ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3787/2012

Deliberând asupra recursului penal de față, constată că, prin sentința penală nr. 51 din 06 februarie 2012 a Tribunalului Iași, s-a dispus, în baza art. 183 C. pen., art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (2) C. pen., condamnarea inculpatului B.D., la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, a fost obligat inculpatul, după rămânerea definitivă a hotărârii, la prelevarea de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J. S-a luat act că moștenitorii victimei O.G. și S.A.J. Iași nu s-au constituit părți civile în cauză, iar, în baza art. 169 C. proc.

pen., s-a dispus restituirea, după rămânerea definitivă a hotărârii, către moștenitorii victimei O.G. (L.G. și B.M.), a obiectelor de îmbrăcăminte ridicate de la acesta, aflate la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Iași. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, că inculpatul B.D. și victima O.G. se cunoșteau mai demult și se aflau în relații cordiale, fiind consăteni și lucrând o perioadă împreună la o firmă în București. În ziua de 24 decembrie 2010, inculpatul B.D. a căutat compania unui cunoscut cu care să consume băuturi alcoolice la domiciliul său.

Pentru că a fost refuzat de martorul C.D., cu care era vecin, a mers la locuința victimei O.G., cei doi fiind văzuți de soții C.D. și M. cum au intrat în locuința inculpatului. Aici, cei doi au consumat băuturi alcoolice (țuică) până în jurul orelor 22 00 , când între ei a izbucnit un conflict spontan, victima acuzându-l pe inculpat că și-ar fi pierdut locul de muncă din București datorită acestuia. În acest context, inculpatul a lovit victima cu un clește din fier care se afla la sobă, peste corp și în zona capului. Deși loviturile aplicate de inculpat nu au fost de intensitate foarte mare, acestea au cauzat leziuni, în principal un traumatism cranio-cerebral, leziuni care împreună cu starea de ebrietate a victimei, tarele organice preexistente și atitudinea indiferentă a inculpatului, au condus la decesul acestuia.

După încetarea conflictului, părțile au mers la culcare, iar după aproximativ o oră, inculpatul s-a trezit și a constatat că victimei, care dormea în camera alăturată, îi curgea sânge din zona capului, motiv pentru care i-a pus un prosop în jurul rănii, mergând din nou la culcare. Pe la orele 02 00 , în ziua de 25 decembrie 2010, inculpatul s-a trezit din nou, constatând că victima O.G. era decedată. Realizând ce s-a întâmplat, i-a anunțat pe soții C.D. și M., vecinii săi, precum și pe martorii P.D. și B.V., acesta din urmă sesizând organele de poliție. Această situație de fapt a fost reținută de instanță în urma coroborării mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești, respectiv declarațiile martorilor C.D., C.M., P.D.

și B.V., raportul medico - legal de necropsie nr. 2459 din 14 aprilie 2011, precum și declarațiile inculpatului, în care a recunoscut faptul că a consumat băuturi alcoolice cu victima O.G. și că a lovit-o pe acesta cu un clește din fier, pe fondul unui conflict spontan apărut între cei doi. Deși inculpatul a solicitat aplicarea în cauză a prevederilor art. 320* C. proc. pen., cererea sa a fost respinsă de instanță la termenul din data de 12 decembrie 2011, pe considerentul că declarația de recunoaștere făcută de acesta nu întrunește cerințele legale, invocându-se legitima apărare. În drept, instanța a apreciat că fapta inculpatului B.D.

care, în noaptea de 24 decembrie 2010, a aplicat lovituri victimei O.G., cu un clește din fier în zona capului, cauzându-i leziuni traumatice ce au condus la deces, pe fondul stării de ebrietate avansată a victimei și a tarelor organice preexistente ale acestuia (tuberculoză pulmonară activă, fibroză cardiacă, nefroangioscleroză și steatoză hepatică), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen. S-a arătat că decesul victimei s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute consecutivă unui traumatism cranio cerebral cu hemoragie subarahnoidiană focală, survenit pe fondul intoxicației etilice acute la o persoană cu tare organice preexistente, concluzionându-se că fapta inculpatului a contribuit direct și nemijlocit la decesul victimei, alături de starea acesteia de ebrietate avansată și de afecțiunile organice preexistente, care au favorizat și au concurat la producerea morții.

Sub aspectul laturii subiective, instanța a apreciat că inculpatul a acționat cu praeterintenție, întrucât și-a dat seama și a dorit să agreseze victima, în scopul cel mai probabil de a-i aplica o corecție pentru acuzele legate de pierderea locului de muncă, însă loviturile aplicate în zona capului i-au cauzat acesteia leziuni grave traumatism cranio cerebral cu hemoragie subarahnoidiană focală care au produs decesul, rezultat pe care inculpatul, date fiind condițiile concrete (starea de ebrietate avansată a celor doi, obiectul vulnerant folosit, zona corporală vizată și disproporția fizică vădită dintre cei doi), l-a prevăzut, dar a crezut, fără temei, că nu se va produce. La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen.

și a ținut seama de gradul de pericol social al faptei săvârșite, relevat de modalitatea de comitere, inculpatul a acționat în baza unei intenții spontane în vătămarea corporală a victimei și nu a urmărit rezultatul letal cauzat, loviturile aplicate nu au fost de mare intensitate, cum chiar procurorul a reținut în actul de sesizare, iar rezultatul letal s-a produs în concurs cu starea avansată de ebrietate a victimei și cu numeroasele afecțiuni organice preexistente de care acesta suferea, dar și de persoana inculpatului B.D., care nu este cunoscut cu antecedente penale și a manifestat o conduită corespunzătoare în societate, împrejurări valorificate de judecătorul fondului prin reținerea în favoarea acestuia a dispozițiilor art. 74 lit. a) și art. 76 alin. (2) C. pen.

Raportând datele ce caracterizează în ansamblu persoana inculpatului la comportamentul său procesual și gravitatea faptei comise, instanța a arătat că, deși acesta pare să fi conștientizat consecințele nefaste ale acțiunii sale agresive, este consumator de băuturi alcoolice și nu are o familie care să-i susțină un comportament prosocial în viitor și nici un loc de muncă stabil, motiv pentru care a considerat că scopul sancțiunii penale stabilite nu poate fi atins decât prin executarea ei în regim de detenție. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și inculpatul B.D., pentru netemeinicie.

În apelul său, Ministerul Public a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul greșitei calificări juridice dată faptei comisă de inculpat, arătându-se că aceasta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., precum și pentru cuantumul redus al sancțiunii penale aplicate, solicitându-se înlăturarea circumstanțelor atenuante și majorarea pedepsei. Modalitatea de individualizare a pedepsei a fost criticată în apel și de inculpat, care a solicitat reducerea cuantumului acesteia, în raport de circumstanțele sale personale și circumstanțele reale ale comiterii faptei. Prin decizia penală nr. 107 din 5 iunie 2012 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și de inculpatul B.D.

și s-a dispus obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 350 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această decizie, Curtea de apel a constatat că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și încadrarea în drept a faptei inculpatului B.D., dând o justă interpretare probatoriului administrat în cauză și statuând în mod corect asupra vinovăției acestuia în săvârșirea infracțiunii de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen. Sub aspectul poziției subiective a inculpatului, instanța de control judiciar a apreciat că acesta a acționat cu intenția de a vătăma victima, peste care s-a suprapus culpa lui în producere rezultatului socialmente periculos, concluzionând că forma de vinovăție cu care a săvârșit fapta este intenția depășită sau praeterintenția.

În acest sens, Curtea de apel a arătat că inculpatul B.D. era în relații de prietenie cu victima O.G., motiv pentru care l-a invitat pe acesta la domiciliul său și au consumat împreună băuturi alcoolice, iar, pe fondul unui conflict spontan cu victima, generat de starea de ebrietate în care se aflau amândoi, a luat un clește folosit la lemnele pentru foc și i-a aplicat acesteia câteva lovituri de mică intensitate, care au vizat, în principal, corpul și zona mâinilor, una dintre ele fiind aplicată în regiunea capului și producând o plagă epicraniană parietală și hemoragia subarahnoidiană focală. Cu toate acestea, s-a subiniat că vătămările rezultate nu au fost apte să producă, în sine, decesul victimei, dacă nu s-ar fi suprapus peste starea ei avansată de ebrietate și peste tarele organice preexistente, astfel cum se precizează în actele medico-legale.

Pe cale de consecință, s-a concluzionat că, prin aplicarea loviturilor, inculpatul nu a urmărit și nici nu a acceptat posibilitatea producerii decesului victimei, ci a dorit doar vătămarea ei, acționând cu vinovăție sub forma praeterintenției. În ceea ce privește individualizarea sancțiunii penale aplicate și a modului de executare, Curtea a constatat că acestea corespund scopurilor și funcțiilor pedepsei, precum și dispozițiilor art. 72 C. pen., fiind proporționale cu gravitatea faptei, modalitatea de comitere a acesteia, precum și cu datele ce caracterizează persoana inculpatului, necunoscut cu antecedente penale și cu o bună conduită în societate, împrejurări față de care a fost în mod corect reținută circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen.

Totodată, față de faptul că inculpatul este consumator de băuturi alcoolice și nu are o familie care să-i susțină un comportament prosocial în viitor și nici un loc de muncă stabil și valorificând comportamentul său pasiv ulterior comiterii faptei, instanța a apreciat că modalitatea de executare a pedepsei stabilită de judecătorul fondului este corespunzătoare, nefiind justificată suspendarea executării acesteia. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, reiterând întocmai criticile formulate în apel. Deși în cuprinsul memoriului scris depus la dosar, Ministerul Public a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 10, 14 și 17 C. proc.

pen., cu ocazia cuvântului la dezbateri procurorul de ședință nu a mai susținut motivul de recurs reglementat de pct. 10 al dispozițiilor legale menționate, formulând critici doar cu privire la greșita încadrare juridică dată faptei comise de inculpat și la netemeinicia pedepsei ce a fost aplicată acestuia de către instanțele inferioare. Astfel, făcând referire la obiectul vulnerant folosit de inculpat pentru agresarea victimei și la aptitudinea lui de a produce moartea, la zona vitală vizată de acesta și la comportamentul pasiv manifestat ulterior exercitării actelor de violență, Parchetul a apreciat că fapta săvârșită de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., sens în care s-a solicitat, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc.

pen., schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., în infracțiunea anterior menționată. Totodată, invocând prevederile art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Parchetul a criticat hotărârile pronunțate în cauză sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate inculpatului, solicitând majorarea cuantumului acesteia, ca urmare a înlăturării circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. Examinând hotărârile atacate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc.

pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași ca fiind fondat, însă în limitele ce se vor arăta și pentru următoarele considerente: 1. În ceea ce privește critica referitoare la greșita calificare juridică dată de instanța de fond și cea de prim control judiciar faptei comise de inculpatul B.D., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, apreciind, în raport cu situația de fapt stabilită pe baza materialului probator administrat, că activitatea infracțională desfășurată de intimat a fost în mod greșit încadrată în dispozițiile art. 183 C. pen.

În acest sens, Înalta Curte arată că, spre deosebire de infracțiunea de omor, care se comite numai cu intenție directă sau indirectă, infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte, pentru care s-a dispus trimiterea în judecată și condamnarea inculpatului, se săvârșește cu praeterintenție, caracterizată prin intenție în ceea ce privește acțiunea de lovire și culpă în ceea ce privește rezultatul letal, în sensul că autorul, deși a prevăzut acest rezultat, nu ha acceptat, socotind fără temei că nu se va produce, fie nu ha prevăzut, deși trebuia și putea să-l prevadă. La stabilirea intenției cu care a acționat făptuitorul se au în vedere, printre altele, obiectul vulnerant folosit, zona spre care au fost îndreptate actele de violență, intensitatea acestora, gravitatea leziunilor cauzate, raporturile anterioare dintre autor și victimă, precum și atitudinea agresorului după comiterea faptei.

Raportat la aceste elemente și la situația de fapt rezultată din probe, Înalta Curte apreciază că fapta inculpatului B.D. care, pe fondul consumului de alcool și a unui conflict anterior cu victima O.G., ha aplicat acesteia multiple lovituri peste corp și în zona capului, folosind un clește din fier, obiect contondent apt să ucidă, acțiune urmată de abandonarea ei, fără a anunța vreo persoană sau serviciul de ambulanță, deși victima începuse să sângereze și se afla în stare avansată de ebrietate, iar, ulterior, de deces, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. (l) C. pen., și nu pe cele ale infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., inculpatul acționând cu vinovăție, sub forma intenției indirecte, în sensul că a prevăzut moartea victimei, ca rezultat al acțiunii sale, și a acceptat producerea acestui rezultat, chiar dacă nu l-a urmărit.

Contrar celor reținute de instanțele inferioare cu privire la intensitatea redusă a loviturilor aplicate victimei și la inaptitudinea vătămărilor produse de a cauza singure decesul, Înalta Curte constată, pe baza concluziilor raportului medico legal de necropsie nr. 2459 din 14 aprilie 2011 întocmit în cauză de Institutul de medicină legală Iași, că, dimpotrivă, moartea victimei O.G. s-a datorat insuficientei cardio-respiratorii acute, consecința unui traumatism cranio-cerebral cu hemoragie subarahnoidiană focală, între respectivul traumatism cranio-cerebral și deces existând o legătură de cauzalitate directă, mediată de intoxicația etilică acută și de tarele organice preexistente.

Așadar, loviturile aplicate victimei de inculpat cu un obiect dur, respectiv cu un clește de fier, în zona capului, nu au fost nicidecum unele de o intensitate redusă, ci au produs acesteia un traumatism cranio-cerebral cu hemoragie subarahnoidiană focală, cu rol determinant în raportul cauzal al decesului, între traumatism și moartea vicimei existând o legătură de cauzalitate directă.

Deși reală împrejurarea că, la producerea rezultatului letal, au contribuit și alți factori (intoxicația etilică acută a victimei, tarele organice preexistente), aceasta nu poate constitui un element esențial în aprecierea poziției subiective a inculpatului, atâta timp cât obiectul vulnerant folosit, zona anatomică vizată, intensitatea loviturilor, relațiile anterioare dintre părți și atitudinea agresorului după comiterea faptei demonstrează intenția sa de a ucide, iar între acțiunea sa agresivă și rezultatul letal există o legătură directă de cauzalitate, vătămările produse de inculpat reprezentând cauza generatoare a decesului. Față de toate aceste aspecte anterior expuse, Înalta Curte constată că atât Tribunalul, cât și Curtea de Apel au dat o greșită încadrare juridică faptei comisă de inculpatul B.D., motiv pentru care, constatând incidența cazului de casare prevăzut de art. 385 g alin. (1) pct. 17 C. proc.

pen., va admite recursul declarat de Parchet, va casa decizia instanței de apel și, în parte, sentința primei instanțe, iar, în rejudecare, în baza art. 334 C. proc. pen., va dispune schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., în cea prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. 2. Referitor la critica formulată de Parchet prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, în mod justificat fiind reținută în favoarea inculpatului B.D. circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.

Astfel, având în vedere gradul de pericol social concret al faptei, dedus din modalitatea și împrejurările în care a fost comisă, Înalta Curte, în deplin acord cu judecătorul fondului și instanța de prim control judiciar, apreciază că datele ce țin de persoana inculpatului au fost corect valorificate prin aplicarea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (2) C. pen., comportamentul manifestat de inculpat anterior săvârșirii infracțiunii, constând în conformarea față de exigențele legii penale, desfășurarea unei activități lucrative producătoare de venituri și păstrarea unor relații adecvate în cadrul relațiilor sociale, fiind de natură să reducă periculozitatea acestuia și să formeze convingerea organului judiciar că reeducarea lui se poate realiza și prin aplicarea unui tratament penal atenuat.

Așa fiind, Înalta Curte, în procesul de cuantificare a sancțiunii penale ce urmează a fi aplicată intimatului inculpat pentru comiterea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., va reține în favoarea acestuia aceleași prevederi legale anterior menționate, apreciind că scopul preventiv educativ prevăzut de art. 52 alin. (1) C. pen., poate fi atins prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea orientată sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită, aproape de limita minimă stabilită de dispozițiile art. 76 alin. (2) C. pen. Ca urmare, față de toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, va casa decizia penală atacată și, în parte, sentința Tribunalului Iași și, în rejudecare, în baza art. 334 C. proc.

pen., va dispune schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., text de lege în baza căruia îl va condamna pe inculpatul B.D. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor, cu aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. a) și art. 76 alin. (2) C. pen., menținând celelalte dispoziții ale sentinței. În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului. PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII, D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva deciziei penale nr. 107 din 5 iunie 2012 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul B.D.

Casează decizia penală atacată și, în parte, sentința penală nr. 51 din 6 februarie 2012 a Tribunalului Iași, numai în ceea ce privește încadrarea juridică a faptei și individualizarea judiciară a pedepsei și, în rejudecare: În baza art. 334 C. proc. pen., dispune schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. În baza art. 174 alin. (1) cu aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. a) și art. 76 alin. (2) C. pen., condamnă pe inculpatul B.D. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 noiembrie 2012.