ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 559/2015

Asupra conflictului negativ de

competență, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a X civilă, sub

nr. 18519/3 din 30 mai 2014, reclamantele O.V. și T.M. au formulat contestație

împotriva Deciziei de invalidare nr. 626 din 13 martie 2014 emisă de A.N.R.P. -

C.N.C.I., referitor la Dosarul de despăgubiri nr. 4471/FFCC din 23 februarie

2007, solicitând anularea acesteia și acordarea de despăgubiri, pentru

suprafața de teren de î ha, stabilite prin Hotărârea Comisiei Județene Mureș

nr. 85/L din 12 octombrie 2000 de validare a propunerii Comisiei Locale

Gheorghe Doja privind înscrierea suprafeței de 1 ha reconstituită petentului

B.G. în anexa nr. 39 la Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 131/1991, cu

modificările si completările ulterioare.

În motivarea acțiunii, reclamantele au

arătat, în esență, că prin Hotărârea Comisiei Județene Mureș nr. 85/L din 12

octombrie 2000 a fost validată propunerea Comisiei Județene de stabilire a

dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureș în sensul acordării

de despăgubiri pentru suprafața de 1 ha teren arabii de pe urma antecesorilor

ior. Mai arată că, în mod nelegal, prin decizia contestată în cauză, propunerea

Comisiei Județene Mureș a fost invalidată, deși toate actele invocate a fi

lipsă în dosarul de despăgubiri sunt depuse la dosar și existau la data

analizării acestora de către intimată.

Prin sentința nr. 1332 din 13

octombrie 2014, Tribunalul București, secția a Ill-a civilă, a admis excepția

necompetenței sale teritoriale fi a declinat competența de soluționare a cauzei

în favoarea Tribunalului Mureș.

Pentru a pronunța această sentință,

tribunalul a reținut că art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, prevede că

deciziile emise cu nerespectarea prevederilor art. 33 și 34 din Lege pot fi

atacate de persoana care se consideră îndreptățită ia secția civilă a

tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de

30 de zile de la data comunicării.

Potrivit art, 17 alin. (1) din aceeași

lege, C.N.C.I., validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de

entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri

compensatorii.

Tribunalul a reținut că din

interpretarea coroborată a dispozițiilor legale menționate rezultă competența

de soluționare a contestațiilor formulate împotriva deciziilor emise de C.N.C.I.

în favoarea secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află

sediul entității care are în competență soluționarea notificării formulate în

baza Legii nr. 10/2001 sauacererii depuse în baza Legii nr. 18/1991.

Această interpretare se impune și față

de expunerea de motive prezentată privind adoptarea legii care arată

necesitatea urgentării și finalizării procesului de restituire a bunurilor

imobile preluate abuziv în perioada regimului comunist.

Acest principiu enunțat în expunerea

de motive nu poate fi atins decât prin stabilirea competenței de soluționare a

cererii ce vizează în cauza de fața fondul dreptului în favoarea instanței în

raza căreia se află imobilul fiind astfel facilitată administrarea probelor și

accesul la justiție al persoanei ce se pretinde îndreptățită la obținerea

masurilor reparatorii.

Prin sentința nr. 98 din 29 ianuarie

2015, Tribunalul Mureș, secția I civilă, la rândul său, a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București și, constatând ivit

conflict negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție

pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această sentință,

Tribunalul Mureș a reținut următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 35

alin. (1) din Legea nr. 165/2013, deciziile emise de către Comisia Națională

sunt susceptibile a fi atacate de către persoana care se consideră

îndreptățită, la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află

sediul acestei entități - respectiv la Tribunalul București.

Această interpretare se impune a fi

adoptată atât prin prisma faptului că art. 3 alin. (1) pct. 4 lit. „p) și

„g)" include în noțiunea de „entitate învestită de lege atât A.N.R.I., cât

și C.N.C.I. în cauză, fiind vorba de o decizie emisă de către C.N.C.I., în mod

evident, competența de soluționare a contestației aparține tribunalului în

circumscripția căruia se află sediul acestei entități.

Totodată, considerente legate de o mai

bună administrare a justiției impun această interpretare. Astfel, în

conformitate cu art. 21 din Legea nr. 165/2013, entitățile „locale"

transmit entității „centrale" (Secretariatul Comisiei Naționale) întreaga

documentație care a stat la baza propunerii de acordare a măsurilor

compensatorii. Prin urmare, în prezent, întreaga documentație necesară

soluționării contestației se află la sediul entității emitente a deciziei de

invalidare, respectiv C.N.C.I. În consecință, Tribunalul Vaslui a apreciat că

legiuitorul a avut în vedere faptul că administrarea probatoriului se face cu

ușurință la sediul Tribunalului București, nefdnd în intenția acestuia

retransmiterea întregii documentații la instanța pe raza căreia se află entitatea

„locală".

Considerentele legate de o

supraîncărcare a instanțelor din București nu pot conduce Ia o Interpretare a

legii în neconcordanță cu voința legiuitorului, voință care, de altfel, rezultă

în mod expres din formularea art. 35 din Legea nr. 165/2013.

Reținând că sediul entității emitente

a deciziei de Invalidare contestată se află în circumscripția Tribunalului

București, Tribunalul Mureș și-a declinat competența în favoarea acestei

instanțe.

Înalta Curte, competentă să

soluționeze conflictul negativ de competență, conform art. 133 pct 2 raportat

la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru următoarele considerente:

Într-adevăr, norma de competență

Incidență raportului juridic litigios este cea invocată de cele două instanțe,

respectiv dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.

Dispozițiile legale sus-menționate

instituie o normă de competență teritorială absolută, ce conferă tribunalului

în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite de lege competența

de soluționare a contestației formulate împotriva deciziilor emise de aceasta.

Noțiunea de entitate învestită de lege

este explicități la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013 în sensul că

au această semnificație următoarele structuri cu atribuții în procesul de

restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor

reparatorii:

a) unitatea deținătoare, în înțelesul

H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a

Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod

abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și

completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și

completările ulterioare, precum și al O.U.G. nr. 83/1999, republicată;

b) entitatea învestită cu soluționarea

notificării, în înțelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările și completările

ulterioare;

c) comisia locală de fond funciar,

comisiile comunale, orășenești și municipale, constituite în temeiul Legii nr.

18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

d) comisia județeană de fond funciar

sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului București, constituite în

temeiul Legii nr, 18/1991, republicată, cu modificările și completările

ulterioare;

e) Comisia specială de retrocedare a

unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și comunităților

cetățenilor aparținând minorităților naționale din România;

f) A.N.R.P., organ de specialitate al

administrației publice centrale, cu personalitate juridică;

g) C.N.C.I., înființată potrivit

legii.

Întrucât, în cauză, Decizia de

invalidare nr. 626/2014, contestată de reclamante, a fost emisa de C.N.C.I.,

potrivit art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013, rezultă că în cauza de

față, această instituție are calitatea de entitate învestită de lege, astfel

încât, conform art. 35 alin. (1). din același act normativ, competența de

soluționare a cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripție se află

sediul acestei entități.

Având în vedere că sediul C.N.C.I. se

află în circumscripția Tribunalului București, aceasta este instanța competentă

teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății.

Nu are relevanță sub aspectul

stabilirii normei de competență incidente în cauză, împrejurarea că prin

decizia contestată s-a stabilit că reclamantele nu sunt persoane îndreptățite

la acordarea de despăgubiri, întrucât nu au făcut dovada dreptului de

proprietate de pe urma autorului său și că administrarea probelor ar ii mai

facilă la tribunalul în a cărui rază teritorială se află terenul, după cum nu

prezintă semnificație juridică sub acest aspect, nici considerentele legate de

o supraîncărcare a instanțelor din București.

În consecință, Înalta Curte va stabili

competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripția

căreia se află sediul C.N.C.I., respectiv Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a X-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi,

20 februarie 2015.