ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 906/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Brașov sub nr. 1756/62/2007, reclamantul Baroul Brașov a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta SC N. SRL, instanța de judecată să pronunțe o hotărâre care să constate nulitatea societății pârâte având în vedere caracterul ilicit al obiectului său de activitate și să desemneze un lichidator, cu cheltuieli de judecată. Tribunalul Brașov prin sentința nr. 2075 din 27 aprilie 2007 a respins acțiunea și cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 275 2 C. proc. civ. Curtea de Apel Brașov prin Decizia nr. 130 din 11 septembrie 2007 a respins apelul declarat de reclamant împotriva sentinței primei instanțe.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că potrivit art. 275 C. proc. civ., partea care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de cererea de chemare în judecată, or, în cauză, s-a produs o achiesare la pretențiile reclamantului, act juridic exonerator de plata cheltuielilor de judecată. Împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat recurs reclamantul Baroul Brașov, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentul a arătat că lipsa culpei procesuale nu are aplicabilitate în cauză, deoarece introducerea acțiunii a fost determinată de culpa pârâtei care și-a stabilit un obiect de activitate ilicit, iar potrivit naturii comerciale a raporturilor în cauză, pârâta este de drept în întârziere.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Cheltuielile de judecată constituie sumele de bani cheltuite de către partea care a câștigat procesul și pe care partea care a pierdut procesul este obligată, la cerere, prin hotărârea judecătorească ce pune capăt litigiului, să i le ramburseze. Astfel, partea care cade în pretenții este obligată, numai la cerere, să plătească părții potrivnice cheltuielile de judecată justificate și dovedite, legea având în vedere partea care a câștigat irevocabil procesul, principiu statuat de dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. Așadar, fundamentul acordării cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală. Prin excepție, dând eficiență dispozițiilor art. 275 C. proc.

civ., în cazul în care pârâtul nu a fost pus în întârziere de către reclamant, în prealabil introducerii acțiunii în justiție, iar la prima zi de înfățișare recunoaște în întregime pretențiile acestuia, va fi exonerat de obligația de a plăti cheltuielile avansate de către reclamant. Precitatele dispoziții legale privind punerea în întârziere se referă la diligența reclamantului care trebuie să anunțe intenția declanșării unui litigiu în situația neexecutării de bună voie a obligației de către viitorul pârât, însă, menționatele prevederi sunt aplicabile numai în cazul litigiilor susceptibile de procedura punerii în întârziere, cum sunt cele de natură contractuală, și în aplicațiunea dispozițiilor art. 1079 C. civ.

Cum, în raport cu menționatele reglementări, criticile formulate instanței de apel de către recurentul-reclamant nu pot fi primite, neavând suport legal, urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte să respingă recursul declarat în cauză, ca nefondat. Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul Baroul Brașov, împotriva Deciziei nr. 130 din 11 septembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 martie 2008.