ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 976/2015

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 27 octombrie 2014 pe rolul Judecătopriei sectorului 3 București sub nr. 77737/301/2014, creditoarea B.C.R. S.A., prin împuternicita SC C.R.C.M.S. SA, a solicitat a solicitat învestirea cu formulă executorie a contractului de credit din 14 iunie 2008, modificat prin actele adiționale încheiate ulterior, a contractului de ipotecă din 30 iunie 2008 și a contractului de ipotecă din 14 septembrie 2010. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 640 1 și urm. C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 18898 din 10 decembrie 2014, Judecătoria sectorului 3 București și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

Pentru a decide astfel, instanța Judecătoriei sectorului 3 București a reținut că, în conformitate cu art. 640 1 alin. (2) C. proc. civ., cererea de învestire se soluționează de judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului, după caz. În speță, creditor este SC B.C.R. SA, instituție bancară care deține agenții, filiale și sucursale pe tot teritoriul României iar titlul executoriu principal invocat este un contract de credit bancar încheiat prin sucursala din Craiova. Cererea a fost adresată Judecătoriei sectorului 3, ca instanță de la sediul central al instituției, deși sediul creditorului este cel de la locul emiterii titlului, respectiv al filialei, sucursalei, agenției etc. în fața căreia s-a născut obligația și a fost semnat titlul, deci cel de la locul unde s-a întocmit și predat efectiv titlul.

Textul art. 640 1 alin. (2) C. proc. civ. nu poate fi interpretat simplist și formalist, în sensul că toate titlurile emise pe teritoriul României se colectează și apoi se investesc la instanța în raza căreia se găsește sediul central al instituției financiare bancare ori nebancare, unde nu s-a realizat efectiv activitatea de creditare, încheierea, predarea, executarea titlului, etc., instituția centrală având, în principal, atribuții administrative. Cum, în speță, este vorba de un contract de credit încheiat la Craiova, cu debitor din Craiova, competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Craiova. Judecătoria Craiova, astfel învestită, prin sentința nr. 2595 din 26 februarie 2015 pronunțată în Dosarul nr. 77737/301/2014, la rândul său, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București și, constatând ivit conflictul negativ de competență, l-a trimis, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a decide astfel, Judecătoria Craiova a reținut că sediul creditorului B.C.R. SA este în București, sector 3, iar domiciliul debitorului D.M. și cel a codebitoarei D.I.V. se află în Craiova. Potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente iar dispozițiile art. 640¹ C. proc. civ. reglementează o competență teritorială alternativă, respectiv fie judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul creditorului, fie judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul debitorului, iar, în speță creditoarea SC B.C.R. SA a ales una dintre instanțele competente potrivit art. 640¹ C. proc. civ., respectiv Judecătoria Sectorului 3 București.

Înalta Curte, legal învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., va stabili în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București, competența de soluționare a cererii pentru considerentele care succed. Obiectul sesizării instanței îl constituie cererea de învestirea cu formulă executorie a contractului de credit din 14 iunie 2008, modificat prin actele adiționale încheiate ulterior, a contractului de ipotecă din 30 iunie 2008 și a contractului de ipotecă din 14 septembrie 2010, contracte încheiate de creditoarea B.C.R., cu sediul în București, sector 3, prin reprezentanții săi legali (contracte depuse în copie la filele 10-18 din Dosarul nr. 77737/301/2014 al Judecătoriei sectorului 3 București).

Potrivit art. 640 1 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost introdus prin pct. 20 din Legea nr. 138/2014, „Titlurile executorii, altele decât hotărârile judecătorești, pot fi puse în executare numai dacă sunt învestite cu formulă executorie ”, iar conform alin. (2) al aceluiași articol de lege ,,Cererea de învestire cu formulă executorie se soluționează de judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului, după caz, în camera de consiliu, fără citarea părților.

Dacă domiciliul sau, după caz, sediul creditorului se află în străinătate, creditorul va depune cererea de învestire și la judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul său ales.” Textul legal reglementează o competență teritorială alternativă, în sensul că sunt competente, deopotrivă, să soluționeze cererea de învestire cu formulă executorie a titlurilor executorii, altele decât hotărârile judecătorești, fie judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul creditorului, fie judecătoria de la domiciliul sau sediul debitorului. Teza finală a dispozițiilor legale evocate vizează o altă situație - care însă nu se regăsește în speță - aceea în care, sediul creditorului se află în străinătate.

Totodată, potrivit art. 116 C. proc. civ., „Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.” Acest text legal consacră posibilitatea de opțiune a reclamantului în alegerea instanței, deoarece, în toate cazurile de competență teritorială alternativă, reclamantul este cel care face alegerea între mai multe instanțe, deopotrivă, competente. Norma de procedură trebuie interpretată în sensul că, odată alegerea făcută de către reclamant, instanța competentă nu poate să se dezînvestească, prin declinarea competenței de soluționare a cauzei, din oficiu, ori la cererea pârâtului, cum, deopotrivă, nici reclamantul nu poate reveni asupra alegerii, în favoarea unei alte instanțe competente, aceste dispoziții regăsindu-se, de altfel și în redactarea art. 12 C. proc.

civ. de la 1865. În speță, creditoarea B.C.R., cu sediul în București, sector 3, exprimându-și dreptul de opțiune consacrat de art. 116 C. proc. civ., a învestit cu soluționarea cererii de învestire cu formulă executorie a contractelor de credit și ipotecă, Judecătoria sectorului 3 București, instanță care, în raport de textele legale menționate, are competența să soluționeze o asemenea cerere. Având în vedere considerentele expuse, în raport de art. 640 1 alin. (1) și (2) C. proc. civ., introdus prin pct. 20 din Legea nr. 138/2014 și art. 116 din același cod, Înalta Curte va stabili în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București, competența de soluționarea a cererii de învestire cu formulă executorie a contractului de credit din 14 iunie 2008, modificat prin actele adiționale încheiate ulterior, a contractului de ipotecă din 30 iunie 2008 și a contractului de ipotecă din 14 septembrie 2010, formulată de B.C.R.

cu sediul în București, sector 3, care a încheiat, în calitate de creditoare, contractele menționate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 01 aprilie 2015.