ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 20 martie 2024

Asupra recursului în casație, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 140/01.09.2023 pronunțată de Judecătoria Corabia în dosarul nr. x/2021, în baza art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., trimis în judecată, în stare de libertate la pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

În baza art. 196 alin. (2) și (3) C. pen. și cu aplicarea art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii vătămare corporală din culpă.

În temeiul art. 40 alin. (1) C. pen. s-a constatat că infracțiunile prev. de art. 192 alin. (1) și (2) și art. 196 alin. (2) și (3) C. pen. (data comiterii - 01.09.2018), care fac obiectul prezentei cauze, sunt concurente.

În temeiul art. 38 alin. (2) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 3 luni închisoare la care s-a adăugat 1/3 din cealaltă pedeapsă stabilită (1/3 din 9 luni) închisoare - 3 luni închisoare) urmând ca inculpatului să i se stabilească pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Olt, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. s-a impus condamnatului să frecventeze unul din programele de reintegrare derulate de serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei com. Vădastra sau în cadrul Școlii Gimnaziale com. Vădastra, jud. Olt, localitate unde inculpatul locuiește în fapt, pe o perioada de 120 de zile lucrătoare.

În temeiul art. 91 alin. (4) C. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.

În temeiul art. 3 și 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemului Național de Date Genetice Judiciare.

S-a dispus aplicarea prevederilor art. 114 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002 și comunicarea prezentei hotărâri către IPJ Olt, după rămânerea definitivă.

În temeiul art. 397 alin. (1) rap. la art. 25 alin. (1), art. 19 alin. (1),(2) și (5) și art. 20 alin. (1) C. proc. pen. combinat cu art. 1357 și art. 1349 alin. (1) și (2) C. civ., a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de părțile civile B. și C. și a fost obligată partea responsabilă civilmente D. din Bulgaria prin mandatar BAAR România la plata sumei de 7.500 RON în solidar cu titlu de daune materiale și suma de 22.500 Euro (la cursul BNR în RON de la data plății) pentru fiecare dintre B. și C. cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 397 alin. (1) rap. la art. 25 alin. (1), art. 19 alin. (1),(2) și (5) și art. 20 alin. (1) C. proc. pen. combinat cu art. 1357 și art. 1349 alin. (1) și (2) C. civ., a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă E. și a fost obligată partea responsabilă civilmente D. din Bulgaria prin mandatar BAAR România la plata sumei de 1.500 RON cu titlu de daune materiale și suma de 60.000 RON cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 397 alin. (1) rap. la art. 25 alin. (1), art. 19 alin. (1),(2) și (5) și art. 20 alin. (1) C. proc. pen. combinat cu art. 1357 și art. 1349 alin. (1) și (2) C. civ., a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul clinic de Urgență Bagdasar Arseni (SCUBA) și s-a dispus obligarea părții responsabile civilmente D. din Bulgaria prin mandatar BAAR România la plata sumei de 2.117,26 RON, plus dobânda legală, calculată de la data pronunțării hotărârii și până la data plății efective a debitului principal, cu titlu de cheltuieli ocazionate de îngrijirea medicală acordată persoanei vătămate E. în perioada 01.09.2018 - 14.09.2018.

În baza art. 404 alin. (4) lit. e) raportat la art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care suma de 1.000 RON pentru urmărirea penală).

II. Împotriva acestei hotărâri au formulat apel inculpatul A., părțile civile C., B., E. și partea responsabilă civilmente D. prin Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România.

Prin decizia penală nr. 1756 din data de 26 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul A., părțile civile C. și B. împotriva sentinței penale nr. 140/01.09.2023 pronunțată de Judecătoria Corabia, în dosarul nr. x/2021.

În temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de partea responsabilă civilmente D. prin mandatar legal BAAR București și de partea civilă E. împotriva aceleiași sentințe.

A fost desființată, în parte, sentința apelată pe latură civilă și rejudecând:

A fost redus cuantumul morale acordate părților civile B. și C. de la 22.500 de euro (la cursul BNR la data plății) la 15.000 de euro (echivalentul în RON la cursul BNR la data plății).

A fost majorat cuantumul daunelor morale acordate părții civile E. de la 60.000 de RON la 90.000 de RON.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate, care nu sunt contrare prezentei decizii.

A fost respinsă cererea părții civile E. de acordare a cheltuielilor de judecată de la prima instanță.

În fapt, s-a reținut că la data de 01.09.2018, în jurul orei 8:25, în timp ce inculpatul A. conducea autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x pe drumul public dintre comunele Vișina Nouă și Vădastra din jud. Olt, în zona cimitirului din com. Vișina Nouă, cu o viteză de 120 km/h pe un sector de drum unde viteza legală era de 90 km/h, atelajul hipo condus de victima F. ce se deplasa din sens opus a virat la stânga pentru a intra pe poarta cimitirului, pătrunzând pe banda de deplasare a autoturismului, fapt ce a condus la producerea accidentului de circulație între autoturism și atelajul hipo.

III. Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel a declarat recurs în casație inculpatul A. prin care a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală), solicitând în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., admiterea recursului în casație și să se dispună rejudecarea cauzei de către Curtea de Apel Craiova, pentru a fi respectate garanțiile procesuale ce le impune dreptul la un proces echitabil.

În esență, s-a arătat că, în cauză nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunilor de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., respectiv vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (2) și (3) C. pen.

În opinia apărării, bazată pe doctrina si jurisprudență, nu orice încălcare a unei dispoziții legale, în speță ale art. 35 alin. (1) și art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 rep., atrage răspunderea penală a unei persoane, pe considerentul că, aceste dispoziții "au drept scop prevenirea accidentelor rutiere și a consecințelor acestora".

Încălcarea anumitor dispoziții legale trebuie să aibă aptitudinea să influențeze rezultatul final. De aceea, s-a arătat că depășirea limitei legale de viteză de către inculpat nu a avut o contribuție determinantă în producerea rezultatului, întrucât starea de pericol nu era previzibilă pentru acesta, deoarece în zonă nu existau indicatoare care să îl oblige pe acesta la reducerea preventivă a vitezei si la sporirea atenției în raport de anumite pericole specifice sectorului de drum pe care s-a produs accidentul rutier.

Mai mult, s-a susținut că opiniile tuturor celor 4 experți care au efectuat expertize în cauză, inclusiv a expertului asistent desemnat de părțile civile, au coincis, în sensul că starea de pericol iminent s-a declanșat în momentul în care calul vehiculului hipo condus de F. a trecut de axul drumului și a pătruns pe sensul Vadastra-Vișina-Nouă, cu intenția de a traversa acel sens pe care circula inculpatul, obturând, practic, tot sensul opus de circulație.

În aceste circumstanțe, în care conduita victimei a creat o stare de pericol pentru siguranța traficului rutier, inclusiv pentru viața sa, apărarea a arătat că este exclusă culpa inculpatului A., ca formă a vinovăției ce se bazează pe o obligație a previziunii rezultatului faptei. Acest aspect a fost relevat și de expertiza efectuată de INEC București care a concluzionat că inculpatul, pe lângă faptul că nu a putut evita accidentul, nici nu putea să prevină evenimentul rutier întrucât valoarea vitezei de evitare de cca. 77 km/h este inferioară limitei maxime regulamentare pe sectorul de drum respectiv 90 km/h, iar din probele administrate în cauză nu rezultă alte elemente care să fi impus reducerea vitezei autoturismului la o asemenea valoare.

Prin urmare, așa cum s-a reținut în jurisprudență, în opinia apărării nu există o legătură de cauzalitate între conduita contravențională a inculpatului în ceea ce privește regimul de viteză și evenimentul rutier, respectiv impactul cu atelajul hipo soldat cu decesul conducătorului atelajului si vătămarea unuia dintre ocupanții acestuia. Depășirea limitei legale de viteză nu a avut o contribuție determinantă în producerea rezultatului, întrucât starea de pericol nu era previzibilă pentru inculpat, deoarece în zonă nu existau indicatoare care să îl oblige la reducerea preventivă a vitezei și la sporirea atenției în raport de anumite pericole specifice.

În cauză, împrejurarea neprevăzuta o reprezintă acțiunea căruțașului F. care, fiind în stare de ebrietate, s-a aflat cu acel atelaj hipo pe traiectoria autoturismului, pericolul iminent fiind generat de prezența nefirească, absolut imprevizibilă a căruței, împrejurare ce nu putea fi prevăzută de niciun conducător auto, ceea ce înseamnă că producerea impactului dintre autoturismul condus de inculpat și căruță se datorează culpei exclusive a victimei decedate.

Astfel, nu s-a putut stabili, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că între depășirea limitei de viteză de către inculpat și producerea accidentului a existat un raport de cauzalitate, câtă vreme din materialul probator administrat în cauză rezultă că, și dacă acesta ar fi circulat cu viteza regulamentară de 90 km/h, accidentul tot s-ar fi produs, lipsind legătura de cauzalitate între acțiunea inculpatului și urmarea imediată.

Pe cale de consecință, apărarea a susținut că lipsește legătura de cauzalitate între acțiunea inculpatului și urmarea imediată, pentru că accidentul s-ar fi produs și în condițiile în care inculpatul ar fi respectat dispoziția legală cu privire la viteza, astfel încât, nu poate fi fundamentată soluția de condamnare a inculpatului.

Cu privire la cererea de recurs în casație formulată de către inculpatul A. au fost depuse concluzii scrise de părțile civile B. și C., solicitând respingerea recursului în casație, ca nefondat.

În esență, s-a arătat că nu se impune achitarea inculpatului, motivat de faptul că există legătură de cauzalitate între conducerea autoturismului pe drumurile publice de către inculpat cu o viteză excesivă și decesul victimei, respectiv vătămarea corporală gravă a părții civile.

S-a mai arătat că susținerea existenței culpei inculpatului (conducătorul autoturismului x) se fundamentează pe următoarele:

- inculpatul era un șofer cu o experiență relativă de începător;

- viteza excesiv de mare cu care inculpatul conducea autoturismul (peste 130 km/h), dar și faptul că de la momentul survenirii stării de pericol și până la momentul impactului acesta nu a inițiat niciun fel de manevră de oprire;

- după impact autoturismul a intrat sub căruță pe care a distrus-o exploziv (componentele atelajului ca și cele 2 roți din față au fost pur și simplu pulverizate de pe șosea, dovadă că o roată a atelajului, cu toate căutările de la fața locului nu a fost găsită).

IV. Prin încheierea din 07.02.2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2021, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1756 din data de 26 octombrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

În esență, s-a reținut că cererea de recurs în casație îndeplinește condițiile prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen., iar în procedura de examinare a admisibilității recursului în casație instanța supremă verifică doar aspectele strict formale care nu pun în discuție chestiuni ce țin de soluționarea fondului căii de atac.

V. Examinând recursul în casație declarat de inculpatul A. prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 07.02.2024, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Preliminar, Înalta Curte reține că, în condițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, caz de casare ce vizează situațiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare; dacă instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

Este de menționat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reținută de instanța de apel.

Înalta Curte subliniază că ceea ce s-a invocat de recurentul-inculpat ca temei al incidenței dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. vizează, în esență, faptul că lipsește legătura de cauzalitate între acțiunea inculpatului de a conduce autovehiculul și urmarea imediată, respectiv decesul victimei F. și vătămarea corporală a victimei E., pentru că accidentul s-ar fi produs și în condițiile în care inculpatul ar fi respectat dispoziția legală cu privire la viteză.

În analiza conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte va porni de la situația de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat de instanța de apel, respectiv că la data de 01.09.2018, în jurul orei 8:25, în timp ce inculpatul A. conducea autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x pe drumul public dintre comunele Vișina Nouă și Vădastra din jud. Olt, în zona cimitirului din com. Vișina Nouă, cu o viteză de 120 km/h pe un sector de drum unde viteza legală era de 90 km/h, atelajul hipo condus de victima F. ce se deplasa din sens opus a virat la stânga pentru a intra pe poarta cimitirului, pătrunzând pe banda de deplasare a autoturismului, fapt ce a condus la producerea accidentului de circulație între autoturism și atelajul hipo.

În ceea ce privește prevederea faptei în legea penală și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte notează că, potrivit art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., constituie infracțiunea de ucidere din culpă:

(1) Uciderea din culpă a unei persoane se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.

(2) Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Când încălcarea dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere constituie prin ea însăși o infracțiune se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.

De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 196 alin. (2) și (3) C. proc. pen., constituie infracțiunea de vătămare corporală din culpă:

(2) Fapta prevăzută în art. 194 alin. (1) săvârșită din culpă se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

(3) Când fapta prevăzută în alin. (2) a fost săvârșită ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.

Din analiza acestor texte de lege și prin raportare la situația de fapt, Înalta Curte constată că există infracțiunea de vătămare corporală din culpă, în forma reținută de instanța de apel, când se săvârșește o faptă prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen., adică loviri sau alte violențe care au cauzat leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale.

Revenind la situația de fapt, Înalta Curte constată că instanța de apel, evaluând coroborat materialul probator, și-a format convingerea, argumentată, că inculpatul, la data de 01.09.2018, în jurul orei 8:25, a condus autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x pe drumul public dintre comunele Vișina Nouă și Vădastra din jud. Olt, iar în zona cimitirului din com. Vișina Nouă, atelajul hipo condus de victima F. ce se deplasa din sens opus a virat la stânga pentru a intra pe poarta cimitirului, pătrunzând pe banda de deplasare a autoturismului, fapt ce a condus la producerea accidentului de circulație între autoturism și atelajul hipo, consecința fiind decesul conducătorului atelajului, F., precum și vătămarea corporală a unui pasager din același atelaj, victima E., căreia i s-au cauzat leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 115-125 zile de îngrijiri medicale.

Din examinarea situației de fapt, Înalta Curte constată că acțiunea inculpatului s-a desfășurat cu ocazia efectuării activității de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, activitate reglementată prin dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (normă completatoare la varianta agravată prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.), republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 670 din 03 august 2006, precum prin cele ale Hotărârii de Guvern nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 876 din 26 octombrie 2006, iar urmările acțiunii sale (decesul victimei F. și vătămarea corporală a persoanei vătămate E.) au avut la bază nerespectarea dispozițiilor legale ce reglementează activitatea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice.

Astfel, legiuitorul a impus participanților la trafic, inclusiv conducătorilor auto, prin art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, obligația de a avea un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice ori private.

De asemenea, aceștia (conducătorii auto) trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță.

Din analiza elementelor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de ucidere din culpă în varianta agravată prevăzute de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., rezultă că aceasta este una de rezultat care constă în uciderea unei persoane ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități, având ca urmare imediată moartea victimei și fiind necesar existe legătură de cauzalitate între comportamentul făptuitorului și moartea victimei.

În ceea ce privește infracțiunea de vătămare corporală din culpă, reglementată în art. 196 alin. (2) și (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată elementul material constă în lovirea sau exercitarea oricărei violențe cauzatoare de leziuni traumatice asupra corpului unei persoane ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități, având urmare imediată producerea unei vătămări a integrității corporale sau a sănătății ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 90 de zile, o infirmitate, un prejudiciu estetic grav și permanent, avortul, punerea în primejdie a vieții unei persoane. Ca și în cazul infracțiunii de ucidere din culpă, trebuie să existe legătură de cauzalitate între acțiunea făptuitorului și urmarea imediată, adică este necesar ca vătămarea corporală a victimei să fi avut drept cauză acțiunea făptuitorului.

Verificând îndeplinirea condițiilor de tipicitate obiectivă prin raportare la situația de fapt reținută cu titlu definitiv de instanța de apel, Înalta Curte constată că acțiunea inculpatului realizează elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă în forma reținută de instanța de apel.

Astfel, în ceea ce privește infracțiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acțiunea inculpatului A. care, în timp ce conducea autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x, în care se mai afla ca pasager martorul G., pe DJ 604, în afara localității Vișina Nouă, jud. Olt, având direcția de deplasare Vădastra - Vișina Nouă, nu a respectat regimul legal de viteză și nu a efectuat manevre corespunzătoare de evitare a oricărui pericol, intrând în coliziune cu vehiculul cu tracțiune animală, condus din sens opus de către proprietarul F., care a efectuat virajul la stânga fără să se asigure și fără a acorda prioritate de trecere, fapt ce a produs decesul pe loc al numitului F., precum și vătămarea corporală a numitei E., pasageră în vehiculul cu tracțiune animală.

Așadar, în cauză s-a realizat elementul material al infracțiunilor pentru care inculpatul a fost condamnat, cât și urmările imediate cerute de lege, respectiv uciderea victimei F. și exercitarea unor violențe asupra victimei E. cauzatoare de leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 115-125 zile de îngrijiri medicale.

În ceea ce privește legătura de cauzalitate, Înalta Curte constată că pentru stabilirea legăturii de cauzalitate este necesar a se verifica existența unui raport cauză-efect între acțiunea făptuitorului și urmările imediate ale acestuia.

Sigur, în acord cu apărarea, constatarea încălcării unei dispoziții legale referitoare la circulația pe drumurile publice nu este suficientă pentru a reține culpa în producerea accidentului, fiind necesar să se analizeze în ce măsură încălcarea respectivelor dispoziții legale a influențat producerea evenimentului rutier și, implicit, a urmărilor acestuia.

În această ordine de idei, Înalta Curte, contrar susținerilor apărării, constată că, deși este adevărat că acțiunea principală care a generat starea de pericol a fost reprezentată de neglijența victimei F., conducătorul atelajului hipo, care a virat stânga, fără să se asigure, pătrunzând pe direcția de deplasare a autoturismului condus de inculpat, însă inculpatul prin nerespectarea limitei de viteză, de 90 km/h, pentru sectorul respectiv de drum, conducând cu o viteză excesivă de 120 km/h, dar și prin inacțiunea sa de a nu lua nicio măsură pentru a preveni producerea coliziunii, a înlesnit și, în același timp, a amplificat urmările accidentului.

Astfel, doar în situația în care inculpatul conducea cu o viteză legală care să-i permită efectuarea oricărei manevre în regim de siguranță și dacă în timpul apariției stării de pericol, lua măsurile necesare (frânare, virare, acționarea claxonului, sporirea atenției etc.) pentru evitarea accidentului sau pentru diminuarea urmărilor, se putea discuta de neîndeplinirea condiției privind existența legăturii de cauzalitate.

În lipsa unei astfel de conduite din partea inculpatului, Înalta Curte apreciază că este îndeplinită condiția legăturii de cauzalitate, la producerea urmărilor imediate contribuind ambele fapte culpoase, atât ale victimei F., cât și ale inculpatului, în concurs, iar instanța de apel, în mod corect, a arătat că lipsa de tipicitate a infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată ar fi putut fi reținută în cauză numai dacă inculpatul ar fi respectat dispozițiile art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 rep, iar decesul victimei s-ar fi produs ca urmare a culpei exclusive, ceea ce nu s-a probat în cauză.

În raport de considerentele prezentate, Înalta Curte consideră că fapta inculpatului A. care, la data de 01.09.2018, în jurul orei 8:25, în timp ce conducea autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x pe drumul public dintre comunele Vișina Nouă și Vădastra din jud. Olt, în zona cimitirului din com. Vișina Nouă, cu o viteză de 120 km/h pe un sector de drum unde viteza legală era de 90 km/h, a intrat în coliziune cu atelajul hipo condus de victima F. ce se deplasa din sens opus și care a virat la stânga pentru a intra pe poarta cimitirului, pătrunzând pe banda de deplasare a autoturismului, fapt ce a condus la producerea accidentului de circulație între autoturism și atelajul hipo, este prevăzută de legea penală și întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 196 alin. (2) și (3) C. pen., motiv pentru care:

În baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1756 din data de 26 octombrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat A., în cuantum de 680 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1756 din data de 26 octombrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat A., în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 martie 2024.