ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. nr. 86/F din 22 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-au dispus următoarele:

În baza art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen. a fost achitată inculpata M. (fostă B.) A.M., cu dimiciliul în municipiul Pitești, jud. Argeș, avocat în cadrul Baroului Argeș, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 307 alin. (2) C. pen. anterior, cu aplic, art. 5 C. pen.

În baza art. 275 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen. a fost obligată partea vătămată B.C.M.,  la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune în acest sens, a fost reținută următoarea situație de fapt:

Prin rechizitoriul întocmit la data de 27 iunie 2013, în Dosarul nr. 184/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, inculpata M. (fostă B.) A.M.,avocat în cadrul Baroului Argeș, fără antecedente penale, a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului prevăzută de art. 307 alin. (2) C. pen., anterior.

În esență, conform rechizitoriului, s-a arătat că prin sentința civilă nr. 6696 din 27 iunie 2011, pronunțată de Judecătoria Pitești, în Dosarul nr. 10969/280/2011, rămasă irevocabilă, prin Decizia civilă nr. 1561 din 18 iunie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul B.C.M., în contradictoriu cu pârâta B.A.M. și s-a încuviințat reclamantului ca până la soluționarea irevocabilă a Dosarului de divorț cu nr. 1456/280/2011 al Judecătoriei Pitești, să aibă legături personale cu minorul B.A.I., în următoarea modalitate: „în prima și a treia sâmbătă în alin. (2) C. pen., constă în „împiedicarea, în mod repetat, de către persoana căreia i s-a încredințat minorul prin hotărâre judecătorească spre creștere fi educare, a oricăruia dintre părinți să aibă legături personale cu minorul, în condițiile stabilite de părți sau de către organul judiciar."

Tot astfel, din conținutul textului, rezultă că sub aspect subiectiv, fapta se comite cu intenție, în sensul că făptuitorul are reprezentarea că prin acțiunile sale de a împiedica pe celălalt părinte să aibă legături cu minorul, urmărește să aducă atingere sentimentelor de afecțiune ale celuilalt părinte și să-l îndepărteze pe copil de el.

Din probele administrate în cauză, nu rezultă că inculpata a acționat în sensul textului de lege pre-citat, pentru a-l îndepărta pe minor de partea vătămată, chiar dacă în anumite situații hotărârea pronunțată nu a putut fi pusă în executare în litera ei, dar nu din reaua-voință a acesteia, ci din motive obiective, în sensul că uneori copilul era bolnav și nu putea fi transportat la o distanță de aproximativ 40 km. până la domiciliul părții vătămate, sau alteori copilul era speriat în fata acțiunilor, uneori în forță, ale părții vătămate de a-l lua la domiciliul său.

Cert este faptul că în nicio situație inculpata nu a interzis părții vătămate să intre în locuința sa, unde se afla minorul pentru a avea legături cu acesta.

Într-adevăr, așa cum precizează martorii audiați în cauză, au fost situații când executarea hotărârii nu s-a putut realiza, în sensul luării minorului la domiciliul părții vătămate, dar nu din vina inculpatei, ci din motive obiective. Sub acest aspect, precizează martorul C.A.M.M. (fila 45): „ In mod frecvent o vizjte^pe inculpată în comuna M. sat. S., unde locuiește cu minorul și de mai multe ori s-a întâmplat ca atunci când eu eram acolo să vină partea vătămată să ia copilul. De mai multe ori partea vătămată nu voia să intre în curte și aștepta dincolo de gard unde inculpata îi ducea copilul, și- de mai multe ori am auzit-o supându-i, du-te A. cu tatăl tău pentru că o să te ducă la mall să cumpere jucării, iar copilul spunea că nu vrea să plece, de față era și partea vătămată". Tot astfel, precizează martora: „atât în prezența părții vătămate cât și în lipsa acesteia am auzit-o deseori pe inculpată spunându-i copilului că trebuie să se joace cu tatăl său și să meargă cu acesta; de mai multe ori am văzut că minorul, deși fusese luat în brațe de partea vătămată, plângea și nu voia să urce în mașină, se agăța de gâtul mamei și spunea că nu vrea să meargă cu tatăl".

Aceleași precizări le-a făcut și martorul P.G. (fila 46 dosar instanță): „Eu am mers de mai multe ori cu partea vătămată în comuna Moșoaia unde se afla copilul, de fiecare dată atunci când tatăl încerca să-l ia în brațe, acesta plângea și nu voia să se ducă la tată; copilul începea să plângă; niciodată nu am auzit pe inculpată cerându-i copilului să nu meargă la tată."

Afirmații asemănătoare le-a făcut martorul S.M.L. (fila 47 dosar instanță) care menționează: „În data de 6 octombrie 2012, la solicitarea părții vătămate am însoțit-o în comuna M. sat. S., aceasta spunându-mi că trebuie să ia copilul la domiciliul său, iar când am ajuns acolo, am parcat mașina la circa 2 m de poartă. În scurt timp a apărut inculpata cu copilul în brațe, l-a lăsat jos între ea și partea vătămată, aceasta din urmă l-a luat în brațe, spunând că trebuie să-l ducă la domiciliul său; partea vătămată a plecat cu copilul pe stradă, petrecând 10 minute împreună, iar când s-a întors, partea vătămată a încercat să ia copilul în brațe să îl urce în mașină, iar inculpata a luat copilul".

De fapt, deși copilul avea o vârstă foarte fragedă, așa cum s-a precizat și că orice schimbare, inclusiv de domiciliu, îl afecta emoțional, partea vătămată a luat copilul la domiciliul său în municipiul C. A., astfel cum precizează tatăl părții vătămate - martorul B.V. (fila 46).

Faptul că inculpata nu a intenționat niciodată să întrerupă legăturile dintre minor și tatăl său este dovedit și cu declarația aceluiași martor (B.V.) care menționează: „Odată a venit și inculpata cu copilul la domiciliul nostru, unde era și partea vătămată, iar odată a venit la noi la Albești cu copilul, dar nu a găsit pe nimeni acasă. În ultima vreme a venit copilul atât la gospodăria noastră din Albești cât și la apartamentul din Instanța de fond de Argeș, unde soții au locuit".

Un episod asemănător celor anterioare, este relatat și de martorul S.G. (fila 49 dosar instanță) care preciz;ează că după ce a însoțit-o pe partea vătămată în comuna Moșoaia la domiciliul inculpatei și nu s-a reușit luarea copilului, în aceeași zi știu că inculpata a venit în comuna Albești la domiciliul părții vătămate împreună cu minorul, iar partea vătămată era acasă.

Și în desele deplasări ale părții vătămate, însoțite de executorul judecătoresc la domiciliul inculpatei din comuna Moșoaia, pentru a lua pe minor, faptul nu s-a realizat, dar nu din culpa inculpatei, ci din cauza faptului că minorul văzând multă lume strânsă la locul respectiv, se emoționa, începea să plângă și se agăța de gâtul mamei. In acest sens, relatează martora N.M. (fila 51): „În perioadele în care partea vătămată se juca cu copilul, inculpata nu a intervenit în sensul de a-l determina pe acesta să încetele relația cu tatăl său sau să-l influențele negativ, uneori partea vătămată, deși avea posibilitatea, stabilită prin hotărârea judecătorească, de a intra în domiciliul inculpatei și a avea legături cu minorul, aceasta refula sub diverse pretexte, martora amintită (N.M.) menționând: jartea vătămată a refulat să se ducă în casă, deși inculpata îi ceruse acest lucru, pretextând că minorul nu trebuia să se afle în acea casă ci în altă casă".

În fine, atitudinea inculpatei de a permite părții vătămate să aibă legături cu minorul este confirmată și de martora P.R. (fila 65) care menționează: „Știu că inculpata pregătea copilul cu o %i înainte de siua în care urma să vină tatăl, și-i spunea că trebuie să plece cu el. Niciodată nu s-a întâmplat ca inculpata să-i interzică părții vătămate accesul la locul unde se afla copilul pentru a lua legătura cu el. Niciodată nu s-a opus inculpata, ca partea vătămată să ia copilul la domiciliul său la datele stabilite prin hotărârea judecătorească, dar atitudinea părții vătămate, care voia să ia copilul brusc îl determina să se sperie, să plângă și să nu mai vrea să meargă cu tatăl său. În august 2012, când partea vătămată trebuia să-l ia pe copil la domiciliul său, pentru a-l ademeni să se urce în autoturism, i-a aruncat o jucărie în interiorul acestuia, iar după ce copilul a urcat in autoturism după jucărie, partea vătămată i-a încuiat brusc ușa iar copilul s-a speriat și a început să plângă, moment în care a intervenit inculpata și l-a luat din autoturism".

Nu în ultimul rând, atitudinea inculpatei în a permite părții vătămate să aibă legături cu minorul este ilustrată și în planșele foto aflate la. fila 120 din dosarul de urmărire penală, care o prezintă pe partea vătămată în interiorul locuinței, jucându-se cu minorul.

Față de declarațiile martorilor anterior menționați, instanța de fond a apreciat că în sarcina inculpatei M. (B.) A.M. nu poate fi reținută infracțiunea de nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorului prevăzută de art. 307 alin. (2) C. pen. anterior (cu corespondent în art. 379 alin. (2) C. pen.), deoarece, așa cum s-a precizat sub aspect subiectiv aceasta nu a avut intenția de a aduce atingere sentimentelor de afecțiune și solidaritate ce trebuie să caracterizeze relațiile dintre membrii familiei, în general, dintre părinți și copii, în special. Tot astfel, în cauză nu sunt probe din care să rezulte că atitudinea neinfracțională a inculpatei ar reprezenta o primejdie pentru desfășurarea normală a procesului de creștere și educare a minorului.

Multitudinea plângerilor penale făcute inculpatei, cât și actele de apelare la executorul judecătoresc, pentru a-l lua pe minor, (care uneori era în imposibilitate de a părăsi domiciliul mamei din cauza vârstei fragede, sau stării de sănătate) dovedesc, așa cum s-a precizat, o atitudine de șicană a părții vătămate care, nu dorea să înțeleagă și situațiile obiective privind imposibilitatea luării cu sine a minorului.

În concluzie, instanța de fond a apreciat că sub aspect subiectiv inculpatei M. (B.) A.M. nu i se poate imputa săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimisă în judecată, astfel că va dispune achitarea acesteia în temeiul art. 16 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., făcându-se și aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen.

Pe cale de consecință, a fost obligată partea vătămată B.C.M. la plata cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și de partea vătămată B.C.M.

La termenul din data de 27 ianuarie 2015, inculpata și partea vătămată s-au prezentat personal și, după identificarea acestora, au declarat că înțeleg să se împace, astfel încât să înceteze prezentul proces penal; manifestarea de voință a acestora a fost consemnată, declarațiile fiind atașate la dosar.

Înalta Curte apreciază că, din perspectiva stabilirii legii penale mai favorabile (conform art. 5 C. pen.), C. pen. anterior constituie „lege penală mai favorabilă."

Și în desele deplasări ale părții vătămate, însoțite de executorul judecătoresc la domiciliul inculpatei din comuna M., pentru a lua pe minor, faptul nu s-a realizat, dar nu din culpa inculpatei, ci din cauza faptului că minorul văzând multă lume strânsă la locul respectiv, se emoționa, începea să plângă și se agăța de gâtul mamei. In acest sens, relatează martora N.M. (fila 51): „În perioadele în care partea vătămată se juca cu copilul, inculpata nu a intervenit în sensul de a-l determina pe acesta să încetele relația cu tatăl său sau să-l influențele negativ, uneori partea vătămată, deși avea posibilitatea, stabilită prin hotărârea judecătorească, de a intra în domiciliul inculpatei și a avea legături cu minorul, aceasta refula sub diverse pretexte, martora amintită (N.M.) menționând: „'Partea vătămată a refulat să se ducă în casă, deși inculpata îi ceruse acest lucru, pretextând că minorul nu trebuia să se afle în acea casă ci în altă casă".

În fine, atitudinea inculpatei de a permite părții vătămate să aibă legături cu minorul este confirmată și de martora P.R. (fila 65) care menționează: „Știu că inculpata pregătea copilul cu o %i înainte de %iua în care urma să vină tatăl, și-i spunea că trebuie să plece cu el. Niciodată nu s-a întâmplat ca inculpata să-i interzică părții vătămate accesul la locul unde se afla copilul pentru a lua legătura cu el. Niciodată nu s-a opus inculpata, ca partea vătămată să ia copilul la domiciliul său la datele stabilite prin hotărârea judecătorească, dar atitudinea părții vătămate, care voia să ia copilul brusc îl determina să se sperie, să plângă și să nu mai vrea să meargă cu tatăl său. În august 2012, când partea vătămată trebuia să-l ia pe copil la domiciliul său, pentru a-l ademeni să se urce în autoturism, i-a aruncat o jucărie în interiorul acestuia, iar după ce copilul a urcat în autoturism după jucărie, partea vătămată i-a încuiat brusc ușa iar copilul s-a speriat și a început să plângă, moment în care a intervenit inculpata și l-a luat din autoturism".

Nu în ultimul rând, atitudinea inculpatei în a permite părții vătămate să aibă legături cu minorul este ilustrată și în planșele foto aflate la fila 120 din dosarul de urmărire penală, care o prezintă pe partea vătămată în interiorul locuinței, jucându-se cu minorul.

Față de declarațiile martorilor anterior menționați, instanța de fond a apreciat că în sarcina inculpatei M. (B.) A.M. nu poate fi reținută infracțiunea de nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorului prevăzută de art. 307 alin. (2) C. pen. anterior (cu corespondent în art. 379 alin. (2) C. pen.), deoarece, așa cum s-a precizat sub aspect subiectiv aceasta nu a avut intenția de a aduce atingere sentimentelor de afecțiune și solidaritate ce trebuie să caracterizeze relațiile dintre membrii familiei, în general, dintre părinți și copii, în special. Tot astfel, în cauză nu sunt probe din care să rezulte că atitudinea neinfracțională a inculpatei ar reprezenta o primejdie pentru desfășurarea normală a procesului de creștere și educare a minorului.

Multitudinea plângerilor penale făcute inculpatei, cât și actele de apelare la executorul judecătoresc, pentru a-l lua pe minor, (care uneori era în imposibilitate de a părăsi domiciliul mamei din cauza vârstei fragede, sau stării de sănătate) dovedesc, așa cum s-a precizat, o atitudine de șicană a părții vătămate care, nu dorea să înțeleagă și situațiile obiective privind imposibilitatea luării cu sine a minorului.

În concluzie, instanța de fond a apreciat că sub aspect subiectiv inculpatei M. (B.) A.M. nu i se poate imputa săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimisă în judecată, astfel că va dispune achitarea acesteia în temeiul art. 16 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., făcându-se și aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen.

Pe cale de consecință, a fost obligată partea vătămată B.C.M. la plata cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și de partea vătămată B.C.M.

La termenul din data de 27 ianuarie 2015, inculpata și partea vătămată s-au prezentat personal și, după identificarea acestora, au declarat că înțeleg să se împace, astfel încât să înceteze prezentul proces penal; manifestarea de voință a acestora a fost consemnată,'declarațiile fiind atașate la dosar.

Înalta Curte apreciază că, din perspectiva stabilirii, legii penale mai favorabile (conform art. 5 C. pen.), C. pen. anterior constituie „lege penală mai favorabilă" având în vedere că permite încetarea procesului penal prin „împăcarea părților" pentru infracțiunea ce formează obiectul cauzei penale.

În consecință, Înalta Curte va admite apelurile, va desființa, în parte, sentința atacată și, rejudecând cauza, în baza art. 17 alin. (2) rap. la art. 16 lit. g) din C. proc. pen. combinat cu art. 132 C. pen. ant. rap. la art. 307 alin. (4) C. pen. ant, prin aplicarea disp. art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, va dispune încetarea procesului penal față de inculpata M. (fostă B.) A.M. pentru infracțiunea de "nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului", prev. de art. 307 alin. (2) C. pen. ant. ca urmare a "împăcării părților".

Desființarea sentinței va fi dispusă „în parte", în sensul că se va referi numai la soluționarea acțiunii penale, dispoziția din sentință cu privire la plata cheltuielilor judiciare fiind menținută deoarece desființarea hotărârii atacate nu este consecința nelegalitătii ori netemeiniciei acesteia, ci este consecința conduitei procesuale a părților care, în apel, au înțeles să convină asupra încetării procesului penal prin împăcare.

Conform art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen. se va dispune obligarea inculpatei și părții vătămate la câte 500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate de judecarea apelului.

Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 150 de lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și de partea vătămată B.C.M. împotriva sentinței penale nr. 86/F din 22 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Desființează, în parte, sentința atacată și, rejudecând cauza, în baza art. 17 alin. (2) rap. la art. 16 lit. g) din C. proc. pen. combinat cu art. 132 C. pen. ant. rap. la art. 307 alin. (4) C. pen. ant., prin aplicarea disp. art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, încetează procesul penal față de inculpata M. (fostă B.) A.M. pentru infracțiunea de "nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului", prev. de art. 307 alin. (2) C. pen. ant. ca urmare a "împăcării părților".

Conform art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen. obligă inculpata și partea vătămată la câte 500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate de judecarea apelului.

Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 150 de lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi, 10 februarie 2015.