ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 559/2015

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a X civilă, sub nr. 18519/3 din 30 mai 2014, reclamantele O.V. și T.M. au formulat contestație împotriva Deciziei de invalidare nr. 626 din 13 martie 2014 emisă de A.N.R.P. - C.N.C.I., referitor la Dosarul de despăgubiri nr. 4471/FFCC din 23 februarie 2007, solicitând anularea acesteia și acordarea de despăgubiri, pentru suprafața de teren de î ha, stabilite prin Hotărârea Comisiei Județene Mureș nr. 85/L din 12 octombrie 2000 de validare a propunerii Comisiei Locale Gheorghe Doja privind înscrierea suprafeței de 1 ha reconstituită petentului B.G. în anexa nr. 39 la Regulamentul aprobat prin H.G.

nr. 131/1991, cu modificările si completările ulterioare. În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat, în esență, că prin Hotărârea Comisiei Județene Mureș nr. 85/L din 12 octombrie 2000 a fost validată propunerea Comisiei Județene de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureș în sensul acordării de despăgubiri pentru suprafața de 1 ha teren arabii de pe urma antecesorilor ior. Mai arată că, în mod nelegal, prin decizia contestată în cauză, propunerea Comisiei Județene Mureș a fost invalidată, deși toate actele invocate a fi lipsă în dosarul de despăgubiri sunt depuse la dosar și existau la data analizării acestora de către intimată. Prin sentința nr. 1332 din 13 octombrie 2014, Tribunalul București, secția a Ill-a civilă, a admis excepția necompetenței sale teritoriale fi a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, prevede că deciziile emise cu nerespectarea prevederilor art. 33 și 34 din Lege pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită ia secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. Potrivit art, 17 alin. (1) din aceeași lege, C.N.C.I., validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii. Tribunalul a reținut că din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale menționate rezultă competența de soluționare a contestațiilor formulate împotriva deciziilor emise de C.N.C.I.

în favoarea secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității care are în competență soluționarea notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001 sauacererii depuse în baza Legii nr. 18/1991. Această interpretare se impune și față de expunerea de motive prezentată privind adoptarea legii care arată necesitatea urgentării și finalizării procesului de restituire a bunurilor imobile preluate abuziv în perioada regimului comunist. Acest principiu enunțat în expunerea de motive nu poate fi atins decât prin stabilirea competenței de soluționare a cererii ce vizează în cauza de fața fondul dreptului în favoarea instanței în raza căreia se află imobilul fiind astfel facilitată administrarea probelor și accesul la justiție al persoanei ce se pretinde îndreptățită la obținerea masurilor reparatorii.

Prin sentința nr. 98 din 29 ianuarie 2015, Tribunalul Mureș, secția I civilă, la rândul său, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București și, constatând ivit conflict negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Mureș a reținut următoarele: În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, deciziile emise de către Comisia Națională sunt susceptibile a fi atacate de către persoana care se consideră îndreptățită, la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul acestei entități - respectiv la Tribunalul București.

Această interpretare se impune a fi adoptată atât prin prisma faptului că art. 3 alin. (1) pct. 4 lit. „p) și „g)" include în noțiunea de „entitate învestită de lege atât A.N.R.I., cât și C.N.C.I. în cauză, fiind vorba de o decizie emisă de către C.N.C.I., în mod evident, competența de soluționare a contestației aparține tribunalului în circumscripția căruia se află sediul acestei entități. Totodată, considerente legate de o mai bună administrare a justiției impun această interpretare. Astfel, în conformitate cu art. 21 din Legea nr. 165/2013, entitățile „locale" transmit entității „centrale" (Secretariatul Comisiei Naționale) întreaga documentație care a stat la baza propunerii de acordare a măsurilor compensatorii.

Prin urmare, în prezent, întreaga documentație necesară soluționării contestației se află la sediul entității emitente a deciziei de invalidare, respectiv C.N.C.I. În consecință, Tribunalul Vaslui a apreciat că legiuitorul a avut în vedere faptul că administrarea probatoriului se face cu ușurință la sediul Tribunalului București, nefdnd în intenția acestuia retransmiterea întregii documentații la instanța pe raza căreia se află entitatea „locală". Considerentele legate de o supraîncărcare a instanțelor din București nu pot conduce Ia o Interpretare a legii în neconcordanță cu voința legiuitorului, voință care, de altfel, rezultă în mod expres din formularea art. 35 din Legea nr. 165/2013. Reținând că sediul entității emitente a deciziei de Invalidare contestată se află în circumscripția Tribunalului București, Tribunalul Mureș și-a declinat competența în favoarea acestei instanțe.

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul negativ de competență, conform art. 133 pct 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru următoarele considerente: Într-adevăr, norma de competență Incidență raportului juridic litigios este cea invocată de cele două instanțe, respectiv dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013. Dispozițiile legale sus-menționate instituie o normă de competență teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite de lege competența de soluționare a contestației formulate împotriva deciziilor emise de aceasta.

Noțiunea de entitate învestită de lege este explicități la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013 în sensul că au această semnificație următoarele structuri cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii: a) unitatea deținătoare, în înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al O.U.G. nr. 83/1999, republicată; b) entitatea învestită cu soluționarea notificării, în înțelesul H.G.

nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare; c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orășenești și municipale, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; d) comisia județeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului București, constituite în temeiul Legii nr, 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România; f) A.N.R.P., organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică; g) C.N.C.I., înființată potrivit legii.

Întrucât, în cauză, Decizia de invalidare nr. 626/2014, contestată de reclamante, a fost emisa de C.N.C.I., potrivit art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013, rezultă că în cauza de față, această instituție are calitatea de entitate învestită de lege, astfel încât, conform art. 35 alin. (1). din același act normativ, competența de soluționare a cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul acestei entități. Având în vedere că sediul C.N.C.I. se află în circumscripția Tribunalului București, aceasta este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății.

Nu are relevanță sub aspectul stabilirii normei de competență incidente în cauză, împrejurarea că prin decizia contestată s-a stabilit că reclamantele nu sunt persoane îndreptățite la acordarea de despăgubiri, întrucât nu au făcut dovada dreptului de proprietate de pe urma autorului său și că administrarea probelor ar ii mai facilă la tribunalul în a cărui rază teritorială se află terenul, după cum nu prezintă semnificație juridică sub acest aspect, nici considerentele legate de o supraîncărcare a instanțelor din București. În consecință, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripția căreia se află sediul C.N.C.I., respectiv Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a X-a civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 februarie 2015.