ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4685/2023

Ședința publică din data de 19 octombrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la 04.09.2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017, completată la 16.10.2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea deciziei FGA nr. 8047/02.08.2017, obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii prin care să stabilească despăgubirile cuvenite reclamantului, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1658/04.04.2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, instanța a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de obiect a acțiunii, a admis acțiunea completată formulată de reclamantul B., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat decizia FGA nr. 8047/02.08.2017, a obligat pârâtul la emiterea unei noi decizii prin care să stabilească despăgubirile cuvenite reclamantului și a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 850 RON, cu titlu de cheltuieli de judecata, constând în taxa de timbru (50 RON) și onorariu avocat (800 RON).

Prin decizia nr. 4760/30.09.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admis recursul declarat împotriva sentinței nr. 1658/04.04.2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a fost casată sentința civilă recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin sentința civilă nr. 897 din 3 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021, a fost admisă acțiunea completată formulată de reclamantul B., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

A fost anulată decizia FGA nr. 8047/02.08.2017.

A fost obligat pârâtul la emiterea unei noi decizii prin care să acorde despăgubirile cuvenite reclamantului în cuantum de 33670 RON.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 3650 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxa de timbru (50 RON) și onorariu avocat (2600 RON) și onorariu pentru efectuarea raportului de expertiză în cuantum de 1000 RON.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței, în sensul respingerii contestației.

În motivarea recursului, a arătat că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii, hotărârea conținând inclusiv motive contradictorii. Instanța de fond a omis să verifice care era suma asigurată pe polița PAD și dacă prejudiciul suferit excede sau nu sumei asigurate conform poliței PAD.

În speță, suma asigurată este de 20000 Euro sau echivalent în RON 100000 RON, iar prejudiciul suferit de reclamant este în cuantum de 33670 RON; în măsura în care se compară cele două valori, este clar că nu există excedent ce poate fi plătit în baza poliței C..

Recurentul a invocat dispozițiile art. 7, 14, 16, 19 din Legea nr. 260/2008 și a arătat că, în condițiile în care instanța de fond nu precizează în mod expres în baza cărei polițe obligă FGA la plata despăgubirii, prin obligarea FGA la plata sumei datorate în baza poliței PAD, instanța de fond a încălcat atât dispozițiile Legii nr. 213/2015, cât și pe cele ale art. 19 din Legea nr. 260/2008, întrucât PAID nu este un asigurător în faliment astfel încât să facă FGA plata despăgubirilor.

În ceea ce privește obligarea FGA la plata despăgubirilor în baza poliței facultative, este evident că nu există excedent de daună, fiind încălcate atât dispozițiile Legii nr. 260/2008, cât și clauzele contractuale.

A mai susținut recurentul că instanța de fond nu putea proceda la o analiză pe fondul pretențiilor în ceea ce privește despăgubirile solicitate, actul administrativ neconținând vreo verificare sub aspectul sumelor cuvenite, pentru ca instanța să procedeze la un control de legalitate și temeinicie a deciziei. Consecința anulării deciziei este aceea a obligării FGA la reanalizarea cererii de plată ținând cont de considerentele hotărârii pronunțate.

A proceda altfel și a obliga direct FGA la plata sumei pretinse implică imixtiunea instanței de judecată în competența proprie a FGA, negând posibilitatea acestuia de a evalua pe fond cererea de plată.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

La dosarul cauzei a fost depusă cererea de introducere a moștenitorilor intimatului-reclamant A., decedat la 31.10.2022, respectiv D., E., F., G., potrivit certificatului de moștenitor nr. x/2023 emis de notar public H., aceștia fiind citați în cauză.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea deciziei FGA nr. 8047/02.08.2017, obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii prin care să stabilească despăgubirile cuvenite reclamantului.

Prin decizia FGA contestată a fost respinsă cererea de plată formulată de reclamant, reținându-se că acesta nu a respectat prevederile art. II din Legea nr. 191/2.07.2015, potrivit cărora pentru asigurările facultative multianuale existente la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligația prevăzută la art. 3 alin. (9) din Legea nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor, republicată, cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, se aplică începând cu prima aniversare anuală. Deoarece prima aniversare anuală a fost la 12.10.2015, a reținut pârâtul că reclamantul avea obligația legală de a încheia polița obligatorie începând cu această dată. Totodată, a reținut că polița facultativă nu se poate încheia decât dacă s-a încheiat în prealabil o poliță obligatorie contra dezastrelor, iar reclamantul nu depus polița PAD aferentă perioadei 12.10.2015-11.10.2016 (în care se situează evenimentul din 03-04 mai 2016). De asemenea, s-a avut în vedere că distrugerile imobilului sunt vechi, fiind produse pe o perioada lungă de timp și nu au legătură cu evenimentele meteo din 03-04 mai 2016.

Soluționând cauza în al doilea ciclu procesual, curtea de apel a admis cererea reclamantului, iar pârâtul FGA a declarat recurs, invocând motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul-pârât a invocat faptul că hotărârea instanței de fond conține motive contradictorii.

Lecturând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că nu se poate reține cu privire la sentința civilă recurată nici existența unei contrarietăți între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este fondată, nici contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv și considerente, nici nemotivarea soluției din dispozitiv sau motivarea insuficientă a acesteia ori prezentarea în exclusivitate a unor considerente străine de natura pricinii, nici motivarea sumară și confuză care ar echivala cu o nemotivare.

De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurent pe această cale se invocă în esență o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar existența unei contradicții logice în considerente nu poate fi reținută raportat la sentința atacată.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța de control judiciar reține că este nefondat.

Recurentul a susținut că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii și că a omis să verifice care era suma asigurată pe polița PAD și dacă prejudiciul suferit excede sau nu sumei asigurate conform poliței PAD. Astfel, în speță, suma asigurată este de 20000 Euro sau echivalent în RON 100000 RON, iar prejudiciul suferit de reclamant este în cuantum de 33670 RON; în măsura în care se compară cele două valori, a susținut recurentul că nu există excedent ce poate fi plătit în baza poliței C..

Totodată, recurentul a invocat dispozițiile art. 7, 14, 16, 19 din Legea nr. 260/2008 și a arătat că, în condițiile în care instanța de fond nu precizează în mod expres în baza cărei polițe obligă FGA la plata despăgubirii, prin obligarea FGA la plata sumei datorate în baza poliței PAD se încalcă atât dispozițiile Legii nr. 213/2015, cât și cele ale art. 19 din Legea nr. 260/2008, întrucât PAID nu este un asigurător în faliment astfel încât să facă FGA plata despăgubirilor. În ceea ce privește obligarea FGA la plata despăgubirilor în baza poliței facultative, a apreciat recurentul este evident că nu există excedent de daună, fiind încălcate atât dispozițiile Legii nr. 260/2008, cât și clauzele contractuale.

Înalta Curte reține că soluția primei instanțe de admitere a acțiunii este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Astfel cum în mod corect a reținut judecătorul fondului, decizia FGA nr. 8047/2.08.2017 este nelegală și netemeinică, fiind rezultatul exercitării cu exces de putere a dreptului de apreciere a autorității publice, cu încălcarea dreptului reclamantului de a fi despăgubit în baza poliței de asigurare PAD - Polița de asigurare împotriva dezastrelor naturale - seria x nr x/25.08.2015 emise de S.C. POOL-UL de asigurare împotriva dezastrelor naturale S.A., valabilă pentru perioada 12.10.2015-11.10.2016, pentru imobilul asigurat aparținând reclamantului situat în comuna I., strada x nr. 222, județul Prahova.

Raportând prevederile legale incidente la situația de fapt din litigiul dedus judecății, astfel cum a rezultat din proba cu înscrisuri și din proba cu raportul de expertiză în construcții, instanța de fond a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 2199 din C. civ., apreciind că avariile identificate la imobilul situat în comuna I., strada x nr. 222, județul Prahova se încadrează în riscurile asigurate prin polițele de asigurare încheiate de reclamant cu J. S.A. pentru perioada 12.10.2013-11.10.2016, există legătură de cauzalitate între avariile suferite și evenimentul meteo din data de 3.05.2016, iar valoarea pagubei suferite de către reclamant ca urmare a producerii riscului asigurat din 3.05.2016 este în cuantum de 33.670 RON.

Înalta Curte reține că la dosarul cauzei a fost depusă polița de asigurare PAD - Polița de asigurare împotriva dezastrelor naturale - seria x nr. x/25.08.2015 emisă de S.C. POOL-UL de asigurare împotriva dezastrelor naturale S.A., valabilă pentru perioada 12.10.2015-11.10.2016, precum și polița de asigurare a locuinței C. seria x nr. x/12.09.2013, încheiată cu J. S.A., valabilă pentru perioada 12.10.2013-11.10.2016, pentru imobilul asigurat aparținând reclamantului situat în comuna I., strada x nr. 222, județul Prahova.

În aceste condiții, a fost infirmată situația de fapt reținută în cuprinsul deciziei atacate, în sensul că intimatul-reclamant nu a depus polița PAD aferentă perioadei 12.10.2015-11.10.2016, valabilă la data producerii evenimentului asigurat.

Totodată, Înalta Curte observă că, potrivit raportului de expertiză în construcții întocmit în cauză, avariile identificate la imobilul asigurat constau în existența unor fisuri atât în plan orizontal, cât și în plan oblic, fisuri existente atât la exteriorul, cât și în interiorul clădirii, infiltrații ale apei la nivelul tavanului și a pardoselii, învelitoare de țiglă ce prezintă semne de degradare vizibile pe anumite porțiuni, existând posibilitatea infiltrării apelor pluviale prin aceste zone, iar în zona posterioară a locuinței s-au constatat fisuri în zona celor doi stâlpi de susținere din beton și o vizibilă deplasare a acestora față de aliniamentul inițial, cu posibilitatea infiltrării apelor pluviale în interiorul locuinței.

Concluzia raportului de expertiză a fost coroborată de prima instanță cu mențiunile din procesul-verbal întocmit de către inspectorul de daune la 1.07.2017 și din procesul-verbal nr. x/4.05.2016 întocmit de reprezentanții Primăriei I., în cuprinsul cărora se rețin avariile identificate la imobilul asigurat ca urmare a evenimentului din data de 3.05.2015.

S-a avut în vedere că în conținutul acestor înscrisuri nu se menționează faptul că distrugerile imobilului situat în comuna I., strada x nr. 222, județul Prahova sunt vechi, că sunt produse pe o perioadă lungă de timp și că nu au legătură cu evenimentele meteo din 03-04 mai 2016.

Totodată, a fost avut în vedere și răspunsul la obiectivele nr 2, 4 și 5 la raportul de expertiză în construcții încuviințat de către instanța de judecată, expertul desemnat în cauză reținând că avariile identificate la imobilul situat în comuna I., strada x nr. 222, județul Prahova se încadrează în riscurile asigurate prin polițele de asigurare încheiate de reclamant cu J. S.A. pentru perioada 12.10.2013-11.10.2016, că există legătură de cauzalitate între avariile suferite și evenimentul meteo din data de 3.05.2016, iar valoarea pagubei suferite de către reclamant ca urmare a producerii riscului asigurat din data de 3.05.2016 este în cuantum de 33.670 RON.

Prin urmare, în mod corect s-a reținut de judecătorul fondului că sunt îndeplinite condițiile legale pentru despăgubirea intimatului-reclamant, fiind răsturnată prezumția de veridicitate și legalitate a deciziei emise de recurentul-pârât.

A mai susținut recurentul că instanța de fond nu putea proceda la o analiză pe fondul pretențiilor în ceea ce privește despăgubirile solicitate, actul administrativ neconținând vreo verificare sub aspectul sumelor cuvenite, pentru ca instanța să procedeze la un control de legalitate și temeinicie a deciziei. Consecința anulării deciziei este aceea a obligării FGA la reanalizarea cererii de plată ținând cont de considerentele hotărârii pronunțate. A apreciat recurentul că a proceda altfel și a obliga direct FGA la plata sumei pretinse implică imixtiunea instanței de judecată în competența proprie a FGA, negând posibilitatea acestuia de a evalua pe fond cererea de plată.

Cu privire la aceste susțineri, instanța de control judiciar reține că autoritatea publică pârâtă a analizat temeinicia pretențiilor formulate prin cererea de plată a reclamantului, considerând că se impune respingerea acesteia.

Altfel spus, pârâtul FGA a procedat la o examinare efectivă a cererii cu care a fost învestit de către reclamant.

Or, în aceste condiții nu se poate susține că prima instanță a nesocotit prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004 care trasează coordonatele generale ale conținutului hotărârii judecătorești pronunțate de instanța de contencios administrativ, fără a trata în mod diferențiat contenciosul obiectiv (de anulare) și contenciosul subiectiv, caracterul de plină jurisdicție al contenciosului administrativ subiectiv fiind consacrat de alin. (1) și (2) ale acestui text de lege.

Astfel, în situația în care conduita nelegală a autorității produce o vătămare reclamantului, instanța poate ordona măsuri pentru restabilirea dreptului sau a interesului legitim vătămat și, în acest scop, poate să dea curs solicitării reclamantului, atunci când constată că sunt îndeplinite condițiile legii, iar nu doar să oblige autoritatea să reevalueze cererea care i-a fost adresată.

O asemenea măsură se încadrează în soluțiile pe care instanța de contencios administrativ este îndrituită să le pronunțe potrivit art. 18 din Legea nr. 554/2004 și nu poate fi calificată drept o ingerință în atribuțiile administrației publice, prin urmare, o interpretare contrară, astfel cum susține recurentul, este de natură să lipsească de efectivitate mecanismul contenciosului administrativ.

Concluzionând, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și că instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 897 din 3 mai 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

În condițiile art. 453 din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul Fondul de Garantare a Asiguraților la plata către intimații E., F., G., D. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 RON, reprezentând onorariu avocațial, dovedit prin depunerea la dosarul instanței de recurs a chitanței nr. x/09.12.2022.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 897 din 3 mai 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul Fondul de Garantare a Asiguraților la plata către intimații E., F., G., D. a sumei de 1500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 19 octombrie 2023.