ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 525/2015

Deliberând, asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23 iunie 2011, sub nr. 15648/63/2011, la Tribunalul Dolj, reclamanții B.V., B.F. și B. (în prezent B.) R. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.M., să se dispună obligarea pârâtei către reclamanți, în nume propriu și ca moștenitori ai defunctului B.I., la plata sumei de 150.000 euro, în echivalent în lei la data plății, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul patrimonial constând în suma pe care reclamanții au cheltuit-o pentru a încerca să compenseze modificările stării de sănătate a defunctului B.I., ca urmare a stresului și efectelor psihice ce au indus și efecte fizice de agravarea bruscă a stării de sănătate, generate de plângerea penală promovată de pârâta S.M.

împotriva lui B.I. De asemenea, au solicitat obligarea pârâtei la plata către reclamanți, în nume personal a sumei de 150.000 euro, în echivalent în lei la data plății, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul nepatrimonial constând în vătămarea prestigiului lor personal, ca membri ai familiei al cărei cap de familie era defunctul B.I., precum și a reputației familiei prin promovarea plângerii penale împotriva defunctului B.I. și suferințele personale psihice, determinate de agravarea bruscă a sănătății defunctului B.I., odată cu promovarea de către pârâtă S.M. a plângerii penale împotriva defunctului B.I., ceea ce a cauzat, în final, moartea acestuia, experiențe care le-au produs grave suferințe psihice cauzate prin lezarea sentimentelor de afecțiune și de dragoste pe care le-au nutrit față de defunct.

Tribunalul Cluj, prin sentința civilă nr. 310 din 19 iunie 2013, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamanților, precum și excepțiile insuficientei timbrări a acțiunii și lipsei calității procesuale a reclamanților, ambele invocate de pârâtă, instanța reținând, în sinteză, că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999 C. civ. Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, prin Decizia civilă nr. 189/A din 25 februarie 2014, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții B.V., B.F. și B.R. împotriva sentinței civile nr. 310 din 19 iunie 2013 a Tribunalului Cluj, pronunțată în Dosarul nr. 15648/63/2011. Curtea a reținut că reclamanții și-au întemeiat în drept cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 998 și art. 999 din vechiul C. civ., că, în cauză, nu s-a făcut dovada că fapta pârâtei a fost una caracterizată de rea-credință și de intenția de a-i produce un rău numitului B.I.

și implicit, membrilor familiei sale, astfel încât să poată fi caracterizată ca faptă ilicită delictuală în sens civil, după cum nu s-a făcut nici dovada că recidiva bolii lui B.I. și agravarea acesteia a fost cauzată de formularea plângerii. La data de 25 aprilie 2014, reclamanții B.V., B.F. și B.R. au promovat recurs, în termen legal, împotriva deciziei civile pronunțate de Curtea de Apel Cluj, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei la curtea de apel, în vederea rejudecării. Prin motivele de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., reclamanții au invocat faptul că instanța a dat o putere probantă covârșitoare notei de constatare încheiată la data de 17 noiembrie 2008 de M.E.F.

prin A.N.A.F., Garda Financiară, secția Dolj și adresei din 19 noiembrie 2008 prin care Garda Financiară, secția Dolj a sesizat I.P.J. Dolj - S.I.F., ignorând probele administrate de reclamanți, asupra cărora nu s-a pronunțat, reținând o stare de fapt greșită în sensul că acțiunea formulată este neîntemeiată. Recurenții au invocat că respectivele înscrisuri sunt ulterioare plângerii penale formulate de intimată și au reprezentat acte premergătoare în dosarul penal în care s-a dat soluția de neîncepere a urmăririi penale.

S-a mai invocat faptul că instanța de apel nu a observat că plângerea inițială a fost urmată și de alte completări și sesizări care au fost conexate la Dosarul penal nr. 7294/P/2008, în care s-a pronunțat soluția de neîncepere a urmăririi penale, respectivele sesizări dovedind caracterul șicanatoriu și abuziv al demersurilor formulate împotriva autorului reclamanților, precum și faptul că demersurile pârâtei, lipsite de fundament real și serios, au caracter ilicit, delictual, în sensul art. 998 și art. 999 C. civ. Recurenții au mai arătat că intimata a urmărit să agraveze starea de sănătate a autorului lor cunoscând sensibilitatea fizică a acestuia, abuzând de dreptul său de a se adresa justiției, aspecte ce rezultă din actele dosarului, iar instanța de apel nu a avut în vedere susținerile și probele din care rezultă îndeplinirea celor patru condiții ale răspunderii civile delictuale.

Instanța de apel a respins greșit și criticile privind maniera în care a fost apreciată proba testimonială de prima instanță. Față de motivarea arătată și nefăcând referire la probele administrate, instanța de apel a pronunțat o hotărâre nemotivată, fiind încălcate prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., câtă vreme nu au fost analizate susținerile părților din apel. Instanța nu a analizat fondul, motiv pentru care se impune o nouă judecată. De asemenea, prin faptul respingerii cererii de administrare a probei testimoniale în apel, au fost încălcate și prevederile art. 129 alin. 5 C. proc. civ., instanța nestăruind în aflarea adevărului. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 2539 din 2 octombrie 2014, examinând modul în care recurenții au înțeles să motiveze recursul și având în vedere prevederile art. 302 1 alin. (1) lit. c) raportate la art. 306 C. proc.

civ., a constatat nul recursul. Instanța de recurs a reținut că recurenții sunt, în realitate, nemulțumiți de modalitatea în care instanța de apel a analizat probatoriile administrate în cauză, solicitarea acestora fiind în sensul de a se reaprecia aceste probe, pe care le-au indicat în mod detaliat, și din care, în opinia lor, rezultă că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale în legătură cu faptele săvârșite de intimată. Înalta Curte a apreciat că aprecierea probelor nu constituie un aspect de nelegalitate a hotărârii pronunțate, cu atât mai puțin susceptibil de a fi încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., ci un aspect de netemeinicie a hotărârii, ceea ce nu poate face obiect de analiză pentru instanța de recurs.

Totodată, a reținut că este nepermisă critica de netemeinicie efectuată în recurs, în raport de calificarea recursului drept cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege, în condițiile art. 299 alin. (1) și art. 304 C. proc. civ. Împotriva acestei decizii au formulat contestație în anulare reclamanții indicând ca temei de drept dispozițiile art. 508 alin. (3) C. proc. civ. În motivare, au arătat că dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție recursului declarat împotriva Deciziei civile nr. 189/A din 25 februarie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, este rezultatul unei erori materiale, fiind deci incidente în cauză disp.

art. 503 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în condițiile în care recursul declarat cuprinde motivele de nelegalitate ale hotărârii recurate. Contestatorii au susținut că au criticat în recurs faptul că instanța de apel a motivat sumar decizia atacată, fapt ce echivalează practic cu nemotivarea ei; că instanța de apel a ignorat susținerile reclamanților și le-a respins solicitările, pronunțând o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. 5 C. proc. civ.; că instanța de apel a respins ca neîntemeiate criticile privind maniera în care a fost apreciată proba testimonială administrată la cererea lor de prima instanță, cu motivarea că examinarea acesteia atestă că, prin coroborarea probelor, concluziile instanței de fond au fost corecte.

Procedând în acest mod, instanța de apel nu a analizat fondul cauzei, ceea ce impune o nouă judecată. Față de aceste considerente solicită să se constate că motivele contestației în anulare sunt întemeiate, să se anuleze hotărârea atacată, să se admită recursul declarat împotriva Deciziei civile nr. 189/A din 25 februarie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei la curtea de apel, în vederea rejudecării. Contestația în anulare va fi respinsă pentru considerentele care succed: Este de reținut, cu prioritate, că a fost indicat ca temei de drept art. 503 alin. (1) pct. 2 și art. 508 alin. 3 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. - N.C.P.C., contestatorii susținând că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Potrivit normelor tranzitorii cuprinse în art. 24 din N.C.P.C. (art. 3 din Legea nr. 76 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.), dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare. Având în vedere data formulării cererii de chemare în judecată - 23 iunie 2011 - rezultă că dispozițiile N.C.P.C. nu sunt aplicabile cererii de față. În raport de această împrejurare și de faptul că se critică dezlegarea dată de instanța de recurs, ca fiind rezultatul unei greșeli materiale, Înalta Curte va analiza prezenta contestație în anulare din perspectiva dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc.

civ. Astfel, potrivit prevederilor art. 318 C. proc. civ., „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.” Arătând că hotărârea instanței de recurs poate fi retractată când „dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale”, textul are în vedere acele greșeli materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, deși la dosar se găsesc dovezi din care rezultă situația opusă și când pentru verificarea acestei situații nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Textul legal are în vedere greșeli materiale cu caracter procedural care au condus la pronunțarea unei soluții eronate, neintrând în această categorie greșeli de judecată, de apreciere a probelor sau rezultate din interpretarea dispozițiilor legale. Contestatorii au enumerat, din nou, în cadrul contestației în anulare criticile formulate prin recurs, arătând că, în opinia lor, în mod eronat, deci dintr-o greșeală materială în sensul dispozițiile. art. 318 alin. (1) C. proc. civ., instanța de recurs a constatat nulitatea recursului, de vreme ce memoriul de recurs le conținea explicit. Contrar acestei susțineri, se constată că instanța de recurs a analizat toate aceste critici formulate de reclamanți și, cenzurându-le, a constatat că nu sunt critici de nelegalitate încadrabile în motivele de recurs limitativ prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., ci sunt critici de netemeinicie, astfel încât nu pot fi primite. Aceasta deoarece în recurs nu are loc o devoluare a fondului, obiect al judecății în recurs fiind doar legalitatea hotărârii. În acest context al analizei, instanța de recurs cunoscând existența acestor critici a apreciat asupra conținutului lor, neputând fi vorba de o eroare materială în sensul motivului de contestație în anulare anterior menționat. Contestatorii nu au arătat în ce măsură situațiile enumerate/criticile, în esență, cu privire la interpretarea probelor ce au condus la configurarea de către instanțele de fond a unei anumite situații de fapt, pot fi interpretate ca fiind motive de nelegalitate. În realitate, contestatorii nu sunt mulțumiți de modul cum a fost soluționat recursul, dar pe calea contestației în anulare nu se pot valorifica eventualele greșeli de judecată, contestația în anulare fiind o cale extraordinară de atac de retractare.

Așa fiind, decizia atacată în prezenta cauză nu se poate îndrepta prin retractare, nefiind întrunite condițiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de contestație în anulare reglementat de art. 318 alin. (1) teza a I C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestator.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare împotriva Deciziei civile nr. 2539 din 02 octombrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, formulată de contestatorii B.V., B.F. și B.R. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2015.