ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3787/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3787/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând

asupra recursului penal de față, constată că, prin sentința penală nr. 51 din

06 februarie 2012 a Tribunalului Iași, s-a dispus, în baza art. 183 C. pen., art.

74 lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (2) C. pen., condamnarea inculpatului B.D.,

la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de

loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a)

teza a Il-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 7

din Legea nr. 76/2008, a fost obligat inculpatul, după rămânerea definitivă a

hotărârii, la prelevarea de probe biologice în vederea introducerii profilului

genetic în S.N.D.G.J.

S-a luat act că

moștenitorii victimei O.G. și S.A.J. Iași nu s-au constituit părți civile în

cauză, iar, în baza art. 169 C. proc. pen., s-a dispus restituirea, după

rămânerea definitivă a hotărârii, către moștenitorii victimei O.G. (L.G. și

B.M.), a obiectelor de îmbrăcăminte ridicate de la acesta, aflate la Camera de

Corpuri Delicte a Tribunalului Iași.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2200 lei

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a

pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, că inculpatul

B.D. și victima O.G. se cunoșteau mai demult și se aflau în relații cordiale,

fiind consăteni și lucrând o perioadă împreună la o firmă în București.

În ziua de 24 decembrie

2010, inculpatul B.D. a căutat compania unui cunoscut cu care să consume

băuturi alcoolice la domiciliul său. Pentru că a fost refuzat de martorul C.D.,

cu care era vecin, a mers la locuința victimei O.G., cei doi fiind văzuți de

soții C.D. și M. cum au intrat în locuința inculpatului. Aici, cei doi au

consumat băuturi alcoolice (țuică) până în jurul orelor 22

00

, când

între ei a izbucnit un conflict spontan, victima acuzându-l pe inculpat că

și-ar fi pierdut locul de muncă din București datorită acestuia. În acest

context, inculpatul a lovit victima cu un clește din fier care se afla la sobă,

peste corp și în zona capului. Deși loviturile aplicate de inculpat nu au fost

de intensitate foarte mare, acestea au cauzat leziuni, în principal un

traumatism cranio-cerebral, leziuni care împreună cu starea de ebrietate a

victimei, tarele organice preexistente și atitudinea indiferentă a

inculpatului, au condus la decesul acestuia.

După încetarea

conflictului, părțile au mers la culcare, iar după aproximativ o oră,

inculpatul s-a trezit și a constatat că victimei, care dormea în camera

alăturată, îi curgea sânge din zona capului, motiv pentru care i-a pus un

prosop în jurul rănii, mergând din nou la culcare. Pe la orele 02

00

,

în ziua de 25 decembrie 2010, inculpatul s-a trezit din nou, constatând că

victima O.G. era decedată. Realizând ce s-a întâmplat, i-a anunțat pe soții

C.D. și M., vecinii săi, precum și pe martorii P.D. și B.V., acesta din urmă

sesizând organele de poliție.

Această

situație de fapt a fost reținută de instanță în urma coroborării mijloacelor de

probă administrate pe parcursul urmăririi penale și în faza cercetării

judecătorești, respectiv declarațiile martorilor C.D., C.M., P.D. și B.V.,

raportul medico - legal de necropsie nr. 2459 din 14 aprilie 2011, precum și

declarațiile inculpatului, în care a recunoscut faptul că a consumat băuturi

alcoolice cu victima O.G. și că a lovit-o pe acesta cu un clește din fier, pe

fondul unui conflict spontan apărut între cei doi.

Deși inculpatul

a solicitat aplicarea în cauză a prevederilor art. 320* C. proc. pen., cererea

sa a fost respinsă de instanță la termenul din data de 12 decembrie 2011, pe

considerentul că declarația de recunoaștere făcută de acesta nu întrunește

cerințele legale, invocându-se legitima apărare.

În drept,

instanța a apreciat că fapta inculpatului B.D. care, în noaptea de 24 decembrie

2010, a aplicat lovituri victimei O.G., cu un clește din fier în zona capului,

cauzându-i leziuni traumatice ce au condus la deces, pe fondul stării de ebrietate

avansată a victimei și a tarelor organice preexistente ale acestuia

(tuberculoză pulmonară activă, fibroză cardiacă, nefroangioscleroză și steatoză

hepatică), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovituri

cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.

S-a arătat că

decesul victimei s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute

consecutivă unui traumatism cranio cerebral cu hemoragie subarahnoidiană

focală, survenit pe fondul intoxicației etilice acute la o persoană cu tare

organice preexistente, concluzionându-se că fapta inculpatului a contribuit

direct și nemijlocit la decesul victimei, alături de starea acesteia de

ebrietate avansată și de afecțiunile organice preexistente, care au favorizat

și au concurat la producerea morții.

Sub aspectul

laturii subiective, instanța a apreciat că inculpatul a acționat cu

praeterintenție, întrucât și-a dat seama și a dorit să agreseze victima, în

scopul cel mai probabil de a-i aplica o corecție pentru acuzele legate de

pierderea locului de muncă, însă loviturile aplicate în zona capului i-au

cauzat acesteia leziuni grave traumatism cranio cerebral cu hemoragie

subarahnoidiană focală care au produs decesul, rezultat pe care inculpatul,

date fiind condițiile concrete (starea de ebrietate avansată a celor doi,

obiectul vulnerant folosit, zona corporală vizată și disproporția fizică vădită

dintre cei doi), l-a prevăzut, dar a crezut, fără temei, că nu se va produce.

La

individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 72 C.

pen. și a ținut seama de gradul de pericol social al faptei săvârșite, relevat

de modalitatea de comitere, inculpatul a acționat în baza unei intenții

spontane în vătămarea corporală a victimei și nu a urmărit rezultatul letal

cauzat, loviturile aplicate nu au fost de mare intensitate, cum chiar

procurorul a reținut în actul de sesizare, iar rezultatul letal s-a produs în

concurs cu starea avansată de ebrietate a victimei și cu numeroasele afecțiuni

organice preexistente de care acesta suferea, dar și de persoana inculpatului B.D.,

care nu este cunoscut cu antecedente penale și a manifestat o conduită

corespunzătoare în societate, împrejurări valorificate de judecătorul fondului

prin reținerea în favoarea acestuia a dispozițiilor art. 74 lit. a) și art. 76 alin.

(2) C. pen.

Raportând

datele ce caracterizează în ansamblu persoana inculpatului la comportamentul

său procesual și gravitatea faptei comise, instanța a arătat că, deși acesta

pare să fi conștientizat consecințele nefaste ale acțiunii sale agresive, este

consumator de băuturi alcoolice și nu are o familie care să-i susțină un

comportament prosocial în viitor și nici un loc de muncă stabil, motiv pentru

care a considerat că scopul sancțiunii penale stabilite nu poate fi atins decât

prin executarea ei în regim de detenție.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și

inculpatul B.D., pentru netemeinicie.

În apelul său,

Ministerul Public a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul greșitei

calificări juridice dată faptei comisă de inculpat, arătându-se că aceasta

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174

alin. (1) C. pen., precum și pentru cuantumul redus al sancțiunii penale

aplicate, solicitându-se înlăturarea circumstanțelor atenuante și majorarea

pedepsei.

Modalitatea de

individualizare a pedepsei a fost criticată în apel și de inculpat, care a

solicitat reducerea cuantumului acesteia, în raport de circumstanțele sale

personale și circumstanțele reale ale comiterii faptei.

Prin decizia

penală nr. 107 din 5 iunie 2012 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze

cu minori, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de

pe lângă Tribunalul Iași și de inculpatul B.D. și s-a dispus obligarea acestuia

din urmă la plata sumei de 350 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a

pronunța această decizie, Curtea de apel a constatat că prima instanță a

reținut în mod corect situația de fapt și încadrarea în drept a faptei

inculpatului B.D., dând o justă interpretare probatoriului administrat în cauză

și statuând în mod corect asupra vinovăției acestuia în săvârșirea infracțiunii

de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.

Sub aspectul

poziției subiective a inculpatului, instanța de control judiciar a apreciat că

acesta a acționat cu intenția de a vătăma victima, peste care s-a suprapus

culpa lui în producere rezultatului socialmente periculos, concluzionând că

forma de vinovăție cu care a săvârșit fapta este intenția depășită sau

praeterintenția.

În acest sens,

Curtea de apel a arătat că inculpatul B.D. era în relații de prietenie cu

victima O.G., motiv pentru care l-a invitat pe acesta la domiciliul său și au

consumat împreună băuturi alcoolice, iar, pe fondul unui conflict spontan cu

victima, generat de starea de ebrietate în care se aflau amândoi, a luat un

clește folosit la lemnele pentru foc și i-a aplicat acesteia câteva lovituri de

mică intensitate, care au vizat, în principal, corpul și zona mâinilor, una dintre

ele fiind aplicată în regiunea capului și producând o plagă epicraniană

parietală și hemoragia subarahnoidiană focală. Cu toate acestea, s-a subiniat

că vătămările rezultate nu au fost apte să producă, în sine, decesul victimei,

dacă nu s-ar fi suprapus peste starea ei avansată de ebrietate și peste tarele

organice preexistente, astfel cum se precizează în actele medico-legale. Pe

cale de consecință, s-a concluzionat că, prin aplicarea loviturilor, inculpatul

nu a urmărit și nici nu a acceptat posibilitatea producerii decesului victimei,

ci a dorit doar vătămarea ei, acționând cu vinovăție sub forma

praeterintenției.

În ceea ce

privește individualizarea sancțiunii penale aplicate și a modului de executare,

Curtea a constatat că acestea corespund scopurilor și funcțiilor pedepsei,

precum și dispozițiilor art. 72 C. pen., fiind proporționale cu gravitatea

faptei, modalitatea de comitere a acesteia, precum și cu datele ce

caracterizează persoana inculpatului, necunoscut cu antecedente penale și cu o

bună conduită în societate, împrejurări față de care a fost în mod corect

reținută circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. Totodată,

față de faptul că inculpatul este consumator de băuturi alcoolice și nu are o

familie care să-i susțină un comportament prosocial în viitor și nici un loc de

muncă stabil și valorificând comportamentul său pasiv ulterior comiterii

faptei, instanța a apreciat că modalitatea de executare a pedepsei stabilită de

judecătorul fondului este corespunzătoare, nefiind justificată suspendarea

executării acesteia.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Iași, reiterând întocmai criticile formulate în apel.

Deși în

cuprinsul memoriului scris depus la dosar, Ministerul Public a invocat cazurile

de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 10, 14 și 17 C.

proc. pen., cu ocazia cuvântului la dezbateri procurorul de ședință nu a mai

susținut motivul de recurs reglementat de pct. 10 al dispozițiilor legale

menționate, formulând critici doar cu privire la greșita încadrare juridică

dată faptei comise de inculpat și la netemeinicia pedepsei ce a fost aplicată

acestuia de către instanțele inferioare.

Astfel, făcând

referire la obiectul vulnerant folosit de inculpat pentru agresarea victimei și

la aptitudinea lui de a produce moartea, la zona vitală vizată de acesta și la

comportamentul pasiv manifestat ulterior exercitării actelor de violență,

Parchetul a apreciat că fapta săvârșită de inculpat întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.,

sens în care s-a solicitat, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din infracțiunea

prevăzută de art. 183 C. pen., în infracțiunea anterior menționată.

Totodată,

invocând prevederile art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.,

Parchetul a criticat hotărârile pronunțate în cauză sub aspectul greșitei

individualizări a pedepsei aplicate inculpatului, solicitând majorarea

cuantumului acesteia, ca urmare a înlăturării circumstanței atenuante prevăzută

de art. 74 lit. a) C. pen.

Examinând

hotărârile atacate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași ca fiind fondat, însă în limitele

ce se vor arăta și pentru următoarele considerente:

privește critica referitoare la greșita calificare juridică dată de instanța de

fond și cea de prim control judiciar faptei comise de inculpatul B.D., Înalta

Curte constată că aceasta este întemeiată, apreciind, în raport cu situația de

fapt stabilită pe baza materialului probator administrat, că activitatea infracțională

desfășurată de intimat a fost în mod greșit încadrată în dispozițiile art. 183 C.

pen.

În acest sens,

Înalta Curte arată că, spre deosebire de infracțiunea de omor, care se comite

numai cu intenție directă sau indirectă, infracțiunea de loviri cauzatoare de

moarte, pentru care s-a dispus trimiterea în judecată și condamnarea

inculpatului, se săvârșește cu praeterintenție, caracterizată prin intenție în

ceea ce privește acțiunea de lovire și culpă în ceea ce privește rezultatul

letal, în sensul că autorul, deși a prevăzut acest rezultat, nu ha acceptat,

socotind fără temei că nu se va produce, fie nu ha prevăzut, deși trebuia și

putea să-l prevadă. La stabilirea intenției cu care a acționat făptuitorul se

au în vedere, printre altele, obiectul vulnerant folosit, zona spre care au

fost îndreptate actele de violență, intensitatea acestora, gravitatea

leziunilor cauzate, raporturile anterioare dintre autor și victimă, precum și

atitudinea agresorului după comiterea faptei.

Raportat la

aceste elemente și la situația de fapt rezultată din probe, Înalta Curte

apreciază că fapta inculpatului B.D. care, pe fondul consumului de alcool și a

unui conflict anterior cu victima O.G., ha aplicat acesteia multiple lovituri

peste corp și în zona capului, folosind un clește din fier, obiect contondent

apt să ucidă, acțiune urmată de abandonarea ei, fără a anunța vreo persoană sau

serviciul de ambulanță, deși victima începuse să sângereze și se afla în stare

avansată de ebrietate, iar, ulterior, de deces, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. (l) C. pen.,

și nu pe cele ale infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art.

183 C. pen., inculpatul acționând cu vinovăție, sub forma intenției indirecte,

în sensul că a prevăzut moartea victimei, ca rezultat al acțiunii sale, și a

acceptat producerea acestui rezultat, chiar dacă nu l-a urmărit.

Contrar celor reținute

de instanțele inferioare cu privire la intensitatea redusă a loviturilor

aplicate victimei și la inaptitudinea vătămărilor produse de a cauza singure

decesul, Înalta Curte constată, pe baza concluziilor raportului medico legal de

necropsie nr. 2459 din 14 aprilie 2011 întocmit în cauză de Institutul de

medicină legală Iași, că, dimpotrivă, moartea victimei O.G. s-a datorat

insuficientei cardio-respiratorii acute, consecința unui traumatism

cranio-cerebral cu hemoragie subarahnoidiană focală, între respectivul

traumatism cranio-cerebral și deces existând o legătură de cauzalitate directă,

mediată de intoxicația etilică acută și de tarele organice preexistente.

Așadar, loviturile aplicate victimei de inculpat cu un obiect dur, respectiv cu

un clește de fier, în zona capului, nu au fost nicidecum unele de o intensitate

redusă, ci au produs acesteia un traumatism cranio-cerebral cu hemoragie

subarahnoidiană focală, cu rol determinant în raportul cauzal al decesului,

între traumatism și moartea vicimei existând o legătură de cauzalitate directă.

Deși reală împrejurarea că, la producerea rezultatului letal, au contribuit și alți

factori (intoxicația etilică acută a victimei, tarele organice preexistente), aceasta

nu poate constitui un element esențial în aprecierea poziției subiective a

inculpatului, atâta timp cât obiectul vulnerant folosit, zona anatomică vizată,

intensitatea loviturilor, relațiile anterioare dintre părți și atitudinea

agresorului după comiterea faptei demonstrează intenția sa de a ucide, iar

între acțiunea sa agresivă și rezultatul letal există o legătură directă de

cauzalitate, vătămările produse de inculpat reprezentând cauza generatoare a

decesului.

Față de toate

aceste aspecte anterior expuse, Înalta Curte constată că atât Tribunalul, cât

și Curtea de Apel au dat o greșită încadrare juridică faptei comisă de

inculpatul B.D., motiv pentru care, constatând incidența cazului de casare

prevăzut de art. 385

g

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., va admite

recursul declarat de Parchet, va casa decizia instanței de apel și, în parte,

sentința primei instanțe, iar, în rejudecare, în baza art. 334 C. proc. pen.,

va dispune schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută

de art. 183 C. pen., în cea prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.

critica formulată de Parchet prin prisma motivului de recurs prevăzut de art.

385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., înalta Curte apreciază că

aceasta este nefondată, în mod justificat fiind reținută în favoarea

inculpatului B.D. circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1)

lit. a) C. pen.

Astfel, având

în vedere gradul de pericol social concret al faptei, dedus din modalitatea și

împrejurările în care a fost comisă, Înalta Curte, în deplin acord cu

judecătorul fondului și instanța de prim control judiciar, apreciază că datele

ce țin de persoana inculpatului au fost corect valorificate prin aplicarea

dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (2) C. pen.,

comportamentul manifestat de inculpat anterior săvârșirii infracțiunii,

constând în conformarea față de exigențele legii penale, desfășurarea unei

activități lucrative producătoare de venituri și păstrarea unor relații

adecvate în cadrul relațiilor sociale, fiind de natură să reducă

periculozitatea acestuia și să formeze convingerea organului judiciar că

reeducarea lui se poate realiza și prin aplicarea unui tratament penal atenuat.

Așa fiind, Înalta

Curte, în procesul de cuantificare a sancțiunii penale ce urmează a fi aplicată

intimatului inculpat pentru comiterea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174

alin. (1) C. pen., va reține în favoarea acestuia aceleași prevederi legale

anterior menționate, apreciind că scopul preventiv educativ prevăzut de art. 52

alin. (1) C. pen., poate fi atins prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea

orientată sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită,

aproape de limita minimă stabilită de dispozițiile art. 76 alin. (2) C. pen.

Ca urmare, față

de toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct.

2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Iași, va casa decizia penală atacată și, în parte, sentința

Tribunalului Iași și, în rejudecare, în baza art. 334 C. proc. pen., va dispune

schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 183 C.

pen., în infracțiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., text de lege în

baza căruia îl va condamna pe inculpatul B.D. la pedeapsa de 4 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de omor, cu aplicarea dispozițiilor art. 74 lit.

a) și art. 76 alin. (2) C. pen., menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

În temeiul art.

192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina

statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva deciziei penale

nr. 107 din 5 iunie 2012 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze

cu minori, privind pe inculpatul B.D.

Casează decizia

penală atacată și, în parte, sentința penală nr. 51 din 6 februarie 2012 a

Tribunalului Iași, numai în ceea ce privește încadrarea juridică a faptei și

individualizarea judiciară a pedepsei și, în rejudecare:

În baza art. 334

C. proc. pen., dispune schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea

prevăzută de art. 183 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) C.

pen.

În baza art. 174

alin. (1) cu aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. a) și art. 76 alin. (2) C.

pen., condamnă pe inculpatul B.D. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de omor.

Menține

celelalte dispoziții ale sentinței.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de

200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 19 noiembrie 2012.