ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 04.08.2020

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE

04.08.2020

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 04 august 2020

Asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 120 din 07 octombrie 2019 pronunțată de Judecătoria Zimnicea, în temeiul art. 228 alin. (1) C. pen. coroborat cu art. 229 alin. (1) lit. b) și d) și alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1), (4) și 10 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare (faptă consumată la data de 12/13 noiembrie 2018).

S-a constatat că această infracțiune a fost săvârșită în concurs real cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 137 din 29 octombrie 2018 pronunțată de Judecătoria Zimnicea în dosarul nr. x/2018, definitivă prin neapelare la data de 20 noiembrie 2018.

În baza art. 97 alin. (1) C. pen., s-a dispus anularea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 1 an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 137 din 29 octombrie 2018 pronunțată de Judecătoria Zimnicea în dosarul nr. x/2018, definitivă prin neapelare la data de 20 noiembrie 2018.

În baza art. 40 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor, astfel:

- pedeapsa de 2 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 137 din 29 octombrie 2018 pronunțată de Judecătoria Zimnicea în dosarul nr. x/2018, definitivă prin neapelare la data de 20 noiembrie 2018, în baza art. 193 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 199 C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

- pedeapsa de 8 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 137 din 29 octombrie 2018 pronunțată de Judecătoria Zimnicea în dosarul nr. x/2018, definitivă prin neapelare la data de 20 noiembrie 2018, în baza art. 228 alin. (1) C. pen., coroborat cu art. 229 alin. (1) lit. b) și art. 231 C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

- pedeapsa de 2 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 137 din 29 octombrie 2018 pronunțată de Judecătoria Zimnicea în dosarul nr. x/2018, definitivă prin neapelare la data de 20 noiembrie 2018, în baza art. 32 din Legea nr. 217/2003 cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

- pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, aplicată prin sentința dată în cauză, în temeiul art. 228 alin. (1) C. pen., coroborat cu art. 229 alin. (1) lit. b) și d) și alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1), (4) și 10 C. proc. pen.

A fost condamnat inculpatul la pedeapsa cea mai grea de 1 an și 4 luni închisoare, la care a fost adăugat un spor de 6 luni și 20 de zile închisoare, reprezentând 1/3 din celelalte pedepse stabilite, în final, inculpatul având de executat 1 an 10 luni și 20 de zile închisoare.

S-a constatat că infracțiunile din cauză sunt concurente între ele, precum și în stare de pluralitate intermediară față de infracțiunile pentru care inculpatul A. a fost condamnat prin sentința penală nr. 137 din 29 octombrie 2018 pronunțată de Judecătoria Zimnicea în dosarul nr. x/2018, definitivă prin neapelare la data de 20 noiembrie 2018.

În baza art. 199 alin. (1) raportat la art. 193 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1), (4) și 10 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 luni închisoare (faptă consumată la data de 10 decembrie 2018, persoană vătămată B.).

În baza art. 44 alin. (2) coroborat cu art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost contopită pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentință pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 199 alin. (1) raportat la art. 193 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1), (4) și 10 C. proc. pen. (faptă consumată la data de 10 decembrie 2018, persoană vătămată B.) cu pedeapsa rezultantă de 1 an, 10 luni și 20 de zile închisoare și a fost condamnat inculpatul la pedeapsa cea mai grea, de 1 an 10 luni și 20 de zile închisoare, la care a fost adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, respectiv 1 lună și 10 de zile închisoare, inculpatul având de executat pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.

În baza art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (1), (4) și 10 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 lună închisoare.

În baza art. 44 alin. (2) coroborat cu art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost contopită pedeapsa de 1 lună închisoare stabilită inculpatului prin sentință pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (1), (4) și 10 C. proc. pen., cu pedeapsa rezultantă de 1 an 10 luni și 20 de zile închisoare și s-a aplicat acestuia pedeapsa cea mai grea, de 1 an 10 luni și 20 de zile închisoare, la care a adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, respectiv 10 de zile închisoare, inculpatul având de executat pedeapsa rezultantă de 1 an și 11 luni închisoare.

În temeiul art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite cele două pedepse aplicate și a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care a fost adăugat un spor de 7 luni și 20 de zile închisoare, reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă stabilită, în final inculpatul având de executat 2 ani 7 luni și 20 de zile închisoare.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din durata pedepsei de 2 ani 7 luni și 20 de zile închisoare timpul reținerii și arestării preventive de la 28 mai 2019 la zi.

În baza art. 404 alin. (4) lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 399 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului, dispusă prin încheierea nr. 1 din 28 mai 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2019 și menținută, în faza camerei preliminare, prin încheierile nr. 163 din 12 iunie 2019 (dosar nr. x/2019.1) și nr. 184 din 08 iulie 2019 (dosar nr. x/2019.2) ale Judecătoriei Zimnicea, iar în faza de judecată prin încheierea nr. 102 din 05 august 2019 în dosarul nr. x/2019.2 al aceleiași instanțe și prin încheierea nr. 375 din 01 octombrie 2019, pronunțată de Judecătoria Alexandria în dosarul nr. x/2019.3*.

În baza art. 555 C. proc. pen., s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii conform sentinței, la rămânerea definitivă a acesteia.

În baza art. 397 C. proc. pen., s-a luat act că persoanele vătămate nu s-au constituit părți civile în procesul penal.

În baza art. 404 alin. (4) lit. e) C. proc. pen. raportat la art. 398 C. proc. pen. cu referire la art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 1500 de RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care 1000 de RON în faza de urmărire penală și 500 de RON în faza camerei preliminare și a judecății.

În baza art. 404 alin. (4) lit. e) C. proc. pen. raportat la art. 398 C. proc. pen. cu referire la art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în cuantum de 868 RON, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției și a rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul nr. x/2018 din 10 iunie 2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Zimnicea, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, prevăzută de 228-229 alin. (1) lit. b) și d) și alin. (2) lit. b) C. pen., violență în familie, prevăzută de art. 199 alin. (1) C. pen. raportat la art. 193 alin. (2) C. pen. (persoană vătămată B.), și încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție (patru fapte, comise în datele de 19 aprilie 2019, 04 mai 2019, 15 mai 2019, 28 mai 2019), prevăzută de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, toate cu aplicarea art. 44 alin. (1) C. pen. (persoană vătămată C.) și art. 38 alin. (1) C. pen.

În concret, prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că, la data de 13 noiembrie 2018, persoana vătămată D. a sesizat organele de poliție cu privire la faptul că, în noaptea de 12/13 noiembrie 2018, persoane neidentificate i-au distrus parțial o placă din gardul care-i împrejmuiește curtea imobilului.

Fiind audiat, numitul E. a declarat faptul că, în aceeași noapte, persoanele neidentificate ce au distrus o porțiune din gardul persoanei vătămate D. i-au sustras și lui o ușă ce se afla într-un gard ce despărțea proprietatea sa de cea a numitei D., motiv pentru care a solicitat a se lua măsurile legale.

La data de 10 decembrie 2018, organele de poliție au fost sesizate de către persoana vătămată B. cu privire la faptul că, în aceeași zi, a fost lovită cu un ciocan în zona capului de către fratele său A., în timp ce se aflau în locuința mamei lor.

La data de 06 aprilie 2019, organele de poliție au fost sesizate de către persoana vătămată C. cu privire la faptul că, în dimineața aceleiași zile, în timp ce se afla în imobilul său, a fost lovită cu pumnii în zona spatelui și capului de către fiul său A., împrejurări în care acesta a și amenințat-o cu moartea.

Prin sentința civilă nr. 517 din 10 aprilie 2019 a Judecătoriei Zimnicea pronunțată în dosarul nr. x/2019, a fost emis un ordin de protecție în favoarea numitei C., în contradictoriu cu numitul A., prin care au fost dispuse mai multe măsuri de protecție, inclusiv evacuarea temporară a pârâtului din locuința sa și păstrarea de către acesta din urmă a unei distanțe minime de 50 de metri față de mama sa, C., și față de reședința acesteia (unde locuia și el).

La data de 19 aprilie 2019, organele de poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că numitul A. a încălcat ordinul de protecție instituit prin sentința civilă nr. 517 din 10 aprilie 2019, constând în aceea că, în aceeași zi (19 aprilie 2019), a pătruns în curtea imobilului mamei sale C., unde a lovit-o cu pumnii în zona spatelui.

La data de 04 mai 2019, organele de cercetare penală au fost sesizate prin SNUAU 112 de către numita B. cu privire la faptul că mama sa, C., a fost lovită de numitul A. în timp ce se aflau la domiciliul lor din localitatea Piatra, județul Teleorman.

Cu ocazia deplasării la fața locului, organele de poliție l-au găsit pe susnumit la domiciliul său din localitatea Piatra, județul Teleorman, deși prin ordinul de protecție instituit îi fusese interzis acest lucru.

Persoana vătămată C. a solicitat, cu ocazia audierii, tragerea la răspundere a fiului său, A., pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și pentru încălcarea ordinului de protecție.

Prin ordonanța procurorului din 23 aprilie 2019 s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice numitului A..

Cu ocazia aducerii la îndeplinire a măsurilor dispuse de procuror prin această ordonanță, organele de poliție s-au sesizat din oficiu întrucât au depistat pe inculpat la domiciliul său în data de 15 mai 2019, deși acesta avea interdicția de a se afla la acest imobil, stabilită prin ordin de protecție.

La data de 28 mai 2019, inculpatul a fost din nou identificat de organele de poliție la domiciliul său din localitatea Piatra, județul Teleorman, deși, prin ordinul de protecție instituit prin sentința civilă nr. 517 din 10 aprilie 2019 a Judecătoriei Zimnicea, a fost obligat să păstreze o distanță de minim 50 de metri față de această locație, realizându-se din nou sesizarea din oficiu a organelor judiciare.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, care a fost însușit de acuzat, acesta înțelegând să se prevaleze de dispozițiile privind recunoașterea învinuirii, instanța de fond a apreciat că, în drept, fapta inculpatului A., constând în aceea că, în noaptea de 12/13 noiembrie 2018, a sustras o ușă confecționată din PVC, ce aparținea numitului E., pătrunzând în curtea locuinței persoanei vătămate D., prin distrugerea parțială a unui element al gardului împrejmuitor, fabricat din ciment, întrunește condițiile de tipicitate ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1) C. pen., coroborat cu art. 229 alin. (1) lit. b) și d) și alin. (2) C. pen.

S-a reținut că elementul material constă în acțiunea de luare de către inculpat a bunului din posesia persoanei vătămate, fără consimțământul acesteia, acțiune care s-a realizat prin două acte distincte: scoaterea produsului din sfera de stăpânire a persoanei vătămate (deposedarea) și trecerea lui în sfera de stăpânire a inculpatului (imposedare). Întrucât fapta a fost săvârșită în timpul nopții, prin efracție și prin violarea domiciliului persoanei vătămate D., s-au apreciat incidente dispozițiile art. 229 alin. (1) lit. b) și d) și alin. (2) C. pen., ce reglementează forma agravată a infracțiunii.

În ceea ce privește fapta inculpatului A., constând în aceea că, la data de 10 decembrie 2018, a agresat-o pe persoana vătămată B., sora sa, prin lovirea acesteia cu un ciocan în zona capului, cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecarea un număr de 7-9 zile de îngrijiri medicale, s-a arătat că aceasta realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen., raportat la art. 199 alin. (1) C. pen.

Totodată, s-a apreciat că fapta inculpatului A., constând în aceea că, la datele de 19 aprilie 2019, 04 mai 2019, 15 mai 2019 și 28 mai 2019, încălcând măsurile dispuse prin ordinul de protecție privind obligarea de a păstra o distanță de minim 50 de metri față de locuința mamei sale, C., potrivit sentinței civile nr. 517 din 10 aprilie 2019 pronunțată de Judecătoria Zimnicea în dosarul nr. x/2019, a fost identificat de organele de poliție în această locație, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de încălcare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecție, prevăzută de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 396 alin. (2) și 10 C. proc. pen., întrucât faptele există, au fost săvârșite de inculpat și constituie infracțiuni, instanța a dispus condamnarea acestuia.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen., a căror aplicare s-a realizat prin raportare la limitele de pedeapsă speciale prevăzute de lege, reduse cu o treime, conform art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. În acest sens, s-a ținut seama de gravitatea ridicată a faptelor săvârșite de inculpat, ce rezultă din natura infracțiunilor (contra patrimoniului, dar și contra persoanei), din modul de acțiune (prin încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție și în mod repetat), din împrejurările de timp și loc (noaptea, prin efracție), precum și de împrejurarea că acesta a dat dovadă de perseverență infracțională (săvârșind fapte la un interval de timp scurt, în stare de pluralitate intermediară).

Totodată, instanța a reținut atitudinea de recunoaștere a săvârșirii faptelor de către inculpat, precum și circumstanțele sale personale, din fișa de cazier rezultând că acesta nu se află la primul conflict cu legea penală. Astfel, instanța a constatat că faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată în cauză sunt concurente între ele, fiind săvârșite, totodată, în stare de pluralitate intermediară cu infracțiunile pentru care, prin sentința penală nr. 137 din 29 octombrie 2018 pronunțată de Judecătoria Zimnicea în dosarul nr. x/2018, definitivă prin neapelare la data de 20 noiembrie 2018, acesta a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare pentru comiterea aceluiași gen de infracțiuni ca și cele pentru care este cercetat în cauză, dispunându-se, în baza art. 91 C. pen., suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de 2 ani, ce a început să curgă de la data de 20 noiembrie 2018.

Față de data consumării infracțiunii de furt calificat pentru care inculpatul a fost trimis în judecată în cauză, precum și de cea a rămânerii definitive a sentinței penale nr. 137 din 29 octombrie 2018, pronunțată de Judecătoria Zimnicea, respectiv 20 noiembrie 2018, instanța a constatat că toate aceste infracțiuni se află în concurs real, fiind săvârșite mai înainte de a interveni o hotărâre definitivă de condamnare pentru vreuna dintre ele.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpatul A., criticând-o sub aspectul nelegalității, cu argumentarea că pedepsele aplicate pentru două dintre infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată au fost contopite de două ori, dar și pentru netemeinicie, solicitând reindividualizarea pedepselor, care, în opinia sa, au un cuantum mult prea ridicat în raportat cu faptele săvârșite, precum și aplicarea dispozițiilor art. 91 C. pen.

Prin decizia penală nr. 1587/A din 28 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția II-a penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admis apelul declarat de apelantul inculpat A. împotriva sentinței penale nr. 120 din 07 octombrie 2019 pronunțată de Judecătoria Zimnicea, care a fost desființată în parte, iar, în rejudecare:

În temeiul art. 228 alin. (1) C. pen. coroborat cu art. 229 alin. (1) lit. b) și d) și alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1), (4) și 10 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 9 luni închisoare (faptă consumată la data de 12/13 noiembrie 2018).

S-a constatat că această infracțiune a fost săvârșită în concurs real cu infracțiunile pentru care inculpatul A. a fost condamnat prin sentința penală nr. 137 din 29 octombrie 2018 pronunțată de Judecătoria Zimnicea în dosarul nr. x/2018, definitivă prin neapelare la data de 20 noiembrie 2018.

- pedeapsa de 2 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 137 din 29 octombrie 2018 pronunțată de Judecătoria Zimnicea în dosarul nr. x/2018, definitivă prin neapelare la data de 20 noiembrie 2018, în baza art. 32 din Legea nr. 217/2003 cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

- pedeapsa de 9 luni închisoare, aplicată prin decizie, în temeiul art. 228 alin. (1) C. pen., coroborat cu art. 229 alin. (1) lit. b) și d) și alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1), (4) și 10 C. proc. pen.

A fost condamnat inculpatul la pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare, la care a fost adăugat un spor de 6 luni și 20 de zile închisoare, reprezentând 1/3 din celelalte pedepse stabilite, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 1 an 3 luni și 20 de zile închisoare.

În baza art. 199 alin. (1) C. pen. raportat la art. 193 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1), (4) și 10 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 luni închisoare (faptă consumată la data de 10 decembrie 2018, persoană vătămată B.).

S-a constatat că infracțiunile prevăzute de art. 199 alin. (1) C. pen. raportat la art. 193 alin. (2) C. pen. și de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 pentru care a fost judecat în cauză sunt concurente între ele, precum și în stare de pluralitate intermediară față de infracțiunile pentru care inculpatul A. a fost condamnat prin sentința penală nr. 137 din 29 octombrie 2018 pronunțată de Judecătoria Zimnicea în dosarul nr. x/2018, definitivă prin neapelare la data de 20 noiembrie 2018.

În baza art. 44 alin. (1), (2) C. pen. coroborat cu art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului prin decizie, de 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 199 alin. (1) C. pen. raportat la art. 193 alin. (2) C. pen., și de 1 lună închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cu pedeapsa rezultantă de 1 an 3 luni și 20 de zile închisoare și a fost condamnat inculpatul la pedeapsa cea mai grea, de 1 an 3 luni și 20 de zile închisoare, la care a fost adăugat un spor de o treime din celelalte pedepse stabilite, respectiv 1 lună și 20 de zile închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an 5 luni și 10 zile închisoare.

În baza art. 45 alin. (6) C. pen., s-a aplicat inculpatului măsura de siguranță a obligării la tratament medical, prevăzută de art. 109 C. pen., până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.

În baza art. 422 C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din durata pedepsei închisorii aplicate timpul reținerii și arestării preventive de la 28 mai 2019 la zi.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, iar, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 868 RON a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel, efectuând propria analiză a actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma criticilor formulate de inculpat în calea de atac și a dispozițiilor legale în materie, Curtea a apreciat întemeiat primul motiv de apel vizând modalitatea în care au fost aplicate regulile concursului de infracțiuni în cazul pluralității intermediare.

În acest sens, s-a constatat că, în raport cu antecedența penală a inculpatului, ce derivă din sentința penală nr. 137 din 29 octombrie 2018 a Judecătoriei Zimnicea, definitivă prin neapelare la data de 20 noiembrie 2018, instanța de fond a apreciat, în mod greșit, că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru starea de recidivă, stabilind că faptele pentru care acuzatul a fost trimis în judecată în cauză sunt concurente între ele, fiind săvârșite în stare de pluralitate intermediară cu cele pentru care s-a dispus condamnarea sa prin sentința penală susmenționată.

Analizând aplicarea art. 44 alin. (2) C. pen. în cadrul operațiunii de stabilire a pedepsei rezultante ce a fost dată spre executare inculpatului, Curtea a observat că dispozițiile de la concursul de infracțiuni au fost aplicate greșit, deoarece li s-a dat de două ori eficiență, atât în raport cu fiecare dintre pedepsele care au fost aplicate pentru infracțiunile prevăzute de art. 199 alin. (1) raportat la art. 193 alin. (2) C. pen. și de art. 32 alin 1 din Legea nr. 217/2003, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cât și cu pedeapsa rezultantă dintre acestea două, la care în final s-a ajuns în urma unei noi operațiuni de contopire.

Astfel, după aplicarea pedepsei pentru infracțiunea de furt calificat pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, constatând că această faptă a fost săvârșită în concurs real cu cele pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 137 din 29 octombrie 2018 a Judecătoriei Zimnicea, definitivă prin neapelare la data de 20 noiembrie 2018, prima instanță trebuia să dea eficiență art. 97 C. pen. cu privire la pedeapsa de 1 an închisoare stabilită prin această sentință și regulilor de la concursul de infracțiuni, aplicând o pedeapsă rezultantă.

Ulterior, trebuia să fie aplicată câte o pedeapsă pentru infracțiunile prevăzute de art. 199 alin. (1) C. pen. raportat la art. 193 alin. (2) C. pen. și de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În raport cu data săvârșirii, cuantumul pedepsei și data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 137 din 29 octombrie 2018 a Judecătoriei Zimnicea, respectiv 20 noiembrie 2018, prima instanța trebuia să constate că infracțiunile prevăzute de art. 199 alin. (1) C. pen. raportat la art. 193 alin. (2) C. pen. și de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, pentru care inculpatul a fost judecat în cauză, sunt concurente între ele, precum și în stare de pluralitate intermediară față de infracțiunile pentru care acesta a fost condamnat prin sentința susmenționată.

Pe cale de consecință, în baza art. 44 alin. (1), (2) C. pen., coroborat cu art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., prima instanță trebuia să contopească pedepsele aplicate inculpatului în cauză pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 199 alin. (1) C. pen. raportat la art. 193 alin. (2) C. pen. și de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cu cea rezultată în urma anulării suspendării sub supraveghere a pedepsei de 1 an închisoare aplicată sentința penală nr. 137 din 29 octombrie 2018 a Judecătoriei Zimnicea, definitivă la 20 noiembrie 2018, în concurs cu cea aplicată tot în speță pentru infracțiunea de furt calificat și, dând eficiență regulilor de la concursul de infracțiuni, să îl condamne pe inculpat la pedeapsa cea mai grea, la care să adauge un spor de o treime din celelalte pedepse stabilite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă.

Curtea a apreciat ca fiind nefondat motivul de apel vizând greșita individualizare a pedepselor, sens în care a constatat că, la stabilirea acestora, instanța de fond a ținut seama de criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen., precum și de dispozițiile art. 38 C. pen. privind concursul de infracțiuni, întrucât toate faptele au fost săvârșite prin acțiuni distincte, înainte ca inculpatul să fie condamnat definitiv pentru vreuna din ele.

Astfel, pe lângă aspectele referitoare la faptă, judecătorul de la prima instanță a avut în vedere și circumstanțele personale ale inculpatului, reținând că acesta este cunoscut cu antecedente penale, fapt dovedit de fișa de cazier judiciar, din care rezultă condamnări anterioare pentru fapte de același gen, și că a recunoscut săvârșirea faptelor.

Neîntemeiată a fost apreciată și solicitarea de aplicare a dispozițiilor art. 91 C. pen., reținându-se că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile pozitive prevăzute de art. 91 alin. (1) lit. d) C. pen. referitoare la conduita inculpatului și faptele pentru care acesta a fost trimis în judecată, având în vedere natura acestora - infracțiuni contra patrimoniului și persoanei, modul de acțiune (prin încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție și în mod repetat), împrejurările de timp și loc (noaptea, prin efracție), precum și faptul că inculpatul a dat dovadă de perseverență infracțională (săvârșind fapte la un interval de timp scurt, în stare de pluralitate intermediară).

Pe de altă parte, Curtea a constatat că prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică A1-D -4/57 din 10.01.2018, raportat la natura afecțiunilor de care suferă inculpatul și pericolul social al acestuia, s-a recomandat aplicarea măsurii de siguranță a obligării la tratament medical, prevăzută de art. 109 C. pen., acesta fiind justificată de faptul că, inițial, a fost luată prin sentința penală nr. 137 din 29 octombrie 2018 a Judecătoriei Zimnicea, definitivă prin neapelare la data de 20 noiembrie 2018, fiind incidente dispozițiile art. 45 alin. (6) C. pen., astfel încât, dispunerea unei măsuri de siguranță cu caracter medical față de inculpat, în propria cale de atac, nu reprezintă o agravare a situației sale, măsura fiind în favoarea sa, necesară pentru îmbunătățirea stării de sănătate, pentru a-l împiedica să comită noi infracțiuni, precum și pentru a diminua/înlătura starea concretă de pericol social pe care acesta o reprezintă.

Astfel, Curtea a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 109 C. pen., întrucât inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și suferă de o boală psihică, astfel încât, raportat și la modalitatea de comitere a infracțiunilor pentru care a fost cercetat în cauză și la concluziile/recomandările medicilor legiști, s-a apreciat că acesta prezintă pericol social, fiind necesară aplicarea măsurii de siguranță a obligării la tratament medical până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.

Ulterior, prin încheierea din data de 19 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2019, în baza art. 278 C. proc. pen., s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul minutei deciziei penale nr. 1587/A din 28 noiembrie 2019 a aceleiași instanțe, în sensul că în loc de:

"În baza art. 44 alin. (1), (2) C. pen. coroborat cu art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., contopește pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 199 alin. (1) C. pen. raportat la art. 193 alin. (2) C. pen. și de 1 lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cu pedeapsa rezultantă de 1 an 10 luni și 20 de zile închisoare și condamnă inculpatul la pedeapsa cea mai grea, respectiv 1 an 10 luni și 20 de zile închisoare, la care adaugă un spor de o treime din celelalte pedepse stabilite, respectiv 1 lună și 20 de zile închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani și 10 zile închisoare.", s-au menționat următoarele:

"În baza art. 44 alin. (1), (2) C. pen. coroborat cu art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., contopește pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 199 alin. (1) C. pen. raportat la art. 193 alin. (2) C. pen. și de 1 lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. cu pedeapsa rezultantă de 1 an 3 luni și 20 de zile închisoare și condamnă inculpatul la pedeapsa cea mai grea, respectiv 1 an 3 luni și 20 de zile închisoare, la care adaugă un spor de o treime din celelalte pedepse stabilite, respectiv 1 lună și 20 de zile închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an 5 luni și 10 zile închisoare."

Împotriva deciziei penale nr. 1587/A din 28 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din data de 19 decembrie 2019 a aceleiași instanțe, în termen legal, a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

În cuprinsul căii de atac promovate, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., s-a arătat, în esență, că instanța de apel a aplicat inculpatului A. o pedeapsă în alte limite decât cele stabilite pentru infracțiunea de furt calificat reglementată de art. 228 - art. 229 alin. (1) lit. b) și d) și alin. (2) lit. b) C. pen., respectiv sub minimul special prevăzut de lege, precum și că pedeapsa rezultantă este nelegală, ca urmare a greșitei aplicări a dispozițiilor art. 44 alin. (2) C. pen.

Astfel, s-a menționat că pedeapsa prevăzută de art. 228 - art. 229 alin. (1) lit. b) și d) și alin. (2) lit. b) C. pen. pentru infracțiunea de furt calificat este închisoarea de la 2 ani la 7 ani, limite de pedeapsă care trebuie reduse cu o treime ca urmare a judecării în procedura recunoașterii învinuirii, astfel încât minimul special este de 1 an și 4 luni închisoare. Prin urmare, pedeapsa aplicată de 9 luni închisoare, în condițiile în care instanța de apel nu a schimbat încadrarea juridică a faptei și nici nu a reținut circumstanțe atenuante, este situată sub limita minimă prevăzută de lege.

Totodată, s-a susținut că pedeapsa rezultantă de 1 an 5 luni și 10 zile închisoare este nelegală având în vedere aplicarea greșită a dispozițiilor art. 44 alin. (2) C. pen. întrucât, în caz de pluralitate intermediară, pedeapsa pentru noua infracțiune și pedeapsa anterioară se contopesc potrivit dispozițiilor de la concursul de infracțiuni, iar, conform art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.

Având în vedere că dispozițiile art. 44 alin. (2) C. pen. fac trimitere la regimul sancționator al concursului de infracțiuni prevăzut de art. 39 C. pen., fără a conține prevederi derogatorii sub acest aspect, s-a apreciat că instanța de apel trebuia să constate că infracțiunea de furt calificat din prezenta cauză a fost săvârșită în concurs real cu infracțiunile pentru care inculpatul A. a fost condamnat prin sentința penală nr. 137 din 29 octombrie 2018 a Judecătoriei Zimnicea, precum și cu cele prevăzute de art. 199 alin. (1) C. pen. raportat la art. 193 alin. (2) C. pen. și de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, acestea două din urmă fiind comise în stare de pluralitate intermediară față de cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința anterior menționată. În consecință, se impunea contopirea pedepselor aplicate pentru cele trei infracțiuni pentru care inculpatul a fost judecat în cauză cu cele stabilite prin sentința penală nr. 137 din 29 octombrie 2018 a Judecătoriei Zimnicea, definitivă prin neapelare la data de 20 noiembrie 2018 (rezultate în urma descontopirii pedepsei rezultante de l an închisoare), conform art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., urmând a fi aplicată pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse.

Ca atare, raportat la aspectele expuse pe larg în cuprinsul motivelor de recurs în casație, s-a solicitat, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen., admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei penale nr. 1587/A din 28 noiembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe inculpatul A., și în rejudecare, condamnarea acestuia la o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 - art. 229 alin. (1) lit. b) și d) și alin. (2) lit. b) C. pen., iar, conform art. 44 alin. (2) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., contopirea acesteia cu cele aplicate tot în cauză, de 4 luni închisoare, pentru infracțiunea de violență în familie prevăzută de art. 199 alin. (1) C. pen. raportat la art. 193 alin. (2) C. pen., și de 1 lună închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., precum și cu cele 6 pedepse de câte 2 luni închisoare și o pedeapsă de 8 luni închisoare, stabilite prin sentința penală nr. 137 din 29 octombrie 2018 a Judecătoriei Zimnicea, definitivă prin neapelare la data de 20 noiembrie 2018 (rezultate în urma descontopirii pedepsei rezultante de l an închisoare), urmând a fi aplicată pedeapsa cea mai grea de 1 an și 4 luni închisoare, la care să fie adăugat un spor de 8 luni și 10 zile închisoare, reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse, în final rezultând o pedeapsă de 2 ani și 10 zile închisoare.

Prin încheierea din 02 iulie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, apreciind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen. în raport cu criticile circumscrise cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 1587/A din 28 noiembrie 2019 a Curții de Apel București, secția II-a penală, îndreptată prin încheierea din 19 decembrie 2019 a aceleiași instanțe, cauza fiind trimisă în vederea judecării recursului în casație Completului nr. 4 și fixându-se termen de judecată în ședință publică la data de 30 iulie 2020.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București ca fiind fondat, însă în limitele ce se vor arăta în continuare.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale instanța examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispozițiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen.. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și/sau apel intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii Înaltei Curți învestită cu judecarea recursului în casație, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege și invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situația factuală și elementele care au circumstanțiat activitatea dedusă judecății astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casație nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă numai din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., având, așadar, ca scop exclusiv sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală și nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor și a vinovăției persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", motivul de recurs fiind incident în situația în care pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greșita individualizare a acesteia. Prin expresia "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt reglementate de textul de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei și cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de fond și/sau apel, dând acestei sintagme o interpretare mai largă decât cea din cuprinsul art. 187 C. pen.

Examinând, din această perspectivă, conformitatea deciziei penale atacate cu dispozițiile de drept penal substanțial incidente în cauză, prin raportare la criticile formulate de parchet, Înalta Curte constată că infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1) C. pen. coroborat cu art. 229 alin. (1) lit. b) și d) și alin. (2) C. pen., pentru care a fost trimis în judecată și condamnat intimatul inculpat A., se pedepsește cu închisoarea de la 2 ani la 7 ani. Având în vedere că, în fața primei instanțe, acesta s-a prevalat de dispozițiile art. 374 alin. (4) cu referire la art. 375 C. proc. pen., privind procedura în cazul recunoașterii învinuirii, cerere care a fost admisă, în privința sa instanțele inferioare au reținut incidența prevederilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., în conformitate cu care limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime. Așadar, în condițiile reținerii acestui beneficiu, instanța de apel putea aplica inculpatului A., pentru fapta incriminată de art. 228 alin. (1) C. pen. coroborat cu art. 229 alin. (1) lit. b) și d) și alin. (2) C. pen., o pedeapsă cuprinsă între 1 an și 4 luni și 4 ani și 8 luni închisoare, acestea fiind limitele prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică stabilită de organul judiciar, dar și cu cauza de atenuare a pedepsei a cărei incidență a fost constatată.

În aceste condiții, comparând pedeapsa aplicată în concret pentru infracțiunea menționată (9 luni închisoare) cu cea minimă care ar fi putut fi stabilită în cauză (1 an și 4 luni închisoare), Înalta Curte constată că cea dintâi se află sub limita minimă prevăzută de lege, deși în favoarea inculpatului A. nu au fost reținute circumstanțe atenuante ori alte cauze de reducere a pedepsei care să permită coborârea sancțiunii sub acest minim.

Ca atare, se impune înlăturarea aspectului de nelegalitate constatat prin aplicarea unei pedepse egale cu limita minimă prevăzută de lege pentru infracțiunea reglementată de art. 228 alin. (1) C. pen. coroborat cu art. 229 alin. (1) lit. b) și d) și alin. (2) C. pen., redusă cu o treime ca urmare a reținerii dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., respectiv de 1 an și 4 luni închisoare.

Constatând că pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru infracțiunea de furt calificat este în alte limite decât cele stabilite de lege, împrejurare care a atras, implicit, și nelegalitatea pedepsei rezultante, Înalta Curte apreciază că recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este fondat în limitele menționate anterior, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

În ceea ce privește cea de-a doua critică formulată de parchet prin prisma acelorași dispoziții legale, Înalta Curte subliniază, așa cum s-a arătat anterior, că limitarea obiectului judecății în această cale extraordinară de atac la motivele expres reglementate de art. 438 alin. (1) C. proc. pen. înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale constituie temei pentru casarea hotărârii recurate, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege (deciziile nr. 340/RC din 11 octombrie 2018, nr. 231/RC din 11 iunie 2019, nr. 488/RC din 17 decembrie 2019, nr. 181/RC din 18 iunie 2020, nr. 238/RC din 22 iulie 2020 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală).

Așadar, în condițiile în care dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. sunt de strictă interpretare și vizează doar acele situații în care este înfrânt principiul legalității pedepsei ca urmare a stabilirii unei sancțiuni penale aflată în afara limitelor (minime sau maxime) prevăzute de textul de incriminare, prin raportare la toate normele de drept substanțial relevante pentru tratamentul sancționator, prin intermediul său nu pot fi cenzurate alte aspecte de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecințe asupra cuantumului pedepsei (deciziile nr. 82/RC din 01 martie 2019, nr. 216/RC din 06 iunie 2019, nr. 404/RC din 25 octombrie 2019, nr. 483/RC din 13 decembrie 2019, ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală), cum ar fi mecanismul de aplicare a prevederilor art. 44 alin. (2) C. pen., criticat de parchet în calea extraordinară de atac.

În atare situație, atâta timp cât această chestiune de greșită aplicare a legii nu poate fi cenzurată prin prisma cazului de casare invocat, Înalta Curte urmează să remedieze nelegalitatea pedepsei aplicate, păstrând, însă, ordinea operațiunilor stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanța de apel.

Ca urmare, pentru a înlătura greșita aplicare a legii în ceea ce privește cuantumul pedepsei stabilite pentru infracțiunea de furt calificat pentru care a fost condamnat inculpatul A. și, implicit, al pedepsei rezultante, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza finală C. proc. pen., va admite recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 1587/A din 28 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din data de 19 decembrie 2019 a aceleiași instanțe, pe care o va casa, în parte și, în rejudecare:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 1 an 5 luni și 10 zile închisoare aplicată inculpatului A. prin decizia penală recurată, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din data de 19 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în pedepsele componente pe care le va repune în individualitatea lor, astfel:

- pedeapsa de 9 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 228 alin. (1) C. pen. coroborat cu art. 229 alin. (1) lit. b) și d) și alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1), (4) și 10 C. proc. pen.

- cele 6 pedepse de câte 2 luni închisoare și pedeapsa de 8 luni închisoare, componente ale pedepsei rezultante de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 137 din 29 octombrie 2018 a Judecătoriei Zimnicea (dosar nr. x/2018), definitivă prin neapelare la data de 20 noiembrie 2018, cu privire la care s-a dispus, prin decizia recurată, în temeiul art. 97 alin. (1) C. pen., anularea suspendării executării sub supraveghere;

- pedeapsa de 4 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 199 alin. (1) C. pen. raportat la art. 193 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1), (4) și 10 C. proc. pen.

- pedeapsa de 1 lună închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 396 alin. (1), (4) și 10 C. proc. pen.

Va majora pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 228 alin. (1) C. pen. coroborat cu art. 229 alin. (1) lit. b) și d) și alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1), (4) și 10 C. proc. pen., de la 9 luni închisoare la 1 an și 4 luni închisoare.

În temeiul art. 40 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., va contopi pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare (stabilită pentru săvârș

§ Cauze similare