ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursurilor în casație formulate de inculpații A. și B., în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 113 din data de 07 iulie 2017, pronunțată de Tribunalul Bihor, printre altele, s-au hotărât următoarele:

I. În baza art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., cu reținerea cauzei de reducere a limitelor de pedeapsă prevăzute de art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat, la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 (cu modificările ulterioare), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 41 alin. (1) C. pen., cu reținerea cauzei de reducere a limitelor de pedeapsă prevăzute de art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată, la pedeapsa de 1 (un) an și 9 (nouă) luni închisoare.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., cu referire la art. 38 alin. (1) C. pen., a aplicat pedeapsa principală cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă, respectiv un spor de 7 luni închisoare, urmând a aplica inculpatului pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani și 7 (șapte) luni închisoare.

A constatat că infracțiunile din prezenta cauză sunt săvârșite în stare de recidivă postcondamnatorie față de pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 162 din 20.09.2013 a Tribunalului Bihor, definitivă prin decizia penală nr. 659 din 21.02.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În baza art. 43 alin. (2) C. pen., a adăugat pedeapsa stabilită în prezenta cauză de 2 (doi) ani și 7 (șapte) luni închisoare la restul neexecutat de 245 de zile închisoare din pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 162 din 20.09.2013 a Tribunalului Bihor, definitivă prin decizia penală nr. 659 din 21.02.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă finală de 2 (doi) ani și 7 (șapte) luni închisoare și 245 de zile de închisoare.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen., raportat la art. 72 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului durata reținerii de 24 ore, a arestului preventiv si a arestului la domiciliu, respectiv perioada de la data de 30.03.2016 până la data de 21.10.2016, inclusiv.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 362 C. proc. pen., a menținut măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpatul A., dispusă prin încheierea penală din data de 17.10.2016 a Tribunalului Bihor.

II. În baza art. 367 alin. (1) C. pen., cu reținerea cauzei de reducere a limitelor de pedeapsă prevăzute de art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata B. pentru săvârșirea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat, la pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 (cu modificările ulterioare), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și cu reținerea cauzei de reducere a limitelor de pedeapsă prevăzute de art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnată aceeași inculpată pentru săvârșirea infracțiunii de efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată, la pedeapsa de 1 (un) an și 3 (trei) luni închisoare.

În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (republicată), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. cu reținerea cauzei de reducere a limitelor de pedeapsă prevăzute de art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnată aceeași inculpată pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, în formă continuată, la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 (republicată), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. cu reținerea cauzei de reducere a limitelor de pedeapsă prevăzute de art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, în formă continuată, la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., cu referire la art. 38 alin. (1) C. pen., a aplicat pedeapsa principală cea mai grea, aceea de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, la care a adăugat un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv un spor de 10 luni închisoare, urmând a aplica inculpatei pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani și 2 (două) luni închisoare.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 72 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa închisorii aplicată inculpatei durata reținerii de 24 ore, a arestului preventiv si a arestului la domiciliu, respectiv perioada de la data de 30.03.2016 până la data de 26.09.2016, inclusiv.

În baza art. 91 și 92 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, pe un termen de supraveghere de 3 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a obligat inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Bihor, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen., a obligat inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate;

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, a obligat inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Oradea sau în cadrul Mănăstirii Sfintei Cruci din Oradea pe o perioadă de 100 de zile.

În baza art. 94 alin. (2) C. pen., a dispus ca supravegherea executării măsurilor și obligațiilor stabilite în sarcina inculpatei să se efectueze de Serviciul de Probațiune Bihor, care va sesiza instanța de fond de judecată în cazurile prevăzute de art. 94 alin. (4) C. pen.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 96 C. pen., referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 362 C. proc. pen., a menținut măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpata B., dispusă prin încheierea penală din data de 21.09.2016 a Tribunalului Bihor.

În fapt, s-a reținut că inculpatul A., la începutul anului 2015, împreună cu fosta sa soție, inc. C. au început să importe din Ungaria substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, din categoria celor de fumat și de prizat, cu ajutorul cărora a produs o cantitate mai mare de astfel de substanțe, având drept substanță activă, mai ales 5Flouro-AMB, alfa-PHP, 4-CMC, 5F-AMB, 3-CMC, AMB-Fubinaca, substanțe pe care mai apoi, atât personal, cât și prin intermediul celorlalți membri ai grupului infracțional, le-a pus pe piață, în mun. Oradea, către diverși consumatori, iar mai apoi, începând cu lunile mai sau iunie 2015, a inițiat și constituit împreună cu inc. C. și inc. D. un grup infracțional organizat la care au aderat mai apoi, succesiv ceilalți inculpați, și care, până la data de 30.03.2016, au comercializat astfel de substanțe pentru acest inculpat.

Față de inculpata B. zisă Patri, Ale, s-a reținut că, începând cu luna septembrie 2015, după ce a intrat într-o relație de concubinaj cu inculpatul A., a aderat la grupul infracțional organizat, inițiat de acesta, în scopul efectuării fără drept de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, după care a comercializat atât direct, cât și prin ceilalți membri ai grupării astfel de produse, din categoria celor de fumat și de prizat, conținând drept substanță activă mai ales 5Flouro-AMB, alfa-PHP, 4-CMC, 5F-AMB, 3-CMC, AMB-Fubinaca, către consumatorii din Oradea, până în 30.03.2016 și a deținut, în vederea consumului (la data de 30.03.2016) și a și consumat cannabis (drog de risc), pentedrone și amfetamină (droguri de mare risc).

Împotriva acestei hotărâri judecătorești au declarat apel, printre alții, inculpații A. și B.

Prin decizia penală nr. 573/A/2017 din 13 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, printre altele, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de inculpații A. și B. împotriva sentinței penale nr. 113 din data de 07 iulie 2017 pronunțată de Tribunalul Bihor.

A fost desființată, în parte, sentința penală nr. 113 din data de 07 iulie 2017 pronunțată de Tribunalul Bihor, în sensul că:

I. S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani și 7 luni închisoare și 245 de zile de închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele componente de:

- restul de 245 de zile de închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 162 din 20.09.2013 a Tribunalului Bihor, definitivă prin decizia penală nr. 659/21.02.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

- 2 ani și 7 luni închisoare, pe care la rândul ei o descontopește în pedepsele componente de:

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

- 1 an și 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 (cu modificările ulterioare), cu aplicarea art. 35 C. pen., art. 41 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

- sporul de 7 luni închisoare, care a fost înlăturat.

A fost înlăturată dispoziția de condamnare a inculpatului A. pentru infracțiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul pentru această infracțiune.

S-a constatat că inculpatului nu-i este aplicabilă cauza specială de reducere a pedepsei prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002.

În baza art. 43 alin. (2) C. pen., s-a adăugat pedeapsa de 1 an și 9 luni închisoare la restul neexecutat de 245 de zile închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă finală de 1 an și 9 luni închisoare și 245 de zile de închisoare, în regim de detenție.

În raport de dispozițiile art. 241 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a constatat rămasă fără obiect cererea DIICOT - Serviciul Teritorial Oradea, de înlocuire a măsurii preventive a controlului judiciar cu măsura arestării preventive față de inculpat.

II. S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani și 2 luni închisoare aplicată inculpatei B. în pedepsele componente de:

- 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

- 1 an și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 (cu modificările ulterioare), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

- 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (republicată), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

- 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 (republicată), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

- sporul de 10 luni închisoare, care a fost înlăturat.

S-a înlăturat dispoziția de condamnare a inculpatei B. pentru infracțiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitată inculpata pentru această infracțiune.

S-a constatat că inculpatei nu-i este aplicabilă cauza specială de reducere a pedepsei prevăzută de art. 15 din Legea nr. 143/2000 (republicată) sau de art. 19 din Legea nr. 682/2002.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., cu referire la art. 38 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele de 1 an și 3 luni închisoare, 6 luni închisoare și 9 luni închisoare și aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 3 luni închisoare, la care adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv un spor de 5 luni închisoare, urmând ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 1 an și 8 luni închisoare.

Au fost menținute, în raport de pedeapsa rezultantă de mai sus, dispozițiile instanței de fond cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 3 ani.

În raport de dispozițiile art. 241 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a constatat rămasă fără obiect cererea DIICOT - Serviciul Teritorial Oradea, de înlocuire a măsurii preventive a controlului judiciar cu măsura arestării preventive față de inculpată.

Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței apelate care nu contravin deciziei.

Împotriva deciziei penale nr. 573/A/2017 din 13 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, au declarat recurs în casație inculpații A. și B., la data de 29 noiembrie 2017.

Prin cererile de recurs în casație s-a invocat incidența cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., respectiv s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În motivarea cererilor de recurs în casație formulate, inculpații au invocat, în esență, critici cu privire la împrejurarea că instanța de apel a constatat că acestora nu le este aplicabilă cauza specială de reducere a pedepselor prev. de art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Inculpații au susținut că persoana care are calitatea de martor, potrivit C. proc. pen., trebuie privită indispensabil din perspectiva CEDO, întrucât prin jurisprudența sa, a generat interpretări acestei noțiuni, care au efect obligatoriu pentru instanțele naționale, statuând că martorul reprezintă orice persoană care dă o declarație ce poate servi ca temei pentru fundamentarea soluției de condamnare.

În acest context, inculpații au apreciat că, în mod cert, au calitatea de martori în cauza în care s-a reușit, ca urmare a denunțului formulat și a activităților desfășurate, prinderea în flagrant a numitului E., sens în care dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 le sunt pe deplin aplicabile, astfel cum a susținut și procurorul de ședință la termenul din data de 10.10.2017.

De asemenea, s-a arătat că inculpatul A. a mai colaborat cu organele judiciare, colaborare în urma căreia acesta a ajutat la identificarea și tragerea la răspundere penală a inculpaților F. și G., pentru comiterea de către aceștia a unor infracțiuni prev. de art. 2 alin. (2) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, infracțiuni pentru care aceștia au fost trimiși în judecată prin Rechizitoriul DIICOT Oradea, din data de 26.11.2015, cauza fiind soluționată de Tribunalul Bihor la data de 09.02.2016 prin sentința penală nr. 22/2016.

În opinia inculpaților, toate aceste condiții au fost îndeplinite, astfel că limitele de pedeapsă ale infracțiunii prev. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 (cu modificările ulterioare), cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 41 alin. (1) C. pen., cu reținerea cauzei de reducere de pedeapsă prevăzută de art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., sunt cuprinse între 4 luni și 2 ani, iar ca urmare incidenței dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, aceste limite se reduc la jumătate, fiind astfel cuprinse între 2 luni și 1 an închisoare.

În concret, limitele prevăzute de lege pentru infracțiunea prev. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 (cu modificările ulterioare) este de la 6 luni la 3 ani închisoare.

Inculpații a uzat de procedura simplificată, astfel încât legea le conferă efectul reducerii limitelor de pedeapsă cu 1/3, rezultând astfel limitele de pedeapsă între 4 luni și 2 ani închisoare.

Ca urmare a incidenței art. 19 din Legea 682/2002, aceste limite sunt reduse din nou la jumătate, rezultând limite de pedeapsă între 2 luni și 1 an închisoare.

Astfel, în opinia inculpaților, Curtea de Apel Oradea, reținând greșit netemeinicia dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, cu privire la inculpatul A. a dispus o pedeapsă cu 9 luni mai mare (aplicată efectiv 1 an și 9 luni), decât ar fi fost posibil ca urmare a aplicării cauzelor speciale de reducere a pedepsei, acestuia putându-i-se aplica cel mult pedeapsa de 1 an închisoare, la care să-i fie adăugate cele 245 zile ca rest de executat ca urmare a revocării liberării condiționate, iar cu privire la inculpata B. a dispus o pedeapsă cu 3 luni mai mare (aplicată efectiv 1 an și 3 luni) decât ar fi fost posibil ca urmare a aplicării cauzelor speciale de reducere a pedepsei, acesteia putându-i-se aplica cel mult pedeapsa de 1 an închisoare.

Inculpații au apreciat că a nu se corija o astfel de eroare în aplicarea legii, înseamnă a se încălca în mod categoric dreptul la un proces echitabil, aceștia aflându-se vădit în executarea unei pedepse la care nu se putea ajunge decât prin aplicarea greșită a legii și ignorând dispozițiile legale.

Prin încheierea din data de 26 ianuarie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-au admis, în principiu, cererile de recurs în casație formulate de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 573/A/2017 din 13 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

S-a dispus trimiterea cauzei completului 10, în compunere de 3 judecători, acordându-se termen la data de 23 februarie 2018, sala Secției penale, cu citarea inculpaților A. și B. și asigurarea apărării.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte, verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererilor de recurs în casație, a constatat că decizia penală nr. 573/A/2017 din 13 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casație, iar calea de atac a fost formulată de către recurenții inculpați în termenul prevăzut de lege, fiind așadar respectate dispozițiile art. 434-436 din C. proc. pen.

S-a apreciat că, din examinarea cererilor de recurs în casație, rezultă îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., fiind menționate: numele și prenumele părții care a exercitat recursul în casație, hotărârea care se atacă, cazul de recurs în casație pe care se întemeiază cererile și motivarea acestuia.

Totodată, s-a constatat că motivele expuse de către recurenții inculpați A. și B. se circumscriu în conținut cazului de recurs în casație invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., iar cererile de recurs în casație îndeplinesc condițiile de formă prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen.

Analizând recursurile în casație formulate de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 573/A/2017 din 13 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție verifică, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac care trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres reglementate de legea procesual-penală. Pe calea recursului în casație nu se poate invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție nu are posibilitatea de a analiza orice aspect de nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante și le-a prevăzut explicit în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Prin urmare, recursul în casație nu poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, iar Înalta Curte de Casație și Justiție nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată în hotărârea atacată.

Concluzia este aceeași nu doar prin raportare la chestiunile faptice aflate la baza raportului penal de conflict, ci și a celor care definesc o anumită conduită procesuală a inculpatului, atunci când aceasta din urmă poate avea consecințe în planul tratamentului sancționator.

Este cazul manifestărilor de voință ale inculpaților A. și B. intervenite pe parcursul procesului penal, orientate spre obținerea unui tratament sancționator mai blând, manifestări al căror conținut obiectiv nu ar putea fi reinterpretat pe calea recursului în casație, în unicul scop de a da acestuia efecte juridice opuse celor reținute prin hotărârea definitivă, fie în sensul înlăturării unui beneficiu deja recunoscut, fie dimpotrivă, al recunoașterii acestuia direct pe calea recursului în casație.

În consecință, Înalta Curte notează că, în recursul în casație, sfera controlului judiciar este limitată, astfel că pot fi examinate numai chestiunile ce privesc aspecte de drept, în limita cazurilor de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., fără a se putea analiza și critici de netemeinicie a deciziei atacate.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că, prin cererile de recurs în casație deduse judecății, inculpații A. și B. nu au invocat veritabile aspecte de nelegalitate a pedepsei, subsumate cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., referitor la aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Critica recurenților inculpați în sensul că instanța de apel nu a dat eficiență dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, pentru care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, nu se circumscrie cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. sau vreunui alt caz de casare expres și limitativ prevăzut de lege.

Aceste susțineri nu urmăresc să supună cenzurii Înaltei Curți legalitatea pedepsei aplicate în speță prin raportare la particularitățile faptice reținute prin decizia recurată, ci tind la o reevaluare a însuși conținutului acestor particularități și a interpretării date lor, în scopul recunoașterii unor efecte juridice diferite asupra tratamentului sancționator.

În acest sens, se constată că, prin decizia recurată, instanța de apel a cenzurat în mod explicit criticile recurenților inculpați referitoare la incidența în cauză a prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, concluzionând că acestea sunt nefondate.

Instanța de apel a apreciat că dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 nu sunt aplicabile față de cei doi recurenți inculpați A. și B., care, deși în urma denunțurilor formulate la data de 01.09.2017 de către aceștia, s-a reușit prinderea în flagrant a inculpatului E., în timp ce vindea cannabis pe raza mun Marghita, cei doi inculpați având calitatea de denunțători și nu de martori în sensul art. 19 din Legea nr. 682/2002 în cauzele în raport de care au invocat incidența acestor dispoziții legale.

Dacă argumentația factuală reținută, cu titlu definitiv, de către instanța de apel este sau nu conformă cu datele concrete ale cauzei, acest aspect nu poate face obiectul cenzurii în actualul cadru procesual.

În acest context, a solicita Înaltei Curți, pe calea recursului în casație, să cenzureze fundamentul faptic al concluziilor instanței de apel echivalează cu a supune unei noi judecăți nu legalitatea duratei pedepsei prin raportare la particularitățile speței, ci înseși particularitățile în discuție, ceea ce excede scopului și obiectului recursului în casație, astfel cum sunt reglementate de art. 433 și art. 447 C. proc. pen.

Așa cum s-a argumentat în precedent, limitarea obiectului judecății în recurs în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii procesual-penale sau a legii substanțiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund, în mod real, unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Instanța de casare nu judecă procesul propriu zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci verifică exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare, fără a putea reevalua chestiunile de fapt, indiferent dacă ele au stat la baza reținerii existenței infracțiunii ori au justificat factual aplicarea legii penale numai sub aspectul tratamentului sancționator.

Se constată, așadar, că susținerile invocate de recurenții inculpați A. și B. în sprijinul cazului de casare invocat nu reprezintă, în fapt, împrejurări referitoare la aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, astfel că acestea nu se circumscriu cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. sau vreunui alt caz de casare expres și limitativ prevăzut de lege.

Față de aceste considerente, în temeiul în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte, în majoritate, va respinge, ca nefondate, recursurile în casație formulate de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 573/A/2017 din 13 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6), onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, pentru recurentul inculpat A., în cuantum de 65 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În majoritate:

Respinge, ca nefondate, recursurile în casație formulate de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 573/A/2017 din 13 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, pentru recurentul inculpat A., în cuantum de 65 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 martie 2018.