ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3186/2014

Asupra recursurilor de față, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 426 din 6 mai 2014, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a dispus după cum urmează: A respins cererea de completare probatorii invocată de intimatul-intervenient. A respins excepția lipsei de interes. A respins apelul formulat de Consiliul Județean Prahova și cererea de intervenție accesorie formulată de Muzeul de Istorie și Arheologie Prahova, ca nefondate.

A admis apelul formulat de contestatoarea N.V., împotriva Sentinței civile nr. 588 din 13 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu apelanții-intimați Consiliul Județean Prahova și Președintele Consiliului Județean Prahova și intimatul-intervenient în nume propriu Muzeul de Istorie și Arheologie Prahova și în consecință: A modificat în parte sentința în sensul că: A dispus restituirea în natură către contestatoare a imobilului situat în Ploiești, str. K., nr. 1, compus din construcție și teren în suprafață de 452 mp identificat conf. raportului de expertiză P.D. și a schiței de plan anexă. A stabilit în sarcina contestatoarei obligația de a menține afectațiunea de interes public a imobilului pe o perioadă de 10 ani.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței. Au obligat intimații la 100 lei cheltuieli de judecată către contestatoare. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele argumente: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, contestatoarea M.S.M. a solicitat anularea dispoziției nr. 324 din 30 octombrie 2006 emisă de intimatul Consiliul Județean Prahova, prin care a fost respinsă notificarea nr. 531 din 7 august 2001, arătând că a depus în termenul prevăzut de lege actele doveditoare ale dreptului de proprietate al autorilor săi privind imobilul solicitat. Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova a formulat cerere de intervenție în interes propriu pentru apărarea dreptului său de administrator al imobilului cunoscut sub numele "Casa D.", ce adăpostește Muzeul I.L.

Caragiale - încuviințată în principiu, în baza art. 52 C. proc. civ. Prin Sentința civilă nr. 588 pronunțată la data de 13 aprilie 2007, Tribunalul Prahova a admis în parte contestația și a anulat dispoziția nr. 324 din 30 octombrie 2006 emisă de intimatul Consiliul Județean Prahova prin președinte; a constatat dreptul contestatoarei de a beneficia de măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru 4 apartamente din imobilul imposibil de restituit în natură situat în Ploiești, str.K., nr. 1, jud. Prahova (fostă I.V.S. nr. 34, jud. Prahova) și a stabilit în favoarea contestatoarei plata unor despăgubiri pentru acel imobil, ce urmează să fie calculate de către Comisia Centrală de pe lângă Cancelaria Primului Ministru, de stabilire a despăgubirilor; a respins ca neîntemeiat capătul contestației privind restituirea în natură a imobilului compus din construcție și teren în suprafață de 550 mp.

situat în Ploiești, str. K., nr. 1, jud. Prahova; a respins ca neîntemeiată cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova și a luat act de declarația contestatoarei în sensul că nu a solicitat cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele: Din probatoriile administrate în cauză rezultă că prin Decizia nr. 22 din 5 ianuarie 1962 a fostului Sfat Popular al Regiunii Ploiești - Comitetul Executiv s-a transmis din administrarea I.L.L. Ploiești în administrarea Sfatului Popular al Regiunii Ploiești, pentru Muzeul Regional de Istorie Ploiești, clădirea cunoscută sub numele de "Casa D.", monument istoric, fost situat în Ploiești, Piața I.V.S.

nr. 34, având număr de inventar 1193/1, precum și terenul aferent utilizat ca grădină, delimitat prin gard și alee de plopi. În certificatul nr. 340 din 3 mai 2001 eliberat de Ministerul de Interne - Arhivele Naționale ale României - Direcția Județeană Prahova se arată că în anexa Decretului nr. 92/1950 pentru naționalizarea unor imobile din județul Prahova, la fila 8, poziția nr. 130 figurează înscris numitul D.G.G. din Ploiești, cu 4 apartamente situate în Ploiești, str. I.V.S., nr. 34, situație confirmată și prin adresa nr. 15963 din 31 mai 2001 emisă de Primăria Municipiului Ploiești. Acest decret reprezintă un caz de preluare abuzivă, în condițiile în care, ca act normativ, este lovit în întregime de neconstituționalitate, ceea ce înseamnă că nu poate sta decât la originea unor preluări fără titlu valabil.

În ceea ce privește calitatea contestatoarei de persoană îndreptățită, în accepțiunea art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2001, instanța a reținut că aceasta este fiica lui D.Ș. și D.M., născută la data de 1 aprilie 1926 conform actelor de stare civilă depuse la dosar, tatăl său - D.Ș. fiind frate cu D.G. - proprietarul imobilului în litigiu, ambii având ca părinți pe D.G.Z. și D.T. Susținerea intimatului în sensul că notificarea formulată de contestatoare înregistrată sub nr. 531 din 7 august 2001 a fost respinsă întrucât nu au fost depuse actele doveditoare ale proprietății în sensul că art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, precum și art. 22 din H.G.R.

nr. 498/2003 nu poate fi reținută câtă vreme imobilul în litigiu a aparținut unchiului contestatoarei, acesta fiind menționat în calitate de proprietar al acestuia în anexa Decretului nr. 92/1950 la poziția nr. 130, dovada dreptului de proprietate putând fi făcută chiar și cu însuși actul normativ prin care s-a realizat preluarea abuzivă. Împotriva acestei sentințe au formulat cereri de apel intimații Consiliul Județean Prahova, Președintele Consiliului Județean Prahova și contestatoarea M.S.M. - soluționate prin Decizia civilă nr. 28 din 30 aprilie 2013 de Curtea de Apel Ploiești, care a dispus după cum urmează: A respins ca neîntemeiată excepția lipsei de interes.

A respins ca nefondat apelul formulat de contestatoarea M.S.M., decedată pe parcursul procesului în drepturile căreia s-a subrogat moștenitoarea acesteia, N.V..A admis apelul formulat de intimatul Consiliul Județean Prahova, precum și cererea de intervenție accesorie a intimatului Muzeul de Istorie și Arheologie Prahova și a schimbat în parte sentința, în sensul că a respins contestația ca neîntemeiată. Prin Decizia civilă nr. 5650 din 5 decembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis recursul declarat de reclamantă, dispunându-se casarea deciziei și trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelurilor aceleiași instanțe de apel, în motivare reținându-se următoarele considerente: Reclamanta a solicitat anularea dispoziției nr. 324/2006 emisă de Consiliul Județean Prahova prin care s-a soluționat notificarea prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilului compus din construcție și teren în suprafață de 550 mp.

situat în Ploiești, str. K., nr. 1, județ Prahova. În raportul de expertiză topo se arată că terenul în suprafață de 1547 m. - fostă proprietatea fraților D., amplasat pe str. Piața I.V.S. nr. 24, Ploiești - în prezent este împărțit la adresele din Piața V. nr. 4, str. K. nr. 1 și str. C.T.G. nr. 3. Decizia civilă nr. 107/2011 a Curții de Apel Ploiești, reținută cu autoritate de lucru judecat de instanța de apel, s-a referit la dreptul reclamantei de a beneficia de măsuri reparatorii pentru imobilul din Ploiești, Piața V. nr. 4, fostă I.V.S. nr. 34. Concluzionându-se că obiectul celor două procese nu este identic, s-a constatat că instanța de apel făcând o aplicare greșită a prevederilor art. 1201 C. civ.

și, întrucât prin soluționarea cauzei pe excepția autorității de lucru judecat instanța de apel nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, în baza disp. art. 312 alin. (3) C. proc. civ., a fost admis recursul, cauza fiind trimisă spre rejudecarea fondurilor apelurilor. Curtea, procedând la rejudecarea apelurilor, a constatat următoarele: Cererea de completare probatorii formulată de intimatul-intervenient a fost respinsă avându-se în vedere că expertul P.D. a identificat întreaga suprafață expropriată ce a fost situată la adresa I.V.S. nr. 34, precum și imobilul ce a făcut obiectul prezentului litigiu solicitat în baza Legii 10/2001 prin notificarea nr. 531/2001 și care este situat în Ploiești, str. K. nr. 1, compus din construcție și teren în suprafață de 452 mp.

De altfel, și prin decizia de casare s-a reținut că imobilul, fostă proprietate a fraților D., a fost compus din suprafața de 1547 mp. teren, care este împărțit în prezent la adresele Piața V. nr. 4, str. K. nr. 1 și str. C.T.G. nr. 3. Pentru acest imobil au fost formulate notificări de către moștenitoarea fraților D., numita M.S.M., respectiv 531/2001 ce a vizat imobilul din prezentul litigiu situat în str. K. nr. 1, 534/2001 pentru imobilul situat în str. C.T.G. nr. 3 și 535/2001 cu referire la imobilul situat în Piața V. nr. 4 - pentru acesta din urmă fiind acordate despăgubiri prin Decizia nr. 107/2011 a Curții de Apel Ploiești.

Motivul de apel formulat de Consiliul Județean Prahova în sensul că nu a fost făcută dovada dreptului de proprietate pentru imobilul din litigiu este nefondat față de actele de proprietate depuse la dosar apel, din care rezultă că imobilul în litigiu situat în Ploiești, str. K. nr. 1 este o parte din imobilul expropriat prin Decretul 92/1950, poziția 130, imobil ce a fost situat în Ploiești str. I.V.S. nr. 34, proprietate a fraților D. care figurau cu un număr de 4 clădiri, așa cum rezultă din borderoul general al recenzorului din 1941, dar și din Decizia nr. 22 din 05 ianuarie 1962 în care se arată că imobilul care găzduiește azi Muzeul I.L. Caragiale este denumită "Casa D." și împreună cu terenul aferent a fost situată în str. I.V.S.

nr. 34. Acest imobil a fost identificat atât prin raportul de expertiză judiciară în baza căreia s-a pronunțat Decizia civilă nr. 107/2001 a Curții de Apel Ploiești - rămasă irevocabilă, cât și prin cel efectuat în prezenta cauză, în care se precizează că imobilul se află în Ploiești, str. K. nr. 1 și este compus din teren în suprafață de 452 mp. și o clădire cu destinația "Muzeul I.L.

Caragiale". În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active invocată de Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, Curtea a reținut că prin încheierea din 13 februarie 2013, intimata a declarat că nu o mai susține, poziție pe care a exprimat-o și la termenul din 29 aprilie 2014. Excepția lipsei de interes invocată de intimatul-intervenient, în sensul că notificările nr. 531 și 535 au vizat același imobil, iar autoarea contestatoarei a solicitat despăgubiri de două ori pentru același imobil, nu se justifică față de considerentele mai sus expuse, din care rezultă, așa cum s-a reținut și prin decizia de casare, că imobilul expropriat ce a fost situat în str. I.V.S. nr. 34 se află în prezent împărțit la trei adrese.

Cum în speță s-a făcut dovada dreptului de proprietate al autorilor contestatoarei M.S.M., al cărei legatar universal este apelanta-contestatoare N.V., conform certificatului de legatar existent la dosar apel, iar preluarea abuzivă a imobilului nu a fost contestată, cu aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) anexa 2 lit. a) pct. 4 din Legea nr. 10/2001 care prevăd posibilitatea restituirii în natură a imobilelor ocupate de instituții publice de cultură (teatre, opere, biblioteci, muzee, filarmonici, centre de cultură), Curtea a constatat că este fondat numai apelul declarat de contestatoare, dispunând în consecință. Împotriva deciziei au formulat cereri de recurs intimatul Consiliul Județean Prahova și intervenientul Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova.

1. În recursul declarat de intimatul Consiliul Județean Prahova s-au formulat următoare critici: 1.a. Contestatoarea nu a făcut dovada dreptului de proprietate conform dispozițiilor legale în materie, iar considerentul instanței de apel în sensul că aceasta poate fi făcută cu actul normativ prin care s-a realizat preluarea abuzivă nu este conformă legii, potrivit dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001.

Conform Normelor metodologice de aplicare a acestei legi, art. 24 din lege operează numai în absența unor probe contrare, fapt ce implică condiția obținerii de către solicitant a negațiilor referitoare la actele de proprietate, obținute ca urmare a cererilor adresate Arhivelor Naționale și primăriei în a căror rază teritorială este situat imobilul revendicat, dublate de depunerea unei declarații olografe prin care solicitantul declară pe propria răspundere că nu mai deține alte înscrisuri - condiție neîndeplinită de către contestatoare, pentru ca instanța să poată prezuma dovada dreptului de proprietate. În sprijinul celor arătate se arată că în certificatul de moștenitor nr. 197 din 02 septembrie 1997, la masa succesorală - bunuri imobile, figurează imobile situate în jud. Prahova, Buzău și București, fără a indica care sunt acestea, iar în testamentul autentificat cu nr. 925 din 04 aprilie 2007 se arată că defuncta M.S.M.

lasă toate bunurile mobile și imobile ce se vor găsi în patrimoniul ei, la data decesului ei. Or, la data decesului acesteia, imobilul revendicat nu se afla în patrimoniul său. 1.b. S-a ignorat necesitatea completării probatoriului cu înscrisuri, respectiv administrarea unei expertize tehnice judiciare topografice care era necesară pentru identificarea imobilului. Cererea pe care au formulat-o în acest sens a fost respinsă pe motivul că imobilul în litigiu ar fi fost identificat de către expertul P.D., care a fost realizată în alt dosar. Prin respingerea acestei probe a fost încălcat dreptul de a proba cele susținute și dreptul constituțional la apărare. 1.c. Prin Decizia civilă nr. 107 din 11 aprilie 2011 a Curții de apel Ploiești contestatoarea a beneficiat de măsuri reparatorii pentru același imobil și nu mai poate solicita restituirea în natură tot a aceluiași imobil, situat la aceeași adresă, respectiv str. I.V.S.

nr. 34. De altfel, în Decizia nr. 22/1962 emisă de Sfatul Popular al Regiunii Ploiești - Comitetul Executiv se arată că această clădire, cunoscută sub numele de Casa D., a fost situată în Ploiești, Piața I.V.S. nr. 34. În susținerea recursului au fost invocate dispozițiile art. 304 alin. (1). pct. 9 C. proc. civ. 2. În recursul declarat de intervenientul Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova s-au formulat următoarele critici, în susținerea cărora s-a invocat faptul că decizia este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., art. 1 alin. (1) și (2), art. 22 alin. (1), art. 25 alin. (1), art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și ale art. 6 parag.

1 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamental privind dreptul la un proces echitabil, cu încălcarea principiului egalității armelor și neluarea în considerare a probatoriului administrat în cauză - cu aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 2.a. Prin respingerea cererii de completare probatorii pe care a formulat-o s-au încălcat dispozițiile art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamental privind dreptul la un proces echitabil, cu nerespectarea principiului egalității armelor . Se impunea suplimentarea probatoriului conform deciziei de casare, prin care s-a apreciat că nu este incidentă excepția autorității de lucru judecat față de Decizia nr. 107 din 11 aprilie 2011 a Curții de Apel Ploiești.

Trebuia admisă solicitarea referitoare la proba cu înscrisuri privind situația juridică a imobilului, precum și efectuarea unei noi expertize topografice întrucât, pe de o parte, expertizarea imobilului s-a făcut numai pe o parte, iar în dosarul Înaltei Curți a fost depusă o expertiză dintr-un alt dosar. Se impunea efectuarea unei noi expertize care sa privească întreaga suprafață de teren, existând discrepanțe de suprafață, adrese poștale și nr. de stradă. 2.b. S-a respins în mod greșit excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, pe care au invocat-o - cu referire la aceleași argumente din recursul declarat de intimat, în sensul că aceasta a obținut măsuri reparatorii prin Decizia civilă nr. 107 din 11 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

2.c. Prevederile legale încălcate și aplicate greșit de către instanța de apel: - art. 129 alin. (6) C. proc. civ., care prevede faptul că în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății. Prin stabilirea în sarcina contestatoarei a obligației de a menține afectațiunea de interes public pe o perioadă de 10 ani a imobilului, instanța de apel a încălcat principiul disponibilității, adăugând la contestația reclamantei, ce a avut ca obiect anularea dispoziției nr. 324/2006 prin care a fost respinsă notificarea privind restituirea imobilului solicitat. - art. 1 alin. (1), art. 1 alin. (2), art. 22 alin. (1), art. 25 alin. (1) și art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată.

Pentru imobilul situat în Ploiești, str. K. nr. 1, compus dintr-o construcție ce găzduiește Muzeul I.L Caragiale și terenul aferent, apelantei contestatoare N.V. i-au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent prin Decizia civilă nr. 107 din 11 aprilie 2011 a Curții de Apel Ploiești, astfel încât acest imobil nu mai putea fi restituit în natură. Altfel, apelanta ar beneficia de o dublă reparație. Intimatei-reclamante i-au fost acordate măsuri reparatorii pentru imobilul revendicat, astfel cum acesta este descris în anexa Decretului nr. 92/1950, la fila 8, poziția nr. 130, respectiv "4 apartamente situate în Ploiești str. I.V.S. nr. 34", iar solicitarea doar a unei părți din acest imobil nu îi dă dreptul la o dublă reparație.

Imobilul situat în Ploiești str. K. nr. 1 este o parte din imobilul din Piața I.V.S. nr. 34, Ploiești, Județul Prahova, iar faptul că imobilul situat în trecut la adresa din Ploiești str. I.V.S. nr. 34 a primit în prezent alte denumiri, respectiv str. K. nr. 1, Piața V. nr. 4 și str. Grigorescu nr. 3, nu înseamnă că reclamantei trebuie să îi fie restituite de trei ori câte 4 apartamente, așa cum aceasta susține în mod eronat. Instanța de apel trebuia să contate că autorului reclamantei i-a fost preluat abuziv, prin Decretul nr. 92/1950, imobilul compus din 4 apartamente, situat în Ploiești, str. I.V.S. nr. 34, imobil pentru care aceasta a beneficiat de măsuri reparatorii prin echivalent, motiv pentru care se impunea respingerea apelului și, inclusiv, respingerea acțiunii.

Aceste aspecte reies și din raportul de expertiza întocmit de expert F.L., ale cărui concluzii sunt că imobilul situat în Ploiești, fosta Piață I.V.S. nr. 34 se compune din 500 mp str. C.T. Grigorescu nr. 3 - construcție și teren, 452 mp str. K., nr. 1 și 548 mp Piața V. nr. 4, pe locul a două foste construcții (prăvălie, garaj și depozit). În cauză nu este vorba despre imobile distincte, ci un singur imobil la care apelanta are dreptul și care este compus din 4 apartamente situate la momentul naționalizării în Ploiești, str. I.V.S. nr. 34, adresă care în prezent a fost împărțită și redenumită - redenumire ce nu dă dreptul apelantei la măsuri reparatorii distincte, așa cum eronat susține. Mai mult decât atât, prezenta cauză a fost suspendată de către instanța de apel, în baza art. 244 alin. (1) pct. 1 Cod proc.

civ., tocmai pentru soluționarea dosarului în care s-a pronunțat hotărârea 107/2011 a Curții de Apel Ploiești. Recurentul intervenient a completat, în termenul de motivare a cererii de recurs, motivele invocate, prin care a arătat următoarele: 1. Decizia este afectată de nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. deoarece nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. - instanța nu se preocupă de examinarea solicitărilor intimatului intervenient Muzeul de Istorie și Arheologie Prahova și ale Consiliului Județean Prahova privind efectuarea unei expertize topo de ansamblu vizând terenul în litigiu, pe care se aflau construcțiile naționalizate aparținând fraților D., cu adresele corespunzătoare - așa cum se poate constata din practica (pag.

2) instanța unește cererea de probatorii cu fondul cauzei și acordă cuvântul în dezbateri, ca și cum cererea de probatorii ar fi o excepție. - instanța nu se preocupă de examinarea constantei apărări a intervenientului Muzeul de Istorie și Arheologie Prahova și a Consiliului Județean Prahova potrivit căreia pentru imobilele în litigiu apelanta contestatoare N.V. a primit despăgubiri prin decizia 107/2011 a Curții de Apel Ploiești. - în aplicarea art. 16 din Legea nr. 10/2001, instanța nu examinează oportunitatea restituirii în natură a construcției Muzeul I.L.Caragiale Ploiești, nu numai în raport de cele dispuse prin Decizia nr. 107/2011 a Curții de Apel Ploiești, dar și în considerarea caracterului construcției, de monument istoric, edificată în sec. XVIII și destinația acesteia de muzeu.

Astfel, motivarea deciziei nu valorizează materialul probator și este neconvingătoare, abdicând de la cerințele prevăzute de art. 261 C. proc. civ. 2. Decizia a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, nulitate prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 2.a. Instanța de apel ignoră împrejurarea potrivit căreia imobilul restituit contestatoarei N.V. este monument istoric, fiind edificat în sec. XVIII. Regimul special de protecție al construcțiilor monumente istorice, protejate prin Legea nr. 422/2001 limitează aplicarea art. 16 din Legea nr. 10/2001 privind restituirea în natură a imobilelor, deoarece monumentele istorice aparțin domeniului public sau privat al statului, al unităților administrativ-teritoriale, fie sunt proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice [art. 4 alin. (1) din Legea nr. 422/2001].

Monumentele istorice proprietate publică, așa cum este și construcția în litigiu - Muzeul I.L. Caragiale fiind prevăzut în inventarul anual al județului Prahova de atestare a domeniului public (M. Of. al României, partea I, nr. 406/10.05.2006) - sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile, în timp ce monumentele istorice aflate în proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice de drept privat pot face obiectul circuitului civil numai în condițiile legii, statul având un drept de preemțiune [art. 4 alin. (2), 3, 4 din Legea nr. 422/2001]. Un argument în sensul interpretării restrictive al art. 16 din Legea nr. 10/2001 în privința imobilelor monumente istorice este și regimul restrictiv de circulație al acestora, precum și dreptul de preemțiune al statului în dobândirea lor.

2.b. S-au încălcat prevederile art. 315 C. proc. civ. Considerentele deciziei de casare cu trimitere pun inevitabil în discuție necesitatea lămuririi de către instanța de trimitere, în raport și de susținerile părților, dacă imobilul din strada K., nr. 1, Ploiești - la care se referă notificarea nr. 531, și a cărui restituire în natură se solicită, a fost deja restituit prin echivalent, în temeiul Deciziei nr. 107/2011 a Curții de Apel Ploiești. Instanța de trimitere a abdicat de la această îndatorire, respingând cererea intimaților de efectuare a unei expertize topo de ansamblu, în vederea identificării corecte a construcției muzeu din componența imobilului situat în Ploiești, piața V., nr. 4, fosta piață I.V.S., nr. 34 pentru care, în temeiul Legii nr. 10/2001 au fost acordate măsuri reparatorii.

Așa cum rezultă din probele administrate în cauză, la care se și face referire, imobilul din Ploiești, strada Piața I.V.S., nr. 34, naționalizat, având 4 construcții, a avut rând pe rând și alte adrese, strada L., nr. 7, strada G.D., nr. 10, iar în prezent are 3 adrese corespunzător celor 3 laturi ale imobilului teren, respectiv strada V. nr. 4, strada C.T.G. nr. 3 și strada K. nr. 1. Prin decizia 107/2011 a Curții de Apel Ploiești, contestatoarei N.V. i-au fost acordate despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 și a normelor de aplicare unitară a legii, pentru toate construcțiile aflătoare la adresa strada Piața I.V.S., nr. 34, inclusiv pentru construcția muzeu și pentru acelea demolate, identificate în decizie cu adresa piața V. nr. 4, fostă I.V.S., nr. 34, astfel că nu mai poate beneficia de o a doua reparație, de data aceasta în natură, în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru construcția muzeu I.L.Caragiale.

Faptul că în notificarea 531 această construcție a fost identificată cu o altă adresă, strada K. nr. 1, nu prezintă relevanță, de vreme ce s-a stabilit că adresa strada K. nr. 1 este una și aceeași cu strada Piața I.V.S., nr. 34 și piața V. nr. 4 Ploiești. Intimatul Consiliul Județean Prahova a formulat întâmpinare la recursul și dezvoltarea motivelor de recurs ale intervenientei și o cerere prin care a susținut că dezvoltă motivele de recurs.

Prin întâmpinare a arătat că instanța de apel a încălcat și aplicat greșit legea, subliniind că: se impunea suplimentarea probatoriului, potrivit deciziei de recurs, cu o expertiză topografică; instanța trebuia să admită excepția lipsei de interes față de Decizia nr. 107/2011 a Curții de Apel Ploiești; prin obligarea contestatoarei de a menține afectațiunea imobilului s-a adăugat la contestația pe care aceasta a formulat-o, iar pentru imobil se acordă o dublă despăgubire deoarece pretențiile au fost satisfăcute prin Decizia nr. 107/2011 a Curții de Apel Ploiești. Prin cealaltă cerere a formulat motivul de recurs, ce se regăsește în recursul declarat de intervenientă, referitor la faptul că imobilul este monument istoric - cu indicarea pentru acesta a unei naturi de ordine publică.

La termenul de judecată a cauzei, față de conținutul cererii, a calificat întâmpinarea drept completare a motivelor de recurs și a constatat că motivele invocate prin ultimele două cereri sunt tardiv formulate, cu excepția celui vizând lipsa de interes, iar motivul invocat ca fiind de ordine publică nu are această natură. Prealabil analizării recursurilor se impune a se sublinia cadrul procesual în fața instanței de recurs, în ceea ce privește limitele de control judiciar. Prin sentința primei instanțe s-a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, fără ca această parte să formuleze cerere de apel. În fața instanței de apel aceeași parte a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul intimatului, ce a fost admisă prin prima decizie de apel și, ulterior, respinsă prin decizia recurată.

În aceste condiții, așa cum s-a subliniat și în cadrul dezbaterilor de la termenul de judecată, intervenientul are numai calitatea de intervenient accesoriu, poziția sa procesuală aflându-se sub regimul reglementat de art. 49 alin. (3) C. proc. civ., iar modul de derulare a litigiului în ceea ce privește cererea sa de intervenție în interes propriu și dispozițiile art. 49 alin. (2) C. proc. civ. îi conferă cu privire la această cerere, cel mult, calitatea de intimat în cauză (calitate cu care a și fost reținut de instanța de apel) - ce nu poate astfel formula critici care susțină pretenții proprii, ci numai pe cele ale părții pentru care a intervenit în cauză, în sprijinul apărării acesteia.

Date fiind aceste considerente, dintre motivele de recurs formulate suplimentar de intervenientul accesoriu, care numai în această calitate are îndreptățirea de a formula recurs, vor fi analizate numai cele care sprijină apărări/motive din recursul formulat de intimat. Atât timp cât partea alături de care a intervenit nu a formulat motivele de recurs invocate de intervenientul accesoriu, aceasta nu a considerat că decizia este afectată de respectivele motive de nelegalitate. Această concluzie rezultă din dispozițiile art. 56 C. proc. civ., care prevede că recursul făcut de cel care intervine în interesul uneia dintre părți se socotește neavenit, dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăși recurs.

Analizând decizia în raport de motivele invocate, în limitele în care acestea puteau fi formulate de părți, date fiind pozițiile procesuale ale acestora, și ținând cont totodată de termenului procedural în care puteau fi formulate, astfel cum s-a stabilit la termenul de judecată, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, în considerarea argumentelor ce succed: 1.a. Instanța de apel a reținut că a fost făcută dovada dreptului de proprietate pentru imobilul din litigiu cu actele de proprietate (indicând și filele aferente din dosar), din care ar rezulta că acesta este o parte din imobilul expropriat prin Decretul nr. 92/1950, poziția 130, imobil ce a fost situat în Ploiești str. I.V.S.

nr. 34, proprietate a fraților D. În motivarea deciziei de apel nu se regăsesc considerente care să facă referire la prezumția de proprietate reglementată de art. 24 din Legea nr. 10/2001, acestea susținând sentința primei instanțe - care nu este însă hotărârea supusă controlului judiciar pe calea recursului, după cum prevede art. 299 alin. (1) C. proc. civ. Ceea ce invocă, de fapt, în susținerea acestei critici, este că în certificatul de moștenitor nr. 197 din 02 septembrie 1997, la masa succesorală - bunuri imobile, figurează imobile situate în jud. Prahova, Buzău și București, fără a indica care sunt acestea, iar în testamentul autentificat cu nr. 925 din 04 aprilie 2007 se arată că defuncta M.S.M.

lasă toate bunurile mobile și imobile ce se vor găsi în patrimoniul ei, la data decesului ei - subliniindu-se că, la data decesului acesteia, imobilul revendicat nu se afla în patrimoniul său. Într-adevăr, la data decesului reclamantei M.S.M. imobilul nu se afla în patrimoniul său, însă acest lucru nici nu era posibil întrucât imobilul se afla în proprietatea statului, legalitatea modului de preluare fiind contestată în prezentul litigiu. Atât timp însă cât nu s-a contestat filiația până la fostul proprietar al imobilului, dreptul succesoral de care defuncta reclamantă a beneficiat în lumina Legii nr. 10/2001 s-a transmis către legatarul său universal, respectiv intimata în cauză. 1.b. Recurenții susțin că cererea pe care au formulat-o în sensul completării probatoriului cu înscrisuri și expertiză tehnică de specialitate a fost respinsă pe motivul că imobilul în litigiu ar fi fost identificat de către expertul P.D., însă expertiza a fost realizată în alt dosar.

Argumentul menționat nu a fost singurul care a susținut respingerea cererilor de probatorii, instanța făcând referire și la faptul că prin decizia de casare s-a reținut că imobilul, fostă proprietate a fraților D., a fost compus din suprafața de 1547 mp. teren, care este împărțit în prezent la adresele Piața V. nr. 4, str. K. nr. 1 și str. C.T.G. nr. 3 - argument necontestat de către recurenți. Acest considerent, aflat sub protecția dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. atât timp cât a fost confirmat de instanța de recurs, fundamentând de altfel și decizia anterioară de recurs, nu putea fi ignorat de instanță la rejudecarea cauzei, fiind înlăturată orice încălcare a drepturilor procesuale invocate.

1.c. Critica ce se regăsește invocată și sub aspectul nelegalității modului de soluționare a excepției lipsei interesului, fundamentată pe Decizia civilă nr. 107 din 11 aprilie 2011 a Curții de apel Ploiești, în sensul că prin aceasta a beneficiat deja contestatoarea de măsuri reparatorii pentru același imobil, este nefondată, neputându-se reține încălcarea normelor invocate. Așa cum în mod corect s-a reținut prin decizia de apel, prin decizia de recurs pronunțată în cauză s-a dezlegat aspectul invocat, fiind înlăturată autoritatea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 107 din 11 aprilie 2011 a Curții de Apel Ploiești - motiv care a și dus la soluția casării primei decizii de apel și trimiterii cauzei spre rejudecare.

Astfel, s-au reținut de instanța de recurs următoarele considerente: În raportul de expertiză topo se arată că terenul în suprafață de 1547 m. - fostă proprietatea fraților D., amplasat pe str.Piața I.V.S., nr. 24, Ploiești, în prezent este împărțit la adresele din Piața V. nr. 4, str. K. nr. 1 și str. C.T.G. nr. 3. Decizia civilă nr. 107/2011 a Curții de Apel Ploiești, reținută cu autoritate de lucru judecat de instanța de apel, s-a referit la dreptul reclamantei de a beneficia de măsuri reparatorii pentru imobilul din Ploiești, Piața V., nr. 4, fostă I.V.S., nr. 34. Întrucât obiectul celor două procese nu este identic - obiectul litigiului de față fiind imobilului compus din construcție și teren în suprafață de 550 mp.

situat în str. K. nr. 1, s-a constatat că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a prevederilor art. 1201 C. civ. O nouă rejudecare a cauzei, din perspectiva criticii analizate, ar încălca cele statuate prin decizia anterioară de recurs, precum și dispozițiile art. 315 C. proc. civ. În considerarea acestor argumente care susțin caracterul nefondat al criticilor analizate, în cauză făcându-se o corectă aplicare a dispozițiilor incidente, din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să dispună în consecință, cu aplicarea și a dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de intimatul Consiliul județean Prahova și de intervenientul Muzeul județean de istorie și arheologie Prahova împotriva Deciziei nr. 426 din data de 6 mai 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2014. Procesat de GGC - GV