ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2860/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2860/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii și procedura derulată în primă instanță Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamantul D.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A.N.P. (A.N.P.) și S.N.P.A.P. Tg-Ocna, anularea Dispoziției din 28 octombrie 2010 a directorului general al A.N.P., privind anularea rezultatelor obținute de reclamant la concursul de admitere, sesiunea septembrie 2010 și neînmatricularea în Ș.N.P.A.P. Tg. Ocna, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a participat la concursul de admitere la Ș.N.P.A.P. Tg. Ocna, sesiunea septembrie 2010, fiind declarat admis, dar ulterior, prin adresa din 01 noiembrie 2010, i s-a adus la cunoștință că prin Dispoziția directorului general al A.N.P.
au fost anulate rezultatele obținute la concursul de admitere, întrucât nu a îndeplinii; cumulativ toate condițiile de participare la concursul de admitere, respectiv cea prevăzută de art. 4 lit. f) din Metodologia de organizare și desfășurare a concursului de admitere în S.N.P.A.P. Tg. Ocna, care constă în aceea de a nu avea condamnări penale cu executare/suspendare sau amenzi penale și de a nu fi în urmărire penală.
Reclamantul a mai precizat că, în conformitate cu dispozițiile art. 5 din metodologie, a depus toate documentele solicitate, inclusiv cazierul judiciar în care nu se menționează nicio condamnare astfel încât rezultă în mod evident că a făcut dovada îndeplinirii condiției prevăzute de art. 4 lit. f). Mai mult, potrivit art. 9 din aceeași metodologie, numai prezentarea de înscrisuri false la dosarul de înscriere conduce la pierderea locului obținut prin fraudă, ipoteză neîntrunită având în vedere că a depus la dosar fila de cazier judiciar eliberată de autoritățile competente. Este adevărat că prin sentința nr. 181 din 22 februarie 2005 a Judecătoriei Motru a fost condamnat la un an închisoare cu suspendarea condiționată a pedepsei, însă pentru această faptă a intervenit reabilitarea de drept care, potrivit art. 133 C. pen., are ca efect încetarea decăderilor, interdicțiilor și incapacităților ce rezultă din condamnare.
Din această perspectivă, a arătat reclamantul, dispoziția de anulare a rezultatelor obținute la concursul de admitere încalcă dispozițiile legale interne invocate, reprezentând o încălcare evidentă a Convenției Europene a Drepturilor Omului, așa încât se impune anularea acesteia. Pârâta Ș.N.P.A.P. Tg. Ocna a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că este o instituție cu personalitate juridică distinctă de A.N.P. astfel că, având în vedere că prin acțiunea formulată se urmărește anularea unei dispoziții a directorului general al A.N.P., nu are calitate procesual pasivă. Pe fondul cauzei pârâta a susținut că desfășurarea concursului de admitere în Ș.N.P.A.P.
Tg. Ocna s-a făcut potrivit prevederilor metodologiei probate prin Ordinul M.J. nr. 1558/C din 01 iulie 2009, participanții la acest concurs urmând să îndeplinească cumulativ condițiile prevăzute în art. 4 din această metodologie. A mai precizat că declarația reclamantului, în sensul că nu a suferit condamnări, este falsă și denotă o atitudine nesinceră, cu un comportament necorespunzător cerințelor de conduită admise și practicate în sistemul administrației penitenciare, așa încât, în temeiul art. 11 alin. (2) din metodologie, comisia de reverificare a stabilit că reclamantul nu îndeplinește condițiile obligatorii de admitere în școală. Pârâta A.N.P. a formulat, de asemenea, întâmpinare, prin care, reluând în esență argumentele invocate de pârâta Ș.N.P.A.P.
Tg. Ocna, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. La solicitarea instanței, pârâta A.N.P. a depus la dosar dispoziția din 28 octombrie 2010, contestată în cauză, și documentația care a stat la baza emiterii acesteia. De asemenea, în urma desecretizării, a fost depus la dosar certificatul cazier judiciar din 14 octombrie 2010. La termenul de judecată din data de 25 mai 2011 instanța a pus în discuție excepția lipsei calității procesual pasive a Ș.N.P.A.P. Tg. Ocna invocată de această pârâtă prin întâmpinare, excepție ce a fost admisă, reținându-se că în raport cu obiectul cauzei, anularea unui act administrativ și repararea prejudiciului produs prin acesta, calitatea procesual pasivă este justificativă doar în privința emitentului actului contestat.
2. Hotărârea Curții de apel Prin sentința Civilă nr. 282 din 25 mai 2011 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, acțiunea reclamantului a fost respinsă. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că potrivit art. 4 lit. f), j), k) și l), din Metodologia de organizare și desfășurare a concursului de admitere în Ș.N.P.A.P. Tg. Ocna, aprobat prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1558/C din 01 iunie 2009, pentru a participa la concursul de admitere, candidații trebuie să îndeplinească cumulativ condițiile prevăzute de textul de lege, potrivit art. 11 din aceeași metodologie, dosarele candidaților declarați admiși fiind supuse reverificării după afișarea rezultatelor finale.
In cazul în care se constată neîndeplinirea cumulativă a condițiilor de participare prevăzute la art. 4, directorul Ș.N.P.A.P. Târgu Ocna propune directorului general al A.N.P. anularea rezultatelor obținute la concurs de către candidații respectivi, locurile rămase urmând să fie redistribuite. A apreciat judecătorul fondului că din economia dispozițiilor incidente, rezultă că, în considerarea activității specifice ce urmează a fi prestată de agenții de penitenciare, în cuprinsul metodologiei menționate au fost înserate condiții de participare ce urmăresc selecția unor candidați cu o conduită morală ireproșabilă, care nu numai că nu au suferit condamnări penale, dar nici nu au fost exmatriculați dintr-o instituție de învățământ, au obținut cel puțin nota 8 la purtare pe perioada studiilor liceale și nu au fost eliberați din motive imputabile sau destituiți dintr-o funcție publică în ultimii 7 ani.
De asemenea, dat fiind faptul că, la înscrierea la concurs, îndeplinirea acestor cerințe este certificată pe baza declarației și cererii de înscriere completate de candidat, aceeași metodologie prevede o procedură specifică de verificare ulterioară derulării concursului, în urma căreia, în condiții acceptate de candidați, se poate dispune anularea rezultatelor obținute. S-a constatat că, în speță, prin declarația completată la data de 11 iunie 2010, reclamantul a declarat pe propria răspundere că nu a suferit condamnări (cu executarea/suspendarea executării pedepsei, amendă penală sau sancțiune administrativă), iar în cuprinsul cererii de înscriere a precizat expres că este de acord cu efectuarea verificărilor cunoscând că în situația în care vor rezulta aspecte contrare celor declarate, nu va fi înmatriculat, chiar dacă rezultatele obținute la admitere permit acest lucru.
S-a mai constatat că potrivit notei de informare din 27 octombrie 2010 întocmită de directorul Penitenciarului Drobeta Turnu Severin, în urma verificărilor efectuate potrivit art. 11 din metodologie și potrivit certificatului de cazier judiciar din 14 octombrie 2010, prin sentința nr. 181 din 22 februarie 2005 a Judecătoriei Motru reclamantul a fost condamnat la pedeapsa de un an închisoare cu suspendarea, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 1% din O.U.G. 195/2002, însuși reclamantul precizând prin acțiunea formulată existenta sentinței de condamnare. În aceste condiții, prima instanță a reținut că pârâta A.N.P. a apreciat întemeiat că reclamantul nu îndeplinește condițiile pentru participarea la concursul de admitere, respectiv condiția prevăzută de art. 4- lit. f), dispunând, în temeiul art. 11 din metodologie, anularea rezultatului obținut.
Judecătorul fondului a apreciat că în privința condamnării a intervenit reabilitarea de drept, reținând că din dispozițiile art. 4 lit. f) coroborate cu celelalte condiții reglementate de același articol din Ordinul Ministrului Justiției nr. 1558/C din 01 iunie 2009, rezultă fără tăgadă că simpla existență a unei condamnări, independent de natura acesteia ori modalitatea de executare, atrage incompatibilitatea de a participa la concurs, intervenția reabilitării nefiind în măsură să înlăture incompatibilități ce vizează conduita generală a candidatului, cu privire la care simpla sancțiune disciplinară, radiată sau nu, constituie un impediment de participare la concurs. 3. Recursul reclamantului Reclamantul a atacat cu recurs sentința menționată, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.
civ. În motivarea căii de atac, recurentul - reclamant a arătat că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 4 și 11 din Metodologia de organizare și desfășurare a concursului de admitere în S.N.P.A.P. Tg. - Ocna aprobată prin Ordinul M.J.L.C. nr. 1558/C din 01 iunie 2009 și ale art. 133 C. pen., atunci când a reținut neîndeplinirea condiției stipulate în art. 4 lit. f) din metodologie și existența unei proceduri de verificare ulterioară derulării concursului și afișării rezultatelor finale ale acestuia.
În opinia recurentului - reclamant, metodologia cuprinde doar reglementarea unei proceduri de verificare și selectare a dosarelor candidaților, anterior concursului propriu - zis, neexistând nici o prevedere care să permită verificarea suplimentară după promovarea concursului de admitere și anularea rezultatelor, fiind invocate, în acest sens, dispozițiile art. 5, 6, 7, 8 și 11 din Metodologia aprobată prin Ordinul nr. 1558/C din 01 iunie 2009. În același sens, recurentul - reclamant a arătat că în cazul său condiția prevăzută în art. 4 lit. f) din metodologie a fost constatată îndeplinită anterior susținerii concursului de admitere și nu mai putea fi pusă în discuție după promovarea acestuia.
Totodată, a precizat că, potrivit art. 9 din Metodologie, numai prezentarea de înscrisuri false la dosarul de înscriere ar fi putut conduce la pierderea locului obținut prin fraudă, or în cazul său a prezentat fișa de cazier eliberată de autoritățile competente. Pentru condamnarea aplicată prin sentința nr. 181 din 22 februarie 2005 a Judecătoriei Motru a intervenit reabilitarea de drept, care, potrivit art. 133 C. pen., are ca efect încetarea decăderilor, interdicțiilor și incapacităților ce rezultă din condamnare și repunerea fostului condamnat în deplinătatea drepturilor politice și social - economice. 4. Apărările intimatelor 4.1. Prin întâmpinarea depusă la dosar, Ș.N.P.A.P. Tg. Ocna a solicitat respingerea recursului ca nefondat și a răspuns tuturor criticilor formulate de recurentul - reclamant, arătând, în esență, că acestea se bazează pe interpretarea greșită a actului normativ ce reglementează admiterea în cadrul Școlii.
A punctat ideea că verificările cu privire la îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute în Metodologie se pot derula inclusiv în perioada școlarizării, potrivit prevederilor art. 15 alin. (3) din Statutul elevilor din Ș.N.P.A.P. Târgu Ocna, aprobat prin Decizia 443 din 30 iunie 2010 a directorului general A.N.P., care prevede: „dobândirea și menținerea calității de elev este condiționată pe întreaga perioadă a cursurilor de îndeplinirea cumulativă a condițiilor stabilite prin Metodologia de admitere, aprobată prin Ordin al ministrului". Verificarea amănunțită a datelor personale și a activității anterioare este acceptată de candidați, conform prevederilor art. 4 lit. I) din Metodologia de admitere și nu este limitată într-o perioadă de timp.
În cazul de față, petentul D.I. a fost de acord cu efectuarea de verificări, așa cum rezultă și din cererea de înscriere la concurs din 11 iunie 2010. A arătat, de asemenea, că verificarea condiției prevăzute în art. 4 lit. f) din Metodologie nu se limitează la cazierul judiciar depus de candidați, iar reabilitarea nu poate înlătura aspecte ce vizează conduita generală a persoanei în cauză. În aceste condiții, declarația dată de recurentul - reclamant la data de 11 iunie 2010, în sensul că nu a suferit condamnări, a avut caracter fals, denotând o atitudine nesinceră, necorespunzătoare criteriilor de conduită admise și practicate în sistemul de justiție, respectiv în sistemul administrației penitenciare.
Intimata - pârâtă Ș.N.P.A.P. Tg. Ocna a formulat apărări și cu privire la admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive, dar sentința nu a fost recurată sub acest aspect. 4.2. A.N.P. nu a formulat întâmpinare, potrivit art. 308 alin. (2) C. proc. civ., dar a depus la dosar note scrise prin care a făcut o expunere rezumativă a împrejurărilor de fapt ale speței și a cadrului normativ aplicabil, arătând că sentința atacată este legală și temeinică. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul - reclamant și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Recurentul - reclamant a supus controlului exercitat de instanța de contencios administrativ dispoziția din 28 octombrie 2010 a directorului general al A.N.P., prin care s-a aprobat anularea rezultatului obținut la concursul de admitere la Ș.N.P.A.P.
Târgu Ogna și neînmatricularea sa în cadrul școlii. Măsura administrativă a fost motivată prin neîndeplinirea cumulativă a dispozițiilor legale în vigoare, respectiv art. 2 alin. (3) și art. 11 alin. (2) și (3), raportate la art. 4 și 5 alin. (1), precum și prevederile art. 11 alin. (4), raportate la art. 40 alin. (2), din Metodologia de organizare și desfășurare a concursului de admitere în Ș.N.P.A.P. Târgu Ocna, aprobată prin Ordinul M.J.L.C. nr. 1558/C din 01 iunie 2009, cu modificările și completările ulterioare, precum și art. -15 alin. (3) din Statutul elevilor din Ș.N.P.A.P. Târgu Ocna, aprobat prin Decizia directorului general al A.N.P.
nr. 443 din 30 iunie 2010. În concret, s-a reținut neîndeplinirea condiției prevăzute la art. 4 lit. f) din Metodologie, constând în aceea că persoanele care candidează trebuie să nu fi suferit condamnări (cu executarea/suspendarea executării pedepsei sau cu amendă penală), să nu se afle în curs de urmărire penală sau judecată pentru comiterea de infracțiuni, în contextul în care, în cuprinsul cererii de înscriere din 11 iunie 2010, recurentul - reclamant a declarat pe propria răspundere că nu a suferit condamnări de nici un fel, iar din verificările ulterioare, efectuate cu acceptul prealabil al candidatului, conform art. 4 lit. l) din Metodologie, a rezultat că, în realitate, recurentul - reclamant suferise o condamnare la un an închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pentru infracțiunea prevăzută de art. 79 din O.U.G.
nr. 195/2002. Teza recurentului - reclamant, potrivit căreia, în procedura derulării concursului de admitere, verificarea condițiilor de participare, pentru selectarea dosarelor candidaților, se poate face doar anterior concursului propriu - zis, este infirmată de înseși prevederile exprese ale Metodologiei aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1558/C/2009, care, în art. 4 lit. l), stabilește obligația candidaților de a accepta efectuarea de verificări asupra activității și comportamentului lor, în situația în care ar fi declarați „admiși”, în art. 5 reglementează verificarea preliminară a condițiilor de participare și selectarea dosarelor candidaților, iar în art. 11 reglementează reverificarea dosarelor candidaților declarați „admiși”, de o comisie numită prin decizia directorului Ș.N.P.A.P.
Târgu Ocna - aspecte corect sesizate de instanța de fond. Sentința atacată reflectă o interpretare judicioasă și în ceea ce privește efectele reabilitării și forța probantă a fișei de cazier judiciar în contextul raportului juridic dedus judecății, judecătorul fondului reținând corect că metodologia de concurs a instituit anumite condiții în considerarea activității specifice pe care urmează să o presteze agenții de penitenciare.
Instanța de control judiciar împărtășește această concluzie, reținând că nu se pune problema cazierului judiciar în sensul strict al cuvântului, ci se impune lipsa oricăror condamnări, coroborate cu alte cerințe ce denotă intenția emitentului normelor administrative de a asigura un anumit profil al candidaților admiși, care depășesc planul răspunderii penale: condiția de a nu fi fost exmatriculați dintr-o unitate de învățământ și de a nu fi obținut, în perioada studiilor liceale, media mai mică de 8 la purtare (art. 4 lit. g)), să nu fi fost eliberați din motive imputabile sau destituiți dintr-o funcție publică în ultimii 7 ani (art. 4 lit. j)) sau să accepte interzicerea sau restrângerea exercitării unor drepturi și libertăți cetățenești, conform prevederilor Legii nr. 293/2004 privind statutul funcționarilor publici cu statut special din A.N.P.
(art. 4 lit. k)). Înalta Curte are în vedere, de asemenea, împrejurarea că normele privind condițiile de participare la concursul de admitere și selectarea dosarelor candidaților nu pot fi interpretate într-o manieră care să intre în coliziune cu condițiile pe care art. 11 lit. e) și h) din Legea nr. 293/2004 le impune pentru numirea în funcția publică cu statut special (lipsa condamnărilor definitive pentru săvârșirea de infracțiuni și comportamentul corespunzător cerințelor de conduită admis și practicate în societate), pentru că, în caz contrar, întreaga procedură de admitere și însuși procesul de instruire ar fi lipsite de finalitate. De aceea, fără a ignora efectele pe care reabilitarea le produce asupra persoanei condamnate, conform art. 133 C. pen., Curtea reține că măsura aplicată recurentului - reclamant are o justificare legală și nu depășește limitele marjei de apreciere de care dispune autoritatea emitentă în exercitarea atribuțiilor sale.
2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de D.I. împotriva sentinței civile nr. 282 din 25 mai 2011 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2012 .
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.