ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 862/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 862/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

acțiunea ce a format obiectul Dosarului nr. 25327/3/2004 al Tribunalului

București, secția a VI-a comercială, reclamanta SC A.C. SRL București a

solicitat în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin M.F.P., M.T.C.T.

București și RA A.Z.L. SA  Curtici Arad rezilierea contractului de concesiune

din 23 octombrie 2001 încheiat între RA A.Z.L. SA  Curtici Arad și reclamantă,

cu obligarea pârâților în solidar la plata redevenței achitate în baza acestui

contract și a contravalorii investițiilor efectuate de reclamantă.

A susținut în

motivarea acțiunii că a procedat la încheierea contractului de concesiune

motivat de apariția reglementărilor legale privind constituirea de zone libere

în România, cu toate facilitățile legate de scutirea concesionarului de plata

impozitului pe toată durata concesiunii, a taxei pe valoarea adăugată, a

facilităților vamale și posibilităților de atragere a investițiilor străine.

Pe parcursul

derulării acestui contract, reclamanta a precizat că și-a respectat în

totalitate obligațiile asumate, dar că pârâții, din rațiuni motivate de

interesul economiei naționale și ca o consecință decurgând în obligațiile

asumate de Statul Român în procesul de aderare la Uniunea Europeană, a

înlăturat în totalitate elementele și conținutul esențial al contractului, fără

a-i plăti reclamantei despăgubirile ce i se cuveneau, situație în care nu mai

este interesată în menținerea în vigoare a respectivei concesiuni.

Prin sentința

comercială nr. 658 din 21 februarie 2006, instanța învestită cu soluționarea

acestei cauze a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei, pe care a

obligat-o și la plata cheltuielilor de judecată de 9.969,07 lei către RA A.Z.L.

SA  Curtici Arad.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că între reclamantă și pârâta RA A.Z.L. SA Curtici

Arad contractul de concesiune încheiat în anul 2001 s-a perfectat pentru o

perioadă de 50 de ani, având ca obiect terenul în suprafață de 5.000 mp

amplasat în incinta Zonei Libere Curtici pentru desfășurarea unor activități

specifice zonei libere.

Instanța de fond a

reținut că pe parcursul derulării contractului de concesiune, concedentul nu

și-a exprimat voința de a denunța unilateral contractul, că modificările

legislative privind regimul vamal și fiscal nu îi aparțin, iar aspectul

denunțării contractului se impune a fi analizat numai în raport de părțile

contractante iar nu

și de către

persoanele

juridice pe care reclamanta le-a acționat în judecată alături de concedent.

S-a mai reținut în

hotărârea instanței de fond că potrivit dispozițiilor contractuale,

concesionara-reclamantă și-a asumat obligația de a respecta întocmai legislația

română, iar menținerea regimului juridic al facilităților pe întreaga durată a

contractului de concesiune, nu reprezintă o obligație asumată contractual de

concedent.

Împotriva hotărârii

pronunțată de instanța de fond au declarat apel reclamanta, care a criticat-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, a solicitat modificarea în tot a acesteia

în sensul admiterii acțiunii sale așa cum a fost formulată; a declarat apel și

pârâtul M.T.C.T care a solicitat admiterea apelului său și modificarea în parte

a hotărârii apelate în sensul constatării lipsei calității procesuale pasive a

acestui minister.

Curtea de Apel

București, secția a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 647 din 4

decembrie 2006 a respins, ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC A.C. SRL

București și a admis apelul declarat de pârâtul M.T.C.T schimbând în parte

hotărârea instanței de fond în sensul că a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a M.T.C.T. și pe cale de consecință, a respins acțiunea față

de acest pârât ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate

procesuală pasivă.

Prin aceeași hotărâre

reclamanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de

9.126,2 lei în favoarea intimatei RA A.Z.L. SA  Curtici Arad.

La pronunțarea

hotărârii de mai sus instanța de apel a reținut că nu sunt întrunite condițiile

pentru aplicarea dispozițiilor art. 35 lit. b) și d) din Legea nr. 219/1998,

astfel că la fondul cauzei s-a pronunțat o hotărâre corectă, iar în ce privește

calitatea procesuală a pârâtului-apelant a reținut că întrucât în contractul de

concesiune nu a fost parte iar prin H.G. nr. 872/2006 RA A.Z.L. SA  Curtici

Arad a trecut de sub autoritatea M.T.C.T. sub autoritatea Consiliului Județean

Arad cu trecerea bunurilor din domeniul public al statului în domeniul public

al Județului Arad, nu există identitate între cel chemat în judecată și cel

obligat prin raportul juridic dedus judecății, astfel că se impune respingerea

acțiunii față de acesta.

Nemulțumită de

hotărârea de mai sus, reclamanta a declarat recurs la data de 11 iunie 2007

motivat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., și ale art.

31-35 din Legea nr. 219/1998. A susținut că este esențial să se soluționeze

pretenția sa referitoare la desființarea contractului de concesiune, având în

vedere că a perfectat contractul în cauză în momentul existenței unei realități

juridice ferme, a existenței unei serii de acte normative ce o avantajau dar,

care au fost abrogate în timpul derulării concesiunii.

A criticat hotărârile

anterioare ca fiind pronunțate cu eroare de raționament întrucât:

- nu s-au luat în

calcul efectele generate de aplicarea art. 31 din Legea nr. 219/1998 față de

situația intervenită în executarea contractului; întreaga analiză din

considerentele instanțelor anterioare rezumându-se la inexistența culpei

contractuale a concedentei, deși ceea ce s-a solicitat de reclamantă viza

tocmai imposibilitatea ca prin negociere sau compensații să se reobțină

echilibrul inițial compromis de schimbările de ordin legislativ. A susținut că

pârâta RA A.Z.L. SA  Curtici Arad fiind mandatara statului în contractul

încheiat cu reclamanta nu a avertizat-o prin notificare, nu a despăgubit-o și

nu a convocat-o la renegocierea clauzelor contractuale ce s-ar fi impus urmare

intrării în vigoare a Legilor nr. 345/2002, nr. 414/2002, nr. 57/2007 și nr. 244/2004;

- în recursul său,

reclamanta a susținut de asemenea că s-a făcut greșit analiza cauzei mediate a

contractului de către instanța de apel în contextul în care contractul de

concesiune a fost încheiat având în vedere existența la momentul respectiv a

facilităților fiscale, vamale, etc, facilități care la data promovării acțiunii

nemaiexistând, impunea desființarea contractului.

Recursul reclamantei

este nefondat.

Analizând motivele

recursului reclamantei în raport de dispozițiile contractului de concesiune,

respectiv cele referitoare la încetarea contractului, constatarea care se

impune este că denunțarea unilaterală a unui contract reglementată de art. 35 lit.

b) din Legea nr. 219/1998 constituie un mod de stingere a obligațiilor prin

intermediul căruia concedentul (respectiv autoritatea publică) are dreptul,

invocând motive de ordin general să denunțe contractul în măsura în care nu se

identifică o culpă a concesionarului-cocontractant și numai după o prealabilă

despăgubire.

Se instituie așadar în

contextul acestei reglementări un drept în favoarea concedentului. Acest drept

nu îl prevede legea și în favoarea concesionarului care, nu poate decât cel

mult să achieseze la decizia concedentului.

Din analiza actelor

dosarului rezultă că nu și-a manifestat voința în acest sens concedentul nici

înainte și nici în timpul judecării acțiunii, respectiv a căilor de atac

promovate de reclamantă.

Așadar în mod corect

instanța de apel a analizat culpa celeilalte părți contractante, întrucât

incapacitatea îndeplinirii obligațiilor contractuale vizate de textul legal

menționat, privește o imposibilitate subiectivă și nu obiectivă de îndeplinire

a acestor obligații, pentru denunțarea unilaterală a contractului din partea

concedentului sau, după caz, renunțarea la concesiune din partea

concesionarului, iar nu rezilierea contractului, ca sancțiunea contractuală;

rezultă așadar că această critică este nefondată.

Este de asemenea

nefondată și critica din recurs privind neluarea în considerare a efectelor

date de art. 31 din Legea nr. 219/1998, deoarece nu s-a produs prin această

reglementare o modificare unilaterală a contractului de concesiune din partea

concesionarului. Dezechilibrul financiar reclamat de recurentă s-a produs la

intervenția altei autorități publice. Din această perspectivă, cum corect a

reținut și instanța de apel, situația nou intervenită, intră sub incidența art.

32 din Lege privind impreviziunea financiară, aspect cu care însă reclamanta nu

a învestit instanța judecătorească.

În contextul celor ce

preced criticile recurentei sunt nefondate și în baza dispozițiilor art. 312 alin.

(1) C. proc. civ. recursul acesteia se va respinge, iar, prin aplicarea

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. recurenta va fi obligată la plata

cheltuielilor de judecată ocazionate intimatei RA A.Z.L. SA  Curtici Arad în

recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat,

recursul

declarat de reclamanta SC A.C. SRL București împotriva Deciziei comerciale nr. 647

din 4 decembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Obligă pe recurentă

la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei RA

A.Z.L. SA  Curtici Arad.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 martie 2008.