ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4768/2013

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul R.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții C.N.S.A.S., Ministerul Justiției, M.A.N. și M.A.N. - U.M. Pitești, obligarea pârâților să-i comunice toate documentele pe care le dețin și din care reiese calitatea antecesorului său, U.I., de acționar majoritar al fostei SC B.M. SA Sighet - naționalizată în anul 1946. În susținerea acțiunii, reclamantul a arătat că este unicul moștenitor al lui U.I., în calitate e nepot de soră. Antecesorul său, datorită poziției sociale pe care o avea precum și a activității politice pe care a desfășurat-o, a fost condamnat în anul 1952 la 10 ani de temniță grea și confiscarea întregii sale averi, printre care, o casă în Sighet cu 5 încăperi și 95% din acțiunile Băncii Maramureș SA.

Deși a fost pus în libertate după 2 ani și jumătate, ca urmare a admiterii recursului, bunurile confiscate nu i-au mai fost restituite vreodată. Reclamantul a susținut că, în contextul legislativ actual, a efectuat demersuri în justiție pentru a i se restitui imobilul care a constituit sediul SC B.M. SA din Sighet, Dosarul cu acest obiect aflându-se pe rolul Tribunalului Maramureș sub nr. 5164/100/2004, și, întrucât în cadrul acestui proces trebuie sa facă dovada că antecesorul său a fost acționarul majoritar al băncii, a solicitat, atât de la pârâți, cât și de la alte instituții, relații privind documentele care s-ar fi aflat în arhivele acestor, solicitând totodată și comunicarea acestora.

A precizat că, în marea majoritate, răspunsurile primite au fost în sensul că nu dețin documentele solicitate, fie pentru că nu le-au deținut vreodată, fie că au fost predate altor instituții în baza unor legi speciale. Astfel, pârâtul C.N.S.A.S. nu a formulat un răspuns în termenul de 30 de zile prevăzut de lege, iar în ceea ce privește răspunsurile primite de la pârâții Ministerul Justiției și M.A.N., reclamantul a arătat că nu este mulțumit de acestea, neavând convingerea fermă că aceste instituții nu mai dețin niciun document din cele solicitate. De la pârâta U.M. Pitești a solicitat o copie după sentința nr. 531/1952, prin care antecesorul său a fost condamnat și care ar fi cuprins și un inventar al bunurilor confiscate, însă ceea ce i s-a comunicat a fost doar o copie simplă după sentință, fără inventarul solicitat.

Prin întâmpinare, M.J.L.C. a solicitat respingerea acțiunii, susținând că a răspuns reclamantului în sensul că toate documentele care vizau persoane lipsite de libertate și condamnate de o instanță militară în perioada 1945-1989 au fost predate în custodie C.N.S.A.S. De asemenea, M.A.N., prin întâmpinare, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Cluj, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca rămasă fără obiect, arătând că a răspuns reclamantului, atât în nume propriu cât și în numele U.M. Pitești, comunicându-i-se în extras copia sentinței nr. 531/1952, cu mențiunea că procesul verbal de confiscare a averii nu se afla la dosar întrucât confiscarea în fapt și întocmirea inventarului, fiind acte materiale ce vizează punerea în executare a sentinței, se întocmeau de instanța de executare.

Pârâtul C.N.S.A.S. a comunicat instanței că răspunsul către reclamant a fost expediat acestuia cu adresa din 20 martie 2009, iar prelucrarea cererii acestuia a necesitat o activitate laborioasă, fiind necesar a fi investigate multe documente. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 52 din data de 8 februarie 2011, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul R.V., în contradictoriu cu pârâții C.N.S.A.S., M.J.L.C., M.A.N. și M.A.N. - U.M. Pitești. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că nu constituie un refuz nejustificat de a rezolva o cerere nemulțumirea reclamantului față de răspunsul primit la cererea sa adresată unei autorități publice.

În speță, reclamantul s-a adresat cu cereri pârâților pentru a-i comunica toate documentele pe care le dețin și din care reiese calitatea antecesorului său, U.I., de acționar majoritar al fostei SC B.M. SA Sighet - naționalizată în anul 1946. Pârâtul Ministerul Justiției a răspuns reclamantului că nu deține documente referitoare la antecesorul reclamantului întrucât, conform H.G. nr. 731/2006, toate documentele care privesc condamnări cu caracter politic în perioada 1945-1989, au fost predate în custodia C.N.S.A.S., motiv pentru care nu-i pot da niciun fel de relații cu privire la antecesorul său. Pârâtul M.A.N., atât în nume propriu, cât și în numele U.M. Pitești, a comunicat reclamantului toate datele pe care le aveau despre U.I., precum și cu o copie după sentința nr. 531/1952, cu mențiunea că procesul verbal de confiscare și inventarul averii nu se afla la dosar, întrucât C.N.S.A.S.

a preluat de la diverse instituții (S.R.I., M.J.C., etc.) documente referitoare la cele solicitate, iar copii de pe acestea au fost comunicate mandatarului reclamantului. De altfel, a reținut instanța de fond că între reclamant și acest pârât a avut loc o bogată corespondență, chiar și pe parcursul procesului. S-a constatat, astfel, că autoritățile publice cărora reclamantul s-a adresat, au răspuns solicitării acestuia, neputându-se reține existența unui refuz nejustificat de soluționare a cererii. Așa fiind, prima instanță a considerat că cererea reclamantului este inadmisibilă, deoarece admisibilitatea acțiunii în contencios administrativ este condiționată fie de existența unui act administrativ tipic sau asimilat (refuzul nejustificat de a rezolva o cerere), fie de situația nesoluționării în termenul legal a unei cereri.

3. Recursul Împotriva hotărârii instanței de fond a formulat recurs reclamantul R.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin recursul declarat, recurentul a solicitat, în principal, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, susținând că problema inadmisibilității acțiunii nu a fost ridicată și nu a fost pusă în discuția părților, fiind invocată de instanță, cu ocazia motivării hotărârii, drept argument pentru respingerea cererii, prin aceasta fiind încălcat principiul dreptului la apărare, egalității de arme și principiul contradictorialității.

Cât privește soluția de respingere ca inadmisibilă a acțiunii, recurentul a arătat că instanța de fond a făcut o interpretare rigidă și restrictivă a art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, ceea ce a condus la situația unei limitări nepermise a eficacității controlului instanței de judecată asupra actelor administrative și, pe cale de consecință, la o limitare a dreptului la o judecată imparțială și obiectivă în fața unui „tribunal”. Asimilând actului administrativ ce face obiectul controlului instanței de contencios și refuzul nejustificat de a soluționa o cerere, legiuitorul urmărește să suprime atitudinea discreționară a autorităților față de modalitatea de soluționare a unei cereri.

A mai precizat recurentul că este de datoria instanței să verifice dacă cererea a fost soluționată efectiv sau dacă răspunsul oferit reprezintă de fapt o formalitate care să mai descarce rolul autorităților. În subsidiar, a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată. 4. Procedura derulată în recurs Pe parcursul soluționării recursului, a intervenit decesul recurentului - reclamant R.V., litigiul fiind continuat de către R.M. și R.M.V., în calitate de succesoare ale reclamantului, acestea manifestându-și expres intenția în acest sens. II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând sentința criticată, prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, inclusiv ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte reține următoarele: Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată. În ceea ce privește criticile legate de încălcarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare, Înalta Curte constată că inadmisibilitatea reținută de prima instanță este o modalitate de respingere a cererii, iar nu o veritabilă excepție procesuală pentru a se fi apreciat a fi necesară punerea acesteia în discuția părților.

Sub aspectul nelegalității și netemeiniciei soluției de respingere a acțiunii, Înalta Curte reține că întemeiat a apreciat instanța de fond că, în speță, nu se poate reține un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, deoarece, așa cum rezultă din actele dosarului, reclamantului i s-au comunicat răspunsuri la cererile sale, chiar dacă acestea au fost nefavorabile. Potrivit art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, „se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim”.

Nesoluționarea în termenul legal a unei cereri este definită de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 drept faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen, iar refuzul nejustificat de a soluționa o cerere este definit de lit. i) a aceluiași articol ca fiind exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane. În sensul prevederii legale menționate mai sus, refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri constă numai în manifestarea, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea petiționarului, iar excesul de putere este definit de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

Prin urmare, nu orice refuz poate fi considerat nejustificat, ci numai cel emis cu exces de putere, adică ilegal în mod subiectiv, prin raportare la drepturile și libertățile cetățenilor. Recurentul-reclamant nu a dovedit existența refuzului nejustificat din partea pârâților de a răspunde sau a soluționa cererile sale, deoarece răspunsurile transmise de autoritățile pârâte nu echivalează cu un refuz nejustificat, în sensul prevederilor legale. În cauza dedusă judecății, nu poate fi imputat pârâților faptul că nu au procedat la comunicarea unui răspuns favorabil/satisfăcător reclamantului. Astfel că, faptul că solicitările reclamantului nu au fost soluționate în modalitatea pretinsă de acesta, nu reprezintă un refuz nejustificat în sensul Legii nr. 554/2004.

Prin urmare, din împrejurările cauzei nu poate fi identificată o vătămare a dreptului de petiționare al recurentului-reclamant, ca efect direct al conduitei pârâților, analizată prin prisma prevederilor legale invocate în motivarea recursului. Așa fiind, în mod corect a reținut instanța de fond că împrejurarea că reclamantul este nemulțumit de răspunsurile primite nu constituie un refuz nejustificat de rezolvare a cererii, în acord cu jurisprudența Instanței Supreme constantă, în sensul că: „faptul că răspunsul autorității publice nu îl satisface pe petiționar, deși prin acesta s-a răspuns detaliat tuturor aspectelor cuprinse în memoriul înaintat, nu constituie refuz nejustificat de soluționare a cererii, întrucât stabilirea conținutului răspunsului constituie în toate cazurile o prerogativă a autorității publice, care se exercită însă cu respectarea dispozițiilor legale”.

Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantele R.M. și R.M.V. - succesoare ale defunctului R.V. împotriva sentinței civile nr. 52 din 8 februarie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 martie 2013.