ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3373/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Fondul și hotărârea instanței de fond. Prin Sentința civilă nr. 442 din 4 aprilie 2006, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis în parte contestația formulată de contestatoarea G.M.E., în contradictoriu cu intimații Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Regia Autonomă - Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, a anulat Decizia nr. 373 din 20 octombrie 2004 emisă de RA - A.P.P.S., a obligat intimata să facă propunere de acordare a despăgubirilor pentru întreg imobilul teren în suprafață de 208 mp, situat în București și a respins cererea completatoare ca prematur introdusă. Apelul și hotărârea instanței de apel.

Prin Decizia civilă nr. 39 A din 19 februarie 2007 Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă G.M.E., împotriva Sentinței civile nr. 442 din data de 4 aprilie 2006, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a obligat intimata să facă propunere de acordare de despăgubiri pentru suprafața de 342,75 mp, conform expertizei, a respins excepția de prematuritate a cererii completatoare, a respins cererea completatoare ca neîntemeiată, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței și a respins ca nefondat apelul declarat împotriva aceleiași sentințe de apelanta-pârâtă R.A. - A.P.P.S.

Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut că apelul declarat de apelanta G.M.E. este fondat pentru considerentele următoare: Suprafața de teren pe care o solicită reclamanta (336 mp din str. P.) a aparținut autorilor acesteia conform actului de proprietate depus la dosar, aceeași suprafață fiind preluată de stat, conform adresei emise de Primăria Municipiului București, posesor fiind ICRAL H.N. - S.A. la nivelul anului 1986, proprietar fiind statul. Totodată, din conținutul raportului de expertiză rezultă că terenul este bine individualizat și delimitat și are o suprafață de 342,75 mp, construcția ocupând 220,75 mp, accesul în clădire făcându-se pe o rampă de 35,20 mp. Chiar dacă pârâta se prevalează de o hotărâre de guvern, avută în vedere și de Tribunal, Curtea a constatat că deținător a întregii suprafețe de teren, în sensul art. 23 din Legea nr. 10/2001, este pârâta.

Sub acest aspect, Curtea a schimbat în parte sentința apelată în sensul că propunerile de acordare a despăgubirilor vor privi întreaga suprafață de teren. Cu privire la cererea completatoare, care de fapt are caracter subsidiar, a fost respinsă ca neîntemeiată ca și excepția de prematuritate invocată, față de împrejurarea că cererea principală a fost admisă cu privire la întreaga suprafață de teren, dreptul reclamantei fiind recunoscut. În ceea ce privește motivul de apel privind despăgubirile, temeiul de drept invocat și anume art. 10 pct. 9 din Legea nr. 10/2001, în vigoare la momentul formulării cererii, avea în vedere numai imobilele cu altă destinație decât aceea de locuință și care au fost demolate sau a cărei restituire nu este posibilă.

Instanța de apel a apreciat că textul de lege se referă la titluri de valoare folosite exclusiv în procesul de privatizare (nu la plata efectivă a contravalorii imobilului) și că, deși la momentul cererii textul de lege era în vigoare, acordarea măsurilor era un prorogativ al unității emitente. Legea nr. 10/2001 nu prevede în conținutul ei modalitatea cerută de apelantă și anume despăgubirea efectivă (în echivalent bănesc), astfel că sub acest aspect critica a fost găsită nefondată. În ceea ce privește apelul declarat de R.A. - A.P.P.S., instanța de apel a constatat că este nefondat. În primul rând, procura criticată trebuie interpretată în sensul în care părțile au vrut să producă efecte juridice iar "procurarea actelor" necesare vânzării reprezintă tocmai demersurile pe care reclamanta le-a făcut.

Însă, făcând abstracție de acest element, la art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 republicată, este prevăzut expres că, de cotele moștenitorilor care nu au urmat procedura, profită ceilalți moștenitori. Indiferent deci de interpretarea pe care apelanta dorește să o dea, decizia trebuia emisă pentru întreaga cotă, iar nu doar pentru 1/2. Recursul și hotărârea instanței de recurs. Prin Decizia civilă nr. 174 din 16 ianuarie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă a respins ca nefondate recursurile declarate împotriva Deciziei nr. 39/2007 a Curții de Apel București, reținând că dispozitivul hotărârii pronunțate în apel și care, potrivit art. 261 C. proc. civ. cu referire la art. 372 C. proc.

civ., este supus executării, consemnează dreptul reclamantei la despăgubiri pentru bunul preluat de stat, drept ce urmează a fi determinat și cuantificat în procedura specială reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 de modificare și completare a Legii nr. 10/2001, dispoziții imperative și de imediată aplicare. Cererea de lămurire cu privire la înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului sentinței instanței de fond.

La data de 6 iunie 2013 contestatoarea-reclamantă G.M.E., prin mandatar G.A., a formulat o cerere de lămurire cu privire la înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului Sentinței civile nr. 442 din 4 aprilie 2006, solicitând ca instanța de fond să precizeze dacă dispozitivul sentinței se aplică și în sensul omologării valorii imobilului în litigiu - la suma de 263.000,18 lei (sumă stabilită prin expertiza întocmită în fața instanței de fond de către un expert topo) sau dispozitivul sentinței are în vedere doar identificarea în spațiu a terenului fără să impună intimatei valoarea indicată prin expertiza topo. Susține că se impune această lămurire întrucât R.A. - A.P.P.S. a emis Decizia nr. 872 din 2 septembrie 2008 acordând reclamantului despăgubiri conform expertizei judiciare.

R.A. - A.P.P.S. a invocat excepțiile tardivității și inadmisibilității cererii de lămurire dispozitiv. Prin încheierea din camera de consiliu de la 5 decembrie 2013, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins excepțiile tardivității și inadmisibilității, ca neîntemeiate și a respins cererea de lămurire dispozitiv ca nefondată. Tribunalul a reținut, analizând excepția tardivității, că aceasta este neîntemeiată, față de dispozițiile art. 281 1 C. proc. civ., care nu prevăd un termen în interiorul căruia să fie formulată această cerere, termen care să fi fost depășit în cauză. Analizând excepția inadmisibilității, instanța a găsit-o de asemenea neîntemeiată, întrucât aspectul a cărui lămurire s-a solicitat poate fi invocat pe calea prevăzută de art. 281 1 C. proc.

civ. Pe fondul cererii, instanța a reținut că Decizia R.A. - A.P.P.S. din 2 septembrie 2008 a fost emisă pe baza Deciziei civile nr. 39A din 19 februarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 15601/3/2004, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului prin Decizia civilă nr. 174 din 16 ianuarie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, menționându-se că "obligă intimata să facă propunere de acordare de despăgubiri pentru suprafața de 342,75 mp, conform expertizei". Așa fiind, Curtea de Apel este instanța care ar putea lămuri, eventual, dispozitivul Deciziei civile nr. 39A din 19 februarie 2007, deoarece sintagma sus-menționată cuprinsă în dispozitivul acestei decizii formează obiectul nelămuririi petentului.

Apelul împotriva hotărârii de lămurire cu privire la înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului sentinței instanței de fond. Împotriva încheierii din Camera de Consiliu din 5 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul București, prin care s-a respins cererea de lămurire a dispozitivului Sentinței civile nr. 442 din 4 aprilie 2006, reclamanta contestatoare G.M.E. prin mandatar G.A., a formulat apel, criticând-o ca nelegală și netemeinică, susținând că instanța de judecată a validat expertiza pe aspectul valoric, deși expertul nu avea competențe decât de a localiza în spațiu terenurile solicitate a fi identificate și nu avea atestat A.N.E.V.A.R.

În aceste condiții, apelanta a susținut că trebuie să se știe dacă resorturile interne ale instanței, atunci când a obligat pârâta să facă propunere de acordare a despăgubirilor au fost în sensul de a-i impune să facă propunerea conform propunerii din expertiza domnului D.N.M., ori de a face o propunere ulterioară pronunțării hotărârilor judecătorești într-un cadru neprocesual. Apelanta a invocat că Tribunalul București era abilitat să lămurească înțelesul dispozitivului întrucât R.A. - A.P.P.S., prin Decizia nr. 872 din 2 septembrie 2008, a înțeles că sintagma folosită de prima instanță înseamnă o validare a expertizei realizate de către expertul D.N.M., la data de 9 februarie 2006, pe aspectul valoric.

Instanța de apel a constatat că argumentul juridic al respingerii pe fond a cererii de lămurire a dispozitivului Sentinței civile nr. 442/2006 a fost acela că cererea de lămurire trebuia îndreptată împotriva Deciziei civile nr. 39A din 19 februarie 2007 a Curții de Apel București, decizie prin care a fost obligată intimata să facă propuneri de acordare de despăgubiri pentru suprafața de 342,75 mp "conform expertizei". Instanța de fond nu a analizat motivele invocate de contestatoarea reclamantă prin cererea de lămurire a dispozitivului Sentinței nr. 442/2006, motive reiterate de către contestatoare în motivele de apel îndreptate împotriva încheierii din 5 decembrie 2013. Ca atare, Curtea, ca instanță de apel, constată că motivele de apel invocate nu au legătură cu încheierea apelată, nefiind criticate argumentele juridice reținute de instanța de fond în pronunțarea încheierii din 5 decembrie 2013, astfel încât chestiunile de drept invocate prin aceste motive de apel nu pot fi analizate pentru prima dată de instanța de control judiciar.

Analizând însă încheierea apelată prin prisma considerentelor invocate în aceasta, instanța de apel a constatat legalitatea acesteia având în vedere că Sentința civilă nr. 442/2006 a Tribunalului București a fost schimbată prin Decizia nr. 39A/2007 a Curții de Apel București, în sensul acordării de despăgubiri pentru întreaga suprafață de teren de 342,75 mp solicitată de contestatoare prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, conform expertizei administrate ca probă în fața instanței de fond. Având în vedere că în dispozitivul acestei decizii este invocată expertiza în litigiu și că acest dispozitiv a intrat în puterea lucrului judecat prin respingerea recursului, nu prezintă relevanță juridică lămurirea dispozitivului Sentinței civile nr. 442/2006.

De altfel, contestatoarea a formulat și cerere de lămurire a dispozitivului Deciziei nr. 39/2007 a Curții de Apel București invocând aceleași motive formulate în cererea de lămurire a dispozitivului Sentinței civile nr. 442/2006 a Tribunalului București, respinsă prin încheierea din 28 martie 2014, de Curtea de Apel București, aceasta fiind încheierea ce ar fi trebuit să fie atacată de către contestatoare cu criticile invocate în prezentul apel. În consecință, instanța de apel, prin Decizia nr. 279A din 25 iunie 2014, a respins ca nefondat apelul îndreptat împotriva încheierii din 5 decembrie 2013 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, considerând-o legală și temeinică. Recursul împotriva hotărârii de lămurire cu privire la înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului sentinței instanței de fond.

Împotriva Deciziei nr. 279A din 25 iunie 2014 a declarat recurs reclamanta G.M.E. Recurenta, indicând dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., a invocat faptul că instanța de fond a greșit în soluția pronunțată considerând că dispozitivul hotărârii este suficient de clar. Consideră că dispozitivul hotărârii nu este clar, întrucât R.A. - A.P.P.S. se raportează la valoarea menționată în expertiză, de 263.000,18 lei, ca valoare estimativă a imobilului deși legislația în vigoare la momentul pronunțării Deciziei civile nr. 39A din 19 februarie 2007 interzicea efectuarea de evaluări a imobilelor anterior transmiterii dosarului către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Astfel, se impune ca instanța să stabilească, în mod clar, că prin efectuarea expertizei s-a dorit a se stabili doar localizarea în spațiu a terenului și suprafața acestuia, nedorindu-se a se pune la îndemâna actualei intimate posibilitatea de a impune o valoare stabilită de un expert fără competențe în evaluare și care nu a ținut seama de piață ci de acte normative care își încetaseră valabilitatea și se refereau la alte proceduri (Hotărârea CGMB nr. 207 din 29 septembrie 2005), expertiză care înfrânge dispozițiile exprese, cuprinse în Titlu VII din Legea nr. 247/2005. Astfel, susține că instanța a cărei decizie o recurează era abilitată să lămurească înțelesul dispozitivului sub aspectul împrejurării dacă s-a avut în vedere faptul includerii ori neincluderii concluziilor expertizei pe aspectul valorii terenului.

Susține că, Curtea de Apel București nu a pronunțat vreo decizie care are putere de lucru judecat întrucât obiectul lămuririi a avut în considerare un alt dispozitiv, în prezenta situație urmărindu-se lămurirea dispozitivului hotărârii Tribunalului București ca urmare a faptului că această instanța este cea care a dispus efectuarea unei expertize și în acest sens este în măsura să lămurească chestiunile. Invocând din oficiu excepția nulității recursului sub aspectul încadrării acestuia în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., curtea constată că recursul exercitat de G.M.E. împotriva Deciziei nr. 279A din 25 iunie 2014 a Curții de Apel București este nul. Potrivit dispozițiilor art. 302 1 C. proc.

civ. de la 1865, cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Față de soluția dată de instanțe cererii de lămurire cu privire la înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului sentinței instanței de fond, motivele invocate de recurentă nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate enumerate limitativ de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. de la 1865. Recurenta nu critică soluția instanței de apel (care constată că motivele de apel invocate nu au legătură cu încheierea apelată, nefiind criticate argumentele juridice reținute de instanța de fond în pronunțarea încheierii din 5 decembrie 2013). De fapt, și în recurs, recurenta expune motivele sale din cererea de lămurire, necriticând soluția de respingere a apelului.

Față de faptul că motivele invocate nu constituie critici de nelegalitate ci motive de fapt și de drept care susțin cererea de lămurire, cerere care a fost respinsă de prima instanță cu argumentul ca hotărârea sa a fost schimbată de instanța de control judiciar și că această din urma hotărâre se execută, Curtea va constata nul recursul reclamantei, în temeiul dispozițiilor art. 302 1 C. proc. civ. de la 1865.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanta G.M.E. împotriva Deciziei nr. 279A din 25 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 noiembrie 2014. Procesat de GGC - CL