ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2126/2015

Asupra conflictului

de competență de față, constată următoarele;

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 17 iunie 2014,

reclamanții M.E., H.E.M., H.I.T., P.T.M., G.N.I., S.C., D.L., C.G.M., P.K.,

Ș.N.L. au chemat în judecată Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor,

solicitând instanței anularea deciziei de invalidare din 27 martie 2014 emisă

de pârâtă, să se constate existența dreptului de proprietate al autorului

petenților și să se dispună acordarea de măsuri reparatorii pentru suprafața de

15,84 ha teren agricol.

În motivare, reclamanții

au arătat că s-a emis de către Comisia Județeană de Fond Funciar Maramureș,

Hotărârea nr. 941/1991 și de Comisia Locală de Fond Funciar Ruscova Maramureș

adeverința nr. x/1992, acte prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate

asupra suprafeței de 13 ha teren arabil și pășune.

Comisia Județeană de

Fond Funciar Maramureș a emis Hotărârea nr. 180/A/2001, validând anexa nr. 39

Ruscova, unde la poziția nr. 1 reclamanții figurau cu acordare despăgubiri

pentru suprafața de 15,84 ha teren agricol.

În drept, reclamanții

au invocat Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 165/2013.

Prin Sentința civilă

nr. 1090 din data de 29 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul București,

secția a IV-a civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a

Tribunalului București, secția a IV-a civilă, și a fost declinată competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureș.

În motivare,

tribunalul a reținut incidența art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013,

potrivit cărora deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot

fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a

tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de

30 de zile de la data comunicării,

În susținerea

aceleiași interpretări a menționat și faptul că art. 35 nu face referire la

"entitatea emitentă" a deciziei de validare, ci la

"entitate", precum și că de fiecare dată când intenția legiuitorului

a fost de a stabili competența unei singure instanțe, a identificat-o prin

denumire. Indicarea unor criterii de determinare a instanței competente (ex:

sediu, domiciliu, locul situării imobilului) se impune numai în cazurile în

care este necesară pentru identificarea acelei instanțe dintre mai multe care

judecă același tip de cauze, cum este cazul contestațiilor formulate împotriva

deciziilor emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.

Învestit prin

declinare, Tribunalul Maramureș, secția I civilă, a pronunțat Sentința civilă

nr. 808 din 15 septembrie 2015, prin care a admis excepția necompetenței sale

teritoriale și a declinat soluționarea cererii în favoarea Tribunalului

București.

În motivare, s-au

reținut prevederile art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru

finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a

imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România,

care prevede că "deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34

pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului

în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de

la data comunicării", care instituie calea de atac împotriva hotărârilor

date de entitățile învestite de lege cu soluționarea cererilor formulate

potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările

ulterioare.

Tribunalul Maramureș

a arătat că, în dosarul de față, este atacată o Hotărâre a Comisiei Naționale

pentru Compensarea Imobilelor, cu sediul în București și nu Hotărârea nr. 180/A

din 29 noiembrie 2001 dată de Comisia Județeană Maramureș, cu sediul în județul

Maramureș.

Cu privire la

conflictul negativ de competență, CM a cărui judecată a fost legal sesizată în

baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

reține următoarele:

Norma de competență

incidentă raportului juridic litigios este cea invocată de cele două instanțe,

respectiv dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165 din 16 mai 2013.

Astfel, potrivit

acestui text de lege "Deciziile emise cu respectarea prevederile art. 33

și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția

civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în

termen de 30 de zile de la data comunicării".

Dispozițiile legale

sus-menționate instituie o normă de competența teritorială absolută, ce conferă

tribunalului, în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite de

lege, competența de soluționare a contestației formulate împotriva deciziilor

emise de aceasta.

Noțiunea de entitate

învestită de lege este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr.

165/2013, în sensul că au această semnificație următoarele structuri cu

atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de

stabilire a măsurilor reparatorii; a) unitatea deținătoare, în înțelesul

Hotărârii Guvernului nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de

aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile

preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu

modificările și completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, precum și al O.U.G. nr. 83/1999,

republicată; b) entitatea învestită cu soluționarea notificării, în înțelesul

H.G. nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare; c) comisia

locală de fond funciar, comisiile comunale, orășenești și municipale

constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și

completările ulterioare; d) comisia județeană de fond funciar sau, după caz,

Comisia de Fond Funciar a Municipiului București, constituite în temeiul Legii

nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; e)

Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut

cultelor religioase și comunităților cetățenilor aparținând minorităților

naționale din România;

f) Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților, organ de specialitate al

administrației publice centrale, cu personalitate juridică;

g) Comisia Națională

pentru Compensarea Imobilelor, înființată potrivit legii.

În cauză, Decizia de

invalidare nr. 817 din 27 martie 2014, contestată de reclamanți, a fost emisă

de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, potrivit art. 3 pct. 4 lit.

g) din Legea nr. 165/2013, această instituție având calitatea de entitate

învestită de lege, astfel încât, conform art. 35 alin. (1) din același act

normativ, competența de soluționare a cauzei revine tribunalului în a cărui

circumscripție se află sediul acestei entități.

Având în vedere că

sediul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor se află în

circumscripția Tribunalului București, aceasta este instanța competentă

teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății.

În consecință, Înalta

Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului în

circumscripția căreia se află sediul Comisiei Naționale pentru Compensarea

Imobilelor, respectiv Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 8 octombrie 2015.

Procesat de GGC - CL