ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4252/2019

Ședința publică din data de 26 septembrie 2019

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 05.07.2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 421/14.06.2016 emise de pârât, obligarea pârâtului la plata sumei de 23.610,90 RON cu titlu de despăgubire, obligarea pârâtului la plata dobânzii penalizatoare aferente sumei de 23.610,90 RON de la data de 28.04.2016 (data rămânerii definitive a hotărârii privind deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei S.C. B. SA) și până la data efectivă a plății.

În urma administrării probei cu expertiza tehnică în construcții, reclamantul și-a modificat câtimea pretențiilor, solicitând plata sumei de 36.360 RON.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința nr. 1467 din 24 aprilie 2017, Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea modificată formulată de reclamant, a anulat Decizia nr. 421/14.06.2016 și a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 16.728 RON cu titlu de despăgubire.

A obligat pârâtul la 1.500 RON cheltuieli de judecată către reclamant și a respins celelalte pretenții ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii reclamantului și menținerea Deciziei nr. 1467/24.04.2017.

A susținut recurentul-pârât că hotărârea de fond este rezultatul unei greșite interpretări și aplicări a legii.

Astfel, potrivit dispozițiilor Legii nr. 213/2015 și ale Normei ASF nr. 16/2015, Fondul de Garantare a Asigurațiilor este constituit cu scop și destinație specifice și nu se substituie asiguratorului aflat în insolvență și nu preia obligațiile asigurătorului asumate în urma încheierii contractului de asigurare pentru accidente produse de vehicule. Fondul nu preia ope legis obligațiile vreunui asigurător în faliment, ci are ca scop protejarea creditorilor de asigurare de consecințele insolvenței unui asigurător.

În soluționarea cererii de plată s-a avut în vedere Catalogul informativ simplificat de prețuri pe articole și deviz, actualizate, pentru lucrări de mică construcție, reparații și transformări în sectorul privat folosit în domeniul construcțiilor, fiind astfel un criteriu unic de apreciere în toate dosarele de daună de acest tip.

Art. 14 din Legea nr. 213/2015 reglementează procedura ce trebuie urmată în situația în care dosarele de daună au fost deschise de asigurătorul în faliment. Astfel, Fondul a analizat cererea intimatului-reclamant și înscrisurile depuse, rezultând că este îndreptățit să primească suma de 2.410 RON, autoritatea nefiind ținut de prețurile practicate de practicate de anumite unități de specialitate.

Fondul nu este asigurător, nu preia obligațiile asumate prin contractele de asigurare ci, în baza legii și a normei de aplicare a acesteia, ca mecanism public de garantare, este obligat să soluționeze dosarele de daună în mod judicios, acordând doar suma reprezentând dauna efectiv suferită.

A mai opinat recurentul-pârât că instanța de fond a apreciat în mod greșit obiecțiunile la raportul de expertiză judiciară ca fiind apărări de fond, potrivit art. 337 C. proc. civ. se impune ca instanța să solicite expertului să răspundă la obiecțiunile formulate, astfel încât să poată fi făcută o corectă evaluare a prejudiciului cauzat de producerea riscului asigurat.

Instanța a extins întinderea prejudiciului atunci când a luat în calcul avarierea camerelor 3 și 4 în condițiile în care în procesul-verbal de constatare a daunelor au fost cuprinse doar avariile produse camerei 5. Data la care au fost făcute fotografiile cuprinse în raportul de expertiză este ulterioară, cu mult după producerea evenimentului asigurat, nefiind înlăturată ipoteza existenței unei alte cauze de degradare a camerelor 3 și 4.

Referitor la întinderea dreptului de proprietate asupra imobilului avariat, sentința nr. 514 din 3 septembrie 2019 a fost depusă pentru prima dată în fața instanței de judecată, nu și la dosarul de daună, neputându-se reține vreo culpă a sa cu privire la întinderea dreptului de proprietate asupra imobilului.

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, motivând că recurentul-pârât nu a indicat, în concret, care sunt dispozițiile legale pretins a fi încălcate sau aplicate greșit de instanța de fond, ci criticile sale vizează interpretarea și aprecierea probelor, acestea neputând face obiectul cenzurii instanței de recurs. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4.1. Înalta Curte urmează a respinge excepția nulității recursului, invocată de intimatul-reclamant, apreciind că, din punct de vedere formal, susținerile expuse în cuprinsul cererii de recurs se pot circumscrie dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

4.2. Însă, examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reține incidența motivului de casare menționat.

Art. 488 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, astfel că instanța de recurs nu are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată.

Recursul nu poate fi întemeiat decât pe motive referitoare la încălcarea unor norme de drept, excluzându-se orice apreciere a faptelor. Prima instanță este singura competentă, pe de o parte, să constate faptele, cu excepția cazului în care inexactitatea materială a constatărilor sale ar rezulta din înscrisurile aflate la dosar, și, pe de altă parte, să aprecieze aceste fapte.

4.3. Pct. 8 al art. 488 C. proc. civ. se referă la încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Ipotezele circumscrise acestui motiv de casare se întâlnesc, exempli gratia, în situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în speță, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză.

Cererea de recurs întemeiată pe acest motiv de casare trebuie să indice cu precizie elementele criticate din hotărârea a cărei anulare se solicită, precum și argumentele juridice care susțin în mod concret această cerere, neputând forma obiect al analizei acestei instanțe decât acele critici care vizează nelegalitatea deciziei recurate.

Prin urmare, criticile recurentului-pârât expuse la pct. 2 al prezentei decizii, care nu precizează în ce constă greșita aplicare a legii, ci sunt centrate, în principal, pe rezultatul expertizei tehnice în construcții avut în vedere de instanță, pe faptul că instanța nu a pus în vedere expertului tehnic să răspundă obiecțiunilor sale, ci le-a apreciat a fi apărări de fond, nu pot fi supuse analizei instanței de recurs.

Obiectivele expertizei tehnice în specialitatea construcții au fost clar stabilite de instanță în raport cu obiectul acțiunii iar la desfășurarea expertizei a participat inclusiv un reprezentant al recurentului-pârât.

Înalta Curte constată că judecătorul fondului a avut în vedere rezultatul expertizei tehnice efectuate și a apreciat corect obiecțiunile pârâtului ca fiind apărări pe fond (punctul de vedere al acestuia față de expertiza efectuată), pe care le-a analizat în considerentele hotărârii pronunțate, reținând, de altfel, ca fiind întemeiate observațiile pârâtului referitoare la cheltuielile indirecte, recapitulație deviz și cota TVA.

Aprecierea faptelor nu constituie, așadar, cu excepția cazului denaturării elementelor de probă care i-au fost prezentate, o chestiune de drept supusă ca atare controlului instanței de recurs. O astfel de denaturare trebuie să reiasă în mod evident din înscrisurile de la dosar, fără a fi necesară o nouă apreciere a faptelor și a probelor.

Modul în care prima instanță a interpretat probele administrate și a stabilit pe baza acestora o anumită situație nu se încadrează în motivul de casare invocat de recurentul-pârât.

De asemenea, nu prezintă relevanță nici susținerile recurentului-pârât referitoare la întinderea dreptului de proprietate al intimatului-reclamant, acest aspect neputând fi combătut conform înscrisurilor depuse în probațiune la dosarul de fond.

Celelalte alegații ale recurentului, că nu a preluat ope legis obligațiile vreunui asigurător în faliment, nefiind succesorul în drepturi și obligații al vreunui asigurător insolvent, și că este obligat să soluționeze dosarele de daună în mod judicios, acordând doar suma reprezentând dauna efectiv suferită, nu pot fi avute în vedere fiind străine de considerentele hotărârii atacate.

4.4. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Prin urmare, soluția primei instanțe fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge excepția nulității recursului invocată de intimatul-reclamant și va respinge recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraților, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 1467 din 24 aprilie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 septembrie 2019.