ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3265/2012

Asupra recursului de față, constată: Prin Sentința penală nr. 503 din 7 noiembrie 2011, Tribunalul Iași, în baza art. 183 C. pen., a condamnat pe inculpatul G.M. - zis "D.", la pedeapsa de 5 (cinci) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de "loviri sau vătămări cauzatoare de moarte". În baza art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 183 C. pen., a condamnat pe inculpatul T.F. - zis "B.", la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de "loviri sau vătămări cauzatoare de moarte". În baza art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, a obligat inculpații, după rămânerea definitivă a hotărârii, la prelevarea de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare. În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 998 - 999 și art. 1003 C. civ., cu referire la art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, a obligat inculpații, în solidar, la plata către partea civilă Serviciul de Ambulanță Județean Iași a sumei de 352 RON cu titlu de despăgubiri civile. În baza art. 169 C. proc. pen., a dispus restituirea, după rămânerea definitivă a hotărârii, către moștenitorii victimei G.V., a obiectelor de îmbrăcăminte ridicate de la acesta, aflate la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Iași.

În baza art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen. a obligat pe inculpatul G.M. la plata sumei de 1.000 RON și pe inculpatul T.F. la plata sumei de 1.300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, suma stabilită pentru acesta din urmă incluzând și onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, onorariu care va fi avansat inițial Baroului Iași din fondurile speciale ale Ministerului Justiției potrivit art. 189 C. proc. pen. Pentru a pronunța sentința penală, instanța de fond a reținut următoarele: În fapt, în seara zilei de 8 septembrie 2010 (Sărbătoarea Sfintei Marii) la domiciliul martorilor L.N. și L.M. a avut loc o petrecere pentru sărbătorirea onomasticii celui din urmă.

În acest sens, la domiciliul celor doi (tată și fiu) au fost invitați sora martorului L.M., numita L.A., care a venit împreună cu concubinul său S.A. și cu inculpatul G.M., și un verișor, inculpatul T.F. La petrecere au participat și victima G.V. și concubina acestuia, martora R.D.P., cei doi fiind veniți la casa martorilor L. de aproximativ trei zile pentru a ajuta la treburile din gospodărie, ca și o rudă, numitul C.V., persoană în vârstă aflată în îngrijirea martorului L.N. De menționat faptul că locuința martorilor L. se compune dintr-o singură cameră de locuit, în care se află trei paturi, și un hol la intrare (cu lungimea de 3 m și lățime de 1,5 m), conform procesului-verbal de cercetare la fața locului și declarațiilor martorei R.D.P.

Potrivit declarațiilor martorilor, la petrecere invitații au mâncat pește și au băut cea 4 l de bere și 4 l de vin. Pe la orele 22:00, numiții L.A. și S.A. au părăsit petrecerea. La un moment dat, pe la miezul nopții, numitul G.V. a ieșit din casă, moment în care inculpatul G.M. s-a așezat pe unul dintre paturile din încăpere, lângă martora R.D.P., punând mâna pe aceasta și propunându-i "o partidă de dragoste", cum a relatat martorul L.N. Datorită acestui comportament al inculpatului, în momentul în care numitul G.V. a revenit în locuință, între acesta și inculpatul G.M. a izbucnit un conflict verbal, victima solicitând inculpatului să-și ceară scuze de la concubina sa. În acel moment, martora R.D.P.

a părăsit încăperea, rămânând însă afară în apropierea casei familiei L. Conflictul verbal dintre inculpatul G.M. și victima G.V. s-a transformat în unul fizic, victima fiind lovită de inculpat cu pumnii în zona capului și a toracelui. În conflictul dintre cei doi a intervenit și inculpatul T.F., inițial cu intenția de a-l aplana, însă ulterior lovind la rândul lui victima cu pumnii în zona feței și a toracelui. În scandalul iscat a intervenit verbal și martorul L.N. care, în calitate de gazdă, le-a spus inculpaților și victimei că nu este de acord cu comportamentul lor. Cei doi inculpați au târât atunci pe victimă în fața locuinței martorului, după care au revenit în casa acestuia și s-au culcat pe paturile din unica încăpere locuibilă a imobilului.

Victima G.V. s-a mai deplasat circa 70 de metri, după care a căzut pe marginea drumului județean 247. Pe la orele 04:00 în dimineața zilei de 9 septembrie 2010, martorul L.M. a plecat de la domiciliu, ocazie cu care a descoperit cadavrul victimei G.V. Martorul a revenit la domiciliu și de pe telefonul inculpatului T.F. a fost apelată Salvarea și organele de poliție, acestea din urmă ajungând la fața locului la orele 05:00. Potrivit Raportului medico-legal de necropsie din 19 noiembrie 2010, moartea numitului G.V. a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute consecutivă unui traumatism toracic obiectivat prin hemotorax stâng minim, zone de contuzie pulmonare și fracturi costale, survenit pe fondul intoxicației acute cu alcool etilic.

Leziunile traumatice constatate la cadavru s-au putut produce prin lovire, posibil urmată de cădere, în condiții stabilite pe cale de anchetă. Între leziunile traumatice constatate la cadavru și deces există o legătură de cauzalitate directă mediată. În probele prelevate de la cadavru s-a evidențiat o alcoolemie de 2,50 g % și o alcoolurie de 3,20 g ‰, iar decesul s-a putut produce la data de 8/9 septembrie 2010. Situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanța de judecată, rezultă din coroborarea mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești. Astfel, din declarațiile martorilor L.M. și L.N., ca și din declarația martorei R.D.P., coroborate cu declarațiile celor doi inculpați rezultă cu certitudine că la momentul conflictului dintre inculpați și victima G.V.

în locuință se aflau doar inculpații, victima, martorul L.N. și o persoană în vârstă (C.V.), martorul L.M. asistând doar la debutul conflictului, ca și martora R.D.P. Deși inculpatul G.M. nu a recunoscut în declarația dată în fața instanței de judecată că motivul conflictului cu victima G.V. l-a reprezentat atitudinea sa în raport de concubina victimei, susținând că victima a fost inițiatoarea întrucât era beată, din declarațiile martorilor audiați în cauză, ca și din declarația inculpatului T.F., care a susținut că cearta a pornit "de la doamna P.", rezultă cu certitudine motivul pentru care a debutat conflictul dintre părți. Potrivit susținerilor inculpatului T.F., ca și declarațiilor martorilor L.N.

și L.M., rezultă că inculpatul T.F. a intervenit inițial în conflictul dintre inculpatul G.M. și victima G.V. cu intenția de a-i despărți, însă ulterior a ajuns să lovească la rândul lui victima. Inculpatul T.F. a recunoscut pe parcursul urmăririi penale doar că ar fi lovit victima cu palma peste față și cu pumnul în umăr, pentru ca la prezentarea materialului de urmărire penală să recunoască că ar fi lovit-o "cu pumnii". În fața instanței de judecată inculpatul a precizat că declarațiile date în cursul urmăririi penale au reflectat adevărul, susținând că loviturile cu pumnii au fost aplicate victimei din greșeală. Această susținere a inculpatului T.F. este însă infirmată de declarațiile martorului L.N., singura persoană care a asistat efectiv la întregul conflict dintre părți (aspect reiterat constant în declarațiile inculpaților) și care a declarat în fața instanței că ambii inculpați au lovit victima cu pumnii în coaste.

Inculpatul G.M., deși în cursul urmăririi penale a recunoscut constant faptul că ar fi lovit pe victima G.V., împreună cu celălalt inculpat, cu pumnii (declarație susținută de celelalte mijloace de probă administrate), în fața instanței de judecată și-a schimbat poziția procesuală. Apărarea a încercat să acrediteze ideea că victima s-ar fi lovit în cădere de cioata unui copac, cioată aflată în fața ușii locuinței martorului L.N. Deși martorii au arătat că această cioată există în fața ușii locuinței familiei L., niciunul nu a susținut varianta faptică prezentată de inculpatul G.M., însuși martorul L.N., care a asistat la întregul conflict, arătând că victima nu a căzut peste această cioată în cadrul încăierării avute cu inculpații.

Declarația inculpatului G.M. este neveridică și prin raportare la situația din teren consemnată în procesul-verbal de cercetare a locului faptei. Astfel, inculpatul a susținut că a împins victima, punându-i mâna în zona umărului, iar aceasta s-a dezechilibrat și a căzut pe cioata de copac din fața ușii. Ori, potrivit procesului-verbal de cercetare la fața locului, între ușa de acces în unica cameră de locuit a casei familiei L. și ușa de ieșire din locuință se află un hol, iar cele două uși nu sunt amplasate perpendicular, ci în unghi drept una față de alta.

În condițiile în care din declarațiile tuturor persoanelor audiate în cauză rezultă că inculpații au intrat în conflict cu victima în unica cameră de locuit a imobilului familiei L., este evident că victima, dacă ar fi fost doar împinsă de inculpatul G.M., nu avea cum să treacă prin cele două uși, situate în unghi drept și la distanță de peste 2,5 m (lățimea holului) pentru a cădea în exteriorul locuinței, exact pe cioata de copac din fața ușii. Susține apărătorul inculpatului G.M. în concluziile scrise depuse la dosarul cauzei că declarația inculpatului este susținută de mențiunile raportului medico-legal de necropsie. Ori, în condițiile în care în acest raport se menționează că victima prezenta fracturi costale multiple, bilaterale, el nu poate susține declarația inculpatului pentru că ar însemna că victima s-a lovit de mai multe ori, pe ambele laturi ale corpului, de cioata respectivă, lucru greu de crezut și nesusținut de nicio probă administrată în cauză.

Este adevărat, cum susțin și apărătorii, că între declarațiile persoanelor audiate în calitate de martori există unele neconcordanțe, însă acestea sunt explicabile prin raportare la vârsta acestora, la starea de ebrietate în care se aflau la momentul conflictului dintre inculpați și victimă, ca și prin încercarea martorilor L.N. și L.M. de a nega orice legătură dintre petrecerea organizată la casa lor și moartea numitului G.V. Ori, instanța reține că susținerile acestor martori că victima nu a decedat în casa lor, cum a relatat martora R.D.P., sunt confirmate de urmele găsite la fața locului, respectiv de urmele de târâre evidențiate în fața casei familiei L. prin procesul-verbal de cercetare la fața locului, aspecte de natură a susține situația de fapt a speței reținută anterior de instanță.

Oricum, locul unde a decedat victima G.V. este lipsit de relevanță în condițiile în care potrivit raportului medico-legal de necropsie moartea acesteia a survenit ca urmare a loviturilor primite, fără legătură cu locul unde a fost găsit cadavrul. Susținerea inculpaților că nu puteau lovi victima în zona toracică pentru că aceasta nu prezenta urme evidente de violență în acea zonă nu poate fi considerată pertinentă de instanță, cât timp potrivit raportului medico-legal de necropsie victima prezenta urme de lovituri în exterior la nivelul feței (edem facial), iar la examenul intern al cadavrului au fost evidențiate multiple fracturi costale, toate traiectele de fractură prezentând infiltrate hemoragice la nivelul musculaturii intercostale corespunzătoare.

Deși în concluziile acestui raport medico-legal se arată că leziunile traumatice constatate la cadavru s-au putut produce prin lovire, posibil urmată de cădere, s-a precizat clar că această concluzie nu este una de certitudine, modalitatea de producere a leziunilor (prin lovire activă sau pasivă) urmând a fi confirmată de anchetă. Ori, așa cum am arătat anterior, probele administrate în cauză confirmă varianta că leziunile prezentate de victimă s-au produs prin lovirea activă a acesteia de către inculpați cu pumnii, cealaltă variantă fiind infirmată în cauză. Apărarea a încercat să insiste cu ocazia audierii martorilor asupra intensității loviturilor aplicate de fiecare inculpat victimei. Instanța reține însă că potrivit disp.

art. 183 C. pen., orice lovire ce a determinat moartea victimei este infracțiune, nu doar lovitura aplicată cu o anumită intensitate. Cât timp din declarațiile martorilor și a inculpatului T.F. rezultă dincolo de orice dubiu că ambii inculpați au lovit victima cu pumnii în zona toracelui, tot ce interesează este existența legăturii de cauzalitate directe mediate dintre lovituri și deces, legătură dovedită de raportul medico-legal de necropsie întocmit în cauză. În drept, fapta inculpaților G.M. și T.F. care, în noaptea de 8/9 septembrie 2010, i-au aplicat mai multe lovituri victimei G.V., cu pumnii în zona capului și a toracelui, cauzându-i leziuni toracice, ce au condus la decesul acestuia în aceeași zi, pe fondul stării de ebrietate avansată a victimei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "loviri cauzatoare de moarte" prev. și ped.

de art. 183 C. pen. Decesul victimei s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute consecutivă unui traumatism toracic obiectivat prin hemotorax stâng minim, zone de contuzie pulmonare și fracturi costale, survenit pe fondul intoxicației acute cu alcool etilic. Prin urmare, fapta inculpaților a contribuit direct și nemijlocit la decesul victimei, alături de starea acesteia de ebrietate avansată, care a favorizat și a concurat la producerea morții. În speță, inculpații au acționat cu praeterintenție. Praeterintenția (sau intenția depășită) presupune că făptuitorul își dă seama și vrea să lovească victima pentru a-i produce o vătămare corporală, dar se produce un rezultat mai grav, respectiv moartea acesteia, rezultat pe care acesta fie l-a prevăzut, dar a crezut că nu se va produce, fie nu l-a prevăzut, deși putea și trebuia să-l prevadă.

Cu alte cuvinte, praeterintenția presupune că făptuitorul acționează cu intenție în ceea ce privește rezultatul mai puțin grav (neletal), dar este în culpă în ceea ce privește rezultatul mai grav (decesul) produs. În cauză, inculpații și-au dat seama și au dorit să agreseze victima, în scopul - cel mai probabil, cel declarat - de a-i aplica o corecție, inculpatul G. pentru că victima s-a arătat deranjat de comportamentul său față de concubina victimei, iar inculpatul T. pentru a-l susține pe celălalt inculpat -, însă, loviturile aplicate în zona toracelui i-au cauzat leziuni grave - fracturi costale, care au produs decesul, rezultat pe care inculpații - date fiind condițiile concrete (starea de ebrietate avansată a victimei și faptul că acesta "era cam firav", cum a arătat inculpatul T.) - l-au prevăzut, dar au crezut, fără temei, că nu se va produce.

S-a reținut că în speță, inculpații nu au fost provocați în niciun fel de victimă. Atitudinea imorală a inculpatului G.M. în raport de concubina victimei este factorul declanșator al conflictului, așa cum am arătat anterior, astfel încât inculpatul nu se poate prevala de o pretinsă provocare din partea victimei care i-a cerut să-și ceară scuze față de concubina sa pentru comportamentul avut. S-a mai reținut că nici inculpatul T.F. nu poate invoca o provocare.

Susținerile sale că a lovit la rândul său victima pentru că aceasta l-ar fi înjurat nu sunt confirmate de alte mijloace de probă administrate în cauză, fiind evident că intenția inițial declarată de a interveni pentru despărțirea celor doi s-a transformat în intenție de lovire a victimei, în condițiile în care inculpatul T. nu a lovit și pe celălalt participant la conflict, pe inculpatul G., ci doar victima, deși raportul de forțe era în favoarea celuilalt combatant (inculpatul T. însuși susține că victima era "cam firav", nu celălalt inculpat), iar loviturile aplicate victimei au avut intensitate mare, mai ales în contextul probat în cauză al consumului exagerat de alcool. Reținând că în cauză sunt întrunite condițiile prev. de art. 345 alin. (2) C. proc.

pen., în sensul că fapta pentru care inculpații au fost trimiși în judecată există, constituie infracțiune și a fost comisă de inculpați în modalitatea și cu contribuția anterior descrise, instanța va dispune condamnarea acestora. La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpaților pentru infracțiunea comisă s-au avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen. privind dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de textul de incriminare, gradul de pericol social al faptei săvârșite, relevat de modalitatea de comitere - inculpatul G.M. este cel care a declanșat conflictul prin atitudinea sa imorală în raport de concubina victimei, în timp ce inculpatul T.F.

a intervenit inițial pentru aplanarea conflictului, dar ulterior intervenția sa a fost în favoarea celuilalt inculpat; declanșarea conflictului pe fondul consumului exagerat de alcool; lovirea repetată a victimei cu pumnii în zona capului și a toracelui, de către ambii inculpați, astfel încât aceasta, dată fiind și starea de ebrietate și vârsta, nu a putut opune o rezistență minimă; intensitatea mare a loviturilor aplicate care au cauzat victimei nu mai puțin de patru fracturi costale - dar și de persoana inculpaților G.M. și T.F. care nu sunt cunoscuți cu antecedente penale. Instanța a mai reținut însă că lipsa antecedentelor penale nu este totuna cu "conduita bună a inculpaților anterior comiterii faptei", astfel încât nu va reține în favoarea inculpaților circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen.

Aceasta mai ales în contextul în care din datele dosarului rezultă că inculpații sunt consumatori de alcool și, deși au o anumită vârstă, nu au familii întemeiate care să poate contribui la menținerea unei conduite morale și prosociale a acestora. În plus, așa cum am reținut anterior, factorul declanșator al conflictului a fost atitudinea imorală a inculpatului G.M. în raport de martora R.D.P., acest inculpat adoptând pe parcursul judecății o poziție procesuală neconformă; dacă legea procesual penală recunoaște dreptul inculpatului de a nu se autoincrimina, aceasta nu poate da dreptul acestuia de a induce în eroare organele judiciare prin prezentarea unor scenarii ireale. Inculpații nu au prezentat un minim de empatie pentru victimă în cauza de față, regretul lor fiind legat de "situația în care au ajuns" (cum se arată în caracterizarea depusă la dosar de inculpatul G.M.) și nu de fapta comisă și urmarea acesteia - moartea unui om.

Astfel că, prin raportare la datele ce caracterizează în ansamblu persoana inculpaților și la circumstanțele comiterii infracțiunii, având în vedere și contribuția efectivă a inculpaților la comiterea faptei și starea de surescitare apărută pe fondul unei capacități scăzute de raționament și al consumului de alcool, instanța a considerat că nu se impune coborârea pedepselor sub minimul special prevăzut de textele de incriminare, dar a orientat aceste pedepse către minimul special. În aceste condiții instanța a considerat că aplicarea unei pedepse de 5 ani și 6 luni închisoare pentru inculpatul G.M. și de 5 ani închisoare pentru inculpatul T.F. corespunde unei juste individualizări a pedepsei în raport cu fapta efectiv comisă și contribuția avută de inculpați.

În baza art. 71 C. pen., a aplicat inculpaților pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În raport de prevederile art. 71 alin. (2) C. pen., instanța a interzis inculpaților doar drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a teza a II-a și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, reținând că natura faptei săvârșite și profilul psihic al inculpaților relevat în cauză conduc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de textul de lege menționat.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen., instanța a avut în vedere Hotărârea Hirst contra Marii Britanii din 6 octombrie 2005, prin care instanța europeană a constatat încălcarea prevederilor art. 3 din Protocolul nr. 1 ca urmare a interzicerii în baza legii a dreptului de a alege persoanei ce a fost condamnată la pedeapsa închisorii, apreciind că o restrângere generală, automată și nediferențiată a unui drept fundamental consacrat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, depășește marja de apreciere acceptabilă oricât de largă ar fi, dar și Decizia nr. 74/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.

Față de aceste considerente, apreciind că în prezenta cauză, din probatoriul administrat, nu rezultă o nedemnitate a inculpaților în ceea ce privește dreptul de a alege, instanța nu va interzice exercițiul acestui drept de natură electorală și, în consecință, nu va face aplicarea art. 71 alin. (2) raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen. În ceea ce privește pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 alin. (2) raportat la art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., instanța a constatat că inculpații nu s-au folosit de vreo funcție, profesie sau activitate în vederea comiterii infracțiunii, motiv pentru care a constatat că nu se impune aplicarea art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen.

Întrucât fapta ce face obiectul cauzei nu are legătură cu modalitatea de exercitare a drepturilor și obligațiilor părintești, iar inculpații nu sunt căsătoriți și nu au copii în întreținere, întrucât inculpații nu rezultă că ar fi desemnați, sau să existe posibilitatea previzibilă ca aceștia să fie desemnați, tutore sau curator al unei persoane, instanța nu a interzis inculpaților nici drepturile prev. de art. 64 lit. d) și e) C. pen. Având în vedere datele ce caracterizează persoana inculpaților, astfel cum au fost anterior evidențiate, gravitatea faptei comise de aceștia, contextul comiterii ei, urmările produse - decesul unei persoane - și atitudinea procesuală a inculpaților, lipsa din partea acestora a oricărei empatii față de victimă, instanța a considerat că se impune executarea efectivă a pedepselor cu închisoarea aplicate, scopul pedepsei prev. de art. 52 C. pen.

putând fi atins numai prin executarea pedepsei în regim penitenciar. Prin raportare la natura infracțiunii comise de inculpați - infracțiune de violență care face parte din anexa la Legea nr. 76/2008, având în vedere dispozițiile art. 3, art. 4 alin. (1) lit. b) și art. 7 din Legea nr. 76/2008, instanța a dispus ca inculpații, după rămânerea definitivă a hotărârii, să se supună prelevării de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare. Aceste probe biologice recoltate vor fi utilizate exclusiv pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului genetic al inculpaților.

Cât privește latura civilă a cauzei, instanța a făcut demersuri repetate pentru aflarea moștenitorilor legali ai victimei G.V., relațiile comunicate fiind în sensul că nu s-a solicitat până la acest moment deschiderea procedurii succesorale după aceasta, nefiind posibil astfel a se identifica membri ai familiei victimei care să poată solicita pretenții civile în cauză. Concubina acestuia, martora R.D.P., nu s-a constituit parte civilă în cauză și a relatat instanței că nu cunoaște pe membrii familiei acestuia. În cauză s-a constituit parte civilă Serviciul de Ambulanță Județean Iași cu suma de 352 RON reprezentând cheltuielile efectuate cu deplasarea în vederea acordării primului ajutor victimei G.V.

Având în vedere înscrisurile depuse în dovedirea cheltuielilor efectuate, declarațiile martorilor care au arătat că un echipaj al ambulanței s-a deplasat la fața locului și mențiunile raportului medico-legal de necropsie, instanța a reținut că partea civilă a trimis un echipaj medical pentru a acorda ajutor de specialitate victimei, acest echipaj constatând decesul acesteia, în legătură directă de cauzalitate cu agresiunea comisă de cei doi inculpați. Având în vedere dispozițiile C. civ. (în cauză nu sunt aplicabile prevederile Noului C. civ. întrucât faptului ilicit cauzator de prejudicii îi sunt aplicabile prevederile legale în vigoare la data comiterii lui, aspect susținut și de legea privind punerea în aplicare a Noului C. civ.) privind răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin fapte ilicite (art. 998 și urm.), instanța a admis acțiunea civilă promovată de partea civilă Serviciul de Ambulanță Județean Iași.

Prin raportare și la dispozițiile art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, instanța a obligat în solidar pe inculpații G.M. și T.F. la plata către partea civilă Serviciul de Ambulanță Județean Iași a sumei de 352 RON cu titlu de despăgubiri civile. În baza art. 169 C. proc. pen., s-a dispus restituirea, după rămânerea definitivă a hotărârii, către moștenitorii victimei G.V. (dacă vor fi identificați la acel moment), a obiectelor de îmbrăcăminte ridicate de la acesta, aflate la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Iași, obiecte care nu au fost analizate din punct de vedere criminalistic în cauza de față, acestea nefiind de natură a furniza instanței date relevante în soluționarea speței.

Împotriva sentinței penale au declarat apel inculpații G.M. și T.F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Inculpatul G.M. a solicitat achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunii pe temei că infracțiunea nu a fost săvârșită de inculpat. A invocat dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen. Instanța de fond nu a luat în considerare faptul că din raportul de necropsie rezultă că moartea victimei s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute consecutivă unui traumatism toracic obiectivat prin hemotorax stâng minim, zonele de contuzie pulmonare și fracturi costale, survenit pe fondul intoxicației cu alcool etilic. Victima prezenta numeroase leziuni pe întreaga suprafață a corpului, leziuni care nu datau din ziua conflictului, erau leziuni mai vechi și care s-ar fi putut produce prin lovire, posibil urmată de cădere, având în vedere că buletinul de probe prelevate de la cadavru au evidențiat o alcoolemie de 3,20 g ‰. Martorul L.N.

a declarat că avea în fața ușii locuinței o cioată de copac și este posibil ca victima să se fi împiedicat de acea cioată, iar lovitura să fi condus ulterior la deces, așa explicându-se leziunile constatate de medicul legist pe corpul victimei. În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei, prin reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului pe care instanța de fond nu le-a reținut întrucât inculpatul este mare consumator de băuturi alcoolice și nu are o familie, elemente care nu pot constitui obstacole în reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen., inculpatul aflându-se la primul contact cu legea penală. Inculpatul T.F., în motivarea apelului a solicitat redozarea pedepsei în cuantum și reevaluarea modalității de executare.

Prima instanță nu a ținut cont de circumstanțele reale și personale ale inculpatului, nu a avut în vedere că nu are antecedente penale și că se impune reținerea în favoarea acestuia a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 C. pen. A solicitat aplicarea art. 81 C. pen. Prin Decizia penală nr. 56/2012 din 15 martie 2012, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații G.M. și T.F. împotriva Sentinței penale nr. 503 din 7 noiembrie 2011 pronunțate de Tribunalul Iași, sentință pe care a menținut-o. Pentru a hotărî astfel a reținut că instanța de fond a administrat toate probele necesare aflării adevărului care au fost complet și just apreciate, iar faptele și împrejurările reținute corespund probelor și reprezintă adevărul, dar și că încadrarea juridică dată faptelor este conformă cu legea penală.

S-a mai reținut că este irelevant pentru cauză dacă în fața casei familiei L. se afla o cioată de copac, confirmată de martorul L.N., atâta timp cât inculpatul G.M. în declarația dată în fața instanței nu recunoaște lovirile active aplicate victimei și că victima a părăsit casa căzând și lovindu-se cu coasta de o cioată de cireș aflată în fața ușii, apărare nedovedită în contextul probatoriului, martorul L.N. declarând că ambii inculpați au lovit victima în casă, iar inculpatul T.F. declarând că inculpatul G. și victima s-au lovit reciproc cu pumnii, el lovind poate doar din greșeală (declarații la instanță). La urmărirea penală, în declarațiile date în fața procurorului, inculpații au recunoscut acțiunile agresive exercitate împotriva victimei, contextul și împrejurările în care faptele s-au derulat.

Din procesul-verbal de cercetare la fața locului rezultă ca fiind constatate urme dinamice de îmbrăcăminte, târâre și alunecare, iar martorul L.N. a indicat organelor judiciare zona de urme dinamice precizând că în acel loc a fost târâtă victima de cei doi agresori. Scoaterea victimei din casă și abandonarea acesteia nu au fost recunoscute de inculpați. În consecință, soluția de condamnare a inculpaților s-a constatat că este legală și temeinică și nu este incident niciun caz de achitare prevăzut de art. 10 C. proc. pen. S-a mai reținut că nu este fondată nici critica privind individualizarea pedepsei formulată de ambii inculpați.

În considerarea criteriilor de individualizare prev. de art. 72 C. pen., a scopului și funcțiilor pedepsei, conform art. 52 C. pen., s-a reținut că pedepsele la care au fost condamnați inculpații sunt just individualizate și sunt proporționale cu faptele și persoana acestora, fiind orientate spre minimul special prevăzut de lege, elementele de circumstanțiere a persoanei inculpaților fiind integrate procesului individualizării pedepselor în limitele stabilite de instanța de fond. S-a reținut că în mod just instanța de fond nu a reținut ca circumstanțe atenuante prev. de art. 75 lit. a) C. pen. lipsa antecedentelor penale ale inculpaților, împrejurare personală căreia i s-a dat eficiență în procesul individualizării prin condamnarea inculpaților la câte o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege de câte 5 ani și 6 luni închisoare, limitele legale fiind închisoarea de la 5 la 15 ani pentru infracțiunea comisă.

Datele cauzei, infracțiunea comisă și persoana inculpaților care nu au antecedente penale, au avut o conduită procesuală oscilantă, nu au oferit suficiente temeiuri că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea pedepsei prin aplicarea suspendării condiționate a executării pedepsei și pentru considerentele de proporționalitate menționate, pedepsele cu închisoare cu executare sunt întemeiate. Împotriva Deciziei penale nr. 56/2012 din 15 martie 2012 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat recurs inculpatul G.M. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți sub nr. 6376/99/2011. Examinând motivul de recurs invocat, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de apel și instanța de fond au reținut în mod corect situația de fapt și au stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptei comise încadrarea juridică corespunzătoare, precum și o corectă individualizare a pedepsei. La individualizarea pedepsei stabilită în sarcina inculpatului instanța de fond a luat în considerare criteriile generale de individualizare prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen., dar și că a fost lezată valoarea cea mai de preț apărată de legea penală și anume viața persoanei prin săvârșirea infracțiunii prev. de art. 183 C. pen., prin intensitatea mare a loviturilor aplicate care au cauzat victimei nu mai puțin de patru fracturi costale - dar în egală măsură s-a ținut cont și de persoana inculpatului G.M.

care nu este cunoscut cu antecedente penale aplicând inculpatului o pedeapsă de 5 ani și 6 luni închisoare, pedeapsă care a fost menținută și de instanța de apel, astfel că nu se impune o coborâre a pedepsei într-un cuantum mai redus față de textul incriminator. În mod corect s-a ținut cont de către ambele instanțe și de pericolul social la faptei săvârșite de persoana inculpatului și de împrejurările comiterii faptei, respectiv, că în seara zilei de 8 septembrie 2010, pe baza conflictului verbal iscat între inculpatul G.M. și victima G.V. care s-a transformat în unul fizic, victima a fost lovită de inculpat cu pumnii în zona capului și a toracelui.

În conflictul dintre cei doi a intervenit și inculpatul T.F., inițial cu intenția de a-l aplana, însă ulterior lovind la rândul lui victima cu pumnii în zona feței și a toracelui, după care cei doi inculpați au târât atunci pe victima în fața locuinței martorului, după care au revenit în casa acestuia și s-au culcat pe paturile din unica încăpere locuibilă a imobilului. Victima a fost găsită pe marginea drumului județean 247, iar ca urmare a Raportului medico-legal de necropsie din 19 noiembrie 2010 moartea numitului G.V. a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute consecutivă unui traumatism toracic obiectivat prin hemotorax stâng minim, zone de contuzie pulmonare și fracturi costale, survenit pe fondul intoxicației acute cu alcool etilic.

În probele prelevate de la cadavru s-a evidențiat o alcoolemie de 2,50 g ‰ și o alcoolurie de 3,20 g ‰, iar decesul s-a putut produce la data de 8/9 septembrie 2010. Înalta Curte constată că nu se impune a se acorda o eficiență mai mare dispozițiilor generale de reindividualizare judiciară a pedepsei, aceste criterii fiind reținute de instanța de apel și instanța de fond la individualizarea pedepsei stabilite în sarcina inculpatului.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că ambele instanțe au examinat, în mod judicios, aplicarea criteriilor obiective ce caracterizează procesul de individualizare judiciară, concretizat în modul de stabilire a pedepsei de 5 ani și 6 luni închisoare reținută în sarcina inculpatului, evidențiind faptul că dincolo de pericolul social generic al infracțiunii săvârșite, în mod concret acesta s-a accentuat ca urmare a împrejurărilor în care a fost săvârșită, respectiv faptele inculpatului conducând la decesul victimei, astfel că o nouă cenzură cu privire la individualizarea pedepsei nu se mai impune. Astfel, Înalta Curte constată că, întrucât în cauză pedeapsa aplicată reflectă respectarea principiului proporționalității între gravitatea faptei comise și profilul socio-moral și de personalitate al inculpatului, nu se justifică reducerea pedepsei reținute deja în sarcina inculpatului.

În baza art. 385 15 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul declarat de inculpatul G.M. împotriva Deciziei penale nr. 114 din 7 august 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Va deduce din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive de la 31 ianuarie 2012 la 11 octombrie 2012. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul G.M. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.M. împotriva Deciziei penale nr. 56/2012 din 15 martie 2012 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 11 octombrie 2012. Procesat de GGC - AZ