ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 862/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea ce a format obiectul Dosarului nr. 25327/3/2004 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamanta SC A.C. SRL București a solicitat în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin M.F.P., M.T.C.T. București și RA A.Z.L. SA Curtici Arad rezilierea contractului de concesiune din 23 octombrie 2001 încheiat între RA A.Z.L. SA Curtici Arad și reclamantă, cu obligarea pârâților în solidar la plata redevenței achitate în baza acestui contract și a contravalorii investițiilor efectuate de reclamantă.

A susținut în motivarea acțiunii că a procedat la încheierea contractului de concesiune motivat de apariția reglementărilor legale privind constituirea de zone libere în România, cu toate facilitățile legate de scutirea concesionarului de plata impozitului pe toată durata concesiunii, a taxei pe valoarea adăugată, a facilităților vamale și posibilităților de atragere a investițiilor străine. Pe parcursul derulării acestui contract, reclamanta a precizat că și-a respectat în totalitate obligațiile asumate, dar că pârâții, din rațiuni motivate de interesul economiei naționale și ca o consecință decurgând în obligațiile asumate de Statul Român în procesul de aderare la Uniunea Europeană, a înlăturat în totalitate elementele și conținutul esențial al contractului, fără a-i plăti reclamantei despăgubirile ce i se cuveneau, situație în care nu mai este interesată în menținerea în vigoare a respectivei concesiuni.

Prin sentința comercială nr. 658 din 21 februarie 2006, instanța învestită cu soluționarea acestei cauze a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei, pe care a obligat-o și la plata cheltuielilor de judecată de 9.969,07 lei către RA A.Z.L. SA Curtici Arad. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că între reclamantă și pârâta RA A.Z.L. SA Curtici Arad contractul de concesiune încheiat în anul 2001 s-a perfectat pentru o perioadă de 50 de ani, având ca obiect terenul în suprafață de 5.000 mp amplasat în incinta Zonei Libere Curtici pentru desfășurarea unor activități specifice zonei libere.

Instanța de fond a reținut că pe parcursul derulării contractului de concesiune, concedentul nu și-a exprimat voința de a denunța unilateral contractul, că modificările legislative privind regimul vamal și fiscal nu îi aparțin, iar aspectul denunțării contractului se impune a fi analizat numai în raport de părțile contractante iar nu și de către persoanele juridice pe care reclamanta le-a acționat în judecată alături de concedent. S-a mai reținut în hotărârea instanței de fond că potrivit dispozițiilor contractuale, concesionara-reclamantă și-a asumat obligația de a respecta întocmai legislația română, iar menținerea regimului juridic al facilităților pe întreaga durată a contractului de concesiune, nu reprezintă o obligație asumată contractual de concedent.

Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de fond au declarat apel reclamanta, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, a solicitat modificarea în tot a acesteia în sensul admiterii acțiunii sale așa cum a fost formulată; a declarat apel și pârâtul M.T.C.T care a solicitat admiterea apelului său și modificarea în parte a hotărârii apelate în sensul constatării lipsei calității procesuale pasive a acestui minister. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 647 din 4 decembrie 2006 a respins, ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC A.C. SRL București și a admis apelul declarat de pârâtul M.T.C.T schimbând în parte hotărârea instanței de fond în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a M.T.C.T.

și pe cale de consecință, a respins acțiunea față de acest pârât ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Prin aceeași hotărâre reclamanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 9.126,2 lei în favoarea intimatei RA A.Z.L. SA Curtici Arad. La pronunțarea hotărârii de mai sus instanța de apel a reținut că nu sunt întrunite condițiile pentru aplicarea dispozițiilor art. 35 lit. b) și d) din Legea nr. 219/1998, astfel că la fondul cauzei s-a pronunțat o hotărâre corectă, iar în ce privește calitatea procesuală a pârâtului-apelant a reținut că întrucât în contractul de concesiune nu a fost parte iar prin H.G. nr. 872/2006 RA A.Z.L. SA Curtici Arad a trecut de sub autoritatea M.T.C.T.

sub autoritatea Consiliului Județean Arad cu trecerea bunurilor din domeniul public al statului în domeniul public al Județului Arad, nu există identitate între cel chemat în judecată și cel obligat prin raportul juridic dedus judecății, astfel că se impune respingerea acțiunii față de acesta. Nemulțumită de hotărârea de mai sus, reclamanta a declarat recurs la data de 11 iunie 2007 motivat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., și ale art. 31-35 din Legea nr. 219/1998. A susținut că este esențial să se soluționeze pretenția sa referitoare la desființarea contractului de concesiune, având în vedere că a perfectat contractul în cauză în momentul existenței unei realități juridice ferme, a existenței unei serii de acte normative ce o avantajau dar, care au fost abrogate în timpul derulării concesiunii.

A criticat hotărârile anterioare ca fiind pronunțate cu eroare de raționament întrucât: - nu s-au luat în calcul efectele generate de aplicarea art. 31 din Legea nr. 219/1998 față de situația intervenită în executarea contractului; întreaga analiză din considerentele instanțelor anterioare rezumându-se la inexistența culpei contractuale a concedentei, deși ceea ce s-a solicitat de reclamantă viza tocmai imposibilitatea ca prin negociere sau compensații să se reobțină echilibrul inițial compromis de schimbările de ordin legislativ. A susținut că pârâta RA A.Z.L.

SA Curtici Arad fiind mandatara statului în contractul încheiat cu reclamanta nu a avertizat-o prin notificare, nu a despăgubit-o și nu a convocat-o la renegocierea clauzelor contractuale ce s-ar fi impus urmare intrării în vigoare a Legilor nr. 345/2002, nr. 414/2002, nr. 57/2007 și nr. 244/2004; - în recursul său, reclamanta a susținut de asemenea că s-a făcut greșit analiza cauzei mediate a contractului de către instanța de apel în contextul în care contractul de concesiune a fost încheiat având în vedere existența la momentul respectiv a facilităților fiscale, vamale, etc, facilități care la data promovării acțiunii nemaiexistând, impunea desființarea contractului. Recursul reclamantei este nefondat.

Analizând motivele recursului reclamantei în raport de dispozițiile contractului de concesiune, respectiv cele referitoare la încetarea contractului, constatarea care se impune este că denunțarea unilaterală a unui contract reglementată de art. 35 lit. b) din Legea nr. 219/1998 constituie un mod de stingere a obligațiilor prin intermediul căruia concedentul (respectiv autoritatea publică) are dreptul, invocând motive de ordin general să denunțe contractul în măsura în care nu se identifică o culpă a concesionarului-cocontractant și numai după o prealabilă despăgubire. Se instituie așadar în contextul acestei reglementări un drept în favoarea concedentului. Acest drept nu îl prevede legea și în favoarea concesionarului care, nu poate decât cel mult să achieseze la decizia concedentului.

Din analiza actelor dosarului rezultă că nu și-a manifestat voința în acest sens concedentul nici înainte și nici în timpul judecării acțiunii, respectiv a căilor de atac promovate de reclamantă. Așadar în mod corect instanța de apel a analizat culpa celeilalte părți contractante, întrucât incapacitatea îndeplinirii obligațiilor contractuale vizate de textul legal menționat, privește o imposibilitate subiectivă și nu obiectivă de îndeplinire a acestor obligații, pentru denunțarea unilaterală a contractului din partea concedentului sau, după caz, renunțarea la concesiune din partea concesionarului, iar nu rezilierea contractului, ca sancțiunea contractuală; rezultă așadar că această critică este nefondată.

Este de asemenea nefondată și critica din recurs privind neluarea în considerare a efectelor date de art. 31 din Legea nr. 219/1998, deoarece nu s-a produs prin această reglementare o modificare unilaterală a contractului de concesiune din partea concesionarului. Dezechilibrul financiar reclamat de recurentă s-a produs la intervenția altei autorități publice. Din această perspectivă, cum corect a reținut și instanța de apel, situația nou intervenită, intră sub incidența art. 32 din Lege privind impreviziunea financiară, aspect cu care însă reclamanta nu a învestit instanța judecătorească. În contextul celor ce preced criticile recurentei sunt nefondate și în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. recursul acesteia se va respinge, iar, prin aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată ocazionate intimatei RA A.Z.L. SA Curtici Arad în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A.C. SRL București împotriva Deciziei comerciale nr. 647 din 4 decembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Obligă pe recurentă la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei RA A.Z.L. SA Curtici Arad. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2008.