ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2732/2019

Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată, la data de 6 septembrie 2016, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea, în parte, a Deciziei nr. 1284 din 1 august 2016 emise de pârât și obligarea acestuia la plata sumei de 14.888,53 RON, reprezentând diferența despăgubirilor, în contul unității reparatoare, B. SRL, sau, în cazul în care plata nu se poate face în contul acestei unități, în contul său. În subsidiar, în cazul în care se va considera că nu se poate dispune direct obligarea pârâtei la plată, a solicitat anularea Deciziei nr. 1284 din 1 august 2016 și obligarea pârâtului FGA la emiterea unei noi decizii prin care să dispună admiterea cererii de plată pentru suma de 24.385,83 RON și efectuarea plății în contul unității reparatoare sau în contul său. 1.

Soluția primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 66 din 16 ianuarie 2017, instanța a admis acțiunea reclamantei, a anulat, în parte, Decizia nr. 1284 din 1 august 2016 și a obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților la plata către reclamantă a sumei de 14.888,53 RON, reprezentând diferența de despăgubiri. A obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2.450 RON, cheltuieli de judecată. 2. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, pe fond, respingerea contestației, ca nefondată, cu consecința menținerii Deciziei nr. 1284 din 1 august 2016 emise de FGA în Dosarul de daună nr. x A susținut recurentul-pârât că Fondul de Garantare a Asiguraților nu preia ope legis obligațiile vreunui asigurător în faliment, ci are ca scop protejarea creditorilor de asigurare de consecințele insolvenței unui asigurător. De asemenea, FGA nu plătește pentru asigurătorul în faliment și nu plătește în baza răspunderii contractuale. Fondul de Garantare a Asiguraților plătește în baza dispozițiilor Legii nr. 213/2015 și a Normei nr. 16/2016 a Autorității de Supraveghere Financiară, ca urmare a deschiderii procedurii de faliment și nicidecum în baza unei răspunderi contractuale, izvorul obligațiilor fiind diferit. În cazul dedus judecății, debitorul contractual este C. SA, și nu Fondul de Garantare a Asiguraților, fiind vorba despre neexecutarea obligațiilor de către acest asigurător. Prejudiciul înseamnă o pierdere generată de lipsa executării conforme, fiind posibilă neexecutarea fără generarea unui prejudiciu. În cauză, beneficiarul asigurării de tip RCA a suferit un prejudiciu constând în avariile produse la autoturism. Unitatea service a acceptat efectuarea reparațiilor și a acceptat ca plata să o efectueze asigurătorul. Astfel, în acest moment, beneficiarul asigurării, reclamanta, are acoperit prejudiciul, scopul unei asigurări nefiind îmbogățirea fără justă cauză, ci aducerea autoturismului la starea inițială. Prejudiciul există dar acesta este la unitatea reparatoare, și nu la beneficiarul asigurării. Despăgubirea ce se poate plăti asiguratului nu poate depăși cuantumul pagubei suferite, întrucât despăgubirea are doar caracter reparator și este menită a aduce o îmbogățire fără justă cauză asiguratului, în cazul de față unității reparatoare. În cauză, există o cerere din partea reclamantei care a atașat devize estimative făcute de unitatea reparatoare și o factură, nefăcând dovada plății către unitatea reparatoare, prejudiciul neexistând. Din suma solicitată, FGA a analizat și a instrumentat, în sistemul Audatex, costul pieselor și al manoperei, rezultând că nu i se cuvine suma menționată în devizele de reparații și factura emisă de unitatea service. Această sumă i se datorează reclamantei, și nu unității reparatoare, reclamanta nefăcând dovada efectivă a prejudiciului suferit. Despăgubirea ce se poate plăti asiguratului nu poate depăși cuantumul pagubei suferite, cuantum stabilit prin analiza în baza sistemului Audatex ales de FGA, întrucât este cel mai folosit în relațiile dintre asigurători și unitățile reparatoare. A precizat recurentul-pârât că, în practică, se folosesc 3 sisteme, Audatex, Dat și Eurotax, făcând o descriere a fiecărui sistem. În cauză, despăgubirea acordată de FGA creditorului de asigurare este egală cu cuantumul pagubei suferite care are caracter reparator, în baza unei analize întocmai în baza condițiilor de asigurare și nu în afara lor. Instanța de fond a impus FGA tarife care depășesc cu mult cuantumul pagubei suferite. Astfel, a constatat că nu se justifică acordarea sumei de 14.888,53 RON, fiind evident că prețurile practicate de unitatea service care a procedat la efectuarea reparației pentru acest dosar de daună depășesc tarifele unităților service de reprezentanță ale mărcii autoturismului avariat. Devizul întocmit de B. SRL nu a fost depus în totalitate la dosarul de daună, lipsind detalii cu privire la valoarea pieselor și a identificării automobilului din cadrul sistemului de calcul Audatex. Nu au fost avute în vedere prevederile art. 51 din Norma ASF 23/2014. Devizul întocmit de B. SRL cuprinde componente ce se presupune că au fost înlocuite fără codificare. În sistemul Audatex sunt introduse prețurile la piese/componente de schimb, prețuri maximale furnizate de către importatori/producători. Astfel, suma solicitată de reclamantă, în cuantum de 9.455,02 RON reprezintă sumă necuvenită. Între valoarea prestației executate și prețul plătit trebuie să existe un echilibru, pe cazuri similare și având în vedere prețurile agreate de reprezentanțele mărcilor autovehiculelor. A mai precizat recurentul-pârât că, având în vedere scopul pentru care a fost constituit, trebuie să acționeze ca un profesionist, neputând plăti "pur și simplu" la prețurile practicate de unitățile de specialitate dacă se observă o discrepanță majoră între aceste prețuri și tarife.

Apărările intimatei-reclamante Intimata-reclamantă A. SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Decizia instanței de recurs Înalta Curte, examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat, neputându-se reține incidența motivului de casare prevăzut la pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. 4.1. Nu pot fi reținute alegațiile recurentului-pârât, referitoare la faptul că Fondul de Garantare a Asiguraților nu este asigurător, că reclamanta nu ar fi suferit o pagubă și că are acoperit prejudiciul, și că prejudiciul există, dar acesta este la unitatea reparatoare și nu la beneficiarul asigurării. Susținerile recurentului reprezintă o interpretare proprie a unor dispoziții din C. civ. (art. 1350, art. 1530, art. 1537), care, însă, nu prezintă relevanță în cauză. De asemenea, afirmă, fără temei, că instanța de fond ar fi reținut că FGA ar fi succesor cu titlu particular sau universal al vreunui asigurător declarat în faliment. 4.2. Recurentul-pârât a emis decizia ce face obiectul acțiunii, apreciind că nu se justifică acordarea sumei de 24.888,53 RON, pentru că există o diferență preț piese în cuantum de 9.455,02 RON și o diferență de manoperă și contravaloare materiale de 5.433,51 RON, diferență care reiese dintre prețurile practicate de reprezentanțele D. și prețul care reiese din devizul întocmit de B. SRL. Constată Înalta Curte că art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților prevede că "Instrumentarea dosarelor de daună se va face cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data producerii evenimentului asigurat și a condițiilor de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare." Potrivit art. 51 alin. (3) din Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, "Cuantumul pagubei la vehicule este egal cu costul reparațiilor părților componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum și cele de demontare și montare aferente reparațiilor și înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la prețurile practicate de unitățile de specialitate, la care se adaugă cheltuielile cu transportul vehiculului, precum și cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative, potrivit art. 53.". De asemenea, conform alin. (6) și (7) al articolului menționat, unitățile de specialitate sunt persoanele juridice legal autorizate, care au în obiectul lor de activitate și/sau executarea de lucrări de întreținere și de reparație la vehicule iar costul reparațiilor efectuate la vehicule se stabilește pe baza documentelor eliberate de unitățile de specialitate. 4.3. Or, în cauză, devizul a fost întocmit de o unitate de specialitate, B. SRL. Prin deviz au fost detaliate operațiile, prețurile și informațiile necesare plății despăgubirii. A fost emisă și factură pentru piesele și operațiunile efectuate la autoturismul reparat. Urmare a avizării de daună, devizul fiind acceptat de asigurător, a fost constituit Dosarul de daună nr. x 4.4. Astfel, în raport cu situația de fapt și de drept, după cum corect a reținut prima instanță, costul reparațiilor efectuate la autoturismul avariat a fost stabilit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, invocate chiar de recurent prin recurs. Recurentul-pârât nu contestă calitatea unității reparatoare de unitate de specialitate în sensul legii și nici nu invocă vreun motiv de nulitate a devizului emis de aceasta. Discrepanțele invocate, privind prețurile practicate de unitatea service care a procedat la efectuarea reparației și care depășesc tarifele unităților service de reprezentanță ale mărcii autoturismului avariat, nu pot face obiectul analizei instanței de contencios administrativ și fiscal. Deși contestă contravaloarea manoperei și a pieselor astfel cum a fost stabilită prin devizul emis de unitatea reparatoare, recurentul-pârât nu aduce niciun argument relevant și nu indică nicio dispoziție legală în temeiul căreia, după emiterea devizului, după acceptarea acestuia de către unitatea asigurătoare (care între timp a intrat în faliment) și după deschiderea dosarului de daună în condițiile acceptate, ar putea cenzura suma stabilită prin deviz și factură. 4.

Prin urmare, reținând că sentința de fond este dată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și al art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat. Ca urmare a soluției, în temeiul art. 453 C. proc. civ., recurentul va fi obligat să plătească intimatei-reclamante cheltuielile de judecată efectuate de aceasta, constând în onorariu avocațial, cheltuieli dovedite cu factura depusă la dosar.