ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3186/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3186/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

recursurilor de față, constată următoarele:

Prin

Decizia civilă nr. 426 din 6 mai 2014, Curtea de Apel Ploiești, secția I

civilă, a dispus după cum urmează:

A

respins cererea de completare probatorii invocată de intimatul-intervenient.

A

respins excepția lipsei de interes.

A

respins apelul formulat de Consiliul Județean Prahova și cererea de intervenție

accesorie formulată de Muzeul de Istorie și Arheologie Prahova, ca nefondate.

A

admis apelul formulat de contestatoarea N.V., împotriva Sentinței civile nr.

588 din 13 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu

apelanții-intimați Consiliul Județean Prahova și Președintele Consiliului

Județean Prahova și intimatul-intervenient în nume propriu Muzeul de Istorie și

Arheologie Prahova și în consecință:

A

modificat în parte sentința în sensul că:

A

dispus restituirea în natură către contestatoare a imobilului situat în

Ploiești, str. K., nr. 1, compus din construcție și teren în suprafață de 452

mp identificat conf. raportului de expertiză P.D. și a schiței de plan anexă.

A

stabilit în sarcina contestatoarei obligația de a menține afectațiunea de

interes public a imobilului pe o perioadă de 10 ani.

S-au

menținut restul dispozițiilor sentinței.

Au

obligat intimații la 100 lei cheltuieli de judecată către contestatoare.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele argumente:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, contestatoarea M.S.M. a

solicitat anularea dispoziției nr. 324 din 30 octombrie 2006 emisă de intimatul

Consiliul Județean Prahova, prin care a fost respinsă notificarea nr. 531 din 7

august 2001, arătând că a depus în termenul prevăzut de lege actele doveditoare

ale dreptului de proprietate al autorilor săi privind imobilul solicitat.

Muzeul

Județean de Istorie și Arheologie Prahova a formulat cerere de intervenție în

interes propriu pentru apărarea dreptului său de administrator al imobilului

cunoscut sub numele "Casa D.", ce adăpostește Muzeul I.L. Caragiale -

încuviințată în principiu, în baza art. 52 C. proc. civ.

Prin

Sentința civilă nr. 588 pronunțată la data de 13 aprilie 2007, Tribunalul

Prahova a admis în parte contestația și a anulat dispoziția nr. 324 din 30

octombrie 2006 emisă de intimatul Consiliul Județean Prahova prin președinte; a

constatat dreptul contestatoarei de a beneficia de măsuri reparatorii prevăzute

de Legea nr. 10/2001 pentru 4 apartamente din imobilul imposibil de restituit

în natură situat în Ploiești, str.K., nr. 1, jud. Prahova (fostă I.V.S. nr. 34,

jud. Prahova) și a stabilit în favoarea contestatoarei plata unor despăgubiri

pentru acel imobil, ce urmează să fie calculate de către Comisia Centrală de pe

lângă Cancelaria Primului Ministru, de stabilire a despăgubirilor; a respins ca

neîntemeiat capătul contestației privind restituirea în natură a imobilului

compus din construcție și teren în suprafață de 550 mp. situat în Ploiești,

str. K., nr. 1, jud. Prahova; a respins ca neîntemeiată cererea de intervenție

în interes propriu formulată de intervenientul Muzeul Județean de Istorie și

Arheologie Prahova și a luat act de declarația contestatoarei în sensul că nu a

solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru

a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

Din

probatoriile administrate în cauză rezultă că prin Decizia nr. 22 din 5

ianuarie 1962 a fostului Sfat Popular al Regiunii Ploiești - Comitetul Executiv

s-a transmis din administrarea I.L.L. Ploiești în administrarea Sfatului

Popular al Regiunii Ploiești, pentru Muzeul Regional de Istorie Ploiești,

clădirea cunoscută sub numele de "Casa D.", monument istoric, fost

situat în Ploiești, Piața I.V.S. nr. 34, având număr de inventar 1193/1, precum

și terenul aferent utilizat ca grădină, delimitat prin gard și alee de plopi.

În

certificatul nr. 340 din 3 mai 2001 eliberat de Ministerul de Interne -

Arhivele Naționale ale României - Direcția Județeană Prahova se arată că în

anexa Decretului nr. 92/1950 pentru naționalizarea unor imobile din județul

Prahova, la fila 8, poziția nr. 130 figurează înscris numitul D.G.G. din

Ploiești, cu 4 apartamente situate în Ploiești, str. I.V.S., nr. 34, situație confirmată

și prin adresa nr. 15963 din 31 mai 2001 emisă de Primăria Municipiului

Ploiești.

Acest

decret reprezintă un caz de preluare abuzivă, în condițiile în care, ca act

normativ, este lovit în întregime de neconstituționalitate, ceea ce înseamnă că

nu poate sta decât la originea unor preluări fără titlu valabil.

În

ceea ce privește calitatea contestatoarei de persoană îndreptățită, în

accepțiunea art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr.

247/2001, instanța a reținut că aceasta este fiica lui D.Ș. și D.M., născută la

data de 1 aprilie 1926 conform actelor de stare civilă depuse la dosar, tatăl

său - D.Ș. fiind frate cu D.G. - proprietarul imobilului în litigiu, ambii

având ca părinți pe D.G.Z. și D.T.

Susținerea

intimatului în sensul că notificarea formulată de contestatoare înregistrată

sub nr. 531 din 7 august 2001 a fost respinsă întrucât nu au fost depuse actele

doveditoare ale proprietății în sensul că art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4

alin. (2) din Legea nr. 10/2001, precum și art. 22    din H.G.R. nr. 498/2003

nu poate fi reținută câtă vreme imobilul în litigiu a aparținut unchiului

contestatoarei, acesta fiind menționat în calitate de proprietar al acestuia în

anexa Decretului nr. 92/1950 la poziția nr. 130, dovada dreptului de

proprietate putând fi făcută chiar și cu însuși actul normativ prin care s-a

realizat preluarea abuzivă.

Împotriva

acestei sentințe au formulat cereri de apel intimații Consiliul Județean

Prahova, Președintele Consiliului Județean Prahova și contestatoarea M.S.M. -

soluționate prin Decizia civilă nr. 28 din 30 aprilie 2013 de Curtea de Apel

Ploiești, care a dispus după cum urmează:

A

respins ca neîntemeiată excepția lipsei de interes. A respins ca nefondat

apelul formulat de contestatoarea M.S.M., decedată pe parcursul procesului în

drepturile căreia s-a subrogat moștenitoarea acesteia, N.V..A admis apelul

formulat de intimatul Consiliul Județean Prahova, precum și cererea de

intervenție accesorie a intimatului Muzeul de Istorie și Arheologie Prahova și

a schimbat în parte sentința, în sensul că a respins contestația ca

neîntemeiată.

Prin

Decizia civilă nr. 5650 din 5 decembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție s-a admis recursul declarat de reclamantă, dispunându-se

casarea deciziei și trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelurilor aceleiași

instanțe de apel, în motivare reținându-se următoarele considerente:

Reclamanta

a solicitat anularea dispoziției nr. 324/2006 emisă de Consiliul Județean

Prahova prin care s-a soluționat notificarea prin care s-a solicitat

restituirea în natură a imobilului compus din construcție și teren în suprafață

de 550 mp. situat în Ploiești, str. K., nr. 1, județ Prahova.

În

raportul de expertiză topo se arată că terenul în suprafață de 1547 m. - fostă

proprietatea fraților D., amplasat pe str. Piața I.V.S. nr. 24, Ploiești - în

prezent este împărțit la adresele din Piața V. nr. 4, str. K. nr. 1 și str.

C.T.G. nr. 3.

Decizia

civilă nr. 107/2011 a Curții de Apel Ploiești, reținută cu autoritate de lucru

judecat de instanța de apel, s-a referit la dreptul reclamantei de a beneficia

de măsuri reparatorii pentru imobilul din Ploiești, Piața V. nr. 4, fostă

I.V.S. nr. 34.

Concluzionându-se

că obiectul celor două procese nu este identic, s-a constatat că instanța de

apel făcând o aplicare greșită a prevederilor art. 1201 C. civ. și, întrucât

prin soluționarea cauzei pe excepția autorității de lucru judecat instanța de

apel nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, în baza disp. art. 312 alin.

(3) C. proc. civ., a fost admis recursul, cauza fiind trimisă spre rejudecarea

fondurilor apelurilor.

Curtea,

procedând la rejudecarea apelurilor, a constatat următoarele:

Cererea

de completare probatorii formulată de intimatul-intervenient a fost respinsă

avându-se în vedere că expertul P.D. a identificat întreaga suprafață

expropriată ce a fost situată la adresa I.V.S. nr. 34, precum și imobilul ce a

făcut obiectul prezentului litigiu solicitat în baza Legii 10/2001 prin

notificarea nr. 531/2001 și care este situat în Ploiești, str. K. nr. 1, compus

din construcție și teren în suprafață de 452 mp.

De

altfel, și prin decizia de casare s-a reținut că imobilul, fostă proprietate a

fraților D., a fost compus din suprafața de 1547 mp. teren, care este împărțit

în prezent la adresele Piața V. nr. 4, str. K. nr. 1 și str. C.T.G. nr. 3.

Pentru

acest imobil au fost formulate notificări de către moștenitoarea fraților D.,

numita M.S.M., respectiv 531/2001 ce a vizat imobilul din prezentul litigiu

situat în str. K. nr. 1, 534/2001 pentru imobilul situat în str. C.T.G. nr. 3

și 535/2001 cu referire la imobilul situat în Piața V. nr. 4 - pentru acesta

din urmă fiind acordate despăgubiri prin Decizia nr. 107/2011 a Curții de Apel

Ploiești.

Motivul

de apel formulat de Consiliul Județean Prahova în sensul că nu a fost făcută

dovada dreptului de proprietate pentru imobilul din litigiu este nefondat față

de actele de proprietate depuse la dosar apel, din care rezultă că imobilul în

litigiu situat în Ploiești, str. K. nr. 1 este o parte din imobilul expropriat

prin Decretul 92/1950, poziția 130, imobil ce a fost situat în Ploiești str.

I.V.S. nr. 34, proprietate a fraților D. care figurau cu un număr de 4 clădiri,

așa cum rezultă din borderoul general al recenzorului din 1941, dar și din

Decizia nr. 22 din 05 ianuarie 1962 în care se arată că imobilul care

găzduiește azi Muzeul I.L. Caragiale este denumită "Casa D." și

împreună cu terenul aferent a fost situată în str. I.V.S. nr. 34.

Acest

imobil a fost identificat atât prin raportul de expertiză judiciară în baza

căreia s-a pronunțat Decizia civilă nr. 107/2001 a Curții de Apel Ploiești -

rămasă irevocabilă, cât și prin cel efectuat în prezenta cauză, în care se

precizează că imobilul se află în Ploiești, str. K. nr. 1 și este compus din

teren în suprafață de 452 mp. și o clădire cu destinația "Muzeul I.L.

Caragiale".

În

ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active invocată de Muzeul

Județean de Istorie și Arheologie Prahova, Curtea a reținut că prin încheierea

din 13 februarie 2013, intimata a declarat că nu o mai susține, poziție pe care

a exprimat-o și la termenul din 29 aprilie 2014.

Excepția

lipsei de interes invocată de intimatul-intervenient, în sensul că notificările

nr. 531 și 535 au vizat același imobil, iar autoarea contestatoarei a solicitat

despăgubiri de două ori pentru același imobil, nu se justifică față de

considerentele mai sus expuse, din care rezultă, așa cum s-a reținut și prin

decizia de casare, că imobilul expropriat ce a fost situat în str. I.V.S. nr.

34 se află în prezent împărțit la trei adrese.

Cum

în speță s-a făcut dovada dreptului de proprietate al autorilor contestatoarei

M.S.M., al cărei legatar universal este apelanta-contestatoare N.V., conform

certificatului de legatar existent la dosar apel, iar preluarea abuzivă a

imobilului nu a fost contestată, cu aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. (1)

anexa 2 lit. a) pct. 4 din Legea nr. 10/2001 care prevăd posibilitatea

restituirii în natură a imobilelor ocupate de instituții publice de cultură

(teatre, opere, biblioteci, muzee, filarmonici, centre de cultură), Curtea a

constatat că este fondat numai apelul declarat de contestatoare, dispunând în

consecință.

Împotriva

deciziei au formulat cereri de recurs intimatul Consiliul Județean Prahova și

intervenientul Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova.

1.

În recursul declarat de intimatul Consiliul Județean Prahova s-au formulat

următoare critici:

1.a.

Contestatoarea nu a făcut dovada dreptului de proprietate conform dispozițiilor

legale în materie, iar considerentul instanței de apel în sensul că aceasta

poate fi făcută cu actul normativ prin care s-a realizat preluarea abuzivă nu

este conformă legii, potrivit dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001.

Conform

Normelor metodologice de aplicare a acestei legi, art. 24 din lege operează

numai în absența unor probe contrare, fapt ce implică condiția obținerii de

către solicitant a negațiilor referitoare la actele de proprietate, obținute ca

urmare a cererilor adresate Arhivelor Naționale și primăriei în a căror rază

teritorială este situat imobilul revendicat, dublate de depunerea unei

declarații olografe prin care solicitantul declară pe propria răspundere că nu

mai deține alte înscrisuri - condiție neîndeplinită de către contestatoare,

pentru ca instanța să poată prezuma dovada dreptului de proprietate.

În

sprijinul celor arătate se arată că în certificatul de moștenitor nr. 197 din

02 septembrie 1997, la masa succesorală - bunuri imobile, figurează imobile

situate în jud. Prahova, Buzău și București, fără a indica care sunt acestea,

iar în testamentul autentificat cu nr. 925 din 04 aprilie 2007 se arată că

defuncta M.S.M. lasă toate bunurile mobile și imobile ce se vor găsi în

patrimoniul ei, la data decesului ei. Or, la data decesului acesteia, imobilul

revendicat nu se afla în patrimoniul său.

1.b.

S-a ignorat necesitatea completării probatoriului cu înscrisuri, respectiv

administrarea unei expertize tehnice judiciare topografice care era necesară

pentru identificarea imobilului.

Cererea

pe care au formulat-o în acest sens a fost respinsă pe motivul că imobilul în

litigiu ar fi fost identificat de către expertul P.D., care a fost realizată în

alt dosar.

Prin

respingerea acestei probe a fost încălcat dreptul de a proba cele susținute și

dreptul constituțional la apărare.

1.c.

Prin Decizia civilă nr. 107 din 11 aprilie 2011 a Curții de apel Ploiești

contestatoarea a beneficiat de măsuri reparatorii pentru același imobil și nu

mai poate solicita restituirea în natură tot a aceluiași imobil, situat la

aceeași adresă, respectiv str. I.V.S. nr. 34.

De

altfel, în Decizia nr. 22/1962 emisă de Sfatul Popular al Regiunii Ploiești -

Comitetul Executiv se arată că această clădire, cunoscută sub numele de Casa

D., a fost situată în Ploiești, Piața I.V.S. nr. 34.

În

susținerea recursului au fost invocate dispozițiile art. 304 alin. (1). pct. 9

C. proc. civ.

2.

În recursul declarat de intervenientul Muzeul Județean de Istorie și Arheologie

Prahova s-au formulat următoarele critici, în susținerea cărora s-a invocat

faptul că decizia este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor

art. 129 alin. (6) C. proc. civ., art. 1 alin. (1) și (2), art. 22 alin. (1),

art. 25 alin. (1), art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și ale art. 6 parag.

1 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamental privind dreptul la un proces echitabil, cu încălcarea principiului

egalității armelor și neluarea în considerare a probatoriului administrat în

cauză - cu aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

2.a.

Prin respingerea cererii de completare probatorii pe care a formulat-o s-au

încălcat dispozițiile art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea Drepturilor

Omului și a Libertăților Fundamental privind dreptul la un proces echitabil, cu

nerespectarea principiului egalității armelor .

Se

impunea suplimentarea probatoriului conform deciziei de casare, prin care s-a

apreciat că nu este incidentă excepția autorității de lucru judecat față de

Decizia nr. 107 din 11 aprilie 2011 a Curții de Apel Ploiești.

Trebuia

admisă solicitarea referitoare la proba cu înscrisuri privind situația juridică

a imobilului, precum și efectuarea unei noi expertize topografice întrucât, pe

de o parte, expertizarea imobilului s-a făcut numai pe o parte, iar în dosarul

Înaltei Curți a fost depusă o expertiză dintr-un alt dosar.

Se

impunea efectuarea unei noi expertize care sa privească întreaga suprafață de

teren, existând discrepanțe de suprafață, adrese poștale și nr. de stradă.

2.b.

S-a respins în mod greșit excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, pe

care au invocat-o - cu referire la aceleași argumente din recursul declarat de

intimat, în sensul că aceasta a obținut măsuri reparatorii prin

Decizia

civilă nr. 107 din 11 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

2.c.

Prevederile legale încălcate și aplicate greșit de către instanța de apel:

-

art. 129 alin. (6) C. proc. civ., care prevede faptul că în toate cazurile

judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

Prin

stabilirea în sarcina contestatoarei a obligației de a menține afectațiunea de

interes public pe o perioadă de 10 ani a imobilului, instanța de apel a

încălcat principiul disponibilității, adăugând la contestația reclamantei, ce a

avut ca obiect anularea dispoziției nr. 324/2006 prin care a fost respinsă

notificarea privind restituirea imobilului solicitat.

-

art. 1 alin. (1), art. 1 alin. (2), art. 22 alin. (1), art. 25 alin. (1) și

art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată.

Pentru

imobilul situat în Ploiești, str. K. nr. 1, compus dintr-o construcție ce

găzduiește Muzeul I.L Caragiale și terenul aferent, apelantei contestatoare

N.V. i-au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent prin Decizia civilă

nr. 107 din 11 aprilie 2011 a Curții de Apel Ploiești, astfel încât acest

imobil nu mai putea fi restituit în natură. Altfel, apelanta ar beneficia de o

dublă reparație.

Intimatei-reclamante

i-au fost acordate măsuri reparatorii pentru imobilul revendicat, astfel cum

acesta este descris în anexa Decretului nr. 92/1950, la fila 8, poziția nr.

130, respectiv "4 apartamente situate în Ploiești str. I.V.S. nr.

34", iar solicitarea doar a unei părți din acest imobil nu îi dă dreptul

la o dublă reparație.

Imobilul

situat în Ploiești str. K. nr. 1 este o parte din imobilul din Piața I.V.S. nr.

34, Ploiești, Județul Prahova, iar faptul că imobilul situat în trecut la

adresa din Ploiești str. I.V.S. nr. 34 a primit în prezent alte denumiri,

respectiv str. K. nr. 1, Piața V. nr. 4 și str. Grigorescu nr. 3, nu înseamnă

că reclamantei trebuie să îi fie restituite de trei ori câte 4 apartamente, așa

cum aceasta susține în mod eronat.

Instanța

de apel trebuia să contate că autorului reclamantei i-a fost preluat abuziv,

prin Decretul nr. 92/1950, imobilul compus din 4 apartamente, situat în

Ploiești, str. I.V.S. nr. 34, imobil pentru care aceasta a beneficiat de măsuri

reparatorii prin echivalent, motiv pentru care se impunea respingerea apelului

și, inclusiv, respingerea acțiunii.

Aceste

aspecte reies și din raportul de expertiza întocmit de expert F.L., ale cărui

concluzii sunt că imobilul situat în Ploiești, fosta Piață I.V.S. nr. 34 se

compune din 500 mp str. C.T. Grigorescu nr. 3 - construcție și teren, 452 mp

str. K., nr. 1 și 548 mp Piața V. nr. 4, pe locul a două foste construcții

(prăvălie, garaj și depozit).

În

cauză nu este vorba despre imobile distincte, ci un singur imobil la care

apelanta are dreptul și care este compus din 4 apartamente situate la momentul

naționalizării în Ploiești, str. I.V.S. nr. 34, adresă care în prezent a fost

împărțită și redenumită - redenumire ce nu dă dreptul apelantei la măsuri

reparatorii distincte, așa cum eronat susține.

Mai

mult decât atât, prezenta cauză a fost suspendată de către instanța de apel, în

baza art. 244 alin. (1) pct. 1 Cod proc. civ., tocmai pentru soluționarea

dosarului în care s-a pronunțat hotărârea 107/2011 a Curții de Apel Ploiești.

Recurentul

intervenient a completat, în termenul de motivare a cererii de recurs, motivele

invocate, prin care a arătat următoarele:

1.

Decizia este afectată de nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

deoarece nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea

instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

-

instanța nu se preocupă de examinarea solicitărilor intimatului intervenient

Muzeul de Istorie și Arheologie Prahova și ale Consiliului Județean Prahova

privind efectuarea unei expertize topo de ansamblu vizând terenul în litigiu,

pe care se aflau construcțiile naționalizate aparținând fraților D., cu

adresele corespunzătoare - așa cum se poate constata din practica (pag. 2)

instanța unește cererea de probatorii cu fondul cauzei și acordă cuvântul în

dezbateri, ca și cum cererea de probatorii ar fi o excepție.

-

instanța nu se preocupă de examinarea constantei apărări a intervenientului

Muzeul de Istorie și Arheologie Prahova și a Consiliului Județean Prahova

potrivit căreia pentru imobilele în litigiu apelanta contestatoare N.V. a

primit despăgubiri prin decizia 107/2011 a Curții de Apel Ploiești.

-

în aplicarea art. 16 din Legea nr. 10/2001, instanța nu examinează

oportunitatea restituirii în natură a construcției Muzeul I.L.Caragiale

Ploiești, nu numai în raport de cele dispuse prin Decizia nr. 107/2011 a Curții

de Apel Ploiești, dar și în considerarea caracterului construcției, de monument

istoric, edificată în sec. XVIII și destinația acesteia de muzeu.

Astfel,

motivarea deciziei nu valorizează materialul probator și este neconvingătoare,

abdicând de la cerințele prevăzute de art. 261 C. proc. civ.

2.

Decizia a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, nulitate

prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

2.a.

Instanța de apel ignoră împrejurarea potrivit căreia imobilul restituit

contestatoarei N.V. este monument istoric, fiind edificat în sec. XVIII.

Regimul

special de protecție al construcțiilor monumente istorice, protejate prin Legea

nr. 422/2001 limitează aplicarea art. 16 din Legea nr. 10/2001 privind

restituirea în natură a imobilelor, deoarece monumentele istorice aparțin

domeniului public sau privat al statului, al unităților

administrativ-teritoriale, fie sunt proprietate privată a persoanelor fizice

sau juridice [art. 4 alin. (1) din Legea nr. 422/2001].

Monumentele

istorice proprietate publică, așa cum este și construcția în litigiu - Muzeul

I.L. Caragiale fiind prevăzut în inventarul anual al județului Prahova de

atestare a domeniului public (M. Of. al României, partea I, nr. 406/10.05.2006)

- sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile, în timp ce monumentele

istorice aflate în proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice de

drept privat pot face obiectul circuitului civil numai în condițiile legii,

statul având un drept de preemțiune [art. 4 alin. (2), 3, 4 din Legea nr.

422/2001].

Un

argument în sensul interpretării restrictive al art. 16 din Legea nr. 10/2001

în privința imobilelor monumente istorice este și regimul restrictiv de

circulație al acestora, precum și dreptul de preemțiune al statului în

dobândirea lor.

2.b.

S-au încălcat prevederile art. 315 C. proc. civ.

Considerentele

deciziei de casare cu trimitere pun inevitabil în discuție necesitatea

lămuririi de către instanța de trimitere, în raport și de susținerile părților,

dacă imobilul din strada K., nr. 1, Ploiești - la care se referă notificarea

nr. 531, și a cărui restituire în natură se solicită, a fost deja restituit

prin echivalent, în temeiul Deciziei nr. 107/2011 a Curții de Apel Ploiești.

Instanța

de trimitere a abdicat de la această îndatorire, respingând cererea intimaților

de efectuare a unei expertize topo de ansamblu, în vederea identificării

corecte a construcției muzeu din componența imobilului situat în Ploiești,

piața V., nr. 4, fosta piață I.V.S., nr. 34 pentru care, în temeiul Legii nr.

10/2001 au fost acordate măsuri reparatorii.

Așa

cum rezultă din probele administrate în cauză, la care se și face referire,

imobilul din Ploiești, strada Piața I.V.S., nr. 34, naționalizat, având 4

construcții, a avut rând pe rând și alte adrese, strada L., nr. 7, strada G.D.,

nr. 10, iar în prezent are 3 adrese corespunzător celor 3 laturi ale imobilului

teren, respectiv strada V. nr. 4, strada C.T.G. nr. 3 și strada K. nr. 1.

Prin

decizia 107/2011 a Curții de Apel Ploiești, contestatoarei N.V. i-au fost

acordate despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 și a normelor de aplicare

unitară a legii, pentru toate construcțiile aflătoare la adresa strada Piața

I.V.S., nr. 34, inclusiv pentru construcția muzeu și pentru acelea demolate,

identificate în decizie cu adresa piața V. nr. 4, fostă I.V.S., nr. 34, astfel

că nu mai poate beneficia de o a doua reparație, de data aceasta în natură, în

temeiul Legii nr. 10/2001 pentru construcția muzeu I.L.Caragiale.

Faptul

că în notificarea 531 această construcție a fost identificată cu o altă adresă,

strada K. nr. 1, nu prezintă relevanță, de vreme ce s-a stabilit că adresa

strada K. nr. 1 este una și aceeași cu strada Piața I.V.S., nr. 34 și piața V.

nr. 4 Ploiești.

Intimatul

Consiliul Județean Prahova a formulat întâmpinare la recursul și dezvoltarea

motivelor de recurs ale intervenientei și o cerere prin care a susținut că

dezvoltă motivele de recurs.

Prin

întâmpinare a arătat că instanța de apel a încălcat și aplicat greșit legea,

subliniind că: se impunea suplimentarea probatoriului, potrivit deciziei de

recurs, cu o expertiză topografică; instanța trebuia să admită excepția lipsei

de interes față de Decizia nr. 107/2011 a Curții de Apel Ploiești; prin

obligarea contestatoarei de a menține afectațiunea imobilului s-a adăugat la

contestația pe care aceasta a formulat-o, iar pentru imobil se acordă o dublă

despăgubire deoarece pretențiile au fost satisfăcute prin Decizia nr. 107/2011

a Curții de Apel Ploiești.

Prin

cealaltă cerere a formulat motivul de recurs, ce se regăsește în recursul

declarat de intervenientă, referitor la faptul că imobilul este monument

istoric - cu indicarea pentru acesta a unei naturi de ordine publică.

La

termenul de judecată a cauzei, față de conținutul cererii, a calificat

întâmpinarea drept completare a motivelor de recurs și a constatat că motivele

invocate prin ultimele două cereri sunt tardiv formulate, cu excepția celui

vizând lipsa de interes, iar motivul invocat ca fiind de ordine publică nu are

această natură.

Prealabil

analizării recursurilor se impune a se sublinia cadrul procesual în fața

instanței de recurs, în ceea ce privește limitele de control judiciar.

Prin

sentința primei instanțe s-a respins cererea de intervenție în interes propriu

formulată de Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, fără ca această

parte să formuleze cerere de apel.

În

fața instanței de apel aceeași parte a formulat cerere de intervenție accesorie

în interesul intimatului, ce a fost admisă prin prima decizie de apel și,

ulterior, respinsă prin decizia recurată.

În

aceste condiții, așa cum s-a subliniat și în cadrul dezbaterilor de la termenul

de judecată, intervenientul are numai calitatea de intervenient accesoriu,

poziția sa procesuală aflându-se sub regimul reglementat de art. 49 alin. (3)

C. proc. civ., iar modul de derulare a litigiului în ceea ce privește cererea

sa de intervenție în interes propriu și dispozițiile art. 49 alin. (2) C. proc.

civ. îi conferă cu privire la această cerere, cel mult, calitatea de intimat în

cauză (calitate cu care a și fost reținut de instanța de apel) - ce nu poate

astfel formula critici care susțină pretenții proprii, ci numai pe cele ale

părții pentru care a intervenit în cauză, în sprijinul apărării acesteia.

Date

fiind aceste considerente, dintre motivele de recurs formulate suplimentar de

intervenientul accesoriu, care numai în această calitate are îndreptățirea de a

formula recurs, vor fi analizate numai cele care sprijină apărări/motive din

recursul formulat de intimat.

Atât

timp cât partea alături de care a intervenit nu a formulat motivele de recurs

invocate de intervenientul accesoriu, aceasta nu a considerat că decizia este

afectată de respectivele motive de nelegalitate.

Această

concluzie rezultă din dispozițiile art. 56 C. proc. civ., care prevede că

recursul făcut de cel care intervine în interesul uneia dintre părți se

socotește neavenit, dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăși

recurs.

Analizând

decizia în raport de motivele invocate, în limitele în care acestea puteau fi

formulate de părți, date fiind pozițiile procesuale ale acestora, și ținând

cont totodată de termenului procedural în care puteau fi formulate, astfel cum

s-a stabilit la termenul de judecată, Înalta Curte constată că recursurile sunt

nefondate, în considerarea argumentelor ce succed:

1.a.

Instanța de apel a reținut că a fost făcută dovada dreptului de proprietate

pentru imobilul din litigiu cu actele de proprietate (indicând și filele

aferente din dosar), din care ar rezulta că acesta este o parte din imobilul

expropriat prin Decretul nr. 92/1950, poziția 130, imobil ce a fost situat în

Ploiești str. I.V.S. nr. 34, proprietate a fraților D.

În

motivarea deciziei de apel nu se regăsesc considerente care să facă referire la

prezumția de proprietate reglementată de art. 24 din Legea nr. 10/2001, acestea

susținând sentința primei instanțe - care nu este însă hotărârea supusă

controlului judiciar pe calea recursului, după cum prevede art. 299 alin. (1)

C. proc. civ.

Ceea

ce invocă, de fapt, în susținerea acestei critici, este că în certificatul de

moștenitor nr. 197 din 02 septembrie 1997, la masa succesorală - bunuri

imobile, figurează imobile situate în jud. Prahova, Buzău și București, fără a

indica care sunt acestea, iar în testamentul autentificat cu nr. 925 din 04

aprilie 2007 se arată că defuncta M.S.M. lasă toate bunurile mobile și imobile

ce se vor găsi în patrimoniul ei, la data decesului ei - subliniindu-se că, la

data decesului acesteia, imobilul revendicat nu se afla în patrimoniul său.

Într-adevăr,

la data decesului reclamantei M.S.M. imobilul nu se afla în patrimoniul său,

însă acest lucru nici nu era posibil întrucât imobilul se afla în proprietatea

statului, legalitatea modului de preluare fiind contestată în prezentul

litigiu.

Atât

timp însă cât nu s-a contestat filiația până la fostul proprietar al

imobilului, dreptul succesoral de care defuncta reclamantă a beneficiat în

lumina Legii nr. 10/2001 s-a transmis către legatarul său universal, respectiv

intimata în cauză.

1.b.

Recurenții susțin că cererea pe care au formulat-o în sensul completării probatoriului

cu înscrisuri și expertiză tehnică de specialitate a fost respinsă pe motivul

că imobilul în litigiu ar fi fost identificat de către expertul P.D., însă

expertiza a fost realizată în alt dosar.

Argumentul

menționat nu a fost singurul care a susținut respingerea cererilor de

probatorii, instanța făcând referire și la faptul că prin decizia de casare s-a

reținut că imobilul, fostă proprietate a fraților D., a fost compus din

suprafața de 1547 mp. teren, care este împărțit în prezent la adresele Piața V.

nr. 4, str. K. nr. 1 și str. C.T.G. nr. 3 - argument necontestat de către

recurenți.

Acest

considerent, aflat sub protecția dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. atât timp

cât a fost confirmat de instanța de recurs, fundamentând de altfel și decizia

anterioară de recurs, nu putea fi ignorat de instanță la rejudecarea cauzei,

fiind înlăturată orice încălcare a drepturilor procesuale invocate.

1.c.

Critica ce se regăsește invocată și sub aspectul nelegalității modului de

soluționare a excepției lipsei interesului, fundamentată pe Decizia civilă nr.

107 din 11 aprilie 2011 a Curții de apel Ploiești, în sensul că prin aceasta a

beneficiat deja contestatoarea de măsuri reparatorii pentru același imobil,

este nefondată, neputându-se reține încălcarea normelor invocate.

Așa

cum în mod corect s-a reținut prin decizia de apel, prin decizia de recurs

pronunțată în cauză s-a dezlegat aspectul invocat, fiind înlăturată autoritatea

de lucru judecat a Deciziei civile nr. 107 din 11 aprilie 2011 a Curții de Apel

Ploiești - motiv care a și dus la soluția casării primei decizii de apel și

trimiterii cauzei spre rejudecare.

Astfel,

s-au reținut de instanța de recurs următoarele considerente:

În

raportul de expertiză topo se arată că terenul în suprafață de 1547 m. - fostă

proprietatea fraților D., amplasat pe str.Piața I.V.S., nr. 24, Ploiești, în

prezent este împărțit la adresele din Piața V. nr. 4, str. K. nr. 1 și str.

C.T.G. nr. 3.

Decizia

civilă nr. 107/2011 a Curții de Apel Ploiești, reținută cu autoritate de lucru

judecat de instanța de apel, s-a referit la dreptul reclamantei de a beneficia

de măsuri reparatorii pentru imobilul din Ploiești, Piața V., nr. 4, fostă

I.V.S., nr. 34.

Întrucât

obiectul celor două procese nu este identic - obiectul litigiului de față fiind

imobilului compus din construcție și teren în suprafață de 550 mp. situat în

str. K. nr. 1, s-a constatat că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a

prevederilor art. 1201 C. civ.

O

nouă rejudecare a cauzei, din perspectiva criticii analizate, ar încălca cele

statuate prin decizia anterioară de recurs, precum și dispozițiile art. 315 C.

proc. civ.

În

considerarea acestor argumente care susțin caracterul nefondat al criticilor

analizate, în cauză făcându-se o corectă aplicare a dispozițiilor incidente,

din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte

urmează să dispună în consecință, cu aplicarea și a dispozițiilor art. 312

alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge,

ca nefondate, recursurile declarate de intimatul Consiliul județean Prahova și

de intervenientul Muzeul județean de istorie și arheologie Prahova împotriva

Deciziei nr. 426 din data de 6 mai 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția I

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2014.

Procesat

de GGC - GV