ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 596/2015

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 13 august 2014, sub nr. 786/44/2014, reclamanta B.M. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară - Direcția Protecția Asiguraților, solicitând instanței să constate că pârâta se face vinovată de încălcarea art. 5 lit. b) din O.U.G. nr. 93/2012 și art. 1 pct. 1, pct. 5 din Legea nr. 113/2013, prin refuzul de a-i apăra interesul legitim în încheierea unei polițe de asigurare RCA pentru autoturismul pe care îl folosește în baza unui contract de comodat, interes care îi este lezat de emiterea Ordinului nr. 22/2012 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a încheiat un contract de comodat pentru folosința autoturismului și, deși a solicitat asigurătorului C. Brăila încheierea poliței RCA, aceasta a refuzat, motivând refuzul în baza Ordinului nr. 22/2012 al Comisiei de Supraveghere al Asigurărilor, prin care se interzice încheierea poliței RCA cu utilizatorul autoturismului, polița trebuind încheiată cu proprietarul autoturismului. Reclamanta a mai solicitat și plata sumei de 4000000 RON, cu titlul de reparație patrimonială, ca urmare a sentimentului de nedreptate și de imposibilitatea de a exercita dreptul de folosință al autoturismului pe drumurile publice, ca urmare a emiterii Ordinului nr. 22/2012.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1, art. 8 din Legea nr. 554/2004, art. 5 lit. b) din O.U.G. nr. 93/2013, art. 25, art. 3, art. 49 din Legea nr. 136/1995. Prin Sentința civilă nr. 230 din 18 noiembrie 2014, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5. Pentru a decide astfel, instanța Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a reținut că cererea reclamantei se bazează atât pe Legea nr. 554/2004 cât și pe dispozițiile Legii nr. 136/1995 dar, având în vedere conținutul acțiunii, prin care se invocă răspunderea civilă delictuală, cererea este de competența instanței de drept comun, concluzie care se impune în raport de prevederile art. 69 1 și art. 69 2 din Legea nr. 136/1995.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 11 decembrie 2014. Prin Sentința nr. 576 din 22 ianuarie 2015, Judecătoria sectorului 5 București, secția a II-a civilă, și-a declinat, la rândul său, competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați și, constatând ivit conflictul negativ de competență, în temeiul art. 133 pct. 2 C. proc. civ., l-a trimis, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a decide astfel, instanța Judecătoriei sectorului 5 București, având în vedere și precizările reclamantei, înregistrate la dosarul cauzei la data de 19 ianuarie 2015, a reținut că obiectul principal al acțiunii reclamantei derivă din refuzul nejustificat de a se proceda la încheierea poliței de asigurare, refuz motivat de ordinul emis de pârâtă, situație care atrage incidența dispozițiilor Legii nr. 554/2004, capătul de cerere principal trebuind să fie soluționat prioritar cererii de angajare a răspunderii civile delictuale. Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cauza a fost înregistrată la data de 16 februarie 2015, fiind fixat termen pentru soluționarea conflictului negativ de competență la 25 februarie 2015. Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele care succed.

În speță, demersul judiciar al reclamantei, astfel cum a fost motivat prin cererea de chemare în judecată și precizat (Dosarul nr. 786/22/2014 al Judecătoriei sectorului 5 București), a fost determinat de refuzul pârâtei Autoritatea de Supraveghere Financiară - Direcția Protecția Asiguraților de a-i asigura protejarea unui drept subiectiv civil constând în posibilitatea de a încheia polița de asigurare RCA pentru autoturismul pe care îl deține în comodat, drept subiectiv care, în opinia reclamantei, i-a fost încălcat prin emiterea Ordinului nr. 22/2012 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, ordin în baza căruia încheierea poliței de asigurare RCA poate fi făcută numai de proprietarul autoturismului.

Prin ordinul menționat au fost modificate prevederi din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, norme puse în aplicare prin Ordinul nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere al Asigurărilor. Astfel, dacă prin art. 15 alin. (1) din aceste norme puse în aplicare prin Ordinul nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere al Asigurărilor se prevedea că "Se consideră că un vehicul este asigurat dacă proprietarul sau utilizatorul acestuia are încheiat un contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule (...)", aceste prevederi au fost modificate prin art. I pct. 2 din Ordinul nr. 22/2012 în sensul că "Se consideră că un vehicul este asigurat, dacă proprietarul acestuia are încheiat un contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule". Prin O.U.G.

nr. 93/2012 a fost reglementată înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară. Această ordonanță a fost aprobată prin Legea nr. 113/2013, la art. 1 alin. (2) fiind prevăzut că "Autoritatea de Supraveghere Financiară, denumită A.S.F., se înființează ca autoritate administrativă autonomă, de specialitate, cu personalitate juridică, independentă, autofinanțată, care își exercită atribuțiile potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență prin preluarea și reorganizarea tuturor atribuțiilor și prerogativelor Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.), Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (C.S.A.) și Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (C.S.S.P.P.)". Potrivit art. 5 lit. b) din ordonanță, în exercitarea atribuțiilor și prerogativelor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, A.S.F.

are ea obiective promovarea stabilității activității de asigurare și apărarea drepturilor asiguraților.

Art. 7 alin. (1) din ordonanță prevede că "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul de a se adresa instanțelor judecătorești competente dacă se consideră vătămată de aplicarea necorespunzătoare sau de neaplicarea de către A.S.F, a dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență" iar conform art. 21 3 "Deciziile și orice alte acte administrative emise de A.S.F se contestă conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare." Reclamanta a invocat ca temei de drept al acțiunii art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările ulterioare potrivit căruia "Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.

De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim". În raport de textele legale redate, se impune concluzia că, pretenția dedusă judecății de către reclamantă, în contradictoriu cu o autoritate administrativă (Autoritatea de Supraveghere Financiară) care, conform susținerilor sale, a refuzat, în exercitarea prerogativelor și atribuțiilor sale, să efectueze operațiunea administrativă de cenzurare a unui act prin care i-a fost încălcat un interes legitim (Ordinul nr. 22/2012 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor), cu consecința creării unui prejudiciu, se circumscrie cadrului procesual configurat de Legea nr. 554/2004.

Astfel fiind, competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta B.M. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară aparține Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, în raport de criteriul valoric stabilit prin art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reclamanta solicitând suma de 4.000.000 RON pentru pagubele pe care pretinde că le-a suferit, reprezentând prejudiciu și daune morale, ca urmare a aplicării Ordinului nr. 22/2012 (Dosarul nr. 786/44/2014 al Curții de Apel Galați).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește în favoarea Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta B.M. și pe pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară - Direcția Protecția Asiguraților. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2015. Procesat de GGC - GV