ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2539/2014

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23 iunie 2011, sub nr.

15648/63/2011, la Tribunalul Dolj,

reclamanții

B.V., B.F. și B. (în prezent B.) R. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.M.,

să se dispună obligarea pârâtei către reclamanți, în nume propriu și ca

moștenitori ai defunctului B.I., la plata sumei de 150.000 euro, în echivalent în

RON la data plății, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul patrimonial constând

în suma pe care reclamanții au cheltuit-o pentru a încerca să compenseze modificările

stării de sănătate a defunctului B.I., ca urmare a stresului și efectelor psihice

ce au indus și efecte fizice de agravarea bruscă a stării de sănătate, generate

de plângerea penală promovată de pârâta S.M. împotriva lui B.I.

De asemenea, au solicitat obligarea pârâtei

la plata către reclamanți, în nume personal a sumei de 150.000 euro, în echivalent

în RON la data plății, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul nepatrimonial

constând în vătămarea prestigiului lor personal, ca membri ai familiei al cărei

cap de familie era defunctul B.I., precum și a reputației familiei prin promovarea

plângerii penale împotriva defunctului B.I. și suferințele personale psihice, determinate

de agravarea bruscă a sănătății defunctului B.I., odată cu promovarea de către pârâtă

S.M. a plângerii penale împotriva defunctului B.I., ceea ce a cauzat, în final,

moartea acestuia, experiențe care le-au produs grave suferințe psihice cauzate prin

lezarea sentimentelor de afecțiune și de dragoste pe care le-au nutrit față de defunct.

Prin sentința civilă nr. 310 din 19 iunie

2013, Tribunalul Cluj a respins, ca neîntemeiată,

acțiunea reclamanților, precum și excepțiile

insuficientei timbrări a acțiunii și lipsei calității procesuale a reclamanților,

ambele invocate de pârâtă, instanța reținând, în sinteză, că în cauză nu sunt îndeplinite

condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999 C. civ.

Prin decizia civilă nr. 189/A din 25 februarie

2014, Curtea de Apel Cluj, secția 1 civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat

de reclamanții B.V., B.F. și B.R.

împotriva

sentinței civile nr. 310 din 19 iunie 2013 a Tribunalului Cluj, pronunțată în

Dosarul nr. 15648/63/2011.

Curtea a reținut că reclamanții și-au întemeiat

în drept cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 998 și art. 999 din

vechiul C. civ., în temeiul cărora angajarea răspunderii civile delictuale a unei

persoane fizice poate fi dispusă dacă sunt îndeplinite, cumulativ, patru condiții

fundamentale; respectiva persoană fizică să fi săvârșit o faptă ilicită; fapta să

fi fost săvârșită cu vinovăție, indiferent dacă vinovăția îmbracă forma intenției

sau a culpei; să se fi cauzat un prejudiciu; să existe legătură de cauzalitate între

faptă și prejudiciu.

S-a reținut că reclamanții au invocat că

fapta pe care pârâta ar fi săvârșit-o este reprezentată de formularea unei plângeri

penale, în data de 16 iunie 2008, îndreptată împotriva membrilor Consiliului de

Administrație al SC P.G. SA Craiova, anume B.I., B.F.D., R.R.C. și B.C., plângere

finalizată cu Ordonanța din data de 23 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria

Craiova, emisă în Dosarul nr. 7294/P/2008, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față de respectivele persoane pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute

de art. 271 alin.

(1)

pct. 2 și art. 272 alin. (2)

pct. 2 din Legea nr. 31/1990 și care i-a produs numitului B.I. emoții negative care

au determinat recidiva bolii cu care acesta fusese diagnosticat în anul 2005, anume

glioblastom lob temporal stâng (tumoare cerebrală), și, în final, decesul.

În aprecierea reclamanților, pârâta a formulat

plângerea penală împotriva lui B.I., tocmai pentru a-i provoca agravarea stării

de sănătate, ea cunoscând situația medicală a acestuia.

Curtea a reținut însă că pârâta S.M. și-a

întemeiat plângerea penală pe fapte apreciate ca încălcări ale legii și având o

posibilă relevanță penală chiar de către reprezentanții unei autorități a statului

cu atribuții de control al activității econornico-financiare a societăților comerciale.

Astfel, în nota de constatare încheiată la data de 17 noiembrie 2008 de Ministerul

Economiei și Finanțelor, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, Garda Financiară,

secția Dolj se face vorbire despre controlul desfășurat la sediul social al SC P.G.

SA Craiova, având ca obiectiv verificarea celor sesizate în plângerea înregistrată

din 30 iunie 2008 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova și se evidențiază,

în mod detaliat, unele nereguli săvârșite în cadrul SC P.G. SA Craiova în perioada

supusă verificării, respectiv 2000-2008. Totodată, prin adresa din 19 noiembrie

2008 Garda Financiară, secția Dolj a sesizat Inspectoratul de Poliție al județului

Dolj - Serviciul Investigare a Fraudelor, solicitând efectuarea de cercetări pentru

a stabili dacă sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzută

de art. 272

1

pct. 2 din Legea nr. 31/1990 și art. 214 alin. (2) C. pen.

În aceste circumstanțe, instanța de apel

a apreciat că nu se poate considera că plângerea penală formulată de pârâtă a fost

lipsită de orice temei, având semnificația unui demers judiciar, prin excelență

abuziv, făcut cu rea-credință și menit a-i provoca numitului B.I. suferințe psihice

și, în genere, o stare de tensiune și neliniște care să conducă la recidiva bolii

sale și la agravarea acesteia.

Curtea a mai observat și că, în cauză,

nu s-a făcut nici dovada că plângerea, astfel formulată, este cea care a condus

la agravarea stării de sănătate a lui B.I., cunoscut fiind că în cazul bolilor tumorale

riscul recidivei este real și crescut, chiar în lipsa unor factori externi care

să îi producă celui bolnav emoții negative și o stare de neliniște.

Curtea a concluzionat că, în cauză, nu

s-a tăcut dovada că fapta pârâtei S.M. a fost una caracterizată de rea-credință

și de intenția de a-i produce un rău numitului B.I. și, implicit, membrilor familiei

sale, astfel încât să poată fi caracterizată ca faptă ilicită delictuală în sens

civil, după cum nu s-a făcut nici dovada că recidiva bolii lui B.I. și agravarea

acesteia a fost cauzată de formularea plângerii.

La data de 25 aprilie 2014, reclamanții

B.V., B.F. și B.R. au promovat recurs, în termen legal, împotriva deciziei civile

pronunțate de Curtea de Apei Cluj,

solicitând

admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei la curtea de

apel, în vederea rejudecării.

Prin motivele de recurs, întemeiate pe

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., reclamanții au invocat faptul că

instanța a dat o putere probantă covârșitoare notei de constatare încheiată la data

de 17 noiembrie 2008 de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Agenția Națională

de Administrare Fiscală, Garda Financiară, secția Dolj și adresei din 19

noiembrei 2008 prin care Garda Financiară, secția Dolj a sesizat Inspectoratul de

Poliție al județului Dolj - Serviciul Investigare a Fraudelor, ignorând probele

administrate de reclamanți, asupra cărora nu s-a pronunțat, reținând o stare de

fapt greșită în sensul că acțiunea formulată este neîntemeiată.

Recurenții au invocat că respectivele înscrisuri

sunt ulterioare plângerii penale formulate de intimată și au reprezentat acte premergătoare

în dosarul penal în care s-a dat soluția de neîncepere a urmăririi penale.

S-a mai invocat faptul că instanța de apel

nu a observat că plângerea inițială a fost urmată și de alte completări și sesizări

care au fost conexate la dosarul penal nr. 7294/P/2008, în care s-a pronunțat soluția

de neîncepere a urmăririi penale, respectivele sesizări dovedind caracterul șicanatoriu

și abuziv al demersurilor formulate împotriva autorului reclamanților, precum și

faptul că demersurile pârâtei, lipsite de fundament real și serios, au caracter

ilicit, delictual, în sensul art. 998 și art. 999 C. civ.

Recurenții au mai arătat că intimata a

urmărit să agraveze starea de sănătate a autorului lor cunoscând sensibilitatea

fizică a acestuia, abuzând de dreptul său de a se adresa justiției, aspecte ce rezultă

din actele dosarului, iar instanța de apel nu a avut în vedere susținerile și probele

din care rezultă îndeplinirea celor patru condiții ale răspunderii civile delictuale.

Instanța de apel a respins greșit și criticile

privind maniera în care a fost apreciată proba testimonială de instanța de fond

cu mențiunea că hotărârea instanței de fond a fost corectă.

Față de motivarea arătată și nefăcând referire

la probele administrate, instanța de apel a pronunțat o hotărâre nemotivată, fiind

încălcate prevederile art. 361 pct. 5 C. proc. civ., câtă vreme nu au fost analizate

susținerile pârtilor din apel. Instanța nu a analizat fondul, motiv pentru care

se impune o nouă judecată.

De asemenea, prin faptul respingerii cererii

de administrare a probei testimoniale în apel, au fost încălcate și prevederile

art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanța nestăruind în aflarea adevărului.

Examinând modul în care recurenții au înțeles

să motiveze recursul și având în vedere prevederile art. 302

1

alin. (1)

lit. c) raportate Ia art. 306 C. proc.

civ.,

Înalta Curte constată că este fondată excepția nulității recursului, armând să o

admită având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 302

1

alin. (1)

lit. c) C. proc. civ., „cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității

(...) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor

sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat”.

Dezvoltarea motivelor de recurs presupune

prezentarea tuturor prevederilor legale încălcate și a interpretării pe care recurenții

apreciază că trebuia dată, pentru a combate punctual argumentele de drept invocate

de instanță în susținerea soluției pronunțate și a argumenta că hotărârea pronunțată

de instanța de apel este nelegală, nefiind suficientă indicarea formală a prevederilor

art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Recurenții sunt, în realitate, nemulțumiți

de modalitatea în care instanța de apel a analizat probatornle administrate în cauză,

solicitarea acestora fiind în sensul de a se reaprecia aceste probe, pe care le-au

indicat în mod detaliat, și din care, în opinia lor, rezultă că sunt îndeplinite

condițiile răspunderii civile delictuale în legătură cu faptele săvârșite de intimată.

Înalta Curte apreciază că respectivelor

critici nu le este adăugat vreun element suplimentar de analiză care să exprime

un motiv de nelegalitate subsumat dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., devreme

ce recursul nu indică critica efectivă din punctul de vedere al modului greșit de

interpretare și aplicare a unor texte legale, sau al lipsei de temei legal.

Aprecierea probelor nu constituie un aspect

de nelegalitate a hotărârii pronunțate, cu atât mai puțin susceptibil de a fi încadrat

în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., ci un aspect de netemeinicie

a hotărârii, ceea ce nu poate face obiect de analiză pentru instanța de recurs.

Este nepermisă critica de netemeinicie

efectuată în recurs, în raport de calificarea recursului drept cale extraordinară

de atac ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele de nelegalitate

expres și limitativ prevăzute de lege, în condițiile art. 299 alin. (1) și art.

304 C. proc. civ. în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc reluarea

fondului, ceea ce constituie obiect al judecății fiind doar legalitatea hotărârii

pronunțate în apel.

În

consecință, Înalta Curte reține că pârâții nu s-au conformat

exigențelor cerute de art. 302

1

C. proc. civ., motivele invocate neîncadrându-se

în dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Văzând dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., precum și pe cele ale art. 306 alin. (3) C. proc.

civ., Înalta Curte va constata nulitatea căii de atac exercitată în asemenea condiții

procedurale încât nu este posibilă examinarea hotărârii atacate sub vreun aspect

de nelegalitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanții

B.V., B.F., B.R. împotriva deciziei civile nr. 189/A din 25 februarie 2014 a Curții

de Apel Cluj, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 02

octombrie 2014.