ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 525/2015

Deliberând, asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată

la data de 23 iunie 2011, sub nr. 15648/63/2011, la Tribunalul Dolj,

reclamanții B.V., B.F. și B. (în prezent B.) R. au solicitat, în contradictoriu

cu pârâta S.M., să se dispună obligarea pârâtei către reclamanți, în nume

propriu și ca moștenitori ai defunctului B.I., la plata sumei de 150.000 euro,

în echivalent în lei la data plății, cu titlu de daune morale pentru

prejudiciul patrimonial constând în suma pe care reclamanții au cheltuit-o

pentru a încerca să compenseze modificările stării de sănătate a defunctului B.I.,

ca urmare a stresului și efectelor psihice ce au indus și efecte fizice de

agravarea bruscă a stării de sănătate, generate de plângerea penală promovată

de pârâta S.M. împotriva lui B.I.

De asemenea, au

solicitat obligarea pârâtei la plata către reclamanți, în nume personal a sumei

de 150.000 euro, în echivalent în lei la data plății, cu titlu de daune morale

pentru prejudiciul nepatrimonial constând în vătămarea prestigiului lor

personal, ca membri ai familiei al cărei cap de familie era defunctul B.I.,

precum și a reputației familiei prin promovarea plângerii penale împotriva

defunctului B.I. și suferințele personale psihice, determinate de agravarea

bruscă a sănătății defunctului B.I., odată cu promovarea de către pârâtă S.M. a

plângerii penale împotriva defunctului B.I., ceea ce a cauzat, în final,

moartea acestuia, experiențe care le-au produs grave suferințe psihice cauzate

prin lezarea sentimentelor de afecțiune și de dragoste pe care le-au nutrit

față de defunct.

Tribunalul Cluj, prin

sentința civilă nr. 310 din 19 iunie 2013, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea

reclamanților, precum și excepțiile insuficientei timbrări a acțiunii și lipsei

calității procesuale a reclamanților, ambele invocate de pârâtă, instanța

reținând, în sinteză, că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii

civile delictuale prevăzute de art. 998-999 C. civ.

Curtea de Apel Cluj, secția

I civilă, prin Decizia civilă nr. 189/A din 25 februarie 2014, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de reclamanții B.V., B.F. și B.R. împotriva sentinței

civile nr. 310 din 19 iunie 2013 a Tribunalului Cluj, pronunțată în Dosarul nr.

15648/63/2011.

Curtea a reținut că

reclamanții și-au întemeiat în drept cererea de chemare în judecată pe

dispozițiile art. 998 și art. 999 din vechiul C. civ., că, în cauză, nu s-a

făcut dovada că fapta pârâtei a fost una caracterizată de rea-credință și de

intenția de a-i produce un rău numitului B.I. și implicit, membrilor familiei

sale, astfel încât să poată fi caracterizată ca faptă ilicită delictuală în

sens civil, după cum nu s-a făcut nici dovada că recidiva bolii lui B.I. și

agravarea acesteia a fost cauzată de formularea plângerii.

La data de 25 aprilie

2014, reclamanții B.V., B.F. și B.R. au promovat recurs, în termen legal, împotriva

deciziei civile pronunțate de Curtea de Apel Cluj, solicitând admiterea

recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei la curtea de apel,

în vederea rejudecării.

Prin motivele de

recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.,

reclamanții au invocat faptul că instanța a dat o putere probantă covârșitoare

notei de constatare încheiată la data de 17 noiembrie 2008 de M.E.F. prin

A.N.A.F., Garda Financiară, secția Dolj și adresei din 19 noiembrie 2008 prin

care Garda Financiară, secția Dolj a sesizat I.P.J. Dolj - S.I.F., ignorând

probele administrate de reclamanți, asupra cărora nu s-a pronunțat, reținând o

stare de fapt greșită în sensul că acțiunea formulată este neîntemeiată.

Recurenții au invocat

că respectivele înscrisuri sunt ulterioare plângerii penale formulate de

intimată și au reprezentat acte premergătoare în dosarul penal în care s-a dat

soluția de neîncepere a urmăririi penale.

S-a mai invocat

faptul că instanța de apel nu a observat că plângerea inițială a fost urmată și

de alte completări și sesizări care au fost conexate la Dosarul penal nr. 7294/P/2008,

în care s-a pronunțat soluția de neîncepere a urmăririi penale, respectivele

sesizări dovedind caracterul șicanatoriu și abuziv al demersurilor formulate

împotriva autorului reclamanților, precum și faptul că demersurile pârâtei,

lipsite de fundament real și serios, au caracter ilicit, delictual, în sensul art.

998 și art. 999 C. civ.

Recurenții au mai

arătat că intimata a urmărit să agraveze starea de sănătate a autorului lor

cunoscând sensibilitatea fizică a acestuia, abuzând de dreptul său de a se

adresa justiției, aspecte ce rezultă din actele dosarului, iar instanța de apel

nu a avut în vedere susținerile și probele din care rezultă îndeplinirea celor

patru condiții ale răspunderii civile delictuale.

Instanța de apel a

respins greșit și criticile privind maniera în care a fost apreciată proba

testimonială de prima instanță.

Față de motivarea

arătată și nefăcând referire la probele administrate, instanța de apel a

pronunțat o hotărâre nemotivată, fiind încălcate prevederile art. 261 pct. 5 C.

proc. civ., câtă vreme nu au fost analizate susținerile părților din apel.

Instanța nu a analizat fondul, motiv pentru care se impune o nouă judecată.

De asemenea, prin

faptul respingerii cererii de administrare a probei testimoniale în apel, au

fost încălcate și prevederile art. 129 alin. 5 C. proc. civ., instanța nestăruind

în aflarea adevărului.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, prin Decizia nr. 2539 din 2 octombrie 2014, examinând

modul în care recurenții au înțeles să motiveze recursul și având în vedere

prevederile art. 302

1

alin. (1) lit. c) raportate la art. 306 C.

proc. civ., a constatat nul recursul.

Instanța de recurs a

reținut că recurenții sunt, în realitate, nemulțumiți de modalitatea în care

instanța de apel a analizat probatoriile administrate în cauză, solicitarea

acestora fiind în sensul de a se reaprecia aceste probe, pe care le-au indicat

în mod detaliat, și din care, în opinia lor, rezultă că sunt îndeplinite

condițiile răspunderii civile delictuale în legătură cu faptele săvârșite de

intimată.

Înalta Curte a

apreciat că aprecierea probelor nu constituie un aspect de nelegalitate a

hotărârii pronunțate, cu atât mai puțin susceptibil de a fi încadrat în

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., ci un aspect de netemeinicie a

hotărârii, ceea ce nu poate face obiect de analiză pentru instanța de recurs.

Totodată, a reținut

că este nepermisă critica de netemeinicie efectuată în recurs, în raport de calificarea

recursului drept cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai în

condițiile și pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de

lege, în condițiile art. 299 alin. (1) și art. 304 C. proc. civ.

Împotriva acestei

decizii au formulat contestație în anulare reclamanții indicând ca temei de

drept dispozițiile art. 508 alin. (3) C. proc. civ.

În motivare, au

arătat că dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție recursului

declarat împotriva Deciziei civile nr. 189/A din 25 februarie 2014 a Curții de

Apel Cluj, secția I civilă, este rezultatul unei erori materiale, fiind deci

incidente în cauză disp. art. 503 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în condițiile

în care recursul declarat cuprinde motivele de nelegalitate ale hotărârii

recurate.

Contestatorii au

susținut că au criticat în recurs faptul că instanța de apel a motivat sumar

decizia atacată, fapt ce echivalează practic cu nemotivarea ei; că instanța de

apel a ignorat susținerile reclamanților și le-a respins solicitările,

pronunțând o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. 5 C. proc.

civ.; că instanța de apel a respins ca neîntemeiate criticile privind maniera

în care a fost apreciată proba testimonială administrată la cererea lor de

prima instanță, cu motivarea că examinarea acesteia atestă că, prin coroborarea

probelor, concluziile instanței de fond au fost corecte. Procedând în acest

mod, instanța de apel nu a analizat fondul cauzei, ceea ce impune o nouă

judecată.

Față de aceste

considerente solicită să se constate că motivele contestației în anulare sunt

întemeiate, să se anuleze hotărârea atacată, să se admită recursul declarat

împotriva Deciziei civile nr. 189/A din 25 februarie 2014 a Curții de Apel Cluj,

secția I civilă, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei la curtea de

apel, în vederea rejudecării.

Contestația în

anulare va fi respinsă pentru considerentele care succed:

Este de reținut, cu

prioritate, că a fost indicat ca temei de drept art. 503 alin. (1) pct. 2 și art.

508 alin. 3 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. - N.C.P.C.,

contestatorii susținând că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei

erori materiale.

Potrivit normelor

tranzitorii cuprinse în art. 24 din N.C.P.C. (art. 3 din Legea nr. 76 pentru

punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.), dispozițiile

legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite

începute după intrarea acesteia în vigoare.

Având în vedere data

formulării cererii de chemare în judecată - 23 iunie 2011 - rezultă că

dispozițiile N.C.P.C. nu sunt aplicabile cererii de față.

În raport de această

împrejurare și de faptul că se critică dezlegarea dată de instanța de recurs,

ca fiind rezultatul unei greșeli materiale, Înalta Curte va analiza prezenta

contestație în anulare din perspectiva dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza I C.

proc. civ.

Astfel, potrivit

prevederilor art. 318 C. proc. civ., „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot

fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli

materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în

parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare

sau de casare.”

Arătând că hotărârea

instanței de recurs poate fi retractată când „dezlegarea dată este rezultatul

unei greșeli materiale”, textul are în vedere acele greșeli materiale evidente

în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, deși la dosar se

găsesc dovezi din care rezultă situația opusă și când pentru verificarea

acestei situații nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea

probelor.

Textul legal are în

vedere greșeli materiale cu caracter procedural care au condus la pronunțarea

unei soluții eronate, neintrând în această categorie greșeli de judecată, de

apreciere a probelor sau rezultate din interpretarea dispozițiilor legale.

Contestatorii au

enumerat, din nou, în cadrul contestației în anulare criticile formulate prin

recurs, arătând că, în opinia lor, în mod eronat, deci dintr-o greșeală

materială în sensul dispozițiile. art. 318 alin. (1) C. proc. civ., instanța de

recurs a constatat nulitatea recursului, de vreme ce memoriul de recurs le

conținea explicit.

Contrar acestei

susțineri, se constată că instanța de recurs a analizat toate aceste critici

formulate de reclamanți și, cenzurându-le, a constatat că nu sunt critici de

nelegalitate încadrabile în motivele de recurs limitativ prevăzute de art. 304 C.

proc. civ., ci sunt critici de netemeinicie, astfel încât nu pot fi primite.

Aceasta deoarece în recurs nu are loc o devoluare a fondului, obiect al

judecății în recurs fiind doar legalitatea hotărârii.

În acest context al

analizei, instanța de recurs cunoscând existența acestor critici a apreciat

asupra conținutului lor, neputând fi vorba de o eroare materială în sensul

motivului de contestație în anulare anterior menționat.

Contestatorii nu au

arătat în ce măsură situațiile enumerate/criticile, în esență, cu privire la

interpretarea probelor ce au condus la configurarea de către instanțele de fond

a unei anumite situații de fapt, pot fi interpretate ca fiind motive de

nelegalitate.

În realitate,

contestatorii nu sunt mulțumiți de modul cum a fost soluționat recursul, dar pe

calea contestației în anulare nu se pot valorifica eventualele greșeli de

judecată, contestația în anulare fiind o cale extraordinară de atac de

retractare.

Așa fiind, decizia

atacată în prezenta cauză nu se poate îndrepta prin retractare, nefiind

întrunite condițiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Pentru considerentele

expuse, constatând că nu este incident motivul de contestație în anulare

reglementat de art. 318 alin. (1) teza a I C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestator.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondată, contestația în anulare împotriva Deciziei civile nr. 2539 din 02

octombrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă,

formulată de contestatorii B.V., B.F. și B.R.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 februarie 2015.