ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2558/2014

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la data de 05 iulie 2011, pe rolul Tribunalului București.,

reclamanta D. I.P. H. L.L.C., prin

mandatar SC R. SA, în contradictoriu cu pârâții SC P.D. SRL, O.N.R.C. și O.R.C.

de pe lângă Tribunalul Brăila, a solicitat constatarea încălcării de către

prima pârâtă a dreptului de folosire exclusivă, a mărcii notorii D.; să

constate ca folosirea de către pârâta Patiseria SC D. S.R.L, a numelui

comercial încalcă drepturile exclusive asupra mărcilor „D. anterior

înregistrate; obligarea pârâtei să își schimbe numele comercial SC P.D. SRL,

înregistrat în Registrul Comerțului sub nr. J/09/136/2011, într-o denumire care

să nu mai includă în nicio formă mărcile „D. în termen de 15 zile de la data

rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunța; publicarea, într-un ziar cu

tiraj național, pe cheltuiala pârâtei, a dispozitivului hotărârii ce se va

pronunța, în cel mult 10 zile de la data rămânerii definitive a acesteia.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 36 și art. 86 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și

indicațiile geografice; art. 5 alin. (1), lit. a), art. 9 și următoarele din

Legea nr. 11/2001 privind combaterea concurentei neloiale; art. 998 C. civ.; art.

11 alin. (1) lit. c), art. 14, art. 16 din O.U. nr. 100/2005 privind asigurarea

respectării drepturilor de proprietate industriala; art. 112 C. proc. civ.

Pârâtul

O.N.R.C., prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale

pasive.

Tot prin

întâmpinare, pârâta SC P.D. SA a invocat excepția necompetenței teritoriale a

instanței.

La termenul

din 10 noiembrie 2011 instanța a respins ca neîntemeiată excepția necompetenței

teritoriale a Tribunalului București în soluționarea cauzei, cu motivarea din

încheierea de ședință de la acea dată.

Prin sentința nr.

160 din 26 ianuarie 2012, Tribunalul București, secția a V-a civilă,

a respins ca neîntemeiate atât

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului O.N.R.C., cât și

acțiunea formulată de reclamantă.

Cu privire la

excepția lipsei calității procesuale pasive a O.N.R.C., instanța a constatat că

acest pârât justifică în cauză calitatea procesuală pasivă în raport de capătul

3 de cerere, prin care se solicită obligarea acestuia la efectuarea unor

mențiuni în Registrul Comerțului.

Pe

fondul cauzei, tribunalul a reținut că pârâta și-a înregistrat numele comercial

Patiseria D., similar cu mărcile reclamantei "D.P." însă nu îl folosește

în activitatea comercială cu titlu de

marcă pentru a-și

individualiza serviciile și produsele.

În

contextul m care pârâta folosește denumirea Patiseria D. doar pentru propria sa

individualizare între ceilalți comercianți, fără a aplica semnul pe produse,

iar utilizarea denumirii nu are loc de o manieră care să permită stabilirea

unei legături între semnul care constituie numele său comercial și produsele pe

care le comercializează, instanța a reținut că o atare utilizare nu are, în

sine, drept scop să distingă produse sau servicii, astfel încât reclamanta nu

este îndreptățită să solicite și să obțină interzicerea acestui tip de folosire

pe temeiul art. 35 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998.

Față de

soluția de respingere a capătului principal de cerere, instanța a respins ca

neîntemeiate și capetele de cerere privind obligarea pârâtei să își schimbe

numele comercial și publicarea hotărârii într-un ziar cu tiraj național.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel reclamanta.

Curtea de Apel București, secția a

IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de

muncă și asigurări sociale, prin Decizia nr. 33/A din 21 februarie 2013,

a admis apelul declarat de reclamantă

și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a admis acțiunea.

A

constatat încălcarea de către pârâta SC P.D. SRL a dreptului reclamantei asupra

mărcilor „O." și „D.P.", prin folosirea numelui comercial SC P.D.

SRL.

A obligat pe

pârâtă să își schimbe numele comercial menționat într-o denumire care să nu mai

includă mărcile „D." și a dispus publicarea, într-un ziar cu tiraj

național, pe cheltuiala pârâtei, a dispozitivului hotărârii, după rămânerea ei

irevocabilă.

A obligat pe

pârâta SC P.D. SRL să plătească reclamantei suma de 3.590 euro cu titlu de

cheltuieli de judecată în fond și a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva acestei

decizi, la 23 decembrie 201, pârâta SC P.D. SRL a declarat recurs nemotivat.

La termenul de

judecată din data de 3 octombrie 2014, Înalta Curte a invocat, din oficiu

excepția netimbrăriî recursului, ce se impune a fi analizată cu prioritate, m

temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ.

Analizând

excepția invocată, din oficiu, înalta Curte constată că este întemeiată și o va

admite pentru considerentele care urmează.

Potrivii

dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru,

acțiunile și cereriie introduse Ia instanțele judecătorești sunt supuse taxelor

judiciare de timbru și se taxează în mod diferențiat după cum obiectul acestora

este sau nu evaluabil în bani, cu excepțiile prevăzute de lese.

În conformitate

cu dispozițiile art. 20 alin. (1)-(3) din același act normativ, taxele

judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a

fost achitată în cuantumul legal în momentul înregistrării acțiunii sau

cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată, astfel

cum s-a procedat în cauză.

În

speță, deși legal citată, pentru termenul din 3 octombrie 2014, cu mențiunea

achitării taxei judiciare de timbru de 23,5 lei și a timbrului judiciar de 0,3

lei, conform dovezii de citare de la fila 18 din dosar, care îndeplinește toate

condițiile de validitate prevăzute, sub sancțiunea nulității, de art. 100 alin.

(3) C. proc. civ., recurenta reclamantă nu s-a conformat obligației legale de

timbrare, nedepunând la dosar dovada plății taxei judiciare de timbru și a

timbrului judiciar.

Cura

recurenta nu a înțeles să-și îndeplinească obligațiile fiscale corespunzătoare

recursului, în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și a art. 9 din

O.U.G. nr. 32/1995, Înalta Curte va anula recursul ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează

ca netimbrat recursul declarat de pârâta SC P.D. SRL împotriva Deciziei nr. 33/A

din 21 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și

pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări

sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședința publică astăzi, 3 octombrie 2014.