ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 367/2015

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la data de 16 mai 2014, reclamanta R.M. a contestat decizia de invalidare nr. x/2014 emisă de pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, solicitând anularea acesteia, să se constate că este îndreptățită la acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 3,4 ha, stabilită prin hotărârea Comisiei Județene Vaslui nr. x/2006 și validarea măsura acordării de despăgubiri cu obligarea pârâtei la emiterea deciziei de compensare, în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că prin Hotărârea nr. 192/2005 a Comisiei Județene Vaslui a fost validată propunerea Comisiei locale Ivești în sensul acordării de despăgubiri pentru suprafață de 3,4 ha teren arabil de pe urma autorului său, A.G.

Mai arată că în mod nelegal prin decizia contestată în cauză, propunerea Comisiei locale Ivești a fost invalidată, întrucât toate actele invocate a fi lipsă în dosarul de despăgubiri au fost depuse la dosar și existau la data analizării acestora. În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii 165/2013, modificată și completată prin Legea nr. 368/2013, precum și pe art. 148, art. 194 și următoarele C. proc. civ. Prin Sentința nr. 990 din 15 septembrie 2014, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția de necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, prevede că deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 din lege pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. Art. 34 alin. (1) din același act normativ prevede că dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a legii, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.

Alin. (2) al aceluiași articol stipulează că dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare a legii vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni. Tribunalul a reținut că din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale menționate rezultă competența de soluționare a contestațiilor formulate împotriva deciziilor emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor în favoarea secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite de lege cu soluționarea cererii, care, în cauză, este Tribunalul Vaslui.

S-a motivat că această soluție este firească, în condițiile în care există zeci de mii de dosare emise în baza Legii nr. 18/1991 sau în baza Legii nr. 10/2001, iar dacă s-ar considera că acțiunea persoanei îndreptățite de contestare a deciziei emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor este de competența Tribunalului București, ar însemna paralizarea activității acestei instituții, pentru că prin ipoteză pârâta are sediul în București.

Tribunalul București a motivat că în sprijinul soluției de declinare a competenței este și faptul că prin decizia emisă de către pârâtă s-a constatat că reclamanta este pur și simplu o persoană neîndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii pentru suprafața de 3,4 ha întrucât nu face dovada dreptului de proprietate de pe urma autorului său, ori acest lucru presupune a se analiza pe fond dacă reclamanta este sau nu persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate, situație în care administrarea de probe este mult mai ușoară la tribunalul în a cărui rază teritorială se află terenul ce face obiectul deciziei contestate. Prin Sentința nr. 1345 din 18 decembrie 2014, Tribunalul Vaslui a declinat la rândul său competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București și, constatând ivit conflict negativ de competență a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea regulatorului de competență ivit între cele două instanțe.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Vaslui a reținut următoarele: Potrivit art 35 alin. (1) din Legea nr. 165 din 16 mai 2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. Textul de lege consacră în această materie o competență teritorială exclusivă, cu caracter absolut, nesusceptibilă de o altă interpretare așa cum a apreciat Tribunalul București care și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Vaslui. Reținând că sediul entității emitente a deciziei de invalidare contestată se află în circumscripția Tribunalului București, Tribunalului Vaslui și-a declinat competența în favoarea acestei instanțe.

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru următoarele considerente: Într-adevăr norma de competență incidentă raportului juridic litigios este cea invocată de cele două instanțe, respectiv dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165 din 16 mai 2013. Dispozițiile legale sus-menționate instituie o normă de competență teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite de lege competența de soluționare a contestației formulate împotriva deciziilor emise de aceasta.

Noțiunea de entitate învestită de lege este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013 în sensul că au această semnificație următoarele structuri cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii: a) unitatea deținătoare, în înțelesul Hotărârii Guvernului nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/1999, republicată; b) entitatea învestită cu soluționarea notificării, în înțelesul Hotărârii Guvernului nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare; c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orășenești și municipale, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; d) comisia județeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului București, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România; f) Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică; g) Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, înființată potrivit legii. Întrucât, în cauză, Decizia de invalidare nr. 519/2014, contestată de reclamantă, a fost emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, potrivit art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013, această instituție are calitatea de entitate învestită de lege, astfel încât, conform art. 35 alin. (1) din același act normativ, competența de soluționare a cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul acestei entități.

Având în vedere că sediul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor se află în circumscripția Tribunalului București, aceasta este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății. Nu are relevanță sub aspectul stabilirii normei de competență incidență în cauză, împrejurarea că prin decizia contestată s-a stabilit că reclamanta este persoană neîndreptățită la acordarea de despăgubiri întrucât nu a făcut dovada dreptului de proprietate de pe urma autorului său și că administrarea probelor ar fi mult mau ușoară la tribunalul în a cărui rază teritorială se află terenul, după cum nu prezintă semnificație juridică sub acest aspect, nici considerentele legate de o supraîncărcare a instanțelor din București.

În consecință, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripția căreia se află sediul Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, respectiv Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 ianuarie 2015. Procesat de GGC - CL