ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3265/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3265/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față, constată:

Prin Sentința penală

nr. 503 din 7 noiembrie 2011, Tribunalul Iași, în baza art. 183 C. pen., a

condamnat pe inculpatul G.M. - zis "D.", la pedeapsa de 5 (cinci) ani

și 6 (șase) luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de "loviri sau

vătămări cauzatoare de moarte".

În baza art. 71 C.

pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 183 C.

pen., a condamnat pe inculpatul T.F. - zis "B.", la pedeapsa de 5

(cinci) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de "loviri sau

vătămări cauzatoare de moarte".

În baza art. 71 C.

pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 7 din

Legea nr. 76/2008, a obligat inculpații, după rămânerea definitivă a hotărârii,

la prelevarea de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în

Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 14 și

art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 998 - 999 și art. 1003 C. civ., cu referire

la art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, a obligat inculpații, în solidar,

la plata către partea civilă Serviciul de Ambulanță Județean Iași a sumei de

352 RON cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art. 169 C.

proc. pen., a dispus restituirea, după rămânerea definitivă a hotărârii, către

moștenitorii victimei G.V., a obiectelor de îmbrăcăminte ridicate de la acesta,

aflate la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Iași.

În baza art. 191

alin. (1) și (2) C. proc. pen. a obligat pe inculpatul G.M. la plata sumei de

1.000 RON și pe inculpatul T.F. la plata sumei de 1.300 RON, cu titlu de

cheltuieli judiciare avansate de stat, suma stabilită pentru acesta din urmă

incluzând și onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat,

onorariu care va fi avansat inițial Baroului Iași din fondurile speciale ale

Ministerului Justiției potrivit art. 189 C. proc. pen.

Pentru a pronunța

sentința penală, instanța de fond a reținut următoarele:

În fapt, în seara

zilei de 8 septembrie 2010 (Sărbătoarea Sfintei Marii) la domiciliul martorilor

L.N. și L.M. a avut loc o petrecere pentru sărbătorirea onomasticii celui din

urmă. În acest sens, la domiciliul celor doi (tată și fiu) au fost invitați

sora martorului L.M., numita L.A., care a venit împreună cu concubinul său S.A.

și cu inculpatul G.M., și un verișor, inculpatul T.F. La petrecere au

participat și victima G.V. și concubina acestuia, martora R.D.P., cei doi fiind

veniți la casa martorilor L. de aproximativ trei zile pentru a ajuta la

treburile din gospodărie, ca și o rudă, numitul C.V., persoană în vârstă aflată

în îngrijirea martorului L.N.

De menționat faptul

că locuința martorilor L. se compune dintr-o singură cameră de locuit, în care

se află trei paturi, și un hol la intrare (cu lungimea de 3 m și lățime de 1,5

m), conform procesului-verbal de cercetare la fața locului și declarațiilor

martorei R.D.P.

Potrivit

declarațiilor martorilor, la petrecere invitații au mâncat pește și au băut cea

4 l de bere și 4 l de vin. Pe la orele 22:00, numiții L.A. și S.A. au părăsit

petrecerea.

La un moment dat, pe

la miezul nopții, numitul G.V. a ieșit din casă, moment în care inculpatul G.M.

s-a așezat pe unul dintre paturile din încăpere, lângă martora R.D.P., punând

mâna pe aceasta și propunându-i "o partidă de dragoste", cum a

relatat martorul L.N.

Datorită acestui

comportament al inculpatului, în momentul în care numitul G.V. a revenit în

locuință, între acesta și inculpatul G.M. a izbucnit un conflict verbal,

victima solicitând inculpatului să-și ceară scuze de la concubina sa. În acel

moment, martora R.D.P. a părăsit încăperea, rămânând însă afară în apropierea

casei familiei L.

Conflictul verbal

dintre inculpatul G.M. și victima G.V. s-a transformat în unul fizic, victima

fiind lovită de inculpat cu pumnii în zona capului și a toracelui. În

conflictul dintre cei doi a intervenit și inculpatul T.F., inițial cu intenția

de a-l aplana, însă ulterior lovind la rândul lui victima cu pumnii în zona

feței și a toracelui.

În scandalul iscat a

intervenit verbal și martorul L.N. care, în calitate de gazdă, le-a spus

inculpaților și victimei că nu este de acord cu comportamentul lor. Cei doi

inculpați au târât atunci pe victimă în fața locuinței martorului, după care au

revenit în casa acestuia și s-au culcat pe paturile din unica încăpere

locuibilă a imobilului. Victima G.V. s-a mai deplasat circa 70 de metri, după

care a căzut pe marginea drumului județean 247.

Pe la orele 04:00 în

dimineața zilei de 9 septembrie 2010, martorul L.M. a plecat de la domiciliu,

ocazie cu care a descoperit cadavrul victimei G.V. Martorul a revenit la

domiciliu și de pe telefonul inculpatului T.F. a fost apelată Salvarea și

organele de poliție, acestea din urmă ajungând la fața locului la orele 05:00.

Potrivit Raportului

medico-legal de necropsie din 19 noiembrie 2010, moartea numitului G.V. a fost

violentă și s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute consecutivă

unui traumatism toracic obiectivat prin hemotorax stâng minim, zone de contuzie

pulmonare și fracturi costale, survenit pe fondul intoxicației acute cu alcool

etilic. Leziunile traumatice constatate la cadavru s-au putut produce prin

lovire, posibil urmată de cădere, în condiții stabilite pe cale de anchetă.

Între leziunile traumatice constatate la cadavru și deces există o legătură de cauzalitate

directă mediată. În probele prelevate de la cadavru s-a evidențiat o alcoolemie

de 2,50 g % și o alcoolurie de 3,20 g ‰, iar decesul s-a putut produce la data

de 8/9 septembrie 2010.

Situația de fapt,

astfel cum a fost reținută de instanța de judecată, rezultă din coroborarea

mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale și în faza

cercetării judecătorești.

Astfel, din

declarațiile martorilor L.M. și L.N., ca și din declarația martorei R.D.P.,

coroborate cu declarațiile celor doi inculpați rezultă cu certitudine că la

momentul conflictului dintre inculpați și victima G.V. în locuință se aflau

doar inculpații, victima, martorul L.N. și o persoană în vârstă (C.V.),

martorul L.M. asistând doar la debutul conflictului, ca și martora R.D.P.

Deși inculpatul G.M.

nu a recunoscut în declarația dată în fața instanței de judecată că motivul

conflictului cu victima G.V. l-a reprezentat atitudinea sa în raport de

concubina victimei, susținând că victima a fost inițiatoarea întrucât era beată,

din declarațiile martorilor audiați în cauză, ca și din declarația inculpatului

T.F., care a susținut că cearta a pornit "de la doamna P.", rezultă

cu certitudine motivul pentru care a debutat conflictul dintre părți.

Potrivit susținerilor

inculpatului T.F., ca și declarațiilor martorilor L.N. și L.M., rezultă că

inculpatul T.F. a intervenit inițial în conflictul dintre inculpatul G.M. și

victima G.V. cu intenția de a-i despărți, însă ulterior a ajuns să lovească la

rândul lui victima. Inculpatul T.F. a recunoscut pe parcursul urmăririi penale

doar că ar fi lovit victima cu palma peste față și cu pumnul în umăr, pentru ca

la prezentarea materialului de urmărire penală să recunoască că ar fi lovit-o

"cu pumnii". În fața instanței de judecată inculpatul a precizat că

declarațiile date în cursul urmăririi penale au reflectat adevărul, susținând

că loviturile cu pumnii au fost aplicate victimei din greșeală.

Această susținere a

inculpatului T.F. este însă infirmată de declarațiile martorului L.N., singura

persoană care a asistat efectiv la întregul conflict dintre părți (aspect

reiterat constant în declarațiile inculpaților) și care a declarat în fața

instanței că ambii inculpați au lovit victima cu pumnii în coaste.

Inculpatul G.M., deși

în cursul urmăririi penale a recunoscut constant faptul că ar fi lovit pe

victima G.V., împreună cu celălalt inculpat, cu pumnii (declarație susținută de

celelalte mijloace de probă administrate), în fața instanței de judecată și-a

schimbat poziția procesuală. Apărarea a încercat să acrediteze ideea că victima

s-ar fi lovit în cădere de cioata unui copac, cioată aflată în fața ușii

locuinței martorului L.N.

Deși martorii au

arătat că această cioată există în fața ușii locuinței familiei L., niciunul nu

a susținut varianta faptică prezentată de inculpatul G.M., însuși martorul

L.N., care a asistat la întregul conflict, arătând că victima nu a căzut peste

această cioată în cadrul încăierării avute cu inculpații.

Declarația

inculpatului G.M. este neveridică și prin raportare la situația din teren

consemnată în procesul-verbal de cercetare a locului faptei. Astfel, inculpatul

a susținut că a împins victima, punându-i mâna în zona umărului, iar aceasta

s-a dezechilibrat și a căzut pe cioata de copac din fața ușii. Ori, potrivit

procesului-verbal de cercetare la fața locului, între ușa de acces în unica

cameră de locuit a casei familiei L. și ușa de ieșire din locuință se află un

hol, iar cele două uși nu sunt amplasate perpendicular, ci în unghi drept una

față de alta. În condițiile în care din declarațiile tuturor persoanelor

audiate în cauză rezultă că inculpații au intrat în conflict cu victima în

unica cameră de locuit a imobilului familiei L., este evident că victima, dacă

ar fi fost doar împinsă de inculpatul G.M., nu avea cum să treacă prin cele

două uși, situate în unghi drept și la distanță de peste 2,5 m (lățimea

holului) pentru a cădea în exteriorul locuinței, exact pe cioata de copac din

fața ușii.

Susține apărătorul

inculpatului G.M. în concluziile scrise depuse la dosarul cauzei că declarația

inculpatului este susținută de mențiunile raportului medico-legal de necropsie.

Ori, în condițiile în care în acest raport se menționează că victima prezenta

fracturi costale multiple, bilaterale, el nu poate susține declarația inculpatului

pentru că ar însemna că victima s-a lovit de mai multe ori, pe ambele laturi

ale corpului, de cioata respectivă, lucru greu de crezut și nesusținut de nicio

probă administrată în cauză.

Este adevărat, cum

susțin și apărătorii, că între declarațiile persoanelor audiate în calitate de

martori există unele neconcordanțe, însă acestea sunt explicabile prin

raportare la vârsta acestora, la starea de ebrietate în care se aflau la

momentul conflictului dintre inculpați și victimă, ca și prin încercarea martorilor

L.N. și L.M. de a nega orice legătură dintre petrecerea organizată la casa lor

și moartea numitului G.V. Ori, instanța reține că susținerile acestor martori

că victima nu a decedat în casa lor, cum a relatat martora R.D.P., sunt

confirmate de urmele găsite la fața locului, respectiv de urmele de târâre

evidențiate în fața casei familiei L. prin procesul-verbal de cercetare la fața

locului, aspecte de natură a susține situația de fapt a speței reținută

anterior de instanță.

Oricum, locul unde a

decedat victima G.V. este lipsit de relevanță în condițiile în care potrivit

raportului medico-legal de necropsie moartea acesteia a survenit ca urmare a

loviturilor primite, fără legătură cu locul unde a fost găsit cadavrul.

Susținerea

inculpaților că nu puteau lovi victima în zona toracică pentru că aceasta nu

prezenta urme evidente de violență în acea zonă nu poate fi considerată

pertinentă de instanță, cât timp potrivit raportului medico-legal de necropsie

victima prezenta urme de lovituri în exterior la nivelul feței (edem facial),

iar la examenul intern al cadavrului au fost evidențiate multiple fracturi

costale, toate traiectele de fractură prezentând infiltrate hemoragice la

nivelul musculaturii intercostale corespunzătoare. Deși în concluziile acestui

raport medico-legal se arată că leziunile traumatice constatate la cadavru s-au

putut produce prin lovire, posibil urmată de cădere, s-a precizat clar că

această concluzie nu este una de certitudine, modalitatea de producere a

leziunilor (prin lovire activă sau pasivă) urmând a fi confirmată de anchetă.

Ori, așa cum am arătat anterior, probele administrate în cauză confirmă

varianta că leziunile prezentate de victimă s-au produs prin lovirea activă a

acesteia de către inculpați cu pumnii, cealaltă variantă fiind infirmată în

cauză.

Apărarea a încercat

să insiste cu ocazia audierii martorilor asupra intensității loviturilor

aplicate de fiecare inculpat victimei. Instanța reține însă că potrivit disp.

art. 183 C. pen., orice lovire ce a determinat moartea victimei este

infracțiune, nu doar lovitura aplicată cu o anumită intensitate. Cât timp din

declarațiile martorilor și a inculpatului T.F. rezultă dincolo de orice dubiu

că ambii inculpați au lovit victima cu pumnii în zona toracelui, tot ce

interesează este existența legăturii de cauzalitate directe mediate dintre

lovituri și deces, legătură dovedită de raportul medico-legal de necropsie

întocmit în cauză.

În drept, fapta

inculpaților G.M. și T.F. care, în noaptea de 8/9 septembrie 2010, i-au aplicat

mai multe lovituri victimei G.V., cu pumnii în zona capului și a toracelui,

cauzându-i leziuni toracice, ce au condus la decesul acestuia în aceeași zi, pe

fondul stării de ebrietate avansată a victimei, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de "loviri cauzatoare de moarte" prev.

și ped. de art. 183 C. pen.

Decesul victimei s-a

datorat insuficienței cardio-respiratorii acute consecutivă unui traumatism

toracic obiectivat prin hemotorax stâng minim, zone de contuzie pulmonare și

fracturi costale, survenit pe fondul intoxicației acute cu alcool etilic. Prin

urmare, fapta inculpaților a contribuit direct și nemijlocit la decesul

victimei, alături de starea acesteia de ebrietate avansată, care a favorizat și

a concurat la producerea morții.

În speță, inculpații

au acționat cu praeterintenție. Praeterintenția (sau intenția depășită)

presupune că făptuitorul își dă seama și vrea să lovească victima pentru a-i

produce o vătămare corporală, dar se produce un rezultat mai grav, respectiv

moartea acesteia, rezultat pe care acesta fie l-a prevăzut, dar a crezut că nu

se va produce, fie nu l-a prevăzut, deși putea și trebuia să-l prevadă. Cu alte

cuvinte, praeterintenția presupune că făptuitorul acționează cu intenție în

ceea ce privește rezultatul mai puțin grav (neletal), dar este în culpă în ceea

ce privește rezultatul mai grav (decesul) produs. În cauză, inculpații și-au

dat seama și au dorit să agreseze victima, în scopul - cel mai probabil, cel

declarat - de a-i aplica o corecție, inculpatul G. pentru că victima s-a arătat

deranjat de comportamentul său față de concubina victimei, iar inculpatul T.

pentru a-l susține pe celălalt inculpat -, însă, loviturile aplicate în zona

toracelui i-au cauzat leziuni grave - fracturi costale, care au produs decesul,

rezultat pe care inculpații - date fiind condițiile concrete (starea de

ebrietate avansată a victimei și faptul că acesta "era cam firav",

cum a arătat inculpatul T.) - l-au prevăzut, dar au crezut, fără temei, că nu

se va produce.

S-a reținut că în

speță, inculpații nu au fost provocați în niciun fel de victimă. Atitudinea

imorală a inculpatului G.M. în raport de concubina victimei este factorul

declanșator al conflictului, așa cum am arătat anterior, astfel încât

inculpatul nu se poate prevala de o pretinsă provocare din partea victimei care

i-a cerut să-și ceară scuze față de concubina sa pentru comportamentul avut.

S-a mai reținut că

nici inculpatul T.F. nu poate invoca o provocare. Susținerile sale că a lovit

la rândul său victima pentru că aceasta l-ar fi înjurat nu sunt confirmate de

alte mijloace de probă administrate în cauză, fiind evident că intenția inițial

declarată de a interveni pentru despărțirea celor doi s-a transformat în

intenție de lovire a victimei, în condițiile în care inculpatul T. nu a lovit

și pe celălalt participant la conflict, pe inculpatul G., ci doar victima, deși

raportul de forțe era în favoarea celuilalt combatant (inculpatul T. însuși

susține că victima era "cam firav", nu celălalt inculpat), iar

loviturile aplicate victimei au avut intensitate mare, mai ales în contextul

probat în cauză al consumului exagerat de alcool.

Reținând că în cauză

sunt întrunite condițiile prev. de art. 345 alin. (2) C. proc. pen., în sensul

că fapta pentru care inculpații au fost trimiși în judecată există, constituie

infracțiune și a fost comisă de inculpați în modalitatea și cu contribuția

anterior descrise, instanța va dispune condamnarea acestora.

La individualizarea

pedepsei ce a fost aplicată inculpaților pentru infracțiunea comisă s-au avut

în vedere dispozițiile art. 72 C. pen. privind dispozițiile părții generale a

Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de textul de incriminare, gradul

de pericol social al faptei săvârșite, relevat de modalitatea de comitere -

inculpatul G.M. este cel care a declanșat conflictul prin atitudinea sa imorală

în raport de concubina victimei, în timp ce inculpatul T.F. a intervenit

inițial pentru aplanarea conflictului, dar ulterior intervenția sa a fost în

favoarea celuilalt inculpat; declanșarea conflictului pe fondul consumului

exagerat de alcool; lovirea repetată a victimei cu pumnii în zona capului și a

toracelui, de către ambii inculpați, astfel încât aceasta, dată fiind și starea

de ebrietate și vârsta, nu a putut opune o rezistență minimă; intensitatea mare

a loviturilor aplicate care au cauzat victimei nu mai puțin de patru fracturi

costale - dar și de persoana inculpaților G.M. și T.F. care nu sunt cunoscuți

cu antecedente penale.

Instanța a mai

reținut însă că lipsa antecedentelor penale nu este totuna cu "conduita

bună a inculpaților anterior comiterii faptei", astfel încât nu va reține

în favoarea inculpaților circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C.

pen. Aceasta mai ales în contextul în care din datele dosarului rezultă că

inculpații sunt consumatori de alcool și, deși au o anumită vârstă, nu au

familii întemeiate care să poate contribui la menținerea unei conduite morale

și prosociale a acestora. În plus, așa cum am reținut anterior, factorul

declanșator al conflictului a fost atitudinea imorală a inculpatului G.M. în

raport de martora R.D.P., acest inculpat adoptând pe parcursul judecății o

poziție procesuală neconformă; dacă legea procesual penală recunoaște dreptul

inculpatului de a nu se autoincrimina, aceasta nu poate da dreptul acestuia de

a induce în eroare organele judiciare prin prezentarea unor scenarii ireale.

Inculpații nu au

prezentat un minim de empatie pentru victimă în cauza de față, regretul lor

fiind legat de "situația în care au ajuns" (cum se arată în

caracterizarea depusă la dosar de inculpatul G.M.) și nu de fapta comisă și

urmarea acesteia - moartea unui om.

Astfel că, prin

raportare la datele ce caracterizează în ansamblu persoana inculpaților și la

circumstanțele comiterii infracțiunii, având în vedere și contribuția efectivă

a inculpaților la comiterea faptei și starea de surescitare apărută pe fondul

unei capacități scăzute de raționament și al consumului de alcool, instanța a

considerat că nu se impune coborârea pedepselor sub minimul special prevăzut de

textele de incriminare, dar a orientat aceste pedepse către minimul special. În

aceste condiții instanța a considerat că aplicarea unei pedepse de 5 ani și 6

luni închisoare pentru inculpatul G.M. și de 5 ani închisoare pentru inculpatul

T.F. corespunde unei juste individualizări a pedepsei în raport cu fapta

efectiv comisă și contribuția avută de inculpați.

În baza art. 71 C.

pen., a aplicat inculpaților pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În raport de prevederile

art. 71 alin. (2) C. pen., instanța a interzis inculpaților doar drepturile

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a teza a II-a și b) C. pen., respectiv

dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice și

dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, reținând

că natura faptei săvârșite și profilul psihic al inculpaților relevat în cauză

conduc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de

natură electorală prevăzute de textul de lege menționat.

În ceea ce privește

pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen.,

instanța a avut în vedere Hotărârea Hirst contra Marii Britanii din 6 octombrie

2005, prin care instanța europeană a constatat încălcarea prevederilor art. 3

din Protocolul nr. 1 ca urmare a interzicerii în baza legii a dreptului de a

alege persoanei ce a fost condamnată la pedeapsa închisorii, apreciind că o

restrângere generală, automată și nediferențiată a unui drept fundamental

consacrat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, depășește marja de

apreciere acceptabilă oricât de largă ar fi, dar și Decizia nr. 74/2007

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.

Față de aceste

considerente, apreciind că în prezenta cauză, din probatoriul administrat, nu

rezultă o nedemnitate a inculpaților în ceea ce privește dreptul de a alege,

instanța nu va interzice exercițiul acestui drept de natură electorală și, în

consecință, nu va face aplicarea art. 71 alin. (2) raportat la art. 64 alin.

(1) lit. a) teza I C. pen. În ceea ce privește pedeapsa accesorie prevăzută de

art. 71 alin. (2) raportat la art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., instanța a

constatat că inculpații nu s-au folosit de vreo funcție, profesie sau activitate

în vederea comiterii infracțiunii, motiv pentru care a constatat că nu se

impune aplicarea art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. Întrucât fapta ce face

obiectul cauzei nu are legătură cu modalitatea de exercitare a drepturilor și

obligațiilor părintești, iar inculpații nu sunt căsătoriți și nu au copii în

întreținere, întrucât inculpații nu rezultă că ar fi desemnați, sau să existe

posibilitatea previzibilă ca aceștia să fie desemnați, tutore sau curator al

unei persoane, instanța nu a interzis inculpaților nici drepturile prev. de

art. 64 lit. d) și e) C. pen.

Având în vedere

datele ce caracterizează persoana inculpaților, astfel cum au fost anterior

evidențiate, gravitatea faptei comise de aceștia, contextul comiterii ei,

urmările produse - decesul unei persoane - și atitudinea procesuală a

inculpaților, lipsa din partea acestora a oricărei empatii față de victimă,

instanța a considerat că se impune executarea efectivă a pedepselor cu

închisoarea aplicate, scopul pedepsei prev. de art. 52 C. pen. putând fi atins

numai prin executarea pedepsei în regim penitenciar.

Prin raportare la

natura infracțiunii comise de inculpați - infracțiune de violență care face

parte din anexa la Legea nr. 76/2008, având în vedere dispozițiile art. 3, art.

4 alin. (1) lit. b) și art. 7 din Legea nr. 76/2008, instanța a dispus ca

inculpații, după rămânerea definitivă a hotărârii, să se supună prelevării de

probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național

de Date Genetice Judiciare. Aceste probe biologice recoltate vor fi utilizate

exclusiv pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice

Judiciare a profilului genetic al inculpaților.

Cât privește latura

civilă a cauzei, instanța a făcut demersuri repetate pentru aflarea

moștenitorilor legali ai victimei G.V., relațiile comunicate fiind în sensul că

nu s-a solicitat până la acest moment deschiderea procedurii succesorale după

aceasta, nefiind posibil astfel a se identifica membri ai familiei victimei

care să poată solicita pretenții civile în cauză. Concubina acestuia, martora

R.D.P., nu s-a constituit parte civilă în cauză și a relatat instanței că nu

cunoaște pe membrii familiei acestuia.

În cauză s-a

constituit parte civilă Serviciul de Ambulanță Județean Iași cu suma de 352 RON

reprezentând cheltuielile efectuate cu deplasarea în vederea acordării primului

ajutor victimei G.V.

Având în vedere

înscrisurile depuse în dovedirea cheltuielilor efectuate, declarațiile

martorilor care au arătat că un echipaj al ambulanței s-a deplasat la fața locului

și mențiunile raportului medico-legal de necropsie, instanța a reținut că

partea civilă a trimis un echipaj medical pentru a acorda ajutor de

specialitate victimei, acest echipaj constatând decesul acesteia, în legătură

directă de cauzalitate cu agresiunea comisă de cei doi inculpați.

Având în vedere

dispozițiile C. civ. (în cauză nu sunt aplicabile prevederile Noului C. civ.

întrucât faptului ilicit cauzator de prejudicii îi sunt aplicabile prevederile

legale în vigoare la data comiterii lui, aspect susținut și de legea privind

punerea în aplicare a Noului C. civ.) privind răspunderea pentru prejudiciul

cauzat prin fapte ilicite (art. 998 și urm.), instanța a admis acțiunea civilă

promovată de partea civilă Serviciul de Ambulanță Județean Iași. Prin raportare

și la dispozițiile art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, instanța a obligat

în solidar pe inculpații G.M. și T.F. la plata către partea civilă Serviciul de

Ambulanță Județean Iași a sumei de 352 RON cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art. 169 C.

proc. pen., s-a dispus restituirea, după rămânerea definitivă a hotărârii,

către moștenitorii victimei G.V. (dacă vor fi identificați la acel moment), a

obiectelor de îmbrăcăminte ridicate de la acesta, aflate la Camera de Corpuri

Delicte a Tribunalului Iași, obiecte care nu au fost analizate din punct de

vedere criminalistic în cauza de față, acestea nefiind de natură a furniza

instanței date relevante în soluționarea speței.

Împotriva sentinței

penale au declarat apel inculpații G.M. și T.F., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Inculpatul G.M. a

solicitat achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunii pe temei că infracțiunea

nu a fost săvârșită de inculpat. A invocat dispozițiile art. 10 lit. a) C.

proc. pen.

Instanța de fond nu a

luat în considerare faptul că din raportul de necropsie rezultă că moartea

victimei s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute consecutivă unui

traumatism toracic obiectivat prin hemotorax stâng minim, zonele de contuzie

pulmonare și fracturi costale, survenit pe fondul intoxicației cu alcool

etilic. Victima prezenta numeroase leziuni pe întreaga suprafață a corpului,

leziuni care nu datau din ziua conflictului, erau leziuni mai vechi și care

s-ar fi putut produce prin lovire, posibil urmată de cădere, având în vedere că

buletinul de probe prelevate de la cadavru au evidențiat o alcoolemie de 3,20 g

‰.

Martorul L.N. a

declarat că avea în fața ușii locuinței o cioată de copac și este posibil ca

victima să se fi împiedicat de acea cioată, iar lovitura să fi condus ulterior

la deces, așa explicându-se leziunile constatate de medicul legist pe corpul

victimei.

În subsidiar, a

solicitat reducerea pedepsei, prin reținerea circumstanțelor atenuante în

favoarea inculpatului pe care instanța de fond nu le-a reținut întrucât

inculpatul este mare consumator de băuturi alcoolice și nu are o familie,

elemente care nu pot constitui obstacole în reținerea circumstanței atenuante

prev. de art. 74 lit. a) C. pen., inculpatul aflându-se la primul contact cu

legea penală.

Inculpatul T.F., în

motivarea apelului a solicitat redozarea pedepsei în cuantum și reevaluarea

modalității de executare.

Prima instanță nu a

ținut cont de circumstanțele reale și personale ale inculpatului, nu a avut în

vedere că nu are antecedente penale și că se impune reținerea în favoarea

acestuia a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 C. pen. A solicitat

aplicarea art. 81 C. pen.

Prin Decizia penală

nr. 56/2012 din 15 martie 2012, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru

cauze cu minori, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații

G.M. și T.F. împotriva Sentinței penale nr. 503 din 7 noiembrie 2011 pronunțate

de Tribunalul Iași, sentință pe care a menținut-o.

Pentru a hotărî

astfel a reținut că instanța de fond a administrat toate probele necesare

aflării adevărului care au fost complet și just apreciate, iar faptele și

împrejurările reținute corespund probelor și reprezintă adevărul, dar și că

încadrarea juridică dată faptelor este conformă cu legea penală.

S-a mai reținut că este

irelevant pentru cauză dacă în fața casei familiei L. se afla o cioată de

copac, confirmată de martorul L.N., atâta timp cât inculpatul G.M. în

declarația dată în fața instanței nu recunoaște lovirile active aplicate

victimei și că victima a părăsit casa căzând și lovindu-se cu coasta de o

cioată de cireș aflată în fața ușii, apărare nedovedită în contextul

probatoriului, martorul L.N. declarând că ambii inculpați au lovit victima în

casă, iar inculpatul T.F. declarând că inculpatul G. și victima s-au lovit

reciproc cu pumnii, el lovind poate doar din greșeală (declarații la instanță).

La urmărirea penală,

în declarațiile date în fața procurorului, inculpații au recunoscut acțiunile

agresive exercitate împotriva victimei, contextul și împrejurările în care

faptele s-au derulat.

Din procesul-verbal

de cercetare la fața locului rezultă ca fiind constatate urme dinamice de

îmbrăcăminte, târâre și alunecare, iar martorul L.N. a indicat organelor

judiciare zona de urme dinamice precizând că în acel loc a fost târâtă victima

de cei doi agresori.

Scoaterea victimei

din casă și abandonarea acesteia nu au fost recunoscute de inculpați.

În consecință,

soluția de condamnare a inculpaților s-a constatat că este legală și temeinică

și nu este incident niciun caz de achitare prevăzut de art. 10 C. proc. pen.

S-a mai reținut că nu

este fondată nici critica privind individualizarea pedepsei formulată de ambii

inculpați.

În considerarea

criteriilor de individualizare prev. de art. 72 C. pen., a scopului și

funcțiilor pedepsei, conform art. 52 C. pen., s-a reținut că pedepsele la care

au fost condamnați inculpații sunt just individualizate și sunt proporționale

cu faptele și persoana acestora, fiind orientate spre minimul special prevăzut

de lege, elementele de circumstanțiere a persoanei inculpaților fiind integrate

procesului individualizării pedepselor în limitele stabilite de instanța de

fond.

S-a reținut că în mod

just instanța de fond nu a reținut ca circumstanțe atenuante prev. de art. 75

lit. a) C. pen. lipsa antecedentelor penale ale inculpaților, împrejurare

personală căreia i s-a dat eficiență în procesul individualizării prin

condamnarea inculpaților la câte o pedeapsă orientată spre minimul special

prevăzut de lege de câte 5 ani și 6 luni închisoare, limitele legale fiind

închisoarea de la 5 la 15 ani pentru infracțiunea comisă.

Datele cauzei,

infracțiunea comisă și persoana inculpaților care nu au antecedente penale, au

avut o conduită procesuală oscilantă, nu au oferit suficiente temeiuri că

scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea pedepsei prin aplicarea

suspendării condiționate a executării pedepsei și pentru considerentele de

proporționalitate menționate, pedepsele cu închisoare cu executare sunt

întemeiate.

Împotriva Deciziei

penale nr. 56/2012 din 15 martie 2012 a Curții de Apel Iași, secția penală și

pentru cauze cu minori, a declarat recurs inculpatul G.M. Cauza a fost

înregistrată pe rolul Înaltei Curți sub nr. 6376/99/2011. Examinând motivul de

recurs invocat, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art.

385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că instanța de apel și instanța de fond au reținut în mod corect

situația de fapt și au stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste

aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptei comise

încadrarea juridică corespunzătoare, precum și o corectă individualizare a

pedepsei.

La individualizarea

pedepsei stabilită în sarcina inculpatului instanța de fond a luat în

considerare criteriile generale de individualizare prevăzute de dispozițiile

art. 72 C. pen., dar și că a fost lezată valoarea cea mai de preț apărată de

legea penală și anume viața persoanei prin săvârșirea infracțiunii prev. de

art. 183 C. pen., prin intensitatea mare a loviturilor aplicate care au cauzat

victimei nu mai puțin de patru fracturi costale - dar în egală măsură s-a ținut

cont și de persoana inculpatului G.M. care nu este cunoscut cu antecedente

penale aplicând inculpatului o pedeapsă de 5 ani și 6 luni închisoare, pedeapsă

care a fost menținută și de instanța de apel, astfel că nu se impune o coborâre

a pedepsei într-un cuantum mai redus față de textul incriminator.

În mod corect s-a

ținut cont de către ambele instanțe și de pericolul social la faptei săvârșite

de persoana inculpatului și de împrejurările comiterii faptei, respectiv, că în

seara zilei de 8 septembrie 2010, pe baza conflictului verbal iscat între

inculpatul G.M. și victima G.V. care s-a transformat în unul fizic, victima a

fost lovită de inculpat cu pumnii în zona capului și a toracelui. În conflictul

dintre cei doi a intervenit și inculpatul T.F., inițial cu intenția de a-l

aplana, însă ulterior lovind la rândul lui victima cu pumnii în zona feței și a

toracelui, după care cei doi inculpați au târât atunci pe victima în fața

locuinței martorului, după care au revenit în casa acestuia și s-au culcat pe

paturile din unica încăpere locuibilă a imobilului. Victima a fost găsită pe

marginea drumului județean 247, iar ca urmare a Raportului medico-legal de necropsie

din 19 noiembrie 2010 moartea numitului G.V. a fost violentă și s-a datorat

insuficienței cardio-respiratorii acute consecutivă unui traumatism toracic

obiectivat prin hemotorax stâng minim, zone de contuzie pulmonare și fracturi

costale, survenit pe fondul intoxicației acute cu alcool etilic. În probele

prelevate de la cadavru s-a evidențiat o alcoolemie de 2,50 g ‰ și o alcoolurie

de 3,20 g ‰, iar decesul s-a putut produce la data de 8/9 septembrie 2010.

Înalta Curte constată

că nu se impune a se acorda o eficiență mai mare dispozițiilor generale de

reindividualizare judiciară a pedepsei, aceste criterii fiind reținute de

instanța de apel și instanța de fond la individualizarea pedepsei stabilite în

sarcina inculpatului.

Pentru toate aceste

considerente, Înalta Curte constată că ambele instanțe au examinat, în mod

judicios, aplicarea criteriilor obiective ce caracterizează procesul de

individualizare judiciară, concretizat în modul de stabilire a pedepsei de 5

ani și 6 luni închisoare reținută în sarcina inculpatului, evidențiind faptul

că dincolo de pericolul social generic al infracțiunii săvârșite, în mod

concret acesta s-a accentuat ca urmare a împrejurărilor în care a fost

săvârșită, respectiv faptele inculpatului conducând la decesul victimei, astfel

că o nouă cenzură cu privire la individualizarea pedepsei nu se mai impune.

Astfel, Înalta Curte

constată că, întrucât în cauză pedeapsa aplicată reflectă respectarea

principiului proporționalității între gravitatea faptei comise și profilul

socio-moral și de personalitate al inculpatului, nu se justifică reducerea

pedepsei reținute deja în sarcina inculpatului.

În baza art. 385

15

alin. (1) lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul declarat de

inculpatul G.M. împotriva Deciziei penale nr. 114 din 7 august 2012 a Curții de

Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Va deduce din

pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive de la 31 ianuarie

2012 la 11 octombrie 2012.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., inculpatul G.M. va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat conform dispozitivului prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul G.M. împotriva Deciziei penale nr.

56/2012 din 15 martie 2012 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze

cu minori.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi, 11 octombrie 2012.

Procesat

de GGC - AZ