiind rămas fără obiect pentru următoarele considerente:

Din expunerea argumentelor prezentate, Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă a solicitat respingerea recursului pârâtei ca lipsit de interes, având în vedere faptul că urmare pronunțării deciziei de către instanța de apel, reclamanta a restituit pârâtei suma de 496.491,97 RON.

Având în vedere că pârâta a promovat recurs împotriva deciziei nr. 1698A/29.10.2015 și a criticat soluția instanței de apel sub aspectul respingerii de către instanța de apel a cererii de întoarcere a executării silite, Înalta Curte constată că raportat la această situație de fapt, pârâta are interesul juridic de a acționa, fiind întrunite condițiile de exercitare a acțiunii civile, motiv pentru care excepția lipsei de interes invocată de către reclamantă va fi respinsă ca neîntemeiată.

În consecință, urmează a fi examinat recursul declarat de pârâtă prin prisma lipsei de obiect a acestuia, având în vedere înscrisurile anexate la dosarul cauzei, respectiv ordinul de plată nr. x/07.03.2016 și extrasul de cont nr. 17/17.03.2016, care atestă plata sumei de 496.491,97 RON, care formează obiectul acțiunii de față.

Astfel, prin motivele de recurs promovate de către pârâtă la data de 06.10.2016, s-a solicitat instanței de recurs modificarea deciziei recurată, în parte, sub aspectul soluției de respingere a cererii privind întoarcerea executării silite.

Ulterior promovării prezentului recurs, respectiv la data de 07.03.2016 reclamanta a restituit pârâtei suma de 496.491,97 RON, în contextul în care procedura de insolvență a fost închisă și a fost achitată creanța stabilită prin planul de reorganizare, astfel încât nu mai subzistă un interes al S.C. C. S.A. în promovarea recursului.

Sunt de menționat cu privire la acest aspect însăși susținerile pârâtei, care a apreciat că în prezent se poate considera ca rămasă fără obiect solicitarea în ceea ce privește cererea de întoarcere a executării silite.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă excepția nulității și a lipsei de interes invocată de recurenta-pârâtă S.C. C. S.A., să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1698A din 29 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă și să respingă recursul declarat de pârâta S.C. C. S.A. ca rămas fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității și a lipsei de interes invocată de recurenta-pârâtă S.C. C. S.A. BUCUREȘTI.

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR B. - FILIALA ALBA împotriva deciziei civile nr. 1698A din 29 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Respinge recursul declarat de pârâta S.C. C. S.A. BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr. 1698A din 29 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă ca fiind rămas fără obiect.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2017.