ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 596/2015

Asupra

conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios

administrativ și fiscal, la data de 13 august 2014, sub nr. 786/44/2014,

reclamanta B.M. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea de Supraveghere

Financiară - Direcția Protecția Asiguraților, solicitând instanței să constate

că pârâta se face vinovată de încălcarea art. 5 lit. b) din O.U.G. nr. 93/2012

și art. 1 pct. 1, pct. 5 din Legea nr. 113/2013, prin refuzul de a-i apăra

interesul legitim în încheierea unei polițe de asigurare RCA pentru

autoturismul pe care îl folosește în baza unui contract de comodat, interes

care îi este lezat de emiterea Ordinului nr. 22/2012 al Comisiei de

Supraveghere a Asigurărilor.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a încheiat un contract de comodat pentru

folosința autoturismului și, deși a solicitat asigurătorului C. Brăila

încheierea poliței RCA, aceasta a refuzat, motivând refuzul în baza Ordinului

nr. 22/2012 al Comisiei de Supraveghere al Asigurărilor, prin care se interzice

încheierea poliței RCA cu utilizatorul autoturismului, polița trebuind

încheiată cu proprietarul autoturismului. Reclamanta a mai solicitat și plata

sumei de 4000000 RON, cu titlul de reparație patrimonială, ca urmare a

sentimentului de nedreptate și de imposibilitatea de a exercita dreptul de

folosință al autoturismului pe drumurile publice, ca urmare a emiterii

Ordinului nr. 22/2012.

În

drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1, art. 8 din Legea nr. 554/2004,

art. 5 lit. b) din O.U.G. nr. 93/2013, art. 25, art. 3, art. 49 din Legea nr.

136/1995.

Prin

Sentința civilă nr. 230 din 18 noiembrie 2014, Curtea de Apel Galați, secția

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și

a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Sectorului 5.

Pentru

a decide astfel, instanța Curții de Apel Galați, secția contencios

administrativ și fiscal, a reținut că cererea reclamantei se bazează atât pe

Legea nr. 554/2004 cât și pe dispozițiile Legii nr. 136/1995 dar, având în vedere

conținutul acțiunii, prin care se invocă răspunderea civilă delictuală, cererea

este de competența instanței de drept comun, concluzie care se impune în raport

de prevederile art. 69

1

și art. 69

2

din Legea nr.

136/1995.

Cauza

a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 11

decembrie 2014.

Prin

Sentința nr. 576 din 22 ianuarie 2015, Judecătoria sectorului 5 București,

secția a II-a civilă, și-a declinat, la rândul său, competența de soluționare a

cauzei în favoarea Curții de Apel Galați și, constatând ivit conflictul negativ

de competență, în temeiul art. 133 pct. 2 C. proc. civ., l-a trimis, spre

soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru

a decide astfel, instanța Judecătoriei sectorului 5 București, având în vedere

și precizările reclamantei, înregistrate la dosarul cauzei la data de 19

ianuarie 2015, a reținut că obiectul principal al acțiunii reclamantei derivă

din refuzul nejustificat de a se proceda la încheierea poliței de asigurare,

refuz motivat de ordinul emis de pârâtă, situație care atrage incidența

dispozițiilor Legii nr. 554/2004, capătul de cerere principal trebuind să fie

soluționat prioritar cererii de angajare a răspunderii civile delictuale.

Pe

rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cauza a fost înregistrată la data de

16 februarie 2015, fiind fixat termen pentru soluționarea conflictului negativ

de competență la 25 februarie 2015.

Înalta

Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel

Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele

care succed.

În

speță, demersul judiciar al reclamantei, astfel cum a fost motivat prin cererea

de chemare în judecată și precizat (Dosarul nr. 786/22/2014 al Judecătoriei

sectorului 5 București), a fost determinat de refuzul pârâtei Autoritatea de

Supraveghere Financiară - Direcția Protecția Asiguraților de a-i asigura

protejarea unui drept subiectiv civil constând în posibilitatea de a încheia

polița de asigurare RCA pentru autoturismul pe care îl deține în comodat, drept

subiectiv care, în opinia reclamantei, i-a fost încălcat prin emiterea

Ordinului nr. 22/2012 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, ordin în baza

căruia încheierea poliței de asigurare RCA poate fi făcută numai de

proprietarul autoturismului.

Prin

ordinul menționat au fost modificate prevederi din Normele privind asigurarea

obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de

vehicule, norme puse în aplicare prin Ordinul nr. 14/2011 al Comisiei de

Supraveghere al Asigurărilor.

Astfel,

dacă prin art. 15 alin. (1) din aceste norme puse în aplicare prin Ordinul nr.

14/2011 al Comisiei de Supraveghere al Asigurărilor se prevedea că "Se

consideră că un vehicul este asigurat dacă proprietarul sau utilizatorul acestuia

are încheiat un contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru

prejudicii produse prin accidente de vehicule (...)", aceste prevederi au

fost modificate prin art. I pct. 2 din Ordinul nr. 22/2012 în sensul că

"Se consideră că un vehicul este asigurat, dacă proprietarul acestuia are

încheiat un contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru

prejudicii produse prin accidente de vehicule".

Prin

O.U.G. nr. 93/2012 a fost reglementată înființarea, organizarea și funcționarea

Autorității de Supraveghere Financiară.

Această

ordonanță a fost aprobată prin Legea nr. 113/2013, la art. 1 alin. (2) fiind

prevăzut că "Autoritatea de Supraveghere Financiară, denumită A.S.F., se

înființează ca autoritate administrativă autonomă, de specialitate, cu

personalitate juridică, independentă, autofinanțată, care își exercită

atribuțiile potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență prin preluarea

și reorganizarea tuturor atribuțiilor și prerogativelor Comisiei Naționale a

Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.), Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor

(C.S.A.) și Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private

(C.S.S.P.P.)".

Potrivit

art. 5 lit. b) din ordonanță, în exercitarea atribuțiilor și prerogativelor

prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, A.S.F. are ea obiective promovarea

stabilității activității de asigurare și apărarea drepturilor asiguraților.

Art.

7 alin. (1) din ordonanță prevede că "Orice persoană fizică sau juridică

are dreptul de a se adresa instanțelor judecătorești competente dacă se

consideră vătămată de aplicarea necorespunzătoare sau de neaplicarea de către

A.S.F, a dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență" iar conform art. 21

3

"Deciziile și orice alte acte administrative emise de A.S.F se contestă

conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare."

Reclamanta

a invocat ca temei de drept al acțiunii art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

a contenciosului administrativ, cu modificările ulterioare potrivit căruia

"Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes

legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit

la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul

prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios

administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a

actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.

De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care

se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin

nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei

cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni

administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau

interesului legitim".

În

raport de textele legale redate, se impune concluzia că, pretenția dedusă

judecății de către reclamantă, în contradictoriu cu o autoritate administrativă

(Autoritatea de Supraveghere Financiară) care, conform susținerilor sale, a

refuzat, în exercitarea prerogativelor și atribuțiilor sale, să efectueze

operațiunea administrativă de cenzurare a unui act prin care i-a fost încălcat

un interes legitim (Ordinul nr. 22/2012 al Comisiei de Supraveghere a

Asigurărilor), cu consecința creării unui prejudiciu, se circumscrie cadrului

procesual configurat de Legea nr. 554/2004.

Astfel

fiind, competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta B.M. în

contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară aparține Curții

de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, în raport de

criteriul valoric stabilit prin art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

reclamanta solicitând suma de 4.000.000 RON pentru pagubele pe care pretinde că

le-a suferit, reprezentând prejudiciu și daune morale, ca urmare a aplicării

Ordinului nr. 22/2012 (Dosarul nr. 786/44/2014 al Curții de Apel Galați).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

în favoarea Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și

fiscal, competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta B.M. și pe

pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară - Direcția Protecția

Asiguraților.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 25 februarie 2015.

Procesat

de GGC - GV