ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 12 din 13 ianuarie 2022, pronunțată în Dosarul nr. x/2020 al Judecătoriei Șimleu Silvaniei, în baza art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. (2) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 196 alin. (1-4) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an și 1 lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de art. 336 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 39 lit. b) din C. pen. s-au contopit cele patru pedepse stabilite în pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 2 luni închisoare la care s-a adăugat un spor de o treime din celelalte pedepse respectiv 10 luni, rezultând pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă de 3 ani aplicată inculpatului A. perioada reținerii, a arestului la domiciliu și a arestării preventive, începând cu data de: 26.12.2017 - 03.03.2018.

În baza art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare și s-a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispozițiilor art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) lit. a)-e) din C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Sălaj, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele obligații:

a) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate;

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat a presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei comunei Chieșd sau în cadrul bisericii locale conform cultului, pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare, în condițiile art. 57 rap. la art. 52 din Legea nr. 253/2013.

În baza art. 94 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) din C. pen. se comunică Serviciului de Probațiune Sălaj.

În baza art. 94 alin. (2) din C. pen., supravegherea executării obligației prevăzute în art. 93 alin. (3) din C. pen. se face de Serviciul de Probațiune Sălaj.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul în care va mai comite infracțiuni, nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.

S-au admis, în parte, acțiunile civile exercitate în cadrul procesului penal de persoanele vătămate constituite părți civile B. (tatăl victimei), C. (mama victimei), D. (sora victimei), E. (fratele victimei) și D. (bunica victimei).

S-a admis, în parte, acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de persoana vătămată constituită parte civilă F.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19 și art. 25 alin. (1) din C. proc. pen., art. 1349 alin. (1) și (2), art. 1357, art. 1371, art. 1385, art. 1391 din C. civ. a fost obligată partea responsabilă civilmente, asigurătorul de răspundere civilă SC G. SA la plata a următoarelor sume raportat la procentul de culpă reținut în sarcina inculpatului în ceea ce privește infracțiunea de ucidere din culpă, respectiv 50%:

- părții civile B. (tatăl victimei): suma de 80.000 euro (echivalentul în RON la cursul BNR de la data plății) cu titlu de daune morale;

- părții civile C. (mama victimei): suma de 80.000 euro (echivalentul în RON la cursul BNR de la data plății) cu titlu de daune morale;

- părții civile D. (sora victimei): suma de 80.000 euro (echivalentul în RON la cursul BNR de la data plății) cu titlu de daune morale;

- părții civile E. (fratele victimei): suma de 80.000 euro (echivalentul în RON la cursul BNR de la data plății) cu titlu de daune morale;

- părții civile D. (bunica victimei): suma de 50.000 euro (echivalentul în RON la cursul BNR de la data plății) cu titlu de daune morale; și respectiv suma de 21.500 RON reprezentând daune materiale constând în cheltuieli de înmormântare;

- părții civile F. suma de 15.000 euro (echivalentul în RON la cursul BNR de la data plății) cu titlu de daune morale; și respectiv suma de 8.868,45 RON reprezentând daune materiale.

S-a respins acțiunea civilă formulată de parte civilă Spitalul Județean de Urgență Zalău cu privire la suma de 306,98 RON cu titlu de daune materiale, actualizată cu indicele de inflație, precum și a dobânzii legale penalizatoare de la data acordării serviciilor medicale și până la data plății efective, sumă ce reprezintă cheltuieli de spitalizare acordate numitului H.

În baza art. 272 din C. proc. pen., s-a dispus virarea din contul Ministerului Justiției în contul Baroului Sălaj a sumei de 500 RON reprezentând onorariul parțial cuvenit avocatului desemnat din oficiu pentru inculpatul A., avocat I., conform împuternicirii nr. 41 din 10.03.2021.

În temeiul art. 272 și art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., instanța a obligat inculpatul A. la plata către stat a sumei de 6000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 3000 RON aferentă urmăririi penale, suma de 3000 RON pentru faza de judecată.

Împotriva sentinței pronunțate de către instanța de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei, inculpatul A., părțile civile F., B., D., C., E., precum și de partea responsabilă civilmente G. SA.

Prin Decizia penală nr. 456/A din data de 31 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală, și de minori, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei, părțile civile B., C., D., E. și D., precum și de partea responsabilă civilmente G. S.A împotriva Sentinței penale nr. 12/13 ianuarie 2022 pronunțată de Judecătoria Șimleu Silvaniei, s-a desființat numai cu privire la pedepsele aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, cu privire la pedeapsa rezultantă și modalitatea de individualizare a executării ei, cu privire la cuantumul daunelor morale la care a fost obligată apelanta-parte responsabilă civilmente față de părțile civile B., J., D., E. și D. și rejudecând, în aceste limite,

S-a majorat pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare aplicată inculpatului A., pentru infracțiunea de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. (2) din C. pen., la 3 ani și 6 luni închisoare.

S-a majorat pedeapsa de 5 luni închisoare aplicată inculpatului A. pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 196 alin. (1) - (4) din C. pen., la 1 an închisoare.

S-au menținut pedepsele de 1 an și 1 lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. (1) din C. pen., și 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de art. 336 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-au contopit pedepsele de 3 ani și 6 luni închisoare, 1 an închisoare, 1 an și 1 lună închisoare și 1 an închisoare, s-a stabilit pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare la care s-a adăugat sporul de 1/3 din celelalte trei pedepse, în final, rezultând pedeapsa de 4 ani, 6 luni și 10 zile închisoare.

S-a dedus din pedeapsa rezultantă perioada reținerii, arestului la domiciliu și a arestării preventive în perioada 26 decembrie 2017 - 4 martie 2018.

S-a redus cuantumul daunelor morale la care a fost obligată partea responsabile civilmente G. SA către partea civilă B. de la suma de 80.000 de euro, echivalent în RON la data plății, la 60.000 de euro, echivalent în RON la data plății.

S-a redus cuantumul daunelor morale la care a fost obligată partea responsabile civilmente G. SA către partea civilă C. de la suma de 80.000 de euro, echivalent în RON la data plății, la 60.000 de euro, echivalent în RON la data plății.

S-a redus cuantumul daunelor morale la care a fost obligată partea responsabile civilmente G. SA către partea civilă D. de la suma de 80.000 de euro, echivalent în RON la data plății, la 30.000 de euro, echivalent în RON la data plății.

S-a redus cuantumul daunelor morale la care a fost obligată partea responsabile civilmente G. SA către partea civilă E. de la suma de 80.000 de euro, echivalent în RON la data plății, la 30.000 de euro, echivalent în RON la data plății.

S-a redus cuantumul daunelor morale la care a fost obligată partea responsabile civilmente G. SA către partea civilă D. de la suma de 50.000 de euro, echivalent în RON la data plății, la 20.000 de euro, echivalent în RON la data plății.

În baza art. 421 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de către inculpatul A. și partea civilă F. împotriva Sentinței penale nr. 12/13 ianuarie 2022 pronunțată de Judecătoria Șimleu Silvaniei.

S-au menținut restul dispozițiilor hotărârii atacate în măsura în care nu contravin prezentei decizii penale.

În baza art. 275 alin. (2) și (3) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. și partea civilă F. la plata sumei de 200 de RON, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, iar restul cheltuielilor au rămas în sarcina statutului.

Prin încheierea penală din data de 6 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală, și de minori, în temeiul art. 278 din C. proc. pen., s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în cuprinsul considerentelor și dispozitivului Deciziei penale nr. 456/A/2022 a Curții de Apel Cluj, în sensul că va rămâne doar dispoziția corectă, respectiv "Deduce din pedeapsa rezultantă perioada reținerii, arestului la domiciliu și a arestării preventive în perioada 26 decembrie 2017 - 3 martie 2018 inclusiv", urmând a fi eliminată dispoziția eronată, respectiv "Deduce din pedeapsa rezultantă perioada reținerii, arestului la domiciliu și a arestării preventive în perioada 26 decembrie 2017 - 4 martie 2018".

În esență, s-a reținut că, inculpatul A., la data de 26 decembrie 2017, în timp ce se deplasa dinspre localitatea Sâg înspre localitatea Fizeș, la volanul autoturismului marca x, cu numerele de înregistrare x, cu o viteză de 60 Km/hm pe un tronson de drum unde limita de viteză este de 50 Km/h, fără să dețină permis de conducere și fiind sub influența băuturilor alcoolice, i-a acroșat pe numiții K., H., L. și F., care se deplasau în aceeași direcție, pe partea dreaptă a părții carosabile/acostament, în urma accidentului rezultând decesul victimei K. și rănirea persoanei vătămate F., care a avut nevoie de 16-18 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.

Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs în casație inculpatul A., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 438 pct. 7 și 12 din C. proc. pen.

Prin cererea de recurs în casație formulată, inculpatul A., prin avocat, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale și, în principal, să se dispună achitarea sa, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., (pentru infracțiunile de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă), iar, în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare, în conformitate cu dispozițiile art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen.

În argumentarea cazului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., făcând o prezentare a situației de fapt reținută prin rechizitoriu și a probatoriului administrat, recurentul a arătat că deși, a recunoscut infracțiunile prev. de art. 335 alin. (1) și art. 336 alin. (1) din C. pen., consumul băuturilor alcoolice nu s-a interpus pe linie cauzală, în producerea rezultatului prev. de art. 192 alin. (2) din C. pen. și 196 alin. (1) și (4) din C. pen., sens în care a susținut că accidentul nu putea fi evitat nici dacă nu ar fi consumat băuturi alcoolice.

În acest sens, apărarea a susținut că inculpatul a circulat pe drumul public, a acroșat persoana vătămată M., după care, a accelerat ca urmare a faptului că s-a speriat, iar mai apoi a tras tare de volan și s-a răsturnat de pe partea carosabilă.

De asemenea, a solicitat să se aibă în vedere că inculpatul, conform declarațiilor martorilor audiați în cauză, a avut pornite farurile, context în care nu se poate reține ca factor culpabil la producerea accidentului nici starea de ebrietate în care acesta se afla și nici faptul că nu avea luminile pornite la autoturism, aspecte puse în evidență fără putință de tăgadă de probatoriul administrat, astfel cum au fost expuse în scris.

Astfel, s-a arătat că în cadrul concluziilor raportului de expertiză din data de 12 februarie 2018 s-a menționat faptul că "accidentul s-a produs atât din cauza deplasării pe partea dreaptă a părții carosabile a numiților M., N. și F. cât și datorită deplasării inc. A. cu o viteză superioară limitei admise pe acel sector de drum".

În concret, apărarea a susținut că, inculpatul, la momentul impactului, a circulat cu aprox. 60 de km/h, iar limita sectorului de drum este de 50 de km/h.

Un alt aspect important este dat de faptul că, în cadrul suplimentului la raportul de expertiză, din data de 5 decembrie 2018, s-a arătat, la fila x/14, faptul că "nu se poate stabili dacă în condițiile deplasării cu o viteză de 50 km/h, numitul A. putea sau nu evita, în condițiile date, producerea accidentului, respectiv dacă, în funcție de alterarea întârzierilor voluntare, putea sau nu opri autoturismul până la locul impactului".

Unanim, s-a acceptat în cadrul tuturor concluziilor emise în cadrul lucrărilor de specialitate (raport sau suplimente la raport) faptul că starea de pericol a fost creată de către persoanele vătămate care au circulat pe partea carosabilă. Așadar, acesta reprezintă momentul de la care inculpatul A. trebuia și putea să ia toate măsurile pentru evitarea accidentului (or, așa cum s-a arătat, accidentul nu putea fi evitat nici în condițiile în care viteza inculpatului s-ar fi înscris în limita legală de 50 de km/h și nici dacă era influențat sau nu de consumul de alcool).

Drept urmare, apărarea a susținut că viteza de 60 de km/h stabilită cu aproximație de către expert nu poate fi preluată cu titlu de certitudine, planând un dubiu serios asupra acesteia.

Mai mult, a solicitat a se observa că, la stabilirea cadrului faptic al producerii accidentului, s-a luat în considerare o îmbrăcăminte de culoare deschisă a victimei, în condițiile în care, din pozele efectuate cu ocazia cercetării la fața locului a rezultat că aceasta era îmbrăcat în haine de culoare închisă, ceea ce face ca victima să fie mai greu de observat. Or, în condițiile date, apărarea a susținut că este posibil să existe o marjă semnificativă de influențare a stabilirii vitezei și a posibilităților de evitare dacă s-ar considera în acord cu realitatea obiectivă faptul că victima era îmbarcată în haine de culoare închisă (a se vedea filele x din raportul de expertiză din 12 februarie 2018, fig. 25).

În același sens, apărarea a făcut trimitere la concluziile raportului de expertiză medico-legală din care a rezultat faptul că leziunile externe de violență pe care le-a prezentat cadavrul numitului M. au fost puține și superficiale. După localizarea lor și aspect, cele mai multe s-au produs în urma căderii victimei după ce aceasta a fost heteropropulsată prin acroșarea de autoturism (opinie expertală O. din 19 iulie 2019, coroborat cu raportul de expertiză medico-legală din 27.12.2017). Ca atare, acest aspect a reflectat faptul că victima a decedat ca urmare a lovirii solului cu capul și nu ca urmare a impactului cu autoturismul.

Totodată, a solicitat a se avea în vedere, la evaluarea probelor testimoniale, faptul că declarațiile părților civile F. și N. nu se coroborează cu raportul de expertiză și suplimentele acestui raport, în privința dinamicii producerii accidentului și a poziției victimelor pe carosabil. Astfel, deși s-a arătat de către aceștia, inițial, că circulau în "șir indian" în afara părții carosabile, totuși expertiza a arătat clar faptul că persoana vătămată s-a deplasat aproximativ pe mijlocul sensului de mers (astfel cum a recunoscut în cele din urmă martorul L.), iar în privința părților civile F. și N., nu s-a putut proba un contact direct între aceștia și autoturismul condus de inculpat. Cu alte cuvinte, în mod obiectiv, inculpatul nu i-a acroșat pe cei doi cu autoturismul.

În acest context, apărarea a precizat faptul că "poziția indicată de F. nu este susținută de urmele create la fața locului". Or, așa cum au recunoscut, toți membri grupului se aflau sub influența alcoolului ceea ce le putea afecta percepția asupra evenimentului (context în care nu poate fi primită nici percepția acestora că inculpatul nu ar fi avut farurile pornite, în condițiile în care per ansamblu, depoziția lor nu are corespondent în probele obiective, fiind în esență infirmată).

Așadar, în practica judiciară, s-a arătat faptul că dacă la viteza legală nu se putea evita producerea accidentului în condițiile ex ante, nu se conturează o legătură de cauzalitate între conduita inculpatului și rezultatul produs.

Cu referire la elementele de tipicitate obiectivă și subiectivă relative infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, apărarea a făcut trimitere la considerentele instanței de fond, apreciind neîntemeiată reținerea culpei inculpatului rezumată la faptul că a condus un autoturism fără drept, în condițiile în care pentru infracțiunea prev. de art. 335 din C. pen. i-a fost aplicată o pedeapsă și, totodată, nu i-a fost imputată încălcarea vreunei norme de circulație, astfel cum au fost prezentate în actul de sesizare.

Or, este evident că lipsa dreptului de a conduce un autoturism nu poate avea valența unui factor concurent de plano, astfel încât să opereze ca o prezumție totală de vinovăție atunci când un conducător auto fără permis, accidentează o persoană din culpa exclusivă a acesteia. Ca atare, nu există un raport de cauzalitate între lipsa dreptului de a conduce a inculpatului și pierderea vieții de către persoana vătămată, în condițiile în care nu i s-a reținut vreo culpă inculpatului privind încălcarea, în mod corelativ, a unei reguli de circulație.

Deopotrivă, din cele reținute de Curtea de Apel Cluj a rezultat cât se poate de clar că nu a identificat o culpă, în maniera în care a fost făcută trimiterea în judecată, ci s-au invocat alte texte de lege pe care inculpatul le-ar fi încălcat (care nu i-au fost reproșate prin rechizitoriu), astfel cum s-a arătat în scris, și care reglementează activitatea generală de a conduce cu prudență și de a păstra distanța față de mașina din față, aspecte care nu au nicio legătură și nicio logică cu speța pendinte, unde starea de pericol a fost generată de părțile civile.

Mai mult, din conținutul tuturor probelor, a rezultat că nici la viteza de 50 de km/h, inculpatul nu putea evita impactul cu persoanele vătămate care au generat starea de pericol circulând pe mijlocul drumului.

În acest context, este evident că inculpatul nu a comis infracțiunile de ucidere din culpă sau vătămare corporală din culpă, atâta timp cât nu a fost identificată o conduită culpabilă a inculpatului și nu s-a stabilit o legătură de cauzalitate între activitatea ilicită efectivă și producerea rezultatului.

În continuare, în argumentarea cazului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., recurentul, prin apărător, a arătat că, deși, instanțele inferioare au reținut aceeași stare de fapt cu cea recunoscută de inculpat, nu i-au aplicat dispozițiile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., care ar fi impus reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă.

Astfel, la data de 23 iunie 2021, instanța de judecată a respins cererea formulată de apărătorul ales al inculpatului A., de judecare a cauzei în procedura recunoașterii învinuirii, având în vedere că nu se recunosc faptele astfel cum au fost reținute în rechizitoriu și că se contestă anumite elemente de fapt, iar în situația în care după cercetarea judecătorească se va reține starea de fapt recunoscută de inculpat, instanța va aplica dispozițiile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

Totodată, recurentul inculpat A. a solicitat, în temeiul art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., suspendarea executării pedepsei în executarea căreia se află, fără a prezenta argumentele care susțin această solicitare.

Prin concluziile scrise depuse la dosar, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpat și, în urma judecării pe fond, respingerea recursului în casație, ca fiind vădit nefondat, pentru următoarele considerente:

Or, procurorul a apreciat că această apărare nu poate fi primită, deoarece, în realitate, nu sunt analizate elementele de tipicitate ale infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, ci pur și simplu este făcută o nouă analiză a probelor, argumentele invocate fiind similare cu cele formulate în fond cât și în apel.

Chiar trecând la analiza probelor, a solicitat să se constate că inculpatul a condus peste viteza legală, în condițiile în care consumase băuturi alcoolice, nu deținea permis, era întuneric și a văzut că pe carosabil sunt vehicule parcate și mai multe persoane care se deplasau în calitate de pietoni. Astfel, acesta a încălcat și dispozițiile art. 35 alin. (1) și art. 48 alin. (1) din O.G. nr. 195/2002, neadaptând viteza de deplasare la aceste condiții. Așadar, nu se poate reține că inculpatul putea circula cu viteza legală și că nu trebuia să adapteze viteza în funcție de alte condiții concrete, deoarece, în această situație obligațiile instituite de art. 35 alin. (1) și art. 48 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 rămân fără nicio eficiență, fiind inutile. Or, este binecunoscut că textele de lege trebuie interpretate astfel încât să producă un efect, nu să nu aibă niciunul.

Mai mult decât atât, art. 48 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 prevede expres două condiții cumulative "Conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum..", fiind evident că trebuie analizat dacă, în cazul concret, conducătorul auto putea să circule cu viteza maximă legală sau trebuia să adapteze viteza de deplasare, circulând sub viteza legală (adaptarea nu se poate referi decât la reducerea vitezei de deplasare sub cea legală).

Pentru toate aceste considerente (lipsa permisului de conducere, consumul ridicat de alcool, întuneric, mașini parcate și pietoni pe carosabil), procurorul a susținut că, este evident că o astfel de adaptare s-ar fi impus, iar inculpatul nu a făcut-o.

Procurorul a apreciat și acest motiv este neîntemeiat, întrucât, conform art. 374 alin. (4) și art. 375 din C. proc. pen., procedura simplificată se aplică doar dacă inculpatul recunoaște în totalitate faptele reținute sarcina sa. De asemenea, art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. este aplicabil dacă instanța reține aceeași situație de fapt care a fost recunoscută de inculpat.

Or, în cazul de față, inculpatul a contestat probele, arătând că nu are nicio culpă în producerea accidentului. Legătura de cauzalitate între fapta inculpatului și rezultatul produs, precum și lipsa culpei (care este latura subiectivă a infracțiunii), fac parte din starea de fapt care trebuie recunoscută. Tocmai în acest sens, odată aprobată judecata în procedura simplificată, a arătat că nu se poate dispune achitarea în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen., potrivit Deciziei nr. 4/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru judecarea recursului în interesul legii. Per a contrario, nerecunoscând că are vreo culpă în producerea accidentului, inculpatului nu este îndreptățit la reducerea limitelor de pedeapsă, potrivit art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

În final, procurorul a precizat că, în situația în care s-ar fi impus reducerea limitelor pedepsei cu 1/3, în cazul infracțiunilor prev. de art. 335 alin. (1) din C. pen. și art. 336 alin. (1) din C. pen., limitele de pedeapsă ar fi de la 8 luni la 3 ani și 4 luni închisoare, iar cele două pedepse de 1 an închisoare, respectiv 1 an și 1 lună închisoare, nu doar că sunt între aceste limite, dar sunt orientate spre minim, și, prin urmare, pedepsele sunt stabilite între limite legale.

Părțile civile B., D., C. și E., prin avocat, au solicitat respingerea recursului în casație formulat de inculpatul A., ca nefondat, pentru următoarele motive.

În ceea ce privește incidența cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., au solicitat să se constate că inculpatul a susținut că, în urma probatoriului administrat în cauză, nu se poate contura o legătură de cauzalitate între conduita inculpatului și rezultatul produs, deoarece nu se putea evita producerea accidentului nici dacă inculpatul respecta toate prevederile legale.

Însă cele susținute de către inculpatul A. nu corespund realității și nu pot fi primite, întrucât, având în vedere probatoriul administrat în cauză, este cert că acesta, prin conduita sa, a creat în mod deliberat premisele unui eveniment ale cărui consecințe nu le-a mai putut evita, iar dintr-un exces al nepăsării, corelativ intenției eventuale, inculpatul a ignorat toate vulnerabilitățile imediate creând o stare de pericol pe care nu a mai putut-o negocia.

În aceste condiții, în care chiar și un șofer experimentat ar fi trebuit să dea dovadă de diligență, inculpatul nu numai că s-a urcat la volanul unui autovehicul fără a deține permis de conducere, așadar fără a stăpâni pe deplin modul de manevrare al autoturismului, dar se afla și sub influența băuturilor alcoolice, putându-se presupune că la un asemenea nivel al concentrației de alcool reflexele conducătorului auto sunt cu mult diminuate, dacă nu chiar inexistente.

Mai mult, au arătat că, indiferența cu privire la posibilitatea producerii rezultatului este subliniată și prin declarația pe care a dat-o în calitate de inculpat, în cursul urmăririi penale, când fiind întrebat dacă, văzând că existau persoane în afara discotecii, nu și-a dat seama că ar fi trebuit să circule cu o viteză redusă astfel încât să nu provoace vreun accident, inculpatul a răspuns:

"Am considerat că persoanele aflate pe marginea drumului se vor da la o parte când vor vedea că se apropie un autovehicul".

Prin urmare, este evident pentru orice persoană care s-ar fi urcat la volanul unui autoturism în asemenea condiții că este necesară o prudență deosebită atât cu privire la celelalte autovehicule, cât și cu privire la persoanele care circulau pe acel segment de drum, cu atât mai mult pentru o persoană care nu deține permis de conducere și care se afla sub influența băuturilor alcoolice, încălcând orice regulă de diligență.

Aceste împrejurări relevă și particularitățile cauzei, sens în care a susținut că nu se poate reține că inculpatul a urmat o conduită legală (sau aproape legală) prin simplul fapt că a condus cu o viteză aproape legală, în condițiile în care obstacolele (constituite din persoane) nu aveau caracter imprevizibil, dimpotrivă, îi erau cunoscute, a condus pe timp de noapte, fără cunoștințe în această activitate și după ce a consumat băuturi alcoolice.

Așadar, având în vedere aceste aspecte, contrar celor susținute de către inculpat în motivarea recursului în casație, apărarea părților civile a apreciat că acesta are o culpă majoritară în producerea evenimentului rutier, motiv pentru care instanța de apel în mod corect a reținut că pedepsele aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă nu corespund împrejurărilor și modului de săvârșire a infracțiunilor și stării de pericol creată pentru valorile sociale ocrotite de lege, existând o legătură clară de cauzalitate între conduita inculpatului și rezultatul produs, sens în care este mai mult decât evident că inculpatul a comis cele două infracțiuni reținute în sarcina sa.

În ceea ce privește incidența cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen., apărarea părților civile a arătat că nu este incident în speța pendinte, întrucât cele susținute de inculpat nu corespund realității și nu pot fi primite.

Astfel, analizând comportamentul inculpatului și declarațiile date de acesta atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței de judecată, este mai mult decât evident că inculpatul nu a recunoscut starea de fapt și infracțiunile reținute în sarcina sa, formulând doar în mod formal solicitarea de a uza de procedura simplificată, fără a avea intenția de a recunoaște comiterea faptelor, ci doar pentru a uza de reducerea limitelor de pedeapsă conform dispozițiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

De altfel, au precizat că la fel de evident este și faptul că niciuna dintre cele două instanțe nu au reținut aceeași situație de fapt ca cea recunoscută de către inculpat, aspect care a rezultat din motivările celor două hotărâri, precum și din formularea și motivarea recursului în casație, în care inculpatul a solicitat achitarea sa pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă, respectiv vătămare corporală din culpă, solicitare formulată atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de control judiciar, în timp ce ambele instanțe au dispus condamnarea inculpatului pentru aceste infracțiuni.

Așadar, contrar celor susținute de inculpat, în cauză, limitele de pedeapsă sunt legale, motiv pentru care a solicitat respingerea recursului în casație formulat, ca nefondat.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 06 iunie 2022, sub nr. x/2020, fixându-se termen pentru verificarea admisibilității în principiu a cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 06 septembrie 2022.

Prin încheierea din data de 06 septembrie 2022, constatând că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. este introdusă în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) și (6) și art. 437 raportat la art. 438 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru, a admis-o, în principiu, și a dispus trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac.

La termenul fixat, 15 noiembrie 2022, s-au luat concluziile apărătorului ales al inculpatului și ale reprezentantului Ministerului Public, acestea fiind detaliat redate în încheierea de dezbateri ce face parte integrantă din prezenta decizie.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În fine, recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanțele de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanța de casație nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de față, recurentul inculpat A. a invocat cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 din C. proc. pen., potrivit cărora hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" și respectiv, "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Înalta Curte reține că, în principiu, sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă primului caz de casare invocat, privește situațiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privința lor a operat dezincriminarea. În calea extraordinară de atac a recursului în casație, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna și exclusiv, la starea de fapt reținută cu titlu definitiv în decizia instanței de apel, instanța supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reținute ori suportul lor probatoriu.

La rândul său, sintagma "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", proprie celui de-al doilea caz de casare invocat de recurent, se referă la toate situațiile în care, pentru infracțiunea comisă de persoana condamnată, a fost aplicată o pedeapsă neprevăzută de legea penală sau cu o durată superioară ori inferioară limitelor legale speciale, dar și în ipoteza în care regimul de executare al pedepselor nu este conform cu dispozițiile legii penale substanțiale. Și în acest caz, analiza legalității hotărârii definitive se realizează exclusiv în limitele proprii normelor de incriminare și cauzelor de majorare sau de reducere a pedepselor reținute cu autoritate de lucru judecat prin hotărârea pronunțată în ciclul ordinar de judecată.

În contextul acestor argumente de principiu, examinând criticile concret formulate de recurentul inculpat A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată caracterul neîntemeiat al acestora.

Starea de fapt valorificată prin decizia recurată raportat la infracțiunile analizate este, în esență, următoarea:

La data de 26 decembrie 2017, în timp ce inculpatul A. conducea autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x, proprietate personală, pe drumul public DJ 191D, prin localitatea Sag, jud. Sălaj, km 15+700 m, direcția Sâg - Fizeș, cu o viteză de 60 hm/h pe un tronson de drum unde limita de viteză este de 50 Km/h, încălcând astfel art. 49 din O.U.G. nr. 195/2002, fără să dețină permis de conducere și sub influența băuturilor alcoolice, având o alcoolemie de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar potrivit buletinului de analiză toxicologică nr. x, 618 eliberat la data de 27.12.2017, o alcoolemie la ora 06:30 de 1,60 mg/l, iar la ora 07:30 de 1,40 mg/l, acroșând tangențial un grup de pietoni, care se deplasa în aceeași direcție, pe partea dreaptă a părții carosabile/acostament, în urma accidentului rezultând decesul victimei K. și rănirea persoanei vătămate F., care a avut nevoie de 16-18 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.

Raportat la aspectele factuale prezentate, instanțele au stabilit cu titlu definitiv că accidentul de muncă în urma căruia a decedat victima K. și a fost rănită persoana vătămată F., care a avut nevoie de 16-18 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, s-a produs din culpa inculpatului, datorită faptului că a circulat, fără a deține permis de conducere, cu o viteză peste cea legal admisă, și sub influența alcoolului, încălcând dispozițiile art. 49 din O.U.G. nr. 195/2002.

Astfel, s-a arătat că legătura de cauzalitate între acțiunea inculpatului și decesul victimei K. este evidențiată de raportul de expertiză medico-legală nr. x din 27.12.2017 întocmit de către Serviciul Județean de Medicină Legală, s-a constatat faptul că moartea numitului K. a fost violentă, ea datorându-se leziunilor meningo-cerebrale cu fractură multieschiloasă de boltă craniană iradiată în baza craniului, leziunile putându-se produce în cadrul unui accident rutier.

Referitor la latura subiectivă a infracțiunii, s-a precizat că inculpatul a săvârșit fapta cu forma de vinovăție a culpei fără prevedere, prevăzută de art. 16 alin. (4) lit. b) C. pen. Astfel, acesta nu a prevăzut urmarea faptei sale, respectiv decesul unui participant la trafic, deși trebuia și putea să o prevadă, prin prisma obligației respectării regulilor de circulație și a obligației adoptării unei conduite care să permită evitarea oricărui pericol.

În consecință, s-a reținut, din probatoriul administrat, că sunt îndeplinite, în mod cumulativ, cele patru condiții prevăzute în literatura și practica judiciară pentru existența acestei forme agravante a infracțiunii, respectiv: inculpatul efectua activitatea de conducător auto, fapta a fost comisă în exercițiul acestei activități, există anumite dispoziții legale și măsuri de prevedere pentru efectuarea activității de conducere a autovehiculelor pe drumuri publice și împrejurarea ca fapta să fie urmarea nerespectării acestor dispoziții legale și măsuri de prevedere.

Referitor la infracțiunea de vătămare corporală din culpă, s-a arătat că urmarea imediată a faptei a constat în cauzarea de leziuni corporale persoanei vătămate F., leziuni care au necesitat un număr de 16-18 zile de îngrijiri medicale. Cu privire la această faptă, latura subiectivă a faptei este caracterizată de vinovăția sub forma culpei cu prevedere, decurgând din aceea că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale, respectiv că în ipoteza în care conduce ar putea cauza incidente în trafic.

În actualul cadru procesual, inculpatul A. a susținut că faptele de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă reținute prin decizia recurată nu corespund tiparului obiectiv al infracțiunilor prevăzute de art. 192 alin. (2) din C. pen., respectiv art. 196 alin. (1) și (4) din C. pen., având în vedere faptul că nu există legătură de cauzalitate între conduita inculpatului și rezultatul produs.

În acest sens, a arătat că raportat la situația de fapt și probatoriul administrat în cauză, nu s-a interpus pe linie cauzală în producerea rezultatului prev. de infracțiunile reglementate de art. 192 alin. (2) din C. pen. și art. 196 alin. (1) și (4) din C. pen., consumul băuturilor alcoolice de către inculpat, întrucât accidentul nu putea fi evitat nici dacă inculpatul nu ar fi consumat băuturi alcoolice, respectiv în condițiile în care inculpatul ar fi respectat dispozițiile legale privind limita de viteză.

Infracțiunea prev. de art. 192 alin. (2) din C. pen. constă în uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii, ori pentru efectuarea unei anume activități.

Prin această infracțiune este sancționată nerespectarea conduitei prescrise de dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități, conduite prin care se cauzează decesul unei persoane.

În doctrină s-a arătat că pentru a se reține incidența acestei formei agravate, pe de o parte, conduita culpabilă (comisivă sau omisivă) trebuie să fie săvârșită în timp ce agentul desfășoară în concret o profesie, o meserie sau o anumită activitate la momentul conduitei culpabile relevante, pe de altă parte, trebuie să existe dispoziții legale sau măsuri de prevedere pentru exercitarea profesiei, meseriei sau activității. Din punct de vedere formal, sursa acestor măsuri de prevedere poate fi orice act, cu caracter normativ sau individual, dacă prin acesta se stabilesc măsuri de prevedere în sarcina beneficiarului (S. Bogan, D.A. Șerban, Drept penal-Partea Specială, Ed. Universul Juridic, București 2017, p.78-79).

De asemenea, pentru a se reține săvârșirea acestei infracțiuni trebuie ca între activitatea culpabilă ilicită și decesul victimei să existe un raport de cauzalitate, chiar dacă la producerea urmării imediate au concurat și alte fapte ori împrejurări preexistente, concomitente sau ulterioare. Totodată, delimitarea cauzelor de condițiile ori împrejurările favorizante trebuie să se realizeze prin stabilirea elementului material necesar și indispensabil pentru survenirea rezultatului, distincție ce revine instanței de judecată prin examinarea tuturor probelor.

Raportul de cauzalitate nu apare menționat explicit în norma de incriminare, dar necesitatea lui se deduce din cerința ca acțiunea să aducă atingere valorii ocrotite de legea penală, ceea ce presupune constatarea faptului că vătămarea este consecința acțiunii.

Deopotrivă, infracțiunea prevăzută de art. 196 alin. (1) din C. pen. constă în săvârșirea, din culpă, a unei acțiuni sau inacțiuni prin care s-a pricinuit unei persoane o vătămare a integrității corporale sau a sănătății pentru a cărei vindecare au fost necesare îngrijiri medicale între 1 și 90 de zile, de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice ori a unei substanțe psihoactive sau în desfășurarea unei activități ce constituie prin ea însăși infracțiune, care necesită cel mult 90 de zile de îngrijiri medicale.

Pentru existența acestei infracțiuni este suficient să se facă dovada consumului de băuturi alcoolice de către conducătorul auto, fără să fie necesar să se dovedească împrejurarea că respectivul consum i-a afectat capacitatea de a conduce.

Conform art. 35 din O.U.G. nr. 195/2002, participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sa integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice sau private.

Potrivit dispozițiilor art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță.

Pornind de la cazul de casare invocat, respectiv cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., se observă că prin susținerile formulate pe calea recursului în casație, A. critică, în esență, baza factuală care a condus la reținerea vinovăției sale, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.

Astfel, s-a arătat că, instanța de fond și de apel au administrat toate probele relevante pentru stabilirea stării de fapt, în urma cărora a rezultat dincolo de orice îndoială rezonabilă că, la data de 26.12.2017, ora 04:15, inculpatul a condus autoturismului dinspre localitatea Sâg înspre localitatea Fizeș, în localitate, cu o viteză de 60 hm/h pe un tronson de drum unde limita de viteză este de 50 Km/h, încălcând astfel art. 49 din O.U.G. nr. 195/2002, fără să dețină permis de conducere și sub influența băuturilor alcoolice, având o alcoolemie de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar potrivit buletinului de analiză toxicologică nr. x, 618 eliberat la data de 27.12.2017, o alcoolemie la ora 06:30 de 1,60 mg/l, iar la ora 07:30 de 1,40 mg/l, acroșând tangențial un grup de pietoni, care se deplasa în aceeași direcție, pe partea dreaptă a părții carosabile/acostament, în urma accidentului rezultând decesul victimei K. și rănirea persoanei vătămate F., care a avut nevoie de 16-18 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.

Deopotrivă, prin decizia recurată s-a reținut că, știind că pe carosabil sunt mai multe persoane care au ieșit din același local, fără să aibă permis și după ce a consumat o cantitate ridicată de alcool (alcoolemia a fost de 1,60 g/l), pe timp de noapte, inculpatul a condus un autovehicul cu viteza apropiată de 60 km/h și nu a mai putut evita impactul cu doi pietoni care circulau în aceeași direcție. Este cert că inculpatul, prin conduita sa, a creat în mod deliberat premisele unui eveniment ale cărui consecințe nu le-a mai putut evita; dintr-un exces al nepăsării, vecin intenției eventuale, inculpatul a ignorat toate vulnerabilitățile imediate creând o stare de pericol pe care nu a mai putut-o negocia. Aceste împrejurări relevă și particularitatea cauzei: nu se poate reține că inculpatul a urmat o conduită legală (sau aproape legală) prin singurul fapt că a condus cu o viteză apropiată celei legale, în condițiile în care obstacolele (constituite din persoane) nu aveau caracter imprevizibil, dimpotrivă, îi erau foarte cunoscute, a condus pe timp de noapte, fără cunoștințe în această activitate și după ce a consumat băuturi alcoolice.

Nu în ultimul rând, s-a precizat că, normele legale care privesc circulația pe drumurile publice au fost instituite pentru siguranța participanților la trafic, iar spiritul acestor norme se regăsește atât în reglementările privind contravențiile, care instituie numeroase interdicții, cât și din reglementări generale, cum ar fi art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, R (participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporala a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice ori private) sau art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 (conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevra în condiții de siguranță), iar reamintirea principiilor care decurg din normele legale nu constituie o adăugare la acuzație. Așadar, aici, dar și oriunde, chiar și conducerea unui autovehicul cu viteza legală (în speță inculpatul a depășit viteza legală, încălcând disp. art. 49 din O.U.G. nr. 195/2002, R) nu constituie o activitate exercitată în condițiile legii, dacă viteza cu care circulă autovehiculul face imposibilă evitarea coliziunii cu un grup de persoane despre care conducătorul autovehiculului știe că se află pe carosabil, întrucât legea nu poate legitima contrariul ei: în locul protejării vieții și a sănătății, să legitimeze luarea vieții sau vătămarea sănătății.

Din perspectiva elementelor constitutive ale infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, Curtea a reținut că în cauză există atât elementul material specific laturii obiective al infracțiunilor, cât și legătura de cauzalitate între faptele comise și rezultatul socialmente periculos.

Astfel, instanța a reținut, din probatoriul administrat, că sunt îndeplinite, în mod cumulativ, cele patru condiții prevăzute în literatura și practica judiciară pentru existența formei agravante a infracțiunii de ucidere din culpă, respectiv a infracțiunii de vătămare corporală din culpă, și anume inculpatul efectua activitatea de conducător auto, fapta a fost comisă în exercițiul acestei activități, există anumite dispoziții legale și măsuri de prevedere pentru efectuarea activității de conducere a autovehiculelor pe drumuri publice și împrejurarea ca fapta să fie urmarea nerespectării acestor dispoziții legale și măsuri de prevedere.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în cauză, nerespectarea dispozițiilor legale privind conducerea unui autoturism fără a deține permis de conducere, cu o viteză peste cea legală, și sub influența alcoolului, corelativ cu nerespectarea dispozițiilor legale și a măsurilor de prevedere necesare conducerii autoturismului pe drumurile publice de către inculpatul A. reprezintă contribuția esențială la producerea rezultatului periculos și care s-a interpus în lanțul cauzal al decesului victimei K., respectiv rănirea persoanei vătămate F. și se circumscrie elementelor de tipicitate ale infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

În fine, cu privire