Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.02.2014
casat

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 659/2014

HOTĂRÂRE
21.02.2014
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 659/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 162 din 20 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor s-a dispus următoarele: S-a admis cererea inculpaților B.C.M., K.J.Z. și K.V.C. de aplicare a procedurii prev. de art 320 1 C. proc. pen. Totodată, printre altele, a fost condamnat inculpatul K.J.Z., arestat prin încheierea nr. 28 din 19 aprilie 2013 a Tribunalului Bihor în baza căreia a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 30 din 19 aprilie 2013, în prezent în stare de arest preventiv în Penitenciarul Oradea, recidivist postcondamnatoriu, la o pedeapsă de: - 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 37 lit. a) C. pen. - anterior, art. 18 din Legea nr. 508/2004 și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. anterior și interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II și lit. b) C. pen. anterior pe o durată de 1 an cu titlu de pedeapsă complementară în baza art. 65 alin. (2), (3) C. pen. anterior. În baza art. 83 C. pen. anterior, s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr 642/2011 a Judecătoriei Oradea definitivă prin nerecurare la 18 mai 2011 și s-a dispus executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa de 1 an închisoare stabilită prin prezenta hotărâre, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de: - 3 ani închisoare, în regim privativ de libertate și interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen.anterior pe o durată de 1 an cu titlu de pedeapsă complementară.

În temeiul art. 71 C. pen. anterior, s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza II, b) C. pen. anterior, cu titlu de pedeapsă accesorie. În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen. anterior, s-a menținut măsura arestării preventive față de inculpatul K.J.Z. În temeiul art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. anterior cu aplic. art. 88 C. pen. anterior s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii de 24 de ore din 18 aprilie 2013 și durata arestării preventive din 19 aprilie 2013 până la zi. Prin aceeași hotărâre au mai fost condamnați inculpații B.C.M. și K.V.C. În baza art. 118 lit. f) C. pen. anterior, cu referire la art. 17-18 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea specială în vederea distrugerii, a următoarelor cantități de droguri rămase în urma analizelor de laborator: - 4 grame net cannabis (ambalată și sigilată în plic cu sigiliul MI nr. 35953, conform dovezii seria nr xx).

În baza art. 118 lit. f) C. pen. anterior, s-a dispus confiscarea specială în vederea distrugerii, a următoarelor cantități de substanțe cu efecte psihoactive rămase în urma analizelor de laborator: - 36,5 grame brut (proba 1), 40,9 grame brut (proba 2), 2,4 grame brut (proba 3), 1,9 grame brut (proba 4), 11,4 grame brut (proba 5), 1,5 grame brut (proba 6), 2,9 grame brut (proba 7), 3,1 grame brut (proba 8), 26,2 grame brut (proba 9), 18,5 grame brut (proba 10), 11 grame brut (proba 11), 1,8 grame brut (proba 12), predate la Camera de corpuri delicte din cadrul I.P.I. Bihor, în plicul cu sigiliul MI 11036 (conform procesului-verbal aflat la dosar urmărire penală), substanțe (având în conținut, după caz, flefedronă, pentedronă, 5F-AKB48, 3-metil-metcatinonă) ridicate de la inculpații K.l.Z.

și K.V.C. la datele de 04 aprilie 2013 și 18 aprilie 2013. În baza art. 118 lit. b) C. pen. anterior, s-a dispus confiscarea specială în favoarea statului a următoarelor bunuri depuse la Camera de Corpuri Delicte din cadrul I.P.I. Bihor (conform dovezii seria AB nr. PP): - de la inculpatul K.V.C. 2 cântare electronice de precizie marca C. și un cântar electronic de precizie marca A.; - de la inculpatul K.l.Z. un cântar electronic de precizie marca Am. În baza art. 118 lit. e) C. pen. anterior, cu referire la art. 17 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea specială în folosul statului: - de la inculpatul B.C.M. a sumei de 10.960 RON; - de la inculpatul K.l.Z. a sumei de 11.300 RON; - de la inculpatul K.V.C.

a sumei de 16.075 RON. Au fost obligați inculpații să vireze în contul nr. AA, al Inspectoratului General al Poliției Române deschis la Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică a Mun. București, suma totală de 630 RON, sumă avansată din fondurile speciale ale Ministerului Administrației și Internelor, respectiv inculpatul B.C.M. suma de 360 RON, inculpatul K.l.Z. suma de 210 RON și inculpatul K.V.C. suma de 60 RON. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la data de 7 martie 2013, în jurul orei 15,45, inculpatul K.l.Z. s-a întâlnit într-o parcare de pe str. C.C. din mun.

Oradea cu investigatorul sub acoperire cu nume de cod „G.A." și i-a vândut acestuia cu suma de 100 RON o punguliță cu pulbere de culoare albă, care, conform raportului de expertiză tehnico-științifică din 27 martie 2013, emis de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, avea masa netă de 0,9 grame și conținea o substanță cu spectrul de masă asemănător compusului „pentedronă", substanță cu efecte psihoactive, care face parte din clasa catinonelor. La data de 4 aprilie 2013, în jurul orei 20,30, același inculpat s-a prezentat în P.T.F. Borș cu autoturismul marca V., în care se mai afla martora D.E.E., pentru a intra în țară din Ungaria.

Cu prilejul efectuării controlului autoturismului de către organele poliției de frontieră, în prezența martorului asistent, într-un buzunar al unei haine de pe bancheta din spate a fost descoperit un plic în care se aflau o pungă cu ziplock conținând materie vegetală uscată și mărunțită de culoare verde, cu masa brută de 40,45 grame și un pachet din folie de aluminiu conținând substanță cristalină deschisă la culoare, cu masa brută de 44,47 grame.

Potrivit raportului de expertiză tehnico-științifică din 10 aprilie 2013 întocmit de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, materia vegetală de culoare verde-oliv, cu masa netă totală de 35,3 grame, conține o substanță cu spectrul de masă asemănător compusului „5F-AKB48", substanță cu efecte psihoactive, care face parte din clasa canabinoizilor sintetici iar pulberea cristalină de culoare deschisă, cu masa netă totală de 39,7 grame, conține o substanță cu spectrul de masă asemănător compusului „4-metilmetcatinonă" (mefedronă - drog de mare risc), dar având timpul de retenție diferit de cel al probei martor de mefedronă.

Potrivit raportului de expertiză din 6 iunie 2013 întocmit de Institutul Național de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, care a expertizat din nou substanțele rămase în urma analizelor efectuate de către Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, materia vegetală de culoare verde, cu masa netă de 34 grame (proba nr. 1), conține „vitamina E" și compusul „5F-AKB48", canabinoid sintetic, analog al substanței „AKB48", iar substanță cristalină deschisă la culoare, cu masa netă de 38,5 grame (proba nr. 2), conține compusul „3-metilmetcatinonă (3-MMC)", din clasa catinonelor, izomer de poziție al „mefedronei" („4-metilmetcatinonă, 4-MMC" - drog de mare risc, potrivit Legii nr. 143/2000).

Inculpatul K.J.Z. a mai deținut în imobilul situat în mun. Oradea, str. I., unde locuia cu chirie, mai multe pungulițe cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive în înțelesul art. 2 lit. e) din Legea nr. 194/2011, pe care le-a predat organelor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, în prezența martorilor asistenți, la data de 18 aprilie 2013, respectiv: 7 pungulițe cu ziplock, conținând pulbere de culoare albă, cu masa brută totală de 23,5 grame și 30 pungulițe cu ziplock, conținând materie vegetală de culoare verde, cu masa brută totală de 35,6 grame. Cu aceeași ocazie, inculpatul a mai predat și un cântar electronic digital marca Am., pe care l-a folosit la cântărirea acestor substanțe.

Potrivit raportului de expertiză tehnico-științifică din 24 aprilie 2013, întocmit de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, pulberea cristalină de culoare albă, cu masa netă totală de 7,4 grame, introdusă în 6 pungulițe cu ziplock, conține o substanță cu spectrul de masă asemănător compusului „pentedronă" (probele nr. 1, 2, 3 și 5); materia vegetală de culoare verde-oliv, cu masa netă totală de 12,1 grame, introdusă în 29 pungulițe cu ziplock, conține o substanță cu spectrul de masă asemănător compusului „5F-AKB48" (probele nr. 6, 7, 8, 9 și 10); materia vegetală de culoare verde-oliv, cu masa netă totală de 0,9 grame, introdusă într-o punguliță cu ziplock, conține o substanță cu spectrul de masă asemănător compusului „XLR-llcyclopropy rearrangement product!" și o substanță cu spectrul de masă asemănător compusului „5F-AKB48" (proba nr. 11); pulberea cristalină de culoare albă, cu masa netă totală de 12,3 grame, introdusă într-o punguliță cu ziplock, nu conține compuși cu timpi de retenție și spectre de masă caracteristice substanțelor stupefiante sau psihotrope (proba nr 4). Substanțele rămase după expertiza întocmită de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca,

au fost din nou expertizate de Institutul Național de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. Potrivit raportului de expertiză din 6 iunie 2013, cu excepția probei nr. 5 care a avut în conținut doar „creatină", celelalte au avut în conținut fie compusul „5F-AKB48", fie „pentedronă", fie „creatină" și „pentedronă", compusul „5F-AKB48" fiind un canabinoid sintetic, analog al substanței „AKB48", iar „pentedronă" („2-metilamino-1-fenilpentan-l-onă") fiind un compus din clasa catinonelor, analog al metcatinonei. Inculpații B.C.M., K.J.Z. și K.V.C. au recunoscut comiterea faptelor, atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței. În cursul urmăririi penale, inculpatul B.C.M.

a declarat că în perioada ianuarie - aprilie 2013 a- cumpărat produse care aveau efecte psihoactive de la două persoane din mun. Oradea și de la inculpații K.J.Z. și K.V.C., iar în două rânduri l-a transportat în Ungaria cu autoturismul propriu pe inculpatul K.V.C. pentru a cumpăra asemenea produse. Inculpatul B.C.M. a mai arătat că a procurat astfel de substanțe și pentru mai mulți cunoscuți, care îi remiteau bani anterior cumpărării. În cursul urmăririi penale, inculpatul K.J.Z. a declarat că în perioada decembrie 2012 - aprilie 2013 a cumpărat din Piața J. din Budapesta, Ungaria, produse cu efecte psihoactive, pe care le-a introdus apoi în țară și le-a comercializat în cantități de circa 2-3 grame pe zi, cu prețul de 70 -80 RON/gram, indicând circa 30 de persoane cărora le-a vândut produse cu efecte psihoactive.

În cursul urmăririi penale, inculpatul K.V.C. a declarat că în data de 17 aprilie 2013 i-a procurat unui cunoscut o cantitate de circa 1 gram de cannabis, aceasta fiind remisă de către numitul C.P.B., care a și primit prețul drogului; în data de 18 aprilie 2013 a cumpărat din Ungaria și a introdus în țară o altă cantitate de cannabis; în perioada decembrie 2012 - aprilie 2013 s-a deplasat de circa 1 - 2 ori pe săptămână în Ungaria, cumpărând din loc. Veszto produse cu efecte psihoactive, introducându-le în țară și comercializând apoi o parte din acestea, cu prețul de 30 - 35 RON/0,2 gram, unui număr de circa 15 persoane, de mai multe ori fiecărei persoane.

Prima instanță a reținut că declarațiile inculpaților din cursul urmăririi penale au fost completate cu cele date în fața instanței, inculpații solicitând expres, la termenul de judecată din 16 septembrie 2013, înainte de a se da citire actului de sesizare, aplicarea procedurii de judecată în cazul recunoașterii vinovăției, reglementată de art 320 1 C. proc. pen., dând la același termen, după ce s-a efectuat un rezumat succint al actului de sesizare, conform art 320 1 alin. (3) C. proc. pen., declarații în cuprinsul cărora au recunoscut total și fără rezerve faptele pentru care au fost trimiși în judecată, astfel cum acestea au fost descrise în rechizitoriu, solicitând ca judecarea lor să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Instanța a apreciat că declarațiile de recunoaștere date de inculpați se coroborează cu aceste din urmă probe (administrate în cursul urmăririi penale), relevante fiind declarațiile martorilor audiați în cursul urmăririi penale, persoane cărora inculpații le-au procurat sau vândut produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. În ceea ce-l privește pe inculpatul K.J.Z., s-a constatat că sunt relevante declarațiile martorilor D.E E., R.G., R.R., C.Ș.S., K.R., N.R., C.R.A., G.P.T., C.Z., P.C.D., B.C., I.C.I., M.C.V., M.R.l., T.A., F.N., Ț.G.D., B.V.E., C.F.S., F.Ș., D.E.E., R.G., R.R., C.Ș.S., K.R., N.R., C.R.A., G.P.T., C.Z., P.C.D., B.C., I.C.I., M.C.V., M.R.I., T.A., F.N., Ț.G.D., B.V.E., C.F.S.

Astfel, martora D.E.E. a declarat că începând cu luna martie 2013, în 5-6 rânduri, a primit cu titlu gratuit de la inculpatul K.J.Z. produse etnobotanice pentru fumat (materie vegetală), în urma consumului cărora a resimțit stări de relaxare, somnolență, sete intensă. Martorul R.G. a declarat că în perioada noiembrie 2012 - aprilie 2013 a cumpărat de la inculpatul K.J.Z., achitând suma aproximativă totală de 600 RON, produse etnobotanice pentru fumat (materie vegetală), în urma consumului cărora a resimțit stări de moleșeală, relaxare, melancolie, detașare față de problemele vieții cotidiene, foame intensă. Martorul R.R. a declarat că începând cu luna ianuarie 2013 a cumpărat de la inculpatul K.J.Z., achitând suma aproximativă totală de 1.500 RON, produse etnobotanice pentru prizat (pulbere albă), în urma consumului cărora a resimțit stări de euforie, agitație, insomnie.

Martorul C.Ș.S. a declarat că în cursul anului 2013 a cumpărat de la inculpatul K.J.Z., achitând suma aproximativă totală de 4.000 RON, produse etnobotanice pentru fumat (materie vegetală) sau prizat (pulbere albă), al căror consum i-a provocat dependență și i-a creat stări, după caz, de moleșeală, relaxare, agitație, insomnie. Martorul K.R. a declarat că începând cu sfârșitul anului 2013, în mai multe rânduri, a primit cu titlu gratuit de la inculpatul K.J.Z. produse etnobotanice pentru fumat, în urma consumului cărora a resimțit stări de relaxare, somnolență, sete. Martorul N.R. a declarat că în cursul anului 2013 a cumpărat de la inculpatul K.J.Z., achitând suma aproximativă totală de 5.000 RON, produse etnobotanice pentru fumat (materie vegetală) sau prizat (pulbere albă), al căror consum i-a provocat dependență și i-a creat stări, după caz, de moleșeală, relaxare, agitație, insomnie.

Martorul C.R.A. a declarat că în cursul anului 2013 a cumpărat de la inculpatul K.J.Z., achitând suma aproximativă totală de 450 RON, produse etnobotanice pentru fumat (materie vegetală), în urma consumului cărora a resimțit stări de moleșeală, relaxare, meditație, sete, foame. Martorul G.P.T. a declarat că începând cu sfârșitul anului 2012 a cumpărat de la inculpatul K.J.Z., de circa 5 ori, produse etnobotanice pentru fumat (materie vegetală), în urma consumului cărora a resimțit stări de moleșeală, relaxare, meditație, sete, foame. Martorul C.Z. a declarat că în cursul lunii noiembrie 2012 a primit de la prietenul său G.S. o țigară conținând o substanță cumpărată de la inculpatul K.J.Z., în urma consumului căreia a resimțit o stare de rău, amețeală, vomă, sete.

Martorul P.C.D. a declarat că începând cu sfârșitul anului 2012 a cumpărat de la inculpatul K.J.Z. în 2 rânduri, produse etnobotanice pentru fumat (materie vegetală) sau prizat (pulbere albă), în urma consumului cărora a resimțit stări de beție, somnolență sau, după caz, energie, insomnie. Martorul B.C. a declarat că începând cu luna aprilie 2013 a cumpărat în mai multe rânduri de la inculpatul K.J.Z. produse etnobotanice pentru fumat, în urma consumului cărora a resimțit stări de moleșeală. Martorul I.C.I. a declarat că începând cu luna decembrie 2012 a cumpărat de la inculpatul K.J.Z., achitând suma aproximativă totală de 400 - 500 RON, produse etnobotanice pentru fumat, în urma consumului cărora a resimțit stări de moleșeală.

Martorul M.C.V. a declarat că în cursul anului 2013, în 3 rânduri, a cumpărat de la inculpatul K.J.Z., achitând sume cuprinse între 20 și 50 RON, produse etnobotanice pentru fumat (materie vegetală), în urma consumului cărora a resimțit stări de relaxare, somnolență, sete intensă. Martorul M.R.l. a declarat că a cumpărat de la inculpatul K.J.Z., prin intermediul unui prieten cunoscut cu apelativul I., achitând suma aproximativă totală de 300 RON, produse etnobotanice (pulbere albă), în urma consumului cărora a resimțit stări de euforie, agitație. Martorul T.A. a declarat că începând cu anul 2012 a cumpărat de la inculpatul K.J Z., achitând suma aproximativă totală de 100 RON, produse etnobotanice pentru fumat (materie vegetală), în urma consumului cărora a resimțit stări de moleșeală, sete, euforie.

Martorul F.N. a declarat că în perioada decembrie 2012 - martie 2013 a cumpărat de la inculpatul K.J.Z., achitând suma aproximativă totală de 100 RON, produse etnobotanice (pulbere albă), în urma consumului cărora a resimțit stări de agitație, insomnie. Martorul Ț.G.D. a declarat că în perioada februarie - martie 2013 a c umpărat de la inculpatul K.J.Z., achitând suma aproximativă totală de 100 RON, produse etnobotanice pentru fumat (materie vegetală) sau prizat (pulbere albă), în urma consumului cărora a resimțit stări de moleșeală, relaxare, meditație, sete foame, sau, după caz, agitație, euforie, insomnie. Martorul B.V.E.a declarat că începând cu anul 2012 a cumpărat de la inculpatul K.J.Z., achitând suma aproximativă totală de 350 RON, produse etnobotanice pentru prizat (pulbere albă), în urma consumului cărora a resimțit stări de agitație, insomnie.

Martorul C.F.S. a declarat că începând cu anul 2012 a cumpărat de la inculpatul K.J.Z., achitând suma aproximativă totală de 1.000 RON, produse etnobotanice pentru prizat (pulbere albă), în urma consumului cărora a resimțit stări de agitație, euforie. Instanța a arătat că aceste probe se coroborează și cu procesul-verbal de constatare a efectuării a unor acte premergătoare, procesele-verbale de constatare, procesele-verbale de percheziție domiciliară și probele ridicate, cu procesele-verbale de conducere în teren, cu expertizele tehnico-științifice și expertize medico-legale întocmite în cauză expuse anterior, cu procesele-verbale privind rezultatul activitățile investigatorilor sub acoperire și a colaboratorilor acestora.

De asemenea, s-a constatat că aceste probe se coroborează și cu procesele-verbale de redare a convorbirilor și comunicărilor interceptate, convorbiri și comunicări prin intermediul cărora s-a reușit de altfel identificarea unui număr mare din martorii audiați în cauză. Având în vedere toate aceste probe, instanța a apreciat că față de cei trei inculpați, sunt îndeplinite condițiile de aplicare a art. 320 1 alin. (4) C. proc. pen., având în vedere că din probele administrate în cursul urmăririi penale, analizate anterior, rezultă că faptele acestora există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de aceștia. Fapta inculpatului K.J.Z.

de a distribui, de a pune în vânzare, de a procura, de a transporta și de a introduce în țară produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, în perioada decembrie 2012 - aprilie 2013, în repetate rânduri, în baza aceleiași rezoluții infracționale, s-a reținut că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. Conform fișei de cazier judiciar, la data comiterii faptei ce face obiectul prezentei cauze, inculpatul K.J.Z. se afla în stare de recidivă postcondamnatorie, primul termen al recidivei constituindu-l condamnarea sa prin sentința penală cu nr. 642 din 6 mai 2011, pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul penal nr. 5405/271/2011, la pedeapsa închisorii de 2 ani, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, fiind incidente prev. art. 37 lit. a) C. pen.

anterior. De asemenea, întrucât prin aceeași sentință penală s-a făcut aplicarea art. 81-82 C. pen. anterior, s-a constatat că fapta ce face obiectul prezentei cauze este săvârșită în termenul de încercare stabilit, fiind incidente și prevederile art. 83 C. pen. S-a mai reținut că, în declarația dată de inculpatul K.J.Z. în cursul urmăririi penale, la data de 18 aprilie 2013, acesta a denunțat mai multe persoane cărora le-a vândut substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, fapte în legătură cu care inculpatul a fost trimis în judecată. De asemenea, potrivit adresei D.I.I.C.O.T. nr 858/11.1 din 13 septembrie 2013 depusă la termenul din 16 septembrie 2013, prin aceeași declarație, inculpatul K.J.Z.

a facilitat identificarea și tragerea la răspundere penală a numitului S.I.B., persoană care a vândut pentru inculpat, mai multor cumpărători, substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, persoană față de care prin rechizitoriu s-a dispus neînceperea urmăririi penale și aplicarea unei amenzi administrative. Conform art. 18 din Legea nr. 508/2004, persoana care a comis una dintre infracțiunile atribuite prin prezenta lege în competența Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, iar în timpul urmăririi penale denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor participanți la săvârșirea infracțiunii beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

Față de cele expuse anterior, fiind îndeplinite condițiile cumulative rezultate din aceste texte de lege, instanța a avut în vedere prevederile art. 18 din Legea nr. 508/2004 pentru infracțiunea din Legea nr. 194/2011. La stabilirea și individualizarea pedepselor ce au fost aplicate instanța a avut în vedere cantitatea de droguri și substanțe cu efecte psihoactive traficată, rolul și contribuția efectivă la desăvârșirea activităților infracționale, riscurile asumate, mobilul faptei, beneficiile financiare obținute, faptul că activitatea infracțională a implicat inclusiv procurarea de droguri sau substanțe cu efecte psihoactive din străinătate și introducerea acestora în țară, numărul mare al destinatarilor unor astfel de substanțe în calitate de consumatori.

Instanța a reținut și circumstanțele personale inculpatul K.J.Z. fiind anterior condamnat definitiv la data de 18 mai 2011 pentru infracțiuni de furt calificat, cu aplicarea art. 81 C. pen. anterior, în privința sa fiind reținută incidența art. 37 lit. a) C. pen.anterior. Instanța a avut în vedere și faptul că a fost sincer pe parcursul procesului penal, contribuind în mod esențial la corecta stabilire a stării de fapt, la identificarea unui număr mare de persoane care au mai participat la săvârșirea infracțiunilor și a unui număr mare de consumatori ai unor astfel de substanțe. În privința reținerii și a circumstanței atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior, contrar apărării, instanța a reținut că este inaplicabilă, atitudinea de recunoaștere a faptei urmând a fi valorificată prin aplicarea prev. art. 320 1 C. proc.

pen. anterior, prezentarea lor în fața autorității realizându-se în condițiile în care au fost cercetați și judecați în stare privativă de libertate și că circumstanța legată de înlesnirea descoperirii participanților a fost valorificată prin reținerea cauzelor speciale de reducere a pedepsei.

Instanța a apreciat că nu se impune prelevarea de probe biologice de la inculpat, în raport de prev. art. 7 din Legea nr. 76/2008: în ceea ce-l privește pe inculpatul K.J.Z., pentru că infracțiunea pentru care a fost condamnat în prezenta cauză nu este enumerată în Anexa Legii nr. 76/2008, anexă care prevede „Infracțiunile pentru care pot fi prelevate probe biologice, în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.". Conform art 1 alin. (2) din Legea nr 76/2008, aceasta stabilește condițiile în care pot fi prelevate probe biologice de la anumite persoane fizice sau din urmele rămase la locul comiterii unor infracțiuni, în vederea determinării profilului genetic, precum și condițiile în care pot fi prelucrate datele cuprinse în S.N.D.G.J.

De asemenea, conform art. 3 din aceeași Lege, infracțiunile pentru care pot fi prelevate probe biologice în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J. sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege. În continuare, anexa prevede „Infracțiunile pentru care pot fi prelevate probe biologice, în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J." Instanța a reținut că, din cuprinsul acestor dispoziții legale, rezultă că prelevarea probelor biologice poate fi și nu e obligatoriu a fi dispusă de instanță, în cazul infracțiunilor prevăzute în anexa legii, o astfel de prelevare fiind dispusă numai atunci când circumstanțele cauzei o impun.

De altfel, a precizat instanța, prelevarea automată de probe biologice, în cazul tuturor persoanelor condamnate pentru infracțiunile prevăzute în anexa Legii nr 76/2008, ar încălca art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care protejează viața privată a persoanei, posibilitatea instanței de a decide în funcție de circumstanțele cauzei dacă se impune sau nu o astfel de măsură fiind singura care ar răspunde exigențelor Convenției. În mod cert, a apreciat instanța, o astfel de prelevare de probe biologice și introducerea profilelor genetice în S.N.D.G.J. reprezintă o ingerință în viața privată a persoanei, integritatea fizică a persoanei fiind o componentă a drepturilor protejate de art 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

O astfel de ingerință trebuie să îndeplinească mai multe condiții, între care necesitatea unei astfel de măsuri și proporționalitatea ei. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că o ingerință este necesară într-o societate democratică pentru atingerea unui scop legitim, dacă răspunde unei nevoi sociale imperioase, autoritățile naționale fiind chemate în primul rând să aprecieze necesitatea ingerinței, Curtea având competența de a aprecia dacă motivele ingerinței au fost pertinente și suficiente prin raportare la dispozițiile Convenției. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, printre alții, inculpatul K.J.Z. care a solicitat reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen.

anterior și reducerea pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de lege. Prin decizia penală nr. 141/A/2013 din 5 decembrie 2013, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, printre altele, a admis apelul declarat de inculpatul K.J.Z. împotriva sentinței penale nr. 162 din 20 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a desființat-o în sensul că: A repus pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare în pedepsele componente de 1 an închisoare aplicată în cauză și pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 642/2011 a Judecătoriei Oradea cu privire la care s-a revocat suspendarea condiționată. A redus pedeapsa aplicată inculpatului K.J.Z. în prezenta cauză de la 1 an închisoare până la 8 luni închisoare.

A menținut dispoziția privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare. A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate. În baza art. 160 b C. proc. pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului K.J.Z. și a dedus din pedeapsă arestul preventiv până la zi. Pentru a dispune astfel, Curtea de apel a reținut că instanța de fond a stabilit corect situația de fapt. La data de 7 martie 2013, în jurul orei 15,45, inculpatul K.J.Z. s-a întâlnit într-o parcare de pe str. C.C. din mun.

Oradea cu investigatorul sub acoperire cu nume de cod „G.A." și i-a vândut acestuia cu suma de 100 RON o punguliță cu pulbere de culoare albă, care, conform raportului de expertiză tehnico-științifică din 27 martie 2013, emis de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, avea masa netă de 0,9 grame și conținea o substanță cu spectrul de masă asemănător compusului „pentedronă", substanță cu efecte psihoactive, care face parte din clasa catinonelor. La data de 4 aprilie 2013, în jurul orei 20,30, același inculpat s-a prezentat în P.T.F. Borș cu autoturismul marca V., în care se mai afla martora D.E.E., pentru a intra în țară din Ungaria.

Cu prilejul efectuării controlului autoturismului de către organele poliției de frontieră, în prezența martorului asistent, într-un buzunar al unei haine de pe bancheta din spate a fost descoperit un plic în care se aflau o pungă cu ziplock conținând materie vegetală uscată și mărunțită de culoare verde, cu masa brută de 40,45 grame și un pachet din folie de aluminiu conținând substanță cristalină deschisă la culoare, cu masa brută de 44,47 grame.

Potrivit raportului de expertiză tehnico-științifică din 10 aprilie 2013 întocmit de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, materia vegetală de culoare verde-oliv, cu masa netă totală de 35,3 grame, conține o substanță cu spectrul de masă asemănător compusului „5F-AKB48", substanță cu efecte psihoactive, care face parte din clasa canabinoizilor sintetici iar pulberea cristalină de culoare deschisă, cu masa netă totală de 39,7 grame, conține o substanță cu spectrul de masă asemănător compusului „4-metilmetcatinonă" (mefedronă - drog de mare risc), dar având timpul de retenție diferit de cel al probei martor de mefedronă.

Potrivit raportului de expertiză din 6 iunie 2013 întocmit de Institutul Național de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, care a expertizat din nou substanțele rămase în urma analizelor efectuate de către Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, materia vegetală de culoare verde, cu masa netă de 34 grame (proba nr. 1), conține „vitamina E" și compusul „5F-AKB48", canabinoid sintetic, analog al substanței „AKB48", iar substanță cristalină deschisă la culoare, cu masa netă de 38,5 grame (proba nr. 2), conține compusul „3-metilmetcatinonă (3-MMC)", din clasa catinonelor, izomer de poziție al „mefedronei" („4-metilmetcatinonă, 4-MMC" - drog de mare risc, potrivit Legii nr. 143/2000).

Inculpatul K.J.Z. a mai deținut în imobilul situat în mun. Oradea, str. I., unde locuia cu chirie, mai multe pungulițe cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive în înțelesul art. 2 lit. e) din Legea nr. 194/2011, pe care le-a predat organelor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, în prezența martorilor asistenți, la data de 18 aprilie 2013, respectiv: 7 pungulițe cu ziplock, conținând pulbere de culoare albă, cu masa brută totală de 23,5 grame și 30 pungulițe cu ziplock, conținând materie vegetală de culoare verde, cu masa brută totală de 35,6 grame. Cu aceeași ocazie, inculpatul a mai predat și un cântar electronic digital marca Am., pe care l-a folosit la cântărirea acestor substanțe.

Potrivit raportului de expertiză tehnico-științifică din 24 aprilie 2013, întocmit de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, pulberea cristalină de culoare albă, cu masa netă totală de 7,4 grame, introdusă în 6 pungulițe cu ziplock, conține o substanță cu spectrul de masă asemănător compusului „pentedronă" (probele nr. 1, 2, 3 și 5); materia vegetală de culoare verde-oliv, cu masa netă totală de 12,1 grame, introdusă în 29 pungulițe cu ziplock, conține o substanță cu spectrul de masă asemănător compusului „5F-AKB48" (probele nr. 6, 7, 8, 9 și 10); materia vegetală de culoare verde-oliv, cu masa netă totală de 0,9 grame, introdusă într-o punguliță cu ziplock, conține o substanță cu spectrul de masă asemănător compusului „XLR-llcyclopropy rearrangement productl" și o substanță cu spectrul de masă asemănător compusului „5F-AKB48" (proba nr. 11)- pulberea cristalină de culoare albă, cu masa netă totală de 12,3 grame, introdusă într-o punguliță cu ziplock, nu conține compuși cu timpi de retenție și spectre de masă caracteristice substanțelor stupefiante sau psihotrope.

Substanțele rămase după expertiza întocmită de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, au fost din nou expertizate de Institutul Național de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. Potrivit raportului de expertiză din 6 iunie 2013, cu excepția probei nr. 5 care a avut în conținut doar „creatină", celelalte au avut în conținut fie compusul „5F-AKB48", fie „pentedronă", fie „creatină" și „pentedronă", compusul „5F-AKB48" fiind un canabinoid sintetic, analog al substanței „AKB48", iar „pentedronă" („2-metilamino-1-fenilpentan-l-onă") fiind un compus din clasa catinonelor, analog al metcatinonei.

Totodată, a reținut că starea de fapt rezultă cu certitudine din probele administrate în faza de urmărire penală.

Starea de fapt mai sus expusă a rezultat cu certitudine din probele administrate în faza de urmărire penală - declarații martori C.A.L., B.B., O.A.M., B.C., P.A., P.C.V., H.C.S., O.A.M., B.D., T.I., T.C., J.E., C.A., M.P., B.I.V., D.E.E., R.G., R.R., C.Ș.S., K.R., N.R., C.R.A., G.P.T., C.Z., P.C.D., B.C., I.C.I., M.C.V., M.R.I., T.A., F.N., Ț.G.D., B.V.E., C.F.S., F.Ș., F.Ș., F.B.G., V.M., P.C., V.C.M., P.B.M., B.M.A., C.R., B.M.S.A., B.R.H., V.M.M., I.A.C., T.N.A., K.I., L.M., procese-verbale de constatare a unor acte premergătoare, procese-verbale de percheziție domiciliară și probe ridicate, procese-verbale de conducere în teren, expertize tehnico-științifice, expertize medico legale, procese-verbale privind rezultatul activităților investigatorilor sub acoperite și a colaboratorilor acestora, procese-verbale de redare a convorbirilor și comunicărilor interceptate - mijloace de probă care au fost însușite și recunoscute de către cei trei inculpați, care au recunoscut comiterea faptelor pentru care au fost trimiși în judecată, solicitând să fie judecați conform procedurii prevăzută de art. 320 1 C. proc.

pen. Cu privire la apelul formulat de inculpatul K.J.Z., Curtea a apreciat că acesta este fondat, impunându-se admiterea acestuia și reducerea pedepsei aplicate inculpatului apelant. Curtea a constatat că, în mod corect instanța de fond a apreciat că în sarcina acestuia nu s-au reținut circumstanțele atenuante prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. anteriror, câtă vreme atitudinea de recunoaștere a faptei a fost valorificată în favoarea inculpatului prin aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. anterior. În raport de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. anterior și art. 18 din Legea nr. 508/2004 care sunt cauze speciale de reducere a pedepsei, Curtea a procedat la reducerea pedepsei de 1 an închisoare aplicată în cauză inculpatului K.J.Z.

până la 8 luni închisoare, dându-se astfel o eficiență mai mare celor două texte legale reținute în favoarea acestuia. Împotriva deciziei penale a formulat recurs inculpatul K.J.Z. care a solicitat, în esență, admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și rejudecând, în temeiul art. 5 C. pen., să se dispună aplicarea legii mai favorabile, având în vedere că au fost micșorate limitele de pedeapsă prevăzute pentru fapta pentru care este judecat inculpatul, respectiv infracțiunea prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, în prezent aceasta fiind sancționată cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Totodată, cu privire la aplicarea instituțiilor juridice prevăzute de art. 37 lit. a) C. pen.

anterior și art. 41 alin. (2) C. pen. anterior consideră că legea penală mai favorabilă este C. pen. anterior. Totodată, apărătorul din oficiu a solicitat a se avea în vedere atitudinea procesuală cooperantă a inculpatului care a recunoscut învinuirea adusă și a formulat un denunț, precum și situația sa familială, motive pentru care a apreciat că se impune reducerea cuantumului pedepsei aplicate. Examinând decizia penală atacată prin prisma motivelor de recurs și, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, constată următoarele: În raport de data pronunțării deciziei atacate și data înregistrării recursului pe rolul Înaltei Curți, care sunt anterioare intrării în vigoare a noului C. proc.

pen. (1 februarie 2014), devin incidente dispozițiile art. 12 din Legea nr. 255/2013 în conformitate cu care recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs. Totodată, se constată că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, la data de 05 decembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute- de art. 385 9 C. proc.

pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin aceast act normativ, prin care s-a realizat o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial, intenția clară a legiuitorului prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale de atac ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. Înalta Curte constată că inculpatul K.J.Z. a optat pentru judecarea în procedura simplificată a recunoașterii vinovăției. Cât privește solicitarea de reducere a cuantumului pedepsei, se precizează că individualizarea pedepsei nu mai poate fi cenzurată de instanța de recurs prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 C. proc.

pen. anterior modificat prin Legea nr. 2/2013. Cum judecata în recurs se limitează la motivele de casare expres prevăzute de lege, o analiză a cazului de casare prevăzut în art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. anterior, căruia prin adoptarea Legii nr. 2/2013 i-a fost limitată aria de aplicabilitate doar la pedepse în alte limite prevăzute de legea penală, o reindividualizare a pedepsei, astfel cum a solicitat inculpatul, nu mai poate face obiectul examinării de către instanța de ultim control judiciar câtă vreme este evident că, sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs include numai aspecte de drept, așa încât netemeinicia deciziei atacate nu mai poate fi examinată în recurs.

Înalta Curte constată, însă, că este întemeiat motivul de recurs privind aplicarea legii penale mai favorabile, fiind incident cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 20 C. proc. pen. anterior. În ceea ce privește pedeapsa principală, Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, publicată în M. Of. nr. 796/10.11.2011, prevedea la art. 16 alin. (1) că se pedepsește cu închisoare de la 2 la 8 ani și interzicerea unor drepturi, dacă nu constituie o infracțiune mai gravă, fapta persoanei care, fără a deține autorizație eliberată în condițiile prezentei legi, efectuează operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Acest act normativ a fost republicat în M. Of., Partea I, nr. 140/26.02.2014, în temeiul art. 248 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., publicată în M. Of., Partea I, nr. 757/12.11.2012. Noile dispoziții ale art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 prevăd că fapta persoanei care, fără a deține autorizație eliberată în condițiile prezentei legi, efectuează, fără drept, operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă.

Se constată că aceeași faptă, care era incriminată prin varianta anterioară a Legii nr. 194/2011, la art. 16 alin. (1), constituie infracțiune și în varianta actuală a aceleiași legi, diferența fiind dată de limitele speciale de pedeapsă care, în forma prezentă a legii, au fost reduse de la închisoarea de la 2 la 8 ani, la închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda. Prin urmare, au aplicabilitate dispozițiile art. 5 C. pen. în conformitate cu care, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Așadar, din perspectiva tratamentului sancționator prevăzut pentru pedeapsa principală, dat fiind că dispozițiile noi ale Legii nr. 194/2011 prevăd limite speciale de pedeapsă evident mai reduse pentru infracțiunea reglementată la art. 16 alin. (1), față de limitele speciale de pedeapsă pentru aceeași infracțiune.

În varianta anterioară a legii, avute în vedere la stabilirea pedepsei prin decizia recurată (de la 2 la 8 ani închisoare), o transpunere proporțională a pedepsei stabilite pe legea anterioară raportat la legea nouă, conduce la coborârea cuantumului pedepsei, de un an închisoare, aplicată inculpatului prin decizia recurată, la 2 luni închisoare, în condițiile reținerii incidenței dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 37 lit. a) C. pen. anterior, art. 18 din Legea nr. 508/2004, precum și ale art. 396 alin. (10) C. proc. pen. (acestea din urmă fiind de imediată aplicare, ca norme de procedură penală).

Dispozițiile care reglementează forma continuată a infracțiunii și recidiva sunt instituții de drept substanțial astfel că în ipoteza existenței unor situații tranzitorii generate de succesiunea în timp a legilor penale acestea sunt supuse, de asemenea, principiului aplicării legii penale mai favorabile, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 C. pen. Astfel, având în vedere pedeapsa pentru infracțiunea continuată prevăzută de C. pen. anterior - art. 42, în sensul că se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită la care se poate adăuga un spor potrivit dispozițiilor art. 34 sau după caz art. 40 alin. (1), și cea prevăzută de Noul C. pen.

- art. 36 alin. (1), în conformitate cu care infracțiunea continuată se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii, respectiv cu cel mult o treime în cazul pedepsei amenzii, Înalta Curte constată că legea penală mai favorabilă pentru infracțiunea în formă continuată este C. pen. anterior. În același sens, pedeapsa în caz de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. a) C. pen. anterior este pedeapsa stabilită pentru infracțiunea săvârșită ulterior și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea anterioară care se contopesc potrivit dispozițiilor art. 34 și 35, iar sporul prev. de art. 34 alin. (1) lit. b) se poate mări până la 7 ani, în timp ce Noul C. pen.

prevede la art. 43 alin. (1) că, în caz de recidivă postcondamnatorie, pedeapsa stabilită pentru noua infracțiune se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta, astfel că și în privința recidivei postcondamnatorii legea penală mai favorabilă este C. pen. anterior. Dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. anterior care reglementa procedura recunoașterii vinovăției și reducerea limitelor pedepsei închisorii în acest caz cu o treime, au fost preluate de art. 396 alin. (10) din Noul C. proc. pen., constatându-se o identitate de reglementare sub aspect sancționator.

Apoi, dispozițiile art. 18 din Legea nr. 508/2004 care reglementează o cauză de reducere a pedepsei, au rămas nemodificate după 1 februarie 2014, fiind prevăzut că persoana care a comis una dintre infracțiunile atribuite prin această lege în competența D.I.I.C.O.T., iar în timpul urmăririi penale denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor participanți la săvârșirea infracțiunii beneficiază de reducerea, la jumătate a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege. Noul C. pen. reprezintă legea penală mai favorabilă în cazul pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi întrucât interdicția se poate dispune pe o durată cuprinsă între un an și 5 ani, conform art. 66 alin. (1), în timp ce potrivit art. 53 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. pen.

anterior, interzicerea drepturilor ca pedeapsă complementară era prevăzută de la 1 la 10 ani (în contextul în care drepturile interzise prin decizia recurată se regăsesc în același conținut în reglementarea art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din Noul C. pen.). Pe cale de consecință, devin incidente dispozițiile art. 65 alin. (1) C. pen., potrivit cu care pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d)-o), a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeaspă complementară. Totodată, față de antecedentele penale ale inculpatului care a fost condamnat anterior la o pedeapsă cu închisoarea cu suspendare condiționată, în temeiul dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 care prevăd că regimul suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate în baza C. pen.

anterior, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de acel act normativ, Înalta Curte va menține revocarea suspendării condiționate dispusă în temeiul art. 83 C. pen. anterior, cu privire la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 642/2011 a Judecătoriei Oradea definitivă prin nerecurare la 18 mai 2011, pedeapsă care va fi executată alături de pedeapsa de 2 luni aplicată prin prezenta hotărâre. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul K.J.Z., va casa în parte decizia penală nr. 141/A/2013 din 05 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, și sentința penală nr. 162 din 20 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor și, rejudecând: Va face aplicarea art. 5 C. pen.

și va reduce la 2 luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului K.J.Z. pentru infracțiunea prev. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 37 lit. a) C. pen. anterior și art. 396 alin. (10) C. proc. pen. cu referire la art. 18 din Legea nr. 508/2004. Va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 1 an. Va menține revocarea suspendării condiționate dispusă în temeiul art. 83 C. pen.

anterior, cu privire la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 642/2011 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin nerecurare la 18 mai 2011, pe care o va executa alături de pedeapsa de 2 luni aplicată prin prezenta, inculpatul urmând să execute, în total, pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare, precum și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 65 C. pen. va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. Va deduce reținerea și arestarea preventivă de la 18 aprilie 2013 la 21 februarie 2014. Va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul K.J.Z., casează în parte decizia penală nr. 141/A/2013 din 05 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, și sentința penală nr. 162 din 20 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor și, rejudecând: Face aplicarea art. 5 C. pen. și reduce la 2 luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului K.J.Z. pentru infracțiunea prev. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 37 lit. a) C. pen. anterior și art. 396 alin. (10) C. proc. pen. cu referire la art. 18 din Legea nr. 508/2004. Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

pe o perioadă de 1 an. Menține revocarea suspendării condiționate dispusă în temeiul art. 83 C. pen. anterior, cu privire la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 642/2011 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin nerecurare la 18 mai 2011, pe care o va executa alături de pedeapsa de 2 luni aplicată prin prezenta, inculpatul urmând să execute, în total, pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare, precum și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.., pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 65 C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

Deduce reținerea și arestarea preventivă de la 18 aprilie 2013 la 21 februarie 2014. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 200 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 21 februarie 2014.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală
ării preventive din 28.06.2006 până la 22.07.2006, din 16.09.2008 până la 02.02.2012 și din 03.02.2012 la zi. S-a anulat Mandatul de executare a pedepsei nr. 25/2012 a Tribunalului Arad (emis în baza Sentinței penale nr. 19/2010) și s-a dis
ÎCCJ 2022-09-06
0,96
ÎCCJ, Secția penală
de stat prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani, cu titlu de pedeapsă complementară. În baza art. 65 alin. (1) și (3) din C. pen., i s-au interzis inculpatului A. drepturile prevăzute de art. 66 alin.
ÎCCJ 2018-03-09
0,96
ÎCCJ, Secția penală
) ani și 7 (șapte) luni închisoare. A constatat că infracțiunile din prezenta cauză sunt săvârșite în stare de recidivă postcondamnatorie față de pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 162 din 20.09.2013 a
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2648/2014
baza art. 36 alin. (1), art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. a fost contopită pedeapsa aplicată în cauză cu pedepsele de 3 ani închisoare și 3 luni închisoare aplicate prin Sentința penală 1091/2009 a Judecătoriei Oradea și cu pedeapsa de
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1467/2014
Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 91 din 30 aprilie 2013 Tribunalul Bihor a hotărât următoarele: A respins cererea apărătorului ales al inculpatului P.O.P. de aplicare
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă