ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 367/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 367/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra conflictului
negativ de competență, constată următoarele:
Prin
acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la
data de 16 mai 2014, reclamanta R.M. a contestat decizia de invalidare nr.
x/2014 emisă de pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor,
solicitând anularea acesteia, să se constate că este îndreptățită la acordarea
de despăgubiri pentru suprafața de 3,4 ha, stabilită prin hotărârea Comisiei
Județene Vaslui nr. x/2006 și validarea măsura acordării de despăgubiri cu
obligarea pârâtei la emiterea deciziei de compensare, în motivarea acțiunii,
reclamanta a arătat, în esență, că prin Hotărârea nr. 192/2005 a Comisiei
Județene Vaslui a fost validată propunerea Comisiei locale Ivești în sensul
acordării de despăgubiri pentru suprafață de 3,4 ha teren arabil de pe urma
autorului său, A.G. Mai arată că în mod nelegal prin decizia contestată în
cauză, propunerea Comisiei locale Ivești a fost invalidată, întrucât toate
actele invocate a fi lipsă în dosarul de despăgubiri au fost depuse la dosar și
existau la data analizării acestora.
În drept, reclamanta
și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii 165/2013, modificată și
completată prin Legea nr. 368/2013, precum și pe art. 148, art. 194 și
următoarele C. proc. civ.
Prin Sentința nr. 990
din 15 septembrie 2014, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis
excepția de necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de
soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui.
Pentru a pronunța
această sentință, tribunalul a reținut că art. 35 alin. (1) din Legea nr.
165/2013, prevede că deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34
din lege pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția
civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în
termen de 30 de zile de la data comunicării.
Art. 34 alin. (1) din
același act normativ prevede că dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei
Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de
luni de la data intrării în vigoare a legii, cu excepția dosarelor de fond
funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni. Alin. (2) al
aceluiași articol stipulează că dosarele care vor fi transmise Secretariatului
Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare a legii vor fi
soluționate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepția
dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.
Tribunalul a reținut
că din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale menționate rezultă
competența de soluționare a contestațiilor formulate împotriva deciziilor emise
de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor în favoarea secției civile a
tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite de
lege cu soluționarea cererii, care, în cauză, este Tribunalul Vaslui.
S-a motivat că
această soluție este firească, în condițiile în care există zeci de mii de
dosare emise în baza Legii nr. 18/1991 sau în baza Legii nr. 10/2001, iar dacă
s-ar considera că acțiunea persoanei îndreptățite de contestare a deciziei emise
de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor este de competența
Tribunalului București, ar însemna paralizarea activității acestei instituții,
pentru că prin ipoteză pârâta are sediul în București.
Tribunalul București
a motivat că în sprijinul soluției de declinare a competenței este și faptul că
prin decizia emisă de către pârâtă s-a constatat că reclamanta este pur și
simplu o persoană neîndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii pentru
suprafața de 3,4 ha întrucât nu face dovada dreptului de proprietate de pe urma
autorului său, ori acest lucru presupune a se analiza pe fond dacă reclamanta
este sau nu persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate,
situație în care administrarea de probe este mult mai ușoară la tribunalul în a
cărui rază teritorială se află terenul ce face obiectul deciziei contestate.
Prin Sentința nr.
1345 din 18 decembrie 2014, Tribunalul Vaslui a declinat la rândul său
competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București și,
constatând ivit conflict negativ de competență a sesizat Înalta Curte de
Casație și Justiție pentru soluționarea regulatorului de competență ivit între
cele două instanțe.
Pentru a pronunța
această sentință, Tribunalul Vaslui a reținut următoarele:
Potrivit art 35 alin.
(1) din Legea nr. 165 din 16 mai 2013, deciziile emise cu respectarea
prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră
îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află
sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.
Textul de lege
consacră în această materie o competență teritorială exclusivă, cu caracter
absolut, nesusceptibilă de o altă interpretare așa cum a apreciat Tribunalul
București care și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Vaslui.
Reținând că sediul
entității emitente a deciziei de invalidare contestată se află în
circumscripția Tribunalului București, Tribunalului Vaslui și-a declinat
competența în favoarea acestei instanțe.
Înalta Curte,
competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art.
135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în
favoarea Tribunalului București, pentru următoarele considerente:
Într-adevăr norma de
competență incidentă raportului juridic litigios este cea invocată de cele două
instanțe, respectiv dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165 din 16 mai
2013.
Dispozițiile legale
sus-menționate instituie o normă de competență teritorială absolută, ce conferă
tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite de
lege competența de soluționare a contestației formulate împotriva deciziilor
emise de aceasta.
Noțiunea de entitate
învestită de lege este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr.
165/2013 în sensul că au această semnificație următoarele structuri cu
atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de
stabilire a măsurilor reparatorii:
a) unitatea
deținătoare, în înțelesul Hotărârii Guvernului nr. 250/2007 pentru aprobarea
Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul
juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22
decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, al Ordonanței de
urgență a Guvernului nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările
ulterioare, precum și al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/1999,
republicată;
b) entitatea
învestită cu soluționarea notificării, în înțelesul Hotărârii Guvernului nr.
250/2007, cu modificările și completările ulterioare;
c) comisia locală de
fond funciar, comisiile comunale, orășenești și municipale, constituite în
temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările
ulterioare;
d) comisia județeană
de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului
București, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu
modificările și completările ulterioare;
e) Comisia specială
de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și
comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România;
f) Autoritatea
Națională pentru Restituirea Proprietăților, organ de specialitate al
administrației publice centrale, cu personalitate juridică;
g) Comisia Națională
pentru Compensarea Imobilelor, înființată potrivit legii.
Întrucât, în cauză,
Decizia de invalidare nr. 519/2014, contestată de reclamantă, a fost emisă de
Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, potrivit art. 3 pct. 4 lit. g)
din Legea nr. 165/2013, această instituție are calitatea de entitate învestită
de lege, astfel încât, conform art. 35 alin. (1) din același act normativ,
competența de soluționare a cauzei revine tribunalului în a cărui
circumscripție se află sediul acestei entități.
Având în vedere că
sediul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor se află în
circumscripția Tribunalului București, aceasta este instanța competentă
teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății.
Nu are relevanță sub
aspectul stabilirii normei de competență incidență în cauză, împrejurarea că
prin decizia contestată s-a stabilit că reclamanta este persoană neîndreptățită
la acordarea de despăgubiri întrucât nu a făcut dovada dreptului de proprietate
de pe urma autorului său și că administrarea probelor ar fi mult mau ușoară la
tribunalul în a cărui rază teritorială se află terenul, după cum nu prezintă
semnificație juridică sub acest aspect, nici considerentele legate de o
supraîncărcare a instanțelor din București.
În consecință, Înalta
Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului în
circumscripția căreia se află sediul Comisia Națională pentru Compensarea
Imobilelor, respectiv Tribunalul București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică astăzi, 30 ianuarie 2015.
Procesat de GGC - CL