ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 298/2015

Prin cererea înregistrată la data de 21 septembrie 2012, reclamantul a solicitat instanței pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 129.511,5 RON reprezentând diferența dintre suma încasată pe acțiuni și echivalentul creanței garantate asupra Statului, în cuantum de 238.506 RON, conferită de titlul de despăgubire din 25 iulie 2006 emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. A susținut că, prin decizia din 25 iulie 2006, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a acordat despăgubiri materializate în 4.770.139 acțiuni, la o valoare nominală de 1 RON pentru fiecare acțiune, în valoare totală de 47.701.391.220 RON, moștenitorilor defunctei I.C.

Ulterior, acțiunile Fondului Proprietatea au fost împărțite între moștenitori, numitului G.A.V. revenindu-i 286.209 acțiuni. În temeiul contractului de cesiune înregistrat din 21 februarie 2008 acesta a cesionat reclamantului un număr de 238.206 acțiuni, cu valoarea nominală de 1 RON. După listarea Fondului Proprietatea, reclamantul a vândut aceste acțiuni în pierdere, cu suma de 4,57 bani pe acțiune, primind în total suma de 108.994,5 RON. S-a susținut de reclamant că acțiunile la Fondul Proprietatea reprezintă titluri de despăgubire cu regim de creanță garantată asupra statului, iar în condițiile în care, în urma vânzării acțiunilor, a primit mai puțin de jumătate din suma garantată, se consideră a fi îndreptățit la plata diferenței de valoare de către pârât, acesta fiind cel care a tergiversat la nesfârșit listarea Fondului Proprietatea la bursă.

A invocat dispozițiile art. 1 din Legea nr. 10/2001, art. 3 și urm. din Legea nr. 247/2005 și art. 112 C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 1782 din 16 octombrie 2013, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată. Instanța a reținut că, deși acțiunile au fost înstrăinate contra unui preț mai mic decât valoarea nominală stabilită inițial, nu poate reține în cauză răspunderea civilă delictuală a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru prejudiciul astfel suferit de către reclamant, deoarece nu sunt îndeplinite în cauză condițiile prevăzute de art. 998–999 C. civ., pentru angajarea unei astfel de răspunderi.

Valoarea nominală a acțiunilor nu garantează obținerea sumei de bani reprezentând această valoare la data la care titularul s-ar hotărî să vândă aceste acțiuni, iar statul nu și-a asumat niciodată obligația de a achita persoanelor îndreptățite despăgubiri egale cu sumele menționate în titlul de despăgubire, ci măsurile reparatorii urmează a fi realizate în condițiile prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005. În această situație, riscul privind diferența de valoare dintre valoarea nominală a acțiunilor și prețul de tranzacționare, indiferent că este în plus sau în minus, trebuie să fie suportat de persoana îndreptățită. Instanța a reținut și practica C.E.D.O., constatând că în cauza Maria Atanasiu ș.a.

împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat expres că „plafonarea despăgubirilor și eșalonarea lor pe o perioadă mai lungă”, stabilirea unor termene administrative constituie „măsuri capabile să păstreze justul echilibru între interesele foștilor proprietari și interesul general al colectivității”. Instanța a concluzionat că, prin admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, s-ar ajunge ca instanța civilă să recunoască reclamantului drepturi de care nu beneficiază conform legii speciale și să instituie un mecanism de despăgubiri pe cale jurisprudențială, conferind acestuia posibilitatea de a beneficia de despăgubiri în alte condiții și în altă procedură decât cea instituită de legea specială.

Calea de atac exercitată de reclamant împotriva sentinței instanței de fond a fost înregistrată ca recurs, pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, iar la termenul de judecată din 8 septembrie 2014 a fost calificată de instanța de control judiciar ca fiind apel, în raport de dispozițiile art. 282 coroborat cu art. 282 1 C. proc. civ. și de valoarea obiectului cererii. Prin decizia civilă nr. 334 din data de 8 septembrie 2014, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 1782 din 16 octombrie 2013 a Tribunalului București, secția a V-a civilă. Curtea a reținut că autorul reclamantului a urmat o procedură specială, în ceea ce privește stabilirea drepturilor cuvenite în temeiul Legii nr. 10/2001 cu referire la Legea nr. 247/2005, modalitatea efectivă de încasare a despăgubirilor cuvenite fiind, de asemenea, reglementată prin dispoziții speciale.

Potrivit art. 3 lit. a) din Legea nr. 247/2005 titlurile de despăgubire sunt certificate emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în numele și pe seama statului român, care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra statului român, corespunzător despăgubirilor acordate potrivit acestei legi și care urmează a fi valorificate prin conversia lor în acțiuni emise de Fondul Proprietatea și/sau, după caz, în funcție de opțiunea titularului ori a titularilor înscriși în acestea, prin preschimbarea lor contra titluri de plată, în limitele și condițiile prevăzute în prezenta lege.

Prin urmare, procedura de valorificare și de realizare a drepturilor conferite de Legea nr. 10/2001 este reglementată de Legea nr. 247/2005, astfel cum a fost completată și modificată, dreptul comun în materie invocat de recurent, respectiv art. 998-999 C. civ., precum și dispozițiile noului C. civ., fiind înlăturate de legea specială în virtutea principiului speciala derogant generalibus. În acest context, și față de argumentele formulate de apelantul-reclamant, referitoare la încălcarea principiului nediscriminării, reglementat de art. 14 din CEDO, Curtea are în vedere jurisprudența în materie a Curți Europene care a arătat că art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului nu poate fi interpretat ca impunând statelor contractante o obligație generală de a restitui bunurile transmise lor înainte ca ele să fi ratificat Convenția.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Păduraru contra României, de exemplu), Convenția nu impune statelor contractante nicio obligație specifică de reparare a nedreptăților sau prejudiciilor cauzate înainte de a fi ratificat Convenția.

Statul român și-a propus să acorde măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv în perioada regimului comunist, anterior ratificării Convenției, iar în cauza Atanasiu, Curtea Europeană a interpretat Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 1 în raport cu legislația internă, reținând că, de la intrarea în vigoare a Legilor nr. 1/2001 și nr. 10/2001 și mai ales a Legii nr. 247/2005, dreptul intern prevede un mecanism anterior pentru a se ajunge, fie la restituirea bunului, fie la acordarea unei despăgubiri . În consecință, s-a apreciat că, transformarea într-o valoare patrimonială, în sensul art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului, se subordonează îndeplinirii, de către partea interesată, a cerințelor legale din cadrul procedurilor prevăzute de legile de reparație și epuizării căilor de recurs prevăzute de aceste legi.

Autorul apelantului-reclamant a urmat procedura menționată anterior, a optat pentru conversia titlurilor de despăgubiri în acțiuni la Fondul Proprietatea, iar ulterior apelantul-reclamant a dobândit aceste acțiuni, prin act de cesiune încheiat pe baza liberului acord de voință al părților, fiind conștient de alegerea sa și de faptul că valoarea de tranzacționare a acțiunilor fluctuează în permanență, fără ca statul sau altă entitate să aibă posibilitatea de a anticipa sensul și amploarea acestei fluctuații, cum în mod corect a apreciat și instanța de fond.

În ceea ce privește incidența art. 998-999 C. civ., legiuitorul a stabilit că Fondul Proprietatea, ce inițial a avut drept acționar unic Statul Român, este un organism de plasament colectiv, din categoria altor organisme de plasament colectiv (AOPC), sub forma unei societăți de investiții de tip închis, prevăzută de art. 114 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 297/2004, precum și din conținutul dispozițiilor art. 18 7 și 18 8 din Legea nr. 247/2005, din care rezultă că voința reală a fost aceea ca valoarea acțiunilor ce făceau obiectul titlurilor de conversie să fie stabilită de cererea și oferta de pe piața reglementată pe care acțiunile sunt tranzacționate. Recurentul a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, la data de 17 noiembrie 2014, invocând, subsumat dispozițiilor art. 483 și urm. din noul C. proc.

civ., faptul că decizia atacată este nelegală. A susținut recurentul faptul că, în mod greșit, instanța a respins apelul reclamantului prin care a invocat existența unei discriminări între cele două categorii de proprietari naționalizați. Astfel, în prima categorie, în care se află reclamantul, statul a acordat despăgubiri la o valoare de 1 RON/acțiune, iar pentru cea de-a doua categorie, persoanele îndreptățite la despăgubiri au primit acțiuni evaluate în funcție de media lor de tranzacționare, nicidecum la valoarea lor de tranzacționare standard de un RON. Cum acțiunile reclamantului au fost emise înaintea tranzacționării acestora la bursă, realizarea conversiei în acțiuni nu s-a putut stabili în conformitate cu prevederile art. 18 din Capitolul V al Titlului VII din Legea nr. 247/2005, astfel că s-a creat o discriminare între persoanele îndreptățite la despăgubiri.

A mai susținut recurentul că statul, prin conversia în acțiuni și evaluarea acțiunilor la 1 RON/acțiune și-a asumat obligația de a achita persoanelor îndreptățite despăgubiri egale cu sumele menționate în titlu de despăgubire, la momentul listării acțiunilor pe Bursă. În situația în care acțiunile erau listate pe Bursă la valoarea de 1 RON/acțiune, iar persoanele îndreptățite nu doreau să le valorifice imediat, iar prețul de tranzacționare scădea era evident că Statul nu putea să-și asume nicio obligație de plată la valoarea despăgubirilor întrucât persoanele îndreptățite și-au asumat riscul ca acțiunile ar putea să scadă. Reclamantul este în situația în care la tranzacționare a pierdut 55% din valoarea acțiunilor, acțiuni evaluate de stat la 1 RON/acțiune, situație care se datorează exclusiv Statului, prin faptul că, de la momentul evaluării până la momentul tranzacționării pe Bursă, s-a scurs foarte mult timp, fapt ce a condus la scăderea acțiunilor.

Văzând realitatea bursieră, pârâta a îndreptat aceasta eroare și a dispus, în temeiul art. 18 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, conversia în acțiuni raportat la ultimele 60 de ședințe de tranzacționare, conversie de care reclamantul nu a beneficiat. Întrucât, în temeiul art. 3 lit. a) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și art. 3 lit. i) din același act normativ, aceste acțiuni la Fondul Proprietatea reprezintă titluri de despăgubire cu regim de creanță garantată asupra statului, orice creanță se stinge la momentul plății integrale. Existența unui prejudiciu este evidentă, întrucât reclamantul a primit la tranzacționare mai puțin de jumătate din suma garantată, culpa aparținând în exclusivitate Statului, întrucât au tergiversat listarea Fondului Proprietatea la Bursă.

Înalta Curte constată că recursul este nefondat având în vedere următoarele considerente: Cu caracter prealabil, Înalta Curte reține că, potrivit normelor tranzitorii cuprinse în art. 24 din noul C. proc. civ. [art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind noul C. proc. civ.], dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare. Având în vedere data formulării cererii de chemare în judecată, 22 septembrie 2012, rezultă că sunt aplicabile cererii pendinte dispozițiile vechiului C. proc. civ. În ceea ce privește motivele de recurs invocate, față de dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc.

civ., Înalta Curte apreciază că acestea pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin cererea de chemare în judecată care face obiectul prezentului litigiu, reclamantul a solicitat despăgubiri de la statul român invocând răspunderea civilă delictuală, întrucât la data tranzacționării acțiunilor la bursă acestea au avut o valoare mai mică decât cea la care a fost convertită suma stabilită ca reprezentând despăgubiri pentru imobilul naționalizat în acțiuni la Fondul Proprietatea.

Reclamantul a susținut că statul a încălcat, în cazul său, prin convertirea acțiunilor la valoarea nominală a titlului de despăgubire (1 RON pe acțiune) principiul restituirii integrale, raportat la dreptul comun în materia stingerii creanțelor și modalitatea de evaluare a despăgubirilor datorate pentru imobilele naționalizate abuziv și principiul nediscriminării raportat la titularii titlurilor de despăgubiri care au ales să le valorifice prin convertirea în acțiuni după listarea la bursă a Fondului Proprietatea. În ceea ce privește încălcarea principiului restituirii integrale recurentul a invocat încălcarea dispozițiilor art. 3 lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, modificat prin Titlul I art. 3 din O.G.

nr. 81/2007 publicată în M.O. Partea I nr. 446/29.06.2007, [titlul de despăgubire „(...) încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra statului român, corespunzător despăgubirilor acordate"]. Potrivit art. 3 lit. a) din Titlul VII (Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv) al Legii nr. 247/2005 în înțelesul acestui titlu, ”titlurile de despăgubire sunt certificate emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în numele și pe seama statului român, care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra statului român, corespunzător despăgubirilor acordate potrivit prezentei legi și care urmează a fi valorificate prin conversia lor în acțiuni emise de Fondul "Proprietatea" și/sau, după caz, în funcție de opțiunea titularului ori a titularilor înscriși în acestea, prin preschimbarea lor contra titluri de plată, în limitele și condițiile prevăzute în prezenta lege”.

Raportat la pretențiile recurentului nu se pune problema încălcării dispozițiilor privind stingerea creanțelor, întrucât nemulțumirea recurentului nu privește titlul de despăgubire care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra statului român ci etapa care a urmat valorificării acestui titlu prin conversia despăgubirilor în acțiuni, deci după ce creanța împotriva statului a fost stinsă. În ceea ce privește modalitatea de conversie a despăgubirilor în acțiuni, la valoarea nominală (1 RON pe acțiune), autorul recurentului avea posibilitatea, așa cum se menționează expres în art. 2 al deciziei, să conteste titlul de conversie la instanța de contencios administrativ, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În cadrul acestei proceduri putea invoca eventuala nerespectarea a CEDO prin efectuarea conversiei la valoarea nominală a despăgubirilor stabilite prin titlul de despăgubire. Atâta timp cât nu fost urmată această procedură specială nu mai poate invoca ulterior încălcarea vreunui drept prin efectuarea conversiei despăgubirilor în acțiuni la valoarea de 1 RON pe acțiune. Or, recurentul nu contestă procedura de acordare a măsurilor reparatorii, ci reclamă faptul că măsurile reparatorii acordate nu au fost efective, ci parțiale. Cum însă valoarea acțiunilor la Fondul Proprietatea este fluctuantă valorificarea acestora este rezultatul propriei alegeri a recurentului care devenind acționar, suportă consecințele fluctuației valorii acțiunilor pe piața bursieră.

Aceste fluctuații nu pot constitui un fapt culpabil în sarcina pârâtului, care să atragă răspunderea sa civilă delictuală, după cum nu reprezintă nici o încălcare a principiului reparației integrale, care guvernează legile speciale în materie. În concret, recurentul nu a indicat nicio dispoziție legală care instituia obligativitatea ca la momentul primei listări la bursă, acțiunile Fondului Proprietatea să aibă valoarea de 1 RON. Mai mult, cu referire la împrejurarea că recurentul nu ar obține plata integrală a creanței, Înalta Curte reține că recurentul-reclamant este deținătorul acțiunilor astfel că nu se poate specula cu privire la cuantumul sumei de bani pe care aceasta o va încasa efectiv, dacă va decide să vândă acțiunile.

Astfel, recurentul-reclamant, invocând dispoziții cu caracter general în materia acordării de măsuri reparatorii pentru imobile preluate abuziv de Statul Român în regimul politic anterior, solicită, în fapt, să i se recunoască drepturi de care nu beneficiază conform legii speciale și să se instituie, pe cale jurisprudențială, un mecanism de despăgubire în alte condiții și în altă procedură decât cele instituite de legea specială. Sunt nefondate și motivele de recurs prin care se susține încălcarea principiului nediscriminării prin conversia despăgubirii în acțiuni la valoarea de 1 RON pe acțiune, prin raportare la situația persoanelor care au optat pentru conversie ulterior listării la bursă a acțiunilor Fondului Proprietatea.

În ceea ce privește pretinsa discriminare între diversele categorii de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii, Înalta Curte reține că principiul nediscriminării presupune egalitatea de tratament a persoanelor aflate în situații similare. Examinarea în concret a existenței unei situații discriminatorii nu se poate face în lipsa unor elemente care să permită identificarea situațiilor similare și a încălcării principiului egalității în fața legii. Înalta Curte reține că Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările aduse prin O.U.G. nr. 81/2007, începând cu 29 iunie 2007, menționează, în mod expres, modalitatea în care urma să se calculeze valoarea unei acțiuni, ulterior listării la bursă (art. 18 7 și urm.).

Prin instituirea dispoziției conform căreia titlurile de despăgubire se valorifică în termen de 3 ani de la data emiterii, care nu expiră însă mai devreme de 12 luni de la prima ședință de tranzacționare a acțiunilor emise de Fondul Proprietatea [art. 18 1 alin. (4) din același titlu menționat anterior], s-a dat posibilitate posesorilor de asemenea titluri, între care se regăsește și recurentul, al cărui titlu de despăgubiri a fost emis la data de 25 iulie 2006, să opteze pentru conversie ulterior listării acțiunilor la bursă. Astfel, în baza propriei opțiuni asupra momentului conversiei, i s-a aplicat unul din modurile de calcul prevăzute de lege, neputând să se constate în aceste condiții existența vreunei discriminări.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) coroborat cu art. 316 raportat la art. 295 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul P.M. împotriva deciziei civile nr. 334 A din 08 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2015.