ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3373/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3373/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Fondul
și hotărârea instanței de fond.
Prin
Sentința civilă nr. 442 din 4 aprilie 2006, Tribunalul București, secția a V-a
civilă a admis în parte contestația formulată de contestatoarea G.M.E., în
contradictoriu cu intimații Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și
Regia Autonomă - Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, a anulat
Decizia nr. 373 din 20 octombrie 2004 emisă de RA - A.P.P.S., a obligat
intimata să facă propunere de acordare a despăgubirilor pentru întreg imobilul
teren în suprafață de 208 mp, situat în București și a respins cererea
completatoare ca prematur introdusă.
Apelul și hotărârea
instanței de apel.
Prin Decizia civilă
nr. 39 A din 19 februarie 2007 Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă
și pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale a admis apelul
declarat de apelanta-reclamantă G.M.E., împotriva Sentinței civile nr. 442 din
data de 4 aprilie 2006, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a
obligat intimata să facă propunere de acordare de despăgubiri pentru suprafața
de 342,75 mp, conform expertizei, a respins excepția de prematuritate a cererii
completatoare, a respins cererea completatoare ca neîntemeiată, a menținut
celelalte dispoziții ale sentinței și a respins ca nefondat apelul declarat
împotriva aceleiași sentințe de apelanta-pârâtă R.A. - A.P.P.S.
Pentru a pronunța
această decizie, instanța a reținut că apelul declarat de apelanta G.M.E. este
fondat pentru considerentele următoare:
Suprafața de teren pe
care o solicită reclamanta (336 mp din str. P.) a aparținut autorilor acesteia
conform actului de proprietate depus la dosar, aceeași suprafață fiind preluată
de stat, conform adresei emise de Primăria Municipiului București, posesor
fiind ICRAL H.N. - S.A. la nivelul anului 1986, proprietar fiind statul.
Totodată, din conținutul
raportului de expertiză rezultă că terenul este bine individualizat și
delimitat și are o suprafață de 342,75 mp, construcția ocupând 220,75 mp,
accesul în clădire făcându-se pe o rampă de 35,20 mp.
Chiar dacă pârâta se
prevalează de o hotărâre de guvern, avută în vedere și de Tribunal, Curtea a
constatat că deținător a întregii suprafețe de teren, în sensul art. 23 din
Legea nr. 10/2001, este pârâta.
Sub acest aspect,
Curtea a schimbat în parte sentința apelată în sensul că propunerile de
acordare a despăgubirilor vor privi întreaga suprafață de teren.
Cu privire la cererea
completatoare, care de fapt are caracter subsidiar, a fost respinsă ca
neîntemeiată ca și excepția de prematuritate invocată, față de împrejurarea că
cererea principală a fost admisă cu privire la întreaga suprafață de teren,
dreptul reclamantei fiind recunoscut.
În ceea ce privește
motivul de apel privind despăgubirile, temeiul de drept invocat și anume art.
10 pct. 9 din Legea nr. 10/2001, în vigoare la momentul formulării cererii, avea
în vedere numai imobilele cu altă destinație decât aceea de locuință și care au
fost demolate sau a cărei restituire nu este posibilă.
Instanța de apel a
apreciat că textul de lege se referă la titluri de valoare folosite exclusiv în
procesul de privatizare (nu la plata efectivă a contravalorii imobilului) și
că, deși la momentul cererii textul de lege era în vigoare, acordarea măsurilor
era un prorogativ al unității emitente. Legea nr. 10/2001 nu prevede în
conținutul ei modalitatea cerută de apelantă și anume despăgubirea efectivă (în
echivalent bănesc), astfel că sub acest aspect critica a fost găsită nefondată.
În ceea ce privește
apelul declarat de R.A. - A.P.P.S., instanța de apel a constatat că este
nefondat.
În primul rând,
procura criticată trebuie interpretată în sensul în care părțile au vrut să
producă efecte juridice iar "procurarea actelor" necesare vânzării
reprezintă tocmai demersurile pe care reclamanta le-a făcut. Însă, făcând
abstracție de acest element, la art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001
republicată, este prevăzut expres că, de cotele moștenitorilor care nu au urmat
procedura, profită ceilalți moștenitori. Indiferent deci de interpretarea pe
care apelanta dorește să o dea, decizia trebuia emisă pentru întreaga cotă, iar
nu doar pentru 1/2.
Recursul și hotărârea
instanței de recurs.
Prin Decizia civilă
nr. 174 din 16 ianuarie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
civilă a respins ca nefondate recursurile declarate împotriva Deciziei nr.
39/2007 a Curții de Apel București, reținând că dispozitivul hotărârii
pronunțate în apel și care, potrivit art. 261 C. proc. civ. cu referire la art.
372 C. proc. civ., este supus executării, consemnează dreptul reclamantei la
despăgubiri pentru bunul preluat de stat, drept ce urmează a fi determinat și
cuantificat în procedura specială reglementată de Titlul VII al Legii nr.
247/2005 de modificare și completare a Legii nr. 10/2001, dispoziții imperative
și de imediată aplicare.
Cererea de lămurire
cu privire la înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului sentinței
instanței de fond.
La data de 6 iunie
2013 contestatoarea-reclamantă G.M.E., prin mandatar G.A., a formulat o cerere
de lămurire cu privire la înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului
Sentinței civile nr. 442 din 4 aprilie 2006, solicitând ca instanța de fond să
precizeze dacă dispozitivul sentinței se aplică și în sensul omologării valorii
imobilului în litigiu - la suma de 263.000,18 lei (sumă stabilită prin
expertiza întocmită în fața instanței de fond de către un expert topo) sau
dispozitivul sentinței are în vedere doar identificarea în spațiu a terenului
fără să impună intimatei valoarea indicată prin expertiza topo.
Susține că se impune
această lămurire întrucât R.A. - A.P.P.S. a emis Decizia nr. 872 din 2 septembrie
2008 acordând reclamantului despăgubiri conform expertizei judiciare.
R.A. - A.P.P.S. a
invocat excepțiile tardivității și inadmisibilității cererii de lămurire
dispozitiv.
Prin încheierea din
camera de consiliu de la 5 decembrie 2013, Tribunalul București, secția a V-a
civilă a respins excepțiile tardivității și inadmisibilității, ca neîntemeiate
și a respins cererea de lămurire dispozitiv ca nefondată.
Tribunalul a reținut,
analizând excepția tardivității, că aceasta este neîntemeiată, față de dispozițiile
art. 281
1
C. proc. civ., care nu prevăd un termen în interiorul
căruia să fie formulată această cerere, termen care să fi fost depășit în
cauză.
Analizând excepția
inadmisibilității, instanța a găsit-o de asemenea neîntemeiată, întrucât
aspectul a cărui lămurire s-a solicitat poate fi invocat pe calea prevăzută de
art. 281
1
C. proc. civ.
Pe fondul cererii,
instanța a reținut că Decizia R.A. - A.P.P.S. din 2 septembrie 2008 a fost
emisă pe baza Deciziei civile nr. 39A din 19 februarie 2007 pronunțată de
Curtea de Apel București în Dosarul nr. 15601/3/2004, rămasă irevocabilă prin
respingerea recursului prin Decizia civilă nr. 174 din 16 ianuarie 2008,
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, menționându-se că
"obligă intimata să facă propunere de acordare de despăgubiri pentru
suprafața de 342,75 mp, conform expertizei".
Așa fiind, Curtea de
Apel este instanța care ar putea lămuri, eventual, dispozitivul Deciziei civile
nr. 39A din 19 februarie 2007, deoarece sintagma sus-menționată cuprinsă în
dispozitivul acestei decizii formează obiectul nelămuririi petentului.
Apelul împotriva
hotărârii de lămurire cu privire la înțelesul, întinderea și aplicarea
dispozitivului sentinței instanței de fond.
Împotriva încheierii
din Camera de Consiliu din 5 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul București,
prin care s-a respins cererea de lămurire a dispozitivului Sentinței civile nr.
442 din 4 aprilie 2006, reclamanta contestatoare G.M.E. prin mandatar G.A., a
formulat apel, criticând-o ca nelegală și netemeinică, susținând că instanța de
judecată a validat expertiza pe aspectul valoric, deși expertul nu avea
competențe decât de a localiza în spațiu terenurile solicitate a fi
identificate și nu avea atestat A.N.E.V.A.R.
În aceste condiții,
apelanta a susținut că trebuie să se știe dacă resorturile interne ale
instanței, atunci când a obligat pârâta să facă propunere de acordare a
despăgubirilor au fost în sensul de a-i impune să facă propunerea conform
propunerii din expertiza domnului D.N.M., ori de a face o propunere ulterioară
pronunțării hotărârilor judecătorești într-un cadru neprocesual.
Apelanta a invocat că
Tribunalul București era abilitat să lămurească înțelesul dispozitivului
întrucât R.A. - A.P.P.S., prin Decizia nr. 872 din 2 septembrie 2008, a înțeles
că sintagma folosită de prima instanță înseamnă o validare a expertizei
realizate de către expertul D.N.M., la data de 9 februarie 2006, pe aspectul
valoric.
Instanța de apel a
constatat că argumentul juridic al respingerii pe fond a cererii de lămurire a
dispozitivului Sentinței civile nr. 442/2006 a fost acela că cererea de
lămurire trebuia îndreptată împotriva Deciziei civile nr. 39A din 19 februarie
2007 a Curții de Apel București, decizie prin care a fost obligată intimata să
facă propuneri de acordare de despăgubiri pentru suprafața de 342,75 mp
"conform expertizei". Instanța de fond nu a analizat motivele
invocate de contestatoarea reclamantă prin cererea de lămurire a dispozitivului
Sentinței nr. 442/2006, motive reiterate de către contestatoare în motivele de
apel îndreptate împotriva încheierii din 5 decembrie 2013.
Ca atare, Curtea, ca
instanță de apel, constată că motivele de apel invocate nu au legătură cu
încheierea apelată, nefiind criticate argumentele juridice reținute de instanța
de fond în pronunțarea încheierii din 5 decembrie 2013, astfel încât
chestiunile de drept invocate prin aceste motive de apel nu pot fi analizate
pentru prima dată de instanța de control judiciar.
Analizând însă
încheierea apelată prin prisma considerentelor invocate în aceasta, instanța de
apel a constatat legalitatea acesteia având în vedere că Sentința civilă nr.
442/2006 a Tribunalului București a fost schimbată prin Decizia nr. 39A/2007 a
Curții de Apel București, în sensul acordării de despăgubiri pentru întreaga
suprafață de teren de 342,75 mp solicitată de contestatoare prin notificarea
formulată în baza Legii nr. 10/2001, conform expertizei administrate ca probă
în fața instanței de fond.
Având în vedere că în
dispozitivul acestei decizii este invocată expertiza în litigiu și că acest
dispozitiv a intrat în puterea lucrului judecat prin respingerea recursului, nu
prezintă relevanță juridică lămurirea dispozitivului Sentinței civile nr.
442/2006. De altfel, contestatoarea a formulat și cerere de lămurire a
dispozitivului Deciziei nr. 39/2007 a Curții de Apel București invocând
aceleași motive formulate în cererea de lămurire a dispozitivului Sentinței
civile nr. 442/2006 a Tribunalului București, respinsă prin încheierea din 28
martie 2014, de Curtea de Apel București, aceasta fiind încheierea ce ar fi
trebuit să fie atacată de către contestatoare cu criticile invocate în
prezentul apel.
În consecință,
instanța de apel, prin Decizia nr. 279A din 25 iunie 2014, a respins ca
nefondat apelul îndreptat împotriva încheierii din 5 decembrie 2013 a
Tribunalului București, secția a V-a civilă, considerând-o legală și temeinică.
Recursul împotriva
hotărârii de lămurire cu privire la înțelesul, întinderea și aplicarea
dispozitivului sentinței instanței de fond.
Împotriva Deciziei
nr. 279A din 25 iunie 2014 a declarat recurs reclamanta G.M.E.
Recurenta, indicând
dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., a invocat faptul că
instanța de fond a greșit în soluția pronunțată considerând că dispozitivul
hotărârii este suficient de clar.
Consideră că
dispozitivul hotărârii nu este clar, întrucât R.A. - A.P.P.S. se raportează la
valoarea menționată în expertiză, de 263.000,18 lei, ca valoare estimativă a
imobilului deși legislația în vigoare la momentul pronunțării Deciziei civile
nr. 39A din 19 februarie 2007 interzicea efectuarea de evaluări a imobilelor
anterior transmiterii dosarului către Comisia Centrală pentru Stabilirea
Despăgubirilor.
Astfel, se impune ca
instanța să stabilească, în mod clar, că prin efectuarea expertizei s-a dorit a
se stabili doar localizarea în spațiu a terenului și suprafața acestuia,
nedorindu-se a se pune la îndemâna actualei intimate posibilitatea de a impune
o valoare stabilită de un expert fără competențe în evaluare și care nu a ținut
seama de piață ci de acte normative care își încetaseră valabilitatea și se
refereau la alte proceduri (Hotărârea CGMB nr. 207 din 29 septembrie 2005),
expertiză care înfrânge dispozițiile exprese, cuprinse în Titlu VII din Legea
nr. 247/2005.
Astfel, susține că
instanța a cărei decizie o recurează era abilitată să lămurească înțelesul
dispozitivului sub aspectul împrejurării dacă s-a avut în vedere faptul
includerii ori neincluderii concluziilor expertizei pe aspectul valorii
terenului.
Susține că, Curtea de
Apel București nu a pronunțat vreo decizie care are putere de lucru judecat
întrucât obiectul lămuririi a avut în considerare un alt dispozitiv, în
prezenta situație urmărindu-se lămurirea dispozitivului hotărârii Tribunalului
București ca urmare a faptului că această instanța este cea care a dispus
efectuarea unei expertize și în acest sens este în măsura să lămurească
chestiunile.
Invocând din oficiu
excepția nulității recursului sub aspectul încadrării acestuia în motivele de
nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., curtea constată
că recursul exercitat de G.M.E. împotriva Deciziei nr. 279A din 25 iunie 2014 a
Curții de Apel București este nul.
Potrivit
dispozițiilor art. 302
1
C. proc. civ. de la 1865, cererea de recurs
va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se
întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor
fi depuse printr-un memoriu separat.
Față de soluția dată
de instanțe cererii de lămurire cu privire la înțelesul, întinderea și
aplicarea dispozitivului sentinței instanței de fond, motivele invocate de
recurentă nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate enumerate limitativ
de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. de la 1865.
Recurenta nu critică
soluția instanței de apel (care constată că motivele de apel invocate nu au
legătură cu încheierea apelată, nefiind criticate argumentele juridice reținute
de instanța de fond în pronunțarea încheierii din 5 decembrie 2013).
De fapt, și în
recurs, recurenta expune motivele sale din cererea de lămurire, necriticând
soluția de respingere a apelului.
Față de faptul că
motivele invocate nu constituie critici de nelegalitate ci motive de fapt și de
drept care susțin cererea de lămurire, cerere care a fost respinsă de prima
instanță cu argumentul ca hotărârea sa a fost schimbată de instanța de control
judiciar și că această din urma hotărâre se execută, Curtea va constata nul
recursul reclamantei, în temeiul dispozițiilor art. 302
1
C. proc.
civ. de la 1865.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul
declarat de reclamanta G.M.E. împotriva Deciziei nr. 279A din 25 iunie 2014 a
Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de
familie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică astăzi, 28 noiembrie 2014.
Procesat de GGC - CL