ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1648/2014

Deliberând asupra cauzei de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., reține următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Reghin la data de 31 mai 2004 reclamanta Parohia Bisericii Române Unite cu Roma Greco Catolică, în contradictoriu cu pârâtele Parohia Ortodoxă Română din Comuna H. și Statul Român prin Consiliul Local al comunei H., a solicitat instanței să constate că imobilul casă și grădină înscris în CF 80 H. sub A+1, nr. top. 128 și 129 este intabulat în favoarea pârâtei fără titlul legal și anularea înscrierii de carte funciară nr. 2058/1971, să se refacă situația anterioară înscriind dreptul de proprietate în favoarea reclamantei și obligarea pârâtelor la predarea în deplină proprietate și pașnică folosință a imobilului.

Ulterior, reclamanta și-a completat acțiunea, solicitând anularea tuturor încheierilor de intabulare din CF 80 H., ulterioare promovării acțiunii, respectiv a Încheierii nr. 1.427/2006. În al doilea ciclu procesual, prin Decizia nr. 5.706 din 6 decembrie 2013 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Parohia Ortodoxă Română Comuna H. împotriva Deciziei nr. 3 din 31 ianuarie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Pentru a decide astfel, instanța de recurs a arătat că excepția inadmisibilității cererii de rectificare a cărții funciare se întemeiază pe art. 34 pct. 1 al Legii nr. 7/1996 potrivit căruia "Orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil". A înlăturat susținerile recurentei, în sensul că nu există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă care să constate că înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea dreptului de proprietate al pârâtei nu a fost valabil.

Aceasta, deoarece, prin Sentința civilă nr. 31/2012 a Tribunalului Mehedinți, pronunțată de prima instanță de fond în cel de-al treilea ciclu procesual al prezentei cauze, s-a constatat nulitatea titlului de preluare de către pârâtă de la reclamantă a imobilului în litigiu și s-a dispus anularea încheierii de sub B3, respectiv încheierea de înscriere în cartea funciară nr. 2058/1971, soluție menținută de către instanța de apel, prin Decizia civilă nr. 3/2013 a Curții de Apel Craiova, necontestată sub aspectul legalității, prin motivele de recurs, ceea ce înseamnă că, sub acest aspect, decizia din apel a devenit irevocabilă. Prin urmare, există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă care constată că titlul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea dreptului de proprietate al pârâtei nu a fost valabil, astfel încât excepția inadmisibilității a fost respinsă, ca nefondată.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune în rectificare de carte funciară, întemeiată pe art. 35 alin. (2) al Legii nr. 7/1996, instanța de recurs a observat că acest temei de drept nu este incident în cauză, deoarece acțiunea în rectificare la care se referă se opune terțelor persoane care au dobândit cu bună-credință un drept real prin donație sau legat, situație care nu se regăsește în speță, deoarece dobândirea dreptului de proprietate de către pârâtă nu s-a realizat în niciuna dintre aceste două modalități de dobândire a proprietății. A mai arătat instanța de recurs și că instanța de apel a omis a se pronunța asupra excepției prescripției dreptului la acțiune pe capătul de cerere privind constatarea nulității titlului statului, dar constituind o excepție de ordine publică, aceasta poate fi invocată în recurs, conform art. 162 C. proc.

civ., urmând ca excepția să fie analizată în faza procesuală a recursului. Asupra acestui capăt de cerere, instanța de recurs a arătat că sunt incidente regulile privind regimul juridic al nulității absolute, potrivit căruia nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are interes, este imprescriptibilă și nu poate fi acoperită prin confirmare, astfel că excepția prescripției dreptului la acțiune pe capătul de cerere privind constatarea nulității titlului statului este nefondată. În aceste condiții, neexistând o critică de nelegalitate, instanța de recurs a constatat că, din Procesul-verbal nr. 33 din 23 august 2010 pentru rezolvarea pe cale amiabilă a litigiului, rezultă că a fost urmată procedura prealabilă, reglementată de art. 3 din Decretul Lege nr. 126/1990, însă aceasta nu s-a finalizat deoarece pârâta nu s-a prezentat.

În ceea ce privește incidența în cauză a art. 3 alin. (1) din Decretul Lege nr. 126/1990, conform căruia situația juridică a lăcașurilor de cult se va stabili ținând seama de dorința credincioșilor, instanța a observat că admiterea acțiunii în revendicare s-a realizat exclusiv în considerarea constatării nulității titlului de proprietate al statului și al încheierii de intabulare în cartea funciară a acestui drept, fără a se proceda la compararea titlurilor de proprietate ale părților, operațiune care, de altfel, nu a mai fost posibilă în absența titlului de proprietate invocat de pârâtă. Împotriva acestei decizii recurenta pârâtă Parohia Ortodoxă Română Comuna H. a formulat cerere de revizuire, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 322 pct. 7, art. 323 alin. (2) și art. 324 pct. 1 teza a II-a C. proc.

civ. În motivarea cererii s-a arătată că reclamanta Parohia Bisericii Române Unite cu Roma Greco Catolica H. a ascuns instanței înscrisuri care dovedesc că, în paralel cu prezentul proces, aceasta a urmat și procedura prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000, privind retrocedarea unor bunuri ce au aparținut cultelor religioase. Astfel, Parohia Bisericii Române Unite cu Roma Greco Catolica H. are pe rolul Comisiei speciale de retrocedare o cerere cu obiect identic, care este în curs de soluționare, astfel că reclamanta avea obligația de a suspenda procedura pe dreptul comun. Revizuenta - pârâtă Parohia Ortodoxă Română Comuna H. susține că decizia atacată cu revizuire este contradictorie cu Decizia nr. 325/R/1997 a Curții de Apel Mureș.

Prin această din urmă hotărâre judecătorească, Curtea de Apel Mureș a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Parohia Bisericii Române Unite cu Roma Greco Catolica H. împotriva Sentinței nr. 10.839 din 8 noiembrie 1994 a Judecătoriei Târgu Mureș, prin care se respinsese acțiunea în revendicare formulată de reclamantă în contradictoriu cu Parohia Ortodoxă Română H. Ulterior acestui proces, Parohia Bisericii Române Unite cu Roma Greco Catolica H. a formulat o nouă acțiune, care face obiectul prezentului dosar. Decizia nr. 325/R/1997 a Curții de Apel Mureș evocă în mod corect fondul litigiului și nu a fost niciodată respectată. După intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut unor culte religioase, reclamanta Parohia Bisericii Române Unite cu Roma Greco Catolică H. a formulat cerere de restituire a imobilului casă parohială, ce face și obiectul prezentului dosar.

Prin pronunțarea Deciziei nr. 5.706 din 06 decembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, nu s-a ținut cont de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin bunul, cum precizează art. 3 alin. (1) ultima teză din Decretul Lege nr. 126/1990, așa cum a fost modificat de O.G. nr. 64/2004. La data de 27 februarie 2014, revizuenta Parohia Ortodoxă Română Comuna H. a depus o completare a motivelor de revizuire, prin care a arătat că cererea de revizuire pendinte se întemeiază și pe motivul de revizuire reglementat de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., cu motivarea că după pronunțarea Deciziei nr. 5.706 din 06 decembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă s-au descoperit înscrisuri noi, în sensul dispozițiilor legale invocate.

Totodată, la data de 13 martie 2014 revizuenta a depus o nouă completare a motivelor de revizuire, prin care a arătat că invocarea motivului de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 5 C. proc. civ. vizează, atât Decizia nr. 5.706 din 06 decembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, cât și Sentința nr. 31 din 27 ianuarie 2012 a Tribunalului Mehedinți. La termenul la care au avut loc dezbaterile, Înalta Curte a pus în discuția părților excepția necompetenței materiale a instanței, în soluționarea cererii de revizuire a Sentinței civile nr. 31 din 27 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Asupra excepției de necompetență materială, Înalta Curte a constatat următoarele: Cererea de revizuire, astfel cum a fost precizată și completată, a Sentinței civile nr. 31 din 27 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, întemeiată pe motivul reglementat de art. 322 pct. 5 C. proc.

civ. nu este de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție. Potrivit art. 323 alin. (1) C. proc. civ., "Cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărei revizuire se cere". Față de caracterul imperativ al acestei dispoziții legale, competența materială de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe motivul reglementat de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., îndreptată împotriva Sentinței civile nr. 31 din 27 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, revine instanței care a pronunțat hotărârea rămasă definitivă a cărei revizuire se solicită, respectiv Tribunalul Mehedinți, unde urmează a se declina soluționarea acestei cereri. De asemenea, Înalta Curte a pus în dezbaterea părților excepția inadmisibilității cererii de revizuire a Deciziei nr. 5.706 din 06 decembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., față de împrejurarea că se îndreaptă împotriva unei hotărâri care nu evocă fondul litigiului, excepție invocată de avocatul intimatei. Analizând excepția inadmisibilității cererii de revizuire a Deciziei civile nr. 5.706 din 06 decembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, întemeiată pe art. 322 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Prin Decizia nr. 5.706 din 06 decembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta recurentă Parohia Ortodoxă Română Comuna H. împotriva Deciziei nr. 3 din 31 ianuarie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă. Potrivit textului art. 322 alin. (1) C. proc.

civ., este posibilă revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul. A evoca fondul, în primă instanță, înseamnă a examina raportul juridic dedus judecății prin prisma probelor administrate în cauză. În căile de atac, evocarea fondului presupune schimbarea situației de fapt, în urma analizei probelor administrate. Drept urmare, hotărârile judecătorești prin care se resping sau se admit căile de atac, păstrându-se situația de fapt stabilită de instanțele anterioare, nu sunt susceptibile de revizuire. În speță, hotărârea a cărei revizuire se solicită, prin care s-a respins ca nefondat recursul, nu evocă fondul, nefiind îndeplinită condiția admisibilității cererii de revizuire sub acest aspect.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, făcând aplicarea dispozițiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire a Deciziei nr. 5.706 din 06 decembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. În continuare, Înalta Curte a pus în discuția părților excepția inadmisibilității cererii de revizuire a Deciziei nr. 5.706 din 06 decembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Analizând excepția inadmisibilității cererii de revizuire a Deciziei civile nr. 5.706 din 06 decembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, întemeiată pe art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., "revizuirea unei hotărâri (...) dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere (...) dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate". Potrivit art. 120 1 C. civ. "Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauza și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate". Scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor greșite prin anularea acestora și pronunțarea altora, ci acela al respectării principiului puterii de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea lui.

Pentru a se statua asupra admisibilității unei cereri de revizuire, în această ipoteză legală, trebuie îndeplinite următoarele condiții: să fie vorba despre hotărâri definitive contradictorii, pronunțate nu în același proces, ci în procese diferite, dar care să se refere la același litigiu (ceea ce presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză), iar în al doilea proces, să nu fi fost invocată excepția puterii de lucru judecat sau, chiar dacă a fost invocată, să nu se fi discutat. În speță, cele două decizii invocate de către revizuentă nu îndeplinesc condiția menționată anterior, în ceea ce privește invocarea excepției puterii de lucru judecat sau, chiar dacă a fost invocată, să nu se fi discutat.

În primul proces, prin Decizia civilă nr. 325/R din 15 aprilie 1997 Curtea de Apel Târgu Mureș a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Parohia Bisericii Române Unite cu Roma Greco Catolica H. împotriva Deciziei civile nr. 70 din 02 iunie 1995 a Tribunalului Mureș, prin care s-a respins apelul declarat de reclamantă împotriva Sentinței nr. 10.839 din 8 noiembrie 1994 a Judecătoriei Târgu Mureș, hotărâre judecătorească prin care se respinsese acțiunea în revendicare formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Parohia Ortodoxă Română Comuna H. cu privire la imobilul înscris în CF nr. 80 nr. topo 128, 129 și 8711 a comunei H., privitor la casa parohială, a grădinii precum și a terenului agricol litigios.

Cel de al doilea proces a fost pornit prin acțiunea depusă de reclamanta Parohia Bisericii Române Unite cu Roma Greco Catolica H. la Judecătoria Reghin la data de 31 mai 2004. Cauza a fost strămutată de la Judecătoria Reghin la Judecătoria Mureș, unde s-a pronunțat Sentința nr. 1.378 din 05 octombrie 2004. În recurs, prin Decizia nr. 392R/2007 Curtea de Apel Târgu Mureș a admis recursul declarat de reclamanta Parohia Bisericii Române Unite cu Roma Greco Catolica H. împotriva Deciziei nr. 397 din 16 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Mureș, a casat decizia și Sentința nr. 1.378 din 05 octombrie 2004 a Judecătoriei Reghin și a trimis cauza spre rejudecare acestei din urmă instanțe.

În motivare, s-a arătat că cele două hotărâri judecătorești pronunțate în cauză, atât Decizia nr. 397 din 16 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Mureș, cât și Sentința nr. 1.378 din 05 octombrie 2004 a Judecătoriei Reghin nu au soluționat cauza în fond, ci au reținut incidentă autoritatea de lucru judecat față de existența Sentinței civile nr. 10.839/2004 a Judecătoriei Târgu Mureș. În realitate, prin Sentința nr. 10.839/2004 a Judecătoriei Târgu Mureș a fost respinsă cererea reclamantei Parohia Bisericii Române Unite cu Roma Greco Catolica H. pe motivul necompetenței instanțelor de judecată, instanțele soluționând litigiul potrivit art. 3 din Decretul Lege nr. 126/1990 și ignorând modificarea adusă acestui articol prin Legea nr. 182 din 13 iunie 2006 de aprobare a Ordonanței Guvernului nr. 64/2004.

Curtea de apel a concluzionat, în cel de-al doilea proces, că existența Sentinței nr. 10.839/2004 a Judecătoriei Târgu Mureș nu constituie un impediment pentru formularea în cauză a unui nou litigiu, din moment ce în primul proces fondul raporturilor juridice dintre părți nu a fost tranșat, litigiul fiind respins pentru considerente procedurale, fără a se fi discutat temeinicia motivelor invocate de reclamanta Parohia Bisericii Române Unite cu Roma Greco Catolica H. Prin urmare, problema autorității de lucru judecat a Sentinței civile nr. 10.839/2004 a Judecătoriei Târgu Mureș a fost invocată și tranșată irevocabil prin Decizia nr. 392R/2007 a Curții de Apel Târgu Mureș. În consecință, nu este îndeplinită condiția de admisibilitate relativă la invocarea excepției puterii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi discutat în cauză.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că judecata cererii de revizuire a Sentinței civile nr. 31 din 27 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revine instanței care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere, va declina competența de soluționare a acestei cereri în favoarea Tribunalului Mehedinți. De asemenea, având în vedere considerentele de mai sus, Înalta Curte reține că în speță nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. pentru cererea de revizuire a Deciziei nr. 5.706 din 06 decembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, urmând să o respingă, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta Parohia Ortodoxă Română Comuna H. împotriva Deciziei civile nr. 5.706 din 06 decembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Declină în favoarea Tribunalului Mehedinți cererea de revizuire formulată de revizuenta Parohia Ortodoxă Română Comuna H. împotriva Sentinței civile nr. 31 din 27 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Mehedinți. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2014. Procesat de GGC - AM