ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.05.2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1648/2014

HOTĂRÂRE
29.05.2014
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1648/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra

cauzei de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., reține următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată la

Judecătoria Reghin la data de 31 mai 2004 reclamanta Parohia Bisericii Române

Unite cu Roma Greco Catolică, în contradictoriu cu pârâtele Parohia Ortodoxă

Română din Comuna H. și Statul Român prin Consiliul Local al comunei H., a solicitat

instanței să constate că imobilul casă și grădină înscris în CF 80 H. sub A+1,

nr. top. 128 și 129 este intabulat în favoarea pârâtei fără titlul legal și

anularea înscrierii de carte funciară nr. 2058/1971, să se refacă situația

anterioară înscriind dreptul de proprietate în favoarea reclamantei și

obligarea pârâtelor la predarea în deplină proprietate și pașnică folosință a

imobilului.

Ulterior, reclamanta

și-a completat acțiunea, solicitând anularea tuturor încheierilor de intabulare

din CF 80 H., ulterioare promovării acțiunii, respectiv a Încheierii nr.

1.427/2006.

În al doilea ciclu

procesual, prin Decizia nr. 5.706 din 6 decembrie 2013 Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de

pârâta Parohia Ortodoxă Română Comuna H. împotriva Deciziei nr. 3 din 31

ianuarie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Pentru a decide

astfel, instanța de recurs a arătat că excepția inadmisibilității cererii de

rectificare a cărții funciare se întemeiază pe art. 34 pct. 1 al Legii nr.

7/1996 potrivit căruia "Orice persoană interesată poate cere rectificarea

înscrierilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească

definitivă și irevocabilă s-a constatat că înscrierea sau actul în temeiul căruia

s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil".

A înlăturat

susținerile recurentei, în sensul că nu există o hotărâre judecătorească

definitivă și irevocabilă care să constate că înscrierea sau actul în temeiul

căruia s-a efectuat înscrierea dreptului de proprietate al pârâtei nu a fost

valabil. Aceasta, deoarece, prin Sentința civilă nr. 31/2012 a Tribunalului

Mehedinți, pronunțată de prima instanță de fond în cel de-al treilea ciclu

procesual al prezentei cauze, s-a constatat nulitatea titlului de preluare de către

pârâtă de la reclamantă a imobilului în litigiu și s-a dispus anularea

încheierii de sub B3, respectiv încheierea de înscriere în cartea funciară nr.

2058/1971, soluție menținută de către instanța de apel, prin Decizia civilă nr.

3/2013 a Curții de Apel Craiova, necontestată sub aspectul legalității, prin

motivele de recurs, ceea ce înseamnă că, sub acest aspect, decizia din apel a

devenit irevocabilă.

Prin urmare, există o

hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă care constată că titlul în temeiul

căruia s-a efectuat înscrierea dreptului de proprietate al pârâtei nu a fost

valabil, astfel încât excepția inadmisibilității a fost respinsă, ca nefondată.

În ceea ce privește

excepția prescripției dreptului la acțiune în rectificare de carte funciară,

întemeiată pe art. 35 alin. (2) al Legii nr. 7/1996, instanța de recurs a

observat că acest temei de drept nu este incident în cauză, deoarece acțiunea

în rectificare la care se referă se opune terțelor persoane care au dobândit cu

bună-credință un drept real prin donație sau legat, situație care nu se

regăsește în speță, deoarece dobândirea dreptului de proprietate de către

pârâtă nu s-a realizat în niciuna dintre aceste două modalități de dobândire a

proprietății.

A mai arătat instanța

de recurs și că instanța de apel a omis a se pronunța asupra excepției

prescripției dreptului la acțiune pe capătul de cerere privind constatarea

nulității titlului statului, dar constituind o excepție de ordine publică,

aceasta poate fi invocată în recurs, conform art. 162 C. proc. civ., urmând ca

excepția să fie analizată în faza procesuală a recursului.

Asupra acestui capăt

de cerere, instanța de recurs a arătat că sunt incidente regulile privind

regimul juridic al nulității absolute, potrivit căruia nulitatea absolută poate

fi invocată de oricine are interes, este imprescriptibilă și nu poate fi

acoperită prin confirmare, astfel că excepția prescripției dreptului la acțiune

pe capătul de cerere privind constatarea nulității titlului statului este

nefondată.

În aceste condiții,

neexistând o critică de nelegalitate, instanța de recurs a constatat că, din

Procesul-verbal nr. 33 din 23 august 2010 pentru rezolvarea pe cale amiabilă a

litigiului, rezultă că a fost urmată procedura prealabilă, reglementată de art.

3 din Decretul Lege nr. 126/1990, însă aceasta nu s-a finalizat deoarece pârâta

nu s-a prezentat.

În ceea ce privește

incidența în cauză a art. 3 alin. (1) din Decretul Lege nr. 126/1990, conform

căruia situația juridică a lăcașurilor de cult se va stabili ținând seama de

dorința credincioșilor, instanța a observat că admiterea acțiunii în

revendicare s-a realizat exclusiv în considerarea constatării nulității

titlului de proprietate al statului și al încheierii de intabulare în cartea

funciară a acestui drept, fără a se proceda la compararea titlurilor de

proprietate ale părților, operațiune care, de altfel, nu a mai fost posibilă în

absența titlului de proprietate invocat de pârâtă.

Împotriva acestei

decizii recurenta pârâtă Parohia Ortodoxă Română Comuna H. a formulat cerere de

revizuire, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 322 pct. 7, art. 323 alin.

(2) și art. 324 pct. 1 teza a II-a C. proc. civ.

În motivarea cererii

s-a arătată că reclamanta Parohia Bisericii Române Unite cu Roma Greco Catolica

proces, aceasta a urmat și procedura prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000, privind

retrocedarea unor bunuri ce au aparținut cultelor religioase.

Astfel, Parohia

Bisericii Române Unite cu Roma Greco Catolica H. are pe rolul Comisiei speciale

de retrocedare o cerere cu obiect identic, care este în curs de soluționare,

astfel că reclamanta avea obligația de a suspenda procedura pe dreptul comun.

Revizuenta - pârâtă

Parohia Ortodoxă Română Comuna H. susține că decizia atacată cu revizuire este

contradictorie cu Decizia nr. 325/R/1997 a Curții de Apel Mureș.

Prin această din urmă

hotărâre judecătorească, Curtea de Apel Mureș a respins, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta Parohia Bisericii Române Unite cu Roma Greco Catolica H.

împotriva Sentinței nr. 10.839 din 8 noiembrie 1994 a Judecătoriei Târgu Mureș,

prin care se respinsese acțiunea în revendicare formulată de reclamantă în

contradictoriu cu Parohia Ortodoxă Română H.

Ulterior acestui

proces, Parohia Bisericii Române Unite cu Roma Greco Catolica H. a formulat o

nouă acțiune, care face obiectul prezentului dosar.

Decizia nr.

325/R/1997 a Curții de Apel Mureș evocă în mod corect fondul litigiului și nu a

fost niciodată respectată.

După intrarea în

vigoare a O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au

aparținut unor culte religioase, reclamanta Parohia Bisericii Române Unite cu

Roma Greco Catolică H. a formulat cerere de restituire a imobilului casă

parohială, ce face și obiectul prezentului dosar.

Prin pronunțarea

Deciziei nr. 5.706 din 06 decembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția I civilă, nu s-a ținut cont de dorința credincioșilor din

comunitățile care dețin bunul, cum precizează art. 3 alin. (1) ultima teză din

Decretul Lege nr. 126/1990, așa cum a fost modificat de O.G. nr. 64/2004.

La data de 27

februarie 2014, revizuenta Parohia Ortodoxă Română Comuna H. a depus o

completare a motivelor de revizuire, prin care a arătat că cererea de revizuire

pendinte se întemeiază și pe motivul de revizuire reglementat de art. 322 pct.

5 C. proc. civ., cu motivarea că după pronunțarea Deciziei nr. 5.706 din 06

decembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă s-au

descoperit înscrisuri noi, în sensul dispozițiilor legale invocate.

Totodată, la data de

13 martie 2014 revizuenta a depus o nouă completare a motivelor de revizuire,

prin care a arătat că invocarea motivului de revizuire întemeiat pe art. 322

pct. 5 C. proc. civ. vizează, atât Decizia nr. 5.706 din 06 decembrie 2013 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, cât și Sentința nr. 31

din 27 ianuarie 2012 a Tribunalului Mehedinți.

La termenul la care

au avut loc dezbaterile, Înalta Curte a pus în discuția părților excepția necompetenței

materiale a instanței, în soluționarea cererii de revizuire a Sentinței civile

nr. 31 din 27 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, întemeiată pe

dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Asupra excepției de

necompetență materială, Înalta Curte a constatat următoarele:

Cererea de revizuire,

astfel cum a fost precizată și completată, a Sentinței civile nr. 31 din 27

ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, întemeiată pe motivul

reglementat de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. nu este de competența Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Potrivit art. 323

alin. (1) C. proc. civ., "Cererea de revizuire se îndreaptă la instanța

care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărei revizuire se cere".

Față de caracterul

imperativ al acestei dispoziții legale, competența materială de soluționare a

cererii de revizuire întemeiată pe motivul reglementat de art. 322 pct. 5 C.

proc. civ., îndreptată împotriva Sentinței civile nr. 31 din 27 ianuarie 2012

pronunțată de Tribunalul Mehedinți, revine instanței care a pronunțat hotărârea

rămasă definitivă a cărei revizuire se solicită, respectiv Tribunalul

Mehedinți, unde urmează a se declina soluționarea acestei cereri.

De asemenea, Înalta

Curte a pus în dezbaterea părților excepția inadmisibilității cererii de

revizuire a Deciziei nr. 5.706 din 06 decembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția I civilă, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C.

proc. civ., față de împrejurarea că se îndreaptă împotriva unei hotărâri care

nu evocă fondul litigiului, excepție invocată de avocatul intimatei.

Analizând excepția

inadmisibilității cererii de revizuire a Deciziei civile nr. 5.706 din 06

decembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă,

întemeiată pe art. 322 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin Decizia nr.

5.706 din 06 decembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I

civilă, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta recurentă Parohia

Ortodoxă Română Comuna H. împotriva Deciziei nr. 3 din 31 ianuarie 2013 a

Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Potrivit textului

art. 322 alin. (1) C. proc. civ., este posibilă revizuirea unei hotărâri dată

de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul.

A evoca fondul, în

primă instanță, înseamnă a examina raportul juridic dedus judecății prin prisma

probelor administrate în cauză.

În căile de atac,

evocarea fondului presupune schimbarea situației de fapt, în urma analizei

probelor administrate.

Drept urmare,

hotărârile judecătorești prin care se resping sau se admit căile de atac,

păstrându-se situația de fapt stabilită de instanțele anterioare, nu sunt

susceptibile de revizuire.

În speță, hotărârea a

cărei revizuire se solicită, prin care s-a respins ca nefondat recursul, nu

evocă fondul, nefiind îndeplinită condiția admisibilității cererii de revizuire

sub acest aspect.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte, făcând aplicarea dispozițiilor art. 322 alin. (1)

5.706 din 06 decembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I

civilă, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

În continuare, Înalta

Curte a pus în discuția părților excepția inadmisibilității cererii de

revizuire a Deciziei nr. 5.706 din 06 decembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția I civilă, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C.

proc. civ.

Analizând excepția

inadmisibilității cererii de revizuire a Deciziei civile nr. 5.706 din 06

decembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă,

întemeiată pe art. 322 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 322

pct. 7 C. proc. civ., "revizuirea unei hotărâri (...) dată de o instanță

de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere (...) dacă există hotărâri

definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite,

în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași

calitate".

Potrivit art. 120

1

același obiect, este întemeiată pe aceeași cauza și este între aceleași părți,

făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate".

Scopul reglementării

cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu este cel al

îndreptării hotărârilor greșite prin anularea acestora și pronunțarea altora,

ci acela al respectării principiului puterii de lucru judecat, prin

restabilirea situației determinate de nesocotirea lui.

Pentru a se statua

asupra admisibilității unei cereri de revizuire, în această ipoteză legală,

trebuie îndeplinite următoarele condiții: să fie vorba despre hotărâri

definitive contradictorii, pronunțate nu în același proces, ci în procese

diferite, dar care să se refere la același litigiu (ceea ce presupune tripla

identitate de părți, obiect și cauză), iar în al doilea proces, să nu fi fost

invocată excepția puterii de lucru judecat sau, chiar dacă a fost invocată, să

nu se fi discutat.

În speță, cele două

decizii invocate de către revizuentă nu îndeplinesc condiția menționată

anterior, în ceea ce privește invocarea excepției puterii de lucru judecat sau,

chiar dacă a fost invocată, să nu se fi discutat.

În primul proces,

prin Decizia civilă nr. 325/R din 15 aprilie 1997 Curtea de Apel Târgu Mureș a respins,

ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Parohia Bisericii Române Unite cu

Roma Greco Catolica H. împotriva Deciziei civile nr. 70 din 02 iunie 1995 a

Tribunalului Mureș, prin care s-a respins apelul declarat de reclamantă

împotriva Sentinței nr. 10.839 din 8 noiembrie 1994 a Judecătoriei Târgu Mureș,

hotărâre judecătorească prin care se respinsese acțiunea în revendicare

formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Parohia Ortodoxă Română

Comuna H. cu privire la imobilul înscris în CF nr. 80 nr. topo 128, 129 și 8711

a comunei H., privitor la casa parohială, a grădinii precum și a terenului

agricol litigios.

Cel de al doilea

proces a fost pornit prin acțiunea depusă de reclamanta Parohia Bisericii

Române Unite cu Roma Greco Catolica H. la Judecătoria Reghin la data de 31 mai

2004.

Cauza a fost

strămutată de la Judecătoria Reghin la Judecătoria Mureș, unde s-a pronunțat

Sentința nr. 1.378 din 05 octombrie 2004.

În recurs, prin

Decizia nr. 392R/2007 Curtea de Apel Târgu Mureș a admis recursul declarat de

reclamanta Parohia Bisericii Române Unite cu Roma Greco Catolica H. împotriva

Deciziei nr. 397 din 16 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Mureș, a casat

decizia și Sentința nr. 1.378 din 05 octombrie 2004 a Judecătoriei Reghin și a

trimis cauza spre rejudecare acestei din urmă instanțe.

În motivare, s-a

arătat că cele două hotărâri judecătorești pronunțate în cauză, atât Decizia

nr. 397 din 16 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Mureș, cât și Sentința

nr. 1.378 din 05 octombrie 2004 a Judecătoriei Reghin nu au soluționat cauza în

fond, ci au reținut incidentă autoritatea de lucru judecat față de existența

Sentinței civile nr. 10.839/2004 a Judecătoriei Târgu Mureș.

În realitate, prin

Sentința nr. 10.839/2004 a Judecătoriei Târgu Mureș a fost respinsă cererea

reclamantei Parohia Bisericii Române Unite cu Roma Greco Catolica H. pe motivul

necompetenței instanțelor de judecată, instanțele soluționând litigiul potrivit

art. 3 din Decretul Lege nr. 126/1990 și ignorând modificarea adusă acestui

articol prin Legea nr. 182 din 13 iunie 2006 de aprobare a Ordonanței

Guvernului nr. 64/2004.

Curtea de apel a

concluzionat, în cel de-al doilea proces, că existența Sentinței nr.

10.839/2004 a Judecătoriei Târgu Mureș nu constituie un impediment pentru

formularea în cauză a unui nou litigiu, din moment ce în primul proces fondul

raporturilor juridice dintre părți nu a fost tranșat, litigiul fiind respins

pentru considerente procedurale, fără a se fi discutat temeinicia motivelor

invocate de reclamanta Parohia Bisericii Române Unite cu Roma Greco Catolica H.

Prin urmare, problema

autorității de lucru judecat a Sentinței civile nr. 10.839/2004 a Judecătoriei

Târgu Mureș a fost invocată și tranșată irevocabil prin Decizia nr. 392R/2007 a

Curții de Apel Târgu Mureș.

În consecință, nu

este îndeplinită condiția de admisibilitate relativă la invocarea excepției

puterii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi discutat în

cauză.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte, constatând că judecata cererii de revizuire a Sentinței

civile nr. 31 din 27 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Mehedinți,

întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revine instanței care

a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere, va declina competența de soluționare

a acestei cereri în favoarea Tribunalului Mehedinți.

De asemenea, având în

vedere considerentele de mai sus, Înalta Curte reține că în speță nu sunt

îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 322 alin. (1) pct. 7

2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, urmând să o

respingă, ca inadmisibilă.

Respinge ca

inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta Parohia Ortodoxă

Română Comuna H. împotriva Deciziei civile nr. 5.706 din 06 decembrie 2013 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Declină în favoarea

Tribunalului Mehedinți cererea de revizuire formulată de revizuenta Parohia

Ortodoxă Română Comuna H. împotriva Sentinței civile nr. 31 din 27 ianuarie

2012 pronunțată de Tribunalul Mehedinți.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 mai 2014.

Procesat de GGC - AM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-09-26
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2408/2014
ÎNALTA CURTA DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., reține: Prin cererea înregistrată la data de 23 iunie 2009, reclamanta Parohia Greco-Catolică M. a chemat în judecată pe pârâta Parohia Ortodoxă nr. 1 M.,
ÎCCJ 2014-06-11
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1844/2014
nevalabil, lipsind titlul. Instanța de apel a reținut că, din multitudinea de motive invocate de către reclamantă, ar rezulta mai multe ipoteze ale art. 34 din Decretul-lege nr. 115/1938 dar, deși a beneficiat de o apărare juridică prin avo
ÎCCJ 2013-12-06
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5706/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Reghin la data de 31 mai 2004 sub nr. 1158 reclamanta Parohia Bisericii Române Unite cu Roma Greco Catolică în contradictoriu cu pârâtele Parohia
ÎCCJ 2014-04-01
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1095/2014
titlurilor de proprietate prezentate părți, acțiunea în revendicare imobiliară de drept comun, astfel cum a fost formulată, este întemeiată în raport de dispozițiile art. 480 - 481 C. civ., raportat la art. 3 din Decretul-Lege nr. 126/1990.
ÎCCJ 2013-06-10
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3191/2013
a admis apelul reclamantei și pe cale de consecință a schimbat în tot sentința apelată în sensul admiterii acțiunii reclamantei, constatând că Biserica Greco-Catolică din M. este proprietara imobilului înscris în CF nr. C2. M. nr. top T1.,
Sursă