ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2881/2014

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1361 din 27 iunie

2013, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins, ca inadmisibilă,

cererea de revizuire formulată de revizuentul N.M. în contradictoriu cu

intimata Primăria Municipiului București, prin primar general împotriva

sentinței civile nr. 180 din 11 februarie 2009 a Tribunalului București,

pronunțată în Dosarul nr. 36362/3/2007.

Pentru a pronunța

această sentință civilă, tribunalul a reținut că:

Potrivit art. 322 C.

proc. civ., pot face obiectul unei cereri de revizuire, fie o hotărâre rămasă

definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, fie o hotărâre dată de o

instanță de recurs atunci când evocă fondul, pct. 5 reglementând motivul de

revizuire referitor la „înscrisuri noi”.

Astfel, se poate cere

revizuirea unei hotărâri din cele indicate de art. 322 alin. (1) ipoteză C.

proc. civ., dacă după darea hotărârii a cărei revizuire se solicită, s-au

descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au

putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori daca

s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat

hotărârea a cărei revizuire se cere.

Având în vedere

aceste dispoziții legale, tribunalul a apreciat că înscrisul invocat de

revizuent nu se încadrează în noțiunea de „înscrisuri noi și doveditoare”.

Astfel, înscrisurile

invocate de revizuent sunt adresa Arhivelor Naționale din 07 ianuarie 2013,

procesul verbal din 01 octombrie 1941 al Comisiunii pentru înființarea C.F. în

București cu tabloul anexat, copia cărții funciare cu partea I și a II-a a imobilului

din str. S.U. și contractul de vânzare-cumpărare din 27 ianuarie 1940, au fost

analizate de către tribunal dacă îndeplinesc cerințele impuse de noțiunea

„înscrisuri noi și doveditoare” avută în vedere de art. 322 pct. 5 C. proc.

civ.

În privința acestor

înscrisuri, tribunalul a reținut că acestea nu îndeplinesc, unele cerința

anteriorității în raport de sentința civilă atacată cu revizuire nr. 180 din 11

februarie 2009, irevocabilă la data de 05 noiembrie 2010, iar altele deși sunt

anterioare sentinței a cărei revizuire s-a solicitat, totuși nu îndeplinesc

cerința imposibilității de folosire în procesul finalizat prin hotărârea a

cărei revizuire s-a solicitat, imposibilitate determinată fie de reținerea lui

de către partea potrivnică, fie de o împrejurare mai presus de voința părții.

Prin urmare,

tribunalul a constatat că nu este permisă revizuirea unei hotărâri atunci când

înscrisurile invocate de revizuent sunt procurate ulterior finalizării

procesului, pentru că, într-o asemenea situație, s-ar ajunge la repunerea în

discuție a unei hotărâri irevocabile, intrată în puterea lucrului judecat. Or,

partea din cauza de față - reclamantul N.M. era în situația de a putea procura

și înfățișa în cadrul procedurii judiciare desfășurate înscrisurile sus

indicate, în măsura în care le considera relevante pentru obținerea de

consecințe juridice. Altminteri, prezentând un mijloc de probă nou - în sensul

de înscris procurat ulterior judecății - și pretinzând ca pe baza acestuia să

fie revizuită hotărârea, părțile tind, de fapt, la nesocotirea autorității de

lucru judecat a celor statuate irevocabil.

Or, funcția

revizuirii, de cale extraordinară de atac, nu este aceea de a conduce la

reevaluarea judecăților irevocabile în afara condițiilor strict reglementate

procedural. În sens contrar, dacă procurarea unui simplu mijloc de probă - fără

ca partea să dovedească împrejurările excepționale, mai presus de voința sa,

care au împiedicat-o să-l înfățișeze în cadrul procesului, ar fi suficientă pentru

retractarea unei hotărâri, atunci stabilitatea juridică și puterea de lucru

judecat de care trebuia sa se bucure hotărârile, ar rămâne fără nici un fel de

eficiență (Decizia Înalteio Curții de Casație și Justiție nr.

2167/2012).

Prin Decizia

nr. 104/A din 31

martie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, s-a respins,ca nefondat, apelul declarat de

revizuentul N.M. împotriva sentinței Tribunalului București.

Instanța de apel a

reținut, în considerentele deciziei, faptul că nu sunt întrunite cerințele art.

322 pct. 5 C. proc. civ., cererea de revizuire fiind corect respinsă ca

inadmisibilă.

A arăta instanța că,

pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut la pct. 5, trebuie îndeplinite

cinci condiții. Prima - invocarea unui înscris, acesta este avut în vedere în

sensul „instrumentum”, ca mijloc de probă, iar nu „negatium”. A doua condiție -

înscrisul este doveditor (probat prin el însuși). A treia - înscrisul este

descoperit după darea hotărârii, deci este nou. Or, în cauză prin înscris nou

se înțelege că acesta exista la data pronunțării hotărârii, nu a putu fi

înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părții (prin împrejurare se

înțelege forța majoră, care trebuie dovedită). Celelalte două condiții - înscrisul

este determinant și trebuie prezentat de revizuent, iar nu procurat la

solicitarea instanței.

În cauză, apelantul

nu a dovedit „forța majoră” care l-a împiedicat să procure înscrisul.

Faptul că s-a adresat

unor autorități care au eliberat târziu înscrisul nu poate fi reținut că este

cazul de forță majoră în sensul legii (la data pornirii procesului trebuia prin

demersuri proprii să-și procure acest înscris și nu ulterior). Numai o

calamitate (incendiul, inundația etc.) constituie cazuri de forță majoră, ceea

ce în cauză nu s-a dovedit.

Împotriva Deciziei

nr. 104/A din 31

martie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, a declarat recurs reclamantul N.M.

Invocând dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul solicită casarea deciziei instanței

de apel și a sentinței primei instanței, cu trimiterea cauzei la Tribunalul

București pentru a judeca pe fond cererea de revizuire.

În motivarea cererii

de recurs se arată că instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 322 pct. 5 C.

proc. civ. atunci când a calificat sintagma „împrejurare mai presus de voința

părții” ca reprezentând numai situații de „forță majoră”, adică „numai o

calamitate (incendiu, inundație etc.).

De asemenea, se arată

că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 1 Protocolul 1 C.E.D.O. și art.

44 din Constituția României, încălcând dreptul reclamantului la un „bun” și la

„speranța legitimă” de a-și recupera întregul imobil revendicat, drept

recunoscut printr-o hotărâre irevocabilă.

În opinia

recurentului, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală întrucât a adăugat la

lege, arătând că revizuentul ar trebui să dovedească un caz de forță majoră,

deși legea face referire la „împrejurare mai presus de voința părții” și nu

neapărat la „forță majoră”. Recurentul apreciază că, în mod greșit, instanțele

de fond și apel (în revizuire) au pus în sarcina sa culpa Arhivelor Naționale

de a-i răspunde la solicitări, comunicându-i acte utile cu mare întârziere,

respectiv ulterior soluționării cauzei, deși cererile sale au fost formulate pe

parcursul procedurii administrative și reiterate, dar au primit o soluționare

favorabilă din partea instituției amintite abia după finalizarea procesului.

Analizând recursul,

prin raportare la criticile formulate și la motivul de nelegalitate invocat,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este

nefondat, pentru considerentele ce succed:

Textul art. 322 pct. 5

C. proc. civ., care constituie temeiul de drept al cererii de revizuire,

prevede că revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel, sau

prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci

când evocă fondul, se poate cere: "dacă, după darea hotărârii, s-au

descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au

putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori,

daca s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a

întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere".

Prima ipoteza a

textului de lege mai sus evocat, se referă la descoperirea de înscrisuri doveditoare,

deci când partea care a pierdut procesul dovedește existența unor înscrisuri

care au fost reținute de partea adversă sau care nu au putut fi prezentate

dintr-o împrejurare mai presus de voința ei.

Pentru a se putea

invoca acest motiv și a se admite cererea de revizuire, trebuie îndeplinite

cumulativ mai multe condiții. Așadar, condițiile impuse prin aceste dispoziții

trebuie îndeplinite în mod cumulativ, neîndeplinirea oricăreia conducând la

respingerea cererii de revizuire care, potrivit art. 326 alin. (3) C. proc.

civ., este analizată în cadrul dezbaterilor exclusiv sub aspectul

admisibilității.

În ceea ce privește condiția

privind” o împrejurarea mai presus de voința părții”, aceasta urmează a fi

apreciată de instanța de revizuire, însă partea interesata trebuie sa o

dovedească.

Actele noi invocate

de către revizuent sunt reprezentate de înscrisurile care, susține acesta, s-ar

fi aflat în Arhivelor Naționale, pe care revizuentul nu le-a putut deține, la

momentul soluționării cauzei, pentru că această instituție i le-a pus la

dispoziție mult mai târziu.

Or, așa cum au

reținut instanța de fond și apel, nu se poate considera că împrejurarea învederată

în susținerea cererii de revizuire - comunicarea cu întârziere, de către

Arhivele Naționale, a înscrisurilor solicitate de revizuent - ar fi fost una

obiectivă, mai presus de voința sa, de natură sa îl împiedice a folosi aceste înscrisuri

considerate ca fiind determinante în soluționarea pe fond a cauzei.

Revizuentul reia, în

recurs, argumentele pentru care, în opinia sa, instanța de apel trebuia să

rețină că s-a aflat în imposibilitate de a depune actele aflate în posesia

Arhivelor Naționale, argumente referitoare la culpa acestei instituții în

eliberarea cu întârziere a documentelor solicitate.

Aceste argumente, cu

trimitere la dovezile care ar trebui considerate relevante în acest sens,

respectiv cererile sale formulate pe parcursul procedurii administrative și

reiterate, dar care au primit o soluționare favorabilă din partea instituției

amintite abia după finalizarea procesului, nu pot face obiect de analiză în

recurs față de prevederile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., care permit casarea

sau modificarea unei hotărâri numai pentru nelegalitate si nu pentru

netemeinicie.

Se reține, de

asemenea, că instanța de apel nu a considerat că înscrisurile invocate nu întrunesc,

de plano, cerințele art. 322 pct. 5 C. proc. civ., ci a stabilit că nu s-a

dovedit existența unei împrejurări insurmontabile, care să împiedice procurarea

lor în timpul judecații, ceea ce reprezintă o chestiune de temeinicie.

În aceste condiții, în

mod corect cererea de revizuire a fost respinsă, în cauză nefiind îndeplinită

condiția de admisibilitate a acestei căi de atac, anume aceea ca înscrisurile să

nu fi putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părții.

Odată constatată ca

nefiind îndeplinită această condiție, restul argumentelor pe baza cărora prima

instanța a respins cererea de revizuire nu mai prezintă importanță și nu se mai

impuneau a fi analizate, deoarece toate condițiile trebuie îndeplinite în mod

cumulativ.

De

altfel, se impune a se preciza faptul că înscrisul invocat de revizuent, chiar

dacă ar fi fost eliberat de Arhivele Naționale pe parcursul soluționării

cauzei, ar fi fost lipsit de relevanță, având în vedere că notificarea inițială

a vizat doar imobilul din București. Or, înscrisul invocat în cererea de

revizuire se referă la terenul din București, și prin urmare, nu era

determinant în soluționarea cauzei, întrucât nu s-ar fi putut dispune repunerea

în termenul de formulare a notificării în ceea ce privește acest imobil.

În

concluzie, așa cum corect au reținut instanțele de fond și apel, se constată că

nu este permisă revizuirea atunci când înscrisurile sunt procurate de parte

ulterior finalizării procesului, pentru că, într-o asemenea situație, s-ar

ajunge la repunerea în discuție a unei hotărâri irevocabile, intrată în puterea

lucrului judecat. Cu alte cuvinte, prezentând un mijloc de probă nou - un

înscris procurat ulterior judecății - și pretinzând ca pe baza acestuia să fie

revizuită hotărârea, partea tinde, de fapt, la nesocotirea autorității de lucru

judecat a celor statuate irevocabil.

Stabilitatea

juridică și puterea de lucru judecat, de care trebuie să se bucure hotărârile,

ar rămâne fără niciun fel de eficiență dacă procurarea unui mijloc de probă -

fără ca partea să dovedească împrejurările excepționale, mai presus de voința

sa, care au împiedicat-o să-l înfățișeze în cadrul procesului -, ar fi

suficientă pentru retractarea unei hotărâri.

Având în vedere

considerentele expuse, se va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de

reclamantul N.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantul N.M. împotriva Deciziei nr. 104/A

din 31 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 octombrie 2014.