ÎCCJ, decizie (scj.ro #86642)

Recurs. Cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. Cuantumul daunelor morale

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile de atac ordinare. Recursul

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

recurs

-

cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen.

-

cuantumul daunelor morale

C. proc. pen.,

art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

Cuantumul daunelor morale majorat în apel nu poate fi cenzurat prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. - referitor la ipoteza când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii -, întrucât cuantificarea în bani a prejudiciului moral constituie o chestiune de apreciere, fiind atributul exclusiv al instanțelor care examinează cauza sub toate aspectele de fapt și de drept.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 2736 din 10 septembrie 2012

Prin sentința penală nr. 53 din 14 septembrie 2011, Tribunalul Sălaj a obligat inculpatul B.N. să plătească, în solidar cu părțile responsabile civilmente B.R. și B.A., părții civile H.L., suma globală de 65.000 lei, reprezentând daune materiale și morale.

A obligat inculpatul, în solidar cu părțile responsabile civilmente B.R. și B.A., să plătească părții civile Spitalul Județean de Urgență Zalău, suma de 447,56 lei, părții civile Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, suma de 7.647,67 lei și părții civile Serviciul Județean de Ambulanță Sălaj, suma de 363 lei, despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli de transport, asistență medicală și spitalizare a victimei N.G.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanța a reținut în fapt, în esență, următoarele:

Prin sentința penală nr. 52 din 14 septembrie 2011, Tribunalul Sălaj a condamnat inculpatul minor B.N., în baza art. 183 C. pen., cu

aplicarea art. 99

alin. (3) C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare.

La primul termen de judecată, inculpatul B.N. a declarat că recunoaște săvârșirea faptei, așa cum aceasta a fost descrisă în rechizitoriu și dorește să fie judecat în baza probelor aflate la dosar, pentru a beneficia de prevederile art. 320

1

C. proc. pen., privind reducerea limitelor legale de pedeapsă.

Pe de altă parte, apărătorul părții vătămate H.L., mama victimei N.G. a arătat, în prezenta acesteia, că partea vătămată se constituie parte civilă în cauză cu suma de 15.000 lei, cu titlu de daune materiale și suma de 350.000 lei, cu titlu de daune morale, conform înscrisului depus la dosar, rezervându-și dreptul de a propune și alte mijloace de probă pe parcursul procesului.

În acest context, instanța a admis cererea de disjungere a laturii civile a cauzei și, în urma disjungerii, s-a format prezentul dosar, având ca obiect soluționarea laturii civile a procesului penal.

În ședința din 14 septembrie 2011, partea civilă H.L. și-a precizat pretențiile, în sensul că înțelege să solicite de la inculpat, în solidar cu părțile responsabile civilmente, o sumă globală, respectiv cele două sume adunate (365.000 lei), cu titlu de daune materiale și morale.

S-a reținut că daunele materiale constau în cheltuielile generate de deplasarea părții vătămate H.L. la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, unde fiul său, victima N.G., a fost internat în perioada 25 aprilie 2011 - 1 mai 2011, după care a decedat și cheltuielile de înmormântare.

S-a mai reținut că întinderea despăgubirilor nu poate fi una nelimitată sau exagerată, atâta vreme cât prejudiciul nu mai poate fi reparat sau compensat în totalitate. Obligarea persoanei răspunzătoare la despăgubiri exorbitante, cu mult peste posibilitățile sale materiale de onorare, așa cum se pretinde în speță, respectiv suma globală de 365.000 lei, ar fi lipsită de finalitate și s-ar transforma într-o nouă pedeapsă, de ordin pecuniar, pentru inculpat, iar pentru partea vătămată ar însemna o îmbogățire fără justă cauză.

Pe de altă parte, instanța a constatat însă că, așa cum rezultă și din considerentele sentinței penale nr. 52 din 14 septembrie 2011, săvârșirea infracțiunii a avut loc din culpa exclusivă a inculpatului B.N., așa încât, față de toate aceste aspecte, apreciază că obligarea acestuia, în solidar cu părțile responsabile civilmente B.R. și B.A., la plata unei sume globale de 65.000 lei, despăgubiri civile, reprezentând daune materiale și morale, către partea civilă H.L., mama victimei N.G., reprezintă o reparație compensatorie rezonabilă, raportat la circumstanțele cauzei.

Prin decizia nr. 206/A din 24 noiembrie 2011, Curtea de Apel Cluj, Secția penală și de minori, a admis apelul declarat de partea civilă H.L. împotriva sentinței penale nr. 53 din 14 septembrie 2011 a Tribunalului Sălaj, pe care a desființat-o sub aspectul laturii civile.

A obligat inculpatul B.N., în solidar cu părțile responsabile civilmente B.R. și B.A., să achite părții civile H.L. suma de 15.000 lei daune materiale și 200.000 lei daune morale.

A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

A respins, ca nefondat, apelul inculpatului B.N. împotriva aceleiași sentințe.

Cu privire la apelul părții civile, instanța de apel a apreciat în legătură cu modul de soluționare a laturii civile că soluția Tribunalului Sălaj este netemeinică, nefiind argumentată prin prisma legislației europene, care permitea acordarea în favoarea părții civile a unor sume „în echitate”, care să compenseze atât daunele materiale, cât și cele morale suferite de pe urma infracțiunii comise de inculpat.

S-a reținut în privința daunelor morale că cerințele legii impun ca persoana care a săvârșit o faptă ilicită să repare integral prejudiciile ce au rezultat din săvârșirea acesteia, indiferent de caracterul lor, ceea ce rezultă din însăși redactarea art. 998 și art. 999 C. civ., care folosesc termenul general de „prejudiciu”, fără a distinge în raport cu caracterul material sau moral al acestuia, ceea ce înseamnă că trebuie reparate atât prejudiciile materiale, cât și cele morale cauzate prin orice fapte ilicite, deci, și a celor cu caracter penal.

A mai reținut că în sistemul de drept românesc nu sunt precizate criterii pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, judecătorul fiind singurul care, în raport cu consecințele pe orice plan suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat, care să fie echitabilă și proporțională cu întinderea pagubei suferite.

De asemenea, s-a reținut că despăgubirile solicitate au fost considerate întemeiate cu scopul de a alina suferința pricinuită părinților, prin moartea victimei, care au suferit o traumă psihică de excepție, determinată de fapta săvârșită de inculpat - moartea fiului - astfel că daunele morale în cuantum de 200.000 lei vor reprezenta o compensare a prejudiciului moral suferit. Prin stabilirea daunelor morale la suma de 200.000 lei instanța de apel a apreciat că soluția va fi conformă atât cu interpretarea tradițională a jurisprudenței române, cât și cu interpretarea constantă a jurisprudenței europene.

Așa fiind, instanța de apel a apreciat că suma de 15.000 lei cu titlu de daune materiale și suma de 200.000 lei cu titlu de daune morale va contribui la justa dezdăunare a părții civile în condițiile în care victima a fost înmormântată potrivit obiceiului locului, sens în care s-au depus la dosar acte, că aceasta era singurul copil al familiei părții civile, iar în urma decesului acestuia, așa cum rezultă din actele depuse la dosarul instanței de apel, mama în vârstă de 45 de ani suferă de o stare depresivă pentru care urmează tratament medicamentos, precum și de o hemipareză dreaptă.

Instanța de apel, cu privire la apelul inculpatului, a apreciat că este nefondat, întrucât, spre deosebire de răspunderea civilă contractuală ori de altă natură, răspunderea civilă delictuală nu este limitată de posibilitățile de plată ale inculpatului, principiul aplicabil fiind cel al reparării integrale a prejudiciului material și moral cauzat prin fapta săvârșită (art. 14 C. proc. pen.).

Mai mult, a reținut că în practica instanței supreme nu a identificat vreo speță în care la obligarea inculpatului către partea civilă să se țină cont de posibilitățile materiale ale acestuia.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel, au declarat recurs, în termen legal, inculpatul B.N. și părțile responsabile civilmente B.R. și B.A. care, invocând cazul de casare reglementat în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., au solicitat reducerea cuantumului daunelor materiale și morale.

Examinând hotărârile atacate atât prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., cât și din oficiu, conform dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată ca fiind nefondate recursurile declarate, pentru următoarele considerente:

Cu privire la daunele materiale acordate în cuantum de 15.000 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de înmormântare, în mod corect s-a apreciat prin hotărârea atacată că nu sunt exagerate, nu conduc la îmbogățirea fără justă cauză a părții civile, ci au fost stabilite potrivit legislației europene cu atât mai mult cu cât s-a stabilit culpa exclusivă a inculpatului în săvârșirea infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte.

Mai mult, în conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, partea civilă are posibilitatea să obțină rambursarea prejudiciului material în măsura în care s-a stabilit realitatea acestuia, precum și caracterul rezonabil al cuantumului. În speță, din actele depuse la dosar rezultă că în vederea organizării înmormântării victimei, partea civilă a achiziționat bunuri care se ridică la suma de 15.000 lei.

În speță nu este incident cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., în condițiile în care se critică majorarea în apel a cuantumului daunelor morale ce au fost acordate de prima instanță, întrucât stabilirea prejudiciului moral suferit în urma morții victimei și cuantificarea în bani este o chestiune de apreciere, fiind atributul exclusiv al instanțelor care pot examina cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, neputând fi pus în discuție în calea de atac a recursului.

Constatând, așadar, că în cauză nu este incident cazul de casare prevăzute în art. 385 alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. și nici nu se regăsește vreun alt motiv de recurs care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul B.N. și părțile responsabile civilmente B.R. și B.A. împotriva deciziei nr. 206/A din 24 noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, Secția penală și de minori.