ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1707/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura în fața primei instanțe Prin acțiunea înregistrată la 11 septembrie 2012, reclamanta Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi, Departamentul V, să se dispună anularea măsurilor dispuse la pct. 9, pct. 10 și pct. 11 din decizia din 29 iunie 2012 privind înlăturarea deficiențelor constatate și consemnate în raportul de audit financiar din 31 mai 2012 încheiat în urma „Auditului financiar asupra contului anual de execuție pe anul 2011, inclusiv modul de fundamentare a necesarului de surse și plata unor categorii de prestații sociale” efectuat la Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială.

Reclamanta a solicitat să fie anulată și încheierea din 23 august 2012, prin care pârâta Curtea de Conturi, Departamentul V, a respins contestația formulată față de măsurile dispuse la pct. 9, pct. 10 și pct. 11 din decizia nr. 5 din 29 iunie 2012. Măsura de la pct. 9 din decizia nr. 5 din 29 iunie 2012 privind reanalizarea contractului încheiat cu societatea de asigurări PAID, astfel încât să fie respectate cerințele privind asigurările obligatorii prevăzute de actele normative în vigoare, extinderea verificărilor prin analizarea tuturor cazurilor în care au fost emise nejustificat polițe de asigurare de către societatea de asigurări PAID și recuperarea sumelor plătite fără temei legal de la societatea de asigurări PAID, a fost contestată de reclamantă cu următoarele argumente: - polițele emise pentru beneficiarii de ajutor social privind venitul minim garantat care nu dețineau în proprietate o locuință, au fost emise conform procedurii și protocolului încheiat între Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială și SC P.D.N.

SA, respectiv pe baza datelor furnizate de primării; - procesul de identificare a elementelor concrete ale fiecărui imobil și fiecărui asigurător, precum și evaluarea riscurilor sunt de competența societății de asigurare anterior încheierii polițelor de asigurare; - un imobil se poate asigura de către o persoană care are un interes asupra acestuia, ca de exemplu în cazul uzufructului viager; - pentru cazurile de dezmembrăminte ale dreptului de proprietate, măsurile de protecție socială urmărite de legiuitor nu sunt explicite în legătură cu polițele emise pentru unele persoane care dețin doar în posesie bunuri imobile.

Măsura de la pct. 10 din decizia din 29 iunie 2012 privind stabilirea întinderii prejudiciului provenit din nerecuperarea în cadrul termenului de prescripție a sumei de 1.050.432 RON, reprezentând ajutor rambursabil acordat persoanelor care au dobândit o formă de protecție în România și dispunerea măsurilor pentru recuperarea integrală a acestuia, a fost contestată de reclamantă pentru următoarele considerente: - din interpretarea dispozițiilor art. 63 alin. (1) din H.G.

nr. 1251/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 122/2006 privind azilul în România rezultă că persoana care a beneficiat de ajutor rambursabil, dar care nu realizează venituri sau veniturile realizate sunt exclusive pentru întreținerea familiei, se află în imposibilitatea returnării sumelor primate ca ajutor, luând în considerare și situația în care beneficiarii de ajutor rambursabil ar fi realizat venituri salariale sau din activități desfășurate ocazional, dar este greu de dovedit că rambursarea ajutorului nu ar afecta întreținerea lor și a familiei lor; - metodologia privind înregistrarea în contabilitate a recuperării ajutorului rambursabil nu este stabilită în concordanță cu prevederile art. 63 alin. (1), alin. (2) din H.G.

nr. 1251/2006, conform cărora rambursarea ajutorului se face într-o perioadă de un an de la încetarea perioadei pentru care s-a acordat, dacă se realizează venituri salariale sau din activități desfășurate ocazional, din documente rezultând că în majoritatea cazurilor beneficiarii nu au realizat venituri; - creșterea soldului contului privind ajutorul rambursabil pentru refugiați în anul 2011, față de 2010, se explică prin faptul că s-au înregistrat în contul de debitori toate sumele plătite cu acest titlu în anul de referință; - suma stabilită în cuantum de 1.050.432 RON, reprezentând ajutor rambursabil acordat persoanelor care au dobândit o formă de protecție în România, nu reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă.

Măsura de la pct. 11 din decizia din 29 iunie 2012 privind recuperarea conform prevederilor legale în vigoare a plăților nejustificate efectuate în favoarea SC T.A. SRL Timișoara în cadrul contractului din 9 februarie 2011, pentru care nu s-a făcut dovada efectuării serviciilor contractate a fost contestată de reclamantă pentru următoarele motive: - necesitatea încheierii contractului din 9 februarie 2011 cu SC T.A.

SRL, având ca obiect prestarea de servicii IT, respectiv consultanță dezvoltare de software, internet și asistență, s-a justificat prin efectuarea unui volum mare de activități, lucrări și responsabilități în domeniul IT și prin lipsa de personal cu studii de specialitate în domeniul IT din Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, datorită faptului că, începând cu anul 2009 și până la data de 31 decembrie 2012, a fost suspendată ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din autoritățile și instituțiile publice în temeiul prevederilor O.U.G.

nr. 34/2008 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, cu modificările și completările ulterioare; - personalul fără pregătire de specialitate repartizat la Compartimentul IT a fost preluat prin protocol de la alte instituții din subordinea Ministerului Muncii, în temeiul actelor normative de reorganizare instituțională, îndeplinind în principal atribuții în legătură cu întocmirea de situații statistice privind gestiunea bazelor naționale de date și evidența la nivel național a tuturor beneficiarilor din sistemul prestațiilor sociale; - în legătură cu dovada realității efectuării plății pentru serviciile IT contractate, s-a arătat că, angajarea și efectuarea plăților s-au făcut cu respectarea normelor legale în vigoare, pe bază de documente legale, respectiv raport lunar de activitate privind prestațiile desfășurate conform contractului și factură de plată a serviciilor prestate.

2. Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 745 din 19 februarie 2013, prin care a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată. Pe baza probelor administrate, instanța de fond a constatat legalitatea deciziei din 29 iunie 2012 și a încheierii din 23 august 2012 întocmite de pârâta Curtea de Conturi, menținând măsurile stabilite pentru înlăturarea deficiențelor constatate și consemnate în raportul de audit financiar din 31 mai 2012. Motivele de nelegalitate invocate de reclamantă pentru măsura stabilită la pct. 9 din decizia din 29 iunie 2012 au fost respinse de instanța de fond ca neîntemeiate, avându-se în vedere următoarele argumente: - potrivit dispozițiilor art. 50 din H.G.

nr. 50/2011, asigurarea obligatorie împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau inundațiilor se plătește de către Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială pentru locuințele aflate în proprietatea familiilor, respectiv persoanelor singure beneficiare de ajutor social, astfel că este nefondată susținerea din acțiune privind interesul unei persoane de a încheia contractual de asigurare pentru un imobil deținut în posesie; - față de atribuțiile care îi revin agenției reclamante conform actului normativ de organizare și funcționare (O.U.G. nr. 116/2007 și O.U.G.

nr. 113/2011) și prevederilor Legii nr. 500/2002, se constată o inacțiune a acesteia de a se implica în organizarea și desfășurarea activității respective, printr-o analiză promptă a tuturor situațiilor intervenite, elaborarea unei proceduri care să fie aplicată unitar de către agențiile teritoriale, fundamentarea și propunerea de modificări legislative: - aceste neimplicări ale agenției reclamante pentru solicitarea modificărilor legislative, pentru clarificarea neregulilor semnalate și preîntâmpinarea producerii lor pe viitor, conduc la efectuarea unor plăți nejustificate pe seama creditelor bugetare, având în vedere că, sumele aferente polițelor de asigurare se avansează societății de asigurare PAID din credite bugetare și se recuperează treptat, din drepturile de ajutor social ale beneficiarilor.

Motivele de nelegalitate invocate de reclamantă pentru măsura stabilită la pct. 10 din decizia din 29 iunie 2012 au fost respinse de instanța de fond ca neîntemeiate, avându-se în vedere următoarele considerente: - la controlul de audit, s-a constatat în mod corect că reclamanta nu a făcut dovada demersurilor efectuate pentru verificarea condițiilor concrete în care se află fiecare beneficiar de ajutor rambursabil, deoarece nu s-au recuperat în totalitate sumele acordate cu titlu de ajutor rambursabil persoanelor care au dobândit o formă de protecție în România, deși acestea au obligația legală de a rambursa instituției plătitoare, într-o perioadă de un an, sumele pe care le încasează cu titlul de ajutor, dacă realizează venituri salariale sau din activități desfășurate ocazional, dovedite prin documente sau prin declarație pe propria răspundere, care permit acest lucru fără a fi afectată întreținerea lor și a familiei lor; - deși sumele acordate refugiaților au înregistrat creșteri de la un an la altul, reclamanta nu a formulat propuneri legislative și nu a analizat cauzele care au condus la acumularea acestor creanțe neîncasate, astfel încât să se propună Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale necesitatea efectuării unor analize cu privire la solicitarea în continuare de surse bugetare cu această destinație, în condițiile în care pe de o parte,

sumele acordate nu s-au recuperat de-a lungul timpului, iar pe de altă parte, Legea nr. 122/2006 prevede că aceste ajutoare se acordă în limitele disponibilităților financiare ale statului; - potrivit atribuțiilor conferite prin actul normativ de organizare și funcționare, precum și prin Regulamentul de organizare și funcționare, agenția reclamantă are obligația de a organiza și controla realizarea în termen a activităților desfășurate de entitățile subordonate, de a analiza modul de realizare a obiectivelor corespunzătoare domeniilor de activitate coordonate, de a urmări și de a asigura aplicarea corectă, unitară și nediscriminatorie a legislației privind sistemul de beneficii de asistență-socială și sistemul de servicii sociale, de a elabora propuneri de îmbunătățire a cadrului legislativ din domeniul său de competență și de a le înainta Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale pentru promovare; - din cuprinsul actelor întocmite de pârâtă rezultă că nu există nici un fel de proceduri operaționale privind recuperarea ajutoarelor rambursabile pentru refugiați și nu s-au elaborat propuneri de îmbunătățire a cadrului legislativ, care să fie înaintate Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale pentru promovare, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (4) lit. b) din Regulamentul de organizare și funcționare a agenției reclamante,

avându-se în vedere că Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale are inițiativă legislativă, în acest domeniu; - prin actele administrative contestate pârâta nu a stabilit o creanță certă, lichidă și exigibilă, ci numai un prejudiciu estimativ, astfel că, îi revine reclamantei obligația de a stabili prejudiciul concret și de a dispune măsuri pentru recuperarea acestuia. Motivele de nelegalitate invocate de reclamantă pentru măsura stabilită la pct. 11 din decizia din 29 iunie 2012 au fost de asemenea respinse ca neîntemeiate de instanța de fond, pentru următoarele argumente: - achiziția serviciilor IT (consultanță, dezvoltare și software, internet și asistență) s-a efectuat fără să fie cuprinsă în planul de achiziții publice pe anul 2011 și la dosarul achiziției publice nu există unele elemente obligatorii prevăzute de O.U.G.

nr. 34/2006, cum ar fi: documente din care să rezulte procedura de achiziție adoptată, documente de estimare a valorii serviciilor ce urmează a fi contractate, documente privind corespondența efectuată cu societățile comerciale care au depus cele trei oferte, competența ofertanților prin prisma activităților cuprinse în obiectul de activitate, precum și care au fost criteriile pe baza cărora a fost selectată SC T.A. SRL Timișoara; - din actele publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor rezultă că SC T.A.

SRL Timișoara a fost înființată la data de 21 ianuarie 2011, dată la care s-a întocmit și referatul de necesitate privind externalizarea unor activități din domeniul IT de către agenția reclamantă, fiind cel puțin surprinzător modul în care a fost identificată această societate ca potențial furnizor al serviciilor de care avea nevoie instituția publică auditată, cu atât mai mult cu cât societatea are ca obiect de activitate lucrări de construcție a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, fără nici o legătură cu natura serviciilor contractate și fără a fi asigurată dovada experienței în domeniul IT; - reclamanta nu a dovedit că angajarea și efectuarea plăților au respectat normele legale în vigoare, deoarece nu a administrat dovezi privind recepționarea vreunei lucrări, persoanele care au fost instruite, persoanele care au recepționat și verificat modul de funcționare a noului software dezvoltat, cum a fost îmbunătățită securitatea sistemului informatic în baza contractului încheiat, iar documentele anexate lunar la facturi nu sunt semnate de nicio persoană care să confirme realizarea serviciilor; - reclamanta nu a dovedit necesitatea încheierii contractului din 9 februarie 2011 cu SC T.A.

SRL Timișoara pentru prestarea de servicii IT față de lipsa de personal cu studii de specialitate în domeniul IT în cadrul agenției, deoarece auditul a constatat că instituția are personal de specialitate, cu atribuții în domeniul IT, atât la nivel central, cât și în teritoriu; - susținerile reclamantei că personalul de la compartimentul IT este fără pregătire de specialitate și a fost preluat prin protocol de la alte instituții din subordinea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale au fost respinse cu motivarea că, se referă la managementul instituției, care dispune de prevederile legale în vigoare în scopul evaluării personalului și adoptării măsurilor care se impun în consecință.

- aspectele de fapt invocate prin acțiune au caracter general (existența unui volum mare de activități, lucrări și responsabilități în domeniul IT, lipsa de personal cu studii de specialitate), în condițiile în care pârâta a constatat în concret că numărul persoanelor din Compartimentul Informatică și Gestiune Baze de Date al agenției reclamante a fost în medie de 6 persoane pe parcursul anului 2011 și de circa 47 specialiști IT în teritoriu, la agențiile de prestații județene și că acești specialiști au printre atribuții: dezvoltarea, mentenanța și protecția sistemelor automatizate de calcul și înregistrare, garantarea și controlul funcționării, mentenanței, actualizării și utilizării în bune condiții a ansamblului de resurse, componente și programe care constituie sistemul de informații, administrarea unui sistem de management al informațiilor, ca suport al deciziei politice și manageriale, furnizând indicatori și rapoarte statistice referitoare la sistemul prestațiilor sociale, administrarea serviciilor de rețea, web, mail, securitate din cadrul agenției, la nivelul întregii țări, asigurarea sistemelor de securitate și salvare date la nivelul agenției reclamante.

3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, solicitând ca, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul admiterii acțiunii și anulării deciziei din 29 iunie 2012 și a încheierii din 23 august 2012 întocmite de Curtea de Conturi. Ca prim motiv de recurs s-a invocat încălcarea prevederilor H.G.

nr. 50/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat și ale Legii nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor, arătându-se că prima instanță nu a avut în vedere acest cadru legislativ respectat de către agenția recurentă, întrucât beneficiarii de venit minim garantat au la dosar inclusiv ancheta socială efectuată de serviciul de specialitate din primării, dovedind îndeplinirea condițiilor legale pentru asigurarea obligatorie a locuinței.

În opinia recurentei, nu intră sub incidența Legii nr. 260/2008 persoanele care au încheiat o asigurare facultativă care nu cuprinde toate riscurile prevăzute în asigurarea obligatorie, fapt confirmat și de referatul primit în data de 14 mai 2012 de la PAID și adus la cunoștința Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale prin adresa din 16 mai 2012, care reliefează dificultatea tehnică de a analiza riscurile prevăzute în polițe. Recurenta a învederat că nu este creat cadrul legal de anulare a poliței pentru persoana beneficiară de ajutor social care a încheiat o asigurare facultativă cuprinzând toate riscurile prevăzute în asigurarea obligatorie. Cu privire la polițele emise pentru beneficiarii de ajutor social privind venitul minim garantat care nu dețineau în proprietate o locuință, recurenta a arătat că s-au respectat procedura și protocolul, pe baza datelor furnizate de primării.

Referitor la procesul de identificare a elementelor concrete ale fiecărui imobil și fiecărui asigurator, precum și evaluarea riscurilor, s-a învederat că societatea de asigurare este competentă, anterior încheierii polițelor de asigurare. Prin cel de-al doilea motiv de recurs s-a susținut că a rămas fără obiect cererea de anulare a măsurii de la pct. 10 referitoare la prejudiciul provenit din nerecuperarea ajutorului rambursabil în sumă de 1.050.432 RON, față de dispozițiile O.U.G. nr. 16/2013, care prevăd că, în situația în care drepturile cu titlu de ajutor lunar rambursabil, acordate potrivit art. 20 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, nu au fost rambursate până la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență, nu se mai supun recuperării.

În ultimul motiv de recurs, recurenta a criticat interpretarea dată de instanța de fond dispozițiilor art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006, arătând că a fost necesară încheierea contractului din 9 februarie 2011 cu SC T.A. SRL Timișoara, având ca obiect prestarea de servicii IT, justificat de faptul că era un volum mare de activități, lucrări și responsabilități în domeniul IT și de lipsa de personal cu studii de specialitate în domeniul IT, dat fiind că, începând cu anul 2009 și până la 31 decembrie 2012, a fost suspendată ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din autoritățile și instituțiile publice în temeiul O.U.G. nr. 34/2008 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale.

Recurenta a precizat că personalul fără pregătire de specialitate repartizat la Compartimentul IT a fost preluat prin protocol de la alte instituții din subordinea Ministerului Muncii, în temeiul unor acte normative de reorganizare instituțională, acesta îndeplinind în principal atribuții în legătură cu întocmirea de situații statistice privind gestiunea bazelor naționale de date și evidența la nivel național a tuturor beneficiarilor din sistemul prestațiilor sociale, astfel că, angajarea și efectuarea plăților au respectat normele legale în vigoare, având la bază raportul lunar de activitate privind prestațiile desfășurate conform contractului și factura de plată a serviciilor prestate. II.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente: 1. Aspecte de fapt și de drept relevante Instanța de fond a constatat în mod corect legalitatea deciziei din 29 iunie 2012 și a încheierii din 23 august 2012 întocmite de Curtea de Conturi, respingând ca neîntemeiată acțiunea în anulare formulată de recurenta-reclamantă Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială pentru motive de nelegalitate care s-au dovedit a fi nefondate.

Cu privire la măsura dispusă la pct. 9 din decizia nr. 5 din 29 iunie 2012, instanța de fond a constatat că recurenta-reclamantă a fost obligată în mod legal să reanalizeze contractul încheiat cu societatea de asigurări PAID, astfel încât să fie respectate cerințele privind asigurările obligatorii prevăzute și stabilite de actele normative în vigoare, să extindă verificările prin analizarea tuturor cazurilor în care au fost emise nejustificat polițe de asigurare de către societatea de asigurare PAID, pe numele unor persoane care nu sunt proprietari la adresele înscrise în polițe sau care aveau deja încheiate polițe facultative care acopereau riscurile obligatorii prevăzute de lege și care erau valabile în anului 2011 și să recupereze sumele plătite fără temei legal de la societatea de asigurare PAID, actualizate la data recuperării, pentru polițele emise fără respectarea prevederilor legale în vigoare.

Măsura astfel dispusă s-a justificat prin faptul că, în anul 2011 într-un număr de 2097 de cazuri s-au emis polițe de asigurare și s-au efectuat plăți în sumă de 27.170 euro, echivalentul a 117.444 RON pe numele unor persoane care aveau deja încheiate asigurări facultative ale locuințelor, ceea ce reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 3 alin. (9) din Legea nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau a inundațiilor, care prevăd că nu intră sub incidența legii persoanele fizice și juridice care și-au încheiat o asigurare facultativă a locuințelor care să acopere toate riscurile prevăzute în asigurarea obligatorie.

Măsura respectivă s-a justificat de asemenea prin faptul că au fost semnalate de către agențiile teritoriale ale recurentei, în baza comunicărilor făcute de primării, 185 de cazuri de polițe de asigurare obligatorie emise de către PAID, în sumă de 2.360 euro, echivalentul a 10.199 RON, reprezentând polițe emise pe numele unor persoane care nu sunt proprietari la adresele înscrise pe polițele de asigurare, ceea ce reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și art. 2 lit. f) din Legea nr. 260/2008, conform cărora proprietarului unei locuințe poate avea calitatea de asigurat, iar nu orice persoană care are un interes, cum neîntemeiat s-a susținut în recurs. În consecință, instanța de fond a reținut în mod corect că recurenta-reclamantă nu a respectat dispozițiile art. 50 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 416/2001, aprobate prin H.G.

nr. 50/2011, deoarece sumele aferente polițelor de asigurare emise nejustificat de către PAID au fost reținute nelegal din drepturile de ajutor social ale persoanelor beneficiare de ajutor social în condițiile în care acestea fie, aveau deja încheiată o poliță facultativă, fie, nu erau proprietari al locuinței. Apărarea recurentei-reclamante privind respectarea protocolului de colaborare încheiat cu SC P.D.N. SA este neîntemeiată față de calitatea sa de parte a acestui protocol, ceea ce i-a asigurat posibilitatea de a interveni pentru modificarea clauzelor, dacă s-ar fi sesizat existența unor nereguli.

Apărarea recurentei-reclamante privind informațiile primite de la primării cu privire la îndeplinirea condițiilor legale pentru asigurarea obligatorie a locuințelor este de asemenea nefondată, deoarece nu este atributul primăriei să efectueze astfel de verificări pentru o societate de asigurări, al cărei obiectiv este realizarea de profit și care, prin natura obiectului său de activitate, identifică și/sau evaluează riscurile fiecărui imobil, pentru fiecare asigurat, dacă consideră necesar, înainte de a încheia/elibera polițele de asigurare. Înscrisurile invocate în susținerea acestui prim motiv de recurs și anume, referatul din 14 mai 2012 comunicat de SC P.D.N.

SA și adresa din 15 mai 2012 transmisă Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale nu prezintă relevanță în soluționarea cauzei, fiind ulterioare datei de 31 decembrie 2011, la care s-au încheiat situațiile financiare auditate prin raportul de audit financiar din 31 mai 2012, avut în vedere la întocmirea deciziei din 29 iunie 2012. Cu privire la măsura dispusă la pct. 10 din decizia din 29 iunie 2012 pentru recuperarea sumei de 1.050.432 RON, reprezentând ajutor rambursabil acordat persoanelor care au dobândit o formă de protecție în România, nu vor mai fi examinate criticile formulate prin cel de-al doilea motiv de recurs, pe care recurenta a declarat expres că nu înțelege să-l mai susțină.

Cu adresa din 31 martie 2014 recurenta Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială a comunicat că nu mai susține acest motiv invocat cu privire la măsura din decizia din 29 iunie 2012, întrucât această dispoziție a rămas fără obiect prin adoptarea O.U.G. nr. 16/2003 pentru modificarea și completarea Legii nr. 122/2006 privind azilul în România. Conform art. II din acest act normativ, în situația în care drepturile cu titlu de ajutor lunar rambursabil, acordate potrivit prevederilor art. 20 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, cu modificările și completările ulterioare, până la data intrării în vigoare acestei ordonanțe de urgență nu au fost rambursate, nu se mai supun recuperării.

Cu privire la măsura dispusă la pct. 11 din decizia nr. 5 din 29 iunie 2012 pentru recuperarea plăților nejustificate efectuate în favoarea SC T.A. SRL Timișoara în cadrul contractului din 9 februarie 2011, instanța de fond a constatat în mod corect legalitatea actelor întocmite de intimata-pârâtă, reținând că serviciile contractate reprezentau sarcini de serviciu ale personalului existent, astfel încât angajarea și plata altor servicii semnifică nerespectarea obligațiilor care revin ordonatorilor de credite, conform art. 22 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 500/2002, care prevăd că, ordonatorii de credite au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale.

Concluzia primei instanțe s-a întemeiat pe constatările auditorilor publici externi, care nu au fost infirmate prin probele administrate și din care rezultă săvârșirea de către recurentă a următoarelor abateri: - achiziția serviciilor IT s-a efectuat fără ca acestea să fie cuprinse în planul de achiziții publice pe anul 2011; - la dosarul achiziției publice nu există unele elemente obligatorii prevăzute de O.U.G. nr. 34/2006, cum ar fi: documente din care să rezulte procedura de achiziție adoptată, documente de estimare a valorii serviciilor ce urmau să fie contractate, documente privind corespondența efectuată cu societățile comerciale care au depus cele trei oferte, competența ofertanților prin prisma activităților cuprinse în obiectul de activitate, precum și care au fost criteriile pe baza cărora a fost selectată SC T.A.

SRL Timișoara. Recurenta a susținut în mod neîntemeiat că nu avea obligația depunerii acestor documente în procedura prevăzută de art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006, în condițiile în care nu a dovedit nici respectarea cerințelor acestei proceduri prin prezentarea documentului justificativ al achiziției realizate. Un asemenea document justificativ nu poate fi chiar contractul de achiziție, cum s-a susținut în recurs și în consecință, nu a existat o bază legală pentru încheierea contractului din 9 februarie 2011 pentru servicii IT, consultanță, dezvoltare de softwarw, internet și asistență cu SC T.A. SRL Timișoara, al cărei obiect de activitate îl constituie „lucrări de construcție a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale”, fără nici o legătură cu natura serviciilor contractate și fără a fi astfel asigurată dovada experienței în domeniul IT.

De altfel, recurenta nu a dovedit recepționarea vreunei lucrări efective care să fi fost executată în baza acestui contract, nu a justificat în ce au constat aceste lucrări/servicii plătite, persoanele care au fost instruite, care au fost persoanele care au recepționat și verificat funcționarea noului software dezvoltat și cum a fost îmbunătățită securitatea sistemului informatic. De asemenea, se reține că documentele anexate lunar la facturile întocmite în baza acestui contract nu sunt semnate de nicio persoană din cadrul agenției recurente pentru verificarea sau recepționarea serviciilor prestate, prin care să confirme realizarea serviciilor respective.

Susținerile recurentei privind necesitatea încheierii contractului din 9 februarie 2011 față de volumul mare de activități, lucrări și responsabilități în domeniul IT și față de lipsa de personal cu studii de specialitate în domeniul IT au fost respinse în mod întemeiat de instanța de fond, deoarece echipa de audit a constatat că agenția are personal de specialitate, cu atribuții în domeniul IT, atât la nivel central, cât și în teritoriu. Instanța de fond a caracterizat în mod judicios aceste apărări ca având un caracter general și imprecis, spre deosebire de mențiunile concrete din actele contestate, prin care s-a reținut că numărul persoanelor din Compartimentul Informatică și Gestiune Baze de Date din cadrul agenției recurente a fost în medie de 6 persoane pe parcursul anului 2011 și de circa 47 specialiști IT în teritoriu, la agențiile județene.

Din situațiile prezentate de către recurentă a mai rezultat că aceasta exploatează circa 12 programe informatice achiziționate direct sau/în cadrul proiectului cu Banca Mondială în perioada 2008-2011 (cu excepția sistemului integrat SAFIR achiziționat în perioada 2006-2009), pentru care deține licențe valabile în perioada auditată sau are contracte de mentenanță/actualizări. Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat. 2. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia În baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială împotriva sentinței civile nr. 745 din 19 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2014.