ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4937/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 12.09.2016, reclamanta Societatea A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 1523/05.08.2016 și obligarea pârâtului la plata sumei de 440.748,29 RON.

Prin sentința civilă nr. 269 din data de 02 februarie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea reclamantei, ca nefondată.

Împotriva sentinței nr. 269 din data de 02 februarie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs recurenta-reclamantă A. S.A., încadrând criticile sale în motivul de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, reclamanta arată că, potrivit art. 3 din Condițiile generale de asigurare - anexă la Polița nr. 3358/31.01.2013, riscurile asigurate prin poliță sunt cele care decurg din neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale ce revin asiguratului (B. SA) în relația cu terții beneficiari ai asigurării, precum și pierderile provocate beneficiarului, pe care asiguratul nu le poate acoperi la data solicitării de plată transmisă de beneficiar.

Pe perioada valabilității Poliței de asigurare (31.01.2013-31.01.2014), asiguratul a acumulat debite prin neexecutarea obligațiilor de plată atât a chiriei imobilului, cât și a utilităților. Astfel, până la data de 24.11.2013, asiguratul a înregistrat datorii în sumă totală de 440.748 RON.

La data de 28.01.2014, în interiorul perioadei de asigurare, recurenta-reclamantă, în calitate de beneficiară a poliței de asigurare pentru bună execuție, a formulat o cerere de avizare daună pe care a comunicat-o asigurătorului, iar la data de 14.09.2015, FGA a înregistrat cererea de plată depusă de recurenta-reclamantă, împreună cu înscrisurile doveditoare ale creanței deținute împotriva asigurătorului C. S.A..

FGA a constatat că nu se justifică acordarea despăgubirii pentru următoarele motive: a) între data primului eveniment - 22.01.2013 și data deschiderii procedurii de faliment împotriva Societății de asigurare-reasigurare C. S.A. - 03.12.2015 a intervenit prescripția, conform art. 14 pct. 6 din Condițiile generale de asigurare aferente poliței și în conformitate cu art. 2519 C. civ. b) conform art. 4 lit. i) din Condițiile generale de asigurare, constituie caz de excludere situația în care asiguratul se află în procedură de insolvență/faliment; c) creanța reclamantei nu este o creanță de asigurări, având în vedere dispozițiile art. 3 lit. i) din Legea nr. 503/2004; d) cererea de admitere a creanței la masa credală a debitoarei C. S.A. a fost respinsă.

Prin hotărârea recurată, instanța de fond a constatat că nu a intervenit prescripția dreptului reclamantei de a cere despăgubiri în temeiul raportului de asigurare, însă, a apreciat ca fiind fondat argumentul FGA referitor la intervenirea cazului de excludere conform art. 4 lit. i) din Condițiile generale de asigurare. Astfel, instanța a constatat că, la momentul producerii evenimentului asigurat - 28.01.2014, asiguratul se afla în procedura de insolvență, deschisă în luna iulie a anului 2013.

Hotărârea este pronunțată cu încălcarea/aplicarea greșită a legii întrucât momentul producerii evenimentului asigurat nu este cel reținut de instanța de fond. Asiguratul nu și-a mai îndeplinit obligațiile principale (a căror bună execuție a garantat-o prin Polița nr. 3358/31.01.2013, de plată a chiriei și a contravalorii utilităților) încă de la data de 22.01.2013, dată la care a fost emisă factura nr. x, menționată în anexa 1 a cererii de despăgubire.

Perioada asigurată a început la 01.02.2013, iar data primului eveniment asigurat a fost 22.01.2013, așa cum rezultă din însăși decizia nr. 1523/05.08.2016 a FGA. În cuprinsul deciziei s-a reținut că, la momentul încheierii poliței de asigurare -31.01.2013, riscul era produs întrucât cel puțin factura nr. x/22.01.2013 nu era achitată în totalitate de B. S.A.. Luând în considerare această susținere a FGA, recurenta-reclamantă și-a reconsiderat propria poziție, modificând solicitarea de despăgubire prin diminuarea sumei solicitate inițial cu contravaloarea facturii din 22.01.2013. Astfel, suma modificată reprezintă datorii restante acumulate de asigurat în intervalul 08.02.2013-25.11.2013.

În consecință, neplata facturilor scadente în perioada 01.02.2013-31.01.2014 reprezintă evenimente asigurate, în sensul prevederilor contractuale stipulate în Polița de asigurare, produse în interiorul perioadei asigurate.

Cum insolvența asiguratului a fost pronunțată la 10.07.2013, fără putință de tăgadă, cel puțin în privința facturilor emise până la această dată, nu poate opera clauza de excludere invocată de intimatul-pârât și reținută de instanța de fond.

Chiar instanța a reținut că locatorul A. S.A. a refacturat către chiriaș contravaloarea serviciilor de utilități pentu perioada 22.01.2013-25.11.2013 emițând 26 de facturi fiscale în sumă totală de 441.190 RON, care nu au fost achitate de chiriaș. Așadar, cum facturile au fost emise în perioada asigurată, pentru servicii derivând din contractul de închiriere și din contractele de utilități, rezultă că evenimentul asigurat (neîndeplinirea obligației de plată a facturilor scadente) s-a produs în interiorul perioadei asigurate (01.02.2013-31.01.2014).

În mod eronat prima instanță a reținut că momentul producerii evenimentului asigurat este 28.01.2014, eroare care a avut drept consecință aplicarea greșită a prevederilor legale și contractuale referitoare la incidența cazului de excludere datorat insolvenței asiguratului. În realitate, 28.01.2014 nu este data producerii evenimentului asigurat, ci este data la care recurenta-reclamantă a adresat asigurătorului C. S.A. cererea de avizare daună, prin care a adus la cunoștință producerea evenimentului asigurat și a indicat valoarea pagubei.

În concluzie, cel puțin pentru evenimentele asigurate produse în perioada 01.02.2013-10.07.2013 nu sunt incidente prevederile art. 4 lit. i) din Condițiile generale de asigurare.

În continuare, recurenta-reclamantă reia motivele de nelegalitate a deciziei FGA prin care combate argumentele care au condus la respingerea cererii de plată a despăgubirii, referitoare la lipsa caracterului de creanță de asigurări și respingerea cererii de înscriere la masa credală.

Împotriva recursului, intimatul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii sentinței pronunțate de Curtea de Apel București și, respectiv, a Deciziei nr. 1523 din 05 august 2016 emise de Fondul de Garantare a Asiguraților, această decizie fiind legală și temeinică.

Intimatul - pârât aratăc că perioada asigurată conform Poliței nr. 3358/31.01.2013 a început la 01.02.2013, iar prima de asigurare trebuia achitată la data încheierii poliței de asigurare, respectiv la 31.01.2013. Plata acestei prime s-a înregistrat abia la data de 03.08.2013, după intrarea în faliment a asiguratului.

Răspunderea asigurătorului este o răspundere contractuală întemeiată pe polița de asigurare, iar în cazul de față, C. S.A. a răspuns recurentei-reclamante (în urma avizării din 28.01.2014 cu privire la producerea daunei) că asiguratul a intrat în procedura generală de insolvență, motiv pentru care, conform art. 4 pct. i) coroborat cu dispozițiile art. 1, 2, 3 din Condițiile generale de asigurare, nu poate da curs solicitării de plată a despăgubirilor.

Incidența cazului de excludere prevăzut la art. 4 lit. i) din Condițiile generale de asigurare conduce, per se, la respingerea cererii de plată formulată de reclamantă și înregistrată la FGA sub nr. x/14.09.2015.

FGA a procedat în concordanță cu prevederile legale aplicabile și cu Condițiile generale de asigurare prevăzute în poliță, când a respins solicitarea de plată a despăgubirii.

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, a fost fixat termen pentru soluționarea recursului de față, la data de 26.03.2019, apoi la data de 22.10.2019.

Analizând recursul declarat de reclamantă prin prisma criticilor invocate, încadrate în cazul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte îl constată nefondat, pentru următoarele argumente:

În fond s-a constatat legalitatea Deciziei nr. 1523/05.08.2016 a FGA, prin care s-a respins cererea reclamantei de plată a sumei de 441.190 RON, cu titlu de despăgubire, în baza Poliței de asigurare nr. 3358/31.01.2013 (încheiată între asiguratul B. S.A. și asigurătorul Societatea de asigurare-reasigurare C. SA).

Instanța a infirmat primul motiv de respingere a cererii de plată a despăgubirii reținut de FGA, referitor la intervenirea prescripției, însă a confirmat un al doilea motiv, referitor la incidența cazului de excludere de la asigurare prevăzut de art. 4 lit. i) din Condițiile generale de asigurare - aflarea în procedură de insolvență a asiguratului, la momentul producerii evenimentului asigurat.

Este de remarcat că motivele respingerii cererii de despăgubire adresate FGA au fost multiple, la cele două anterior enunțate adăugându-se: calificarea creanței pretinse de beneficiara asigurării ca nefiind o creanță de asigurari, în sensul dispozițiilor art. 3 lit. i) din Legea nr. 503/2004, ci o creanță chirografară, înscrisă ca atare în Tabelul preliminar al creanțelor asigurătorului intrat în insolvență (C. SA), anumite nereguli constatate în legătură cu contractul de asigurare încheiat (producerea riscului asigurat chiar înaintea încheierii poliței de asigurare și neîndeplinirea de către asigurat a obligațiilor detaliate la art. 11 pct. i) din Condițiile generale de asigurare), precum și nedovedirea de către beneficiara poliței de asigurare a încetării contractului de închiriere, care i-ar fi permis activarea clauzei 3.12 din contractul de închiriere, adică executarea garanției.

Cu observația că instanța de fond nu a ierarhizat motivele de respingere a cererii de plată, ierarhizare care ar fi impus analiza legalității Deciziei cu prioritate în raport de lipsa caracterului de creanță de asigurare și, respectiv, de rezilierea de drept a contractului de asigurare pentru neîndeplinirea de către asigurat a propriilor obligații, Înalta Curte va trece la analiza legalității hotărârii din perspectiva motivului de respingere a cererii de plată confirmat de instanța de fond.

Criticile recurentei-reclamante se axează pe împrejurarea că data producerii evenimentului asigurat este 22.01.2013, ca dată a emiterii de către locator a facturii de utilități, în conformitate cu prevederile contractului de închiriere încheiat cu B. S.A., factură ce a rămas parțial neonorată de către chiriaș.

Reținerea de către instanța de fond a datei de 28.01.2014, ca dată a producerii evenimentului asigurat, s-a bazat pe cuprinsul cererii de avizare daună adresate de recurenta-reclamantă Societății de asigurare C. S.A., dată reluată și în cererea de despăgubire din 26.01.2015. În cuprinsul ambelor înscrisuri, beneficiara poliței de asigurare, prin reprezentantul său, încunoștiințează asigurătorul că evenimentul asigurat, și anume neîndeplinirea de către asigurat a obligațiilor asumate prin contractul de închiriere, s-a produs la 28.01.2014, dată care, într-adevăr, coincide cu data de avizare a daunei.

În stabilirea datei producerii evenimentului asigurat, care se invocă a consta în neplata de către asiguratul B. S.A. a contravalorii utilităților aferente imobilului închiriat, refacturate de către locatorul A. S.A., trebuie avute în vedere, deopotrivă, Condițiile generale de asigurare - anexă la Polița privind asigurarea de garanție de bună execuție nr. 3358/31.01.2013 și clauzele contractului de închiriere nr. x/14.09.2012.

Conform Condițiilor generale de asigurare, evenimentul asigurat este reprezentat de neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor asiguratului, asumate prin contractul încheiat cu beneficiarul.

Aceleași Condiții generale de asigurare definesc riscurile asigurate ca fiind riscurile care decurg din neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale ce revin asiguratului în relația cu terții, beneficiari ai asigurării.

Rezultă că are relevanță în stabilirea datei producerii evenimentului asigurat data la care asiguratul, conform contractului de închiriere, trebuia să-și îndeplinească obligația contractuală de plată a utilităților și față de a cărei neîndeplinire beneficiarul asigurării era în drept să uzeze de garanție.

Drept urmare, trebuie avute în vedere coroborat clauzele cuprinse la pct. 4.3, 4.1, 3.12 din Contractul de închiriere. Prin acestea, locatarul și-a asumat obligația de a achita cheltuielile aferente furnizării utilităților, refacturate de către locator, în 15 zile de la data emiterii facturilor. Conform clauzei explicite de la pct. 3.12 din Contract, însă, locatorul are dreptul să execute garanția (polița de asigurare) în scopul acoperirii valorii utilităților furnizate, în situația în care chiriașul refuză să achite valoarea integrală a utilităților, la încetarea din orice motiv a contractului.

Raportat la aceste clauze contractuale, nu se poate considera că riscul asigurat s-a produs încă de la data emiterii primei facturi referitoare la utilități rămase neachitate, respectiv 22.01.2013 (nemaisocotind că această dată este anterioară datei de început a perioadei asigurate), întrucât, din perspectiva executării garanției, data neîndeplinirii obligației asiguratului referitoare la plata utilităților trebuie considerată a fi data încetării contractului de închiriere, așa cum rezultă expres din clauza 3.12 a contractului de închiriere.

De altfel, în decizia nr. 1523/05.08.2016 a FGA s-a menționat, alături de operarea cazului de excludere prevăzut la pct. 4 lit. i) din poliță (intrarea în procedura de insolvență a asiguratului) și nedovedirea încetării contractului de închiriere, pentru activarea celei de-a doua teze a pct. 3.12 din contractul de închiriere.

În concluzie, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond este pronunțată cu aplicarea corectă a legii întrucât, în circumstanțele cauzei, nu s-a dovedit producerea evenimentului asigurat anterior intrării asiguratului în procedura de insolvență, în sensul încetării contractului de închiriere și neplății utilităților la încetarea acestui contract, așa cum stipulează clauza 3.12 din contractul de închiriere.

Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței nr. 269 din 2 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 octombrie 2019.