ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1547/2020

Ședința publică din data de 3 august 2020

Din examinarea actelor din dosar, reține următoarele:

În drept, reclamantul a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 35 C. proc. civ., Legea nr. 136/1995, Legea nr. 260/2008.

Pârâtele au invocat prin întâmpinările formulate în cauză excepția autorității de lucru judecat, excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fond, au cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată, iar pârâta PAID a invocat în cursul procesului excepția lipsei calității procesuale active și excepția de nelegalitate formulată de pârâta PAID a autorizației de construire nr. x din 7 iunie 2004, emisă de Primăria Municipiului Dej.

În ședința din data de 08.02.2017, prim instanță a respins excepția autorității de lucru judecat, ca neîntemeiată, apreciind că nu se poate reține autoritate de lucru judecat între o acțiune în constatare întemeiată pe dispozițiile art. 35 C. proc. civ. și o acțiune în realizare, unind cu fondul excepția prescripției. Prin încheierea de ședință din 4.10.2017, Tribunalul Specializat Cluj a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului. iar prin încheierea de ședință din 13.12.2017, Tribunalul Specializat Cluj a respins excepția de nelegalitate formulată de pârâta PAID a autorizației de construire nr. x din 7 iunie 2004, emisă de Primăria Municipiului Dej. Prin încheierea de ședință din 13.05.2018, Tribunalul Specializat Cluj a dispus amânarea pronunțării la 27 iunie 2018.

La 13.06.2018, reclamantul a depus la dosar cerere, prin care și-a precizat pct. 3 al cererii de chemare în judecată la valoarea integrală a polițelor.

Prin sentința civilă nr. 1249/04.07.2018 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj s-a respins excepția prescripției dreptului la actiune, invocată de pârâți, a fost admisă cererea precizată formulată de reclamantul A., împotriva pârâților S.C. ASIGURAREA ROMÂNEASCA B. S.A., și POOL-UL DE ASIGURARE ÎMPOTRIVA DEZASTRELOR NATURALE S.A. (PAID), și a fost obligată pârâta S.C. ASIGURAREA ROMÂNEASCA B. S.A. să plătească reclamantului suma de 30.000 de euro, în echivalent în RON la cursul BNR de la data plății, precum și dobânda legală penalizatoare calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată - 26.10.2016 și până la data plății efective. A fost obligată pârâta POOL-UL DE ASIGURARE ÎMPOTRIVA DEZASTRELOR NATURALE S.A. (PAID) să plătească reclamantului suma de 20.000 de euro, în echivalent în RON la cursul BNR de la data plății, precum și dobânda legală penalizatoare calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată - 26.10.2016 și până la data plății efective, pârâtele fiind obligate și la plata cheltuielor de judecată.

Împotriva sentinței a declarat apel și S.C. ASIGURAREA ROMANEASCA-B. S.A. solicitând modificarea în tot a sentinței primei instanțe în sensul respingerii acțiunii introductive.

Prin decizia civilă nr. 279/20.05.2019, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a respins apelurile pârâtelor declarate împotriva sentiței civile nr. 1249 din 04.07.2018, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj, precum și apelurile declarate de pârâta POOL-UL DE ASIGURARE ÎMPOTRIVA DEZASTRELOR NATURALE S.A. (PAID), împotriva încheierilor de ședință din 04.10.2017, 13.10.2017 și 13.06.2018, obligând apelantele la plata cheltuielilor de judecată către intimatul reclamant.

În motivarea recursului, după prezentarea situației de fapt, recurenta a dezvoltat următoarele critici:

Instanța de apel a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 2539 alin. (2) C. civ., respingând în mod nelegal motivul de apel privind greșita soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune, invocată de recurentă.

Sub acest aspect, recurenta a susținut, în esență, că reclamantul A. a chemat în judecată în primul proces, initial, doar pe pârâta S.C. ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ B. S.A. și nu a urmărit realizarea dreptului supus prescripției în acțiunea care a format obiectul dosarului nr. x/2015 În această cauză, cererea a fost respinsă ca inadmisibilă prin decizia nr. 644/A din 30 mai 2016 a Tribunalului Specializat Cluj, deoarece s-a reținut că reclamantul avea la îndemână o cerere pentru realizarea dreptului, iar nu acțiunea în constatare. În primul proces reclamantul nu a emis nicio pretenție față de debitorul obligației contractuale, respectiv pârâta PAID S.A. în ceea ce privește contractul de asigurare obligatorie încheiat cu această parte.

A arătat recurenta că împrejurarea că pârâta S.C. ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ B. S.A. a formulat o cerere de chemare în garanție a PAID S.A. nu echivalează cu exercitarea de către reclamant a dreptului la acțiune, așa cum în mod greșit a reținut instanța de apel.

În acest context, s-a arătat că, pentru ca art. 2539 alin. (2) teza a II-a din C. civ. să fie aplicabil, prima cerere de chemare în judecată trebuia să fie îndreptată împotriva debitorului obligației, respectiv pârâta PAID S.A., trebuia să aibă ca obiect cererea în realizarea acelui drept material al cărui drept la acțiune este supus prescripției, cererea de chemare în judecată trebuind să îndeplinească toate condițiile impuse de art. 32, art. 33, art. 35 și art. 36 C. proc. civ.

Prin urmare, atât timp cât reclamantul nici măcar nu a formulat prima cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu PAID S.A., nu poate fi reținută în cauză incidența dispozițiilor art. 2539 C. civ., așa cum în mod greșit a stabilit instanța de apel.

Recurenta a mai susținut că instanța de apel a omis dispozițiile art. 2537 alin. (2) din C. civ., care prevăd în mod expres că întreruperea cursului prescripției operează prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ce are ca obiect dreptul a cărui acțiune se prescrie. Prin raportare la art. 2523 C. civ., dreptul la acțiune al reclamantului s-a născut la data producerii evenimentului, respectiv 1.05.2014, astfel că, în lipsa vreunui caz de suspendare sau de întrerupere a prescripției, dreptul la acțiune al acestuia împotriva recurentei s-a prescris la 30.04.2016, adică la doi ani de la data producerii evenimentului.

Cea de-a doua critică vizează încălcarea prevederilor art. 2199 C. civ. și art. 18 alin. (2) pct. l lit. b) din Legea nr. 260/2008, recurenta susținând că instanța de apel a respins în mod nelegal apelul cu privire la greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului.

Sub acest aspect, recurenta a arătat că, prin polița de asigurare încheiată de reclamant, acesta a desemnat ca beneficiar al asigurării o altă persoană, respectiv pe doamna C., aceeași voință fiind exprimată și în contractul de asigurare facultativă încheiat cu S.C. ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ B. S.A.

Așadar, arată recurenta, titularul dreptului de a solicita despăgubiri în temeiul contractului de asigurare nu poate fi decât persoana desemnată în acest scop, iar în baza art. 18 din Legea nr. 260/2008 contractantul asigurării nu are vocația de a solicita despăgubiri în temeiul contractului de asigurare încheiat pentru asigurarea unui risc câtă vreme a fost desemnată "beneficiar" o altă persoană. În acest sens sunt și dispozițiile art. 2199 alin. (2) din C. civ. Calitatea de proprietar a reclamantului asupra imobilului ce face obiectul asigurării nu îi conferă acestuia și calitatea de titular al dreptului de a solicita despăgubirea în temeiul contractului de asigurare, de vreme ce acesta a desemnat în mod expres ca beneficiar o altă persoană prin contractul de asigurare încheiat. În concluzie, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, instanța de apel a aplicat greșit norma de drept, pronunțând o soluție contrară dispozițiilor imperative ale contractului de asigurare, art. 2199 alin. (1) C. civ., art. 18 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 260/2008 și art. 1270 C. civ.

Cea de-a treia critică se referă la greșita soluționare a motivului de apel având ca obiect soluția dată asupra excepției de nelegalitate a autorizației de construire nr. x din 17 iunie 2004, emisă de Primăria Municipiului Dej.

La soluționarea acestei excepții, s-a arătat că instanțele de fond au ignorat dispozițiile H.G. nr. 525/1996, ale Legii nr. 50/1991 care completează Legea nr. 260/2008, potrivit art. 39, existând o probabilitate ca pagubele la imobilul să se fi produs ca urmare a emiterii nelegale a autorizației de construire, astfel că acest lucru este de natură să influențeze soluționarea cauzei. În opinia recurentei, autorizația aflată în discuție este emisă cu încălcarea atât a dispozițiilor H.G. nr. 525/1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism, cât și a dispozițiilor P.U.G. al Municipiului Dej, aprobat prin H.C.L. nr. 147 din 27 decembrie 1999.

A patra critică invocată se referă la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 208 C. proc. civ., cu privire la menținerea soluției vizând excepția tardivității precizării temeiului de drept al apărărilor făcute de PAID S.A. Se arată că instanța de apel a ignorat dispozițiile art. 10, art. 12, art. 194 și art. 150 din C. proc. civ., care îl obligau pe reclamant să depună toate dovezile pe care se sprijină pretențiile formulate prin cererea de chemare în judecată, odată cu cererea, astfel încât pârâtele să-și poată formula apărările în mod complet în termenul prevăzut de art. 201 C. proc. civ..și a validat nepermis susținerile reclamantului, apreciind ca fiind incidente dispozițiile art. 208 C. proc. civ.

O altă critică vizează încălcarea prevederilor art. 2217 C. civ., cu privire la cuantumul prejudiciului, care nu a fost stabilit, fiind respinsă cererea recurentei de efectuare a unei noi expertize. Sub acest aspect, recurenta a susținut că instanța de apel a ignorat probele administrate în cauză, din care reiese care este situația reală a imobilului, care se află în construcție, precum și faptul că reclamantul nu a respectat autorizația de construire. Afirmă recurenta că stabilirea de către un expert a împrejurării dacă au fost respectate documentele tehnice emise în vederea edificării construcției prezintă relevanță și sub aspectul aplicării dispozițiilor legale specifice asigurării obligatorii, respectiv art. 11 alin. (2) din Legea nr. 260/2008.

Cea de-a șasea critică se referă la încălcarea dispozițiilor art. 2203 C. civ., ale Legii nr. 260/2008, ale art. 22 și 23 din Norma nr. 7/2013 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară. În speță, s-a subliniat faptul că asigurarea obligatorie s-a încheiat ca urmare a declarațiilor neadevărate ale reclamantului, atât cu privire la imobilul ce urma să fie asigurat, cât și cu privire la riscul iminent de alunecare de teren. În acest context, s-a arătat că legislația aplicabilă în materia asigurărilor și în special cea aplicabilă asigurării obligatorii sancționează persoana care face declarații nesincere cu privire la starea imobilului ce urmează să fie asigurat, aceasta fiind situația aplicabilă și în speța dedusă judecății, caz în care sunt incidente dispozițiile art. 22 din Norma nr. 7/2013 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Ultima critică vizează încălcarea dispozițiilor art. 9 C. proc. civ. și aplicarea eronată a art. 1535 C. civ., în condițiile în care pretenția formulată prin cererea de chemare în judecată nu este întemeiată pe dispozițiile C. civ.

Cu privire la motivul de apel privind dobânda legală, instanța de apel a reținut că acordarea dobânzilor penalizatoare în baza art. 1535 C. civ. este justificată, chestiune ce excedează limitele stabilite de reclamant; reclamantul nu și-a întemeiat pretenția dedusă judecății pe dispozițiile reținute de instanța ca fiind incidente, cererea de chemare în judecată a acestuia fiind întemeiată pe dispozițiile art. 35 C. proc. civ., ale Legii nr. 136/1995 și ale Legii nr. 260/2008.

A conchis recurenta că instanța a ignorat norma specială aplicabilă, respectiv dispozițiile Legii nr. 260/2008, prin care se reglementează limita cuantumului despăgubirii si al penalităților de întârziere la suma asigurată de 20.000 Euro.

Pentru considerentele expuse, recurenta a solicitat admiterea recursului.

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care, dezvotând pe larg apărările sale, a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei atacate, susținând în esență că instanța de apel în mod corect a acordat despăgubirile solicitate pentru riscul asigurat.

S-a întocmit în cauză raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 08.04.2020 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepțiile invocate prin întâmpinare si a admis în principiu recursul, stabilind termen pentru dezbateri în ședință publică.

În această suită, în funcție de efectele produse, se impune analiza cu prioritare a criticilor referitoare la examinarea de către instanța de fond a îndeplinirii condițiilor acțiunii civile, între care are prioritate cea referitoare la greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului A..

În esență, recurenta a susținut că instanța de apel a greșit respingând motivul de apel referitor la lipsa calității procesuale active, în condițiile în care în polița de asigurare obligatorie cu seria x-023 Nr. 00021454064 din 27.12.2013 (în continuare, polița PAD) recurentul, parte contractantă și proprietar al locuinței asigurate, a desemnat ca beneficiar al indemnizației de asigurare o altă persoană, respectiv C., mama reclamantului.

Pentru a analiza acest motiv de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție reamintește că, potrivit art. 32 alin. (1) și art. 36 C. proc. civ., o condiție de fond pentru exercitarea acțiunii civile este calitatea procesuală, iar aceasta rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății, revenind instanței de judecată verificarea acestei identități, pe baza datelor cauzei. În privința subiectului activ al acțiunii civile - reclamantul - acesta trebuie să fie, ca regulă, titularul dreptului subiectiv afirmat în justiție.

Din examenul cauzei - realizat în limitele determinate de recursul declarat- rezultă că, în relația procesuală relevantă pentru acest recurs, reclamantul A. a chemat în judecată în primă instanță POOL-UL DE ASIGURARE ÎMPOTRIVA DEZASTRELOR NATURALE S.A. și, solicitând să se constate că deteriorările produse la imobilul proprietatea sa reprezintă un risc asigurat în baza poliței PAD, a cerut să fie obligat pârâtul la plata despăgubirii aferente, cu dobândă și cheltuieli de judecată, detaliind în cuprinsul acțiunii dinamica efectelor contractului de asigurare pe care l-a încheiat cu pârâtul.

Pentru a aprecia configurația acțiunii civile, așa cum a fost formulată, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că în cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat obligarea celor două pârâte la plata despăgubirii către sine, afirmându-se, așadar, titlular al dreptului dedus judecății. Acest lucru rezultă cu precădere din modul de explicitare a pretențiilor în cererea de chemare în judecată și demersurile efectuate de reclamant în relația cu societățile implicate în asigurare anterior procesului, din actele de procedură efectuate în cauză în fața instanțelor de fond și recurs, din modul în care a combătut excepția prescripției, opunând întreruperea acesteia conform art. 2539 alin. (2) C. civ. cu apărarea că și-a conservat dreptul propriu printr-o acțiune anterioară, acte prin care și-a declinat constant calitatea de titular al dreptului la plata despăgubirii solicitate.

Pe parcursul litigiului în fața primei instanței, POOL-UL DE ASIGURARE ÎMPOTRIVA DEZASTRELOR NATURALE S.A. a invocat în scris excepția lipsei calității procesuale active întemeiată pe împrejurarea, că titularii dreptului de proprietate asupra imobilului sunt D. și C. și astfel, reclamantul nu are calitatea cerută de lege pentru a formula o cerere de despăgubire, iar în dezbaterile asupra excepției a adăugat acestui fundament și argumentul că reclamantul a desemnat un beneficiar al dreptului la despăgubire, distinct de partea contractantă, astfel încât nu poate demonstra că este titularul dreptului afirmat în justiție pentru sine.

Cu privire la această excepție, prima instanță a reținut exclusiv că reclamantul este proprietarul terenului si al construcției edificate pe acesta, că, în baza acestei calități, a încheiat polița PAD de asigurare obligatorie împotriva dezastrelor naturale și că are calitatea de persoană îndreptățită să încaseze despăgubirea, potrivit art. 3 și art. 18 lit. a) din Legea nr. 260/2008.

Ulterior, excepția lipsei calității procesuale active a fost invocată ca motiv de apel, de către S.C. POOL-UL DE ASIGURARE ÎMPOTRIVA DEZASTRELOR NATURALE, reiterând în fața instanței de prim control judiciar că prin polița de asigurare obligatorie cu seria x-023 Nr. 00021454064 din 27.12.2013 contractantul reclamant desemnează un beneficiar al asigurării în persoana dnei. C., astfel că, potrivit art. 18 din Legea nr. 260/2008, completate cu cele ale art. 2199 C. civ., cererea de despăgubire poate fi făcută numai de beneficiar, ca titular al dreptului la plată, iar reclamantul nu are această vocație.

În examinarea criticii corespunzătoare, instanța de apel a stabilit că verificarea calității procesuale se realizează în relație cu raportul de drept material dedus judecății, iar existența contractului de asigurare încheiat și emiterea poliței PAD confirmă existența raportului de drept material. A mai adăugat instanța de apel că împrejurarea că în poliță a fost desemnat un beneficiar al asigurării distinct de partea contractantă nu este de natură să infirme calitatea reclamantului în realizarea demersului procesual, câtă vreme prin art. 18 din Legea nr. 260/2008 nu se instituie un drept exclusiv la despăgubire în persoana beneficiarului desemnat în poliță, oricare dintre persoanele prevăzute în acest articol fiind îndreptățite la despăgubire, iar această interpretare nu este contrazisă de dispozițiile art. 2199 C. civ.

Împotriva acestor aspecte, reiterate ca motiv de recurs, intimatul reclamant a susținut că are calitatea de parte contractantă și asigurat, concomitență care îi conferă dreptul la despăgubire lui, beneficiarului asigurării sau terțului păgubit, în mod alternativ, având astfel calitatea de titular al dreptului afirmat, dublat de împrejurarea că în procesul anterior judecat la Judecătoria Dej, dosar înregistrat cu nr. x/2015, POOL-UL DE ASIGURARE ÎMPOTRIVA DEZASTRELOR NATURALE S.A. nu a formulat o apărare de fond referitoare la lipsa îndreptățirii reclamantului la indemnizația de asigurare, deși avea obligația să o facă.

Examinând pe aceste premise motivul de recurs, Înalta Curte subliniază, în primul rând, că nu poate fi valorificată apărarea reclamantului potrivit căreia calitatea procesuală este consolidată în raportul de drept procesual, deoarece excepția nu a fost invocată în primul dosar disputat în legătură cu polița PAD. Dincolo de împrejurarea că primul proces s-a finalizat cu o hotărâre definitivă de respingere ca inadmisibilă a cererii în constatare promovate în dosarul nr. x/2015, iar în acest dosar nu a fost analizată problema calității procesuale a reclamantului spre a putea opune o eventuală autoritate de lucru judecat, excepția lipsei calității procesuale active are regim de ordine publică, astfel că, potrivit art. 247 alin. (1) C. proc. civ., poate fi invocată oricând în cursul celui de-al doilea proces, în măsura în care nu există o dispoziție legală care să dispună altfel.

Din examenul poliței de asigurare obligatorie cu seria x-023 Nr. 00021454064 din 27.12.2013 rezultă în mod necontestat că reclamantul, în calitate de parte a contractului de asigurare obligatorie, a desemnat ca beneficiar al asigurării pe C., persoană determinată ca atare în poliță.

Întrucât polița PAD a fost încheiată în anul 2013, sub auspiciile Legii nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor, Înalta Curte subliniază că, potrivit art. 37 din această lege, dispozițiile sale se completează în mod corespunzător cu legislația civilă, comercială și cu cea din domeniul asigurărilor și reasigurărilor. De asemenea, dispozițiile referitoare la asigurările de bunuri ale Legii nr. 136/1995, în vigoare la data poliței, fuseseră abrogate prin art. 192 din Secțiunea a 3-a din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 297/2009 privind C. civ.. Rezultă, după principiile referitoare la aplicarea în timp a legii civile, că dispozițiile care au guvernat regimul juridic aplicabil poliței PAD analizate rămân cele ale Legii nr. 260/2008 completate corespunzător cu cele ale noului C. civ.. La rândul său, art. 4 din Legea nr. 260/2008 prevede că elementele contractuale și condițiile de asigurare cuprinse în polița de asigurare obligatorie a locuințelor sunt cele prevăzute de art. 7 din această lege, precum și cele stabilite prin norme emise prin ordin al președintelui Autorității de Supraveghere Finaciară; așadar, dispozițiile legii în discuție trebuie corelate și cu aceste norme juridice terțiare.

Potrivit art. 7 alin (1)-(3) din Legea nr. 260/2008, polița PAD trebuie să cuprindă elemente referitoare, între altele, la denumirea/numele și sediul/domiciliul părților contractante, numele beneficiarului poliței etc., iar aceste elemente sunt definite la art. 2 din Norma ASF nr. 7/2013. Astfel, este asigurat persoana fizică sau juridică titulară a dreptului de proprietate care face obiectul PAD, contractant al asigurării, persoana fizică sau juridică care încheie PAD pentru locuința asiguratului și se obligă față de asigurător la plata primei de asigurare, iar beneficiar PAD este persoana fizică sau juridică, desemnată de proprietar și menționată în PAD, îndreptățită să primească despăgubirea pentru pagubele provocate locuinței asigurate în urma producerii riscului acoperit, conform art. 18 alin. (2) din Legea nr. 260/2008.

Prin aceste definiții legiuitorul terțiar impune distincția între notiunea de contractant, asigurat și beneficiar. Poate întruni această calitate una și aceeași persoană, dar și persoane diferite, cu condiția ca aceste aspecte să fie determinate în poliță.

Este adevărat că art. 18 alin. (2) pct. 1 din Legea nr. 260/2008 stabilește că poate fi beneficiar PAD proprietarul locuinței asigurate (corespondent definiției din norme: asiguratul), persoanele desemnate expres în PAD ca beneficiari de către proprietari (corespondent definiției din norme: beneficiarul PAD) sau, după caz, succesorii proprietarului, dacă nu a fost desemnat un beneficiar, provocând o juxtapunere terminologică a acestei noțiuni cu cea determinată prin Norma ASF.

Într-adevăr, în acest caz, între formularea lingvistică a legii și conținutul său, nu există o concordanță deplină, de aceea, pentru o corectă aplicare a legii trebuie realizată o interpretare restrictivă, logică, sistematică. Aceasta presupune interpretarea legii în sensul eficienței sale concrete și stabilirea conținutului normei prin corelația cu alte dispoziții cu care are legătură ori cu care se completează.

Astfel, art. 18 alin. (2) din Legea nr. 260/2008 nu redefinește noțiunea de beneficiar PAD și nu permite confuzia între asigurat și beneficiar, astfel cum aceste distincții au fost operate printr-un act juridic cu valoare normativă edictat ulterior Legii nr. 260/2008, mai precis prin Normele ASF nr. 7/2013. Distincția între asigurat și beneficiarul asigurării operează și în legea generală, anume în art. 2199 alin. (1) și art. 2201 alin. (1) lit. a) C. civ., unde se arată că asiguratul sau contractantul asigurării plătește prima de asigurare, iar asigurătorul se obligă să plătească indemnizația de asigurare, după caz, asiguratului, beneficiarului sau terțului păgubit, sens în care polița trebuie să prevadă expres numele părților contractante și numele beneficiarului, dacă acesta nu este parte contractantă.

A doua problemă determinantă în chestiunea calității procesuale analizate este aceea dacă, dincolo de această departajare, dreptul la despăgubire poate fi exercitat, în condițiile art. 18 din Legea nr. 260/2008, de asigurat și/sau de beneficiarul PAD atunci când, cum este cazul analizat, asiguratul a desemnat prin poliță un terț beneficiar pentru încasarea indemnizației de asigurare (despăgubirea).

Astfel, așa cum s-a arătat, prin Norma nr. 7/2013 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, beneficiarul PAD este persoana desemnată de proprietar să primească despăgubirea pentru pagubele provocate locuinței asigurate în urma producerii riscului acoperit prin poliță.

Prin determinarea beneficiarului PAD, asiguratul reclamant a dispus ca beneficiarul determinat al poliței să dobândească dreptul de a cere executarea indemnizației de asigurare de la pârât, la nivelul instituției de drept corespondente asiguratul realizând o stipulație pentru altul. Potrivit normelor de drept aplicabile stipulaței pentru altul în acest caz, beneficiarul dobândește dreptul de a cere plata despăgubirii de la societatea de asigurare. Și, întrucât ori de câte ori o regulă stabilește un anumit efect, neagă contrariul (qui dicit de uno negat de altero), atunci, dacă asiguratul desemnează un terț beneficiar pentru încasarea despăgubirii ca efect al producerii cazului asigurat, înseamnă că primul nu poate avea drept la despăgubire, această regulă fiind confirmată prin chiar dispozițiile art. 18 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 260/2008.

O atare concluzie, bazată pe mecanismul stipulației pentru altul, este incompatibilă cu interpretarea că, în cazul dat, asiguratul și beneficiarul determinat al PAD au deopotrivă unul și același drept la despăgubire și că oricare dintre aceștia poate pretinde executarea acestui drept de la asigurător.

Pentru a valida apărarea reclamantului-intimat, care reprezintă excepția de la regula enunțată, această derogare trebuia să fie expresă, situație care nu se identifică în legislația relevantă, în măsura în care art. 18 alin. (2) din Legea nr. 260/2008 nu este decât o reeditare a regulii generale.

De asemenea, s-a arătat în debutul acestor considerente că în analiza condiției calității procesuale active, ca regulă, reclamantul trebuie să fie titularul dreptului pus în judecată. Prin expunerea de mai sus s-a statuat că în polița PAD analizată, prin desemnarea unui beneficiar PAD, asiguratul A. nu este titularul dreptului la despăgubire alternativ sau concomitent cu beneficiarul C..

Din modul de acțiune al reclamantului, rezultă că cererea de chemare în judecată promovată de acesta a avut ca finalitate realizarea dreptului în patrimoniul său și pentru sine, iar nu ca reprezentant ori gestionar al intereselor persoanei îndreptățite la încasarea despăgubirii. Coroborat cu împrejurarea că reclamantul nu a evocat o dispoziție legală particulară care să îi confere dreptul de a acționa, deși nu este titularul dreptului de creanță a cărui executare o cerere, rezultă că reclamantul nu a demonstrat în cauză calitatea de titular al acțiunii civile, ca subiect activ al acesteia.

Așadar, instanțele de fond au realizat o interpretare greșită a dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 260/2008, considerând că despăgubirea se acordă "beneficiarului PAD" care poate fi, alternativ, proprietarul locuinței asigurate ori beneficiarul determinat de acesta prin poliță, când, în realitate, prin desemnarea beneficiarului, asiguratul a stipulat în favoarea acestuia dreptul la plata despăgubirii, iar asiguratul, ca proprietar al locuinței nu poate cere plata pentru sine.

În acest sens, curtea de apel a făcut o interpretare greșită a art. 36 C. proc. civ., prin raportare la art. 18 alin. (2) din Legea nr. 260/2008, deoarece prin configurația dată raportului juridic litigios, stipularea pentru altul a dreptului la despăgubire, nu îndreptățește pe asigurat, proprietar al locuinței asigurate, la încasarea despăgubirii aferente poliței PAD în această cauză, dreptul aparținând altei persoane, C..

Prin urmare, acest prim motiv de casare este întemeiat, iar efectele pe care le produce se repercutează originar asupra întregii cauze, lăsând fără orice finalitate analiza celorlalte motive de casare invocate de recurent în memoriul de recurs.

De aceea, pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul, iar potrivit dispozițiilor art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va casa decizia atacată și va trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel a cărei hotărâre a fost casată, cu respectarea limitelor determinate prin recursul promovat.

Astfel, instanța de apel va judeca din nou numai apelul declarat în cauză de POOL-UL DE ASIGURARE ÎMPOTRIVA DEZASTRELOR NATURALE S.A., în considerarea celor stabilite prin această decizie și în acord cu dispozițiile art. 60 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că, în configurația inițială a acțiunii, cererea de plată nu s-a întemeiat pe solidaritatea dintre pârâți iar solidaritatea nu se întemeiază, în acest caz, pe o dispoziție expresă a legii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă POOL-UL DE ASIGURARE ÎMPOTRIVA DEZASTRELOR NATURALE S.A. (P.A.I.D.) împotriva deciziei civile nr. 279 din 20 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 august 2020.