ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5799/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5799/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 248A din 7 aprilie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a fost admis apelul formulat de apelantul-contestator P.T.
împotriva Sentinței civile nr. 234 din 5 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu pârâții Primarul General al Municipiului București și Municipiul București prin Primarul General, în consecință, fiind schimbată în tot sentința, în sensul admiterii contestației, anulării art. 2 al dispoziției atacate și obligării pârâților la acordarea reclamantului - în compensare - a terenului în suprafață de 1.498,84 mp situat în București, Aleea S. nr. X, colț cu str. D., astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit de expertul I.I.D., pentru diferența de valoare urmând a se acorda măsuri reparatorii de către Comisia Centrală pentru stabilirea Despăgubirilor.
Terenul în compensare s-a acordat având în vedere notificarea reclamantului pentru terenul în suprafață de 646 mp situat în str. M.A. nr. X, sector 5, fost proprietatea autorului reclamantului, având în vedere probele administrate în apel, inclusiv cu expertiză tehnică și prevederile art. 10 alin. (10) și ale art. 26 din Legea nr. 10/2001, privind situația în care restituirea în natură nu este posibilă. Hotărârea a rămas irevocabilă prin nerecurare. Împotriva acestei decizii la 12 iulie 2011, pârâtul Municipiul București prin Primarul General a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
În susținerea cererii de revizuire, s-a arătat că în data de 22 iunie 2011, printr-o adresă înregistrată la Primăria Municipiului București, Primăria Sectorului 5 București (Adresa nr. 17425 din 9 iunie 2011 la Registratura acesteia), s-a adus la cunoștință faptul că în cauza sus-menționată s-au administrat mai multe înscrisuri, între acestea fiind și Adresa nr. 443/CPUMB din 8 iulie 2009 emisă de către Centrul de Planificare Urbană și Metropolitană București din cadrul Consiliului General al Municipiului București care a comunicat instanței posibilitatea compensării cu terenul din interiorul zonei intersecției Aleea S. Față de această adresă revizuentul a considerat că această instituție nu avea calitatea să facă propuneri cu privire la compensarea terenurilor în baza Legii nr. 10/2001, evocând și Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 296/2006, prin care s-au aprobat punctele pentru colectarea selectivă a deșeurilor de echipamente electrice și electronice, pentru sectorul 5, fiind stabilită locația din Aleea S. Or, această adresă semnată de către Primarul Sectorului 5 București, evocă un înscris cu o forță probantă determinantă - Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 296/2006 - act care, dacă ar fi fost cunoscut de către instanța de judecată (Curtea de Apel București,
secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie) la momentul soluționării pricinii - 31 martie 2010, ar fi condus la o soluție total diferită, în sensul respingerii apelului contestatorului T.P., ca nefondat, întrucât terenul din intersecția străzilor D. cu Aleea S. nu reprezintă un bun imobil care să poată fi acordat în compensare, potrivit art. 10 alin. (10) și art. 26 din Legea nr. 10/2001. Această Hotărâre a Consiliului General al Municipiului București nr. 296/2006, deși exista la data soluționării apelului, din motive independente de voința revizuentului, nu a fost cunoscută și nu a putut fi depusă la dosarul cauzei, fiind un înscris determinant în cauză, întrucât terenul din Aleea S. fiind utilizat de Primăria Sectorului 5 București pentru selectarea colectivă a deșeurilor de echipamente electrice și electronice, este imposibil din punct de vedere tehnic, obiectiv, să fie atribuit în compensare, contestatorului.
Intimații P.A. și I.G. în calitate de moștenitori legali ai defunctului P.T. conform Certificatului de moștenitor nr. 12 din 16 aprilie 2010 eliberat de Biroul Notarului Public „E.C.” au depus întâmpinare la dosar prin care au invocat excepțiile privind inadmisibilitatea cererii de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 5 C. proc. civ., întrucât, înscrisul este un act propriu, emis chiar de către revizuent, or acesta nu poate invoca nicio împrejurare mai presus de voința sa, pentru care nu a prezentat instanței actul pe care îl deține, și tardivitatea cererii de revizuire, care a fost formulată peste termenul de 30 de zile de la data când se știa de act, respectiv, 18 decembrie 2006. Curtea a rămas în pronunțare, pe excepțiile invocate, analizând cu prioritate excepția de tardivitate a cererii de revizuire.
Prin Decizia nr. 740 A din 10 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie cererea de revizuire formulată de revizuentul Municipiul București prin Primarul General a fost respinsă, ca tardiv, formulată. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele: Din înscrisurile atașate cererii de revizuire, se constată că la filele 31 - 32 din dosarul cauzei, din „lista de difuzare” a Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr. 296 din 7 decembrie 2006 emisă de Primăria Municipiului București rezultă că însuși Primarul General la Municipiului București a luat cunoștință de această hotărâre invocată ca înscris nou în cererea de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 5 C. proc.
civ., la data de 18 decembrie 2006, sub semnătură, ca și direcțiile de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului București, primăriile de sector, M. Of. ale Municipiului București, Baroul București etc. Potrivit art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti pentru cazurile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. - din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă ori din ziua în care, partea a luat cunoștință de hotărârea desființată sau modificată pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere. În speță, înscrisul nou invocat în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
emană chiar de la revizuent, luându-se cunoștință, potrivit „listei de difuzare” din cadrul instituției Primăriei Municipiului București, chiar de către Primarul General sub semnătură, la data de 18 decembrie 2006. Or, față de data formulării cererii de revizuire - 12 iulie 2011 - se constată că termenul de 30 de zile prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., a fost depășit, fiind împlinit încă din data de 18 ianuarie 2007. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, revizuentul Municipiul București, prin primarul general, prin care invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a considerat că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii întrucât, cererea de revizuire formulată împotriva Deciziei nr. 248/A din 7 aprilie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 27095/3/2007 nu a fost depusă tardiv.
Arată că cererea de revizuire a fost formulată în termen, deoarece de Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 296/2006 s-a luat cunoștință la data de 22 iunie 2011, prin Adresa nr. 17425 din 9 iunie 2011, emisă de Primăria sector 5, data înregistrării la Direcția Juridică din Primăria Municipiului București. Astfel că, termenul de o lună prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. trebuie calculat de la data înregistrării acestei adrese, respectiv 22 iunie 2011 și nu de la data de 18 decembrie 2006 când Primarul general ar fi luat cunoștință sub semnătură, potrivit „listei de difuzare” din cadrul Primăriei Municipiului București de existența acestei hotărâri cum greșit a apreciat instanța de apel.
Solicită admiterea recursului, modificarea deciziei pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecarea la Curtea de Apel București pentru continuarea judecății și discutarea admisibilității în principiu a cererii de revizuire formulată de Municipiul București, prin primar general. Recursul, va fi respins ca nefondat, pentru următoarele considerente: Se observă că, pentru a combate excepția tardivității, reținută de instanța de revizuire, recurentul invocă faptul că termenul de revizuire trebuia calculat de la data la care Primăria sector 5 a comunicat Adresa cu nr. 17425 din 9 iunie 2011, respectiv 22 iunie 2011 și nu de la 18 decembrie 2006 când a fost difuzată Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 296/2006 în cadrul instituției, invocată drept înscris nou și în raport de care soluția cauzei ar fi fost schimbată.
Această susținere nu are bază legală și contravine dispozițiilor art. 324 C. proc. civ.. Potrivit art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se socotește pentru cazurile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. - din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă ori din ziua în care, partea a luat cunoștință de hotărârea desființată sau modificată pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere. Din interpretarea sistematică a acestor dispoziții legale, rezultă că termenul pentru introducerea căii de atac extraordinare a revizuirii este de o lună și acest termen legal, imperativ, de decădere curge de la ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă, ori din ziua în care, partea a luat cunoștință de hotărârea desființată sau modificată pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.
În speță, se constată că înscrisul nou invocat în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. emană chiar de la revizuent, luând cunoștință de acesta potrivit „listei de difuzare” din cadrul instituției Primăriei Municipiului București, la data de 18 decembrie 2006. Or, față de data formulării cererii de revizuire - 12 iulie 2011 - termenul de 30 de zile prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., a fost depășit, ultima zi fiind 18 ianuarie 2007. Pentru considerentele expuse, apreciind că instanța de revizuire a aplicat corect dispozițiile legale incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul Municipiul București, prin primar general, împotriva Deciziei nr. 740A din 10 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul Municipiul București, prin primar general, împotriva Deciziei nr. 740 A din 10 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2012. Procesat de GGC-LM
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.