ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 906/2008

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la Tribunalul Brașov sub nr. 1756/62/2007, reclamantul Baroul

Brașov a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta SC N. SRL, instanța de

judecată să pronunțe o hotărâre care să constate nulitatea societății pârâte

având în vedere caracterul ilicit al obiectului său de activitate și să

desemneze un lichidator, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Brașov prin

sentința nr. 2075 din 27 aprilie 2007 a respins acțiunea și cererea reclamantei

de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 275

2

C. proc. civ.

Curtea de Apel Brașov

prin Decizia nr. 130 din 11 septembrie 2007 a respins apelul declarat de

reclamant împotriva sentinței primei instanțe.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că potrivit art. 275 C. proc.

civ., partea care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile

reclamantului nu va putea fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, afară

numai dacă a fost pus în întârziere înainte de cererea de chemare în judecată,

or, în cauză, s-a produs o achiesare la pretențiile reclamantului, act juridic

exonerator de plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva deciziei

pronunțate în apel a declarat recurs reclamantul Baroul Brașov, invocând

motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

acestui motiv de recurs, recurentul a arătat că lipsa culpei procesuale nu are

aplicabilitate în cauză, deoarece introducerea acțiunii a fost determinată de

culpa pârâtei care și-a stabilit un obiect de activitate ilicit, iar potrivit

naturii comerciale a raporturilor în cauză, pârâta este de drept în întârziere.

Recursul este

nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Cheltuielile de

judecată constituie sumele de bani cheltuite de către partea care a câștigat

procesul și pe care partea care a pierdut procesul este obligată, la cerere,

prin hotărârea judecătorească ce pune capăt litigiului, să i le ramburseze.

Astfel, partea care

cade în pretenții este obligată, numai la cerere, să plătească părții

potrivnice cheltuielile de judecată justificate și dovedite, legea având în

vedere partea care a câștigat irevocabil procesul, principiu statuat de

dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, fundamentul

acordării cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală. Prin

excepție, dând eficiență dispozițiilor art. 275 C. proc. civ., în cazul în care

pârâtul nu a fost pus în întârziere de către reclamant, în prealabil

introducerii acțiunii în justiție, iar la prima zi de înfățișare recunoaște în

întregime pretențiile acestuia, va fi exonerat de obligația de a plăti

cheltuielile avansate de către reclamant.

Precitatele

dispoziții legale privind punerea în întârziere se referă la diligența

reclamantului care trebuie să anunțe intenția declanșării unui litigiu în

situația neexecutării de bună voie a obligației de către viitorul pârât, însă,

menționatele prevederi sunt aplicabile numai în cazul litigiilor susceptibile de

procedura punerii în întârziere, cum sunt cele de natură contractuală, și în

aplicațiunea dispozițiilor art. 1079 C. civ.

Cum, în raport cu

menționatele reglementări, criticile formulate instanței de apel de către

recurentul-reclamant nu pot fi primite, neavând suport legal, urmează ca, în

temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte să respingă

recursul declarat în cauză, ca nefondat.

Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul Baroul Brașov, împotriva Deciziei nr. 130 din 11

septembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 5 martie 2008.