ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2344/2015

Decizia nr. 2344/2015 Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele; Prin sentința civilă nr. din data de pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și s-a declinat în favoarea Tribunalului Mureș, secția civilă, competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 17 ianuarie 2014 reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. obligarea la soluționarea în termen rezonabil a dosarului său de restituire în temeiul Legii nr. 10/2001 și a Legii nr. 247/2005, în vigoare la înregistrarea dosarului la B., evaluarea despăgubirilor la prețul de piață după standardele internaționale, plata despăgubirilor în termen de 1 an, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la 16 noiembrie 2011 și 6 decembrie 2011 a fost înștiințată de către Instituția prefectului Mureș că Dosarul execuțional nr. x/2001 cuprinzând dispoziția nr. 584 din 10 mai 2006 emisă de primarul municipiului Sighișoara și actele aferente a fost transmis cu procesul verbal de predare primire din 25 august 2011 la B. - C. București și este înregistrat la această entitate la 8 noiembrie 2011 figurând la poziția nr. 23. La data de 18 ianuarie 2012, B. a înștiințat-o că Dosarul în cauză, cu nr. x/CC, a fost soluționat în temeiul Legii nr. 10/2001, fiind informată că în cadrul acestei proceduri se va stabili cuantumul despăgubirilor ce se cuvin persoanei îndreptățite pentru imobilul imposibil de restituit în natură și că măsurile pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent se vor supune prevederilor Legii nr. 165/2013.

Prin sentința civilă nr. 1197 din 11 aprilie 2014 s-a admis excepția necompetenței materiale, cauza fiind declinată spre soluționare Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal. Prin sentința civilă nr. 5960 din 30 septembrie 2014, Tribunalul București, secția a IX a contencios administrativ, a admis excepția necompetenței funcționale și a declinat cauza în favoarea Tribunalului București, secția civilă. Acesta a constatat că reclamanta a formulat cerere de restituire a imobilului situat în Sighișoara, jud. Mureș la Primăria Municipiului Sighișoara. Această instituție, prin dispoziția nr. 584/2006 a propus acordarea măsurilor reparatorii în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Ulterior emiterii acestei dispoziții, dosarul a fost înaintat B. Până în prezent pârâta nu a soluționat dosarul, deși acesta a fost înregistrat la această instituție încă din anul 2006. Tribunalul a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora în cazul în care entitatea investită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute de art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1), respectiv, la secția civilă a Tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor. Art. 34 alin. (1) din același act normativ prevede că dosarele înregistrate la Secretariatul B. vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.

Alin. (2) stipulează că dosarele care vor fi transmise Secretariatului C. ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni. Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) și data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a B. și se comunică, la cerere, persoanelor îndreptățite, potrivit alin. (3). Tribunalul a apreciat că acest text de lege nu tranșează cu claritate noțiunea de „entitate”, în raport de care se stabilește competența de soluționare a cererii. Această noțiune este definită de art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013, respectiv unitatea deținătoare, în înțelesul H.G.

nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al O.U.G. nr. 83/1999, republicată; entitatea învestită cu soluționarea notificării, în înțelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare. Din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale menționate în precedent, Tribunalul a reținut competența de soluționare a acțiunilor formulate împotriva D. având ca obiect obligația de a soluționa dosarele în favoarea secției civile a Tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite cu soluționarea cererii, în speța de față Tribunalul Mureș.

S-a apreciat că această instanță este cea mai în măsură a analiza cererea, în raport de locul situării imobilului, avându-se în vedere că atât evaluarea imobilului cât și administrarea de probatorii este mai facilă pentru această instanță. S-a apreciat că sediul D. constituie un element mai puțin important, care nu este în măsură a atrage competența, această instituție având atribuții exclusiv în vederea finalizării dosarelor de restituire a imobilelor, astfel cum sunt prevăzute de art. 25 alin. (5) și (6) din Legea nr. 165/2013, după ce entitățile investite cu soluționarea notificărilor au tranșat aspectele esențiale în soluționarea acestora. Astfel, D. are atribuții de verificare și de validare a lucrărilor efectuate de entitățile arătate la lit. a) pct. 4 din Legea nr. 165/2013, și de evaluare a punctelor exclusiv prin aplicarea unei grile notariale.

Această instituție nu este în măsură a aprecia asupra imobilului, a stării acestora la momentul preluării, aspecte care trebuie analizate în cadrul unei astfel de cereri. S-a considerat că a interpreta altfel ar însemna ca totalitatea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 18/1991 la nivel național să fie soluționate de cele trei secții civile ale Tribunalului București, ceea ce ar duce la un blocaj al procesului de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii și la încălcarea principiului celerității judecării acestor cauze, avut în vedere de legiuitor atât atunci când a procedat la modificarea C. proc. civ., cât, mai ales, la adoptarea Legii nr. 165/2013.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Mureș, secția civilă, sub nr. x/3/2014/**. Prin sentința civilă nr. 959 din 8 septembrie 2015, Tribunalul Mureș, secția I civilă, a declinat la rândul său competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București și, constatând ivit conflict negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea regulatorului de competență ivit între cele două instanțe. Potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 deciziile emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor pot fi atacate de către persoanele care se consideră îndreptățite la secția civilă a tribunalului în a cărei circumscripție se află sediul acestei entități, respectiv Tribunalul București.

Această interpretare se impune întrucât art. 3 alin. (1), pct. 4, lit. f) și g) include în noțiunea de „entitate învestită de lege” atât D. cât și C. Chiar dacă în cauză nu s-a emis o decizie de către aceste autorități, fiind vorba despre un refuz al acestora de a emite o asemenea decizie, competența de soluționare a contestației îndreptate împotriva acestui refuz aparține aceluiași tribunal. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru următoarele considerente: Într-adevăr, norma de competență incidență raportului juridic litigios este cea invocată de cele două instanțe, respectiv dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (1) „Deciziile emise cu respectarea prevederile art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării”. Art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 prevede că în cazul în care entitatea investită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute de art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1). Dispozițiile legale sus-menționate instituie o normă de competență teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite de lege competența de soluționare a contestației formulate împotriva deciziilor emise de aceasta.

Noțiunea de entitate învestită de lege este explicitată la art. 3 alin (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013 în sensul că au această semnificație următoarele structuri cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii: a) unitatea deținătoare, în înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al O.U.G. nr. 83/1999, republicată; b) entitatea învestită cu soluționarea notificării, în înțelesul H.G.

nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare; c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orășenești și municipale constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; d) comisia județeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului București, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România; f) B., organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică; g) C., înființată potrivit legii.

În cauză nu s-a emis decizie de către pârâte, însă față de dispozițiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, anterior menționate, coroborate cu cele ale art. 3 pct. 4 lit. g) din același act normativ, competența de soluționare a cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestită de lege. Având în vedere că sediul B. și cel al C. se află în circumscripția Tribunalului București, aceasta este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății. În consecință, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripția căreia se află sediul B., respectiv Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2015.