ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.03.2022

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
03.03.2022
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 172 din 23 iulie 2021 a Judecătoriei Șimleu Silvaniei, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 396 alin. (1), (2) și (10) C. proc. pen. raportat la art. 192 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.

În baza art. 396 alin. (1), (2) și (10) C. proc. pen. raportat la art. 336 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (1), (2) și (10) C. proc. pen. raportat la art. 196 alin. (1) și (4) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (1) și (4) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 39 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate și s-a stabilit pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din celelalte pedepse, respectiv de 9 luni închisoare, în final aplicându-se inculpatului A. pedeapsa rezultantă de 2 ani și 9 luni închisoare.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 ani și 9 luni închisoare și s-a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) lit. a) - e) C. pen., a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sălaj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarea obligație: b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a stabilit că, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Șimleu Silvaniei sau în cadrul bisericii Șimleu Silvaniei, pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare, în condițiile art. 57 raportat la art. 52 din Legea nr. 253/2013.

În baza art. 94 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sălaj.

În baza art. 94 alin. (2) C. pen., supravegherea executării obligației prevăzute în art. 93 alin. (3) se face de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sălaj.

S-a stabilit în sarcina inculpatului o culpă de 80% în producerea accidentului rutier, în urma căruia s-a produs decesul numitului B. și vătămarea corporală a numitei C.

În baza art. 1349 C. civ., art. 86 C. proc. pen. raportat la Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3/2010 (Complet RIL), s-a constatat că în lipsa unei polițe de asigurare RCA Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România are calitatea de parte responsabilă civilmente.

În temeiul art. 397 raportat la art. 19, art. 25 și art. 86 C. proc. pen., art. 1349, 1357 C. civ., raportat la Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3/2010 (Complet RIL):

În baza art. 19 C. proc. pen., raportat la art. 397 C. proc. pen. coroborat cu art. 1349, 1357 C. civ., a fost admisă acțiunea civilă formulată în cauză de Spitalul Județean de Urgență Zalău.

A fost obligată partea responsabilă civilmente Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România la plata de despăgubiri materiale către partea civilă Spitalul Județean de Urgență Zalău, în cuantum de 12.268 RON, actualizate cu dobânda legală penalizatoare de la data externării numiților D., C., E., F. și G., până la data plății efective, reprezentând cheltuieli de spitalizare.

A fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de părțile civile H., B., I., J., K., L. și M. și a fost obligată partea responsabilă civilmente Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România la plata către părțile civile a următoarelor sume:

- către partea civilă H., a sumei de 50.000 euro, cu titlu de daune morale sau echivalentul în RON la cursul BNR la data plății;

- către partea civilă B., x, a sumei de 40.000 euro, cu titlu de daune morale sau echivalentul în RON la cursul BNR la data plății;

- către partea civilă I., x, a sumei de 40.000 euro, cu titlu de daune morale sau echivalentul în RON la cursul BNR la data plății;

- către partea civilă J., x, a sumei de 40.000 euro, cu titlu de daune morale sau echivalentul în RON la cursul BNR la data plății;

- către partea civilă K., x, a sumei de 40.000 euro, cu titlu de daune morale sau echivalentul în RON la cursul BNR la data plății;

- către partea civilă L., x, a sumei de 40.000 euro, cu titlu de daune morale sau echivalentul în RON la cursul BNR la data plății;

- către partea civilă M., x, a sumei de 40.000 euro, cu titlu de daune morale sau echivalentul în RON la cursul BNR la data plății.

A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea părților civile H., B., I., J., K., L. și M. privind obligarea părții responsabile civilmente la plata daunelor materiale suferite.

A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea părților civile H., B., I., J., K., L. și M. privind obligarea părții responsabile civilmente la plata penalităților de întârziere de la data de 09.02.2018, raportat la art. 21 alin. (1) și (5) din Legea nr. 132/2017.

S-a luat act că s-a renunțat la plata cheltuielilor de judecată efectuate de părțile civile H., B., I., J., K., L. și M.

A fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de părțile civile N., O. și P. și a fost obligată partea responsabilă civilmente Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România la plata către părțile civile a următoarelor sume:

- către partea civilă N., a sumei de 160.000 RON, cu titlu de daune morale, în calitate de mamă a defunctului B.;

- către partea civilă O., a sumei de 30.000 RON, cu titlu de daune morale, în calitate de soră a defunctului B.;

- către partea civilă P., cu titlu de daune morale, în calitate de soră a defunctului B.

A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea părții civile N. privind obligarea părții responsabile civilmente la plata daunelor materiale suferite.

A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea părților civile N., O. și P. privind obligarea părții responsabile civilmente la plata penalităților de întârziere de la data de 09.02.2018, raportat la art. 21 alin. (1) și (5) din Legea nr. 132/2017.

În baza art. 276 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata către părțile civile N., O. și P. a sumei de 250,16 RON, cheltuieli judiciare reprezentând taxă notarială, taxă copii xerox, cheltuieli de deplasare ale avocatului și trimiteri poștale și a sumei de 2250 RON, reprezentând onorariu de avocat pentru avocat Q.

A fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de părțile civile C., F., D., E. și G. și a fost obligată partea responsabilă civilmente Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România la plata către părțile civile a următoarelor sume:

- către partea civilă C., a sumei de 15.000 euro, cu titlu de daune morale;

- către partea civilă F., a sumei de 3.000 euro, cu titlu de daune morale;

- către partea civilă D., a sumei de 8.000 euro, cu titlu de daune morale;

- către partea civilă E., a sumei de 2.000 euro, cu titlu de daune morale;

- către partea civilă G., a sumei de 2.000 euro, cu titlu de daune morale.

A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea părții civile C. privind obligarea persoanei responsabile civilmente la plata daunelor materiale suferite.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.800 RON, cheltuieli judiciare către stat (200 RON pentru faza de urmărire penală și 1.600 RON pentru faza de judecată).

Împotriva hotărârii instanței de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei, partea responsabilă civilmente Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România și părțile civile N., O., P., H., B., I., J. (prin reprezentat legal H.), K. (prin reprezentat legal H.), L. (prin reprezentat legal H.), M., C., F., D. (prin reprezentanți legali F. și C.), E. (prin reprezentanți legali F. și C.) și G. (prin reprezentanți legali F. și C.), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia penală nr. 1445/A din 19 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei, de partea responsabilă civilmente Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România și de părțile civile N., O., P., H., B., I., J. (prin reprezentat legal H.), K. (prin reprezentat legal H.), L. (prin reprezentat legal H.) și M. împotriva Sentinței penale nr. 172 pronunțată la data de 23 iulie 2021 de Judecătoria Șimleu Silvaniei.

A fost desființată sentința penală apelată cu privire la neaplicarea față de inculpat a pedepsei complementare și accesorii prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., durata termenului de încercare, natura obligațiilor impuse inculpatului, greșita obligare a părții responsabile civilmente la plata de daune morale către partea civilă G., greșita obligare a inculpatului A. la plata către partea civilă N. a sumei de 250,16 RON, cuantumul daunelor morale stabilite în favoarea părților civile O., H., B., I., J., K., L. și M., omisiunea primei instanțe de a acorda penalități de întârziere părților civile N., O., P., H., B., I., J. (prin reprezentat legal H.), K. (prin reprezentat legal H.), L. (prin reprezentat legal H.) și M., începând cu a 11-a zi de la comunicarea prezentei decizii penale și, rejudecând în aceste limite:

În temeiul art. 67 raportat la art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., s-a interzis inculpatului dreptul de a conduce autovehicule pe o durată de 5 ani, cu titlu de pedeapsă complementară, pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., care, în baza art. 45 alin. (1) C. pen., s-a aplicat alături de pedeapsa rezultantă de 2 ani și 9 luni închisoare.

În temeiul art. 65 raportat la art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., s-a interzis inculpatului dreptul de a conduce autovehicule, cu titlu de pedeapsă accesorie, pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., care, în baza art. 45 alin. (1) și (5) C. pen., s-a aplicat alături de pedeapsa rezultantă de 2 ani și 9 luni închisoare.

A fost majorat termenul de supraveghere a inculpatului A. la 5 ani.

A fost înlocuită obligația prevăzută de art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., impusă inculpatului A., cu obligația prevăzută de art. 93 alin. (2) lit. c) C. pen., de a se supune măsurilor de control, tratament și îngrijire medicală, în vederea tratării dependenței de alcool.

A fost înlăturată obligația părții responsabile civilmente Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România de plată a sumei de 2000 euro, echivalent în RON la cursul BNR la data plății, către partea civilă G.

A fost majorat cuantumul daunelor morale acordate părții civile O., de la 30.000 RON la 42.000 RON.

A fost diminuat cuantumul daunelor morale acordate părții civile H., de la 50.000 euro la 32.000 euro, echivalent în RON la cursul BNR la data plății.

A fost diminuat cuantumul daunelor morale acordate părților civile B., I., J., K., L. și M., de la 40.000 euro la 32.000 euro, fiecăruia, echivalent în RON la cursul BNR la data plății.

A fost diminuat cuantumul daunelor morale acordate părții civile D., de la 8.000 euro la 4.000 euro, echivalent în RON la cursul BNR la data plății.

A fost înlăturată obligația inculpatului A. de a plăti părții civile N. suma de 250,16 RON.

A fost obligată partea responsabilă civilmente Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România la plata către partea civilă N. a sumei de 250,16 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

A fost obligată partea responsabilă civilmente Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România la plata către părțile civile N., O., P., H., B., I., J. (prin reprezentat legal H.), K. (prin reprezentat legal H.), L. (prin reprezentat legal H.) și M. a unor penalități de întârziere de 0,2%/zi întârziere aferente despăgubirilor acordate acestora în prezenta cauză, începând cu a 11-a zi de la data comunicării prezentei decizii penale și până la achitarea integrală a despăgubirilor.

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de părțile civile C., F., D. (prin reprezentanți legali F. și C.), E. (prin reprezentanți legali F. și C.) și G. (prin reprezentanți legali F. și C.) împotriva Sentinței penale nr. 172 pronunțată la data de 23 iulie 2021 de Judecătoria Șimleu Silvaniei.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

S-a dispus ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avocat R., în cuantum de 868 RON, să se avanseze din fondul Ministerului Justiției.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligate părțile civile C., F., D. (prin reprezentanți legali F. și C.), E. (prin reprezentanți legali F. și C.) și G. (prin reprezentanți legali F. și C.) la plata sumei de câte 50 RON, reprezentând cheltuieli judiciare în apel, restul cheltuielilor judiciare ocazionate de soluționarea apelului rămânând în sarcina statului.

Prin încheierea din data de 6 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/2019, a fost admisă cererea de îndreptare a erorii materiale cu privire la Decizia penală nr. 1445/A/19.11.2021, pronunțată în același dosar, invocată din oficiu și, în baza art. 278 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în decizia indicată, în sensul că mențiunea "Majorează termenul de supraveghere a inculpatului A. la 5 ani", regăsită atât în considerente, cât și în dispozitiv, se înlocuiește cu "Menține termenul de supraveghere de 4 ani stabilit de prima instanță".

În baza art. 278 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus a se face mențiune la sfârșitul Deciziei penale nr. 1445/A/19.11.2021, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, despre îndreptarea erorii materiale.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat pentru judecarea cererii au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva hotărârii instanței de apel, cu respectarea termenului prevăzut de dispozițiile art. 435 C. proc. pen., a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., prin prisma căruia a arătat că, instanța de apel, menținând dispoziția de suspendare sub supraveghere a pedepsei rezultante aplicate inculpatului, în mod greșit, a majorat termenul de supraveghere la 5 ani, cu depășirea limitei maxime de 4 ani prevăzută de art. 92 alin. (1) C. pen.

Prin încheierea din 17 februarie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, apreciindu-se îndeplinite cumulativ condițiile reglementate de art. 434 - art. 438 C. proc. pen., în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva Deciziei penale nr. 1445/A din 19 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/2019, privind pe inculpatul A., dispunându-se trimiterea cauzei la Completul nr. 6 și fixându-se termen de judecată în ședința publică din data de 03 martie 2022.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj ca fiind fondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Totodată, dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. prevăd că hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident în situația în care pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greșita individualizare.

Verificând, în acest context, hotărârea atacată, Înalta Curte constată că instanța de apel a admis apelurile declarate de parchet, părțile civile și partea responsabilă civilmente, a desființat Sentința penală nr. 172 din 23 iulie 2021 a Judecătoriei Șimleul Silvaniei, între altele, pe latură penală numai în ceea ce privește neaplicarea față de inculpatul A. a pedepsei complementare și accesorii, durata termenului de supraveghere și natura obligațiilor impuse acestuia.

Astfel, prin decizia instanței de apel a fost menținut cuantumul pedepsei rezultante de 2 ani și 9 luni aplicate inculpatului A. prin hotărârea instanței de fond, însă, a fost majorat termenul de supraveghere, de la 4 ani la 5 ani.

În aceste condiții, se observă că, prin Decizia penală nr. 1445/A din 19 noiembrie 20121 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a fost stabilit un termen de supraveghere cu depășirea limitei maxime de 4 ani prevăzută de art. 92 alin. (1) C. pen.

Este adevărat că, prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 06 decembrie 2021, a fost înlocuită mențiunea:

"Majorează termenul de supraveghere a inculpatului A. la 5 ani", regăsită atât în considerente cât și în dispozitiv cu mențiunea:

"Menține termenul de supraveghere de 4 ani stabilit de prima instanță".

Potrivit prevederilor art. 278 alin. (1) C. proc. pen., erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se îndreaptă de însuși organul de urmărire penală sau instanța de judecată care a întocmit actul, la cererea celui interesat sau din oficiu, iar conform art. 279 C. proc. pen., dispozițiile art. 278 C. proc. pen. se aplică și în cazul când organul de urmărire penală sau instanța, ca urmare a unei omisiuni vădite nu s-a pronunțat asupra sumelor pretinse de martori, experți, interpreți, apărători, precum și cu privire la restituirea lucrurilor sau la ridicarea măsurilor asigurătorii.

În situația în care erorile materiale din cuprinsul unui act procedural întocmit de un organ judiciar nu au fost observate și îndreptate cu ocazia redactării acelui act, art. 278 C. proc. pen. prevede o procedură eficientă prin care acestea pot fi corectate. Pentru a fi supuse procedurii de îndreptare, erorile trebuie să fie materiale și evidente.

Astfel, prin erori materiale se înțeleg erorile în activitatea de consemnare, într-un act procedural document, cu rol de instrumentum, a constatărilor organului judiciar ce rezultă din alte acte ale dosarului, iar erorile evidente reprezintă acea diferență de necontestat dintre ceea ce rezultă din conținutul materialului de la dosar și ceea ce s-a consemnat în actul ce conținea eroarea, care poate fi stabilită prin simpla comparație între acestea, fără a fi necesară o operațiune de evaluare, interpretare sau judecată, de administrare sau reapreciere a unor probe. Mai mult decât atât, evidența erorii se traduce în lipsa oricărui dubiu, neimpunându-se reaprecierea, opera de deliberare sau de exprimare a unei convingeri.

Durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere se stabilește în urma procesului de deliberare cu privire la individualizarea pedepsei aplicate și nu se poate stabili pe calea unei încheieri de îndreptare a erorii materiale.

Conform dispozițiilor art. 92 alin. (1) C. pen., "durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere constituie termen de supraveghere pentru condamnat și este cuprinsă între 2 și 4 ani, fără a putea fi mai mică decât durata pedepsei aplicate".

Or, stabilirea unui termen de supraveghere mai mare decât limita maximă de 4 ani prevăzută de dispozițiile art. 92 alin. (1) C. pen. constituie o nelegalitate a hotărârii care poate fi înlăturată prin rejudecarea cauzei de către instanța supremă, fiind aplicabile dispozițiile art. 448 alin. (2) lit. a) C. proc. pen.

Astfel, înlăturarea greșitei aplicări a legii în cauza de față nu presupune o reindividualizare a sancțiunii, ci stabilirea duratei termenului de supraveghere a executării pedepsei în raport de un criteriu legal.

Prin urmare, restabilirea legalității este de competența instanței care soluționează calea extraordinară de atac a recursului în casație și nu se impune restituirea cauzei la Curtea de Apel Cluj.

În consecință, pentru a înlătura greșita aplicare a legii, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., va admite recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva Deciziei penale nr. 1445/A din 19 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/2019, privind pe intimatul inculpat A., pe care o va casa, în parte, numai cu privire la intimatul inculpat A. și numai referitor la durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere și în totalitate încheierea de îndreptare a erorii materiale din 06.12.2021 și, rejudecând în aceste limite:

Va reduce durata termenului de supraveghere a executării pedepsei de la 5 ani la 4 ani.

Va menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 627 RON, vor rămâne în sarcina statului.

Admite recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva Deciziei penale nr. 1445/A din 19 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/2019, privind pe intimatul inculpat A.

Casează, în parte, decizia atacată numai cu privire la intimatul inculpat A. și numai referitor la durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere și în totalitate încheierea de îndreptare a erorii materiale din 06.12.2021 și, rejudecând în aceste limite:

Reduce durata termenului de supraveghere a executării pedepsei de la 5 ani la 4 ani.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 martie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă