ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 292/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 292/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 12 octombrie 2015 creditoarea SC B.T. SA Cluj a solicitat, în contradictoriu cu debitorii SC M.P.M. SRL și M.C., investirea cu formulă executorie a contractului de credit din 09 aprilie 2008 și a actului adițional din 07 aprilie 2009, în temeiul art. 640 alin. (1) C. proc. civ. Prin încheierea civilă nr. 10043 din 14 octombrie 2015 Judecătoria Cluj Napoca a declinat soluționarea cererii în favoarea Judecătoriei Sector 3 București. În motivare, instanța a reținut incidența art. 641 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia cererea de învestire cu formulă executorie se soluționează de judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului, după caz, în cameră de consiliu, fără citarea părților.
Cum nici sediul creditorului, nici domiciliul debitorului nu se află în circumscripția Judecătoriei Cluj Napoca, instanța a reținut competența Judecătoriei Sectorului 3 București, pentru că în contractul de credit figurează Banca Transilvania - Sucursala Unirii București, sector 3. Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 3 a pronunțat sentința nr. 16543 din 20 noiembrie 2015, prin care a admis excepția necompetentei teritoriale și a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, a înaintat dosarul Înaltei Curții de Casație si Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competenta. În motivare, a reținut că cererea de învestire cu formulă executorie a contractului de credit a fost înregistrată la Judecătoria Cluj Napoca, în conformitate cu art. 641 alin. (2) C. proc.
civ, creditorul având drept de opțiune între instanța de la domiciliul/sediul creditorului ori al debitorului, putând sesiza inclusiv instanța în circumscripția căreia se află sediul său ales, în cazul în care domiciliul sau sediul creditorului se află în străinătate (art. 126 alin. (1) C. proc. civ.). A reținut instanța că sesizarea Judecătoriei Cluj - Napoca, ca instanța de la sediul creditorului, este opțiunea exprimată de creditoare. Judecătoria Sectorului 3 București a mai arătat și că argumentele Judecătoriei Cluj Napoca, în sensul că „Sucursala poate sta in judecata in calitate de petenta” nu pot determina competența instanței, sucursala nefiind decât mandatată să încheie contractele în numele și pe seama societății mame, singura care are calitatea de creditor.
Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc.
civ., Înalta Curte reține următoarele: Obiectul sesizării instanței îl constituie învestirea cu formulă executorie a contractului de credit din 09 aprilie 2008 și a actului adițional din 07 aprilie 2009. Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 12 octombrie 2015, dată la care Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă fusese modificată de Legea nr. 138/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative conexe, prin introducerea art. 640 1 . Astfel, în conformitate dispozițiile art. 640 1 alin. (2) „Cererea de învestire cu formulă executorie se soluționează de judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului, după caz, în cameră de consiliu, fără citarea părților.
Dacă domiciliul sau, după caz, sediul creditorului se află în străinătate, creditorul va putea depune cererea de învestire și la judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul său ales”. Dispoziția legală mai sus redată cuprinde, în prima teză a alineatului al doilea, reglementarea unei competențe teritoriale alternative, în sensul că sunt deopotrivă competente, a soluționa cererea de învestire cu formulă executorie, atât judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul creditorului, cât și judecătoria de la domiciliul sau sediul debitorului. În speța supusă analizei, creditoare este SC B.T. SA Cluj, care are sediul în Cluj Napoca, str. George Barițiu nr. 8, așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată aflată la fila nr. 1 din dosarul Judecătoriei Cluj Napoca, iar sediul debitorilor SC M.P.M.
SRL și M.C. se află în București, sector 6. Prin legea de procedură civilă s-a prevăzut, în alin. (2) a aceluiași articol că, atât judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul creditorului cât și judecătoria de la sediul sau domiciliul debitorului, au competență de a învesti cu formulă executorie titlurile executorii, altele decât hotărârile judecătorești. În speță, raportat la textele de procedură menționate, creditoarea ar fi avut alegerea între două instanțe deopotrivă competente, respectiv Judecătoria Cluj Napoca, ca instanță în circumscripția căreia află sediul creditoarei și Judecătoria Sectorului 6, unde se află sediul debitorilor. Prin urmare, operează dispozițiile din art. 116 C. proc.
civ., care instituie dreptul reclamantului de a opta în alegerea instanței, “Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente”. Înalta Curte constată că dreptul de opțiune al creditoarei a fost exprimat între două instanțe deopotrivă competente teritorial în a soluționa cererea de învestire cu formula executorie, aceasta fiind introdusă pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca. Mai reține Înalta Curte și că Judecătoria Sectorului 3 București nu este competentă în cauză, întrucât aici se află sediul Sucursalei Unirii a Băncii Transilvania, și nu sediul băncii creditoare. Așadar, sunt corecte considerentele Judecătoriei Sectorului 3, în sensul că împrejurarea că sucursala poate sta în judecată în calitate de petenta nu poate determina competența instanței, sucursala fiind mandatată doar să încheie contractele în numele și pe seama societății mame, singura care are calitatea de creditor.
Față de cele expuse, Înalta Curte va trimite dosarul Judecătoriei Cluj Napoca, în favoarea căreia se va stabili competența de soluționare a cererii, ca urmare a opțiunii creditoarei, care a învestit în mod legal această instanță, în raport de dispozițiile art. 640 1 alin. (2) C. proc. civ., cu cererea de învestire cu formulă executorie a contractului de credit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj Napoca. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 februarie 2016.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.