ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2852/2014

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 4

noiembrie 2013, pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, revizuenta F.Ș.I.D.I.M. a

solicitat revizuirea Deciziei nr. 4963 din 28 iunie 2012 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția I civilă.

În motivarea cererii,

întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 1, 2, 4, 5, 6 și 9 C. proc. civ.,

revizuenta a arătat că hotărârea atacată este dată cu încălcarea și aplicarea

greșită a legii, „prin hotărâri neverificate de instanțele de control

judiciar”; invocând greșita reținere a prescripției reglementată de art. 8 alin.

(1) din Decretul nr. 167/1958, nerespectarea deciziei dată de C.E.D.O. la 11

octombrie 2007, încălcarea Articolului nr. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la

Convenție, încălcarea dreptului la un proces echitabil și a dreptul la

justiție, revizuenta arată că statul prin Ministerul Finanțelor Publice trebuia

să se implice în obligațiunea de reparare a prejudiciului material și moral

suferit în 15 ani de când a fost privată de activitatea sa.

Prin Decizia nr. 196/A

din 2 aprilie 2014, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, a declinat

competența materială de soluționare a cererii de revizuire împotriva Deciziei nr.

4963 din 28 iunie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în

favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cererea a fost înregistrată

la data de 21 mai 2014 și a primit termen de judecată la 23 octombrie 2014.

Înalta Curte a

invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire și excepția

tardivității declarării acesteia, însă va analiza cu prioritate excepția de

inadmisibilitate, în raport de dispozițiile art. 137 C. proc. civ.

Art. 322 alin. (1) C.

proc. civ. prevede că se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive

în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o

instanță de recurs atunci când evocă fondul, pentru cazurile enumerate la pct. 1-10.

Se reține așadar că

pot forma obiect al cererii de revizuire și hotărârile pronunțate de o instanță

de recurs, dar numai cele prin care s-a rezolvat fondul pretenției deduse

judecății.

Pe de altă parte,

fiind o cale de retractare a unei hotărâri definitive, revizuirea nu poate fi

exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă

repunerea în discuție a unor probleme de fond, a unor fapte și împrejurări care

au fost discutate de instanță cu ocazia rezolvării litigiului în fond.

Revizuenta a susținut

în cuprinsul cererii că decizia pronunțată în recurs este dată cu încălcarea și

aplicarea greșită a legii, și invocând în acest sens o serie de texte legale, a

apreciat că se impune judecata pe fond a pricinii și acordarea daunelor

menționate în acțiunea inițială.

Se constată că deși

revizuenta își întemeiază cererea de revizuire pe dispozițiile art. 322 pct. 1,

2, 4, 5, 6 și 9 C. proc. civ., criticile formulate în motivarea cererii nu

acoperă cazurile de revizuire indicate, în realitate încercându-se repunerea în

discuție a unor probleme ce au fost discutate de instanțe cu ocazia rezolvării

litigiului în fond.

Cererea de revizuire

întemeiată pe oricare din motivele indicate de revizuentă trebuie însă să

îndeplinească o condiție de admisibilitate prevăzută la alin. (1) al art. 322 C.

proc. civ., aceea ca hotărârea atacată să evoce fondul, condiție neîndeplinită

în speță.

Decizia atacată,

respectiv Decizia nr. 4963 din 28 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția I civilă, este o hotărâre prin care s-a respins recursul, or,

o asemenea hotărâre nu evocă fondul.

Evocarea fondului de

către instanța de recurs, ca expresie a uneia din condițiile prealabile de

admisibilitate a cererii de revizuire, presupune fie stabilirea unei alte

situații de fapt decât cea care fusese reținută în etapele procesuale

anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce

fuseseră pe deplin stabilite, în oricare din ipoteze urmând să se dea o altă

dezlegare raportului juridic dedus judecății decât cea care fusese aleasă până

în acel moment. O astfel de situație nu se întâlnește în cazul în care instanța

de recurs respinge recursul.

În consecință,

decizia supusă revizuirii în prezenta cauză, prin care s-a respins recursul, nu

este o hotărâre care să evoce fondul, așa încât ea nu poate face obiect al

cererii de revizuire, nefiind îndeplinită condiția de admisibilitate prevăzută

în acest sens de art. 322 alin. (1) C. proc. civ.

De altfel, cererea de

revizuire este și tardivă, față de dispozițiile art. 324 alin. (1) C. proc.

civ., întrucât hotărârea atacată a fost pronunțată în recurs la 28 iunie 2012,

iar cererea de revizuire a fost introdusă la 4 noiembrie 2013.

Pentru considerentele

arătate, având în vedere că cererea de revizuire nu poate fi analizată în afara

cadrului restrictiv al dispozițiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ. în ce

privește hotărârile judecătorești ce pot forma obiect al revizuirii, Înalta

Curte va respinge cererea de revizuire dedusă judecății, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de reclamanta F.Ș.I.D.I.M. împotriva

Deciziei nr. 4963 din 28 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 23 octombrie 2014.