ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 395/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 395/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 București la data de 28 noiembrie 2014, petentul SC B.L.I. SA, prin mandatar Biroul Executorilor Judecătorești A.A., a solicitat a se dispune învestirea cu formulă executorie a înscrisului depus la dosar în copie conformă cu originalul reprezentat de biletul la ordin emis la 12 iunie 2013 și scadent la 23 septembrie 2014, în valoare de 278,361,46 lei. Prin Sentința civilă nr. 19124 din 12 decembrie 2014, Judecătoria sectorului 3 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov, în temeiul dispozițiilor art. 640 1 alin. (2) C. proc. civ. În motivare, s-a reținut că în cauză este vorba de un contract de credit garantat cu un bilet la ordin a cărui învestire se solicită, emis la Brașov, cu locul plății tot la Brașov.
Prin încheierea din "camera de consiliu de la 6 ianuarie 2015, Judecătoria Brașov a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București. A constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat cauza și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului. În motivare, s-a reținut că societatea creditoarea a înțeles să aleagă ca instanță de soluționare a cererii de învestire cu formulă executorie, potrivit dispozițiilor art. 640 1 alin. (2) C. proc. civ., judecătoria în circumscripția căreia se află sediul său, respectiv Judecătoria sectorului 3 București. Cu privire la conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 640 1 alin. (2) C. proc.
civ. "Cererea de învestire cu formulă executorie se soluționează de judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului, după caz, în cameră de consiliu, fără citarea părților. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul creditorului se află în străinătate, creditorul va putea depune cererea de învestire și la judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul său ales." Reglementarea cuprinsă în acest text legal stabilește o competență alternativă, cererea de învestire cu formulă executorie putând fi adresată fie judecătoriei în circumscripția căreia se află sediul/domiciliul creditorului, fie judecătoriei în circumscripția căreia se află sediul/domiciliul debitorului, instanța astfel sesizată urmând să soluționeze cererea.
În speță, prin cererea de învestire cu formula executorie, în calitate de creditoare, SC B.L.I. SA și-a indicat sediul în București. Ca urmare, atâta timp cât creditorul, în calitatea în care a și sesizat instanța, are sediul în sectorul 3 București, Înalta Curte constată că soluționarea prezentei cauze revine în competența Judecătoriei sectorului 3 București, în favoarea căreia urmează a fi stabilită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2015. Procesat de GGC - CL
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.